sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 127

Percheziții de amploare în cadrul operațiunii „JUPITER”: 42 de mandate puse în executare într-un dosar privind falsificarea documentelor silvice și evaziune fiscală

    În această dimineață, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat 42 de percheziții domiciliare în mai multe județe din țară, în cadrul operațiunii „JUPITER”.

    Activitățile s-au desfășurat sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni informatice și de natură economică, respectiv: introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, cu scopul producerii de consecințe juridice, precum și evaziune fiscală.

    Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada ianuarie 2024 – mai 2025, două societăți comerciale cu profil silvic ar fi emis, în mod fraudulos, 53 de avize de însoțire pentru un volum total de aproximativ 600 de metri cubi de cherestea de rășinoase, în valoare de peste 420.000 de lei. Aceste avize ar fi fost întocmite pe numele unor persoane fizice, în scopul disimulării trasabilității materialului lemnos și al eludării obligațiilor fiscale.

    O parte din lemn ar fi fost introdus în gestiunea unor depozite silvice în baza unor documente de proveniență falsificate, iar restul ar fi fost transportat și recepționat fără documente legale, figurând fictiv ca fiind livrat către persoane fizice care, în realitate, nu au intrat în posesia mărfii.

    Totodată, tranzacțiile în cauză nu ar fi fost reflectate în evidențele contabile ale firmelor implicate, nefiind întocmite documentele fiscale obligatorii, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului de stat prin neplata TVA-ului și a impozitului pe venit.

    În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate importante mijloace de probă, printre care sume de bani, telefoane mobile, dispozitive electronice (tablete, hard-disk-uri), documente contabile, o armă neletală și muniție.

    Un număr de 33 de persoane au fost conduse la audieri, pentru clarificarea implicării acestora în activitățile ilicite.

    Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor județene de poliție Suceava, Galați, Călărași, Prahova și Dolj, al reprezentanților Gărzii Naționale Forestiere, precum și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor județene de jandarmi și al grupărilor mobile de jandarmi din județele vizate.

    Acțiunile de astăzi fac parte dintr-o amplă strategie a Poliției Române de combatere a infracționalității economico-silvice și de protejare a fondului forestier, precum și de tragere la răspundere a celor care încalcă legea.

    Facem precizarea că efectuarea perchezițiilor și a celorlalte activități procedurale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate, în această fază, să înfrângă prezumția de nevinovăție.

    Campioana județului, AS Bârsănești se pregătește pentru barajul de promovare în Liga 3 contra Cetății Suceava

    Antrenorul băcăuanilor, Daniel Munteanu consideră că, în ciuda faptului că sucevenii au un buget mult mai consistent, duelul de pe teren se anunță unul echilibrat: „Nu joacă banii”

    Cea mai autorizată pretendentă la câștigarea campionatului Ligii a IV-a din Bacău, AS Bârsănești a confirmat toate pronosticurile. Mai mult, echipa antrenată de Daniel Munteanu și-a adjudecat titlul județean înaintea finalului de play-off. Un parcurs de regularitate, cu 18 victorii, două remize și nicio înfrângere. La orizont se profilează barajul de promovare în Liga 3. Un baraj pe care Bârsăneștiul îl va susține în dublă manșă, pe 22 iunie, în deplasare și pe 29 iunie, acasă, pe stadionul „CSM Onești” contra celei mai redutabile adversare din Moldova, Cetatea Suceava. „Știm forța fotbalistică și financiară a sucevenilor manageriați de Dorin Goian, dar considerăm că avem șansa noastră”, consideră antrenorul campioanei județului Bacău, daniel Munteanu.

    -Daniel, ești la al treilea campionat județean câștigat în ultimii ani. După reușitele cu Sportul Onești, iată că a venit și succesul cu Bârsăneștiul. Ce reprezintă acest titlu de campioană pentru AS Bârsănești?

    -Înainte de toate, o mare bucurie. Să nu uităm că sezonul trecut AS Bârsănești a terminat în coada clasamentului. E drept, vara trecută, s-au produs schimbări semnificative, în condițiile în care proiectul demarat de mine, Sportul Onești și-a găsit o continuare la Bârsănești. Totul, la invitația lui Mihai Ilie, care și-a manifestat intenția de a finanța un proiect fotbalistic destinat comunității locale. O inițiativă lăudabilă, mai ales că ea vine din zona mediului privat, iar dificultățile financiare cu care fotbalul se confruntă la ligile inferioare sunt arhi-cunoscute. Revenind la întrebare, ne bucurăm, cum spuneam de câștigarea titlului, dar privim mai departe, către barajul de promovare în Liga 3, cu Cetatea Suceava.

    -Ar fi al treilea baraj pentru voi în ultimii patru ani, luând în considerare precedentele două jucate cu Sportul Onești. Spargeți, în sfârșit, ghinionul?

    -Nu a fost vorba nicio clipă de ghinion, să fim serioși!. Eu mă consider o persoană norocoasă. E drept însă că multe lucruri s-au derulat în așa fel încât e firesc să-ți pui niște întrebări. Alte campioane județene ale Bacăului au promovat la masa verde, fără a mai susține baraj. Noi, în schimb, am avut parte de adversari foarte tari. Ca să nu mai zic că anul trecut, Ceahlăul 2 a venit la barajul cu noi având șapte jucători aduși de la prima echipă. Asta în condițiile în care nemțenii puteau promova fără să mai dea baraj, deoarece ei erau eligibili pentru a avea echipă în Liga 3, conform criteriilor FRF. Sunt lucruri care, repet, m-au pus pe gânduri, că doar vin din fotbal, nu am fost cofetar. În fine, ca să punem capac, sezonul acesta ajungem să susținem barajul contra celei mai bune echipe de acest nivel din Moldova: Cetatea Suceava. Mai mult, eu am anticipat încă din noiembrie că vom cădea cu Suceava. Iar tragerea la sorți din februarie a confirmat predicția. Asta nu înseamnă că ne dăm bătuți. Toate aceste lucruri nu au făcut decât să ne întărească.

    -Ce știi despre Cetatea Suceava?

    -Nu foarte multe lucruri în detaliu. Evident, știu că au fotbaliști valoroși, că sunt manageriați de Dorin Goian și că alcătuiesc o echipă bună. Din câte am înțeles, ar avea o problemă cu poarta, ambii portari fiind accidentați. Cunosc, în egală măsură, forța financiară de care dispune Cetatea. Una în ton cu posibilitățile unui oraș avid de fotbal precum Suceava. Dar pe teren nu joacă banii. Vor fi două meciuri în care se poate întîmpla orice.

    -Inclusiv promovarea, în premieră, a Bârsăneștiului.

    -Noi asta ne dorim. Le-am spus și jucătorilor mei: „Dacă vreți să faceți pasul mai sus, e timpul”. Avem o echipă foarte tânără și entuziastă. Exceptându-i pe Corman și Tudurache, fotbaliști cu experiență, restul sunt tineri și cu mare dorință de afirmare. O parte din ei au devenit vice-campioni naționali La U17, după finala pierdută cu Deva. Apropo: nu o dată m-am gândit că, în circumstanțele în care am fi beneficiat de alte condiții de pregătire, poate că titlul de vice-campioni s-ar fi transformat într-unul de campioni.

    -De altfel, tu ești cunoscut ca un antrenor care dă un credit uriaș jucătorilor tineri. Așa a fost și pe vremea Aerostarului, cu care ai promovat în B în 2020.

    -Țin minte că, atunci când l-am debutat la o vârstă fragedă pe Ardei, au fost și voci care au opinat că poate e necopt. „Dar ce, e pepene, ca să așteptăm să se coacă?”, am replicat. E drept, de la juniori la seniori drumul nu e chiar lin deoarece sunt diferențe substanțiale- de gabarit, de intensitate etc- însă altfel progresezi dacă grăbești puțin lucrurile în acest sens.

    -Poți să avansezi câteva nume de tineri jucători de la AS Bârsănești care ar putea face pasul mai sus?

    -Sunt mai mulți, nu doar câțiva. Prefer însă să nu nominalizez deoarece aș putea uita pe vreunul. Sunt copii serioși, cărora le place fotbalul și vor să progreseze. Iar barajul cu Cetatea Suceava va fi, cu siguranță, un test important pentru ei.

    -În sezonul regular ați jucat meciurile de acasă la Helegiu, însă în play-off ați ales ca teren propriu stadionul CSM Onești. Ați făcut asta în perspectiva barajului de promovare?

    -Exact. Arena din Helegiu nu are încă facilitățile necesare găzduirii unui baraj de pfromovare în Liga 3. Iar pentru a ne acomoda cât mai bine cu terenul CSM Onești, am decis ca toate jocurile de acasă din play-off să le susținem acolo unde se va derula și returul barajului.

    Dan Sion

    Prima bucătăreasă româncă invitată la Salonul Internațional Dieta Mediteraneană a Paestum

      Povestea Dorinei Burlacu, originară din comuna Brusturoasa – județul Bacău, și care de mulți ani înfăptuiește istorie culinară în Italia a fost de mai multe ori expusă în paginile ziarului Deșteptarea. Doar că de fiecare data, Dorina continuă să uimească cu reușitele sale, reușite cu ecouri internaționale. De curând, Dorina Burlacu a fost invitată la Salonul Internațional Dieta Mediteraneană a Paestum, pentru a doua oară consecutiv, ea fiind singura bucătăreasă româncă prezentă la acest prestigios eveniment.

      „Am facut show cooking în prezența unui grup de jurnaliști și food blogger veniți din toată Europa”, ne-a spus Dorina Burlacu, care a ținut să ne povestească și de ultimile sale aventuri culinare pe care le-a avut în… America Centrală.

      „În luna aprilie 2025, am avut onoarea și emoția de a fi invitată ca prima femeie chef din Europa la Universitatea del Istmo din Guatemala, pentru a susține o serie de masterclass-uri dedicate pastelor proaspete italiene și patiseriei europene într-o versiune sănătoasă și modernă.”

      Pe timpul șederii în Guatemala, Dorina Burla cu a susținut patru lecții universitare: trei despre paste proaspete italiene, inclusiv cu făinuri inovatoare cu indice glicemic scăzut, și una specială de patiserie internațională. „Pentru această lecție am ales două rețete ce reflectă identitatea mea culturală dublă: tiramisù, simbolul patiseriei italiene, și cozonacul, desert tradițional românesc legat de copilăria mea. Ambele rețete au fost reinterpretate într-o formă modernă, cu un abordare nutrițională atentă, folosind făinuri cu indice glicemic scăzut, mai puțin zahăr și grăsimi. Cozonacul a fost pregătit cu mai puține nuci și cacao, pentru a fi mai ușor, dar la fel de delicios. Cacao-ul, de o calitate excepțională și cultivat local în Guatemala, a oferit desertului o notă intensă și unică”, a povestit Dorina Burlacu.

      Datorită formării sale profesionale ca chef și profesor în Nutriție Culinară și a specializării în Health and Wellness la Harvard Medical School, Dorina Burlacu a putut aduce o viziune inovatoare asupra gastronomiei, ce combină tradiția, sănătatea și sustenabilitatea.

      „Să-i văd pe studenți și pe profesori gustând cu entuziasm deserturile mele – încă calde, atât de mult și-au dorit să le încerce – a fost un moment de profundă emoție personală și profesională. Draga mea prietenă și colegă, Chef María Nieves, profesoară de patiserie la Universitatea del Istmo, cu mândrie, a prezentat cozonacul tuturor, povestind istoria și semnificația lui, în timp ce eu explicam alegerile mele nutriționale și culturale. A fost momentul în care cozonacul românesc a debutat oficial în Guatemala – un debut dulce, dar innovator”, a explicat Dorina Burlacu, care, pe toată durata șederii sale în Guatemala a purtat cu mândrie o insignă cu steagul României, pentru a se simți mai aproape de rădăcinile ei, iar lângă poza ei oficială, expusă în coridoarele universității, fluturau cele două steaguri care o reprezintă: cel italian și cel românesc.

      „Această experiență mi-a confirmat că bucătăria este un limbaj universal, capabil să unească popoare, culturi, istorii. Nu există granițe atunci când gătești cu iubire. Mă voi întoarce în Italia și în România cu inima plină de recunoștință, de cunoștințe noi, de emoții de neșters și cu dorința de a continua să construiesc punți de pace și cultură prin gastronomie”, ne-a mai spus Dorina Burlacu.

       Salonul Internațional „Dieta Mediteraneană” de la Paestum (ital. Salone Internazionale della Dieta Mediterranea di Paestum) este un eveniment internațional anual organizat în orașul Paestum, în regiunea Campania (Italia), dedicat promovării dieteticii mediteraneene ca model alimentar, cultural și de dezvoltare durabilă. Este un spațiu de întâlnire între experți în nutriție, producători locali, cercetători, bucătari, jurnaliști, autorități publice și comunități rurale, având scopul de a evidenția importanța dietei mediteraneene ca patrimoniu UNESCO și ca pilon al identității culturale din sudul Italiei și bazinul mediteranean.

       

      A.I. despre… ochelarii de soare

        De la împărații chinezi care purtau lentile din cuarț fumuriu pentru a-și ascunde privirea, până la starurile de cinema care i-au transformat în simbol al eleganței, ochelarii de soare au parcurs un drum lung — de la scut optic la accesoriu de atitudine.

        Inițial, scopul era strict funcțional: protejarea ochilor de lumină intensă sau praf. În secolul XX, odată cu descoperirea legăturii dintre razele UV și afecțiunile oculare, ochelarii de soare au devenit un scut real împotriva cataractei, degenerescenței maculare și chiar a cancerului de pleoapă. Nu mai vorbim de migrenele provocate de lumină intensă, pe care o bună pereche le poate preveni cu succes.

        Dar cum alegem corect? Nu după brand și nu după cât de întunecat pare filtrul. Cei mai importanți sunt parametrii UV400 – adică blocarea a 99-100% din razele UVA și UVB. Polarizarea, în schimb, reduce reflexiile (foarte utilă la condus sau pe apă), dar nu înlocuiește protecția UV.

        Forma ramei contează și ea – nu doar pentru estetică, ci și pentru acoperirea laterală. O lentilă mare nu înseamnă neapărat protecție mai bună, dar o ramă care „îmbracă” ochiul reduce pătrunderea razelor din unghiuri incomode.

        Atenție: ochelarii „de tarabă” pot fi mai periculoși decât lipsa lor. Lentila închisă la culoare forțează pupila să se dilate, dar dacă nu are filtru UV, lasă razele dăunătoare să pătrundă și mai adânc în ochi.

        În concluzie, ochelarii de soare nu sunt un moft estival, ci un instrument esențial de sănătate. Alegeți cu grijă, purtați cu stil — iar ochii vă vor mulțumi, chiar dacă n-o spun cu voce tare.

        5 iunie 2025

          Defilarea Promoției 2025 de la CN „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău

            Centrul Bacăului a fost traversat de emoție, culoare și aplauze la pasul hotărât al Promoției 2025 de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. Cei 196 de absolvenți, împărțiți în 7 clase, au defilat în aplauzele trecătorilor, însoțiți de profesori, părinți și prieteni, marcând în mod festiv încheierea celor patru ani de liceu.

            În fruntea generației s-au aflat cei 12 șefi de promoție, între care Chifu Rareș Andrei, Cochior Maria Antonia și Șova Petru Matei, toți din clasa XII A, dar și reprezentanți din celelalte clase: Andra Aghirasimoae, Rebeca Căruntu, Teona Grudinschi, Eduard Mărăndoiu, Consuela Răchiteanu, Iustina Niță, Ștefania Alexa, Luca Pîrjol-Năstase și Miruna Zaharia.

            „În fiecare an ne despărțim de câte o serie de elevi. Acum a venit rândul promoției 2021-2025. În ciuda caracterului repetitiv al acestor momente, de fiecare dată trăirile noastre sunt la fel de vii, intense și autentice, pentru că, în spatele acestei ceremonii de câteva ore, sunt patru ani din viața noastră comună, ani în care am construit și am împărtășit trasee educaționale, proiecte, experiențe diverse, cele mai multe aducătoare de bucurii, altele, de tristeți trecătoare.

            Am investit în voi muncă, energie, speranțe și nu ne-ați dezamăgit. V-ați dezvoltat armonios, v-ați definit și ați devenit varianta cea mai bună de până acum a ființei voastre. Astăzi, ne despărțim de voi, dar cumva și de noi, cei care am fost într-un anume fel doar cu voi și pentru voi, întrucât promoțiile sunt diferite, iar voi sunteți unici…

            În față însă se deschid drumuri noi, nerăbdătoare să vă primească și să vă conducă spre alte orizonturi. Important este că porniți în marea aventură a existențelor voastre înzestrați cu atuuri de necontestat: inteligență, energie, dorința și voința de a reuși, obișnuința de a învăța, spiritul competitiv și o identitate culturală deja definită…

            Anii de liceu s-au încheiat, dar nu și legăturile dintre noi. Vă așteptăm să reveniți, să ne faceți mândri, ca de atâtea ori, de reușitele voastre, fiindcă aveți o misiune importantă: să vă împliniți aspirațiile fără a vă înstrăina de lumea în care v-ați format, de figurile ei emblematice: părinți, prieteni, profesori, adolescentul de astăzi”, a transmis a prof. Monica Resmeriță, directorul Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”.

            Ceremonia a fost un prilej de sărbătoare, dar și de reflecție – despre parcursul celor patru ani, despre prietenii care se leagă între bănci și despre drumurile care abia încep. Bacăul a fost martor la un nou început, iar Vrănceanu și-a luat rămas-bun, pentru moment, de la o generație care promite.

            Fotbal: Eeeee! E FC Bacău!! E Liga 2!!!

            „Alb-roșii” readuc Bacăul pe scena eșalonului secund ca urmare a dublei victorii din finala barajului de promovare: 3-1 acasă și 3-2 în deplasare cu Unirea Braniștea

            Scrisoare către cei care mai cred în școală. De Ziua Învățătorului – 5 iunie

            Sunt o fostă învățătoare, acum la pensie, după patruzeci de ani petrecuți în fața clasei. Scriu aceste rânduri cu ocazia Zilei Învățătorului, dar și cu o apăsare în suflet care nu-mi dă pace.

            Am avut generații întregi de copii, pe unii îi întâlnesc azi pe stradă – adulți în toată firea – și îmi zâmbesc cu respect sau mă îmbrățișează cu recunoștință. Pe alții i-am văzut crescând în funcții, în profesii, în familii. Fiecare copil era altfel, fiecare clasă era o lume în miniatură. Dar existau lucruri comune: răbdarea de a asculta, rușinea când greșeau, voința de a învăța măcar de dragul nostru, al dascălilor. Și mai ales: un dram de bun-simț – moștenit din familie.

            Astăzi, văd altceva. Încerc să nu generalizez, dar tare greu îmi este. Copiii nu mai au răbdare nici să asculte o poveste cap-coadă. Nu mai au curiozitatea firească de a învăța, pentru că totul li se pare „plictisitor”, „inutil” sau „prea greu”. Nu mai au rușine de nimic. În schimb, sunt tot mai grăbiți, tot mai nervoși, tot mai gata să răspundă cu tupeu sau chiar agresiv. Politetea a devenit ceva „demodat”. Iar regulile? Se aplică doar „dacă vor ei”.
            Cadrul didactic, azi, este într-o poziție de neputință. Nu mai are nici o pârghie reală. Dacă ridică vocea – este certat.

            Dacă impune reguli – e acuzat că e prea sever. Dacă scoate un copil afară – părintele sare cu plângere. Dacă cere sprijin – i se închide ușa în nas.
            Și părinții? Sunt primii care vin cu pretenții: să-i învățăm pe copii nu doar litere și cifre, dar și ce ar fi trebuit să-i învețe acasă: respectul, responsabilitatea, limitele. Când copilul face o obrăznicie, răspunsul e „lăsați-l, că e mic”, „așa sunt toți acum”, sau, mai grav, „sunteți plătiți pentru asta, nu?” Nu, nu suntem plătiți ca să reparăm ceea ce s-a stricat în familie. Școala este o continuare, nu un început de la zero.

            Îmi este milă de dascălii tineri. Îi văd obosiți, demoralizați, frustrați. În loc să se bucure de carieră, să pună suflet, să se mândrească, își numără anii până la pensie. Și totuși, din când în când, apare câte un copil care salută frumos, care întreabă curios, care îți mulțumește. Și pentru acei câțiva – încă merită.

            Dar ceva trebuie să se schimbe. Nu doar în școală. Ci în casele noastre, în comunitate, în societate. Respectul față de educație trebuie să înceapă din familie. Și poate, într-o zi, vom putea sărbători din nou Ziua Învățătorului cu bucurie, nu cu îngrijorare.

            Cu sinceritate și dor,
            Maria S., învățătoare pensionară

            A început campania “Detector pentru viață” în județul Bacău!

              Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a dat startul campaniei naționale “Detector pentru viață”, un demers esențial pentru siguranța populației, inițiat de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul E.ON România și DelGaz Grid.

              Lansarea oficială în județul Bacău a avut loc în comuna Mănăstirea Cașin, unde echipe mixte formate din reprezentanți ai ISU Bacău, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și DelGaz Grid au început instalarea gratuită a detectoarelor de fum și monoxid de carbon în locuințele persoanelor vulnerabile.

              Obiectivul principal al campaniei este creșterea gradului de siguranță în locuințe și prevenirea tragediilor cauzate de incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon. Prin aceste acțiuni concrete și prin informarea directă a populației, autoritățile urmăresc salvarea de vieți și consolidarea unei culturi a prevenirii în rândul comunităților locale.

              Campania va continua și în alte 15 localități din județ, cu prioritate în zonele rurale, unde accesul la astfel de echipamente de siguranță este mai redus.

              Reprezentanții ISU Bacău fac apel la sprijinul comunităților locale și subliniază importanța implicării tuturor în protejarea vieții și a bunurilor. Siguranța începe acasă – iar un simplu detector poate face diferența între viață și moarte.

              Percheziții în județele Bacău și Neamț: 7 persoane reținute pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani

                În urma celor 21 de percheziții domiciliare desfășurate ieri, 3 iunie, în județele Bacău și Neamț, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au reținut 7 persoane (șase bărbați și o femeie) și au dispus măsura controlului judiciar față de alte 3 persoane.

                Cei 10 suspecți sunt cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni grave: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal și spălarea banilor. În cazul uneia dintre persoane s-a reținut și infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

                În paralel, autoritățile din Elveția au anunțat că, în urma cooperării internaționale, Parchetul Cantonului Zurich a dispus măsuri preventive privative de libertate față de alte 5 persoane implicate în acest dosar.

                În urma perchezițiilor, au fost ridicate sume importante de bani în lei și euro, arme albe, un pistol cu gaz, canabis, ustensile pentru prepararea drogurilor, documente și alte probe relevante pentru anchetă.

                Astăzi, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a șase dintre persoanele reținute. Pentru femeia reținută, s-a propus măsura arestului la domiciliu.

                Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Europol și EUROJUST, precum și al polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, al jandarmilor din IJJ Bacău și Neamț, și al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

                Precizăm că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

                Zi liberă pentru elevi și profesori pe 5 iunie, de Ziua Învățătorului. Urmează un weekend prelungit de Rusalii

                  Elevii și profesorii nu merg la școală joi, 5 iunie, cu ocazia Zilei Învățătorului, zi care, începând din 2024, a fost inclusă oficial în lista zilelor libere prin contractul colectiv de muncă din învățământ. Această decizie a fost adoptată după greva generală a cadrelor didactice din vara anului 2023.

                  Deși Ziua Învățătorului a fost sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie, până anul trecut nu era considerată zi liberă. Elevii și profesorii veneau la școală, dar participau la activități educative și festive, fără desfășurarea cursurilor obișnuite.

                  Vineri, 6 iunie, elevii revin la cursuri, însă vor avea parte din nou de o zi liberă luni, 9 iunie, când se celebrează a doua zi de Rusalii – zi liberă legală.

                  În total, elevii și profesorii se bucură de un weekend prelungit, cu două zile libere într-un interval de cinci zile.

                  Până la vacanța de vară mai rămân trei săptămâni de cursuri. Ultima zi de școală este joi, 20 iunie. Elevii de clasa a XII-a încheie cursurile mai devreme, pe 6 iunie, cei de clasa a VIII-a pe 13 iunie, iar elevii din învățământul profesional și tehnologic vor merge la școală până pe 27 iunie.

                  Ghidul Tău Către Stabilitate Financiară: Educație și Soluții la Îndemână

                  Într-o lume în continuă schimbare, educația financiară devine la fel de importantă ca orice altă formă de cunoaștere.

                  A înțelege cum să îți gestionezi banii, cum să accesezi resurse atunci când ai nevoie și cum să îți planifici viitorul financiar sunt piloni esențiali pentru o viață liniștită și sigură. Nu este vorba doar despre a avea bani, ci despre a ști ce să faci cu ei, indiferent de etapa vieții în care te afli.

                  Înțelegerea Nevoilor Financiare Actuale

                  Fiecare etapă a vieții vine cu propriile provocări și oportunități financiare. Poate ești un tânăr profesionist la început de drum, dornic să investească într-un curs de specializare, sau poate te apropii de vârsta pensionării și cauți soluții pentru a-ți suplimenta veniturile. Indiferent de situație, informarea corectă este primul pas.

                  Pentru seniorii noștri, care după o viață de muncă merită să se bucure de fiecare zi fără griji financiare, există opțiuni dedicate. Soluțiile de credite pensionari sunt concepute special pentru a oferi acces rapid la fondurile necesare pentru diverse nevoi, fie că este vorba de cheltuieli medicale neprevăzute, renovarea locuinței sau pur și simplu pentru a-și îndeplini o dorință mai veche. Acestea vin adesea cu condiții de eligibilitate adaptate și procese simplificate.

                  Flexibilitate și Rapiditate în Era Digitală

                  Trăim într-o eră digitală în care accesul la informație și servicii este mai rapid ca niciodată. Sectorul financiar nu face excepție. Pentru cei care au nevoie de o soluție financiară urgentă, fără birocrația specifică instituțiilor tradiționale, opțiunile de credite online rapide nebancare reprezintă o alternativă modernă și eficientă. Acestea permit aplicarea online, de acasă sau de oriunde te-ai afla, cu un timp de răspuns foarte scurt.

                  Mai mult, tehnologia a simplificat și modul în care primim banii. Un credit online rapid pe card înseamnă că, odată aprobată solicitarea, suma necesară poate fi transferată direct pe cardul tău, oferindu-ți flexibilitatea de a utiliza fondurile imediat, fie pentru plăți online, fie pentru retragere de numerar.

                  Educația Financiară: Cheia Deciziilor Înțelepte

                  Indiferent de soluția financiară către care te îndrepți, este crucial să înțelegi termenii și condițiile, să analizezi costurile implicate și să te asiguri că alegerea făcută este sustenabilă pentru bugetul tău. Educația financiară te împuternicește să iei decizii informate, să eviți capcanele supraîndatorării și să construiești un viitor financiar solid.

                  Nu ezita să cauți informații, să compari oferte și să alegi soluțiile care se potrivesc cel mai bine nevoilor tale specifice. O bună planificare financiară, susținută de acces la instrumente de creditare flexibile și adaptate, poate face diferența în atingerea obiectivelor tale și în menținerea unui echilibru financiar pe termen lung. Stabilitatea ta financiară începe cu decizii educate!

                  Dezbatere publică privind finanțările pentru activitățile sportive la nivel local

                    Viceprimarul Leonard Ioan Bulai a anunțat recent finalizarea dezbaterii pe tema Regulamentului privind regimul finanțărilor acordate de la bugetul local pentru activități sportive, în conformitate cu Legea 69/2000.

                    În cadrul întâlnirii, reprezentanți ai cluburilor sportive locale au avut ocazia să formuleze propuneri pentru optimizarea regulamentului. „Le mulțumesc reprezentanților cluburilor sportive care au participat și au venit cu propuneri pertinente pentru îmbunătățirea regulamentului,” a declarat viceprimarul Bulai.

                    Printre modificările discutate se numără reducerea cheltuielilor pe capitole precum tipărituri și publicitate, în timp ce bugetele pentru salarii și activitățile sportive vor fi majorate. De asemenea, s-au propus ajustări ale punctajelor aferente contribuției solicitanților.

                    O altă propunere importantă vizează stabilirea unui plafon maxim per proiect, pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de cluburi la finanțare, atât în sportul de performanță, cât și în cel de masă.

                    Comisia de analiză a proiectelor va fi alcătuită din maximum 7 membri, dintre care trei consilieri locali, și va realiza o ierarhizare a propunerilor în momentul depunerii acestora.

                    Viceprimarul a precizat că o parte dintre propunerile primite vor fi integrate în regulament, cu condiția să nu afecteze egalitatea de șanse în procesul de depunere a proiectelor. Regulamentul revizuit va fi supus aprobării Consiliului Local, iar după adoptare, autoritățile vor anunța perioada de depunere a proiectelor sportive.

                    Cod Galben de inundații în 15 județe până joi

                      Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, #INHGA a emis o Avertizare hidrologică de Cod Galben, valabilă în intervalul 04 iunie, ora 12:00 – 05 iunie, ora 12:00.

                      În acest context sunt prognozate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, care pot genera inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

                      Județele aflate sub incidența acestei atenționări sunt: Hunedoara, Gorj, Harghita, Covasna, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Buzău, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Vaslui și Galați.

                      Se precizează că fenomenele periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Prahova, Buzău şi Vrancea, unde există un risc mai ridicat de inundații locale pe râurile mici și afluenții acestora.

                      Cetățenii sunt rugați să evite deplasările în apropierea râurilor, și zonelor joase, să nu traverseze cursuri de apă învolburate și să respecte recomandările autorităților. De asemenea, este esențială informarea exclusiv din surse oficiale și respectarea indicațiilor autorităților locale.

                      În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

                      Probleme financiare la Clubul Sportiv Școlar Bacău: Părinții acuză abandonul copiilor, conducerea și Inspectoratul Școlar explică dificultățile bugetare

                        FOTO: Florin Ghivnici

                        Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Bacău se confruntă cu probleme financiare serioase care amenință participarea echipei de volei în campionatul oficial din 2025. Subiectul a stârnit un val de nemulțumiri în rândul părinților sportivilor, care acuză conducerea clubului de lipsă de voință în găsirea unor soluții pentru susținerea tinerilor atleți.

                        Părinții protestează împotriva tăierii fondurilor

                        Florin Ghivnici, părinte al unui copil legitimat la CSȘ Bacău, a postat pe Facebook un mesaj dur, transmis de directorul clubului, în cadrul unei ședințe cu peste 60 de părinți. În mesaj se arată că sala „Vasile Alecsandri”, aflată în custodia clubului, este improprie pentru practicarea sportului, iar pentru anul 2025 nu există fonduri alocate echipei de volei.

                        Este revoltător și de neacceptat ca în anul 2025 un club sportiv școlar, care ar trebui să susțină și să educe prin sport, să decidă neînscrierea echipei de volei în campionatul oficial, motivând că bugetul alocat este zero lei!”, spune Ghivnici. El subliniază că această decizie afectează zeci de copii care au investit ani de antrenamente, sacrificii și vise în performanța sportivă.

                        Părinții cer transparență totală privind bugetul clubului, o repartizare corectă a fondurilor între secții și găsirea unor soluții, precum sponsorizări sau sprijin local, pentru a nu tăia „visurile copiilor”.

                        Zeci de părinți de la CSS volei au fost înștiințați ca dacă nu semnează ca plătesc participarea la competiții, echipele de copii nu vor fi înscrise în sezonul viitor. A se sublinia faptul ca părinții au fost cei care au plătit tot în afară de transport de la 1 ianuarie 2025, dar li s-a promis ca se vor returna în mare parte banii. Situația este aceeași și la handbal și la baschet, din câte știm noi. Desigur ca atunci când au aflat faptul ca copii lor și-au distrus degeaba genunchii și coatele prin săli, acești părinți au luat foc, cerând socoteală și amintind faptul ca CSS este o unitate de sport școlar, ca exista o obligație față de copii„,  a scris și Vlad Alexandru Fesan.

                        Inspectoratul Școlar Județean oferă date despre buget și explică situația

                        În replică, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău a transmis o precizare oficială, menită să clarifice situația financiară a clubului. Potrivit ISJ, bugetul aprobat pentru CSȘ Bacău în anul 2025 este de 196.720 lei pentru participarea la competiții, din care clubul a primit până acum 128.500 lei. Această sumă a fost folosită, în mare parte, pentru plata datoriilor restante din 2024, întrucât nu a fost aprobată o suplimentare a bugetului pentru acoperirea necesarului din anul precedent.

                        Inspectoratul precizează că cheltuielile deja înregistrate pentru 2024 și începutul anului 2025, inclusiv pentru secția de volei, depășesc bugetul aprobat. Continuarea participării la competiții în condițiile actuale ar crește semnificativ datoriile, fapt ce ar pune în pericol funcționarea clubului.

                        Conducerea CSȘ, cu acordul ISJ, a decis astfel limitarea participării la competiții pentru toate ramurile sportive, inclusiv propunerea de înscriere a unui număr restrâns de echipe de volei, pe criterii de performanță și continuitate.

                        ISJ Bacău subliniază că există o „posibilitate reală” ca Ministerul Educației să refuze suplimentarea bugetului, ceea ce impune o gestionare atentă a resurselor. De asemenea, costurile cu utilitățile pentru spațiile clubului sunt ridicate și trebuie luate în calcul.

                        Inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin, va participa la ședința Consiliului de Administrație al CSȘ Bacău, unde vor fi prezenți și antrenorii de volei, precum și părinții sportivilor, pentru a discuta aceste probleme.

                        Ce urmează?

                        Situația financiară tensionată a CSȘ Bacău reflectă o problemă mai largă a finanțării sportului școlar în România, unde bugetele limitate și întârzierile în alocarea fondurilor afectează direct copiii și tinerii sportivi.

                        Părinții cer mai multă implicare și transparență, în timp ce autoritățile locale și clubul caută echilibrul între responsabilitatea financiară și misiunea educațională prin sport.

                        Rămâne de văzut dacă în următoarele săptămâni vor apărea soluții viabile care să permită tinerilor sportivi din Bacău să-și continue competițiile și să-și păstreze motivația și visurile.

                        Braconieri prinși de jandarmi pe lacurile Bacăului

                          În ultimele zile, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, în parteneriat cu Centrul Regional de Ecologie, a intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol pe Râul Siret, în zonele lacustre gestionate.

                          Pe 2 iunie 2025, în zona Lacului Galbeni, jandarmii au identificat două persoane implicate în activități ilegale de pescuit. Una dintre ele a fost surprinsă utilizând un crâsnic de 2 metri și a fost sancționată contravențional cu 11.000 de lei, conform Legii 176/2024. Cealaltă persoană scotea din apă două plase monofilament (5 m și 20 m), cu 15 kg de pește, care au fost eliberați în mediul natural.

                          Într-o altă intervenție, în urma unui apel la 112, jandarmii s-au deplasat în zona localității Orbeni, unde au surprins două persoane într-o barcă gonflabilă, introducând plase monofilament în râu. S-au întocmit documente de constatare pentru infracțiunea de braconaj piscicol.

                          Uneltele ilegale au fost confiscate, iar peștii capturați – eliberați. Misiunile continuă în perioada următoare.

                          RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENI:

                          ✅ Nu interveniți direct – anunțați 112;
                          ✅ Notați detalii esențiale: locația, ora, semnalmente, plase, vehicule;
                          ✅ Nu distrugeți urmele;
                          ✅ Nu publicați imagini pe rețele sociale înainte de intervenția autorităților;
                          ✅ Informați comunitatea și sprijiniți acțiunile de protecție a mediului.

                          Fotbal: FC Bacău, zi mare: zi de promovare!

                          Miercuri, 4 mai, de la ora 17.30, gruparea antrenată de Costel Enache susține, la Galați, manșa retur a finalei pentru accederea în Liga 2 contra Unirii Braniștea. Băcăuanii pornesc cu avantajul rezultatului din tur: 3-1. Și cu dorința de a transforma în realitate un vis de acum mai bine de un deceniu

                          După aproape 11 ani de la înființare, FC Bacău visează cu ochii deschiși. Visează la Liga 2. Iar după o pauză de patru ani, Bacăul deschide, la rândul său ochii, cătând spre eșalonul secund al fotbalului românesc. Visele există pentru a le transforma în realitate.

                          Miercuri, 4 iunie, FC Bacău este pe cale de a transforma în realitate un vis început în urmă cu mai bine de un deceniu, atunci când Academia de Fotbal Cristian Ciocoiu a pornit la un drum greu, îndrăzneț și, mai presus de toate, frumos.

                          Drumul poate și trebuie să ducă în această seară către Liga 2. În sfârșit, Liga 2! Un obiectiv care are toate șansele să fie atins. Învingătoare cu 3-1 în manșa tur a finalei barajului de promovare în Liga 2, contra Unirii Braniștea, echipa băcăuană antrenată de Costel Enache va susține azi, cu începere de la ora 17.30, returul programat pe stadionul „Oțelul” din Galați. „Alb-roșii” au, deci, de partea lor, victoria din tur.

                          Una la două goluri diferență. Și vor vor avea, chiar dacă returul se va disputa în deplasare, suportul sutelor de fani care, îmbarcați în autocare, le vor fi alături în returul cu Braniștea. Plus miile de susținători care, deși rămași acasă, vor ține pumnii strâns lui Aftanache, Gorovei și compania.

                          Azi, 4 iunie 2025, e o zi mare: zi de promovare! Iar FC Bacău are toate motivele pentru a face ca visul său, început într-o zi de toamnă a anului 2014, să devină realitate într-o minunată seară de vară. Hai Bacăul!

                          Programul meciurilor retur ale finalei barajului de promovare în Liga 2

                          Unirea Braniștea- FC Bacău (în tur 1-3)

                          CS Dinamo București- Vediăța Colonești (în tur 4-2)

                          AFC Odorheiul Secuiesc- CS Tunari (în tur 0-4)

                          SCM Râmnicu-Vâlcea- Gloria Bistrița Năsăud (în tur 0-1)

                          Politehnica Timișoara- SCM Olimpia Satu Mare (în tur 0-2)

                          În cazul în care, la finalul celor 90 de minute ale returului, scorul la general va fi egal, se va recurge la reprize de prelungire. În cazul în care echilibrul va persista, departajarea se va face la lovituri de la 11 metri.

                           

                          Se anunță noile scumpiri: taxă pe kilometru și pe poluare în transporturi. Se pregătesc energia, gazele și încălzirea din case

                            De la mâncare până la mobilă, tot ce ajunge în magazine trece pe roți. Iar roțile urmează să fie taxate mai scump ca niciodată. Ministerul Transporturilor pregătește o taxă nouă pentru camioane, în funcție de distanță și poluare, iar valul scumpirilor e abia la început.

                            În România, transportul rutier de marfă nu este doar o rotiță în economie — este motorul întregului sistem logistic. Cu peste 100.000 de angajați și o contribuție de aproape 5% la PIB, acest sector este esențial pentru orice produs care ajunge pe raftul magazinului sau la ușa consumatorului. Tocmai de aceea, modificările legislative aflate acum pe masa Guvernului riscă să aibă efecte în lanț.

                            Drumuri taxate pe kilometru și pe fum

                            Începând cu 2026, camioanele mai grele de 3,5 tone ar putea fi taxate nu doar pentru timpul petrecut pe șosele, ci și pentru fiecare kilometru parcurs. Mai mult, și gradul de poluare va conta: cu cât motorul este mai poluant, cu atât factura va fi mai mare. Măsura, inspirată de legislația europeană, vine sub deviza „poluatorul plătește”.

                            CNAIR – administratorul drumurilor naționale – va introduce un sistem electronic de tarifare în trei etape, finanțat prin PNRR, cu o valoare de peste 280 milioane lei. Acesta va presupune un sistem digital care identifică traseul vehiculului, calculează automat tariful și îl debitează din contul companiei.

                            Spre exemplu, un camion Euro 3 care transportă marfă de la București la Constanța va plăti mai mult decât unul Euro 6 care parcurge aceeași distanță, chiar dacă transportă aceleași produse.

                            Un preț care merge mai departe

                            Taxa nu se va opri la firmă. Transportatorii deja avertizează că noile costuri se vor reflecta inevitabil în prețurile produselor. De la pâine și lapte, până la materiale de construcții sau electrocasnice, tot ce este transportat cu camionul va costa mai mult. Estimările Institutului de Transport din Belgia (ITLB) vorbesc despre creșteri de costuri de până la 5% în 2025 doar din cauza taxelor și amortizării. La acestea se adaugă combustibilul, salariile și timpii pierduți în trafic.

                            Uniunea Națională a Transportatorilor din România estimează scumpiri anuale de 6-7% în prețurile transportului până în 2030. Iar când se scumpește transportul, întreaga economie simte cutremurul.

                            Gaze, energie, combustibili – valul doi de scumpiri

                            Dar nu doar drumurile devin mai scumpe. Din 1 iulie 2025, se liberalizează piața de energie, ceea ce va duce la dublarea facturilor pentru mulți consumatori. Până acum, prețurile au fost ținute sub control prin plafonări temporare. Odată cu eliminarea acestora, facturile vor reflecta realitatea dură a pieței.

                            Și gazele naturale urmează aceeași traiectorie: din aprilie 2026, consumatorii vor ieși de sub protecția reglementărilor actuale. La toate acestea se adaugă planurile Uniunii Europene pentru anul 2027, când va intra în vigoare sistemul ETS 2 – o taxă pe emisiile de carbon ale carburanților și ale încălzirii rezidențiale. Cu alte cuvinte, fiecare litru de motorină și fiecare metru cub de gaz vor purta în preț și o taxă pentru poluare.

                            O notă de plată care vine de jos în sus

                            Noile taxe nu sunt doar o problemă pentru transportatori sau pentru companiile de energie. În cele din urmă, ele se transformă în scumpiri pe bonul de la supermarket, în facturi mai grele la lumină și căldură, în costuri mai mari pentru absolut tot ce cumpărăm.

                            Și poate cel mai îngrijorător este că toate aceste scumpiri vin într-un context deja fragil. Inflația încă mușcă din bugetele familiilor, dobânzile sunt ridicate, iar salariile reale nu țin pasul cu ritmul scumpirilor.

                            Românii nu mai plătesc doar pentru ce consumă. Plătesc pentru fiecare kilometru, pentru fiecare grad Celsius din calorifer și, mai nou, pentru fiecare gram de CO₂.

                            Concluzie: o economie cu frâna trasă?

                            Deși principiul „poluatorul plătește” poate să pară necesar, ritmul și amploarea acestor reforme ridică semne de întrebare. România se pregătește de o tranziție ecologică, dar uită că o face cu o infrastructură precară, venituri modeste și o populație obosită de crize.

                            Dacă statul român și Uniunea Europeană nu vor găsi o cale echilibrată – care să stimuleze investițiile verzi, dar să protejeze și consumatorii – atunci riscul este să avem o economie sustenabilă doar pe hârtie și o populație tot mai vulnerabilă în realitate.