Acasă Blog Pagina 169

Înot: David Popovici, campion mondial și la 100 m liber, cu un nou record european

    Înotătorul român David Popovici a obținut medalia de aur în proba de 100 metri liber, joi, la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore, cu un timp remarcabil de 46,51 secunde.

    După ce câștigase deja aurul la 200 metri liber, Popovici (20 de ani) a reușit o nouă performanță de excepție: a stabilit atât un nou record european, cât și un record al competiției la 100 m liber. A fost la doar 11 sutimi de secundă de recordul mondial (46,40), deținut de chinezul Zhanle Pan, stabilit la Jocurile Olimpice din 2024.

    Medaliat cu bronz la JO de la Paris în această probă, Popovici intrase în finală cu al doilea timp din semifinale (46,84) și fusese cel mai rapid în serii (47,41).

    Este al doilea titlu mondial din cariera sa la 100 m liber, după cel cucerit în 2022 la Budapesta. De asemenea, românul are în palmares și două titluri europene la această probă, obținute în 2022 și 2024.

    Pe locul al doilea s-a clasat americanul Jack Alexy (46,92), care avusese cel mai bun timp în semifinale, iar medalia de bronz i-a revenit australianului Kyle Chalmers (47,17).

    România ar putea înregistra cea mai mare recoltă de grâu din ultimele decenii. Fermierii sunt îngrijorați de prețurile scăzute

      România ar putea înregistra în acest an o recoltă de grâu record, cuprinsă între 13,3 și 14 milioane de tone, potrivit estimărilor Asociației Fermierilor din România (AFR). Dacă previziunile se confirmă, aceasta ar deveni cea mai mare producție din ultimii 28 de ani, depășind cu peste 40% nivelul înregistrat în 2024, de 9,29 milioane de tone.

      Condițiile meteorologice favorabile din primăvara anului 2025 au fost un factor esențial în această evoluție. Potrivit președintelui AFR, Daniel Botănoiu, ploile abundente din lunile aprilie și mai au refăcut umiditatea solului, asigurând o dezvoltare productivă consistentă pentru culturile de grâu.

      Pe lângă cantitate, și calitatea grâului românesc se anunță superioară. AFR susține că, spre deosebire de Franța și Germania — țări afectate anul acesta de precipitații excesive — grâul românesc prezintă un nivel calitativ ridicat, potrivit standardelor internaționale.

      În ciuda acestor rezultate promițătoare, fermierii se confruntă cu provocări economice serioase. Prețurile de achiziție pentru grâu sunt în scădere comparativ cu anul trecut. „În 2024, grâul se vindea la fermă cu 97 de bani/kg, iar acum prețul este între 85 și 87 de bani/kg”, a declarat Botănoiu.

      Această scădere de preț, în pofida unei producții mai mari, afectează negativ veniturile agricultorilor. Exporturile de grâu ale României au înregistrat o ușoară scădere față de anul precedent, ajungând la 5,48 milioane de tone, față de 6,4 milioane în 2024. În consecință, și valoarea totală a exporturilor a scăzut, de la 1,46 miliarde euro la 1,24 miliarde euro.

      Pe lângă grâu, și alte culturi au estimări favorabile. Comisia Europeană prognozează pentru România o producție de peste 10 milioane de tone de porumb, comparativ cu 6 milioane de tone în anul anterior. Producția de floarea-soarelui este estimată la 2,22 milioane de tone, menținând România în poziția de lider european.

      Cu toate acestea, Botănoiu atrage atenția că estimările pentru porumb sunt valabile doar în teorie, în condițiile în care culturile neirigate au fost deja grav afectate. O evaluare realistă este posibilă abia în luna septembrie. Piața cerealelor din România rămâne volatilă. Grâul de panificație se vinde între 857 și 1.017 lei/tonă, porumbul între 800 și 1.057 lei/tonă, iar floarea-soarelui între 1.855 și 2.577 lei/tonă, în funcție de regiune. La nivel mondial, producția totală de cereale este estimată la un nivel record de 2,925 miliarde de tone în 2025, în creștere cu 2,3% față de anul anterior.

      Producția globală de grâu este prognozată la 805,3 milioane de tone, iar cea de porumb la 1,564 miliarde de tone. Conform analizei AFR, extinderea suprafețelor cultivate va rămâne modestă în următorul deceniu, cu o creștere anuală estimată la doar 0,14%, în timp ce randamentele ar putea crește cu 0,9% anual. Totuși, riscurile externe rămân ridicate.

      Potrivit AFR, instabilitatea geopolitică, în special războiul din Ucraina, și schimbările climatice pot influența negativ atât producția agricolă, cât și comerțul internațional de cereale în anii următori.

      Fotbal/ Liga 2: FC Bacău începe campionatul sâmbătă, la Afumați

      În sezonul regular ce include 21 de etape, și se va derula între 2 august 2025 și 14 martie 2026, „alb-roșii” vor juca acasă zece meciuri. Prima partidă de pe teren propriu se va desfășura pe 9 august, la Ruși Ciutea, contra Politehnicii Iași

      În acest weekend se dă startul ediției 2025-2026 a Ligii 2 la fotbal. Promovată, în premieră, în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării, FC Bacău va începe campionatul în deplasare. Astfel, sâmbătă, 2 august, de la ora 11.00, băcăuanii pregătiți de Costel Enache vor evolua pe terenul ilfovenilor de la CS Afumați.

      Cu excepția lui Răzvan Gorovei, care și-a reziliat contractul cu „alb-roșii”, FC Bacău contează pe lotul cu care a obținut promovarea, lot completat în această vară cu următoarele achiziții: fundașul Bogdan Forizs (ex Gloria Bistrița), mijlocașii Paul Mitrică (ex FC Argeș) și Florin Blaj (ex CSM Focșani 2007) și atacanții Robert Ciobanu (ex Gloria Bistrița) și Andreas Niță (ex- FC Voluntari). De partea cealaltă, CS Afumați se prezintă cu un efectiv restructurat din temelii. Astfel, gruparea manageriată de Vasile Neagu a adus opt jucători noi și s-a despărțit de alți 15!

      Numele noi din lotul Afumațiului sunt: Breban (portar, Minaur Baia Mare), D. Savu (fundaș, CSM Slatina), R. Lazăr (mijlocaș, Sănătatea Cluj), Zimța (mijlocaș, CSM Zalău), Atanase (mijlocaș, Chindia Târgoviște), Pitulac (atacant, CSL Ștefăneștii de Jos), Fatai (atacant, AE Larisa/ Grecia), Mbanga (atacant, Lusitania/ Portugalia). În pregătiri, CS Afumați a bifat următoarele jocuri-test: 0-1 cu CS Dinamo, 1-1 cu Chindia, 3-4 cu Steaua București, 0-0 cu AFC Câmpulung Muscel, 7-0 cu Viitorul Dăești, 1-3 cu CSM Râmnicu-Vâlcea și 6-0 cu ACS Academia Germană de Fotbal. FC Bacău, în schimb, a avut parte de un program redus de pregătire, în condițiile în care sezonul precedent a fost unul prelungit de barajul pentru promovarea în Liga 2.

      În acest context, Aftanache și compania au susținut un număr mai mic de jocuri de verificare încheiate cu următoarele rezultate: 1-1 cu Ceahlăul Piatra Neamț, 1-3 cu Gloria Bistrița, 5-0 cu CS Gheorgheni și 5-0 cu KSE Târgu-Secuiesc. Primul joc pe teren propriu al băcăuanilor în noul campionat va avea loc în runda a doua, pe 9 august, contra Politehnicii Iași, partidă ce se va derula pe stadionul de la Ruși Ciutea. Pe parcursul sezonului regular, însă, este foarte posibil ca FC Bacău să dispute unele jocuri de pe teren propriu și pe baza sportivă „Constantin Anghelache” (Letea). Ținând cont de gradul de dificultate ridicat al Ligii 2, obiectivul echipei antrenate de Enache pentru noua stagiunea este permanența în eșalonul secund. De notat că, din cele 21 de etape ale sezonului regular, FC Bacău va evolua acasă în zece partide.

      Să mai spunem că sezonul de Liga 2 care pornește la drum la finalul acestei săptămâni se va disputa în două faze. Prima dintre acestea va consta într-un sezon regular la care vor participa toate cele 22 de echipe și în care vor juca fiecare cu fiecare o singură dată, cu un total de 21 de etape. Faza a doua a competiției presupune un play-off și două grupe de play-out. În play-off vor accede primele șase clasate la finalul sezonului regular, iar partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă zece meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Superliga, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor susține un baraj cu locurile 8, respectiv 7 din play-out-ul Superligii. Cât privește play-out-ul Ligii 2, la acesta vor participa restul de 16 echipe și anume cele clasate pe locurile 7-22 la finalul sezonului regular.

      Play-out-ul va fi împărțit în două grupe cu câte opt echipe fiecare. În grupa A vor evolua echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19 și 22, iar în grupa B cele de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20 și 21. Participantele din fiecare grupă a play-out-ului vor juca între ele o singură dată, rezultând un program de șapte etape și șapte meciuri pentru fiecare formație. Din fiecare grupă a play-out-ului vor retrograda direct echipele clasate pe locurile 7 și 8, în timp ce ocupantele locului 6 din fiecare grupă vor susține un baraj în dublă manșă pentru menținerea în Liga 2.

      Programul complet al primei etape din sezonul regular

      Sâmbătă, 2 august, ora 11.00: FC Voluntari- Metalul Buzău, CSM Slatina- CS Gloria Bistrița, CS Afumați- FC Bacău, ACSM Politehnica Iași- ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, CS Tunari- Steaua București, Concordia Chiajna- AFC Câmpulung Muscel, CS Dinamo București- CSC Dumbrăvița, ACSM Reșița- Olimpia Satu-Mare, FC Bihor Oradea- CSC 1599 Șelimbăr, ASA Târgu-Mureș- Corvinul Hunedoara.

      Duminică, 3 august, ora 11.00: Chindia Târgoviște- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe.

      Programul meciurilor pe care FC Bacău le va disputa în sezonul regular

      Etapa 1 (2 august): cu CS Afumați, în deplasare. Etapa 2 (9 august): cu Politehnica Iași, acasă. Etapa 3 (16 august): cu CS Tunari, în deplasare. Etapa 4 (23 august): cu Concordia Chiajna, acasă. Etapa 5 (30 august): cu CS Dinamo București, în deplasare. Etapa 6 (13 septembrie): cu ACSM Reșița, acasă. Etapa 7 (20 septembrie): cu FC Bihor Oradea, în deplasare. Etapa 8 (27 septembrie): cu ASA Târgu-Mureș, acasă. Etapa 9 (4 octombrie): cu Chindia Târgoviște, în deplasare. Etapa 10 (18 octombrie): cu Sepsi OSK Sfântu –Gheorghe, acasă. Etapa 11 (25 octombrie): cu Corvinul Hunedoara, în deplasare. Etapa 12 (1 noiembrie): cu CSC Șelimbăr (acasă). Etapa 13 (8 noiembrie): cu Olimpia Satu Mare, în deplasare. Etapa 14 (22 noiembrie): cu CSC Dumbrăvița, acasă. Etapa 15 (29 noiembrie): cu AFC Câmpulung Muscel, în deplasare. Etapa 16 (6 decembrie): cu Steaua București, acasă. Etapa 17 (13 decembrie): cu Ceahlăul Piatra Neamț, în deplasare. Etapa 18 ( 21 februarie 2026): cu Metalul Buzău, în deplasare. Etapa 19 (28 februarie): cu Gloria Bistrița, acasă. Etapa 20 (7 martie): cu FC Voluntari, în deplasare. Etapa 21 (14 martie): cu CSM Slatina, acasă.

      De ce merită să investești în uși de garaj de calitate

      O locuință care spune o poveste are designul armonizat și invită să fie descoperită. Fie că ai o casă marcate de tradiție sau locuiești într-o reședință inovatoare, îți dorești să fii confortabil și în siguranță. Când vine vorba despre elementele care contribuie la această stare de bine, multe persoane trec cu vederea un element structural important: ușa de garaj. Tu te-ai gândit cât de mult contează această componentă? Ei bine, ar treui să știi că nu este doar un accesoriu estetic, ci un element important care influențează confortul zilnic, siguranța și eficiența energetică a casei.

      Prima impresie începe cu ușa garajului – și nu e doar o figură de stil

      Ușa de garaj este un element arhitectural major, calitatea ei se traduce imediat în imaginea de ansamblu a locuinței tale. Dincolo de estetică și de calitate, impresionează prin funcționalitate. Ușile rulou economisesc spațiu și oferă o izolație termică superioară față de alte variante, eliberează zona de acces și asigură un mediu fonic plăcut, mai exact o încăpere fără zgomot. Au capacitatea de a reduce zgomotele exterioare și de a păstra atmosfera liniștită a căminului tău.

      Căldură iarna, răcoare vara – secretul eficienței energetice

      O ușă de garaj prost izolată aduce aceleași neplăceri ca o fereastră deschisă în toiul iernii. Pierde căldură, ceea ce înseamnă facturi mai mari și disconfort constant. Lucrul acesta poate fi evitat, dacă alegi uși de garaj premium, adică modele cu izolație dublă, etanșare bine executată și sistem de închidere sigur.

      O ușă performantă creează o barieră termică între garaj și exterior, iar acest lucru este cu adevărat important dacă garajul este lipit de casă și dacă este folosit ca spațiu tehnic ori pe post de depozit. O ușă de garaj bine izolată asigură un climat interior constant și plăcut. Costurile pentru o ușă premium se amortizează în timp prin facturi mai mici la energie.

      Siguranța începe de la intrare

      Protecția familiei și a bunurilor personale sunt importante, de aceea ușa de garaj, ca și ușa de intrare este un element cheie al sistemului de securitate al casei. Multe modele vin echipate cu sisteme inteligente de blocare, cu telecomandă criptată și senzori de obstacol, toate gândite pentru a preveni pătrunderea neautorizată sau accidentele casnice.

      O ușă de garaj de calitate nu se blochează, nu se înțepenește și nu cedează la prima încercare de forțare, mai mult elimină punctele slabe și transformă accesul într-o experiență sigură și predictibilă. Atunci când alegi o ușă cu adevărat fiabilă, alegi liniște pentru tine și familia ta.

      O investiție care adaugă valoare casei tale

      Într-o piață imobiliară competitivă, fiecare detaliu contează. O ușă de garaj elegantă, silențioasă și perfect funcțională nu este doar un confort cotidian, ci și un plus de valoare în cazul unei vânzări sau închirieri. Este acel detaliu care face diferența între „o casă drăguță” și „o casă excepțională”.

      Materialele durabile, finisajele impecabile, designul integrat în arhitectura locuinței – toate asigură aspect coerent și sofisticat. Cu întreținerea corectă o astfel de ușă rezistă impecabil ani întregi, fără reparații costisitoare sau intervenții neprevăzute.

      Cum alegi ușa potrivită: combinația perfectă între estetic și tehnic

      Alegerea unei uși de garaj de calitate nu se face la întâmplare. Este nevoie de consultanță specializată, măsurători precise și, mai ales, înțelegerea nevoilor tale reale. Ce stil arhitectural are locuința ta? Ce importanță are izolația termică pentru tine? Cât de des folosești garajul?

      Un brand premium îți oferă nu doar produse excelente, ci și o experiență completă – de la prezentarea variantelor potrivite până la instalarea finală, cu accent pe detalii și profesionalism. Doar așa te poți bucura de toate beneficiile unei uși bine alese: frumusețe, funcționalitate, eficiență și securitate.

      Confortul tău merită ce e mai bun

      O ușă de garaj de calitate nu este un moft, ci o alegere inteligentă. Fiecare clipă în care o folosești – fie că pleci grăbit dimineața, fie că te întorci seara acasă – ar trebui să fie una lipsită de griji. Să se deschidă lin, să păstreze căldura, să ofere protecție și să arate impecabil.

      A investi într-o ușă premium înseamnă a investi în confortul și siguranța ta, în imaginea locuinței și în valoarea ei pe termen lung. Este acel gen de decizie pe care nu o regreți niciodată – pentru că se simte, se vede și se trăiește, zi de zi.

      Dacă ești în căutarea unei soluții care să îmbine luxul, funcționalitatea și eficiența, începe cu ușa de garaj. Este, fără îndoială, una dintre cele mai inteligente investiții pe care le poți face pentru casa ta.

      Bacău Takes a Step Towards the Future: First Electric Buses Arrive in the City

      The Municipality of Bacău has received its first BYD electric buses, as part of a large-scale project to modernize the metropolitan public transport system. In total, the fleet will include 24 buses and 5 electric minibuses, purchased by the local administration and operated by Transport Public.

      The new buses are dedicated to metropolitan transport and will serve both the city and the surrounding areas, expanding the urban mobility network to the communes of Nicolae Bălcescu, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Hemeiuș, and Letea Veche. The buses have a range of 234 kilometers, even with the air conditioning running, and offer 88 seats, including 35 seated places.

      The implementation of electric transport brings significant benefits to the community: reduced CO₂ emissions, improved air quality, decreased noise pollution, and lower operational costs. Additionally, passenger comfort is enhanced, and mobility between the city and the peri-urban zone becomes more efficient and environmentally friendly. This initiative marks an important step toward a cleaner, more connected, and modern city.

      “I’m glad we can now see the first electric bus, purchased with European funds, running on our city’s streets. And it’s not just one — in the end, we’ll have a fleet of 24 electric buses and 5 minibuses. I count on the support of the employees at Transport Public, whom I trust will adapt quickly to the new technologies. I’m a strong advocate for alternative transportation, and I believe that as the people of Bacău experience the quality offered by electric buses, they will feel encouraged to give up using their personal cars.”

      Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, Mayor of Bacău

      Un băiat cu suflet mare are nevoie de sprijinul nostru: Matei, internat în Spania după un grav accident, luptă să meargă din nou

        Matei este un adolescent cu un zâmbet cald și o voință neobișnuită pentru vârsta lui. În luna mai, o simplă plimbare cu bicicleta s-a transformat într-o tragedie care i-a schimbat viața: o căzătură puternică s-a soldat cu o fractură de coloană vertebrală și leziuni grave ale măduvei spinării. Diagnosticul a fost crunt: pierderea funcțiilor motorii, senzitive și autonome. De atunci, viața lui Matei și a familiei sale s-a împărțit în „înainte” și „după”.

        În prezent, Matei este internat la prestigiosul Institut Guttmann din Barcelona, una dintre cele mai recunoscute clinici de neuroreabilitare din Europa. Acolo, urmează un program intensiv de recuperare, menit să-l ajute să se adapteze noii sale condiții și, cu speranță și perseverență, să redobândească măcar o parte din autonomia pierdută.

        Recent, inspectorul școlar general Anca Egarmin, aflată în concediu, a ținut să-l viziteze personal pe Matei. Vizibil emoționată, aceasta a declarat:

        „L-am găsit liniștit – așa cum sunt, în general, tinerii care sunt forțați să accepte o schimbare radicală a propriei vieți –, dar și împovărat de multele necunoscute care îi inundă gândurile. Mi-a spus că este dispus să facă tot ce i se cere, să-și forțeze organismul, să se adapteze, să lupte. Speranța lui și a mamei lui m-au impresionat profund.”

        Această speranță însă are nevoie de combustibil: fonduri pentru tratament, cazare, terapii, tot ce presupune o recuperare atât de complexă într-o țară străină. De la accidentul din luna mai, donațiile individuale au reprezentat un sprijin vital – mama lui Matei a mărturisit cu recunoștință că, datorită solidarității oamenilor, internarea în Spania a fost posibilă.

        Însă drumul este lung, iar tratamentul trebuie continuat. Recuperarea nu se măsoară în zile sau săptămâni, ci în luni și chiar ani. De aceea, este esențial ca Matei să nu fie lăsat singur în această luptă. Are nevoie de noi toți – de fiecare sprijin, de fiecare gest de solidaritate.

        Cei care doresc să contribuie la recuperarea lui Matei o pot face prin donații în contul deschis pe numele mamei sale:

        Donațiile pot fi făcute atât în lei cât și în euro:

        LEI:

        NADIA CHIRICA

        IBAN: RO32RZBR0000060007869815

        Raiffeisen Bank

        Cod Swift banca: RZBRROBU

        ––––––––––––––––––––––

        EURO

        NADIA CHIRICA

        IBAN: RO11RZBR0000060028104199

        Raiffeisen Bank

        Cod Swift banca: RZBRROBU

        Matei vrea să-și facă planuri de viitor. Vrea să spere. Mai ales, vrea să meargă din nou.

        Și cu ajutorul nostru, poate reuși.

        UNDE PARCĂM ÎN BACĂU ȘI CÂT NE COSTĂ?

          Tot ce trebuie să știi despre parcările publice cu plată din municipiu

          Municipiul Bacău dispune în prezent de 19 parcări publice cu plată, însumând 1.000 de locuri pentru autoturisme. Acestea sunt administrate de Bacovia Parking și împărțite în trei zone tarifare: Zona I (centrul orașului), Zona II și Zona III.

          TARIFE DE PARCARE

          La parcometru:

          Zona I: 4,5 lei / oră

          Zona II: 2 lei / oră

          Zona III: 1 leu / oră

          Pentru 30 de minute:

          Zona I: 2,5 lei

          Zona II: 1 leu

          Zona III: 0,5 lei

          Prin aplicația Bacovia Parking:

          Zona I: 0,077 lei/min

          Zona II: 0,033 lei/min

          Zona III: 0,017 lei/min

          Prin SMS (la cursul BNR + comisioane operator):

          1 oră: 0,90 euro (Zona I), 0,40 euro (Zona II), 0,25 euro (Zona III)

          1 zi: 8 euro (Zona I), 5,50 euro (Zona II), 2,50 euro (Zona III)

          Tichet fizic 1 zi:

          41 lei (Zona I), 28 lei (Zona II), 13 lei (Zona III)

          ABONAMENTE

          Pentru persoane fizice și juridice:

          1 lună: 270 lei (Zona I), 203 lei (Zona II), 136 lei (Zona III)

          6 luni: 1.355 lei (Zona I), 948 lei (Zona II), 609 lei (Zona III)

          1 an: 2.439 lei (Zona I), 1.626 lei (Zona II), 1.084 lei (Zona III)

          Pentru rezervare garantată (persoane juridice):

          Lunar: 406 lei (Zona I), 270 lei (Zona II), 162 lei (Zona III)

          Anual: 4.064 lei (Zona I), 2.709 lei (Zona II), 1.626 lei (Zona III)

          PARCĂRI CU BARIERĂ (RAPIDE)

          0 – 5 minute: gratuit

          6 – 120 minute: 6 lei (Zona I), 4 lei (Zona II), 2 lei (Zona III)

          peste 120 minute: 20 lei (Zona I), 13 lei (Zona III)

          pierdere tichet: 67 lei (toate zonele)

          Parcare acoperită: 5 lei/oră (Zona I), 3 lei (Zona II), 2 lei (Zona III)

           

          MAȘINILE ELECTRICE PARCHEAZĂ GRATUIT

          Pe durata încărcării, autoturismele electrice și cele plug-in sunt scutite de plată în locurile special marcate.

          # Tradiție. Continuitate. Viziune. # LIONS INTERNATIONAL # Slănic Moldova, 25–27 iulie 2025

            În decorul binecuvântat al Munților Nemira, orașul Slănic Moldova a fost gazda ceremoniei de instalare a noului Cabinet Districtual Lions 2025–2026, un eveniment ce a adus împreună liderii și membrii familiei lionistice din întreaga țară.

            Ceremonia de instalare a noului Cabinet Districtual Lions România 2025–2026 – un eveniment cu semnificație simbolică

            Timp de trei zile, la poalele munților din Slănic Moldova, s-a scris o filă nouă în istoria umanismului activ și al civismului cu suflet: ceremonia de instalare a noului Cabinet Districtual Lions România – District 124 – pentru anul 2025–2026. A fost mai mult decât o întâlnire administrativă: a fost o reactivare a spiritului, un gest de verticalitate într-o lume tot mai înclinată.

            Cabinetul Districtual instalat este format din:

            DG: Alexandru Grigorovici

            IPDG: Manuel Seleş

            VDG1: Anamaria Zechiu-Ciorogaru

            VDG2: Daniel Bőjte

            Secretar de district: Andrei Ionescu

            Trezorier de district: Bogdan Marin

            Evenimentul a reunit președinți de club, de zonă și regiune, precum și membri activi din cluburile Lions din Iași, Oradea, Constanța, Miercurea Ciuc, Bacău, București, Sibiu, Timișoara, Cluj, Brașov și Vaslui. Ne-au onorat cu prezența Past District Guvernatorii: Adriana Cazan, Mirela Grigorovici, Florian Dacin, Mihai Olariu, Constantin Baltariu și Ionel Lupu, alături de decanul de vârstă al membrilor Lions – Nelu Mocanu (LC Bacău Moldova).

            Într-o seară de vară cum doar Slănic Moldova poate dărui, în zilele de 25–27 iulie 2025, s-a scris un nou capitol al prieteniei, implicării civice și speranței — sub aripa blândă a comunității Lions România. Evenimentul a avut drept gazde întreaga echipă din noul club Lions Club Bacău ”Sf. Andrei”, și a fost organizat cu eleganță și dăruire sub coordonarea familiei Marin – Irina și Bogdan.

            Întreaga experiență a fost îmbogățită de simbolismul profund al unei prezentări speciale: paralela artistică și spirituală dintre Lions International și opera lui Constantin Brâncuși (1917–1918) – o incursiune vizuală și poetică în universalitatea binelui. Evenimentul a fost mai mult decât o simplă întâlnire administrativă – a fost o celebrare a valorilor care ne unesc: serviciul, prietenia, tradiția și viziunea unui viitor luminat de implicare și responsabilitate. În acest context, nu e întâmplătoare reamintirea unei figuri emblematice din cultura română – Constantin Brâncuși. În anii 1917–1918, sculptorul român crea în atelierul său din Paris opere precum Coloana fără sfârșit sau Adam – simboluri ale ascensiunii spirituale, ale verticalității infinite și ale regăsirii esenței.

            Tot în 1917, peste ocean, Melvin Jones întemeia la Chicago Lions International – o mișcare de regenerare socială și spirituală, într-un moment de criză globală. Nu a fost doar o coincidență temporală. A fost o convergență a conștiinței: din lemn, Brâncuși înălța coloane. Din oameni, Melvin Jones înălța comunități. Astfel, în 2025, la Slănic Moldova, aceste spirale paralele s-au unit. Lions este o formă de artă civică. O „sculptură vie” în care fiecare membru adaugă o verigă de lumină, de verticalitate, de altruism.

            Brâncuși: „Adam” și „Coloana fără Sfârșit” – „Adam” (1917) – Monumentul geometriei

            Simboluri ale Umanității Verticale

            În 1917–1918, Constantin Brâncuși cioplea în lemn nu doar forme, ci esențe. Într-o lume sfâșiată de război, artistul alegea materia cea mai umilă și vie – lemnul – pentru a crea ceva etern. Astfel s-au născut „Adam” și „Coloana fără Sfârșit” – două opere care nu doar că se completează, ci se caută reciproc într-un dialog tăcut al sensului.

            Lemnul, în viziunea brâncușiană, nu este doar un material. Este materia regenerării. Lemnul nu strigă, nu se impune – el crește, răbdător, către lumină. Din el, Brâncuși extrage nu doar forme, ci adevăruri spirituale.

            În „Adam”, lemnul poartă începutul. În „Coloană”, lemnul devine drum – un traseu vertical, între pământ și cer. Geometria pură a Coloanei nu e o simplificare – este o eliberare de haos. Prin repetiție, prin simetrie, prin claritate, Brâncuși construiește o scară tăcută spre absolut. Este un simbol al sufletului care nu se teme să urce. În „Coloana fără Sfârșit”, nu există vârf. Tocmai de aceea, fiecare generație poate adăuga o nouă verigă. Așa cum face și fiecare Lion. 

            Lions și Coloana Vie

            Așa cum Brâncuși ridică din lemn o coloană vie, Melvin Jones, fondatorul Lions International, ridica în același timp o coloană vie din oameni. Fiecare Lion este o verigă. Fiecare acțiune este o formă. Fiecare comunitate atinsă de bine devine parte din Coloana fără Sfârșit a umanității active. Brâncuși cioplea în tăcere. Lions lucrează în tăcere. Amândoi urcă. Amândoi transcend timpul.

            Coloana lui Brâncuși este din lemn. Coloana Lions – din lumină și altruism. Coloana fără Sfârșit și Coloana Lions

            În 1917–1918, Constantin Brâncuși crea în tăcere din lemn o rugăciune verticală: „Adam” și „Coloana fără Sfârșit”. Dintr-o lume dezbinată, sculptorul român a extras esențe: începutul, puritatea, urcușul. Astăzi, în 2025, Lions International urcă aceeași scară, de data asta formată din oameni. Brâncuși a sculptat lemnul. Noi sculptăm speranța. El a urcat materia spre cer. Noi urcăm comunitățile spre lumină. Fiecare membru Lions este o verigă într-o coloană vie, care nu se termină niciodată. Fiecare proiect e o treaptă. Fiecare zâmbet redat – o victorie. Fiecare copil ajutat – o bucată de cer. Așa cum Brâncuși nu a pus vârf Coloanei sale, nici noi nu punem capăt misiunii noastre. Lions International nu e o organizație — este un curent, o linie de energie verticală, o forță discretă, dar de neclintit. În spiritul devizei „We Serve”, dar și al motoului evenimentului – Tradiție. Continuitate. Viziune. – familia Lions din România demonstrează că nu e doar o rețea, ci o inimă extinsă peste granițe și generații.

            Astfel, aici, la Slănic Moldova, s-a reconfirmat ceva simplu și profund: Binele se învață. Lumina se dă mai departe. Umanitatea are viitor atunci când are coloana vertebrală a Binelui. Și de aceea, ca în sculptura lui Brâncuși, nimic nu se termină. Totul urcă. Totul merge mai departe.

            Arta care luminează fapta – Ca într-o spirală brâncușiană, emoția artistică a urcat alături de demnitatea misiunii Lions.

            O seară care a strălucit prin artă, copii și prietenie.

            Cvartetul Adagio, de la Colegiul Național de Arte „George Apostu” Bacău, a întâmpinat participanții cu lucrări clasice și contemporane, precum Valsul nr. 2, Por una Cabeza, O sole mio și Gramofon, atingând cu sunetul lor colțurile cele mai tăcute ale inimii.

            ARIPI – ZBOR DE FLUTURI. Un Zbor Numit Copilărie – un vis croit în lumină

            În aerul proaspăt al stațiunii Slănic Moldova, acolo unde muntele pare să-și îmbrace haina de sărbătoare doar pentru a celebra frumusețea pură a copilăriei, s-a desfășurat unul dintre cele mai rafinate și emoționante momente ale serii: prezentarea de modă pentru copii sub semnătura brandului Monnmar, creat de Monica Francisc.

            Pe scena elegantă a hotelului, în fața întregii elite lionistice a României, micii artiști și modele au adus cu ei un strop de poezie vie. Ținutele nu au fost doar vestimentație – au fost expresii ale unui suflet curat.

            Un zbor simbolic în care copilăria s-a întrupat în pași mici, dar plini de curaj, în zâmbete sincere și în ochi care nu au învățat încă teama.

            „Copiii nu defilează. Ei zboară. Iar noi, adulții, suntem aici pentru a le pune lumină pe umeri și aripi pe suflet.” – a spus, cu emoție și eleganță, Irina Marin, cea care a prezentat întreaga seară și a dat glas mesajelor transmise de Monica Francisc.

            Colecția ARIPI – ZBOR DE FLUTURI prezentată în premieră în această formulă – a fost mai mult decât un moment artistic. A fost o declarație de iubire pentru visul copilului liber. Țesături fine, culori pastelate și design-uri inspirate de zborul fluturilor s-au transformat în simboluri ale inocenței protejate, ale libertății susținute, ale copilăriei trăite sub semnul frumuseții. Nu a fost despre tendințe. A fost despre vise. Despre delicatețea unei rochii care te poate face să plutești. Despre culori care spun povești. Despre zâmbete care se așază ca dantelă fină pe inimile celor care privesc. Colecția Moonmar e construită cu dragoste, nu cu foarfeca. Cu har, nu doar cu mâna. Cu ochii deschiși către sufletul copilului și cu dorința sinceră de a-l vedea crescând frumos, încrezător, demn, liber. Această prezentare nu a fost doar un moment artistic. A fost o lecție despre cum se crește un copil: cu estetică, cu blândețe, cu vise în buzunar și aripi pe spate.

            „Dragii mei fluturi, voi astăzi ați fost mai mult decât modele. Ați fost lumină în mișcare. Ați făcut din această seară un vis real. Pentru fiecare pas mic, făcut cu emoție și curaj, vă mulțumesc.” – a transmis Monica Francisc prin vocea Irinei Marin.

            Sub umbrela blândă a munților și sub privirile celor care cred cu adevărat în puterea binelui, acest moment a oferit nu doar estetică, ci și speranță. Copiii au fost celebrați, iar copilăria a fost ridicată la rang de ideal. Prezentarea s-a transformat într-o reverie vizuală: o metaforă vie despre copilărie ca zbor – fragil, colorat, dar plin de sens. Micii modele nu au fost doar purtători de ținute, ci întruchipări ale libertății și inocenței. Au plutit pe scenă precum fluturii cărora le-a fost dedicat acest spectacol.

            „Copiii nu defilează. Ei zboară. Iar noi, adulții, suntem aici pentru a le pune lumină pe umeri și aripi pe suflet.” – a rostit Irina Marin, prezentatoarea serii, dând glas emoției designerului.

            Copiii din corul Sing & Joy – coordonați de Andreea Simon și Adrian Farcaș – au fost revelația care a făcut sufletul să vibreze.

            „Ei nu cântă doar note. Ei cântă viața. O viață trăită în joc, în culoare, în pace. Într-o copilărie care râde, care speră, care zboară. Fiecare cântec al lor e ca un curcubeu care nu cere permisiune, apare, strălucește. Și ne amintește că am fost și noi, odată… liberi ca un refren.”

            Prima minune interpretativă a fost ”Nothing else matters”. Ceea ce ne-a făcut să ne întrebăm … Atât de aproape, indiferent cât de departe… Există momente când distanțele dintre noi par mari, dar inimile noastre rămân întotdeauna aproape. Pentru că ne leagă ceva mai profund decât spațiul și timpul – ne leagă încrederea în ceea ce suntem și credința profundă că, împreună, putem transforma lumea. Lions International este despre această apropiere sufletească profundă, despre curajul de a fi autentici, despre forța pe care o găsim unii în ceilalți. Suntem aici pentru a fi noi înșine și pentru a susține că viața merită trăită autentic, sincer, curajos și în sprijinul celor care au nevoie de noi.

            Lions International înseamnă această căutare continuă a încrederii reciproce, înseamnă speranța că fiecare zi poate aduce o nouă perspectivă asupra binelui, asupra curajului, asupra iubirii față de ceilalți. Și da, „nimic altceva nu contează” mai mult decât faptul că suntem împreună, uniți de aceeași misiune de a face lumea mai bună, cu inimile noastre mereu aproape, indiferent cât de mare ar fi distanța fizică dintre noi. Pentru că atunci când inimile noastre sunt aproape, atunci când avem mereu încredere în cine suntem, și nimic altceva nu contează, putem să schimbăm cu adevărat lumea.

            PurifAI Vibes – o simfonie digitală și spirituală

            Un moment aparte, hipnotic și profund, a fost susținut de Andreea Simon, însoțită de proiectul PurifAI Vibes – o incursiune senzorială în care muzica, frecvențele sacre și vocile angelice s-au împletit într-o ceremonie a regăsirii de sine. Publicul nu a primit o melodie, ci o revelație. Un fel de „botez sonor” în vibrația unei lumi unde umanul și inteligența artificială dansează împreună – nu în competiție, ci în conlucrare.

            „Când Cuvântul a Cântat” Un poem muzical pentru “Interbelic ReVibe” – by PurifAi Vibes – „Fiecare notă a fost un portal, fiecare sunet – o întrebare. Cine suntem? Unde ne ducem? Ce ne unește dincolo de cuvinte?”

            ”La început a fost Cuvântul – nu vorbă, nu zgomot, ci lacrimă, O lumină tăcută în noapte, un șoaptă născută din rană.

            Pe portativul nevăzut, Dumnezeu a scris o rugă, Și-n vocea unei fete – s-a aprins o stea nestrămutată.”

            PurifAI Vibes a fost mai mult decât artă – a fost rugăciune. A fost dovada vie că viitorul poate fi frumos atunci când sufletul conduce tehnologia.

            Trupa de dans ADAMAS a fost mai mult decât un moment artistic. A fost o revelație în mișcare. Prin coregrafii moderne și pline de forță, a transpus în mișcare tema centrală a evenimentului: „Zborul către lumină”. Dansul lor nu a fost doar spectacol — a fost declarație vizuală a unei generații care visează, construiește și iubește cu tot corpul și sufletul.

            Romeo Tănasă nu a fondat un club, ci a aprins o flacără – una care arde în pașii fiecărui dansator Adamas, transmițând din generație în generație forța visului și noblețea mișcării. Prin el, dansul nu e doar competiție, ci chemare – iar scena devine locul unde educația se împletește cu arta, iar Binele… se învață în ritm de inimă.

            Adamas a transformat scena într-un spațiu sacru, în care corpul devine cuvânt, iar dansul – rugăciune nerostită. Fiecare pas, fiecare gest, a spus o poveste despre vis, curaj și renaștere. În fața ochilor noștri, Adamas nu a dansat. A vibrat. A trăit. Și în acea vibrație, publicul a simțit nu doar energia unei trupe de excepție, ci bătăile de inimă ale unei generații care nu se teme să iubească, să lupte, să creeze.

            Dansul lor a fost … Declarație. Manifest. Lumină. Un zbor. O metamorfoză. Un ecou al speranței. Zeci de pași, o singură inimă care bate pentru dans.

            ADAMAS și Brâncuși: Zborul către Lumină

            Există dansuri care încântă. Există sculpturi care uimesc. Și există clipe rare — precum cea trăită la Slănic Moldova — în care dansul și sculptura se unesc într-un singur gest: zborul către lumină. Trupa de dans Adamas nu a urcat doar pe scenă. A urcat într-o poveste. Într-un sens mai adânc. A devenit însăși materia visului. Prin coregrafii sculptate în forță și grație, dansatorii Adamas au transformat scena într-un atelier viu, în care corpurile nu s-au mișcat — s-au modelat, asemenea operei brâncușiene.

            Și cum să nu te gândești la Brâncuși, atunci când vezi trupuri care devin Coloane ale infinitului, când simți energia unei generații care nu merge – levitează, care nu caută aplauze, ci sens? Așa cum Brâncuși spunea: „Nu vom fi niciodată modești dacă nu vom fi simpli”
            așa a fost și dansul Adamas: simplu ca lumina dimineții, dar adânc ca o rugăciune.
            Fiecare pas – o bătaie de inimă devenită mesaj. Fiecare gest – un martel, o daltă, o vibrație. Dansatorii lor nu au oferit un moment artistic, ci o chemare tăcută, o lucrare vie a spiritului, modelată cu fiecare mișcare în spațiul dintre emoție și transcendență. Când Adamas a dansat, parcă am văzut în mișcările lor Pasărea Măiastră în zbor, Muza adormită în echilibru perfect, Coloana infinitului ridicându-se din lutul sufletelor tinere, cu toată puritatea și neliniștea unei generații care nu cere voie să viseze. Și acolo, între două respirații, arta s-a întâlnit cu destinul. Dansul a devenit credință. Scena — altar. Publicul — martor la o revelație. A fost un dans despre curajul de a fi vulnerabil, despre lupta de a rămâne frumos într-o lume grăbită, despre puterea de a renaște în fiecare zi, în ciuda gravitației. Adamas nu este doar o trupă. Este o inimă colectivă care bate pentru ceea ce urmează. Este promisiunea că da — Binele se învață. Și când se învață prin artă, el devine de neșters. Într-un loc binecuvântat de natură și spirit, Adamas a scris, cu pași și lumină, un capitol care va dăinui în inimile celor care au fost acolo. Pentru că atunci când dansul întâlnește Brâncuși, nu mai vorbim despre spectacol. Vorbim despre eternitate.

            2Normal – glasul celor care nu uită să simtă

            Apoi, scena a fost cucerită de 2Normal, într-un moment muzical care a ridicat vibrația întregii seri. În glasul lor, s-au simțit adevărurile simple, dar esențiale, pe care uneori doar muzica le mai poate rosti. Nu au fost doar melodii, ci confesiuni cântate, povești scrise în versuri și acorduri. Ei au adus publicului o stare de veghe, o chemare blândă spre autenticitate, iar fiecare refren a fost primit ca o amintire frumoasă pe care n-ai voie s-o uiți. Au legat generațiile între ele prin sinceritate artistică și au lăsat emoția să respire liber în inima munților.

            Eduard Cotoară – un nume care devine rapid sinonim cu profunzimea și sinceritatea artistică în România. Cu o voce care mângâie și provoacă, cu versuri care ating inima, Eduard a oferit publicului o lecție de vulnerabilitate, curaj și autenticitate.

            Piesele interpretate n-au fost doar melodii – au fost confesiuni, răspunsuri la întrebări nespuse, șoapte către suflete deschise. Când a rostit pe scenă „O mie de luni” , „Tu nu știi” sau ”Și dacă tu nu ai mai fi” nu a fost doar un artist. ”Și dacă tu nu ai mai fi” – poate singura piesa al carei videoclip începe cu Psalmul 50 din muzica românească. Este o mărturisire a credinței și o poveste emoționantă ce are loc în videoclipul piesei. Piesa fiind lansată pe data de 9 Aprilie, în memoria mamei sale la doi ani după dispariție.

            A fost un mesager al speranței, un tânăr care a transformat respingerea copilăriei sale într-o forță care inspiră, când profesorii nu îi dădeau nicio șansă să cânte, a luat viața în propriile mâini, studiind până la 12 ore pe zi la chitară, a renunțat la ieșirile cu prietenii pentru a se dedica învățării muzicii. În spatele fiecărui vers se ascund ani de efort, studiu și o dorință arzătoare de a face bine prin artă. Pentru Eduard, „muzica este un limbaj al emoțiilor” și, prin 2Normal, reușește să atingă inimi care altfel ar fi tăcut.

            Memory – Muzica ce reînvie sufletul și leagă generațiile

            După intensitatea dansului, profunzimea discursurilor și rafinamentul momentelor vocale, finalul serii de la Slănic Moldova a fost încredințat celor care știu cel mai bine să cânte… inima. Trupa Memory din Bacău nu a urcat doar pe scenă – a deschis o fereastră spre emoțiile noastre cele mai vii.

            Ansamblu muzical complex, născut la confluența dintre experiența pedagogică și energia tinereții artistice, Memory este dovada vie că muzica educă, vindecă și unește.

            Coordonatorul trupei, Claudiu Filip – pianist rafinat și profesor de muzică la Palatul Copiilor Bacău – este liantul artistic care a catalizat această formulă scenică unică.
            Alături de el,
            Mia Ojog, solistă cu o voce inconfundabilă și prezență scenică rafinată, cunoscută publicului larg și din show-ul PRO TV „Cântă Acum cu Mine”, a cucerit publicul cu o interpretare plină de culoare.

            Violonistul și solistul Bogdan Nour, cu ani de formare la Cercul de Muzică Ușoară, a adus nuanțe de suflet, în timp ce DJ-ul și MC-ul Ciprian Cucu („Young Feftee”), astăzi psiholog și coach, a imprimat ritmul unei generații care gândește liber și simte profund.
            Ioana Luncașu, backing vocal cu peste 12 ani de studiu muzical și studentă la Medicină, a adăugat fragilitate și forță în același glas.
            Completarea instrumentală a venit din partea saxofonistului
            Gelu Țurlea, profesor de clarinet, și chitaristului Vasy Anghel, jurist cu suflet de muzician.

            Repertoriul lor a traversat epoci și stări – de la pop la evergreen, de la folclor reinterpretat la momente de improvizație pură – iar Slănic Moldova a devenit o catedrală vie a bucuriei. Nu a fost un simplu concert. A fost o mărturisire sonoră.

            O poveste spusă cu instrumente și suflet.

            Pentru câteva minute, timpul a fost suspendat. Publicul a dansat, a zâmbit – și a plecat acasă cu mai mult decât amintiri: cu rezonanță.
            Cu sentimentul că muzica e puntea pe care pășesc, de mână,
            părinții, copiii și viitorul.

            Încheiere: Tradiție. Continuitate. Viziune. Lumină care se învață. Bine care se transmite.

            Așa cum Adamas a sculptat în aer forme de vis și Memory a deschis cerul cu sunet, așa cum Sing & Joy a cântat copilăria cu glas de înger și cum fiecare discurs a devenit legământ, această întâlnire nu a fost un simplu eveniment. A fost o liturgie a binelui.

            Ceremonia de instalare a Cabinetului Districtual Lions 124 România 2025–2026 nu s-a măsurat în pași protocolari, ci în bătăi de inimă sincronizate pentru comunitate. Sub ochii celor care au fost temelia — guvernatori, lideri, constructori de istorie — și în aplauzele celor care acum urcă treptele viziunii, Lions a arătat, cu smerenie și curaj: Binele se învață. Și nu din cărți, ci din gesturi. Nu din vorbe, ci din exemplu. Se învață când un copil urcă pe scenă și crede. Când un bătrân zâmbește în public. Când o sală întreagă tace… pentru că simte.

            Sub deviza „Tradiție. Continuitate. Viziune”, familia Lions dovedește că fapta bună nu se uită, ci se multiplică.
            gestul simplu, făcut cu inimă mare, poate schimba direcția unei comunități. Că arta, educația, voluntariatul nu sunt activități de timp liber, ci forme de rugăciune în mișcare.

            Și dacă Brâncuși ne-a învățat să vedem infinitul într-o coloană, iar muzica ne învață să plângem frumos, Lions ne învață să trăim cu rost.

            Pentru că atunci când tradiția are continuitate, când viziunea e purtată pe brațe de oameni care cred, atunci și Dumnezeu zâmbește.

            Iar noi, cei care am fost acolo, știm. Am văzut cu ochii noștri: lumina care se învață devine lumină care se dă mai departe.
            Un copil care dansează azi, va construi mâine. Un tânăr care cântă azi, va conduce cu inimă. Un Lions care slujește azi, va deschide drumuri pentru generații.

            Și astfel, fără zgomot, fără mândrie, dar cu demnitate și iubire, noi, toți, am spus lumii: Suntem aici. Suntem prezenți. Și nu plecăm până când binele nu va fi forma firească a lumii.


            Pentru că, în cele din urmă — Nimic altceva nu contează.


            Slănic Moldova a fost martoră unei metamorfoze.

            O întâlnire administrativă s-a transformat într-un moment al speranței. Din tradiție s-a născut viziunea.

            Din suflet – o coloană care urcă, fără sfârșit.

            #ServeToLead #LeadToServe
            #Tradiție.Continuitate.Viziune

             

             

            Bacăul face un pas spre viitor: Primele autobuze electrice au sosit în oraș

              Municipiul Bacău a primit primele autobuze electrice marca BYD, parte dintr-un proiect amplu de modernizare a transportului public metropolitan. În total, flota va cuprinde 24 de autobuze și 5 microbuze electrice, achiziționate de municipalitate și operate de societatea Transport Public.

               

              Noile autobuze sunt dedicate transportului metropolitan și vor deservi atât orașul, cât și localitățile din jur, extinzând rețeaua de mobilitate urbană către comunele Nicolae Bălcescu, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Hemeiuș și Letea Veche.

              Autobuzele au o autonomie de 234 de kilometri, inclusiv cu aerul condiționat în funcțiune, și oferă 88 de locuri, dintre care 35 pe scaune. Implementarea transportului electric aduce beneficii majore pentru comunitate: reducerea emisiilor de CO₂, îmbunătățirea calității aerului, diminuarea poluării fonice și scăderea costurilor de operare.

              În plus, confortul călătorilor este sporit, iar mobilitatea între municipiu și zona periurbană devine mai eficientă și mai prietenoasă cu mediul. Această inițiativă marchează un pas important în direcția unui oraș mai curat, mai conectat și mai modern.

               

              Sunt bucuros că putem vedea în circulație pe străzile din oraș primul autobuz electric, achiziționat din fonduri europene. Și nu este doar unul, la final vom avea o flota de 24 de autobuze electrice și 5 microbuze. Mă bazez pe susținerea angajaților de la Transport Public, în care am încredere că se vor adapta rapid la noile tehnologii. Eu sunt un susținător al deplasării cu mijloace alternative și cred că pe măsură ce băcăuanii vor vedea ce condiții oferă autobuzele electrice, se vor simți încurajați să renunțe la mașina personală”.

              Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, primarul municipiului Bacău

              Astăzi începe Young Island Festival ediția a V-a

                Jason Derulo concertează în aceasă noapte pe Insula de Agrement.

                Programul Festivalului:

                Doar aderență, fără marketing. Anvelope accesibile pentru drumurile noastre

                Tot mai mulți șoferi români își îndreaptă atenția spre anvelopele fabricate în China. Sunt ele o opțiune sigură și eficientă pentru condițiile noastre de drum? Am stat de vorbă cu domnul Alexandru Turcu, de la VeloRom Group, pentru a înțelege mai bine fenomenul.

                31 iulie 2025

                  Fotbal/ Cupa României: Viitorul Onești elimină Aerostarul, iar CSM Bacău e umilită cu 0-15 la Vaslui!

                  Primul tur al Cupei României derulat miercuri a adus față în față cele două divizionare C ale județului Bacău, Viitorul Onești și Aerostar. Câștig de cauză au avut gazdele oneștene, care s-au impus cu 1-0, în prelungiri, după ce la finalul celor 90 de minute scorul a fost egal, 0-0. Unicul gol a fost marcat în minutul 98, în urma unui corner, de Fudulache.

                  Viitorul Onești a început jocul cu următorul „11”: R. Martin- Fudulache, Romanescu, R. Lazăr, Bejenari- D. Botezatu, Toader, Stoian, Moței- Bortoș, Mihalache. De partea cealaltă, „aviatorii” au mizat pe o formulă de start alcătuită din: Tancău- Tilibașa, Benchea, Constantinescu, Prențu- T. Antohi, Cucu, Oancea, Șchiopu- Băisan, Lupu.

                  De notat că pe final oaspeții au evoluat în inferioritate numerică, Olteanu (intrat pe parcurs, la fel ca și Pantelei, Aeroaiei, Matei și puștii de 2008, Roman și Zota) fiind eliminat pentru cumul de cartonașe. Tot miercuri, în turul inaugural al Cupei, ex-divizionara C CSM Bacău a fost umilită la Vaslui, unde a pierdut în fața CSM-ului din localitate cu scorul de 15-0!

                  Înfrângerea este însă una scontată, în condițiile în care, pe fondul reducerilor bugetare, gruparea băcăuană a ieșit din circuitul echipelor de seniori. De altfel, pentru meciul de la Vaslui, la care s-a prezentat pentru a evita sancțiunile FRF, CSM Bacău a utilizat un mix de juniori U17 și U19.

                  Vremuri grele pentru clubul municipalității băcăuane, spre deosebire de clubul municipalității vasluiene, care-și poate permite să țină, printre altele, și o echipă de Liga Zimbrilor la handbal masculin și una de Liga 3 la fotbal. Da, dar vasluienii nu au nici piste de biciclete, nici pasarelă ca-n Bacău și nici administrație smart, sâc, sâc!

                   

                   

                  Cum să alegi instalațiile perfecte pentru baie și bucătărie?

                  Atât baia, cât și bucătăria sunt două spații esențiale în orice locuință, iar alegerea instalațiilor potrivite pentru acestea poate face diferența între un spațiu funcțional și unul dificil de utilizat. De la baterii moderne până la chiuvete rezistente și piese de mobilier baie, fiecare element trebuie ales cu grijă pentru a garanta confort, durabilitate și un aspect estetic plăcut. În acest articol, îți oferim câteva sfaturi utile despre cum să alegi cele mai bune instalații pentru baie și bucătărie, astfel încât să te bucuri de un

                  1. Alege instalațiile în funcție de nevoi și stilul casei

                  Înainte de a investi în instalații și accesorii, analizează stilul casei tale și funcționalitatea pe care ți-o dorești. Pentru baie, combinarea esteticii cu funcționalitatea este esențială. Alege un mobilier de baie care să corespundă atât stilului preferat –modern, clasic sau minimalist – cât și necesităților de depozitare.

                  În bucătărie, chiuveta este piesa centrală a zonei de lucru. O chiuvetă de bucătărie aleasă corect trebuie să îmbine durabilitatea cu designul și să fie adaptată dimensiunilor disponibile. De asemenea, trebuie să fie ușor de întreținut, mai ales într-un spațiu intens utilizat cum este bucătăria.

                  2. Ce trebuie să știi despre mobilierul de baie

                  Mobilierul de baie nu înseamnă doar dulapuri sau rafturi, ci un ansamblu de piese care definesc spațiul și îl fac practic. Atunci când alegi mobilierul de baie, ține cont de:

                  ● Dimensiunea băii: Măsoară corect spațiul disponibil pentru a evita alegerea unui mobilier prea mare sau, dimpotrivă, insuficient.

                  ● Materiale rezistente: Umiditatea ridicată din baie impune utilizarea unor materiale tratate pentru rezistență la apă, cum ar fi MDF-ul vopsit, PAL-ul melaminat sau lemnul tratat special.

                  ● Spații de depozitare: Alege piese de mobilier de baie care îți oferă suficiente spații pentru depozitarea prosoapelor, cosmeticelor sau a produselor de curățenie.

                  ● Compatibilitatea cu instalațiile sanitare: Mobilierul trebuie să fie compatibil cu poziția instalațiilor sanitare, astfel încât să nu fie nevoie de modificări costisitoare.

                  Un mobilier de baie bine ales nu doar că îmbunătățește aspectul încăperii, dar contribuie la organizarea eficientă și la păstrarea ordinii.

                  3. Alegerea chiuvetei potrivite pentru bucătărie

                  În bucătărie, chiuveta este un element de bază. Alegerea chiuvetei potrivite pentru bucătărie trebuie să țină cont de mai mulți factori:

                  ● Material: Inoxul este cel mai popular material pentru chiuvetele de bucătărie datorită rezistenței la zgârieturi și temperaturi ridicate. Alternativ, poți opta pentru chiuvete din granit compozit sau ceramică, care adaugă un plus de eleganță.

                  ● Numărul de cuve: O chiuvetă de bucătărie cu două cuve este mai practică, mai ales dacă obișnuiești să gătești des. Pe de altă parte, într-un spațiu mai mic, o chiuvetă cu o singură cuvă mare poate fi suficientă.

                  ● Tipul de montaj: Există chiuvete de bucătărie încastrate sau montate pe blat. Modelele încastrate oferă un aspect uniform și modern, fiind și mai ușor de curățat.

                  ● Accesorii suplimentare: Unele modele de chiuvetă vin la pachet cu tocătoare, recipiente de scurgere sau suporturi pentru vase, facilitând astfel activitățile zilnice.

                  O chiuvetă aleasă corect contribuie la eficiența și confortul în bucătărie, motiv pentru care merită să investești în calitate.

                  4. Nu uita de bateriile pentru baie și bucătărie

                  Bateriile sunt la fel de importante ca mobilierul de baie sau chiuveta de bucătărie. O baterie de calitate trebuie să aibă un sistem eficient de economisire a apei și să fie realizată din materiale rezistente la coroziune.

                  În baie, poți alege baterii cu design minimalist, montate direct pe lavoar sau pe perete, în funcție de stilul dorit. În bucătărie, o baterie cu cap rotativ sau extensibil face ca spălarea vaselor și a alimentelor să fie mult mai ușoară.

                  5. Sfaturi practice pentru întreținere

                  Pentru a prelungi durata de viață a instalațiilor și a mobilierului, este important să le întreții corect:

                  ● Curăță regulat mobilierul de baie cu produse dedicate, care nu deteriorează suprafața.

                  ● Evită utilizarea substanțelor abrazive pe chiuveta de bucătărie, mai ales dacă aceasta este din granit sau ceramică.

                  ● Verifică periodic robinetele și racordurile pentru a preveni scurgerile sau infiltrațiile.

                   

                  Oamenii invizibili

                  Recent, județul Neamț a fost lovit de inundații catastrofale, care au distrus gospodării, au izolat sate întregi și au lăsat în urmă durere, noroi și neputință. Cu toate acestea, niciun oficial din conducerea statului român nu s-a deplasat în zonă pentru a vedea cu ochii lor ce se întâmplă și pentru a le arăta oamenilor că nu sunt singuri. Absența totală a reprezentanților guvernamentali sau prezidențiali este mai mult decât o scăpare – este o insultă la adresa cetățenilor afectați.

                  Din păcate, nu este prima dată când autoritățile centrale tratează cu indiferență tragediile care au loc în afara Capitalei. Când Bucureștiul nu e afectat, pare că România oficială doarme. Această atitudine transmite un mesaj periculos: dacă nu ai vizibilitate mediatică sau influență politică, suferința ta nu contează. Iar acest mesaj alimentează și mai mult ruptura dintre stat și cetățeni.

                  Un stat sănătos se clădește pe empatie și solidaritate, nu doar pe promisiuni în campanie și declarații sterile. O simplă vizită la fața locului nu repară un dig rupt, dar poate da speranță unor oameni care se simt abandonați. Când liderii nu coboară din birouri în astfel de momente, se naște o întrebare dureroasă: pentru cine mai guvernează ei?

                  Este inadmisibil ca în 2025 să asistăm la asemenea reacții de nepăsare instituționalizată. Avem acces la informație în timp real, avem mijloace logistice pentru intervenții rapide, dar ne lipsește un ingredient esențial: voința de a fi umani. Faptul că nimeni nu a considerat important să meargă în Neamț arată o lipsă de empatie care, în timp, devine sistemică.

                  Cetățenii din zonele calamitate nu cer miracole. Cer să fie văzuți, auziți și tratați cu respect. Cer ca suferința lor să nu fie ignorată doar pentru că nu aduce puncte în sondaje. Dacă România își dorește cu adevărat să fie o democrație funcțională, va trebui ca liderii ei să înțeleagă că reprezentarea nu înseamnă doar vorbe de la distanță, ci prezență și implicare concretă.

                  Sper ca această tăcere să nu treacă nepedepsită electoral și ca oamenii să sancționeze nu doar incompetența, ci și lipsa de inimă. O țară nu se ține doar cu drumuri și bugete, ci și cu grijă față de oameni – mai ales atunci când aceștia pierd tot. Bine că ploaia de ieri nu a fost prea puternică la noi, că, nici pe noi nu ne-ar fi băgat în seamă…

                  Cu considerație,

                  Sorin Lupu

                  Jandarmii au intervenit pentru a salva un bărbat aflat în dificultate, în Bacău

                    Astăzi, în jurul orei 14:20, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a intervenit cu promptitudine pentru a ajuta un bărbat aflat într-o stare critică de sănătate, în timp ce se afla în patrulare pe strada Aleea Parcului, în apropierea Teatrului de Vară.

                    Jandarmii au observat un bărbat care manifesta simptome alarmante, printre care dureri toracice și semne vizibile de disconfort. Evaluând imediat gravitatea situației, aceștia i-au oferit apă și au apelat numărul unic de urgență 112, solicitând sprijinul unui echipaj medical.

                    Până la sosirea ambulanței, jandarmii au rămas alături de bărbat, monitorizându-i atent starea de sănătate și oferindu-i suportul necesar pentru a-l stabiliza. Intervenția rapidă și implicarea echipajului de jandarmi au fost esențiale în gestionarea momentului critic.

                    Ulterior, bărbatul a fost preluat de cadrele medicale și transportat pentru investigații amănunțite și îngrijiri de specialitate.

                    Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău reamintesc cetățenilor că, în situații de urgență, pot solicita oricând ajutorul forțelor de ordine și că numărul 112 rămâne principalul canal de alertare pentru intervenții rapide și eficiente.

                    Măsuri de ordine și siguranță publică la festivalul Young Island 2025 – Bacău

                      GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ BACĂU
                      Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe durata desfășurării festivalului Young Island 2025, ce va avea loc în perioada 31 iulie – 3 august, pe Insula de Agrement din municipiul Bacău.
                      Ca și la edițiile anterioare, și în acest an este așteptat un număr mare de participanți.
                      Pentru ca toți cei prezenți să se bucure de o experiență sigură, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău – în calitate de instituție responsabilă pentru asigurarea ordinii publice la acest eveniment, va acționa alături de structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și de Poliția Locală Bacău.
                      Forțele de ordine vor fi prezente atât în zona festivalului, cât și pe traseele de deplasare ale participanților.
                      Jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști locali vor acționa zilnic pentru menținerea unui climat de siguranță, dar și pentru a interveni prompt în cazul apariției unor incidente sau abateri de la normele legale.
                      Se va acorda o atenție specială combaterii traficului și consumului de substanțe interzise. În acest scop, vor fi dispuse măsuri suplimentare de control în punctele de acces, precum și în zonele adiacente Insulei de Agrement.
                      Totodată, pe toată durata festivalului, pe Insula de Agrement din municipiul Bacău va fi constituit un punct de informare, unde polițiștii și jandarmii vor sta la dispoziția cetățenilor și vor răspunde întrebărilor acestora.
                      Pentru ca acest eveniment mult așteptat să nu fie umbrit de incidente, adresăm participanților următoarele recomandări:
                      • Cumpărați bilete doar din locații autorizate sau de pe platforme specializate;
                      • Supravegheați-vă bunurile personale;
                      • Fiți prudenți în relațiile cu persoane necunoscute;
                      • Nu acceptați băuturi, țigări sau alimente de la persoane despre care aveți puține informații sau pe care le-ați cunoscut recent;
                      • Evitați consumul excesiv de alcool și nu consumați substanțe interzise;
                      • Nu vă implicați în conflicte care pot degenera.
                      Reamintim că este strict interzis:
                      • Accesul cu arme ori obiecte ce pot fi considerate periculoase (inclusiv arme albe);
                      • Consumul sau comercializarea substanțelor interzise, conform legii;
                      • Utilizarea dronelor fără autorizație legală.
                      Accesul minorilor la festival este permis doar în condițiile stabilite de organizator. Aceste condiții, precum și toate regulile de participare, pot fi consultate în secțiunea „REGULAMENT” de pe site-ul oficial al festivalului.
                      Facem un apel direct către părinții și tutorii legali ai minorilor participanți: acordați o atenție sporită prevenirii consumului de alcool și substanțe interzise de către minori. Pe lângă efectele grave asupra sănătății, astfel de comportamente pot reprezenta fapte de natură penală sau contravențională.
                      Totodată, reamintim operatorilor economici care desfășoară activități de comerț că este interzisă vânzarea de băuturi alcoolice, tutun și băuturi energizante către minori. Pentru verificarea împlinirii vârstei de 18 ani, personalul localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale sunt obligați să solicite actul de identitate al clientului. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amendă între 10.000 și 30.000 de lei.
                      Desfășurarea în condiții de siguranță a festivalului este prioritatea noastră.
                      Puteți solicita sprijinul forțelor de ordine fie direct, fie apelând Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112. În acest scop, vor fi constituite echipe mobile de intervenție, pregătite să acționeze în orice moment.
                      În încheiere, adresăm un apel tuturor participanților: adoptați un comportament civilizat și faceți alegeri responsabile.
                      Vă dorim zile în siguranță!
                      INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU
                      Timp de 4 zile, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate acționează pentru siguranța cetățenilor, în contextul festivalului de muzică de pe insula de agrement din municipiul Bacău.
                      Pe toată durata evenimentului, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară vor fi prezenți în mijlocul publicului, desfășurând activități preventive și campanii de informare.
                      Polițiștii, împreună cu partenerii instituționali acționează pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
                      Pentru toate acestea, dar și pentru intervenția la evenimente, în această perioadă, sunt organizate zilnic patrule de siguranţă publică, atât pedestre, cât și auto.
                      Scopul acțiunilor este creșterea gradului de siguranță personală și prevenirea incidentelor, printr-o serie de recomandări adaptate contextului unui eveniment cu public numeros.
                      Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere de circulație în vederea fluidizării traficului rutier, dar și pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
                      Voi fi utilizate aparatele drugtest și etilotest, dar și autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare.
                      Totodată, polițiștii de combatere a criminalității organizate vor acționa pentru combaterea traficului și consumului de droguri, fiind prezente și două echipaje canine specializate în depistarea substanțelor interzise.
                      INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ AL JUDEȚULUI BACĂU
                      Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a mobilizat forțe și mijloace importante, astfel încât festivalului să se desfășoare în depline condiții de siguranță.
                      Pe durata evenimentului, în zona de festival, sunt prezenți 40 de pompieri militari și 48 de voluntari ISU, care acționează în puncte cheie, pregătiți să intervină în orice moment pentru prevenirea și gestionarea oricăror situații de urgență.
                      În paralel cu măsurile operative din teren, inspectorii de prevenire ai ISU Bacău desfășoară verificări pe linia apărării împotriva incendiilor la operatorii economici aflați în zona de desfășurare a evenimentului. Verificările vor continua pe toată durata desfășurării festivalului.
                      Dat fiind faptul că în această ediție este preconizată prezența unui public numeros, dorim să le transmitem participanților câteva recomandări:
                       Vă îndemnăm să  ascultați îndeaproape sfaturile primite de la organizatori și autorități;
                       Nu blocați cu autoturismele căile de acces-evacuare, îngreunând astfel accesul echipajelor de intervenție;
                       Nu introduceți în zonele cu aglomerări de persoane substanțe inflamabile;
                       Dacă sesizați că o persoană are nevoie de ajutor, vă rugăm să vă adresați imediat echipajelor noastre.
                      Preventiv, echipe mixte de pompieri și paramedici SMURD vor patrula în perimetrul festivalului pentru a întâmpina și gestiona potențialele situații de urgență.
                      Noi rămânem mobilizați în permanență, pentru ca dumneavoastră să rămâneți în siguranță  și să vă bucurați de festival!
                      AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE – CENTRUL REGIONAL BACĂU
                      Având în vedere numărul mare al participanților, la Festivalul de muzică YOUNG ISLAND FESTIVAL, specialiștii Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Bacău vor fi prezențipe toată durata evenimentului în vederea diseminăriiinformațiilor pentru protejarea acestora de situațiilenedorite din sfera traficului de persoane.
                      Totodată, în contextul prioritizarii la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a activităților de creștere a siguranței pentrupersoanele participante la evenimentele publice Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane a lansat campania ,, Distracție însiguranță,,
                           Traficul de fiinte umane este una din infracţiunileale cărei indicii sunt, dificil de sesizat de persoanelevătătmate, de aceea, pe lângă măsurile individuale de precauție este nevoie și de implicarea societății.
                            Existența traficului de persoane este în strânsăconcordanță cu cererea tot mai mare a consumatorilor. Clienții stimulează traficanții să caute noi victimecare să le aducă câștiguri uriașe, însă fapta de a folosiserviciile unei victime a traficului de persoanecontribuie la dezvoltarea fenomenului și estepedepsită de Codul Penal.
                             Vă recomandăm ca în calitate de părinți săîncercați permanent să aveți o comunicare sinceră șibazată pe încredere cu copii dumneavoastră. Fițipersoana lângă care s-ar întoarce în orice situație și nu condiționați dragostea dumnevoastră.
                         Reamintim cu acesta ocazie că instituțianoastră pune la dispoziția tuturor cetățenilor un număr gratuit de informare si sesizare privind traficul de persoane: 0800800678.

                      Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar 2025: rezultate finale (după contestații)

                        În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2025, rata de promovare (note peste 5) a crescut, în județul Bacău, la 81,6%, fiind cu 2,2% mai mare decât cea inițială, care a fost de 79,4%. De asemenea, și procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații înscriși în județul Bacău care au susținut proba scrisă este, după contestații, în creștere, de la 41,2% la 44,6%, iar procentul notelor între 5 și 6.99 este în scădere, de la 37,9% la 37,0%.

                        Rezultatele finale au fost publicate pe site-ul dedicat http://titularizare.edu.ro/, astăzi, 30 iulie.
                        La nivelul județului Bacău, situația sintetică, după afișarea acestor rezultate, se prezintă astfel:
                        * 364 candidați (336, înainte de contestații) au obținut note între 7 și 9,99;
                        * 302 candidați (309, înainte de contestații) au obținut note între 5 și 6,99.

                        În total, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău au fost depuse 191 de contestații (cele mai multe, respectiv 37, pe învățământ preșcolar, 23 pe învățământ primar și 23 pe educație fizică și sport, 12 la Limba și literatura română și 12 pe consiliere psihopedadogică).
                        La proba scrisă, doar 816 lucrări ale candidaților din județul Bacău, înscriși la Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar din acest an, au fost corectate, întrucât 107 de candidați, din totalul celor validați cu drept de participare (respectiv cu 1008 dosare admise), au absentat, 83 s-au retras din concurs, din motive personale, un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă în ziua susținerii probei, din data de 15 iulie, iar o lucrare a unui candidat din Bacău a fost anulată în centrul de evaluare. Lucrările scrise au fost corectate digitalizat, în diferite centre, constituite pe discipline, la nivel național.

                        Pentru ocuparea unui/ei post/catedre publicat/e pentru angajare pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7(şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. După repartizare, candidații vor încheia cu unitățile de învățământ contracte de muncă pe perioadă nedeterminată (dacă au și definitivarea în învățământ) sau pe perioadă determinată (da nu au și definitivarea în învățământ).

                        Pentru ocuparea unui/ei post/catedre publicat/e pentru angajare pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5(cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
                        Repartizarea candidaților pe aceste posturi/catedre didactice de predare vacante/rezervate va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, care încep din data de 31 iulie, conform graficului publicat pe site-ul instituțional www.isjbacau.ro.

                        Plutonier adjutant-șef din cadrul IJJ Bacău, decorat cu Emblema de Onoare a MAI

                          Plutonierul adjutant-șef Teletin Tudorel, cadru activ în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, a fost distins recent cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne. Distincția a fost acordată în semn de recunoaștere pentru profesionalismul, devotamentul și implicarea sa constantă în misiunile desfășurate.

                          Pe parcursul carierei, subofițerul s-a remarcat printr-o activitate susținută în slujba comunității, fiind implicat în numeroase intervenții de impact. Printre acestea se numără salvarea unei femei dispărute de patru zile, găsită în stare de deshidratare într-o locuință abandonată. Jandarmul a intervenit prompt, acordând primul ajutor și solicitând intervenția echipajelor medicale, acțiune care a contribuit la salvarea vieții persoanei în cauză.

                          De asemenea, într-un alt incident recent, plutonierul adjutant-șef Teletin Tudorel a oferit sprijin unei victime a unui accident rutier, intervenind până la sosirea echipajelor specializate.

                          Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, astfel de intervenții reflectă angajamentul și responsabilitatea de care cadrele MAI dau dovadă în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

                          Distincția acordată subofițerului băcăuan este considerată de conducerea instituției o dovadă a valorilor active în rândul jandarmilor – profesionalism, spirit civic și dedicare față de cetățean.

                          Lupte greco-romane: Băcăuanul Celini Luca, vice-campion al Germaniei Masters la 55 de ani

                          Restras din activitate în urmă cu 17 ani, luptătorul a revenit în circuitul competițional în 2021, sub comanda… fostului său elev, Florin Gavrilă, urcând pe podium în SUA, la Las Vegas și, mai nou, în 2025, la Ehningen

                          ULTIMELE ȘTIRI