marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 134

Primăria Bacău continuă acțiunile de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și insectelor de disconfort

    Primăria municipiului Bacău, prin Serviciul Municipal pentru Utilități Publice (SMUP), a demarat cel de-al doilea tratament de dezinsecție din acest an, care vizează combaterea țânțarilor și a altor insecte de disconfort. Intervențiile se desfășoară pe întreaga rază a orașului și constau în aplicarea de substanțe biocide prin pulverizare de la nivelul aliniamentului stradal.

    Substanțele utilizate sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide și aplicate în conformitate cu reglementările legale în vigoare, fiind considerate sigure pentru populație și mediu.

    Până în prezent, echipele SMUP au acționat în parcurile publice, pe arterele principale din zona de nord, precum și în cartierele CFR și Gherăiești. În cursul acestei săptămâni, acțiunea de dezinsecție va continua în toate celelalte zone ale municipiului.

    Primul tratament din acest an a fost efectuat înaintea sărbătorilor pascale, în parcuri și cartierele de case, iar autoritățile locale apreciază că rezultatele au fost conforme cu așteptările.

    Conform planului unitar de acțiune pentru anul 2025, în municipiul Bacău sunt programate între 6 și 12 tratamente terestre, numărul acestora urmând să fie ajustat în funcție de gradul de infestare constatat pe parcursul sezonului cald.

    Primăria Bacău le recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, expunerea directă în timpul efectuării tratamentelor și să coopereze cu echipele aflate pe teren, în interesul menținerii unui mediu urban sănătos și sigur.

    Comerțul internațional al județului Bacău în ianuarie 2025: Exporturi în scădere, importuri în explozie

    Ianuarie 2025 aduce o imagine mixtă pentru comerțul internațional al județului Bacău. În timp ce exporturile au crescut față de luna precedentă, dinamica lor anuală rămâne negativă. Importurile, însă, s-au majorat spectaculos, semn că activitatea economică locală este în plină dezvoltare sau trece printr-o fază de investiții și reconfigurări. Dezechilibrul major între exporturi și importuri rămâne o provocare pentru menținerea unei economii județene sustenabile și competitivă pe termen lung.

    Comerțul exterior al județului Bacău a început anul 2025 cu o dinamică contrastantă: în timp ce exporturile au înregistrat o ușoară scădere față de aceeași lună a anului trecut, importurile aproape s-au dublat, generând un deficit comercial semnificativ.

    Exporturi în ușoară scădere

    În luna ianuarie 2025, exporturile realizate de agenții economici din județul Bacău s-au ridicat la 86,14 milioane euro (FOB), înregistrând o scădere de –4,3% față de ianuarie 2024. Totuși, comparativ cu luna decembrie 2024, exporturile au crescut cu +19,9%, semnalând o reluare a activității după perioada de sărbători.

    Structura exporturilor arată o concentrare pe industriile prelucrătoare, cu trei sectoare dominante:

    • Industria chimică și industriile conexe – 14,7%

    • Materiale plastice, cauciuc și articole din acestea – 14,2%

    • Materii textile și articole textile – 13,8%

    Aceste date confirmă profilul industrial al județului, cu o pondere ridicată a produselor prelucrate în totalul mărfurilor exportate.

    Importuri în creștere spectaculoasă

    Pe de altă parte, importurile au cunoscut o creștere accelerată. În ianuarie 2025, volumul importurilor a ajuns la 168,46 milioane euro (CIF), aproape dublu față de aceeași lună din 2024 (+95,9%) și cu +54,8% mai mare decât în decembrie 2024.

    Cele mai importante categorii de produse importate au fost:

    • Metale comune și articole din acestea – 46,0%

    • Mașini, aparate și echipamente electrice – 14,4%

    • Mărfuri și produse diverse – 7,0%

    Acest profil indică o intensificare a investițiilor industriale sau a proceselor de producție locale care necesită materii prime și echipamente din import.

    Deficit comercial semnificativ

    Soldul balanței comerciale a județului Bacău în ianuarie 2025 a fost negativ, înregistrând un deficit de –82,32 milioane euro, identic și la nivelul cumulat pentru perioada 1–31 ianuarie 2025. Această diferență între exporturi și importuri reflectă o dependență ridicată de aprovizionarea externă, în condițiile în care cererea internă a firmelor locale nu este acoperită de producția proprie.

    Grad de acoperire sub media națională

    Un indicator cheie, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, a fost în ianuarie 2025 de 51,1% în județul Bacău, semnificativ sub media națională de 72,6%. Acest raport sugerează o vulnerabilitate în balanța comercială locală, ce ar putea deveni un punct de atenție pentru autoritățile economice județene și pentru investitori.

     

    Rețea infracțională destructurată de DIICOT Bacău: 21 de percheziții în România și Elveția, acuzații grave de trafic de persoane și minori

      O amplă acțiune coordonată de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău a avut loc astăzi în județele Bacău și Neamț. În cadrul acesteia, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară într-un dosar ce vizează o grupare de criminalitate organizată implicată în trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal și spălare de bani.

      Operațiune comună cu autoritățile din Elveția

      Simultan, în Elveția, procurorii Parchetului din Cantonul Zurich au desfășurat două percheziții domiciliare. Intervențiile internaționale fac parte dintr-o anchetă comună, desfășurată în baza unui acord încheiat în iulie 2024 sub egida EUROJUST, care a permis constituirea unei echipe mixte de anchetă între autoritățile române și cele elvețiene.

      O rețea activă de peste șapte ani în Europa

      Cercetările vizează o rețea infracțională compusă din 24 de cetățeni români, suspectați că au desfășurat activități ilegale pe teritoriile mai multor state europene în ultimii șapte ani. Membrii grupării ar fi acționat inițial în Marea Britanie, iar din 2022 și-ar fi extins activitatea infracțională în Elveția, în orașele Zurich, St. Gallen și Lucerna.

      Potrivit anchetatorilor, liderul rețelei, un bărbat în vârstă de 45 de ani, ar fi pus bazele unei veritabile „școli infracționale”, în care recruta și instrui noi membri ai grupării, învățându-i metode de manipulare, subjugare psihologică și exploatare a femeilor.

      Metode de racolare și exploatare înfiorătoare

      Victimele, în majoritate tinere din medii defavorizate ale României și cu un nivel scăzut de educație, ar fi fost racolate prin rețele de socializare folosind metoda „loverboy” sau promisiuni înșelătoare de câștiguri rapide în străinătate. Ulterior, acestea erau constrânse să practice prostituția în condiții extrem de dure, fiind obligate să cedeze jumătate din încasări rețelei.

      Anchetatorii mai susțin că victimele erau supuse unui regim de muncă extenuant, private de libertate, deposedate de venituri și supuse unor practici sexuale periculoase. Unele dintre ele ar fi fost forțate să continue activitatea chiar și în stare avansată de graviditate, pentru a satisface fanteziile unor clienți și a crește profitul grupării.

      Cazurile documentate relevă situații deosebit de grave: femei „vândute” între membrii rețelei sau folosite drept miză la jocuri de noroc. Mai mult, în unele cazuri, acestea erau obligate să livreze droguri de mare risc, în special cocaină, clienților pe care îi deserveau.

      Sprijin logistic și spălare de bani în România

      O parte din investigații se concentrează pe persoane aflate pe teritoriul României, suspectate că ar fi sprijinit rețeaua oferind logistică sau ajutor în spălarea banilor proveniți din aceste activități ilicite.

      Audiere și cooperare internațională

      Audierile suspecților au loc la sediul DIICOT Bacău. Investigația se desfășoară cu sprijinul Europol, EUROJUST și al mai multor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, jandarmii din Bacău și Neamț, precum și Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău.

      Precizare oficială

      DIICOT subliniază că, pe tot parcursul urmăririi penale, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

      Box: Dan Gym Box intră în ring. Și iese învingător

      Primele rezultate notabile pentru clubul privat fondat anul trecut de băcăuanul Dănuț Blaga: Tudor Constantin Condurache, bronz la Cupa României de Tineret și Adrian Vasilică Ojog, bronz la Cupa României de cadeți

      Trei în unul. Și nu, nu e la ofertă. Dimpotrivă! Băcăuanul Dănuț Vasile Blaga a mizat exclusiv pe fonduri din mediul privat pentru a pune pe picioare, anul trecut, clubul Dan Gym box. Un club de box la care Dan Blaga este și fondator, și președinte, și antrenor. Așa cum spuneam, trei într-unul.

      Cu o experiență de 35 de ani în box atât ca sportiv (a activat între 1984 și 1990 la Voința Bacău, iar ulterior la SCM Bacău, sub îndrumarea maeștrilor Nicu Cara și Anton Cojan), cât și ca antrenor, cel care a permis clubului Dan Gym Box să intre în ring a început să culeagă primele roade.

      Ele au venit prin Tudor Constantin Condurache și Adrian Vasilică Ojog. Primul are 16 ani, practică boxul de un an și jumătate, iar la Cupa României de Tineret derulată în aprilie, la Sighetu Marmației, a urcat pe treapta a treia a podiumului la +92 kg.

      Acolo unde se pune harta în cui, Tudor și-a pus adversarii la colț, trecându-și în cont inclusiv o victorie obținută în prima repriză, prin inferioritatea adversarului, contra vice-campionului național de juniori din 2024, Eduardo Gabriel Jimblaru. Un rezultat dătător de speranțe pentru un boxer bun și la… învățătură, Tudor fiind elev la Colegiul „Mihai Eminescu”. La o lună și jumătate după bronzul lui Tudor Condurache, a venit și cel obținut de Adrian Vasilică Ojog la Cupa României de cadeți, desfășurată, între 26 mai și 1 iunie, la Călărași.

      Pasiunea pentru box, sport pe care-l practică de doi ani, îl face pe Adrian Vasilică Ojog să străbată, de mai multe ori pe săptămână un drum de 40 km, el fiind de loc din Izvorul Berheciului, unde și învață.

      „Aceste rezultate obținute la competiții oficiale importante ne dau speranțe, însă obiectivul nostru nu este doar să formăm sportivi, ci și caractere, oferind fiecărui copil șansa de a crește ptrin sport. În cadrul asociației noastre, lucrăm și cu copii care au nevoi speciale, inclusiv copii cu autism, oferindu-le un mediu de antrenament adaptat și sprijin în dezvoltarea lor fizică și emoțională”, a declarat reprezentantul Dan Gym Box, Dănuț Blaga.

       

       „Sărbătoarea inimilor mici”

        Cu mare drag și bucurie, Asociația Totul pentru un surâs din Bacău a primit luni, 2 iunie, zâmbetele a peste 90 de copii mici și mari din satul Holt, comuna Letea Veche, la Parohia Ortodoxă Holt,  prin grija deosebită și impecabila organizare a preotului Iulian Adam.

        În cadrul evenimentului caritabil „Sărbătoarea inimilor mici” cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului,  i-am încântat pe prichindeii nerăbdători cu pizza delicioasă, dulciuri alese, răcoritoare, înghețată și baloane vesele.

         

        Mulțumiri speciale echipei de poveste Animatorii KinderFest care ne sunt alături de mulți ani, doar din empatie desăvârșită și bunătate, asigurând buna dispoziție a celor mici, animația și distracția. 

        Se cuvine să mulțumim cu recunoștință partenerilor noștri constanți în fapte bune, sponsorilor evenimentului caritabil „Sărbătoarea inimilor mici”: Asociația „Agricola Neam de Gospodari” și compania Family Film Entertainment.  

                    Asociația „Agricola – Neam de Gospodari” s-a născut din dorința sinceră de a face bine acolo unde contează cel mai mult: în inimile, obiceiurile și viitorul comunităților noastre.

        Prin proiectul „Gustul care face bine”, îi ajutăm pe copii și părinți să înțeleagă cât de important este un stil de viață sănătos, oferindu-le ghiduri de alimentație echilibrată și sprijin practic pentru alegeri mai bune, zi de zi.

        Iar prin „Gustul Viitorului”, mergem mai departe: ducem educația gastronomică acolo unde este cu adevărat nevoie de ea — în licee tehnologice, alături de tineri care visează să devină bucătari, cofetari sau artiști în bucătărie. Le oferim resurse, practică aplicată și inspirație din partea unor Chefi renumiți, pentru ca visul lor să capete gust, formă și încredere.

        În același timp, asociația susține cu inima deschisă și alte inițiative locale, alături de organizații și fundații care, la rândul lor, schimbă în bine comunitățile din România.

        Prin toate aceste eforturi, contribuim la o societate mai sănătoasă, mai solidară și mai bine pregătită pentru ziua de mâine.

                Doamna Irina Doman,  Director Executiv la compania Family Film Entertainment ne-a declarat că: „Întotdeauna suntem alături de copiii care sunt în nevoie reală, care se bucură sincer de sprijinul nostru și cu speranța că putem aduce pe chipurile lor zâmbete colorate și clipe unice de fericire, ne vom continua nobila misiune de a face bine împreună cu comunitatea noastră pentru  o lume mult mai bună, deschisă spre bunătate și empatie. Mulțumesc Asociației Totul pentru un surâs pentru oportunitatea de a ne alătura cauzei lor în identificarea nevoilor comunității și susținerea concretă a copiilor ce provin din mediu defavorizat”. 

        Evenimentul caritabil „Sărbătoarea inimilor mici” își propune continuarea scopului umanitar al Asociației Totul pentru un surâs de 12 ani de a face bine împreună cu oamenii  dornici să ajute concret pentru împlinirea faptelor bune, care sunt benefice și altruiste atât cei cărora li se fac, cât și cei care le înfăptuiesc și generează satisfacție și împlinire. 

        Președintele CJ Bacău: „Familiile numeroase trebuie sprijinite prin politici publice locale și centrale. Viitorul începe cu fiecare familie care are curajul să viseze mai mult.”

          Președintele Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a participat, alături de primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, la o întâlnire importantă cu parteneri din Italia, Spania și Polonia, pe tema sprijinirii familiilor numeroase.

          „Am discutat deschis despre cum putem construi, și aici, la Bacău, politici care să ajungă cu adevărat la părinții care cresc trei sau mai mulți copii”, a declarat Cristina Breahnă-Pravăț. În cadrul întâlnirii, au fost analizate modele de bune practici europene, aplicate deja cu succes în comunități unde familiile sunt sprijinite prin măsuri guvernamentale și locale concrete.

          Președintele CJ Bacău a subliniat că sprijinul pentru familiile numeroase trebuie să se bazeze pe politici coerente la nivel central, dar și pe o strategie locală integrată. Printre priorități, aceasta a menționat: investiții în infrastructura medicală pediatrică, construirea și modernizarea creșelor și grădinițelor, dezvoltarea centrelor de suport pentru copii și părinți, dar și asigurarea unui sistem educațional modern și accesibil.

          „Un rezultat notabil obținut de Consiliul Județean Bacău este finalizarea modernizării Pavilionului Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău. Acesta este un exemplu de investiție concretă pentru sănătatea copiilor noștri”, a adăugat Cristina Breahnă-Pravăț.

          De asemenea, președintele CJ Bacău a evidențiat importanța colaborării între instituții pentru implementarea acestor politici: „Sunt convinsă că doar împreună – Consiliul Județean, UAT-urile din județ și instituțiile guvernamentale – putem construi un Bacău care își prețuiește familiile. Un județ în care copiii sunt o binecuvântare, nu doar o responsabilitate.”

          Întâlnirea face parte dintr-o serie de inițiative menite să contureze o strategie județeană coerentă pentru susținerea natalității și consolidarea unui mediu favorabil vieții de familie în județul Bacău.

          Gimnastică/ Cupa „Andreea Răducan”:Diana Bichescu (SCM Bacău), verificare de… bronz înaintea Campionatului Național

          O competițională tradițională. O confirmare de… bronz. Și, în egală măsură, o ultimă verificare în vederea Campionatului Național de gimnastică.

          Acestea au fost reperele gimnastei băcăuane Diana Bichescu la Cupa „Andreea Răducan” de la Bârlad, ultimul test oficial înaintea Naționalelor programate la Constanța.

          La tradiționala întrecere desfășurată la Bârlad, la finalul lunii mai, Diana a luat bronzul la sol. Un rezultat foarte bun pentru gimnasta de la Junioare III, Nivel 6 antrenată la SCM Bacău de Mihaela Bucur și Alexandra Roșu.

          Și, totodată, o prestație dătătoare de speranțe pentru Campionatul Național ce va avea loc în acest început de vară, pe Litoral.

          „O felicităm pe Diana Bichescu, care a demonstrat muncă, ambiție și progres constant și-i dorim mult succes la Campionatul Național”, a fost mesajul antrenoarelor SCM Bacău, Mihaela Bucur și Alexandra Roșu.

          Vizită de lucru moldo-română în domeniul sănătății: Spitalul din Buhuși, model de bune practici pentru delegația medicală din Fălești

            O delegație a conducerii Spitalului Raional Fălești din Republica Moldova, condusă de directorul Iurie Osoianu, a efectuat recent o vizită de lucru la Spitalul Orășenesc „Prof. dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, județul Bacău. Scopul principal al vizitei a fost realizarea unui schimb de experiență și bune practici între cele două unități medicale, în contextul unei colaborări tot mai strânse între instituții din România și Republica Moldova.

            Obiectivele vizitei și temele analizate

            Pe parcursul întâlnirii, reprezentanții spitalului din Fălești au analizat mai multe aspecte esențiale legate de organizarea, eficiența și dezvoltarea unității sanitare din Buhuși. Printre temele centrale ale discuțiilor s-au numărat:

            • Indicatorii de performanță – Delegatul moldovean a fost interesat de metodele prin care Spitalul Buhuși își monitorizează activitatea și își optimizează constant serviciile medicale;

            • Proiectele de investiții – Gazdele au prezentat proiectele recente și viitoare de modernizare a infrastructurii, cu accent pe finanțările accesate și impactul acestora asupra calității actului medical;

            • Dotarea cu echipamente moderne – A fost discutată strategia de achiziții de aparatură de ultimă generație, menită să asigure diagnosticarea și tratamentul la cele mai înalte standarde;

            • Resursele umane – Un subiect prioritar în cadrul întâlnirii l-a constituit modul de asigurare a unui personal medical suficient și bine pregătit, aspect crucial pentru funcționarea eficientă a oricărei unități sanitare.

            Vizitarea secțiilor și schimbul direct de idei

            Membrii delegației din Fălești au vizitat mai multe secții ale spitalului din Buhuși, având ocazia să observe direct organizarea activităților medicale și modul în care personalul interacționează cu pacienții. Turul departamentelor a fost completat de discuții aplicate cu specialiștii români, în cadrul cărora au fost schimbate idei privind abordările clinice și administrative.

            Un pas important spre colaborare regională

            Această vizită evidențiază deschiderea celor două instituții spre parteneriate constructive și cooperare transfrontalieră în domeniul sănătății. Reprezentanții Spitalului Raional Fălești s-au arătat impresionați de progresele făcute de unitatea din Buhuși și și-au exprimat dorința de a aplica unele dintre modelele observate în propriile practici.

            „Este o experiență extrem de valoroasă pentru noi. Am văzut aici un exemplu de gestionare eficientă și dezvoltare modernă a unei instituții medicale dintr-un oraș comparabil ca dimensiuni cu Făleștiul. Ne dorim să menținem legătura și să dezvoltăm proiecte comune”, a declarat Iurie Osoianu, directorul Spitalului Raional Fălești.

            Conducerea Spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” din Buhuși și-a exprimat, la rândul său, deschiderea pentru continuarea colaborării, subliniind că schimbul de experiență între specialiști din România și Republica Moldova este esențial pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

            Atletism/ CN U13: Băcăuanii Beatrice Pisalțu și Luca David, pe podiumul Naționalelor

            Vara nu a venit doar cu vreme bună, ci și cu rezultate pe măsură în contul atleților Under 13 ai Clubul Sportiv Școlar Bacău.

            Astfel, pe lângă titlurile naționale câștigate în primul weekend de iunie de Ana Maria Grădinaru (dublă campioană la 80 m și 200 m) și Teodora Galben (aur la lungime), alți doi băcăuani au urcat pe podiumul de premiere la Campionatul Național U13 de la București.

            Este vorba de Betarice Pisalțu și Luca David, ambii antrenați de Mariana Sârbu. Beatrice Pisalțu s-a laureat vice-campioană națională la 200 m garduri, clasându-se pe locul 5 la 60 m garduri, unde a înregistrat un record personal.

            În ceea ce-l privește pe Luca David, acesta a cucerit bronzul la 200m garduri, fiind la un pas de podium și la proba de săritură în lungime. Să tot fie vară la CSȘ!

            Fenomene meteo extreme în județul Bacău: Intervenții multiple ale pompierilor pentru limitarea pagubelor

              Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au intervenit prompt luni, 2 iunie, în mai multe locații din județ, ca urmare a manifestării unor fenomene meteorologice extreme care s-au produs sub incidența unui Cod portocaliu de vreme severă.

              Avertizarea a fost valabilă în intervalul orar 16:45–17:55 și a vizat grindină de dimensiuni medii, averse torențiale, vijelie și descărcări electrice.

              Intervenții în municipiul Bacău și comuna Mărgineni

              Precipitațiile abundente și rafalele puternice de vânt au generat mai multe situații care au necesitat intervenția echipajelor de urgență:

              • În municipiul Bacău, pompierii au fost solicitați să evacueze apa acumulată în urma ploilor dintr-un cabinet medical, o grădiniță, curtea unei biserici și din două gospodării;

              • În comuna Mărgineni, satele Mărgineni și Valea Budului, au fost semnalate două curți inundate, fiind necesară intervenția pentru evacuarea apei;

              • Tot în municipiul Bacău, pompierii au acționat pentru degajarea a doi copaci căzuți peste autoturisme, din fericire fără a fi înregistrate victime.

              Reacție rapidă pentru protejarea populației

              Echipajele de pompieri au intervenit cu promptitudine și profesionalism, utilizând mijloacele tehnice disponibile pentru a restabili starea de normalitate în zonele afectate. Scopul principal al acțiunilor a fost protejarea populației și limitarea efectelor negative asupra bunurilor materiale.

              Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău rămâne în continuare în stare de pregătire pentru a interveni rapid în cazul altor situații de urgență cauzate de fenomene meteo periculoase. Autoritățile recomandă cetățenilor să fie vigilenți, să urmărească informările meteorologice și să adopte măsuri preventive pentru protejarea vieții și a bunurilor.

              Team building cu suflet alături de Asociația Sportivă Bronx

                Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a desfășurat astăzi un team building interactiv și plin de emoție alături de copiii de la Asociația Sportivă Bronx, într-o activitate ce a îmbinat exercițiile fizice cu empatia și solidaritatea.

                Evenimentul a inclus ateliere practice de autoapărare inspirate din judo, adaptate vârstei și nivelului copiilor participanți. Tehnici de imobilizare, control și amortizare au fost exersate într-o atmosferă de încurajare și încredere, copiii răspunzând cu entuziasm și implicare. Activitatea a avut și o importantă dimensiune socială, contribuind la integrarea copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (TSA) în programe sportive și relaționale.

                Reprezentanții Jandarmeriei au vorbit celor mici despre ce presupune meseria de jandarm, despre valorile care ghidează activitatea în uniformă și despre rolul pe care îl au în comunitate. Întrebările copiilor au fost întâmpinate cu deschidere, iar curiozitatea lor a creat un dialog sincer și cald.

                În semn de sprijin, jandarmii băcăuani au oferit și un ajutor financiar simbolic Asociației Sportive Bronx, precum și cadouri dulci pentru copii, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

                Pentru organizatori, evenimentul a fost mai mult decât o activitate sportivă – a fost o lecție de umanitate, o zi în care s-a demonstrat, încă o dată, că dincolo de uniformă se află oameni care știu să dăruiască din suflet.

                Străzi blocate în Bacău: O ploaie scurtă, dar puternică, a dat peste cap circulația

                  O ploaie torențială însoțită de grindină, care a durat doar câteva zeci de minute în această după-amiază, a fost suficientă pentru a bloca mai multe străzi din municipiul Bacău. Canalizarea nu a reușit să preia debitul mare de apă acumulat într-un timp atât de scurt, iar rezultatul a fost o adevărată revărsare pe carosabil.

                  Pe străzi precum Constantin Mușat sau Gheorghe Donici, apa a ajuns până la pragurile mașinilor, iar șoferii au fost nevoiți să înainteze cu dificultate prin bălțile întinse. Din cauza volumului de apă, traficul a fost serios afectat, iar riscul de avarii la autoturisme a fost crescut.

                  Martorii spun că totul s-a întâmplat în mai puțin de 30 de minute: „A început brusc, cu grindină și apoi o rupere de nori. Canalizarea pur și simplu nu a mai făcut față”, a declarat un locuitor al zonei.

                  Autoritățile locale nu au emis până la această oră un comunicat oficial, însă astfel de evenimente nu sunt o premieră în Bacău, unde sistemul de canalizare este adesea depășit în condiții meteo extreme.

                  Recomandăm șoferilor să evite zonele afectate până la retragerea completă a apelor și să circule cu prudență în cartierele joase ale orașului.

                  Revenirea în țară a detașamentului participant la exercițiul internațional APROC 25

                    La Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” a avut loc astăzi ceremonia de revenire în țară a detașamentului român care a participat la stagiul de instruire aplicativ Air Centric Personnel Recovery Operatives Course 2025 – APROC 25, desfășurat în perioada 19–30 mai 2025, în Baza Aeriană Albacete, Spania.

                    Detașamentul a fost format din două elicoptere IAR-330 SOCAT și personal militar din cadrul Bazei 95 Aeriene din Bacău, Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, precum și dintr-o echipă specializată a Direcției de Comunicații și Sisteme Informatice pentru Leadership (DCSL).

                    APROC 25 este singura activitate de instruire organizată anual în Europa care are ca obiectiv principal misiunile de recuperare a personalului (Personnel Recovery). Participarea Forțelor Aeriene Române la acest curs oferă o oportunitate valoroasă de pregătire într-un mediu multinațional întrunit, alături de forțe aeriene din state membre NATO și partenere.

                    Pe parcursul exercițiului, militarii români au avut ocazia să aplice și să perfecționeze tehnici, tactici și proceduri operaționale standardizate la nivel internațional, contribuind astfel la consolidarea interoperabilității și dezvoltarea capabilităților de planificare și executare a misiunilor complexe de recuperare în cadrul Forțelor Aeriene Române.

                    Activitatea de astăzi de la Baza 95 Aeriană a marcat încheierea cu succes a unei misiuni internaționale importante, care reconfirmă profesionalismul și angajamentul militarilor români în cadrul parteneriatelor strategice de apărare colectivă.

                    Casa de Copii „Sfânta Maria” din Barați: 1 Iunie – Sărbătoarea Copilăriei. Familia, Celula de Bază a Societății

                      Pe 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului a fost marcată printr-un eveniment deosebit, dedicat celor mici și valorilor care le conturează viitorul. Festivalul Copiilor – Ediția a II-a, organizat de Casa de Copii „Sfânta Maria” din Barați, în parteneriat cu Centrul „Evenimentul Familiei”, a avut ca temă centrală familia, văzută ca fundament al educației și al dezvoltării armonioase a copiilor.

                      Evenimentul a subliniat rolul esențial al familiei în formarea și susținerea copiilor. Familia este locul unde aceștia cresc, se dezvoltă, descoperă lumea, trăiesc bucurii și învață valori care îi vor însoți toată viața. Este spațiul în care speranța prinde contur și unde fiecare copil își poate construi, pas cu pas, visul.

                      Activitățile pregătite pentru această zi au fost variate și atrăgătoare: jocuri în aer liber, trambuline, tobogane, competiții sportive, pictură pe față, decupaje, confecționarea de brățări și alte activități de creație manuală. Atmosfera a fost una caldă, deschisă, cu multe zâmbete și entuziasm.

                      La organizarea festivalului au contribuit activ familiile din comunitățile Barați, Mărgineni, Bacău și Valea Mare, care au susținut atât logistic, cât și moral desfășurarea acestuia. Prezența părinților a oferit copiilor un sentiment de siguranță și apreciere, iar implicarea lor a întărit legăturile dintre generații.

                      Momentul cel mai așteptat al zilei a fost spectacolul pregătit de copii. Emoționați, dar entuziasmați, micii artiști au urcat pe scenă și au fost răsplătiți cu aplauze sincere de către părinți și invitați. La final, fiecare copil a primit o diplomă de participare – un simbol al implicării și al unei zile memorabile.

                      Organizatorii adresează mulțumiri tuturor familiilor, copiilor, colaboratorilor și donatorilor care au făcut posibil acest festival al copilăriei. Prin astfel de inițiative, comunitatea dovedește că valorile profunde ale familiei, solidaritatea și iubirea pentru copii rămân repere esențiale ale unei societăți sănătoase și unite.

                      Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru marcaje rutiere!

                        Marți, 03.05.2025, în intervalul orar 08:00 – 18:00, se institue restricţii de circulaţie pe A2, la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești, pe Calea I (sensul București – Constanța), banda 6 (de încasare a tarifului de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre între Fetești și Cernavodă în numerar), pentru executarea lucrărilor de marcaje rutiere.

                        Circulația vehiculelor se poate realiza în acest interval doar pe benzile de e-tarif (peaj), iar tariful de trecere poate fi achitat la stațiile de distribuție a carburanților (OMV PETROM, MOL, ROMPETROL), prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în rețelele de telefonie mobilă ORANGE ROMANIA, VODAFONE ROMANIA, TELEKOM MOBILE și RCS&RDS) sau cu ajutorul cardului bancar prin intermediul portalului CNAIR www.erovinieta.ro sau a aplicaţiei e-tarife (destinată telefoanelor mobile).

                        De asemenea, reamintim utilizatorilor că achitarea peajului se poate efectua înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii.

                        PAID reconfirmă capacitatea de despăgubire a proprietarilor asigurați afectați de inundații

                          Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) transmite un mesaj de solidaritate față de persoanele și comunitățile afectate de inundațiile severe care au lovit mai multe zone din țară în ultimele zile. În acest context, compania reconfirmă capacitatea deplină de a onora rapid și eficient toate solicitările de despăgubire venite din partea asiguraților care dețin polițe PAD.

                          „Prioritatea noastră este să intervenim rapid și să gestionăm situațiile într-un mod eficient, în sprijinul persoanelor afectate. Îi încurajăm pe toți cei care dețin o asigurare PAD și care au suferit daune ca urmare a inundațiilor să notifice cât mai curând evenimentele produse, fie direct către PAID, fie prin intermediul asigurătorilor parteneri. Suntem pregătiți să ne îndeplinim rolul esențial de protecție financiară în fața riscurilor catastrofale. Rămânem un partener de încredere pentru comunitățile din România”, a declarat Nicoleta Radu, Director General PAID.

                          Grație sistemului digital de gestionare a daunelor, PAID poate procesa cererile într-un timp scurt, reducând birocrația și oferind o experiență facilă și accesibilă pentru cei afectați.

                          Modalități de notificare a daunelor:

                          PAID dispune de fonduri proprii suficiente pentru acoperirea tuturor despăgubirilor necesare și beneficiază de un program de reasigurare în valoare de 1,4 miliarde de euro – cel mai mare din Europa Centrală și de Est. Acest mecanism robust garantează protecția financiară a locuințelor în fața celor trei riscuri majore acoperite prin polița PAD: cutremur, inundații și alunecări de teren.

                          Despre o zi frumoasă, ca o vacanță în miniatură

                          Sunt o mămică din Bacău și vreau să vă împărtășesc, cu sufletul încă plin de bucurie, cât de frumos am petrecut Ziua de 1 Iunie alături de copiii mei în oraș.

                          Nu exagerez dacă spun că a fost una dintre cele mai reușite ediții ale manifestărilor dedicate Zilei Copilului din ultimii ani.

                          A fost o zi fără griji, în care orașul a zâmbit tuturor copiilor. Vremea a fost perfectă – nici prea cald, nici adiere de ploaie – iar Bacăul a știut să fie gazda ideală pentru bucuria copilăriei.

                          Vă mulțumesc că oferiți spațiu și pentru astfel de momente frumoase. Sunt cele care ne țin sufletul cald și ne dau speranță că orașul nostru poate fi și loc de joacă, nu doar de alergătură.

                          Cu recunoștință,
                          Ana-Maria C., mamă a doi copii zburdalnici și fericiți

                          Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost premiată pentru proiectul SEiFI@UBc, implementat de Societatea Antreprenorială Studențească

                            În perioada 27-28 mai 2025, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost reprezentată la faza națională a competiției Gen-E 2025, organizată de Junior Achievement Romania, de o echipă de studenți participanți în programele de formare ale Societății Antreprenoriale Studențești a universității.

                            Teodora-Nicoleta Pușcuță și Rafael Ursu, studenți în anul 1, la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, programul de studii Kinetoterapie și Motricitate specială, formează echipa BodyVerse, iar ideea lor este crearea unei platforme digitale care transformă buletinul de analize într-un ghid simplu, inteligent și personalizat pentru utilizator. Studenții și-au prezentat ideea antreprenorială alături de alte 13 echipe de studenți calificate la faza națională a competiției. Gen-E este cea mai mare competiție europeană dedicată tinerilor, care promovează spiritul antreprenorial, competențele digitale și munca în echipă. În România, peste 2.700 de elevi și studenți au înscris peste 1.000 de proiecte pe platforma DreamShaper, sub îndrumarea profesorilor. Aceștia au beneficiat de mentorat din partea experților din mediul de afaceri, sesiuni de pregătire și sprijin în dezvoltarea ideilor de start-up prin incubatorul JA BizzFactory.

                            De asemenea, la Gala Junior Achievement “Invest in Education” 2025, desfășurată în data de 28.05.2025, la Ateneul Român, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a primit un premiu de recunoaștere pentru implementarea proiectului „Simulated Enterprises in Food Industry at „Vasile Alecsandri” University of Bacau” (SEiFI@UBc), proiect câștigat de Societatea Antreprenorială Studențească SAS-UBc în cadrul sesiunii de mini-granturi oferite de Romanian American Foundation, prin intermediul Junior Achievement Romania.

                            Proiectul SEiFI@UBc, implementat în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, a presupus participarea studenților din grupul țintă la workshop-uri de formare antreprenorială în ceea ce privește identificarea ideii de produs, conturarea strategiei de marketing și publicitate, precum și construirea unui plan de afaceri.

                            În urma acestor workshop-uri s-au format 4 echipe mixte de studenți de la toate cele 5 facultăți ale universității, care au creat 4 firme de exercițiu în industria alimentară: Colorvita, Nutriland, Nutritiva și Sweetland. Studenții au lucrat la obținerea produselor propuse, iar activitatea de micro-producție s-a desfășurat în laboratoarele Facultății de Inginerie, echipele de studenți fiind coordonate de cadre didactice ale acestei facultăți, după cum urmează: Alisa Aruș, Ana-Maria Georgescu, Diana-Carmen Mirilă, Gabriela Muntianu, Nicoleta Platon și Ana-Maria Roșu, pentru echipele Colorvita și Nutritiva, respectiv Irina Alexa, Luminița Grosu,  Oana Patriciu și Mirela Suceveanu, pentru echipele Nutriland și Sweetland. Proiectul s-a finalizat cu o expoziție de produse alimentare și prezentarea planurilor de afaceri realizate de cele 4 echipe de studenți.

                            Proiectul SEiFI@UBc, precum și încurajarea studenților de a participa la diverse competiții antreprenoriale, fac parte din strategia universității în domeniul educației antreprenoriale, implementată de Societatea Antreprenorială Studențească a Universității „Vasile Alecsandri”, demersuri care sprijină dezvoltarea ecosistemului antreprenorial al universității.

                            Mai 2025: o lună rece și extrem de ploioasă – un „florar” ieșit din tipare

                              Luna Mai 2025 va rămâne cu siguranță în arhiva meteorologică drept una dintre cele mai neobișnuite luni ale ultimelor decenii. Departe de imaginea primăverii blânde și însorite care ne obișnuise în ultimii ani, ultima lună de primăvară calendaristică a fost marcată de o răcire accentuată și de precipitații abundente, într-un contrast flagrant cu tendințele climatice recente.

                              O lună rece, ca odinioară

                              Conform profesorului băcăuan Lucian Șerban, cu o temperatură medie de doar 13,5°C, mai 2025 se înscrie în topul celor mai reci luni mai din ultimele opt decenii, la egalitate cu anul 1960. În contextul în care, în ultimele două-trei decenii, luna mai a fost tot mai des o prelungire precoce a verii, răcirea pronunțată din acest an a fost resimțită nu doar în cifrele meteorologice, ci și în viața de zi cu zi. Nu puțini au fost cei care au menținut funcționale centralele termice de apartament până spre finalul lunii, un fapt rarisim în peisajul urban al secolului XXI.

                              Comparația cu ani reci precum 1992 (12,3°C), 1991 (12,7°C), 1953 (13,2°C) sau chiar 1943 (13,4°C) conturează mai clar caracterul atipic al lunii mai 2025. Este o reconfirmare că, dincolo de încălzirea globală, natura mai are resurse pentru surprize meteorologice de proporții.

                              Precipitații-record: ploile au dictat ritmul lunii

                              Dacă din punct de vedere termic luna a fost rece, din punct de vedere pluviometric, a fost de-a dreptul excepțională. Cu un total de 185,8 litri pe metru pătrat, mai 2025 a adus de trei ori mai multe precipitații decât media multianuală. În ultimele decenii, doar lunile mai 2005 (172,8 l/mp) și 2019 (151 l/mp) se apropie de aceste valori.

                              Mai mult, în ultimii 25 de ani, asemenea acumulări lunare de apă s-au înregistrat în doar trei alte situații excepționale: octombrie 2016 (200,4 l/mp), iunie 2013 (194,2 l/mp) și iunie 2010 (193,2 l/mp). Practic, luna mai din acest an a depășit multe dintre cele mai ploioase luni de vară sau de toamnă din ultimul sfert de secol.

                              Conform observațiilor profesorului Lucian Șerban, în comuna Letea Veche, cantitatea totală de precipitații a fost chiar mai mare decât valoarea oficială a stației meteo, sugerând că în zonele limitrofe municipiului Bacău situația a fost și mai severă. 18 zile cu precipitații și un vârf de 38,3 l/mp pe 24 mai au determinat creșteri alarmante ale debitelor cursurilor de apă locale, precum Trebeșul și Bârnatul, provocând îngrijorări în rândul autorităților și al populației.

                              Un final de primăvară capricios, dar fără extreme

                              Deși capriciile meteorologice au pus la încercare răbdarea celor care visau la picnicuri însorite și rochii de vară, luna mai 2025 a fost totuși lipsită de fenomene extreme cu potențial distructiv, precum grindină, furtuni violente sau inundații catastrofale. Cu toate acestea, alternanța constantă dintre ploi și frig a transformat această lună într-un adevărat test de anduranță emoțională, în special pentru cei dornici de ieșiri în aer liber și pentru agricultura de sezon.

                              În concluzie, mai 2025 a fost o lună care și-a câștigat locul în analele meteorologice, nu prin violența fenomenelor, ci prin caracterul său neobișnuit de rece și umed. O primăvară târzie, ce ne reamintește cât de puțin control avem asupra vremii – și cât de importante rămân observațiile atente și riguroase, precum cele ale profesorului Lucian Șerban, pentru a înțelege mai bine fenomenele care ne modelează viața cotidiană.

                              Băcăuancele Ana Maria Grădinaru și Teodora Galben, campioane ale României chiar de … ziua lor!

                              Weekendul care a marcat începutul verii a fost încercuit cu markerul roșu de atletele băcăuane Ana Maria Grădinaru și Teodora Galben. Și nu doar pentru că a fost 1 iunie. Adică Ziua Copilului. Și, implicit,… ziua lor.

                              Cele două sportive antrenate de Teodora Jercălău la Clubul Sportiv Școlar Bacău au avut un motiv suplimentar de bucurie. Și încă ce motiv! Ele s-au laureat campioane ale României cu prilejul Naționalelor de atletism pentru Copii 13-14 ani deulate la București.

                              Ana Maria Grădinaru a devenit dublă campioană națională la U13 în probele de 80m și 200 m, în timp ce Teodora Galben a cucerit titlul la aceeași categorie de vârstă, în proba de lungime.

                              Aproape de medalii s-au aflat alți doi atleți pregătiți la CSȘ Bacău de Teodora Jercălău: Ariana Pește- locul 4 la 200 m garduri și locul 6 la 60 m garduri, iar Cezar Martin- locul 5 la lungime.

                              „Sunt rezultate foarte bune din partea unor deosebiți, care se dedica total acestui sport”, a mărturisit antrenoarea Teo Jercălău. Copii deosebiți, care merită toate aplauzele într-o zi deosebită precum 1 Iunie.