De la mâncare până la mobilă, tot ce ajunge în magazine trece pe roți. Iar roțile urmează să fie taxate mai scump ca niciodată. Ministerul Transporturilor pregătește o taxă nouă pentru camioane, în funcție de distanță și poluare, iar valul scumpirilor e abia la început.
În România, transportul rutier de marfă nu este doar o rotiță în economie — este motorul întregului sistem logistic. Cu peste 100.000 de angajați și o contribuție de aproape 5% la PIB, acest sector este esențial pentru orice produs care ajunge pe raftul magazinului sau la ușa consumatorului. Tocmai de aceea, modificările legislative aflate acum pe masa Guvernului riscă să aibă efecte în lanț.
Drumuri taxate pe kilometru și pe fum
Începând cu 2026, camioanele mai grele de 3,5 tone ar putea fi taxate nu doar pentru timpul petrecut pe șosele, ci și pentru fiecare kilometru parcurs. Mai mult, și gradul de poluare va conta: cu cât motorul este mai poluant, cu atât factura va fi mai mare. Măsura, inspirată de legislația europeană, vine sub deviza „poluatorul plătește”.
CNAIR – administratorul drumurilor naționale – va introduce un sistem electronic de tarifare în trei etape, finanțat prin PNRR, cu o valoare de peste 280 milioane lei. Acesta va presupune un sistem digital care identifică traseul vehiculului, calculează automat tariful și îl debitează din contul companiei.
Spre exemplu, un camion Euro 3 care transportă marfă de la București la Constanța va plăti mai mult decât unul Euro 6 care parcurge aceeași distanță, chiar dacă transportă aceleași produse.
Un preț care merge mai departe
Taxa nu se va opri la firmă. Transportatorii deja avertizează că noile costuri se vor reflecta inevitabil în prețurile produselor. De la pâine și lapte, până la materiale de construcții sau electrocasnice, tot ce este transportat cu camionul va costa mai mult. Estimările Institutului de Transport din Belgia (ITLB) vorbesc despre creșteri de costuri de până la 5% în 2025 doar din cauza taxelor și amortizării. La acestea se adaugă combustibilul, salariile și timpii pierduți în trafic.
Uniunea Națională a Transportatorilor din România estimează scumpiri anuale de 6-7% în prețurile transportului până în 2030. Iar când se scumpește transportul, întreaga economie simte cutremurul.
Gaze, energie, combustibili – valul doi de scumpiri
Dar nu doar drumurile devin mai scumpe. Din 1 iulie 2025, se liberalizează piața de energie, ceea ce va duce la dublarea facturilor pentru mulți consumatori. Până acum, prețurile au fost ținute sub control prin plafonări temporare. Odată cu eliminarea acestora, facturile vor reflecta realitatea dură a pieței.
Și gazele naturale urmează aceeași traiectorie: din aprilie 2026, consumatorii vor ieși de sub protecția reglementărilor actuale. La toate acestea se adaugă planurile Uniunii Europene pentru anul 2027, când va intra în vigoare sistemul ETS 2 – o taxă pe emisiile de carbon ale carburanților și ale încălzirii rezidențiale. Cu alte cuvinte, fiecare litru de motorină și fiecare metru cub de gaz vor purta în preț și o taxă pentru poluare.
O notă de plată care vine de jos în sus
Noile taxe nu sunt doar o problemă pentru transportatori sau pentru companiile de energie. În cele din urmă, ele se transformă în scumpiri pe bonul de la supermarket, în facturi mai grele la lumină și căldură, în costuri mai mari pentru absolut tot ce cumpărăm.
Și poate cel mai îngrijorător este că toate aceste scumpiri vin într-un context deja fragil. Inflația încă mușcă din bugetele familiilor, dobânzile sunt ridicate, iar salariile reale nu țin pasul cu ritmul scumpirilor.
Românii nu mai plătesc doar pentru ce consumă. Plătesc pentru fiecare kilometru, pentru fiecare grad Celsius din calorifer și, mai nou, pentru fiecare gram de CO₂.
Concluzie: o economie cu frâna trasă?
Deși principiul „poluatorul plătește” poate să pară necesar, ritmul și amploarea acestor reforme ridică semne de întrebare. România se pregătește de o tranziție ecologică, dar uită că o face cu o infrastructură precară, venituri modeste și o populație obosită de crize.
Dacă statul român și Uniunea Europeană nu vor găsi o cale echilibrată – care să stimuleze investițiile verzi, dar să protejeze și consumatorii – atunci riscul este să avem o economie sustenabilă doar pe hârtie și o populație tot mai vulnerabilă în realitate.




































