De luni întregi asistăm la un teatru ieftin. Actorii sunt cunoscuți, replicile sunt știute, finalul e previzibil. Regizorii speră că din public nu se vede că spectacolul nu e jucat pentru România, ci în interesul electoral meschin al partidelor parlamentare.
Criza politică există, în mod evident, nu poate fi negată de nimeni. Este singura care nu e butaforică. Avem de-a face cu o criză multiplă, care se cere tranșată politic. Atâta doar că liderii ”marilor partide” nu vor să rezolve nimic, ci doar să se folosească de această criză.
Guvernul guvernează prost, dar ridică din umeri, că atât poate face. Mai ales că unii parteneri critică și pun piedici.
Opoziția atacă, amenință, gesticulează, dar nu propune nimic serios și constructiv.
Toți sunt preocupați de același lucru: poziționarea înaintea următoarelor alegeri – că vor fie ele la anticipate sau la termen.
PSD, în rolul lui Cațavencu
PSD a transformat amenințarea politică într-un tic de limbaj. Moțiunea de cenzură, promisiunea cu ieșirea de la guvernare, critica acidă și prelungită fac parte din gesticulația lui de șantaj.
PSD seamănă izbitor cu Cațavencu din ”O scrisoare pierdută”, care atunci când negocierea s-a terminat, când a obținut ce se putea obține, strigă „Trăiască!” exact pentru cei pe care îi atacase.
Să facem bilanțul opțiunilor.
PSD depune moțiunea și aceasta nu trece, pentru că AUR nu o va vota. Umilința devine completă, Grindeanu este bun de sacrificat, partidul intră în febră internă.
PSD depune moțiunea și este votată. Se trezește obligat să guverneze în mijlocul crizei economice la adâncirea căreia a contribuit consistent. Vor urma doi ani grei, pe care PSD nu vrea să și-i asume, în stilul cunoscut.
PSD nu depune moțiunea, invocând un vot majoritar în acest sens al membrilor de partid, consultați pe 20 aprilie. Va confirma astfel că toată retorica a fost fum și zgomot, că nu mai e de crezut în nici un caz.
Mai există și varianta de mijloc, cea mai bună pentru PSD dintre toate: retrage miniștrii fără moțiune, lasă guvernul să se zbată cu interimari, și se instalează confortabil în postura de sabotor cu acte în regulă.
Constituția permite interimatul 45 de zile. Dar nimeni nu oprește un nou interimar după alte 45 de zile. România a cunoscut precedentele unei astfel de variante.
Vom avea guvern minoritar, șantajabil permanent din Parlament de către PSD.
Nici unul dintre scenariile de mai sus nu țin cont de interesul național și nu oferă o soluție reală pentru depășirea crizei politice.
AUR, în rolul lui Farfuridi
AUR a anunțat solemn că nu votează nicio moțiune până la sfârșitul lunii Mai. Trebuie să vadă cifrele, să evalueze, să fie siguri de verdict.
În realitate, AUR nu vrea să fie fotografiat lângă PSD dărâmând un guvern. Imaginea ar fi devastatoare: iată-i pe salvatorii neamului, cot la cot cu baronii pe care îi înjură în fiecare discurs. Ar confirma ideea că e o anexă a PSD și deci că nu sunt buni pentru guvernare. Bașca, s-ar putea trezi forțat să intre la guvernare alături de PSD. Căci, dacă ai dat jos guvernul, pentru ce a-i făcut-o, dacă nu vrei să guvernezi? Electoratul său deja așteaptă de prea multă vreme să i se livreze ceva, iar acum ar fi ocazia perfectă.
Ieșirea din această postură ingrată a fost găsită cu o viclenie remarcabilă, deși blamabilă pentru cinismul ei: acceptăm demiterea guvernului, dar numai dacă îl puneți pe Călin Georgescu premier. O condiție imposibilă. PSD nu o poate accepta pentru că ar recunoaște implicit că anularea alegerilor din 2024 a fost o lovitură de stat fără nici o justificare, că omul nu era niciun pericol, că totul a fost o farsă la care el, PSD, a avut un rol determinant.
În fața refuzului, AUR se va spăla pe mâini, zicând că a încercat, dar nu are cu cine face o schimbare reală și că nu marșează la jocul ăsta. Electoratul sau și al lui Călin Georgescu îi va aplauda principialitatea.
Pasul următor ar fi, cel mai probabil, o moțiune proprie a AUR la finalul lunii Mai sau începutul lunii Iunie, construită pe cifre economice, depusă cu fanfară. Nu ca să treacă, ci pentru a demonstra ceva. Dacă PSD o votează, AUR a condus acțiunea, meritul e al lui. Dacă PSD o respinge, AUR arată cu degetul: vedeți, nici ei nu vor schimbarea, sunt toți din același aluat.
AUR ar câștiga la capitolul imagine în orice scenariu, fără nici un risc și fără să pună nici o soluție pe masă. PSD nu ar putea să-i voteze moțiunea, obligându-l să intre la guvernare, pentru că s-ar obliga la același lucru și pe sine. Or am stabilit că nici unul nu vrea, de fapt, să achite costurile electorale ale guvernării în 2028. Altfel, PNL și USR, îndepărtate acum de la guvernare, ar urca în 2028 până la cer.
PNL și USR, în așteptarea lui Godot
Să nu credem că cei de la guvernare joacă altă piesă. PNL îl susține pe Bolojan premier mai mult din lipsă de alternative decât din convingere. USR îmbracă haina reformistă, dar miniștrii lui dau rateu după rateu și fac deliciul presei prin gafele pe care le comit. Ambele mizează pe același calcul rece: dacă rezistăm doi ani grei, culegem în 2028 ce seamănă azi ceilalți. Speră în salvarea venită prin bani europeni, sau printr-o întorsătură de situație spectaculoasă la nivel internațional.
La drept vorbind, PNL și USR nu guvernează, cel mult administrează, deficitar, cu poticneli, cu concesii absurde față de factorul extern, cu sacrificii inutile impuse cetățenilor de rând etc, dar rămân pe poziții, nu pleacă. Așteaptă o minune care nu va veni.
Ce lipsește din tot acest tablou
România nu apare nicăieri în această ecuație. Niciunul dintre actorii acestui spectacol grotesc nu este animat de valori și principii, nu urmărește să se facă util cauzei generale și nu reușește să depășească logica electorală, cu spirit de jertfă.
Toți se întreabă același lucru, în aceleași ședințe de partid, cu aceleași fețe serioase: cum arătăm noi mai bine decât ei? Cetățeanul e o resursă. Se activează o dată la patru ani, se mulge și se depozitează până la următorul scrutin.
O șansă, poate ultima
În această junglă a cinismului generalizat există un spațiu neocupat. Un conservatorism serios, coerent doctrinar, fără certificate de bună purtare cerute de la Moscova sau Washington, fără teorii ale conspirației ca program de guvernare, fără demagogie populistă în loc de idei, cu un proiect de țară fezabil. Un partid care să poată spune lucrurilor pe nume și să dezvăluie inclusiv ipocrizia fiecăruia dintre actorii de mai sus. O formațiune care să fie aptă de guvernare și să cunoască exact ce e de făcut pentru ieșirea din multiplele crize care chinuie de ani de zile societatea românească.
Spațiul există, partidul există – Acțiunea Conservatoare (ACT) –, electoratul așteaptă, mai rămâne ca glasul lucidității să se poată face auzit în vacarmul de bâlci de provincie întreținut de partidele din prim-planul scenei politice românești.
Claudiu Târziu
