Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al județului Bacău organizează miercuri, 10 iunie, începând cu ora 10:00, pe stadionul „Măgura” din Târgu Ocna, etapa județeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.
La competiție vor participa echipaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență din cadrul unităților administrativ-teritoriale, precum și echipaje ale serviciilor private constituite la nivelul instituțiilor publice și al operatorilor economici din județul Bacău.
Potrivit organizatorilor, concursurile profesionale se desfășoară anual, în baza regulamentelor aprobate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, și urmăresc verificarea și dezvoltarea capacității de intervenție a participanților, perfecționarea deprinderilor practice și consolidarea spiritului de echipă.
Concurenții își vor demonstra nivelul de pregătire în cadrul unor probe specifice activității de intervenție: pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4×100 de metri și realizarea dispozitivului de intervenție cu motopompă.
Reprezentanții ISU Bacău subliniază că organizarea etapei județene contribuie la creșterea capacității de răspuns în situații de urgență, la îmbunătățirea cooperării dintre structurile participante și la promovarea bunelor practici în domeniul gestionării situațiilor de urgență.
Totodată, competiția oferă participanților oportunitatea de a-și evalua nivelul de pregătire și de a face schimb de experiență, contribuind astfel la dezvoltarea unei culturi a prevenției și a intervenției eficiente în sprijinul comunităților locale.
Echipajele clasate pe primele locuri vor reprezenta județul Bacău în etapa interjudețeană a concursurilor profesionale.















