miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 97

Petru Umbrărescu scrie istorie: primul pilot român care câștigă o etapă din Campionatul Mondial de Anduranță

    Pilotul român Petru Umbrărescu, fiul patronului UMB, a reușit o performanță istorică în motorsportul autohton, devenind primul român care câștigă o etapă din prestigiosul Campionat Mondial de Anduranță (FIA WEC). Duminică, 13 iulie, Umbrărescu s-a impus în cursa de 6 ore de la São Paulo (Brazilia), alături de colegii săi Maria Lopez și Clemens Schmid, la volanul unui Lexus al echipei Akkodis ASP Team, în clasa LMGT3.

    „Performanță extraordinară la São Paulo pentru Petru Umbrărescu, care devine astfel primul pilot român câștigător într-o etapă din Campionatul Mondial de Anduranță,” a anunțat luni Federația Română de Automobilism Sportiv, printr-un comunicat oficial.

    Pe legendarul circuit Interlagos, Umbrărescu nu doar că a obținut victoria la clasă, ci și-a confirmat forma excelentă prin cel mai bun timp în calificările LMGT3. Rezultatul reprezintă o revenire spectaculoasă după locul 5 obținut în cursa de 24 de ore de la Le Mans (etapa a patra din WEC), una dintre cele mai dure competiții din motorsportul mondial.

    Umbrărescu devine astfel al doilea pilot român care scrie pagini importante în istoria WEC, după ce în 2023 Filip Ugran a terminat Cursa de la Le Mans pe locul 16 la clasa LMP2 și 34 la general.

    Podiumul clasei LMGT3 la São Paulo a fost completat de TF Sport (Tom van Rompuy, Rui Andrade, Charlie Eastwood – Corvette) și Racing Spirit of Leman (Derek Deboer, Eduardo Barrichello, Valentin Hasse Clot, Anthony McIntosh – Aston Martin).

    Cursa braziliană a înregistrat un record de audiență pentru FIA WEC în această țară, cu peste 84.000 de spectatori în tribune. La clasa Hypercar, victoria a revenit echipei Cadillac Hertz Team Jota (Alex Lynn, Norman Nato, Will Stevens), urmați de cealaltă echipă Cadillac (Earl Bamber, Sebastien Bourdais, Jenson Button), în timp ce Porsche Penske Motorsport a încheiat pe locul al treilea.

    Campionatul Mondial de Anduranță FIA WEC va continua după pauza de vară cu etapa a șasea, programată între 5 și 7 septembrie pe celebrul Circuit of The Americas din Texas, SUA.

    Capoeira: Dans, luptă și cultură. Istorie, mișcări și muzică

      Capoeira este mai mult decât o artă marțială, este o fuziune între dans, muzică și luptă, o expresie complexă a identității afro-braziliene și un simbol al identității culturale. Practicată astăzi în toată lumea, Capoeira impresionează prin fluiditatea mișcărilor, energia sa colectivă și legătura profundă dintre corp, ritm și spirit.

      Ceea ce o face unică este tocmai combinarea aparent paradoxală dintre dans și luptă. Practicanții nu se limitează la o simplă confruntare fizică, ci comunică prin mișcări, priviri și sunete, într-un ritual codificat care spune o poveste despre libertate, supraviețuire și comunitate. Capoeira nu este doar despre cine câștigă, ci despre cum te exprimi. Capoeira este, în esență, un joc, dar nu un joc al norocului, ci unul al corpului, al ritmului și al relației cu celălalt. Este o formă de dans care combină mișcări acrobatice cu strategie, muzică și improvizație.

      Capoeira este, în esență, un joc, dar nu un joc al norocului, ci unul al instinctului și al observației. Totuși, în mod surprinzător, se pot găsi asemănări între această artă corporală și lumea digitală a jocurilor de noroc. De exemplu, în sloturi ca 40 Burning demo, jucătorii sunt atrași de ritmul intens, de animațiile spectaculoase și de control. Fiecare rotire este o combinație de risc, intuiție, iar ceea ce menține interesul este tocmai imprevizibilul: momentul acela când totul se aliniază și creezi o conexiune cu jocul, cu tine însuți, cu șansa.

      În Capoeira, capoeiristul joacă un rol similar, analizează ritmul, observă adversarul, se mișcă cu atenție, așteaptă momentul potrivit pentru a acționa. El nu atacă la întâmplare, ci cu inteligență și grație, folosindu-se de fiecare oportunitate ca de o linie melodică ce trebuie urmată. Asemenea unui jucător de sloturi care își urmărește ecranul cu respirația, capoeiristul pătrunde în cercul numit roda, pregătit să răspundă oricărei mișcări cu flexibilitate și instinct.

      Istoria și originile Capoeira în Brazilia

      Capoeira își are originile în secolele XVI-XVII, în perioada colonială a Braziliei, când milioane de africani au fost aduși pe continentul sud-american ca sclavi. Acești oameni, provenind din diferite regiuni ale Africii (în special Angola și Congo), au adus cu ei ritualuri, ritmuri și forme de mișcare care, în timp, s-au transformat într-o practică de rezistență și afirmare a identității culturale.

      Interzisă timp îndelungat de autoritățile coloniale și ulterior republicane, Capoeira era văzută ca o amenințare fiind o revoltă mascată sub aparența unui dans. De aceea, ea s-a dezvoltat în secret, în spații ascunse sau în afara orașelor, unde putea fi practicată fără a atrage atenția.

      Abia în secolul XX, Capoeira a început să fie recunoscută oficial ca formă de artă și sport național brazilian. Pionieri precum Mestre Bimba și Mestre Pastinha au jucat un rol crucial în standardizarea stilurilor și în introducerea Capoeirei în academii și instituții sportive. Mestre Bimba a creat „Capoeira Regional”, un stil mai sistematizat, cu influențe din artele marțiale, în timp ce Mestre Pastinha a susținut „Capoeira Angola”, tradițională, mai lentă și cu accent pe strategie și ritual.

      Astăzi, Capoeira este un simbol al culturii afro-braziliene și face parte din patrimoniul cultural, recunoscut de UNESCO din 2014.

      Mișcările de bază și acrobatice în Capoeira

      Capoeira se bazează pe mișcări fluide și circulare, în care ritmul, echilibrul și anticiparea joacă un rol esențial. Mișcarea de bază este ginga un balans continuu care menține corpul în mișcare și permite tranziția rapidă între diverse tehnici. Cele mai cunoscute mișcări sunt:

      1. Meia lua de frente (o lovitură circulară cu piciorul)

      2. Armada (o rotație completă cu lovitură de picior)

      3. Queixada (o lovitură în arc, pornind din lateral)

      4. Martelo (lovitură rapidă)

       

      Eschivele (denumite esquiva) sunt esențiale în jocul Capoeirei. Acestea presupun înclinarea sau deplasarea corpului într-un mod care evită contactul direct, cu o eleganță specifică. Capoeira nu încurajează confruntarea frontală, ci răspunsul creativ și adaptabil. Capoeira este cunoscută și pentru acrobațiile spectaculoase, denumite generic floreios. Acestea includ sărituri, întoarceri și combinații de mișcări spectaculoase.

      Rolul muzicii și al instrumentelor în Capoeira

      Muzica este inima Capoeirei. Ea dictează ritmul, intensitatea și tipul de joc practicat într-o roda (cercul în care are loc lupta-dans). Muzica creează atmosfera și susține conexiunea dintre participanți, fără muzică, Capoeira este incompletă. Instrumentul principal este berimbau, un arc muzical cu o singură coardă, care produce sunete profunde și vibrante. În funcție de tipul de berimbau (gunga, medio sau viola) și de ritmul interpretat, jocul din roda se poate schimba semnificativ, de la unul lent, cu mișcări joase, la unul exploziv și dinamic.

      Pe lângă instrumente, Capoeira este însoțită de cânturi tradiționale (ladainhas, corridos, quadras) interpretate de participanți. Acestea pot povesti istoria unui maestru, pot aduce laude unui oraș sau pot transmite mesaje codificate despre starea jocului. Vocea colectivă devine astfel un liant al comunității, un ecou al memoriei culturale.

      Cântatul în Capoeira nu este pasiv, fiecare vers poate schimba cursul jocului, poate provoca, susține sau încetini ritmul. Practic, este o formă de comunicare în timp real între cei din roda și cei care cântă.

      Concluzie

      Capoeira este mai mult decât o luptă sau un dans, este o artă a anticipării, o formă de comunicare nonverbală și o expresie a libertății. La fel ca în jocurile de noroc, totul ține de intuiție, strategie și asumarea riscului. Fiecare mișcare este o alegere, exact ca la masa de joc, unde o decizie rapidă poate schimba complet direcția jocului.

      Ambele lumi, Capoeira și gamblingul se bazează pe citirea celuilalt, pe tensiune și pe acel moment fragil dintre control și imprevizibil. Diferența este că, în Capoeira, miza nu e câștigul material, ci prezența, ritmul și conexiunea.

      Bacalaureat 2025: Au început înscrierile pentru sesiunea a doua

        Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, înscrierile pentru examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea august, au început astăzi, 14 iulie.

        Dosarul de înscriere trebuie să conțină fișa de înscriere, copii după cartea de identitate și după certificatul de naștere, precum și foaia matricolă, care se obține de la secretariatul liceului absolvit.

        În plus, candidații care au susținut anumite probe într-o serie anterioară, le-au promovat și nu este necesar să le mai susțină, trebuie să mai depună la dosarul de înscriere și o adeverință de recunoaștere a probelor, care se obține de la unitatea de învățământ unde s-au înscris pentru a susține sesiunea de examen la care au participat.

        Toate aceste documente de înscriere pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat 2025 se depun la liceul absolvit de candidat, în perioada 14 – 21 iulie.

        Calendarul examenului național de bacalaureat – sesiunea august 2025:
        * 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
        * 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
        * 6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale
        * 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
        * 11 august 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
        * 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
        * 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
        * 14 august 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
        * 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise și depunerea cererilor de vizualizare a lucrărilor
        * 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
        * 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale.

        Candidații pot cere să susțină doar probele la care nu au obținut cel puțin nota 5.

        Pentru a fi declarat promovat la examenul național de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
        • să-și fi echivalat sau susținut toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
        • să aibă susținute toate probele scrise și să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
        • să obțină media generală 6 (cel puțin) la probele scrise.
        Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Candidații care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condițiile, precum și candidații care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declarați „respinși”.

        Amintim că, în județul Bacău, la sesiunea iunie 2025 (prima sesiune) a examenului de Bacalaureat au fost înscriși 3.192 de absolvenți ai învățământului liceal, dintre care 3.089 învățământ de zi și 103 de la seral sau frecvență redusă. Dintre aceștia, 2.911 au fost din promoția curentă și 281, din promoțiile anterioare. În final, au participat 3.139 de candidați (2.880 – promoția curentă și 259 – promoțiile anterioare) și au promovat examenul 2.636 de candidați, din care 2.537 de candidați din promoția curentă, restul fiind candidați din promoțiile anterioare.

        Rata finală cumulată de promovare (calculată în baza mediilor, după contestații, obținute atât de absolvenții din promoția curentă, cât și de absolvenții din promoțiile anterioare, prezenți în examen) a fost de 84% (peste rata înregistrată la nivel național care a fost de 76,5%), iar pentru promoția curentă, rata finală de promovare a fost de 88,1%, peste rata națională de 81,9%.

        Cu aceste rezultate finale, județul Bacău s-a clasat, la nivel național, pe locul II pe promovabilitate la rata cumulată și pe locul III pentru seria curentă.

        Autostrada A7: Al treilea strat de asfalt pe lotul Cleja–Faraoani, județul Bacău

        Lucrările pe Autostrada Moldovei (A7) avansează rapid, iar pe lotul Cleja–Faraoani, din județul Bacău, a fost turnat deja al treilea strat de asfalt. O filmare spectaculoasă realizată cu drona surprinde progresul șantierului, evidențiind ritmul accelerat al execuției.

        Sursa video

        TITULARIZAREA 2025: proba scrisă, calendar

          Conform calendarului de organizare și desfășurare a Concursului național de Titularizare 2025, în data de 15 iulie se va derula etapa de susținere a probei scrise, pentru care, la nivelul județului Bacău, s-au organizat două centre, la Colegiul „N.V. Karpen” și Liceul Tehnologic „Grigore Antipa”, ambele din municipiul Bacău.

          Pentru această etapă, s-au înscris și au fost validați, în total, 1.008 candidați, care au susținut și obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5(cinci). Cei mai mulți candidați sunt la disciplinele învățământ preșcolar în limba română (educatoare) – 213 candidați, învățământ primar în limba română (învățători) – 132 candidați, educație fizică și sport – 107 candidați.

          Accesul candidaților în centrul de examen se va face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pașaportul în termen de valabilitate).

          Proba scrisă începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, fiind testate cunoștințele de specialitate și didactica specialității, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului Educației și Cercetării.

          După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare vor fi afișate pe site-ul dedicat și la avizierul centrului de examen. Toate spațiile destinate desfășurării acestui examen (sălile în care se desfășoară proba, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc) sunt monitorizate audio-video.

          Calendar:
          • 15 iulie: Susţinerea probei scrise;
          • 22 iulie: Afişarea rezultatelor inițiale;
          • 22-23 iulie: Înregistrarea contestaţiilor;
          • 24-29 iulie: Soluționarea contestaţiilor;
          • 30 iulie: Afişarea rezultatelor finale;

          Evaluarea lucrărilor se va face digitalizat, în centre constituite la nivel național pe discipline. După ce este predată de candidat, fiecare lucrare este scanată și încărcată pe o platformă dedicată, de unde, ulterior, va fi distribuită automat și către profesori evaluatori. Secretizarea lucrării se face tot automat, în momentul încărcării.

          Repartizarea candidaților pe posturile/catedrele didactice de predare vacante va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, începând cu data de 31 iulie.

          Titularizarea este examenul de angajare în sistemul de învățământ. Pentru a se titulariza, deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7(șapte) atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5(cinci) atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

          Activități preventive desfășurate de jandarmii băcăuani în Rezervația Naturală Nemira – Slănic Moldova

            În data de 13 iulie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au desfășurat o acțiune preventivă în zona fondului forestier și cinegetic, precum și în perimetrul Rezervației naturale Nemira – Slănic Moldova.
            Activitatea a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională care pot afecta echilibrul natural al acestei arii protejate.

            Pe parcursul acțiunii, jandarmii au verificat modul în care este respectată legislația privind protecția mediului și conservarea fondului forestier. Au fost identificate persoane care au pătruns cu vehicule de tip A.T.V. în zona rezervației, încălcând astfel reglementările în vigoare. Acestea au fost avertizate cu privire la obligația respectării normelor legale aplicabile în ariile naturale protejate.

            Astfel de demersuri au un rol esențial în conștientizarea cetățenilor asupra importanței protejării mediului și a menținerii unui echilibru durabil.

            Jandarmeria Bacău reamintește că protejarea mediului este o responsabilitate comună, iar respectarea legislației în fondul forestier și în ariile protejate contribuie direct la siguranța și sănătatea ecosistemelor naturale.

            Atletism/ Balcaniada U20: Băcăuanca Daria Vrînceanu, campioană balcanică de Junioare 1 și noul nr.1 mondial la Junioare 2 la triplusalt!

            Sportiva antrenată de Cristi Nemțeanu la SCM- CSȘ Bacău a cucerit duminică titlul balcanic U20 la triplusalt cu un record personal de 13,64 metri ce echivalează cu cea mai bună performanță a lumii la U18. Totodată, Daria s-a laureat vice-campioană balcanică la ștafetă, rezultatele sale contribuind la o premieră: câștigarea, de către România, a Balcaniadei de atletism la Juniori 1

            Ministerul Sănătății publică lista medicamentelor cu potențial psihoactiv: pot afecta capacitatea de a conduce

              Ministerul Sănătății a publicat recent o listă oficială a medicamentelor autorizate în România care conțin substanțe cu potențial psihoactiv, capabile să influențeze negativ capacitatea de a conduce autovehicule. Măsura are ca scop informarea corectă a populației cu privire la riscurile asociate consumului anumitor medicamente, eliberate atât cu prescripție, cât și fără, înainte de a urca la volan.

              Lista a fost elaborată de comisiile consultative și direcțiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, în colaborare cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM). Reprezentanții Ministerului subliniază că documentul nu include droguri sau substanțe ilegale, ci doar medicamente autorizate, ale căror efecte secundare pot altera percepția, coordonarea și timpul de reacție al conducătorilor auto.

              📌 Efecte secundare vizate:

              • scăderea vitezei de reacție

              • percepția alterată a distanțelor și unghiurilor

              • amețeli, somnolență, confuzie

              • dificultăți de concentrare

              Ministerul recomandă evitarea condusului în perioada administrării acestor tratamente și respectarea strictă a indicațiilor medicale, menționând că această măsură este crucială pentru siguranța rutieră și sănătatea publică. Chiar și în cazul unui tratament prescris legal, efectele adverse nu pot fi ignorate, iar șoferii se pot confrunta cu sancțiuni legale, inclusiv reținerea permisului, dacă sunt depistați în trafic sub influența acestor substanțe.

               

               

              Lista medicamentelor autorizate în România care conțin substanțe ce pot prezenta efecte psihoactive și pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule.

              Această listă cuprinde exclusiv medicamente ce pot fi eliberate în farmacie cu sau fără prescripție medicală și nu cuprinde substanțe cu utilizare interzisă (droguri).

              Denumirea comună internaţională (substanță activă)

              Denumirea medicamentului

              COMBINAŢII (OXICODONUM + NALOXONUM)

              DOLNADA 10 mg/5 mg

              DOLNADA 20 mg/10 mg

              DOLNADA 40 mg/20 mg

              ESKETAMINUM

              SPRAVATO 28 mg

              FENTANYLUM

              FENTANIL KALCEKS 50 micrograme/ml

              FENTANYL ACTAVIS 100 micrograme/h

              FENTANYL ACTAVIS 25 micrograme/h

              FENTANYL ACTAVIS 50 micrograme/h

              FENTANYL LAVIPHARM 100 micrograme/h

              FENTANYL LAVIPHARM 12 micrograme/h

              FENTANYL LAVIPHARM 25 micrograme/h

              FENTANYL LAVIPHARM 50 micrograme/h

              FENTANYL LAVIPHARM 75 micrograme/h

              FENTANYL TORREX 0,05 mg/ml

              FENTANYL TTS SANDOZ 100 micrograme/h

              FENTANYL TTS SANDOZ 25 micrograme/h

              FENTANYL TTS SANDOZ 50 micrograme/h

              FENTANYL TTS SANDOZ 75 micrograme/h

              LUNALDIN 100 micrograme

              LUNALDIN 200 micrograme

              LUNALDIN 300 micrograme

              LUNALDIN 400 micrograme

              LUNALDIN 600 micrograme

              LUNALDIN 800 micrograme

              PECFENT 100 micrograme

              PECFENT 400 micrograme

              TABFYL 100 micrograme

              TABFYL 200 micrograme

              TABFYL 300 micrograme

              TABFYL 600 micrograme

              TABFYL 800 micrograme

              KETAMINUM

              CALYPSOL 50 mg/ml

              KETAMINA PANPHARMA 50 mg/ml

              LISDEXAMFETAMINUM

              LISDEXAMFETAMINA STADA 20 mg

              LISDEXAMFETAMINA STADA 30 mg

              LISDEXAMFETAMINA STADA 40 mg

              LISDEXAMFETAMINA STADA 50 mg

              LISDEXAMFETAMINA STADA 60 mg

              LISDEXAMFETAMINA STADA 70 mg

              LEVOMETHADONUM

              LEFISYO 5 mg/ml

              METHADONUM

              METADON BIOEEL 20 mg

              METADON BIOEEL 20 mg

              METADON BIOEEL 5 mg

              METADONA BIOEEL 10 mg

              METADONA BIOEEL 40 mg

              METHASAN 10 mg/ml

              MISYO 10 mg/ml

              SINTALGON 2,5 mg

              METHYLFENIDATUM

              CONCERTA 18 mg

              CONCERTA 36 mg

              CONCERTA 54 mg

              MORPHYNUM

              MORFINA ZENTIVA 20 mg/ml

              SEVREDOL 10 mg

              SEVREDOL 20 mg

              VENDAL RETARD 100 mg

              VENDAL RETARD 30 mg

              VENDAL RETARD 60 mg

              OPIUM

              DROPIZOL 10 mg/ml

              OXYCODONUM

              OXICODONA SANDOZ 40 mg

              OXICODONA SANDOZ 60 mg

              OXICODONA SANDOZ 80 mg

              OXIDOLOR 20 mg

              OXIDOLOR 40 mg

              OXIDOLOR 80 mg

              PETHIDINUM

              MIALGIN 100 mg/2 ml

              REMIFENTANILUM

              REMIFENTANIL KABI 1 mg

              SUFENTANILUM CITRATUM

              SOFENTIL 5 micrograme/ml

              SOFENTIL 50 micrograme/ml

              TAPENTADOLUM

              DOLTEN 100 mg

              DOLTEN 50 mg

              DOLTEN 75 mg

              ALPRAZOLAMUM

              ALPRAZOLAM ATB 0,25 mg

              ALPRAZOLAM ATB 0,5 mg

              ALPRAZOLAM ATB 1 mg

              ALPRAZOLAM LPH 0,25 mg

              ALPRAZOLAM LPH 0,5 mg

              ALPRAZOLAM LPH 1 mg

              FRONTIN 0,25 mg

              FRONTIN 0,5 mg

              FRONTIN 1 mg

              PRAZOLEX 0,25 mg

              PRAZOLEX 0,5 mg

              PRAZOLEX 1 mg

              XANAX 0,25 mg

              XANAX 0,5 mg

              XANAX 1 mg

              XANAX 2 mg

              ALPRAZOLAM GRINDEKS 0,25 mg

              ALPRAZOLAM GRINDEKS 0,5 mg

              ALPRAZOLAM GRINDEKS 1 mg

              BROMAZEPAMUM

              BROMAZEPAM ARENA 3 mg

              BROMAZEPAM LPH 1,5 mg

              BROMAZEPAM LPH 3 mg

              BROMAZEPAM SLAVIA 3 mg

              BUPRENORPHINUM

              SIXMO 74,2 mg

              COMBINAŢII (BUPRENORPHINUM + NALAXONE)

              SUBOXONE 2 mg/0,5 mg

              SUBOXONE 8 mg/2 mg

              ZUBSOLV 1,4 mg/0,36 mg

              ZUBSOLV 5,7 mg/1,4 mg

              CLOBAZAMUM

              FRISIUM 10 mg

              CLONAZEPAMUM

              RIVOTRIL 0,5 mg

              RIVOTRIL 2 mg

              CLONOTRIL 0,5 mg

              CLONOTRIL 2 mg

              CODEINUM

              CODEINA FOSFAT LPH 15 mg

              CODEINA FOSFAT MCC 15 mg

              CODEINA SLAVIA 15 mg

              FOSFAT DE CODEINA BIOEEL 15 mg

              FOSFAT DE CODEINA SINTOFARM 15 mg

              COMBINAŢII (IBUPROFENUM + CODEINUM)

              BRUFEN PLUS 400 mg/30 mg

              BIOFEN PLUS 200 mg/12,80 mg

              IBUVALEN DUO 200 mg/12,8 mg

              NUROFEN PLUS 200 mg/12,80 mg

              COMBINAŢII (PARACETAMOLUM + CODEINUM)

              PARADOREN 500 mg/30 mg

              PARADOREN 500 mg/60 mg

              ULTRACOD 500 mg/30 mg

              COMBINAŢII (VALERIANAE EXTRACTUM SICCUM + PHENOBARBITALUM)

              EXTRAVERAL 80 mg/20 mg

              DIHYDROCODEINUM

              DHC CONTINUS 120 mg

              DHC CONTINUS 60 mg

              DHC CONTINUS 90 mg

              DIAZEPAMUM

              DIAZEPAM DESITIN 10 mg/2,5 ml

              DIAZEPAM DESITIN 5 mg/2,5 ml

              DIAZEPAM LAROPHARM 10 mg

              DIAZEPAM TERAPIA 10 mg

              DIAZEPAM TERAPIA 5 mg/ml

              DIAZEPAM-RICHTER 10 mg

              PHENOBARBITALUM

              FENOBARBITAL ARENA 100 mg

              FENOBARBITAL ZENTIVA 100 mg

              FENOBARBITAL ZENTIVA 100 mg/ml

              LUMINAL 219 mg/ml

              LOFLAZEPAT DE ETIL

              VICTAN 2 mg

              LORAZEPAMUM

              ANXIAR 1 mg

              TEMELOR 4 mg

              MEDAZEPAMUM

              MEDAZEPAM ARENA 10 mg

              MEDAZEPAM LAROPHARM 10 mg

              MEDAZEPAM LPH 10 mg

              MIDAZOLAMUM

              BUCCOLAM 10 mg

              BUCCOLAM 2,5 mg

              BUCCOLAM 5 mg

              BUCCOLAM 7,5 mg

              MIDAZOLAM DESITIN 10 mg

              MIDAZOLAM DESITIN 2,5 mg

              MIDAZOLAM DESITIN 5 mg

              MIDAZOLAM DESITIN 7,5 mg

              MIDAZOLAM HAMELN 1 mg/ml

              MIDAZOLAM HAMELN 2 mg/ml

              MIDAZOLAM HAMELN 5 mg/ml

              MIDAZOLAM HYPERICUM 5 mg/ml

              MIDAZOLAM KALCEKS 1 mg/ml

              MIDAZOLAM SUN 1 mg/ml

              MIDAZOLAM SUN 2 mg/ml

              NITRAZEPAMUM

              NITRAZEPAM – RICHTER 5 mg

              NITRAZEPAM LPH 2,5 mg

              NITRAZEPAM LPH 5 mg

              ZOLPIDEMUM

              EDLUAR 10 mg

              EDLUAR 5 mg

              STILNOX 10 mg

              ZADOBRA 10 mg

              ZADOBRA 5 mg

              ZOLPIDEM ATB 10 mg

              ZOLSANA 10 mg

              TRAMADOLUM

              CLORHIDRAT DE TRAMADOL BIOEEL 50 mg

              MABRON 100 mg/2 ml

              MABRON 50 mg

              MABRON RETARD 100 mg

              MABRON RETARD 150 mg

              MABRON RETARD 200 mg

              TRAMACALM 50 mg

              TRAMADOL 100 mg/2 ml

              TRAMADOL 50 mg/1 ml

              TRAMADOL 50 mg

              TRAMADOL ARENA 50 mg

              TRAMADOL KALCEKS 50 mg/ml

              TRAMADOL RETARD 100 mg

              TRAMADOL RETARD 150 mg

              TRAMADOL RETARD 200 mg

              TRAMAG 50 mg

              TRAMAL RETARD 100 mg

              TRAMAL RETARD 150 mg

              TRAMAL RETARD 200 mg

              COMBINAŢII (TRAMADOLUM + DEXKETOPROFENUM)

              SKUDEXA 75 mg/25 mg

              SKUDEXA 75 mg/25 mg

              COMBINAŢII (TRAMADOLUM + PARACETAMOLUM)

              DORETA 37,5 mg/325 mg

              DORETA 75 mg/650 mg

              DORETA EP 75 mg/650 mg

              TRAMADOL/PARACETAMOL GEMAX PHARMA 37,5 mg/325 mg

              ZALDIAR 37,5 mg/325 mg

              CINOLAZEPAMUM

              GERODORM 40 mg

              ZOPICLONUM

              IMOVANE 7,5 mg

              SONLAX 7,5 mg

              COMBINATII (PARACETAMOLUM+PROPYPHENAZONUM+CAFEINUM+CODEINUM)

              CAFFETIN 10 mg

              COMBINATII (ACIDUM ACETYLSALICYLICUM+PARACETAMOLUM+CAFEINUM+CODEINUM)

              FASCONAL 10 mg

              COMBINATII (ACIDUM ACETYLSALICYLICUM+PARACETAMOLUM+CODEINUM)

              ASPACO 10 mg

              COMBINATII (PARACETAMOLUM+ACIDUM ASCORBICUM+CODEINUM)

              PARAGRIP C 10 mg

              COMBINATII (PARACETAMOLUM+CODEINUM+CAFEINUM)

              CODAMIN P 15 mg

              SOLPADEINE 8 mg

              SOLPADEINE 500 mg/8 mg/30 mg

              SOLPADEINE EXTRA 500 mg/12,8 mg/30 mg

              GABAPENTINUM

              GABAGAMMA 100 mg

              GABAGAMMA 300 mg

              GABAGAMMA 400 mg

              GABALEPT 300 mg

              GABALEPT 400 mg

              GABAPENTIN ARENA 100 mg

              GABAPENTIN ARENA 300 mg

              GABAPENTIN ARENA 400 mg

              GABARAN 300 mg

              GABARAN 400 mg

              GABARAN 600 mg

              GRIMODIN 100 mg

              GRIMODIN 300 mg

              GRIMODIN 400 mg

              GRIMODIN 600 mg

              GRIMODIN 800 mg

              PREGABALINUM

              LUSAMA 165 mg

              LUSAMA 330 mg

              LUSAMA 82,5 mg

              LYRICA 150 mg

              LYRICA 300 mg

              LYRICA 75 mg

              PRAGIOLA 100 mg

              PRAGIOLA 150 mg

              PRAGIOLA 200 mg

              PRAGIOLA 225 mg

              PRAGIOLA 25 mg

              PRAGIOLA 300 mg

              PRAGIOLA 50 mg

              PRAGIOLA 75 mg

              PREGABALIN ACCORD 150 mg

              PREGABALIN ACCORD 300 mg

              PREGABALIN ACCORD 75 mg

              PREGABALIN SANDOZ 100 mg

              PREGABALIN SANDOZ 150 mg

              PREGABALIN SANDOZ 200 mg

              PREGABALIN SANDOZ 225 mg

              PREGABALIN SANDOZ 25 mg

              PREGABALIN SANDOZ 300 mg

              PREGABALIN SANDOZ 50 mg

              PREGABALIN SANDOZ 75 mg

              PREGABALIN ZENTIVA 150 mg

              PREGABALIN ZENTIVA 75 mg

              PREGABALINA TERAPIA 125 mg

              PREGABALINA TERAPIA 150 mg

              PREGABALINA TERAPIA 175 mg

              PREGABALINA TERAPIA 250 mg

              PREGABALINA TERAPIA 275 mg

              PREGABALINA TERAPIA 300 mg

              PREGABALINA TERAPIA 75 mg

              PREGABALINA VIVANTA 150 mg

              PREGABALINA VIVANTA 300 mg

              PREGABALINA VIVANTA 75 mg

              SIRANALEN 150 mg

              SIRANALEN 20 mg/ml

              SIRANALEN 300 mg

              SIRANALEN 75 mg

              Lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii Moldovei Domnești-Târg – Răcăciuni. Filmare cu drona

              Lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii Moldovei (Domnești-Târg – Răcăciuni, 39,1 km) avansează într-un ritm alert, cu un progres impresionant de 52%, realizat cu patru luni înainte de termenul contractual (noiembrie 2025).

              Conform celor mai recente imagini surprinse în cadrul campaniei #DRONATHON, activitatea se concentrează acum în zona Adjud, unde constructorul își propune să deschidă cât mai curând Varianta Ocolitoare Adjud – un obiectiv strategic pentru decongestionarea traficului din zonă.

              Veștile din teren sunt încurajatoare: lucrările la terasamentele din fosta albie a râului Siret avansează rapid, iar în unele porțiuni s-a turnat deja asfalt. La pasajul superior de 910 metri, care traversează DN2 și calea ferată CF500, grinzile au fost deja montate, marcând un pas esențial în execuție.

              Se lucrează intens și la podul peste râul Trotuș și DC22, în timp ce grinzile au fost deja poziționate la podurile DL16, DL21 și cel al A7 peste DJ119J. Proiectul promite să devină un exemplu de eficiență în infrastructura rutieră din România.

               

              Prin oraș

              Am ieșit în acest weekend la plimbare prin oraș și am fost plăcut surprins să descopăr câteva spații urbane îngrijite și pline de viață. În special zona centrală mi-a atras atenția prin contrastul dintre clădirile moderne și cele vechi, dar mai ales prin modul în care florile și aleile verzi aduc un aer proaspăt și relaxant.

              Atmosfera era liniștită, iar oamenii păreau să se bucure sincer de spațiul public — un semn clar că orașul poate fi, uneori, un loc de întâlnire și contemplare.

              Cred că astfel de inițiative merită mai multă atenție și încurajare.

              Oamenii trebuie să știe că schimbarea este posibilă și că există locuri în care natura, arhitectura și comunitatea se pot întâlni în armonie.

              Zi specială pentru oameni speciali, împreună cu polițiștii de la Acțiuni Speciale

                Vineri, 11 iulie a.c., polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău și Asociația Door2Outdoor, au organizat o activitate inedită, dedicată persoanelor cu dizabilități din centrele rezidențiale ale județului. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru natural deosebit – Delta municipiului Bacău – și a avut ca scop promovarea incluziunii sociale prin sport și interacțiune umană autentică.

                Beneficiarii au avut parte de o zi plină de emoție și adrenalină, participând la plimbări cu caiacul pe lac, sub atenta supraveghere a personalului specializat din cadrul DGASPC, a șefilor de centre și a voluntarilor prezenți. Activitatea a fost coordonată astfel încât siguranța și confortul participanților să fie pe primul loc.

                Luptătorii SAS, obișnuiți să acționeze în cele mai dificile situații operative, și-au arătat latura umană, fiind alături de acești oameni speciali cu empatie, deschidere și un zâmbet sincer. Prin gesturi simple, dar încărcate de semnificație, aceștia au oferit sprijin moral și bucurie, contribuind la construirea unui pod între profesia lor și comunitate.

                La finalul activității, fiecare participant a primit o diplomă de participare și o medalie simbolică, în semn de apreciere pentru curajul, entuziasmul și dorința de a se bucura de fiecare clipă.

                „Am dorit din suflet să fim parte din această activitate. A fost o experiență diferită, dar profundă, care ne-a arătat cât de important este să fim alături de cei care au nevoie de noi, dincolo de misiunile obișnuite”, a declarat unul dintre polițiștii implicați.

                DGASPC Bacău adresează mulțumiri tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului, reiterând angajamentul instituțional de a promova respectul, demnitatea și dreptul fiecărei persoane de a trăi momente autentice de bucurie.

                Activitățile de acest tip vor continua și în perioada următoare, pentru că fiecare om merită șansa la o zi specială, indiferent de provocările cu care se confruntă.

                Activitate preventivă desfășurată de jandarmii băcăuani în zona montană Nemira

                  Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au dat startul unor activități cu caracter preventiv în zona împădurită și în rezervația naturală Nemira, cu scopul de a informa și responsabiliza turiștii și localnicii cu privire la regulile de conduită în mediul natural și de a contribui la protejarea mediului înconjurător și a faunei sălbatice.

                  În cadrul acestei acțiuni, jandarmii montani au oferit cetățenilor prezenți în zonă recomandări utile privind comportamentul adecvat în mediul montan, subliniind importanța respectării regulilor de siguranță și protecție a mediului. Un accent deosebit a fost pus pe avertizarea turiștilor în legătură cu pericolul pe care îl reprezintă întâlnirea cu animalele sălbatice, în special urșii. Jandarmii au explicat riscurile la care se expun persoanele care încearcă să hrănească animalele sau să se fotografieze în apropierea acestora, gesturi care pot avea consecințe grave.

                  Totodată, au fost prezentate informații cu privire la impactul negativ pe care pătrunderea cu mijloace motorizate în fondul forestier îl are asupra mediului și a fondului cinegetic. Participanții au fost informați despre prevederile Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, Ordonanța de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate și Legea nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic.

                  De asemenea, au atras atenția și asupra unor măsuri esențiale pentru prevenirea accidentelor și rătăcirilor în zonele montane, încurajând folosirea traseelor marcate, echiparea corespunzătoare, informarea prealabilă asupra condițiilor meteo și comunicarea intenției de deplasare către apropiați sau autorități.

                  Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău reamintește tuturor celor care aleg să petreacă timp în natură că respectarea regulilor nu înseamnă doar protejarea propriei vieți, ci și contribuția la menținerea echilibrului natural al mediului înconjurător.

                  Pentru siguranța tuturor, fiți informați, fiți responsabili!

                  De la zbor la spectacol – Povestea avionului abandonat și renașterea sa turistică

                  Imaginea surprinsă în această fotografie unică din vara anului 2012 documentează un moment inedit pe străzile Bacăului: transportul unui avion dezafectat, încărcat pe un trailer uriaș, în drum spre o nouă viață – nu în aer, ci pe pământ, ca atracție turistică.

                  Avionul, adus la Aerostar pentru reparații, aparținea unei companii dintr-o țară asiatică. După mai multe verificări tehnice, s-a constatat că modelul acestuia nu mai corespundea standardelor europene în vigoare la acea vreme. Astfel, proprietarul a luat decizia de a-l abandona, considerând că investițiile necesare pentru readucerea sa în conformitate ar fi fost nejustificate economic.

                  Timp de mai multe luni, avionul a rămas pe platforma Aerostar, până când a fost scos la licitație. Cumpărătorul – o firmă românească cu idei îndrăznețe – a decis să transforme epava într-un obiect de interes public.

                  Transportul nu a fost deloc o misiune simplă. Încărcarea pe trailer a implicat o mobilizare impresionantă de forțe și logistică, iar trecerea avionului prin oraș a fost în sine un eveniment. Fotografi, cameramani și trecători curioși au asistat la acest spectacol urban neobișnuit, imortalizând un moment rar în viața orașului.

                  Pe fuselajul aparatului se poate citi numele „Regina Celi” – Regina Cerului – amintind de zborurile de altădată. Însă destinul său s-a rescris radical: de la înălțimile cerului la luminile reflectoarelor, avionul și-a găsit un nou drum – de data aceasta, pe roți, spre o nouă poveste.

                  Această imagine rămâne un simbol al reciclării inteligente și al reconversiei creative. Într-o lume în care tot mai multe obiecte își găsesc a doua viață în moduri neașteptate, povestea avionului abandonat la Bacău este una despre viziune, adaptare și renaștere.

                  Consiliul Județean Bacău modernizează DJ 207F prin Programul Național „Anghel Saligny”

                    Consiliul Județean Bacău a demarat lucrările de modernizare a Drumului Județean 207F, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 14 milioane de lei.

                    „Prin această investiție, ne asigurăm că locuitorii județului beneficiază de infrastructură rutieră modernă, sigură și durabilă. Este o lucrare complexă, care răspunde nevoilor reale ale comunității și contribuie la dezvoltarea zonei”, a declarat Cristina Breahnă-Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău.

                    Proiectul vizează reabilitarea unui tronson de 3,2 kilometri, iar lucrările includ:

                    • asfaltare și modernizare a carosabilului,

                    • construirea și reabilitarea de poduri și podețe,

                    • realizarea de șanțuri betonate, rigole și acostamente,

                    • amenajarea de trotuare și drumuri laterale,

                    • instalarea de elemente pentru siguranța rutieră.

                    Lucrările sunt în plină desfășurare, iar autoritățile județene monitorizează îndeaproape evoluția proiectului, în vederea respectării termenelor și standardelor de calitate.

                    Programul „Anghel Saligny” continuă să reprezinte un instrument esențial pentru modernizarea infrastructurii rutiere în județul Bacău, contribuind la creșterea calității vieții și la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

                    Jandarm băcăuan medaliat la Campionatul Național de Ciclism – proba XCE

                    În perioada 5-6 iulie 2025, Sg. maj. P. Teofil, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, a participat la Campionatul Național de Cross Country Eliminator (XCE), competiție desfășurată în municipiul Mediaș și organizată sub egida Federației Române de Ciclism.

                    Cu o prestație remarcabilă, dublată de o pregătire riguroasă și o ambiție constantă, sportivul-jandarm a obținut două medalii de bronz, după cum urmează:

                    • 🥉 Locul III la Categoria Open

                    • 🥉 Locul III în clasamentul general al Campionatului Național

                    La doar 19 ani, Sg. maj. P. Teofil reușește să îmbine în mod exemplar cariera militară cu sportul de performanță, fiind deja campion național în proba XCE și deținătorul unui impresionant palmares de peste 50 de medalii câștigate la competiții naționale și internaționale de ciclism.

                    Disciplinat, ambițios și dedicat atât în misiunile operative, cât și în antrenamentele sportive, colegul nostru reprezintă un model de profesionalism, perseverență și echilibru pentru tinerii jandarmi, dar și pentru întreaga comunitate.

                    Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău îl felicită cu deosebit respect pentru performanțele obținute și îi dorește mult succes în competițiile viitoare, apreciind totodată modul exemplar în care își îndeplinește atribuțiile în slujba cetățenilor.

                    The Match of All Matches for Dragoș Dulhac in Munich!

                    August 29 will mark the day when Bacău-born professional champion Dragoș Dulhac will face the toughest and most important fight of his career in Munich. A bout for the unified belts of the World Boxing Foundation (WBF), the Association of Master Boxing (AMB), and the Legends Boxing Foundation (LBF).

                    Undefeated across multiple versions of professional boxing, Dragoș Dulhac has become a prime target for promoters organizing galas under the Master Boxing system. Until now, our champion has defended his professional belts with clarity and confidence, but this time he’s up against a truly worthy opponent who mirrors his own style: Germany’s Jurgen Grabosch.

                    With an impressive amateur background — multiple-time national champion, Olympic bronze medalist, and European silver medalist — Grabosch stepped away from competitive boxing to become one of Germany’s top personal trainers. At the same time, he continued competing in Masters boxing tournaments, amassing over 200 victories to date!

                    His fame, though unintended, soared after he survived a terrorist attack while training in a gym in 2011. One of his most successful trainees, Nikki Adler, whom he coached until 2013, dominated the women’s professional boxing scene (in the powerful WBC version) in the super middleweight category from 2013 to 2017. She remains a major figure in women’s professional boxing.

                    Before that, she was a key member of Germany’s amateur national team, European bronze medalist, and multiple-time national and international champion for her adopted country — though it’s worth noting Nikki Adler was born in Croatia.

                    Back to Jurgen Grabosch, he continues to train professional athletes at his own club — “Mekong” — in Ulm-Neu, the city he calls home. Like Dragoș Dulhac, Grabosch has lived and breathed boxing. He trains continuously and smartly, maintaining an exceptional physical condition, despite being in his fifties.

                    In essence, both Grabosch and Dulhac have followed similar paths, with the German spending more time in the amateur scene, where he had an admirable international career. This match will feel like a clash between two positive ions, fiercely repelling each other.

                    More than just a fight for unified titles, Dragoș Dulhac wants to raise the flag high for Master Boxing — and for Bacău. As always, he will team up with his coach and friend Vasile Palade, and proudly represent his long-time sponsors — Noblesse Group of Companies and Venus Luxury by Criss, as well as his newer partner, Metropolitan Star Auto.

                    Dragoș Dulhac vs. Jurgen Grabosch – August 29, Munich!
                    A landmark moment for boxing in Bacău!

                    Școala de Vară – Ediția a IX-a la Școala Gimnazială Berești-Tazlău. Educație, Tradiție și Distracție într-un singur loc

                      În perioada 7–11 iulie 2025, Școala Gimnazială Berești-Tazlău a fost gazda celei de-a IX-a ediții a Școlii de Vară – un proiect educațional și recreativ ce a reunit peste 250 de copii, cadre didactice, voluntari și membri ai comunității. Timp de cinci zile pline de energie și entuziasm, participanții s-au bucurat de activități diverse care au îmbinat învățarea cu distracția, tradiția cu tehnologia și creativitatea cu spiritul de echipă.
                      Un rol fundamental în succesul acestei ediții l-au avut Cernat Oana Ionela, Palade Constantin și Radu Ioana, care s-au implicat zilnic, au coordonat cu responsabilitate voluntarii și copiii, au avut grijă de desfășurarea tuturor activităților și au fost prezenți în fiecare detaliu organizatoric. Datorită dedicării lor, atmosfera a fost una sigură, bine structurată și plină de căldură.
                      Copiii au avut parte de momente interactive și educative alături de animatori profesioniști și voluntari implicați, au învățat prin jocuri și și-au testat abilitățile sportive în cadrul unui campionat de fotbal plin de fair-play. În plus, sesiunile de educație pentru sănătate, susținute de traineri specializați, le-au oferit informații utile despre un stil de viață echilibrat și responsabil.
                      Tehnologia a fost adusă mai aproape de copii prin activități captivante cu ochelari VR și educație 3D, ce i-au purtat în lumi virtuale spectaculoase. În paralel, tradițiile locale au fost valorificate prin ateliere de ceramică și țesut, unde copiii au modelat și creat obiecte autentice sub îndrumarea profesorilor pasionați, precum doamna Viorica Florian și profesoara Georgiana Doru.
                      Arta a avut un loc special în program: sesiuni de pictură conduse de Marinela Ciuchi și Doru Georgiana, iar recitalul artistei Vasilica Tătaru, alături de un grup de copii, a adus un plus de emoție și frumusețe evenimentului, transformând această săptămână într-o experiență artistică de neuitat. Tot în zona artistică, ne exprimăm recunoștința față de doamna manager Andra Gavrilă de la Școala Populară de Arte și Meserii Bacău, pentru colaborarea valoroasă și sprijinul acordat proiectului.
                      Pe parcursul activităților, cadrele didactice si didactic auxiliar– Tulbure Elena, Romanescu Camelia, Florin Romanescu, Doru Gabriel, Păncescu Marius, Dumitru Denisa, Ciuchi Laura, Mănăse Laura, Cojocaru Manuela, Codreanu Florina, Mănăse Diana, Burcă Anișoara, Țimiraș Daniela, Paval Izabela, Moraru Paula, Lovin Maricica , Mocanasu Ovidiu si Grigoruta Ioan– au fost alături de copii cu dăruire și entuziasm, contribuind la succesul fiecărei zile.
                      De asemenea, personalul nedidactic – Ciobanu Aura, Dospinescu Cătălina, Dospinescu Daniel, Stan Sinodia, Mihai Cristina, Țîngăiala Mioara și Ioja Sânziana – a asigurat masa și suportul logistic, iar șoferii Botezatu Adrian, Cojocaru Iulian și Motoca Ionuț au garantat transportul în siguranță al tuturor participanților.
                      Un rol esențial în derularea acestui proiect l-au avut și voluntarii, care, sub îndrumarea atentă a echipei de coordonare, au sprijinit copiii în toate activitățile, contribuind la o experiență sigură, veselă și plină de învățături.
                      Diasport Moinești a fost alături de noi, oferind tuturor copiilor o ședință de înot gratuită, un moment deosebit de apreciat de participanți, contribuind la dezvoltarea abilităților motrice și la buna dispoziție generală.
                      Sprijinul material și logistic a venit și din partea Primăriei comunei Berești-Tazlău, cu echipe coordonate de primarul Dumitru Tulpan, implicat activ în fiecare etapă a proiectului. De asemenea, Poliția Locală a asigurat un climat de siguranță, iar preotul Neculcea Claudiu a oferit suport spiritual și încurajare copiilor, însoțindu-i în momentele importante dar și sucuri și dulciuri în ultima zi.
                      Mulțumiri speciale se îndreaptă către familia Ilaș – Viorel și Adelina, pentru generoasa sponsorizare care a contribuit substanțial la buna desfășurare a activităților, precum și către Asociația de Părinți Preot Ioan Goaga, pentru susținerea financiară și logistică ce a permis organizarea acestei ediții în cele mai bune condiții. Le mulțumim, de asemenea, domnilor Mihai Dascălu, Terente Bogdan și Pascu Toderița pentru sprijinul financiar acordat Asociației, sprijin ce a făcut posibilă desfășurarea în condiții excelente a activităților dedicate copiilor.
                      Săptămâna s-a încheiat cu o festivitate de premiere, în cadrul căreia copiii au primit diplome de participare, marcând astfel finalul unei ediții memorabile – o sărbătoare a educației, tradiției, prieteniei și bucuriei de a fi împreună.
                      Un proiect realizat cu pasiune și dăruire excepțională de către directorul prof. dr. Viorel-Georgian Dumitru, omul care, an de an, transformă această inițiativă într-o tradiție vie, mobilizând echipa, comunitatea și resursele necesare pentru a oferi copiilor o experiență cu adevărat de neuitat.

                      Atletism/ Campionatul European U23: Patru băcăuance reprezintă România în Norvegia

                      Antrenoarea Aura Balaban și atletele Ramona Verman, Federica Apostol (CSM) și Adnana Vrînceanu ( SCM) fac parte din delegația tricoloră la întrecerile continentale Under 23 din perioada 16-20 iulie, de la Bergen

                      20 de sportivi și șase antrenori. Cu acest efectiv va ataca România Campionatele Europene programate in perioada 16-20 iulie, la Bergen, în Norvegia.

                      Ca de obicei, atletismul băcăuan e bine reprezentat sub tricolor. Iar Europenele U23 nu fac excepție. La Bergen, Bacăul va fi reprezentat de antrenoarea Aura Balaban și de atletele Ramona Verman, Federica Apostol și Ioana Vrînceanu.

                      Sportivele antrenate de Aura Balaban la CSM Bacău, Ramona Verman și Federica Apostol vor concura la săritura în lungime, respectiv înălțime, în timp ce Adnana Vrînceanu, atleta pregătită de Cristi Nemțeanu la SCM Bacău va lua statul în proba de 200 m.

                      Până la Europenele U23 din Norvegia, Bacăul îi va ține în acest weekend pumnii Dariei Vrînceanu la Balcaniada U20 de la Craiova. Daria va fi , de altfel, singura reprezentantă a Bacăului care va concura la întrecerile balcanice de Tineret din Bănie.