Radu Mihai Papoe, Robert Guna, Dragoș Nicolae Cazacu și Tudor Batin compun careul de ași al turneului ITF dotat cu premii în valoare de 30.000 dolari plus ospitalitate de la Bacău
E bătut în cuie: cea de-a 25-a ediție a „Dedeman & Simba Trophy” va fi câștigată de un jucător român. Și asta pentru că în semifinalele programate sâmbătă, 25 iulie, cu începere de la ora 11.00, la baza SCM Bacău, s-au calificat doar tenismeni din România. Favoritul 1, Radu Mihai Papoe, Robert Guna, Dragoș Nicolae Cazacu și Tudor Batin compun careul de ași al turneului ITF dotat cu premii în valoare de 30.000 de dolari plus ospitalitate ce se va încheia duminică, 26 iulie, în Bacău.
De altfel, încă din faza sferturilor de finală „Dedeman & Simba Trophy” vorbea românește. Ce-i drept, cu un ușor accent francez, în condițiile în care pe lângă cei șapte sfert-finaliști autohtoni de la simplu, Radu Mihai Papoe, Robert Guna, Dragoș Nicolae Cazacu, Tudor Batin, Ștefan Adrian Andreescu, Radi David Țurcanu și Matei Florin Breazu, turneul băcăuan îl includea în această fază a competiției și pe talentatul junior român Yannick Alexandrescu, care a ales, însă, să reprezinte Franța.
Vineri, în „sferturi”, s-au înregistrat următoarele rezultate: Radu Mihai Papoe- Ștefan Adrian Andreescu 7-6(9), 6-4, Robert Guna- Yannick Theodor Alexandrescu 6-1, 6-2, Tudor Batin- Radu David Țurcanu 7-5, 7-6(1) și Dragoș Nicolae Cazcu- Matei Florin Breazu 6-2, 5-7, 6-4. Programul semifinalelor de sâmbătă, 25 iulie, este următorul: Radu Mihai Papoe- Robert Guna și Tudor Batin- Dragoș Nicolae Cazacu. Reamintim că învingătorul de la simplu va încasa 4612 dolari.

















