Un elev al Colegiului Național „Costache Negri” din Târgu Ocna s-a remarcat la faza județeană a Olimpiadei Micilor Istorici, obținând Premiul I și calificându-se la etapa interjudețeană a competiției.
Distincția i-a fost acordată lui Blaga Ioan-Cosmin, elev coordonat de profesorul Cătălin Rugină, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Direcției Județene Bacău a Arhivelor Naționale.
Evenimentul a avut loc cu prilejul lansării volumului „Șefii misiunilor diplomatice ale României (1878–1916). Dicționar”, semnat de conf. univ. dr. Adrian-Bogdan Ceobanu, cadru didactic al Facultății de Istorie din Iași.
Reprezentanții Colegiului Național „Costache Negri” au transmis felicitări elevului și profesorului coordonator pentru rezultatul obținut, subliniind că premiul recompensează munca, seriozitatea și pasiunea pentru studiul istoriei.
„Suntem mândri să îl felicităm pe elevul nostru pentru această performanță și îi dorim mult succes la faza interjudețeană, unde suntem convinși că va reprezenta cu aceeași excelență colegiul nostru”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.
Rezultatul confirmă tradiția de performanță a Colegiului Național „Costache Negri” din Târgu Ocna și implicarea elevilor în competițiile școlare dedicate cunoașterii și valorificării istoriei.















