„Alb-roșii” readuc Bacăul pe scena eșalonului secund ca urmare a dublei victorii din finala barajului de promovare: 3-1 acasă și 3-2 în deplasare cu Unirea Braniștea
Scrisoare către cei care mai cred în școală. De Ziua Învățătorului – 5 iunie
Sunt o fostă învățătoare, acum la pensie, după patruzeci de ani petrecuți în fața clasei. Scriu aceste rânduri cu ocazia Zilei Învățătorului, dar și cu o apăsare în suflet care nu-mi dă pace.
Am avut generații întregi de copii, pe unii îi întâlnesc azi pe stradă – adulți în toată firea – și îmi zâmbesc cu respect sau mă îmbrățișează cu recunoștință. Pe alții i-am văzut crescând în funcții, în profesii, în familii. Fiecare copil era altfel, fiecare clasă era o lume în miniatură. Dar existau lucruri comune: răbdarea de a asculta, rușinea când greșeau, voința de a învăța măcar de dragul nostru, al dascălilor. Și mai ales: un dram de bun-simț – moștenit din familie.
Astăzi, văd altceva. Încerc să nu generalizez, dar tare greu îmi este. Copiii nu mai au răbdare nici să asculte o poveste cap-coadă. Nu mai au curiozitatea firească de a învăța, pentru că totul li se pare „plictisitor”, „inutil” sau „prea greu”. Nu mai au rușine de nimic. În schimb, sunt tot mai grăbiți, tot mai nervoși, tot mai gata să răspundă cu tupeu sau chiar agresiv. Politetea a devenit ceva „demodat”. Iar regulile? Se aplică doar „dacă vor ei”.
Cadrul didactic, azi, este într-o poziție de neputință. Nu mai are nici o pârghie reală. Dacă ridică vocea – este certat.
Dacă impune reguli – e acuzat că e prea sever. Dacă scoate un copil afară – părintele sare cu plângere. Dacă cere sprijin – i se închide ușa în nas.
Și părinții? Sunt primii care vin cu pretenții: să-i învățăm pe copii nu doar litere și cifre, dar și ce ar fi trebuit să-i învețe acasă: respectul, responsabilitatea, limitele. Când copilul face o obrăznicie, răspunsul e „lăsați-l, că e mic”, „așa sunt toți acum”, sau, mai grav, „sunteți plătiți pentru asta, nu?” Nu, nu suntem plătiți ca să reparăm ceea ce s-a stricat în familie. Școala este o continuare, nu un început de la zero.
Îmi este milă de dascălii tineri. Îi văd obosiți, demoralizați, frustrați. În loc să se bucure de carieră, să pună suflet, să se mândrească, își numără anii până la pensie. Și totuși, din când în când, apare câte un copil care salută frumos, care întreabă curios, care îți mulțumește. Și pentru acei câțiva – încă merită.
Dar ceva trebuie să se schimbe. Nu doar în școală. Ci în casele noastre, în comunitate, în societate. Respectul față de educație trebuie să înceapă din familie. Și poate, într-o zi, vom putea sărbători din nou Ziua Învățătorului cu bucurie, nu cu îngrijorare.
Cu sinceritate și dor,
Maria S., învățătoare pensionară
A început campania “Detector pentru viață” în județul Bacău!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a dat startul campaniei naționale “Detector pentru viață”, un demers esențial pentru siguranța populației, inițiat de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul E.ON România și DelGaz Grid.
Lansarea oficială în județul Bacău a avut loc în comuna Mănăstirea Cașin, unde echipe mixte formate din reprezentanți ai ISU Bacău, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și DelGaz Grid au început instalarea gratuită a detectoarelor de fum și monoxid de carbon în locuințele persoanelor vulnerabile.
Obiectivul principal al campaniei este creșterea gradului de siguranță în locuințe și prevenirea tragediilor cauzate de incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon. Prin aceste acțiuni concrete și prin informarea directă a populației, autoritățile urmăresc salvarea de vieți și consolidarea unei culturi a prevenirii în rândul comunităților locale.
Campania va continua și în alte 15 localități din județ, cu prioritate în zonele rurale, unde accesul la astfel de echipamente de siguranță este mai redus.
Reprezentanții ISU Bacău fac apel la sprijinul comunităților locale și subliniază importanța implicării tuturor în protejarea vieții și a bunurilor. Siguranța începe acasă – iar un simplu detector poate face diferența între viață și moarte.
Percheziții în județele Bacău și Neamț: 7 persoane reținute pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
În urma celor 21 de percheziții domiciliare desfășurate ieri, 3 iunie, în județele Bacău și Neamț, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au reținut 7 persoane (șase bărbați și o femeie) și au dispus măsura controlului judiciar față de alte 3 persoane.
Cei 10 suspecți sunt cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni grave: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal și spălarea banilor. În cazul uneia dintre persoane s-a reținut și infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.
În paralel, autoritățile din Elveția au anunțat că, în urma cooperării internaționale, Parchetul Cantonului Zurich a dispus măsuri preventive privative de libertate față de alte 5 persoane implicate în acest dosar.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate sume importante de bani în lei și euro, arme albe, un pistol cu gaz, canabis, ustensile pentru prepararea drogurilor, documente și alte probe relevante pentru anchetă.
Astăzi, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a șase dintre persoanele reținute. Pentru femeia reținută, s-a propus măsura arestului la domiciliu.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Europol și EUROJUST, precum și al polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, al jandarmilor din IJJ Bacău și Neamț, și al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.
Precizăm că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Zi liberă pentru elevi și profesori pe 5 iunie, de Ziua Învățătorului. Urmează un weekend prelungit de Rusalii
Elevii și profesorii nu merg la școală joi, 5 iunie, cu ocazia Zilei Învățătorului, zi care, începând din 2024, a fost inclusă oficial în lista zilelor libere prin contractul colectiv de muncă din învățământ. Această decizie a fost adoptată după greva generală a cadrelor didactice din vara anului 2023.
Deși Ziua Învățătorului a fost sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie, până anul trecut nu era considerată zi liberă. Elevii și profesorii veneau la școală, dar participau la activități educative și festive, fără desfășurarea cursurilor obișnuite.
Vineri, 6 iunie, elevii revin la cursuri, însă vor avea parte din nou de o zi liberă luni, 9 iunie, când se celebrează a doua zi de Rusalii – zi liberă legală.
În total, elevii și profesorii se bucură de un weekend prelungit, cu două zile libere într-un interval de cinci zile.
Până la vacanța de vară mai rămân trei săptămâni de cursuri. Ultima zi de școală este joi, 20 iunie. Elevii de clasa a XII-a încheie cursurile mai devreme, pe 6 iunie, cei de clasa a VIII-a pe 13 iunie, iar elevii din învățământul profesional și tehnologic vor merge la școală până pe 27 iunie.
Ghidul Tău Către Stabilitate Financiară: Educație și Soluții la Îndemână
Într-o lume în continuă schimbare, educația financiară devine la fel de importantă ca orice altă formă de cunoaștere.
A înțelege cum să îți gestionezi banii, cum să accesezi resurse atunci când ai nevoie și cum să îți planifici viitorul financiar sunt piloni esențiali pentru o viață liniștită și sigură. Nu este vorba doar despre a avea bani, ci despre a ști ce să faci cu ei, indiferent de etapa vieții în care te afli.
Înțelegerea Nevoilor Financiare Actuale
Fiecare etapă a vieții vine cu propriile provocări și oportunități financiare. Poate ești un tânăr profesionist la început de drum, dornic să investească într-un curs de specializare, sau poate te apropii de vârsta pensionării și cauți soluții pentru a-ți suplimenta veniturile. Indiferent de situație, informarea corectă este primul pas.
Pentru seniorii noștri, care după o viață de muncă merită să se bucure de fiecare zi fără griji financiare, există opțiuni dedicate. Soluțiile de credite pensionari sunt concepute special pentru a oferi acces rapid la fondurile necesare pentru diverse nevoi, fie că este vorba de cheltuieli medicale neprevăzute, renovarea locuinței sau pur și simplu pentru a-și îndeplini o dorință mai veche. Acestea vin adesea cu condiții de eligibilitate adaptate și procese simplificate.
Flexibilitate și Rapiditate în Era Digitală
Trăim într-o eră digitală în care accesul la informație și servicii este mai rapid ca niciodată. Sectorul financiar nu face excepție. Pentru cei care au nevoie de o soluție financiară urgentă, fără birocrația specifică instituțiilor tradiționale, opțiunile de credite online rapide nebancare reprezintă o alternativă modernă și eficientă. Acestea permit aplicarea online, de acasă sau de oriunde te-ai afla, cu un timp de răspuns foarte scurt.
Mai mult, tehnologia a simplificat și modul în care primim banii. Un credit online rapid pe card înseamnă că, odată aprobată solicitarea, suma necesară poate fi transferată direct pe cardul tău, oferindu-ți flexibilitatea de a utiliza fondurile imediat, fie pentru plăți online, fie pentru retragere de numerar.
Educația Financiară: Cheia Deciziilor Înțelepte
Indiferent de soluția financiară către care te îndrepți, este crucial să înțelegi termenii și condițiile, să analizezi costurile implicate și să te asiguri că alegerea făcută este sustenabilă pentru bugetul tău. Educația financiară te împuternicește să iei decizii informate, să eviți capcanele supraîndatorării și să construiești un viitor financiar solid.
Nu ezita să cauți informații, să compari oferte și să alegi soluțiile care se potrivesc cel mai bine nevoilor tale specifice. O bună planificare financiară, susținută de acces la instrumente de creditare flexibile și adaptate, poate face diferența în atingerea obiectivelor tale și în menținerea unui echilibru financiar pe termen lung. Stabilitatea ta financiară începe cu decizii educate!
Dezbatere publică privind finanțările pentru activitățile sportive la nivel local
Viceprimarul Leonard Ioan Bulai a anunțat recent finalizarea dezbaterii pe tema Regulamentului privind regimul finanțărilor acordate de la bugetul local pentru activități sportive, în conformitate cu Legea 69/2000.
În cadrul întâlnirii, reprezentanți ai cluburilor sportive locale au avut ocazia să formuleze propuneri pentru optimizarea regulamentului. „Le mulțumesc reprezentanților cluburilor sportive care au participat și au venit cu propuneri pertinente pentru îmbunătățirea regulamentului,” a declarat viceprimarul Bulai.
Printre modificările discutate se numără reducerea cheltuielilor pe capitole precum tipărituri și publicitate, în timp ce bugetele pentru salarii și activitățile sportive vor fi majorate. De asemenea, s-au propus ajustări ale punctajelor aferente contribuției solicitanților.
O altă propunere importantă vizează stabilirea unui plafon maxim per proiect, pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de cluburi la finanțare, atât în sportul de performanță, cât și în cel de masă.
Comisia de analiză a proiectelor va fi alcătuită din maximum 7 membri, dintre care trei consilieri locali, și va realiza o ierarhizare a propunerilor în momentul depunerii acestora.
Viceprimarul a precizat că o parte dintre propunerile primite vor fi integrate în regulament, cu condiția să nu afecteze egalitatea de șanse în procesul de depunere a proiectelor. Regulamentul revizuit va fi supus aprobării Consiliului Local, iar după adoptare, autoritățile vor anunța perioada de depunere a proiectelor sportive.
Cod Galben de inundații în 15 județe până joi
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, #INHGA a emis o Avertizare hidrologică de Cod Galben, valabilă în intervalul 04 iunie, ora 12:00 – 05 iunie, ora 12:00.
În acest context sunt prognozate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, care pot genera inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
Județele aflate sub incidența acestei atenționări sunt: Hunedoara, Gorj, Harghita, Covasna, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Buzău, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Vaslui și Galați.
Se precizează că fenomenele periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Prahova, Buzău şi Vrancea, unde există un risc mai ridicat de inundații locale pe râurile mici și afluenții acestora.
Cetățenii sunt rugați să evite deplasările în apropierea râurilor, și zonelor joase, să nu traverseze cursuri de apă învolburate și să respecte recomandările autorităților. De asemenea, este esențială informarea exclusiv din surse oficiale și respectarea indicațiilor autorităților locale.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Probleme financiare la Clubul Sportiv Școlar Bacău: Părinții acuză abandonul copiilor, conducerea și Inspectoratul Școlar explică dificultățile bugetare
Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Bacău se confruntă cu probleme financiare serioase care amenință participarea echipei de volei în campionatul oficial din 2025. Subiectul a stârnit un val de nemulțumiri în rândul părinților sportivilor, care acuză conducerea clubului de lipsă de voință în găsirea unor soluții pentru susținerea tinerilor atleți.
Părinții protestează împotriva tăierii fondurilor
Florin Ghivnici, părinte al unui copil legitimat la CSȘ Bacău, a postat pe Facebook un mesaj dur, transmis de directorul clubului, în cadrul unei ședințe cu peste 60 de părinți. În mesaj se arată că sala „Vasile Alecsandri”, aflată în custodia clubului, este improprie pentru practicarea sportului, iar pentru anul 2025 nu există fonduri alocate echipei de volei.
„Este revoltător și de neacceptat ca în anul 2025 un club sportiv școlar, care ar trebui să susțină și să educe prin sport, să decidă neînscrierea echipei de volei în campionatul oficial, motivând că bugetul alocat este zero lei!”, spune Ghivnici. El subliniază că această decizie afectează zeci de copii care au investit ani de antrenamente, sacrificii și vise în performanța sportivă.
Părinții cer transparență totală privind bugetul clubului, o repartizare corectă a fondurilor între secții și găsirea unor soluții, precum sponsorizări sau sprijin local, pentru a nu tăia „visurile copiilor”.
„Zeci de părinți de la CSS volei au fost înștiințați ca dacă nu semnează ca plătesc participarea la competiții, echipele de copii nu vor fi înscrise în sezonul viitor. A se sublinia faptul ca părinții au fost cei care au plătit tot în afară de transport de la 1 ianuarie 2025, dar li s-a promis ca se vor returna în mare parte banii. Situația este aceeași și la handbal și la baschet, din câte știm noi. Desigur ca atunci când au aflat faptul ca copii lor și-au distrus degeaba genunchii și coatele prin săli, acești părinți au luat foc, cerând socoteală și amintind faptul ca CSS este o unitate de sport școlar, ca exista o obligație față de copii„, a scris și Vlad Alexandru Fesan.
Inspectoratul Școlar Județean oferă date despre buget și explică situația
În replică, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău a transmis o precizare oficială, menită să clarifice situația financiară a clubului. Potrivit ISJ, bugetul aprobat pentru CSȘ Bacău în anul 2025 este de 196.720 lei pentru participarea la competiții, din care clubul a primit până acum 128.500 lei. Această sumă a fost folosită, în mare parte, pentru plata datoriilor restante din 2024, întrucât nu a fost aprobată o suplimentare a bugetului pentru acoperirea necesarului din anul precedent.
Inspectoratul precizează că cheltuielile deja înregistrate pentru 2024 și începutul anului 2025, inclusiv pentru secția de volei, depășesc bugetul aprobat. Continuarea participării la competiții în condițiile actuale ar crește semnificativ datoriile, fapt ce ar pune în pericol funcționarea clubului.
Conducerea CSȘ, cu acordul ISJ, a decis astfel limitarea participării la competiții pentru toate ramurile sportive, inclusiv propunerea de înscriere a unui număr restrâns de echipe de volei, pe criterii de performanță și continuitate.
ISJ Bacău subliniază că există o „posibilitate reală” ca Ministerul Educației să refuze suplimentarea bugetului, ceea ce impune o gestionare atentă a resurselor. De asemenea, costurile cu utilitățile pentru spațiile clubului sunt ridicate și trebuie luate în calcul.
Inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin, va participa la ședința Consiliului de Administrație al CSȘ Bacău, unde vor fi prezenți și antrenorii de volei, precum și părinții sportivilor, pentru a discuta aceste probleme.
Ce urmează?
Situația financiară tensionată a CSȘ Bacău reflectă o problemă mai largă a finanțării sportului școlar în România, unde bugetele limitate și întârzierile în alocarea fondurilor afectează direct copiii și tinerii sportivi.
Părinții cer mai multă implicare și transparență, în timp ce autoritățile locale și clubul caută echilibrul între responsabilitatea financiară și misiunea educațională prin sport.
Rămâne de văzut dacă în următoarele săptămâni vor apărea soluții viabile care să permită tinerilor sportivi din Bacău să-și continue competițiile și să-și păstreze motivația și visurile.
Braconieri prinși de jandarmi pe lacurile Bacăului
În ultimele zile, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, în parteneriat cu Centrul Regional de Ecologie, a intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol pe Râul Siret, în zonele lacustre gestionate.
Pe 2 iunie 2025, în zona Lacului Galbeni, jandarmii au identificat două persoane implicate în activități ilegale de pescuit. Una dintre ele a fost surprinsă utilizând un crâsnic de 2 metri și a fost sancționată contravențional cu 11.000 de lei, conform Legii 176/2024. Cealaltă persoană scotea din apă două plase monofilament (5 m și 20 m), cu 15 kg de pește, care au fost eliberați în mediul natural.
Într-o altă intervenție, în urma unui apel la 112, jandarmii s-au deplasat în zona localității Orbeni, unde au surprins două persoane într-o barcă gonflabilă, introducând plase monofilament în râu. S-au întocmit documente de constatare pentru infracțiunea de braconaj piscicol.
Uneltele ilegale au fost confiscate, iar peștii capturați – eliberați. Misiunile continuă în perioada următoare.
RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENI:
✅ Nu interveniți direct – anunțați 112;
✅ Notați detalii esențiale: locația, ora, semnalmente, plase, vehicule;
✅ Nu distrugeți urmele;
✅ Nu publicați imagini pe rețele sociale înainte de intervenția autorităților;
✅ Informați comunitatea și sprijiniți acțiunile de protecție a mediului.
Fotbal: FC Bacău, zi mare: zi de promovare!
Miercuri, 4 mai, de la ora 17.30, gruparea antrenată de Costel Enache susține, la Galați, manșa retur a finalei pentru accederea în Liga 2 contra Unirii Braniștea. Băcăuanii pornesc cu avantajul rezultatului din tur: 3-1. Și cu dorința de a transforma în realitate un vis de acum mai bine de un deceniu
După aproape 11 ani de la înființare, FC Bacău visează cu ochii deschiși. Visează la Liga 2. Iar după o pauză de patru ani, Bacăul deschide, la rândul său ochii, cătând spre eșalonul secund al fotbalului românesc. Visele există pentru a le transforma în realitate.
Miercuri, 4 iunie, FC Bacău este pe cale de a transforma în realitate un vis început în urmă cu mai bine de un deceniu, atunci când Academia de Fotbal Cristian Ciocoiu a pornit la un drum greu, îndrăzneț și, mai presus de toate, frumos.
Drumul poate și trebuie să ducă în această seară către Liga 2. În sfârșit, Liga 2! Un obiectiv care are toate șansele să fie atins. Învingătoare cu 3-1 în manșa tur a finalei barajului de promovare în Liga 2, contra Unirii Braniștea, echipa băcăuană antrenată de Costel Enache va susține azi, cu începere de la ora 17.30, returul programat pe stadionul „Oțelul” din Galați. „Alb-roșii” au, deci, de partea lor, victoria din tur.
Una la două goluri diferență. Și vor vor avea, chiar dacă returul se va disputa în deplasare, suportul sutelor de fani care, îmbarcați în autocare, le vor fi alături în returul cu Braniștea. Plus miile de susținători care, deși rămași acasă, vor ține pumnii strâns lui Aftanache, Gorovei și compania.
Azi, 4 iunie 2025, e o zi mare: zi de promovare! Iar FC Bacău are toate motivele pentru a face ca visul său, început într-o zi de toamnă a anului 2014, să devină realitate într-o minunată seară de vară. Hai Bacăul!
Programul meciurilor retur ale finalei barajului de promovare în Liga 2
Unirea Braniștea- FC Bacău (în tur 1-3)
CS Dinamo București- Vediăța Colonești (în tur 4-2)
AFC Odorheiul Secuiesc- CS Tunari (în tur 0-4)
SCM Râmnicu-Vâlcea- Gloria Bistrița Năsăud (în tur 0-1)
Politehnica Timișoara- SCM Olimpia Satu Mare (în tur 0-2)
În cazul în care, la finalul celor 90 de minute ale returului, scorul la general va fi egal, se va recurge la reprize de prelungire. În cazul în care echilibrul va persista, departajarea se va face la lovituri de la 11 metri.
Se anunță noile scumpiri: taxă pe kilometru și pe poluare în transporturi. Se pregătesc energia, gazele și încălzirea din case
De la mâncare până la mobilă, tot ce ajunge în magazine trece pe roți. Iar roțile urmează să fie taxate mai scump ca niciodată. Ministerul Transporturilor pregătește o taxă nouă pentru camioane, în funcție de distanță și poluare, iar valul scumpirilor e abia la început.
În România, transportul rutier de marfă nu este doar o rotiță în economie — este motorul întregului sistem logistic. Cu peste 100.000 de angajați și o contribuție de aproape 5% la PIB, acest sector este esențial pentru orice produs care ajunge pe raftul magazinului sau la ușa consumatorului. Tocmai de aceea, modificările legislative aflate acum pe masa Guvernului riscă să aibă efecte în lanț.
Drumuri taxate pe kilometru și pe fum
Începând cu 2026, camioanele mai grele de 3,5 tone ar putea fi taxate nu doar pentru timpul petrecut pe șosele, ci și pentru fiecare kilometru parcurs. Mai mult, și gradul de poluare va conta: cu cât motorul este mai poluant, cu atât factura va fi mai mare. Măsura, inspirată de legislația europeană, vine sub deviza „poluatorul plătește”.
CNAIR – administratorul drumurilor naționale – va introduce un sistem electronic de tarifare în trei etape, finanțat prin PNRR, cu o valoare de peste 280 milioane lei. Acesta va presupune un sistem digital care identifică traseul vehiculului, calculează automat tariful și îl debitează din contul companiei.
Spre exemplu, un camion Euro 3 care transportă marfă de la București la Constanța va plăti mai mult decât unul Euro 6 care parcurge aceeași distanță, chiar dacă transportă aceleași produse.
Un preț care merge mai departe
Taxa nu se va opri la firmă. Transportatorii deja avertizează că noile costuri se vor reflecta inevitabil în prețurile produselor. De la pâine și lapte, până la materiale de construcții sau electrocasnice, tot ce este transportat cu camionul va costa mai mult. Estimările Institutului de Transport din Belgia (ITLB) vorbesc despre creșteri de costuri de până la 5% în 2025 doar din cauza taxelor și amortizării. La acestea se adaugă combustibilul, salariile și timpii pierduți în trafic.
Uniunea Națională a Transportatorilor din România estimează scumpiri anuale de 6-7% în prețurile transportului până în 2030. Iar când se scumpește transportul, întreaga economie simte cutremurul.
Gaze, energie, combustibili – valul doi de scumpiri
Dar nu doar drumurile devin mai scumpe. Din 1 iulie 2025, se liberalizează piața de energie, ceea ce va duce la dublarea facturilor pentru mulți consumatori. Până acum, prețurile au fost ținute sub control prin plafonări temporare. Odată cu eliminarea acestora, facturile vor reflecta realitatea dură a pieței.
Și gazele naturale urmează aceeași traiectorie: din aprilie 2026, consumatorii vor ieși de sub protecția reglementărilor actuale. La toate acestea se adaugă planurile Uniunii Europene pentru anul 2027, când va intra în vigoare sistemul ETS 2 – o taxă pe emisiile de carbon ale carburanților și ale încălzirii rezidențiale. Cu alte cuvinte, fiecare litru de motorină și fiecare metru cub de gaz vor purta în preț și o taxă pentru poluare.
O notă de plată care vine de jos în sus
Noile taxe nu sunt doar o problemă pentru transportatori sau pentru companiile de energie. În cele din urmă, ele se transformă în scumpiri pe bonul de la supermarket, în facturi mai grele la lumină și căldură, în costuri mai mari pentru absolut tot ce cumpărăm.
Și poate cel mai îngrijorător este că toate aceste scumpiri vin într-un context deja fragil. Inflația încă mușcă din bugetele familiilor, dobânzile sunt ridicate, iar salariile reale nu țin pasul cu ritmul scumpirilor.
Românii nu mai plătesc doar pentru ce consumă. Plătesc pentru fiecare kilometru, pentru fiecare grad Celsius din calorifer și, mai nou, pentru fiecare gram de CO₂.
Concluzie: o economie cu frâna trasă?
Deși principiul „poluatorul plătește” poate să pară necesar, ritmul și amploarea acestor reforme ridică semne de întrebare. România se pregătește de o tranziție ecologică, dar uită că o face cu o infrastructură precară, venituri modeste și o populație obosită de crize.
Dacă statul român și Uniunea Europeană nu vor găsi o cale echilibrată – care să stimuleze investițiile verzi, dar să protejeze și consumatorii – atunci riscul este să avem o economie sustenabilă doar pe hârtie și o populație tot mai vulnerabilă în realitate.
Salariații vor beneficia de un weekend prelungit la început de iunie, datorită zilelor legale de Rusalii
Luna iunie aduce o veste bună pentru salariații din România: mulți dintre ei se vor bucura de un weekend prelungit, datorită sărbătorii legale a Rusaliilor. În acest an, cele două zile de Rusalii vor fi sărbătorite în datele de 8 și 9 iunie, respectiv duminică și luni, conform Codului muncii.
Concret, pentru angajații care au un program obișnuit de lucru de luni până vineri, acest lucru înseamnă că ziua de luni, 9 iunie, va fi liberă, creând astfel o punte între weekend și sărbătoare. Astfel, mulți români vor putea beneficia de un weekend prelungit, după cum se întâmplă în mod similar și cu alte sărbători legale care pică în apropierea weekendului, scrie avocatnet.ro.
Totuși, așa cum este deja cunoscut, prima zi de Rusalii pică întotdeauna duminica, ceea ce înseamnă că nu este o zi lucrătoare pentru angajații cu program normal de lucru. Astfel, doar a doua zi de Rusalii, luni, este considerată zi liberă legală pentru aceștia.
Este important de reținut că nu toți salariații se vor bucura de aceste zile libere. Persoanele angajate în domenii esențiale, cum ar fi unitățile sanitare, unitățile de alimentație publică, precum și în sectoare unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza specificului procesului de producție, sunt obligate să lucreze și în aceste zile.
Pentru aceste categorii, Codul muncii prevede ca zilele lucrate în timpul sărbătorilor legale să fie compensate fie prin timp liber corespunzător acordat în următoarele 30 de zile, fie prin plata unui spor minim de 100% din salariul de bază, dacă timpul liber nu poate fi acordat.
Angajatorii care nu respectă aceste prevederi riscă sancțiuni financiare semnificative, amenzile putând ajunge până la 10.000 de lei.
Astfel, luna iunie aduce un moment binevenit de relaxare pentru majoritatea salariaților, care pot profita de zilele libere legale și de un weekend prelungit pentru a se odihni și a petrece timp cu familia.
Distribuția gazelor naturale va fi sistată temporar joi, 5 iunie, pe trei străzi din municipiul Onești
Delgaz Grid anunță că va sista temporar furnizarea gazelor naturale joi, 5 iunie, în intervalul orar 09:00–12:00, pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție. Măsura va afecta consumatorii de pe străzile Libertății, Aurora și Saturn din municipiul Onești, județul Bacău.
Reprezentanții companiei recomandă consumatorilor să închidă toate focurile înainte de întreruperea alimentării și să supravegheze timp de 30 de minute modul de ardere al aparatelor pe gaz imediat după reluarea furnizării.
În cazul în care se simte miros specific de gaz, locuitorii sunt rugați să anunțe de urgență dispeceratul Delgaz Grid, apelând gratuit numărul 0800.800.928 sau, contra cost, numărul 0265.200.928.
Compania își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat în desfășurarea acestor lucrări, menite să îmbunătățească siguranța și calitatea serviciului de distribuție a gazelor naturale.
Atletism/ Memorialul „Josef Odlozil”: Alex Novac (CSM Bacău), din nou peste 80 metri
Aruncătorul de suliță de la CSM Bacău, Alexandru Mihăiță Novac câștigă. Câștigă competiții și, în special, metri. Astfel, weekendul trecut, sulițașul antrenat de Mihaela Melinte a trecut din nou granița celor 80 de metri. Și, cu o aruncare care a măsurat 80,25 metri, Alex și-a adjudecat Memorialul „Josef Odlozil” derulat în Cehia, la Praga.
„E un rezultat care ne dă speranțe atât în vederea următoarelor competiții ale verii, cât, mai ales, în perspectiva Campionatului Mondial din Japonia”, a declarat antrenoarea „CSMeului”, fosta campioană mondială la aruncarea ciocanului, Mihaela Melinte.
Recordul personal al lui Alex Novac datează din 2018 și este de 86,37m. Obiectivul pentru această vară este stabilirea unui nou „Personal Best”. Concret, o aruncare de 87 metri.
„Nu e ușor, dar avem încredere deoarece Alex are potențial. Iar cu 87 metri se ia medalie la Mondiale”, a adăugat Mihaela Melinte. Pentru Alex Novac, viitorul imediat presupune participarea la Internaționalele României, programate la Craiova, dar și la o altă competiție la Praga: „Kladno Bronz Meeting”. Și ce urmează după 80?
Adâncul timpului: Ochiul fântânii de la Curița
În inima satului Curița, lângă Mănăstirea Cașin, o fântână veche își păstrează taina de secole. O filmare cu drona, coborâtă cu grijă în adâncul ei, dezvăluie nu doar ziduri de piatră și ecouri uitate, ci și o emoție greu de explicat: parcă însăși memoria locului te privește din întuneric.
Armă deținută ilegal, descoperită în urma unei percheziții în comuna Scorțeni
O armă neletală și muniție supusă autorizării au fost descoperite de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Moinești în urma unei percheziții domiciliare desfășurate în comuna Scorțeni, județul Bacău. Acțiunea a avut loc vineri, 31 mai, în baza unui mandat emis de Judecătoria Moinești.
Percheziția a fost efectuată la locuința unui bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și de contrabandă calificată.
Arma și muniția au fost ridicate în vederea efectuării verificărilor privind proveniența și legalitatea deținerii acestora. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror, în cadrul unui dosar penal care vizează cele două infracțiuni menționate.
Ziua Internațională a Bicicletei: Polițiștii băcăuani reamintesc importanța respectării regulilor de circulație
Cu ocazia Zilei Internaționale a Bicicletei, sărbătorită anual la data de 3 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău transmit un mesaj de responsabilizare către toți participanții la trafic, cu un accent deosebit pe siguranța bicicliștilor.
Bicicleta reprezintă un mijloc de transport ecologic, accesibil și eficient, însă utilizarea ei în condiții de siguranță presupune cunoașterea și respectarea legislației rutiere. Pentru prevenirea accidentelor și creșterea gradului de conștientizare, polițiștii recomandă tuturor bicicliștilor să țină cont de următoarele reguli:
-
Circulați doar pe drumurile publice permise bicicliștilor și respectați semnele și marcajele rutiere.
-
Purtați echipament de protecție, în special casca de protecție, obligatorie mai ales la deplasările în afara localităților.
-
Verificați echiparea bicicletei conform normelor legale: sistem de frânare eficient, lumină albă în față, lumină roșie în spate și elemente reflectorizante montate pe pedale, roți și caroserie.
-
Evitați deplasările pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, dacă bicicleta nu este dotată corespunzător.
-
Nu transportați persoane sau obiecte voluminoase dacă bicicleta nu este adaptată pentru acest scop.
-
Nu folosiți telefonul mobil în timpul mersului și nu circulați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
-
Minorii sub 14 ani nu au voie să circule cu bicicleta pe drumurile publice.
În completarea acestor recomandări, polițiștii rutieri din județul Bacău desfășoară în această perioadă acțiuni preventive în unități de învățământ și în zonele frecventate de bicicliști, promovând un comportament responsabil în trafic și respect reciproc între toți participanții.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău subliniază că siguranța rutieră este o responsabilitate comună și îndeamnă cetățenii să contribuie activ la crearea unui mediu de circulație sigur, indiferent de mijlocul de deplasare ales.
Gimnastică/ Cupa „Andreea Răducan”: Ariana Afrăsenei și Cristiana Chiticeanu, în prim plan
Cea de-a 13-a ediție a Cupei „Andreea Răducan” la gimnastică derulată la finalul săptămânii trecute, la Bârlad, a adus în prim-plan alte două micuțe gimnaste legitimate la SCM Bacău.

























