Pe 19 august s-au împlinit 145 de ani de la nașterea lui George Enescu și pentru celebrarea acestui moment important pentru cultura română, Muzeul Național ”George Enescu”, prin secția ”Rosetti Tescanu – George Enescu” Tescani, a organizat un eveniment aniversar care își va păstra, cu siguranță, un loc special într-un ”Jurnal de la Tescani”, din sufletul celor care au participat.
George Enescu a prins din nou viață, în salonul ”Oedipe” al conacului de la Tescani, prin vocea actorului Marcel Iureș, care a lecturat din ”Amintirile lui George Enescu”, volum realizat de Bernard Gavoty. Și vocea cu timbrul grav și cald al actorului, care ne-a purtat prin toate emoțiile vârstelor și etapelor de creație ale compozitorului român, a părut ea însăși o muzică pentru auditor.
”De copil am avut această idee fixă de a fi compozitor. Pentru că un copil este mic, lumea își imaginează că și visele lui sunt deopotrivă. O greșeală. (…) Muzica apare în cele mai îndepărtate amintiri ale mele, pentru simplul motiv că în mine nu a existat niciodată vreo frontieră între viața și arta mea. A trăi, a respira, a gândi. Am sentimentul sau iluzia că pe toate acestea le-am făcut prin muzică. (…) Atâta timp cât exist, vreau să cânt. Visez tot timpul. Evadez compunând. Viața e un vis. Visul e toată viața mea.”, ne-a spus George Enescu, cu vocea lui Marcel Iureș, într-o întâlnire de creație în care actorul s-a confundat cu personajul interpretat.
”Faptul că suntem împreună ar trebui să constituie, dincolo de bucuria de a fi împreună, un semn prin care încercăm să atragem atenția că aici se întâmplă ceva bun, binefăcător. E important.”, s-a adresat actorul Marcel Iureș, înainte de recital, publicului său.
A fost acompaniat, în recital, la pian și țambal, cu forță și sensibilitate, în această călătorie a compozitorului român, prin timp și devenire, din inima Moldovei, până la Paris, de către muzicianul Cătălin Răducanu, iar acest dialog rafinat, între actorul Marcel Iureș și pianistul Cătălin Răducanu, purtat în Salonul de Muzică ”Oedipe” al conacului de la Tescani, sub ”privirea” atentă a lui George Enescu, din portretul său, de mari dimensiuni, care învăluie spațiul și auditoriul, de pe peretele central, a avut o sincronicitate copleșitoare, în care timp și spațiu s-au topit într-o prezență densă, atemporală, aspațială. George Enescu era prezent acolo, cumva.
”Este o bucurie de câte ori revin la Tescani. Din perspectiva mea, muzica românească de calitate este promovată aici la maximum și sperăm că va rămâne la fel, pentru că, din păcate, cred că este printre puținele locuri în care se păstrează această nostalgie și dragoste pentru muzicile românești de calitate.
Pentru mine, Tescani înseamnă ”familie”, ”prietenie”, și mă simt foarte, foarte bine aici.
În seara aceasta am interpretat două mișcări din suita Opus 10, numărul 2, de George Enescu, respectiv „Pavana” și „Bourrée”-ul, iar, pe urmă, au fost improvizații pe diferite teme românești, chiar și pe „Rapsodia I” de Enescu și muzică folclorică stilizată la țambal”. Am simțit prezența lui Enescu prin tot ceea ce s-a întâmplat, prin tot ceea ce a citit maestrul Marcel Iureș, cum s-a împletit și muzica. A fost o seară inundată de spiritul eneșcian și trebuie să recunosc că nu se întâmplă de foarte multe ori.”, a mărturisit, pentru Deșteptarea, muzicianul Cătălin Răducanu.
”Mi-am adus aminte că acum 31 de ani Andrei Pleșu își lansa aici ”Jurnalul de la Tescani”, și probabil că de atunci încărcătura emoțională, până în ziua de astăzi, n-a fost aceeași niciodată. Nu pot decât să le mulțumesc invitaților mei, actorul Marcel Iureș și pianistul Cătălin Răducanu. Sunt atât de emoționată cum nu vă imaginați! Vă mulțumesc din suflet tuturor”, s-a adresat publicului prezent Gabriela Ilaș, coordonator proiecte culturale în cadrul Muzeului Național ”George Enescu” – Secția ”Rosetti Tescanu – George Enescu” Tescani, în calitatea sa de organizator al evenimentului aniversar.
”Enescu este un OM și un CREATOR, cu litere mari”
Laura Huiban: Ați dat astăzi viață, la Tescani, prin interpretarea dumneavoastră, gândurilor și trăirilor lui George Enescu, la aniversarea a 145 de ani de la nașterea sa. Ce îl apropie pe Marcel Iureș de George Enescu și de spiritul său?
Marcel Iureș: E singurul, să zicem, mare compozitor român. Și nu numai pentru asta. Ne conține un val cultural care ține de vreo 200 și ceva de ani. Puterea lui de a se construi pe sine, folosindu-și darurile, înzestrările, mi se pare extraordinară. Enescu este un OM și un CREATOR, cu litere mari. Ceea ce e important. E un exemplu, că tot se caută modele și se spune că ”ducem lipsă de modele”. E fals. Avem modele, de călcăm pe ele. Nu mai vorbesc de marii dramaturgi, de marii scriitori români, actori, marile voci românești. Acum e un nou val formidabil de virtuozi, pur și simplu.
Tocmai am ascultat unul și e o întreagă generație care, se îndreaptă în sus, și foarte sus, prin arta interpretativă. Mari pianiști, mari violonceliști, formidabili. Mi se pare foarte bine. Și face bine tuturor așa ceva.
Laura Huiban: Sunteți prezent pentru a doua oară la Tescani, un loc despre care mulți artiști spun că are o energie specială. Dumneavoastră cum ați descrie locul acesta? Ce simțiți pentru Tescani?
Marcel Iureș: Din păcate, este un nor asupra Tescaniului, care se numește ”INDIFERENȚĂ”. Indiferența autorităților. Acum mi-am mai revenit, văzând atâta lume și atâta bucurie cu care oamenii se hrănesc venind aici. Și evident că îmi face plăcere că sunt în împrejurarea asta, în clipa asta de lumină. Dar el cred că ar trebui să impună, deși este extrem de important ca loc, ar trebui să impună mult, mult mai mult respect și mult mai multă atenție și deferență și prețuire din partea autorităților. Acest loc e formidabil.
Laura Huiban: Pentru că suntem în Salonul ”Oedipe”, la un eveniment care celebrează muzica, ce fel de muzică ascultă Marcel Iureș?
Marcel Iureș: Eu trăiesc cu o pianistă în casă (Irina Iureș, soția actorului, nota mea), care a fost studenta lui Dan Grigore. Nu am o cultură făcută pe genuri, dar ascult muzică cu stare. Am ajuns și eu să am o arhivă și pop și rock și soul și jazz, la care mă întorc cu mare, mare plăcere de fiecare dată. Deci ascult o muzică, zic eu, bună.
Laura Huiban: Referindu-ne în special la cultură, ce pericol credeți că trăiește lumea în care suntem, fără să știe?
Marcel Iureș: Eu cred că pericolul cel mai grav este, după părerea mea, că știm și nu facem nimic. Ăla e tare. E teribil. E de făcut totul în cultură. Trăim un fenomen de, cum să spun, de muzeificare și de secularizare a tuturor formelor de teatru, operă, balet, circ, scriituri de toate felurile, da? Arte vizuale, arte ale filmului și așa mai departe, într-un fel de prea mult inutil. Și atunci, în timp, am ajuns, de la valoare, la reclamă. Am ajuns de la, să zicem, un tip de asceză, la fitness. Deci e totul de făcut, după părerea mea. Adică nu mai există loc de refugiu. E obligatoriu să stai în acest vacarm, în această confuzie. Or eu nu accept asta. Eu cred că trebuie să mai existe un loc de refugiu, o retragere. Nu știu dacă în afară sau într-o adâncime, înăuntru.
Laura Huiban: Care este refugiul dumneavoastră?
Marcel Iureș: Păi, primul refugiu este propria minte. Și, evident, biblioteca, amintirea înaintașilor și efortul depus. Nu l-am făcut degeaba. Nu cred că e nimic degeaba în cultură. Ea nu e ca o merdenea, nu produce merdenele și amandine și covrigi calzi. Ea produce o calitate de om pe care o să o vedem peste 20, 50, 90 de ani. Asta e.
