Într-un moment economic în care antreprenorii se confruntă deja cu presiunea costurilor, schimbări fiscale, investiții amânate și nevoia de lichiditate, România nu își poate permite să construiască mecanisme care pornesc de la ideea că orice abatere identificată de un algoritm ascunde un comportament incorect. Combaterea fraudei este necesară. Dar contribuabilul corect nu poate deveni suspect doar pentru că nu se încadrează într-un tipar statistic.
de MIRABELA BUJOR VAȘLOVANU | Expert contabil • Auditor financiar • Consultant fiscal • Membru fondator PACT.ro
Cred că există momente în economie în care mesajul transmis antreprenorilor contează aproape la fel de mult ca măsurile adoptate.
Iar mesajul de care România are nevoie acum este unul de încredere, predictibilitate și parteneriat.
Nu este momentul să îi transmitem antreprenorului care investește, creează locuri de muncă, plătește salarii și taxe și încearcă să își țină afacerea competitivă că statul îl privește, înainte de orice, ca pe un posibil suspect.
Și cu atât mai puțin cred că putem permite ca această suspiciune să fie generată aproape mecanic, prin algoritmi și criterii care nu surprind întotdeauna realitatea economică din spatele cifrelor.
Proiectul de Ordin al președintelui ANAF pentru modificarea și completarea OPANAF nr. 352/2022 privind Procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, aflat în procedură de adoptare, a deschis tocmai această discuție.
Ca profesionist contabil, auditor financiar și consultant fiscal, privesc proiectul din perspectiva experienței directe a relației dintre companii și administrația fiscală.
Ca membru fondator PACT, îl privesc și dintr-o altă perspectivă: cum putem construi, prin consultare și dialog social, reguli mai bune înainte ca ele să producă efecte nedorite?
Nu putem pune toți antreprenorii în aceeași oală
Să spunem foarte clar: frauda fiscală trebuie combătută.
Cei care fraudează afectează bugetul statului, dar îi afectează și pe antreprenorii corecți. O companie care își plătește taxele nu poate concura în condiții egale cu una care își construiește avantajul prin fraudă.
Așadar, administrația fiscală trebuie să aibă instrumente eficiente de analiză și control.
Dar între existența unor instrumente de control și transformarea anumitor comportamente economice într-o prezumție de risc există o distanță pe care trebuie să avem grijă să nu o parcurgem prea ușor.
Nu orice companie care iese dintr-un tipar statistic este o companie care fraudează.
Nu putem pune în aceeași categorie antreprenorul care investește și operatorul care încearcă să obțină o rambursare necuvenită.
Nu putem privi la fel o firmă care efectuează o regularizare prevăzută de legislație și una care construiește artificial operațiuni.
Nu putem considera simplul fapt că o societate este nouă drept o dovadă de comportament fiscal incorect.
Un exemplu simplu: o investiție importantă poate genera în mod firesc o creștere puternică a TVA deductibile. O achiziție de utilaje de 2 milioane de lei poate genera 420.000 de lei TVA deductibilă și o variație foarte mare față de istoricul obișnuit al firmei.
Pentru algoritm poate fi o anomalie. Pentru antreprenor este o investiție. Iar această diferență este esențială.
Algoritmul vede diferența. Profesionistul trebuie să vadă cauza
Digitalizarea administrației fiscale este necesară și am susținut-o. Dar digitalizarea nu poate înlocui discernământul.
Un algoritm este foarte bun la identificarea diferențelor. Poate observa că TVA solicitată la rambursare a crescut. Poate identifica neconcordanțe între baze de date. Poate semnala că au existat mai multe corecții sau regularizări. Dar algoritmul nu trebuie să fie cel care pronunță verdictul, pentru că în spatele acelei diferențe poate exista o investiție.
În spatele unei regularizări poate exista o obligație prevăzută chiar de Codul fiscal: pro-rata definitivă, ajustări pentru bunuri de capital, regularizarea avansurilor sau alte situații perfect legitime.
Iar în spatele unei neconcordanțe dintre sisteme pot exista diferențe de calendar, stornări, TVA la încasare sau alte explicații care trebuie mai întâi verificate.
De aceea, cred că principiul trebuie să fie foarte simplu: algoritmul poate ridica o întrebare, dar nu trebuie să dea singur răspunsul.
Antreprenorul nu trebuie să demonstreze permanent că nu este „hoț”
Există și o dimensiune mai profundă a acestei discuții.
Relația dintre stat și contribuabil.
Dacă pornim de la premisa că orice abatere este suspectă și că antreprenorul trebuie permanent să demonstreze că activitatea lui este legitimă, construim o relație fiscală bazată pe neîncredere.
Iar neîncrederea costă.
Costă timp. Costă bani. Costă resurse administrative atât pentru companie, cât și pentru ANAF.
Și, poate cel mai important, afectează disponibilitatea de a investi.
TVA de rambursat înseamnă lichiditate pentru o companie. Înseamnă bani care se întorc în circuitul economic, către furnizori, salarii, investiții și dezvoltare.
De aceea, atunci când construim criterii care pot influența procesul de rambursare, trebuie să fim extrem de atenți la proporționalitatea lor.
Contribuabilul corect nu trebuie să fie obligat să își dovedească nevinovăția de fiecare dată când cifrele lui nu seamănă cu media.
Nici pentru comportamentul altuia nu poți fi automat vinovat
Un alt punct sensibil privește situația furnizorilor.
Este firesc să cerem unei companii să își aleagă partenerii cu diligență. Dar trebuie să existe o limită rezonabilă.
Contribuabilul nu are acces la toate informațiile pe care le deține administrația fiscală și nu poate deveni inspector fiscal pentru fiecare furnizor cu care lucrează.
Jurisprudența europeană analizată în documentația de fundamentare subliniază că neregulile unui furnizor nu sunt suficiente, prin ele însele, pentru a transfera consecințele asupra beneficiarului, în lipsa unor elemente obiective care să arate că acesta știa sau ar fi trebuit să știe despre implicarea într-o fraudă.
Mi se pare o delimitare sănătoasă. Diligența aparține contribuabilului. Controlul fiscal aparține administrației. Nu trebuie să transferăm responsabilitatea instituțională asupra antreprenorului.
Dacă avem atât de multe date, să le folosim pentru a elimina suspiciunile
Companiile și profesioniștii contabili au făcut, în ultimii ani, un efort uriaș de adaptare: e-Factura, SAF-T, case de marcat conectate, raportări electronice, sisteme și proceduri interne noi. Toate acestea înseamnă costuri de conformare, dar și ceva foarte valoros: ANAF are astăzi mult mai multe date decât avea în trecut.
Atunci, haideți să folosim aceste date inteligent: nu doar pentru a genera alerte, ci și pentru a le elimina pe cele care au explicații legitime.
Una dintre propunerile formulate în documentele transmise ANAF și Ministerului Finanțelor este tocmai concilierea cu informațiile D406/SAF-T înainte ca anumite diferențe să fie calificate drept risc.
Aceasta mi se pare filosofia corectă a digitalizării: identificăm diferența, verificăm informațiile disponibile, cerem explicații, dacă este necesar, și abia apoi stabilim dacă există un risc real — nu invers.
PACT nu spune „nu”. PACT spune „haideți să discutăm cum”
Pentru mine, aceasta este poate cea mai importantă parte a întregii dezbateri.
Rolul unei organizații patronale nu ar trebui să fie să spună „nu” oricărei inițiative a statului.
Dar nici nu ar trebui să tacă atunci când profesioniștii pe care îi reprezintă identifică probleme în aplicarea unei măsuri. Rolul nostru este să venim la masa dialogului cu argumente, cu experiența din economie, cu exemple și, mai ales, cu soluții.
În cazul proiectului de modificare și completare a OPANAF nr. 352/2022, PACT a transmis ANAF și Ministerului Finanțelor observații tehnice și propuneri concrete: praguri și criterii verificabile, analiză individuală în locul automatismelor, posibilitatea contestării încadrării, utilizarea datelor disponibile pentru conciliere, analiză de impact și organizarea unei dezbateri publice.
Aceasta este forma de dialog social în care cred: nu un dialog în care fiecare parte vine doar să își apere poziția, ci unul în care întrebarea este:
Cum facem ca regula finală să fie mai bună?
Consultarea nu încetinește reforma. Poate preveni greșelile
Uneori există percepția că dezbaterea publică și consultarea profesioniștilor întârzie reformele.
Eu cred exact contrariul. O consultare realizată înainte de adoptarea unei măsuri poate evita luni sau chiar ani de probleme ulterioare. Profesionistul contabil vede situații pe care un text normativ nu le poate anticipa întotdeauna. Antreprenorul poate explica efectul unei măsuri asupra lichidității și investițiilor, iar administrația fiscală poate explica riscurile pe care încearcă să le combată.
Dacă aceste perspective sunt puse împreună înainte de adoptarea unei reguli, șansele de a obține o reglementare mai bună cresc.
Acesta este dialogul social pe care PACT îl susține. Nu împotriva instituțiilor, ci împreună cu ele.
România are nevoie de antreprenori care să aibă curaj să investească
Există, în final, și o realitate economică pe care nu avem voie să o ignorăm.
În perioade de incertitudine, investițiile se fac mai greu.
Antreprenorul calculează mai atent fiecare decizie. Se uită la costuri, la fiscalitate, la finanțare și, inevitabil, la predictibilitatea mediului în care își pune capitalul.
Într-un asemenea moment, statul trebuie să combată ferm frauda, dar trebuie în același timp să îi transmită contribuabilului corect: „Dacă respecți regulile, statul te tratează ca pe un partener.”
Nu putem construi dezvoltare economică pornind de la o suspiciune generalizată. Nu putem pune toți antreprenorii în aceeași oală și nu putem permite unui algoritm să confunde automat o investiție, o regularizare sau o diferență explicabilă cu frauda.
Tehnologia trebuie să ajute administrația să identifice mai bine riscul, nu să transforme excepția statistică într-o vinovăție prezumată.
De la suspiciune la parteneriat
Cred că aceasta este, în fond, adevărata miză.
România are nevoie de un nou contract de încredere între stat și contribuabil — un contract nescris, în care fiecare parte își asumă responsabilitatea.
Contribuabilul trebuie să se conformeze, să fie transparent și să își plătească obligațiile. Administrația trebuie să controleze ferm acolo unde există indicii reale, dar să respecte proporționalitatea, predictibilitatea și dreptul contribuabilului de a oferi explicații și de a contesta o decizie. Iar profesioniștii și organizațiile reprezentative trebuie să participe activ la construirea regulilor.
Obiectivul comun trebuie să fie construirea unui filtru care să lovească frauda, nu economia corectă, bazat pe praguri clare, faptă proprie, analiză individuală și o cale efectivă de atac.
Nu trebuie să alegem între un ANAF puternic și un mediu de afaceri protejat de excese. Avem nevoie de amândouă.
Un stat puternic nu este statul care îi suspectează pe toți. Este statul care are suficiente date, competență și discernământ pentru a ști pe cine trebuie să controleze.
Iar un antreprenor corect nu trebuie tratat ca un potențial „hoț” până când demonstrează contrariul.
Trebuie tratat ca un partener al economiei românești, atât timp cât nu există motive reale și verificabile care să indice contrariul.
De aici ar trebui să înceapă noul contract de încredere dintre stat și contribuabil.
