Acasă Blog Pagina 24

Înot: Băcăuanca Ioana Roxana Cojocaru, singura sportivă paralimpică prezentă la Cupa României!

Alături de eleva Simonei Axinte, la competiția de la Târgu-Mureș rezervată Seniorilor, Tineretului și Juniorilor I și II, înotul paralimpic are și un reprezentant la masculin: Darius Dumitru

În acest sfârșit de săptămână, bazinul din Târgu-Mureș găzduiește Cupa României la înot pentru Seniori, Tineret și Juniori I și II. Competiția înregistrează și o premieră, reunind la blocstart doi înotători paralimpici.

Dacă la masculin concurează Darius Dumitru, în schimb unica prezență feminină este cea a băcăuancei Ioana Roxana Cojocaru. În vârstă de 19 ani pe care i-a împlinit în februarie, Ioana a învățat să înoate în primăvara lui 2025, sub îndrumarea fostei campioane Simona Axinte. Progresul evident înregistrat de sportiva legitimată la ACS Aquatic Baby Mar Bacău i-a permis acesteia să intre în circuitul internațional al înotului paralimpic. Iar acum, să doboare o nouă limită, participând la Cupa României de înot.

„Pentru noi este un moment cu totul și cu totul deosebit. Este o premieră atât pentru clubul nostru, cât și pentru înotul paralimpic băcăuan, în condițiile în care Ioana este prima sportivă de la ACS Aquatic Baby Mar care participă la o astfel de competiție națională. Considerăm că este un pas important pentru dezvoltarea sportului paralimpic în comunitatea noastră”, a declarat antrenoarea și, totodată, fondatoarea ACS Aquatic Baby Mar, Simona Axinte.

La Cupa României de înot, care reunește 467 de participanți de la 77 de cluburi din țară, Ioana Roxana Cojocaru va concura la trei probe: 50 m liber, 100m liber și 50 m spate. Îi ținem pumnii Ioanei, o adevărată campioană!

Noi imagini de pe șantierul Autostrăzii A7, lotul Mircești – Pașcani. Peste 11 kilometri de asfalt, în strat de legătură

    Lucrările la lotul 3 Mircești – Pașcani al Autostrăzii A7 continuă într-un ritm susținut, cele mai recente imagini de pe șantier indicând extinderea fronturilor de lucru și accelerarea operațiunilor de asfaltare.

    Pe lângă lucrările desfășurate în zona nodului rutier turbion de la Sodomeni – Pașcani, constructorul a mobilizat o a doua trusă de așternere a mixturilor asfaltice în zona kilometrului 50+000, către limita de lot dinspre Mircești.

    Potrivit datelor comunicate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, până în prezent au fost așternuți peste 11 kilometri de mixturi asfaltice, la nivelul stratului de legătură, pe întregul traseu al lotului.

    În paralel cu asfaltarea, pe șantier se desfășoară lucrări de stabilizare a terenului cu praf de ciment, compactare și realizare a straturilor de fundație, precum și pregătirea suprafețelor pentru următoarele etape de așternere a asfaltului.

    Lotul 3 Mircești – Pașcani are o lungime de 28,09 kilometri și este executat de asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL. Contractul a fost semnat la 15 februarie 2023, iar stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 52%.

    Investiția este finanțată din fonduri europene și face parte din Autostrada A7, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră aflate în execuție în România.

    Sursa video: DRDP Iași

    Judo: CSM -Palatul Copiilor Bacău, stagiu de pregătire în Turcia

    În această perioadă, judoka antrenați de Dorin Cruceanu la CSM- Palatul Copiilor Bacău participă la unul dintre cele mai puternice stagii internaționale de pregătire din Europa.

    Evenimentul găzduit de Izmit, oraș aflat în provincia Kocaeli din Turcia, este dedicat sportivilor din categoriile de vârstă U10- U23 și reunește peste 1500 de participanți din 25 de țări, printre care Turcia, Italia, Kazahstan, Rusia, Arabia Saudită, Marea Britanie, Ungaria sau Azerbaidjan. Băcăuanii de la CSM-PC au deplasat un lot alcătuit din următorii 11 judoka: Mălina Lupu, Sofia Ungureanu, Ammani Cruceanu, Anastasia Bezuhanet, Mathias Cruceanu, Sofia Florea, Ana Lucia Patea, Anastasia Lupu, Sofia Anton, Evelyn Cruceanu și Alexandru Ungureanu.

    Primele zile ale stagiului de la Izmit au inclus Kocaeli European Judo Hopes Tournament and Technical Session Kodokan Experts, competiție și sesiuni tehnice desinate sportivilor precadeți, urmate de International Training Camp- Olympic Champion Huseyin Ozkan & Emre Yagzan, unul dintre cele mai apreciate stagii de pregătire din Europa.

    „Este al treilea an consecutiv când participăm la acest stagiu. Sportivii noștri pleacă de aici cu un bagaj important de cunoștințe și experiență, iar rezultatele obținute la competițiile naționale din ani antreriori demonstrează valoarea acestei pregătiri. Este o adevărată plăcere să-i vezi luptând cu adversari din țări toate colțurile lumii cu tradiție în judo, testându-și și îmbunătățindu-și nivelul tehnic. Aul acesta am deplasat 11 sportivi, care au disputat un număr semnificativ de meciuri, echivalentul participării la aproximativ zece turnee. Dincolo de pregătirea sportivă, aceștia își dezvoltă și abilitățile de comunicare în limba engleză, își fac prieteni din alte țări, schimbă contacte și creează legături de durată”, a declarat profesorul Dorin Cruceanu, care a adăugat:

    „În fiecare an, pe lângă antrenamente și meciuri profităm de ocazie pentru a vizita Istanbulul, principalele sale atracții turistice, dar și litoralul Mării Marmara. Ne bucurăm că am reușit și în acest an să participăm la acest stagiu, de unde ne întoarcem mai puternici, mai experimentați și mai bine pregătiți din punct de vedere tehnic”.

    A apărut Anuarul Statistic al județului Bacău, ediția 2026. Cum arată județul

      Direcția Județeană de Statistică Bacău a publicat Anuarul Statistic al județului Bacău – ediția 2026, cea mai amplă lucrare de sinteză care reunește date privind evoluția demografică, economică și socială a județului. Publicația cuprinde indicatorii statistici aferenți anului 2024 și poate fi consultată în format electronic pe site-ul instituției.

      Potrivit datelor prezentate în anuar, județul Bacău își menține un rol important la nivel național, reprezentând:

      • 2,9% din numărul municipiilor din România (locul 10);
      • 2,3% din numărul orașelor (locul 18);
      • 3,0% din numărul comunelor (locul 11);
      • 3,8% din numărul satelor (locul 4 la nivel național).

      La 1 iulie 2024, populația după domiciliu a județului reprezenta 3,3% din populația României, ceea ce plasează Bacăul pe locul 8 între județe, iar populația din municipii și orașe reprezenta 2,8% din totalul național (locul 10).

      Datele demografice confirmă și tendințele din ultimii ani. Județul ocupă:

      • locul 10 la numărul de născuți-vii;
      • locul 37 la numărul de decese;
      • locul 38 în ceea ce privește sporul natural, unul dintre cele mai reduse din țară;
      • locul 9 la numărul de căsătorii;
      • locul 35 la divorțuri.

      În domeniul pieței muncii, resursele de muncă din județ reprezintă 3% din totalul național (locul 10), iar populația ocupată se situează pe locul 15. Numărul mediu al salariaților plasează Bacăul tot pe locul 15, în timp ce câștigul salarial nominal net ocupă locul 13, iar cel brut locul 14.

      Anuarul relevă și importanța agriculturii în economia județului. Bacăul se află pe:

      • locul 4 la producția de carne sacrificată;
      • locul 8 la producția de miere;
      • locul 9 la cultura sfeclei de zahăr;
      • locul 10 la producția de furaje verzi și la efectivele de capre.

      În infrastructură, județul ocupă locul 6 la lungimea căilor ferate electrificate, locul 11 la lungimea drumurilor publice și locul 12 la drumurile modernizate.

      Sistemul educațional numără 2,6% din unitățile de învățământ din România (locul 14), iar rețeaua bibliotecilor situează județul pe un remarcabil loc 5 la nivel național. De asemenea, Bacăul ocupă locul 9 după volumul colecțiilor existente în biblioteci și locul 13 atât la volumele eliberate, cât și la numărul cititorilor activi.

      Anuarul Statistic al județului Bacău reunește sute de indicatori referitori la populație, piața muncii, economie, agricultură, transporturi, educație, sănătate, cultură, locuințe și administrație publică, oferind o imagine de ansamblu asupra evoluției județului și constituind una dintre cele mai importante surse oficiale de date pentru autorități, mediul de afaceri, cercetători și publicul larg

      Bătălia liceelor din Bacău: cine este numărul 1 la fiecare profil al Bacalaureatului 2026

        Ani la rând, întrebarea a fost aceeași: care este cel mai bun liceu din județul Bacău? Rezultatele Bacalaureatului 2026 arată însă că răspunsul nu mai este atât de simplu. Nu mai există un singur lider absolut. În funcție de profilul ales, „campionul” se schimbă, iar competiția dintre colegiile de elită este mai strânsă ca oricând. Rezultatele finale ale examenului, după soluționarea contestațiilor, confirmă un nivel ridicat al performanței în județ și diferențe foarte mici între liceele de top.

        Dacă în urmă cu câțiva ani clasamentele păreau aproape previzibile, în 2026 fiecare profil are propriul lider, iar unele colegii din afara municipiului Bacău au intrat în lupta pentru primele locuri.

        Dacă alegi Matematică-Informatică…

        …vei găsi cea mai puternică competiție din județ.

        La media generală pe profil, primul loc este împărțit între două colegii:

        • Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău – 9,28
        • Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești – 9,28

        Imediat în spatele lor se află:

        • Colegiul Național „Ferdinand I” – 9,09
        • Colegiul Național „Vasile Alecsandri” – 8,56

        Privind disciplinele separat, duelul devine și mai interesant.

        La Matematică, elevii de la „Vrănceanu” au obținut cea mai mare medie din județ: 9,54.

        În schimb, la Informatică intensiv C/C++, lider este Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, cu 9,29, demonstrând că performanța în informatică nu mai este exclusiv apanajul liceelor din municipiul Bacău.

        Dacă visezi la Medicină…

        …atunci profilul Științele Naturii este probabil alegerea firească.

        Aici nu există un lider detașat.

        Primele patru colegii sunt despărțite de numai câteva sutimi:

        • Colegiul Național „Vasile Alecsandri” – 9,03
        • Colegiul Național „Ferdinand I” – 8,94
        • Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești – 8,88
        • Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” – 8,78

        La disciplinele specifice apar însă adevărați „campioni”.

        • Chimie organică – 9,57 la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești;
        • Anatomie și fiziologie – 9,50 la Colegiul Național „Ferdinand I”;
        • Fizică – peste nota 9 la toate marile colegii naționale.

        Este, probabil, profilul unde competiția este cea mai echilibrată.

        Dacă preferi Filologia…

        …clasamentul are un lider clar.

        Colegiul Național „Vasile Alecsandri” domină profilul umanist, cu o medie generală de 9,28.

        În spatele său se află:

        • Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” – 8,87;
        • Colegiul „Mihai Eminescu” – 8,51;
        • Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești – 8,66.

        Tot elevii de la „Vasile Alecsandri” au obținut și cea mai mare medie la Istorie, 9,54, confirmând reputația colegiului în domeniul disciplinelor umaniste.

        Dacă alegi Științe Sociale…

        …liderul rămâne tot Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

        Media generală de 9,46 este cea mai mare din județ pentru acest profil.

        Clasamentul continuă cu:

        • Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” – 9,41
        • Colegiul Național „Ferdinand I” – 9,36
        • Colegiul „N.V. Karpen” – 9,08
        • Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești – 9,02

        Și aici disciplinele spun propria poveste.

        La Istorie, cea mai mare medie este 9,61, obținută de elevii de la „Vasile Alecsandri”.

        La Logică și argumentare, primul loc aparține însă Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”, cu 9,55.

        Profilurile vocaționale au și ele campionii lor

        La profilul pedagogic, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” confirmă statutul de reper în pregătirea viitorilor învățători și educatori.

        Elevii săi au obținut:

        • 8,67 la Matematică;
        • 9,23 la Logică;
        • 8,58 la Geografie.

        În zona liceelor artistice, sportive și teologice, Colegiul Național de Artă „George Apostu” înregistrează cele mai ridicate medii, în timp ce Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” se remarcă prin rezultate foarte bune la disciplinele umaniste.

        Surprizele care schimbă clasamentele

        Dacă există o concluzie importantă a Bacalaureatului 2026, aceasta este că performanța nu mai este concentrată exclusiv în municipiul Bacău.

        Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești ajunge la egalitate cu „Vrănceanu” la profilul Matematică-Informatică și obține cea mai mare medie la Informatică intensiv.

        Colegiul „N.V. Karpen” intră în elita județeană la Științe Sociale, deși este cunoscut în primul rând pentru profilurile tehnice.

        Colegiul Național „Costache Negri” din Târgu Ocna se remarcă prin rezultate foarte bune la Informatică intensiv și la disciplinele profilului real, iar Colegiul Național „Grigore Moisil” din Onești confirmă că poate concura cu succes la profilurile umaniste.

        Cine este, până la urmă, numărul 1?

        Depinde pe cine întrebi.

        Dacă judecăm după Matematică-Informatică, liderul este Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, la egalitate cu Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești.

        Dacă ne uităm la Filologie și Științe Sociale, primul loc aparține Colegiului Național „Vasile Alecsandri”.

        La Științele Naturii, diferențele sunt atât de mici încât poate fi vorba mai degrabă despre un pluton fruntaș decât despre un singur câștigător.

        Aceasta este, poate, cea mai bună veste pentru învățământul băcăuan. Competiția nu mai este monopolizată de un singur liceu, iar elevii care își aleg profilul în funcție de aptitudini și de planurile de viitor au astăzi mai multe opțiuni performante decât în urmă cu un deceniu.

        Bacalaureatul 2026 demonstrează că excelența are mai multe adrese în județul Bacău, iar adevărata bătălie nu se mai poartă pentru titlul de „cel mai bun liceu”, ci pentru supremația pe fiecare profil de studiu.

        Buhuși: Tot mai mulți pacienți din afara județului aleg Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei”

          Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși atrage un număr tot mai mare de pacienți din afara județului Bacău, potrivit datelor aferente primului semestru al anului 2026. Reprezentanții unității medicale afirmă că evoluția reflectă creșterea încrederii în serviciile oferite și extinderea adresabilității la nivel regional.

          Conform statisticilor prezentate de spital, 34,6% dintre pacienții care au beneficiat de servicii medicale provin din alte județe, procent în creștere cu trei puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut, când ponderea era de 31,6%.

          În același timp, 35,2% dintre pacienți sunt din orașul Buhuși, iar 30,2% provin din celelalte localități ale județului Bacău.

          Reprezentanții Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși consideră că această distribuție confirmă faptul că unitatea medicală devine un centru de referință pentru pacienți din întreaga regiune, pe fondul dezvoltării serviciilor medicale și al creșterii încrederii populației.

          Datele au fost făcute publice în cadrul unei analize privind activitatea spitalului în primul semestru al anului 2026.

          AGRICOLA și Băcănia UNDE’ înseamnă alegeri conștiente pentru exploratorii de gusturi

            Poveștile de succes sunt acelea pe care le validează timpul și care își cuceresc prin responsabilitate, temeritate și inedit un loc în memoria comunității. E adevărat că poveștile se nasc și își croiesc drum inclusiv într-un anume context, însă știința, voința, pasiunea pentru calitate și creativitatea nu au decât granițele pe care oamenii și le fixează și le asumă. AGRICOLA este o poveste românească încă de la începuturile sale și face acest lucru cu onoare și cu pricepere. UNDÉ este băcănia pentru cei care iubesc să exploreze gusturi și, de fiecare dată, aleg conștient. Își fac propriul drum, descoperă cu poftă și vor să știe, simplu, ce pun pe masă. Iar cele două s-au întâlnit în mod firesc într-un parteneriat născut din respect pentru comunitate. 

            AGRICOLA a adus în piață în ultimii ani mai multe produse premium, diferențiatoare, structurate și dezvoltate în functie de nevoile și aspirațiile identificate în cadrul cercetărilor de piață calitative și cantitative efectuate la consumatori. La carnea de pui, AGRICOLA a fost primul producător care a introdus în piață segmenul de pui cu creștere lentă – Puiul Fericit și primul pui coquelet proaspăt produs în România: Cocoșelul de Pădure. Puiul Fericit și Cocoșelul de pădure au trecut apoi într-o nouă etapă, sub conceptul de creștere și îngrijire «never ever antibiotics».

            De asemenea, AGRICOLA a lansat produse ready to eat fără E-uri (Crispy Fillet, Mozzarella Sticks, Gujoane Picante, Nuggets), dar și ouăle funcționale îmbogățite pe cale naturală (prin hrana păsărilor) cu Omega 3, antioxidanți, luteină: Ouăle Ochioase și Ouăle Inimoase.

            În categoria crud-uscatelor, Salamul de Sibiu AGRICOLA este lider incontestabil, iar salamurile Chorizo, Bănățean și Mozaic secondează cu gust selecția de bunătățuri.

            Produsele premium AGRICOLA sunt validate ani la rând de prestigioase competiții internaționale de gust și calitate. 

            “Toate aceste produse diferențiatoare au fost bine primite de piață, motiv pentru care Agricola pregătește pentru următorii ani și alte produse inovatoare cu care să vină în întâmpinarea cât mai multor nevoi și aspirații ale consumatorilor români, care devin din ce în ce mai sofisticați și mai atenți la produsele pe care le achiziționează. Segmentul de consumatori cu educație peste medie, interesat de sănătate și sustenabilitate, este în extindere, iar produsele obținute din puii cu creștere lentă, salamurile crud-uscate de calitate, ready-meals-urile fără E-uri, ouăle funcționale răspund perfect acestor nevoi.”Daniel Bitere, Director de Marketing Agricola. 

            ”AGRICOLA ocupă un loc aparte în peisajul gastronomic local. Este un brand născut în Bacău, cu experiență solidă și un portofoliu construit în jurul unor produse prezente constant în viața de zi cu zi, care aduc varietate și identitate unei categorii esențiale din băcăniile UNDÉ. Sunt produse cunoscute, apreciate și dezvoltate cu atenție pentru gust, calitate și nevoile actuale ale consumatorilor.

            Prezența AGRICOLA la UNDÉ înseamnă, înainte de toate, apropiere: față de comunitate, față de gusturile locale și față de produse în care oamenii au deja încredere. Este un parteneriat firesc între două branduri din Bacău, unite de aceeași grijă pentru o selecție relevantă și pentru experiențe gastronomice de calitate.” – Adelina Rusu, fondator UNDÉ Băcănie  

            Observăm o apreciere tot mai mare pentru produsele românești și o atenție crescută față de prospețime, origine, trasabilitate, condițiile de creștere a păsărilor și responsabilitatea socială a companiilor. Pe toate aceste paliere, AGRICOLA investește constant și își propune să fie la nivelul așteptărilor comunității, iar parteneriatul cu Băcănia UNDE’ s-a născut firesc Credem în strategia produselor cu valoare adăugată. Experiența ne-a arătat că în această categorie avem clienți mai fideli, o variație mai redusă a prețului și o mai bună predictibilitate a volumelor și veniturilor. Pentru noi, aceasta înseamnă sustenabilitate, capacitate de investiție și o dezvoltare sănătoasă pe termen lung .“ Cristian Bostan, Director Dezvoltare Agricola 

            Povestea AGRICOLA la Băcănia UNDE’ începe cu o promisiune simplă: să ajungă la tine doar ceea ce am pune și noi pe masa familiei noastre.

            Cum a fost demis dr. Adrian Cotîrleț

            Ședința extraordinară a Consiliului Local Moinești în care a fost demis managerul Spitalului Clinic Municipal de Urgență, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată, în prezența a sute de angajați ai unității medicale veniți să-și susțină directorul. După dezbateri aprinse și explicațiile primarului privind motivele încetării mandatului, 11 consilieri locali au votat pentru revocarea celui care a condus spitalul timp de peste două decenii și l-a transformat într-un reper al sistemului sanitar românesc.

             

            Primăria Bacău scoate la licitație zeci de spații comerciale în Piața Centrală și Piața de Gros

              Primăria Municipiului Bacău a lansat procedurile de licitație pentru atribuirea mai multor spații comerciale din Piața Centrală și Piața de Gros, destinate comercianților care doresc să își desfășoare activitatea în următorii cinci ani.

              Potrivit primarului Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, sunt disponibile 60 de loturi de module comerciale pentru vânzarea de flori, articole de îmbrăcăminte, produse lactate și alte bunuri de larg consum. De asemenea, administrația locală a deschis procedura de licitație și pentru cinci spații de depozitare situate în Piața de Gros.

              Licitațiile vor avea loc în cursul lunii august, iar ofertele pot fi depuse la Centrul de Informare pentru Cetățeni, cu respectarea condițiilor prevăzute în documentația de atribuire.

              Edilul municipiului a precizat că, pentru a îmbunătăți condițiile de desfășurare a activității comerciale, mai multe module au fost comasate, astfel încât să fie redusă aglomerația de pe culoare, iar comerțul să se desfășoare exclusiv în interiorul spațiilor amenajate.

              Totodată, pentru a crește interesul comercianților, municipalitatea a redus prețurile de pornire la licitație. Ca exemplu, pentru două module situate pe primul rând, chiria de pornire a fost diminuată de la aproximativ 3.800 de lei la 2.600 de lei.

              Reprezentanții Primăriei îi îndeamnă pe cei interesați să consulte cu atenție documentația și să pregătească toate actele necesare pentru participarea la licitație.

              De ce nu se mai închide centura Bacăului? UMB a găsit o soluție pentru continuarea lucrărilor fără oprirea traficului

                Motivul pentru care închiderea circulației pe Varianta Ocolitoare Bacău a fost amânată este unul simplu: constructorul UMB a identificat o soluție tehnică prin care poate realiza lucrările de conectare cu Autostrada A7 fără a fi necesară oprirea traficului.

                Informația a fost confirmată de CNAIR, după ce, cu doar o zi înainte, DRDP Iași anunțase că circulația urma să fie închisă începând cu 15 iulie pe întreaga lungime a centurii, de 20,3 kilometri, în baza avizelor emise de CNAIR și Inspectoratul General al Poliției Române.

                „Circulația pe Varianta Ocolitoare Bacău nu se închide încă. Constructorul poate executa lucrări care nu necesită închiderea traficului. Ca atare, participanții la trafic pot tranzita fără restricții Varianta Ocolitoare Bacău”, a transmis CNAIR.

                Practic, după o reanalizare a modului de organizare a șantierului, UMB a concluzionat că etapa actuală a lucrărilor poate fi executată fără blocarea circulației. Compania de drumuri precizează însă că, în funcție de evoluția șantierului, va fi stabilită ulterior o perioadă de închidere, dacă aceasta va deveni necesară, iar restricțiile vor fi anunțate din timp.

                Varianta Ocolitoare Bacău este conectată în această perioadă la noile tronsoane ale Autostrăzii A7, respectiv loturile 2 Adjudul Vechi – Răcăciuni și 3 Răcăciuni – Bacău. Lucrările vizează amenajarea nodurilor rutiere Bacău-Sud și Bacău-Nord, ultima etapă tehnică înainte de deschiderea circulației pe cei 47 de kilometri noi dintre Adjud și Bacău.

                Deși închiderea totală a centurii a fost evitată pentru moment, avizul emis de Inspectoratul General al Poliției Române pentru perioada 15 iulie – 31 august rămâne valabil. Acest lucru înseamnă că, dacă evoluția lucrărilor o va impune, pot fi instituite restricții sau chiar o închidere temporară a circulației în perioada următoare.

                Pe lotul 2 al Autostrăzii A7 stadiul fizic al lucrărilor a depășit 95%, iar pe lotul 3 a ajuns la aproximativ 80%. Pe întregul tronson Adjud – Bacău, UMB are mobilizați aproximativ 1.900 de muncitori și 400 de utilaje. Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, circulația pe cei 47 de kilometri noi este estimată să fie deschisă la sfârșitul lunii august, când se vor conecta la cei aproximativ 250 de kilometri ai Autostrăzii Moldovei deja aflați în exploatare între București și Adjud.

                Au început asfaltările în zona nodului rutier A7–A8 de la Pașcani. Lucrările pe Lotul 3 Mircești – Pașcani au ajuns la un stadiu de 52%

                  Lucrările la Autostrada Moldovei (A7) continuă în ritm susținut pe Lotul 3 Mircești – Pașcani, unde au început așternerea mixturilor asfaltice în zona nodului rutier de tip turbion din apropierea municipiului Pașcani. Imagini aeriene publicate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași surprind operațiunile desfășurate în aceste zile pe unul dintre cele mai importante puncte de conexiune ale viitoarei rețele de autostrăzi din Moldova.

                  Nodul rutier Pașcani – Sodomeni va realiza legătura dintre autostrăzile A7 și A8 și este proiectat ca un ansamblu de mari dimensiuni, cu aproximativ doi kilometri de bretele, o suprafață de circa 220 de hectare, opt bretele de circulație proiectate pentru viteze de până la 80 km/h, 12 pasaje și cinci podețe.

                  În paralel cu lucrările de asfaltare, constructorul desfășoară operațiuni de stabilizare a straturilor de fundare, pregătirea suprafețelor pentru asfaltare și transportul materialelor necesare structurilor din zona nodului rutier, inclusiv elemente de armături metalice.

                  Lotul 3 Mircești – Pașcani are o lungime de 28,09 kilometri și este executat de asocierea formată din Spedition UMB SRL, SA&PE Construct SRL și Tehnostrade SRL. Contractul a fost semnat la 15 februarie 2023, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.

                  Potrivit celor mai recente date comunicate de DRDP Iași, stadiul fizic al lucrărilor pe acest tronson este de 52%. Finalizarea nodului rutier de la Pașcani este esențială pentru interconectarea Autostrăzii Moldovei (A7) cu Autostrada Unirii (A8), unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din estul României.

                  Sursa video: DRDP Iași

                  IGSU lansează campania națională „Nu aprinde pericolul!” pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată

                    Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu Phoenix Media, desfășoară în perioada 15 iulie – 15 octombrie campania națională de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”, destinată conștientizării populației asupra riscurilor provocate de incendiile de vegetație.

                    Potrivit IGSU, campania urmărește creșterea gradului de informare a cetățenilor și promovarea unui comportament responsabil pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului înconjurător.

                    Pe parcursul celor trei luni, mesajele preventive vor fi afișate pe rețeaua de panouri electronice stradale a partenerului Phoenix Media, în peste 170 de locații din întreaga țară, și vor fi promovate prin intermediul mass-media și al platformelor de comunicare publică. Autoritățile estimează că această acțiune va contribui la reducerea numărului incendiilor de vegetație și la limitarea efectelor acestora asupra comunităților, terenurilor agricole, pădurilor și ecosistemelor naturale.

                    În cadrul campaniei, IGSU recomandă populației:

                    • să nu incendieze vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
                    • să respecte legislația care interzice arderea vegetației uscate;
                    • să nu arunce la întâmplare țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse;
                    • să supravegheze permanent orice sursă de foc și să o stingă complet înainte de părăsirea zonei;
                    • să apeleze de urgență numărul 112 în cazul izbucnirii unui incendiu.

                    Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență avertizează că incendiile de vegetație uscată se propagă cu rapiditate, mai ales în perioadele caniculare și în condiții de vânt puternic, punând în pericol vieți omenești, gospodării, terenuri agricole, fondul forestier și habitatele naturale. Cele mai multe dintre aceste incendii pot fi prevenite prin respectarea regulilor și adoptarea unui comportament responsabil.

                    Datele statistice prezentate de IGSU evidențiază amploarea fenomenului: peste 13.000 de incendii de vegetație în 2023, peste 20.000 de intervenții în 2024 și aproximativ 17.000 de incendii în 2025, evenimente care au produs pagube importante și au afectat siguranța comunităților.

                    Instituția precizează că identificarea persoanelor responsabile este adesea dificilă, întrucât incendiile sunt provocate, de regulă, în locuri izolate, autorii evitând să fie observați de autorități sau de martori.

                    IGSU subliniază că incendiile de vegetație reprezintă un fenomen întâlnit la nivel internațional, iar schimbările climatice au dus la creșterea frecvenței și intensității acestora, ceea ce impune o implicare mai mare din partea autorităților și a populației.

                    Totodată, instituția reamintește că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege în România, iar încălcarea prevederilor legale se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice. Potrivit IGSU, o singură clipă de neatenție poate avea consecințe grave, inclusiv pierderi de vieți omenești și distrugeri semnificative ale mediului și bunurilor materiale.

                    Doi polițiști și un jandarm, distinși cu Emblema de Onoare pentru intervenții care au salvat vieți

                      Trei angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din județul Bacău – un jandarm și doi polițiști – au fost distinși, joi, cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, cu prilejul Zilei MAI, pentru intervențiile lor decisive în salvarea unor persoane aflate în pericol.

                      Distincțiile recompensează acte de curaj, profesionalism și spirit civic, în două intervenții separate care au împiedicat producerea unor tragedii.

                      Agentul de poliție Huhu Larisa și agentul de poliție Ilieș Ștefan, din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, au primit aceeași distincție pentru modul în care au intervenit într-un caz petrecut în luna februarie.

                      Cei doi polițiști au fost solicitați să intervină în cazul unui tânăr de 20 de ani care se baricadase în locuință, își provoca răni cu intenția de a se sinucide și își amenința mama. Polițiștii au pătruns în apartament, l-au deposedat pe tânăr de obiectul tăietor-înțepător pe care îl avea asupra sa și l-au imobilizat, prevenind astfel o posibilă tragedie.

                      Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a transmis că intervenția celor doi agenți demonstrează că pregătirea profesională, spiritul de echipă și asumarea responsabilității pot face diferența în cele mai dificile situații, aceștia reprezentând un exemplu atât pentru colegi, cât și pentru comunitate.

                      Plutonierul Ilie Costin, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, a fost decorat după ce, aflat în timpul liber, a salvat viața unui bărbat de 76 de ani căzut cu scaunul rulant electric în râul Șupănel, în cartierul Șupan din Comănești.

                      Jandarmul a observat victima prinsă sub greutatea căruciorului, cu fața în apă și fără posibilitatea de a se mișca sau de a cere ajutor. Fără să ezite, acesta a intrat în râu, a ridicat scaunul rulant pentru a-l elibera pe bărbat, l-a transportat în brațe până la șosea și apoi l-a dus cu mașina personală acasă, unde l-a predat familiei.

                      Ulterior, conștient că dispozitivul era indispensabil victimei, plutonierul Ilie Costin s-a întors în apă pentru a recupera și scaunul rulant, pe care l-a transportat la domiciliul proprietarului.

                      „Doresc să îmi exprim aprecierea față de subofițerul nostru, plutonierul Ilie Costin pentru spritul civic și curajul de care a dat dovadă. Gestul său ne confirmă încă o dată că jandarmii sunt permanent în slujba cetățenilor, intervenind cu empatie și cu profesionalism, indiferent dacă se află în timpul programului sau în timpul liber. Îl felicit pentru această distincție onorantă și binemeritată!”, a declarat inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, colonel Bârnat Eusebiu.

                      3 lucruri de care să te bucuri ca începător la casino online

                        Casinourile online vin cu tot felul de plusuri pentru jucătorii lor. Când ești la început, poate fi puțin copleșitor. Așa că ai nevoie de îndrumare și câteva sfaturi. Hai să descoperi 3 lucruri de care ar trebui să te bucuri ca începător la casino online.

                        Promoțiile dedicate utilizatorilor noi

                        Casinourile online vin cu oferte de înregistrare dedicate special utilizatorilor noi. Majoritatea au două tipuri de promoții: oferta la validare, pe care o poți revendica odată ce ți-ai creat contul și acesta a fost validat și pachetul de bun-venit. Cel de-al doilea este cea mai consistentă promoție la casino online.

                         

                        Beneficiile cuprinse în promoțiile dedicate utilizatorilor noi variază. Bonusul la validarea contului conține uzual rotiri gratuite. Platformele generoase cu utilizatorii oferă sute de rotiri. Acestea sunt valide doar pentru anumite jocuri și asta e specificat foarte clar.

                         

                        Bonusul de bun-venit conține rotiri gratuite, dar și bani de joc, uneori de ordinul miilor de lei. La fel, aceste beneficii sunt limitate la anumite jocuri. În general, sunt valabile pentru anumite sloturi clasice, pentru că acestea sunt populare în rândul jucătorilor, dar nu numai. Verifică în textul promoției.

                         

                        Promoțiile dedicate utilizatorilor noi, dar și celelalte oferte de casino vin mereu cu termeni și condiții individuale, dar și generale, aplicabile tuturor promoțiilor. Ele sunt limitate în timp și au condiții de rulaj. Fără îndeplinirea condițiilor de rulaj nu vei putea să retragi banii câștigați în urma folosirii bonusurilor.

                         

                        Fii foarte atent înainte să revendici bonusurile și nu ezita să pui întrebări dacă nu ești sigur de ceva. Casinourile online serioase au un serviciu relații clienți disponibil 24/7. Folosește-l fără ezitări.

                        Jocuri ideale pentru începători

                        Pe site-ul unui casino online vei găsi multe tipuri de sloturi și alte jocuri de noroc, însă doar unele dintre ele sunt ideale pentru începători.

                         

                        Sloturile sunt un bun punct de plecare. Dar ce tip? În primul rând, jocurile tip sloturi clasice sunt printre cele mai recomandate pentru jucătorii la început. La fel și jocuri cu șeptari sunt o opțiune ideală pentru începători. Sloturile clasice sunt varianta modernă a aparatelor de păcănele de la începuturi și au, în general, ca temă fructele. Șeptarii sunt o temă populară, datorită norocului atribuit acestei cifre. Uneori, fructele și șeptarii apar împreună în același joc.

                         

                        Dar de ce sunt sloturile clasice și jocurile cu șeptari ideal pentru jucătorii la început? Grafica este simplă, aerisită și prietenoasă. Nu te vei simți copleșit atunci când deschizi jocul. Vei observa și că e ușor de jucat, dar și că miza minimă este accesibilă. Sunt detalii importante când ești la început și încă înveți.

                         

                        Jocurile de masă ți se par mai atractive? Înainte să începi să joci la live casino, orientează-te spre jocuri de masă virtuale. Cu ajutorul lor poți înțelege mai bine regulile, să exersezi și, dacă alegi inteligent casinoul unde joci, te vei putea bucura de ele în versiunea demo. Adică joci fără bani reali. Apoi poți trece la jocurile live, dar începe cu mese cu mize mici.

                        Beneficii gratuite

                        Casinourile online serioase vin și cu o serie de beneficii gratuite, unele de mare folos pentru începători. Blogul este unul dintre acestea. Aici vei găsi informații utile și interesante despre jocuri, comparații, ghiduri, toate scrise de experți. Când ești la început, ai nevoie să știi cât mai multe, să înveți despre jocuri, ca să iei decizii informate.

                         

                        Foarte utilă este și o aplicație gratuită, disponibilă pentru principalele sisteme de operare. Cu ajutorul ei poți juca de oriunde, când ai timp și unde îți este comod. Instalezi aplicația pe smartphone sau tabletă și gata. Iar unele casinouri au promoții speciale în aplicație.

                         

                        Jocurile demo intră și ele la categoria de beneficii gratuite ideale pentru începători, dar nu numai. Ele sunt versiuni gratuite ale jocurilor de casino și îți dau șansa să îți protejezi bugetul în perioada în care înveți.

                         

                        Acestea sunt beneficiile principale de care te poți bucura ca începător la casino online. Alege cu grijă operatorul unde joci și vei descoperi chiar mai multe avantaje.

                        Managerul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, demis de Consiliul Local

                          Consiliul Local Moinești a decis joi, într-o ședință extraordinară, încetarea mandatului de manager al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești al prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț. Hotărârea a fost adoptată cu votul a 11 consilieri locali, punând capăt unui mandat de peste două decenii în care unitatea medicală a devenit una dintre cele mai apreciate din sistemul sanitar românesc.

                          Ședința s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată. Aproximativ 300 de angajați ai spitalului s-au adunat în fața sălii de ședințe și au participat la lucrările Consiliului Local pentru a-și exprima susținerea față de managerul demis, considerând că decizia riscă să afecteze stabilitatea și dezvoltarea unității medicale.

                          Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, a declarat că decizia nu reprezintă o contestare a meritelor profesionale ale dr. Adrian Cotîrleț, ci este determinată de limitele prevăzute de legislație privind exercitarea mandatului de manager. Edilul a arătat că actualul contract fusese deja prelungit și a subliniat că, indiferent de rezultatele obținute, nicio persoană nu poate ocupa funcția de manager pe termen nelimitat, iar autoritatea locală este obligată să respecte cadrul legal privind vârsta și condițiile de menținere în funcție.

                          Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț este considerat unul dintre cei mai performanți manageri de spitale din România. El conduce unitatea medicală din 2001, perioadă în care aceasta a trecut printr-o transformare profundă. Dintr-un spital municipal cu resurse limitate, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești a devenit un centru medical regional, care atrage pacienți din întreaga țară și este frecvent prezentat ca model de bune practici în managementul sanitar.

                          În ultimii ani, spitalul a obținut statutul de spital clinic de urgență, o premieră pentru o unitate care nu aparține unui centru universitar tradițional, a atras investiții importante în infrastructură și aparatură medicală și a dezvoltat numeroase proiecte europene și programe de excelență. De asemenea, unitatea organizează anual Zilele Medicale de la Moinești, una dintre cele mai prestigioase manifestări științifice din domeniul medical din România.

                          Academia Oamenilor de Știință din România i-a acordat profesorului Adrian Cotîrleț Diploma de Excelență și Medalia de Aur, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, în semn de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea medicinei românești și a managementului spitalicesc.

                          Decizia Consiliului Local marchează una dintre cele mai importante schimbări din sistemul sanitar băcăuan din ultimii ani, într-o instituție care a devenit un reper național prin performanțele medicale și manageriale obținute sub conducerea lui Adrian Cotîrleț.

                          Poliția a stabilit cum s-a produs accidentul de pe strada Gării din Bacău

                            Polițiștii au stabilit împrejurările în care s-a produs accidentul rutier petrecut, ieri, pe strada Gării din municipiul Bacău, în care au fost implicate o ambulanță și un autoturism.

                            Fotbal/ Liga 3: Aerostar Bacău, din nou pe teren

                              Lotul antrenat de Andrei Întuneric a demarat pregătirile pentru ediția de campionat ce va începe în ultimul weekend din august

                              Harta performanței liceelor din Bacău: cine urcă, cine coboară și unde se dă cea mai mare luptă pentru admitere

                                Analiza evoluției ultimilor ani arată că, deși marile colegii naționale își păstrează pozițiile de lider, competiția dintre liceele din județul Bacău devine tot mai interesantă. Unele unități de învățământ au reușit să atragă elevi tot mai bine pregătiți, în timp ce altele au înregistrat fluctuații importante ale ultimelor medii de admitere.

                                Rezultatele examenului de Bacalaureat din 2026 confirmă ceea ce se observă de mai mulți ani: performanța unui liceu începe încă din momentul admiterii în clasa a IX-a. Analiza mediilor de admitere din perioada 2019–2025 oferă o imagine clară asupra modului în care s-a schimbat competiția între liceele teoretice din județ.

                                Trioul de elită rămâne neschimbat

                                Indiferent de profilul analizat, trei colegii continuă să domine învățământul teoretic băcăuan:

                                • Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”;
                                • Colegiul Național „Ferdinand I”;
                                • Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

                                La specializarea Matematică-Informatică, ultimele medii de admitere au rămas constant peste pragul de 9 în cazul acestor colegii, confirmând că aici ajung, în general, elevii cu cele mai bune rezultate la Evaluarea Națională.

                                Deși diferențele dintre ele sunt mici și se schimbă de la un an la altul, aceste trei instituții formează, practic, primul eșalon al educației liceale din județ.

                                Matematica-Informatică rămâne profilul vedetă

                                Datele arată că profilul Matematică-Informatică continuă să fie cel mai competitiv.

                                În ultimii ani, ultima medie de admitere la acest profil a depășit frecvent nota 9 la colegiile de top, iar în unele sesiuni s-a apropiat chiar de 9,5.

                                Acest lucru explică și rezultatele foarte bune obținute ulterior la Bacalaureat. Elevii care intră cu medii foarte mari într-un astfel de profil sunt, în mod firesc, și cei care obțin cele mai ridicate note la examenul maturității.

                                Științele Naturii câștigă teren

                                Unul dintre cele mai interesante fenomene observate în ultimii ani este creșterea atractivității profilului Științele Naturii.

                                Dacă în urmă cu câțiva ani diferențele dintre licee erau considerabile, în prezent mai multe colegii au ajuns să înregistreze ultime medii apropiate de 9.

                                Acest lucru poate fi explicat prin interesul tot mai mare al absolvenților pentru facultățile de Medicină, Farmacie sau alte domenii din sfera sănătății și a științelor biologice.

                                Nu toate liceele evoluează la fel

                                Graficele evidențiază și faptul că nu toate unitățile de învățământ au avut aceeași evoluție.

                                Există licee care și-au consolidat poziția și au atras anual elevi mai bine pregătiți, dar și licee unde ultimele medii de admitere au oscilat puternic.

                                Aceste variații pot avea mai multe explicații:

                                • schimbarea ofertei educaționale;
                                • apariția unor clase noi;
                                • modificarea preferințelor elevilor;
                                • diferențele dintre generațiile care au susținut Evaluarea Națională.

                                Din acest motiv, o singură sesiune de admitere nu poate defini performanța unui liceu. Tendința pe mai mulți ani este mult mai relevantă.

                                Profilurile umaniste rămân stabile

                                La Filologie și Științe Sociale competiția este ceva mai echilibrată.

                                Mediile de admitere sunt, în general, mai apropiate între licee, iar diferențele dintre primul și ultimul clasat sunt mai mici decât la profilurile reale.

                                Acest lucru arată că elevii care aleg aceste specializări distribuie mai uniform opțiunile între liceele din județ.

                                Apar și surprize

                                Analiza ultimilor ani scoate în evidență și câteva evoluții care merită urmărite.

                                În anumite specializări, licee care în trecut atrăgeau elevi cu medii relativ modeste au reușit să crească vizibil și să reducă diferența față de colegiile consacrate.

                                Pe de altă parte, există și profiluri unde mediile au fluctuat semnificativ de la un an la altul, semn că interesul candidaților s-a modificat sau că oferta educațională s-a adaptat cererii.

                                Bacalaureatul confirmă selecția făcută la admitere

                                Comparând graficele de admitere cu rezultatele examenului de Bacalaureat din 2026, se observă o corelație evidentă: liceele și profilurile care atrag cei mai bine pregătiți elevi încă din clasa a IX-a sunt și cele care obțin cele mai bune rezultate patru ani mai târziu.

                                Acest lucru nu înseamnă însă că succesul depinde exclusiv de media de admitere. Evoluția unui elev este influențată de calitatea actului educațional, de implicarea profesorilor și de motivația individuală.

                                Ce spun cifrele

                                Dincolo de clasamente, graficele transmit un mesaj important: învățământul teoretic din județul Bacău are un nucleu solid de licee performante, iar competiția dintre ele rămâne ridicată. În același timp, se observă o mobilitate tot mai mare în eșalonul următor, unde diferențele dintre licee se reduc, iar unele unități reușesc să recupereze teren de la un an la altul.

                                Pentru elevii care se pregătesc să aleagă un liceu, concluzia este clară: reputația unei instituții contează, dar la fel de importantă este analiza evoluției în timp. Un liceu aflat pe o pantă ascendentă poate oferi oportunități la fel de valoroase ca unul cu tradiție, iar graficele ultimilor ani arată că performanța în educație este un proces dinamic, nu un clasament bătut în cuie.

                                De pe Valea Trotușului pe podiumul mondial FIRST LEGO League. Trei elevi din Dofteana, printre artizanii succesului echipei ȘTIM DC din Onești

                                  George Vivian Cazacu, Georgiana Denisa Melinte și Estera Uglea, alături de colegii lor și de mentorul Otilia Panfil, pe scena competiției din Guadalajara

                                  Echipa de robotică ȘTIM DC a Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Onești a obținut una dintre cele mai importante performanțe internaționale din istoria învățământului băcăuan, clasându-se pe podium la International Open Mexico 2026, competiție desfășurată la Guadalajara și dedicată celor mai bune echipe FIRST LEGO League din lume.

                                  Printre elevii care au contribuit la acest rezultat se numără și George Vivian Cazacu, Georgiana Denisa Melinte și Estera Uglea, trei tineri din comuna Dofteana, dovadă că performanța în domeniul tehnologiei nu ține de locul în care te-ai născut, ci de pasiune, muncă și perseverență. 

                                  O competiție între cele mai bune echipe din lume

                                  International Open Mexico reunește anual echipe de robotică din numeroase țări, fiecare calificată în urma unor competiții naționale sau regionale. Participanții trebuie să demonstreze nu doar cunoștințe solide de programare și mecanică, ci și capacitatea de a lucra în echipă, de a inova și de a găsi soluții eficiente în condiții de concurs. Sub coordonarea profesoarei Otilia Panfil, elevii din Onești au proiectat, construit și programat un robot autonom capabil să îndeplinească misiuni complexe pe terenul de concurs, respectând regulamentele stricte ale competiției FIRST LEGO League. Pe lângă performanța tehnică, echipa a fost evaluată pentru proiectul de inovare, colaborare și modul în care membrii săi au lucrat împreună, criterii esențiale în filosofia competiției.

                                  Trei elevi din Dofteana, parte a unei performanțe mondiale

                                  Succesul echipei are și o puternică componentă locală. Trei dintre membrii săi provin din comuna Dofteana și au avut un rol important în pregătirea proiectului. George Vivian Cazacu, Georgiana Denisa Melinte și Estera Uglea au făcut naveta pentru a participa la antrenamente și au petrecut luni întregi perfecționând robotul și strategiile de concurs. Performanța lor demonstrează că elevii din mediul rural pot concura cu succes la cel mai înalt nivel internațional atunci când beneficiază de profesori dedicați și de sprijinul comunității.

                                  Sprijinul comunității a făcut posibilă deplasarea în Mexic

                                  Participarea la competiția mondială a presupus costuri importante, imposibil de suportat doar de familiile elevilor. Primăria și Consiliul Local Dofteana au contribuit financiar la deplasarea celor trei elevi, oferindu-le șansa de a reprezenta România într-una dintre cele mai prestigioase competiții de robotică dedicate tinerilor. După întoarcerea din Mexic, elevii și mentorul lor au fost primiți la Primăria Dofteana, unde au mulțumit administrației locale pentru sprijinul acordat și au oferit primarului Ioan Bujor un suvenir adus din Guadalajara.

                                  Primarul Ioan Bujor alături de cei trei elevi și de suvenirul primit din Mexic

                                   

                                  „Când acești trei copii minunați din Dofteana au plecat spre Mexic, au luat cu ei speranțele întregii noastre comunități. Să îi vedem întorși pe podiumul mondial, alături de colegii lor din Onești, este o mândrie pentru întreaga comună. Investiția în educația lor nu a fost o cheltuială, ci o investiție în viitor. Ei demonstrează că și dintr-o comunitate rurală pot pleca tineri capabili să concureze la cel mai înalt nivel internațional.”

                                   — Ioan Bujor, primarul comunei Dofteana 

                                  Administrația locală analizează posibilitatea acordării titlului de Cetățean de Onoare al comunei Dofteana celor trei elevi, în semn de recunoaștere pentru rezultatul obținut.

                                   Cum a fost construit robotul 

                                  Robotul utilizat în competiție respectă regulamentul FIRST LEGO League Challenge și este construit exclusiv din componente LEGO. Acesta este echipat cu un hub inteligent LEGO, motoare pentru deplasare și acționarea mecanismelor, precum și senzori de culoare, giroscop și senzor de distanță, care îi permit să se orienteze autonom pe terenul de concurs. Unul dintre elementele apreciate de juriu a fost sistemul modular conceput de elevi, care permite schimbarea rapidă a atașamentelor între misiuni. Într-o competiție în care fiecare secundă contează, această soluție tehnică a contribuit la eficiența robotului. Programarea a fost realizată folosind mediul oficial LEGO și limbajul Python, iar algoritmii dezvoltați de echipă au permis executarea precisă și autonomă a traseelor și a misiunilor.

                                  Rolurile celor trei elevi

                                  În cadrul echipei, fiecare dintre cei trei elevi din Dofteana a avut responsabilități bine definite. George Vivian Cazacu s-a ocupat de partea mecanică și de proiectarea sistemului modular al robotului. Georgiana Denisa Melinte a avut un rol esențial în dezvoltarea și testarea programelor care controlau robotul în timpul probelor. Estera Uglea a coordonat documentația tehnică și prezentarea proiectului în fața juriului internațional, contribuind și la evaluarea criteriilor privind colaborarea și valorile FIRST.

                                  O performanță care vorbește despre viitor

                                  Rezultatul obținut la Guadalajara reprezintă mai mult decât o medalie într-o competiție de robotică. El arată că investițiile în educație, profesorii dedicați și implicarea comunității pot crea oportunități reale pentru tineri, indiferent de mediul din care provin. Pentru județul Bacău și pentru Valea Trotușului, performanța echipei ȘTIM DC este un exemplu că excelența poate fi construită prin muncă, perseverență și colaborare.

                                  Cifrele succesului

                                  Competiția: International Open Mexico 2026

                                  Locul desfășurării: Guadalajara, Mexic

                                  Echipa: ȘTIM DC – Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești

                                  Mentor: prof. Otilia Panfil

                                  Elevi din Dofteana: George Vivian Cazacu, Georgiana Denisa Melinte și Estera Uglea

                                  Domeniul competiției: FIRST LEGO League Challenge

                                  ULTIMELE ȘTIRI