Gruparea băcăuană antrenată de Andrei Vatră, Dan Bolfă și Andrei Stratulat are ca obiectiv pentru noul sezon o nouă participare în play-off
Trupa de teatru DramaTricks din Buhuși cucerește concursul Național de teatru de la Sighișoara
La Sighișoara, a avut loc în perioada 7-10 iulie, Concursul Național de Teatru Medieval pentru elevii din Palatele și Cluburile Copiilor, ediția a XXIII-a. La start s-au înscris trupe din treisprezece județe, iar din partea județului Bacău s-a calificat trupa DramaTricks de la Palatul Copiilor Bacău, filiala Buhuși. Tema concursului în acest an a fost William Shakespeare, astfel că trupele înscrise au montat piese din repertoriul autorului englez.
Concursul a avut mai multe categorii: monologuri, teatru medieval, secțiune gastronomică și parcurs aplicativ, secțiune ce s-a desfășurat chiar în cetatea medievală a Sighișoarei.
La secțiunea parcurs aplicativ Delia Mândrilă și Maria Călcăianu au obținut locul II iar Mihaela Bucur a obținut locul I. La secțiunea monolog Mihaela Bucur a obținut mențiune cu monologul din „Hangița” de Carlo Goldoni. La secțiunea teatru medieval, trupa buhușeană a propus spectatorilor și juriului o piesa cu numele „Shakespeare de ieri și de azi”, alcătuită din fragmente ale pieselor: „Hamlet„, „Othello” și „Romeo și Julieta”. Cu această reprezentație, trupa DramaTricks a obținut locul II la categoria teatru. Singura trupă ce a avut un punctaj mai mare și a obținut, implicit, locul I a fost trupa „Amicii” de la Dorohoi.
Trupa DramaTricks este formată din: Mândrilă Ioana-Delia, Bucur Mihaela, Călcăianu Maria, Buftea Petronela-Izabela, Grădinaru Maria-Ioana, Zaharia Ana și Țugui Larisa-Elena.
„Când copii și profesori deopotrivă se gândesc în această perioadă la vacanță, la piscină sau mare, este incredibil că există și copii care își doresc să-și petreacă timpul lor liber pentru a participa la concursuri de teatru. Toți tinerii actori au dat dovadă de profesionalism venind la repetiții chiar dacă este vacanță, chiar dacă poate ar avea altceva de făcut. Ei au renunțat la „scrolat” și au învațat texte grele, cu un limbaj medieval greu de asimilat, călătoresc în diferite colțuri ale țării pentru acele 30 de minute pe scenă în fața publicului și a juriului. Sunt mândru de această trupă, de fetele mele talentate, frumoase și deștepte și le felicit din toată inima pentru performanța nu doar de la această ultimă competiție din calendar, dar pentru tot acest an în care au avut zeci de spectacole, concursuri și activități la care au fost la înălțime. Felicitări!”, a declarat Ștefan Zaharia, profesor coordonator al cercului de Teatru de la Clubul Copiilor Buhuși și a trupei de teatru DramaTricks.
Concursul Național de Teatru Medieval pentru elevii din Palate și Cluburile Copiilor, ediția a XXIII-a se află în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2024-2025, finanțate de Ministerul Educației și Cercetării la poziția 108 și este organizat de Palatul Copiilor Târgu Mureș, filiala Sighișoara sub coordonarea profesorului Marcel Dudu Șoneriu.
Când legea schimbă salariul: ce trebuie să știe angajatul și cum trebuie să acționeze angajatorul
De ce nu e nevoie de act adițional când crește salariul minim și cum poate angajatorul respecta legea fără să creeze confuzie
Caminarzi în județul Bacău
La 29 decembrie 2024, Papa Francisc a decretat anul 2025 ca an Sfânt Jubiliar, aşezat sub motoul „Pelerini ai speranţei”.
Studiu ADN: O societate centrată pe femei în aşezarea neolitică Çatalhöyük din Turcia
Descoperire revoluționară: femeile, nucleul familiei și al comunității în cea mai veche așezare urbană cunoscută
Peste 60 de permise reținute pentru viteză excesivă în județul Bacău
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, în perioada 7–13 iulie, o amplă acțiune pentru combaterea excesului de viteză pe drumurile publice. Rezultatele sunt îngrijorătoare: 807 sancțiuni contravenționale au fost aplicate, iar 62 de permise de conducere au fost reținute.
Acțiunea a avut ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente provocate de nerespectarea regimului legal de viteză – una dintre principalele cauze ale tragediilor rutiere.
Depășiri periculoase și viteze amețitoare
Din totalul sancțiunilor, 57 au fost aplicate pentru depășirea cu 51–70 km/h a vitezei maxime admise, iar 5 pentru depășiri de peste 70 km/h. În aceste cazuri, șoferii au fost sancționați dur, iar permisul le-a fost suspendat.
Un caz grav a fost înregistrat în comuna Blăgești, unde un bărbat de 40 de ani a fost surprins rulând cu 144 km/h pe un drum sătesc, cu 94 km/h peste limita legală. Șoferul a fost amendat și a rămas fără permis pentru 120 de zile.
Pe DN 11, în comuna Sănduleni, un alt conducător auto, în vârstă de 53 de ani, din județul Neamț, a fost prins circulând cu 134 km/h, depășind viteza maximă admisă cu 84 km/h. În plus, acesta a efectuat o depășire neregulamentară într-o zonă cu marcaj continuu și curbă periculoasă, ignorând indicatorul „Depășirea interzisă”. Permisul i-a fost reținut pentru 180 de zile.
Recomandările poliției
Polițiștii atrag atenția asupra pericolului real pe care îl reprezintă viteza excesivă și fac apel la responsabilitatea conducătorilor auto.
„Respectarea regulilor de circulație salvează vieți. Conducătorii auto trebuie să înțeleagă că fiecare abatere poate avea consecințe dramatice nu doar pentru ei, ci și pentru ceilalți participanți la trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în cadrul planului național de prevenire a accidentelor rutiere.
Petru Umbrărescu scrie istorie: primul pilot român care câștigă o etapă din Campionatul Mondial de Anduranță
Pilotul român Petru Umbrărescu, fiul patronului UMB, a reușit o performanță istorică în motorsportul autohton, devenind primul român care câștigă o etapă din prestigiosul Campionat Mondial de Anduranță (FIA WEC). Duminică, 13 iulie, Umbrărescu s-a impus în cursa de 6 ore de la São Paulo (Brazilia), alături de colegii săi Maria Lopez și Clemens Schmid, la volanul unui Lexus al echipei Akkodis ASP Team, în clasa LMGT3.
„Performanță extraordinară la São Paulo pentru Petru Umbrărescu, care devine astfel primul pilot român câștigător într-o etapă din Campionatul Mondial de Anduranță,” a anunțat luni Federația Română de Automobilism Sportiv, printr-un comunicat oficial.
Pe legendarul circuit Interlagos, Umbrărescu nu doar că a obținut victoria la clasă, ci și-a confirmat forma excelentă prin cel mai bun timp în calificările LMGT3. Rezultatul reprezintă o revenire spectaculoasă după locul 5 obținut în cursa de 24 de ore de la Le Mans (etapa a patra din WEC), una dintre cele mai dure competiții din motorsportul mondial.
Umbrărescu devine astfel al doilea pilot român care scrie pagini importante în istoria WEC, după ce în 2023 Filip Ugran a terminat Cursa de la Le Mans pe locul 16 la clasa LMP2 și 34 la general.
Podiumul clasei LMGT3 la São Paulo a fost completat de TF Sport (Tom van Rompuy, Rui Andrade, Charlie Eastwood – Corvette) și Racing Spirit of Leman (Derek Deboer, Eduardo Barrichello, Valentin Hasse Clot, Anthony McIntosh – Aston Martin).
Cursa braziliană a înregistrat un record de audiență pentru FIA WEC în această țară, cu peste 84.000 de spectatori în tribune. La clasa Hypercar, victoria a revenit echipei Cadillac Hertz Team Jota (Alex Lynn, Norman Nato, Will Stevens), urmați de cealaltă echipă Cadillac (Earl Bamber, Sebastien Bourdais, Jenson Button), în timp ce Porsche Penske Motorsport a încheiat pe locul al treilea.
Campionatul Mondial de Anduranță FIA WEC va continua după pauza de vară cu etapa a șasea, programată între 5 și 7 septembrie pe celebrul Circuit of The Americas din Texas, SUA.
Capoeira: Dans, luptă și cultură. Istorie, mișcări și muzică
Capoeira este mai mult decât o artă marțială, este o fuziune între dans, muzică și luptă, o expresie complexă a identității afro-braziliene și un simbol al identității culturale. Practicată astăzi în toată lumea, Capoeira impresionează prin fluiditatea mișcărilor, energia sa colectivă și legătura profundă dintre corp, ritm și spirit.
Ceea ce o face unică este tocmai combinarea aparent paradoxală dintre dans și luptă. Practicanții nu se limitează la o simplă confruntare fizică, ci comunică prin mișcări, priviri și sunete, într-un ritual codificat care spune o poveste despre libertate, supraviețuire și comunitate. Capoeira nu este doar despre cine câștigă, ci despre cum te exprimi. Capoeira este, în esență, un joc, dar nu un joc al norocului, ci unul al corpului, al ritmului și al relației cu celălalt. Este o formă de dans care combină mișcări acrobatice cu strategie, muzică și improvizație.
Capoeira este, în esență, un joc, dar nu un joc al norocului, ci unul al instinctului și al observației. Totuși, în mod surprinzător, se pot găsi asemănări între această artă corporală și lumea digitală a jocurilor de noroc. De exemplu, în sloturi ca 40 Burning demo, jucătorii sunt atrași de ritmul intens, de animațiile spectaculoase și de control. Fiecare rotire este o combinație de risc, intuiție, iar ceea ce menține interesul este tocmai imprevizibilul: momentul acela când totul se aliniază și creezi o conexiune cu jocul, cu tine însuți, cu șansa.
În Capoeira, capoeiristul joacă un rol similar, analizează ritmul, observă adversarul, se mișcă cu atenție, așteaptă momentul potrivit pentru a acționa. El nu atacă la întâmplare, ci cu inteligență și grație, folosindu-se de fiecare oportunitate ca de o linie melodică ce trebuie urmată. Asemenea unui jucător de sloturi care își urmărește ecranul cu respirația, capoeiristul pătrunde în cercul numit roda, pregătit să răspundă oricărei mișcări cu flexibilitate și instinct.
Istoria și originile Capoeira în Brazilia
Capoeira își are originile în secolele XVI-XVII, în perioada colonială a Braziliei, când milioane de africani au fost aduși pe continentul sud-american ca sclavi. Acești oameni, provenind din diferite regiuni ale Africii (în special Angola și Congo), au adus cu ei ritualuri, ritmuri și forme de mișcare care, în timp, s-au transformat într-o practică de rezistență și afirmare a identității culturale.
Interzisă timp îndelungat de autoritățile coloniale și ulterior republicane, Capoeira era văzută ca o amenințare fiind o revoltă mascată sub aparența unui dans. De aceea, ea s-a dezvoltat în secret, în spații ascunse sau în afara orașelor, unde putea fi practicată fără a atrage atenția.
Abia în secolul XX, Capoeira a început să fie recunoscută oficial ca formă de artă și sport național brazilian. Pionieri precum Mestre Bimba și Mestre Pastinha au jucat un rol crucial în standardizarea stilurilor și în introducerea Capoeirei în academii și instituții sportive. Mestre Bimba a creat „Capoeira Regional”, un stil mai sistematizat, cu influențe din artele marțiale, în timp ce Mestre Pastinha a susținut „Capoeira Angola”, tradițională, mai lentă și cu accent pe strategie și ritual.
Astăzi, Capoeira este un simbol al culturii afro-braziliene și face parte din patrimoniul cultural, recunoscut de UNESCO din 2014.
Mișcările de bază și acrobatice în Capoeira
Capoeira se bazează pe mișcări fluide și circulare, în care ritmul, echilibrul și anticiparea joacă un rol esențial. Mișcarea de bază este ginga un balans continuu care menține corpul în mișcare și permite tranziția rapidă între diverse tehnici. Cele mai cunoscute mișcări sunt:
1. Meia lua de frente (o lovitură circulară cu piciorul)
2. Armada (o rotație completă cu lovitură de picior)
3. Queixada (o lovitură în arc, pornind din lateral)
4. Martelo (lovitură rapidă)
Eschivele (denumite esquiva) sunt esențiale în jocul Capoeirei. Acestea presupun înclinarea sau deplasarea corpului într-un mod care evită contactul direct, cu o eleganță specifică. Capoeira nu încurajează confruntarea frontală, ci răspunsul creativ și adaptabil. Capoeira este cunoscută și pentru acrobațiile spectaculoase, denumite generic floreios. Acestea includ sărituri, întoarceri și combinații de mișcări spectaculoase.
Rolul muzicii și al instrumentelor în Capoeira
Muzica este inima Capoeirei. Ea dictează ritmul, intensitatea și tipul de joc practicat într-o roda (cercul în care are loc lupta-dans). Muzica creează atmosfera și susține conexiunea dintre participanți, fără muzică, Capoeira este incompletă. Instrumentul principal este berimbau, un arc muzical cu o singură coardă, care produce sunete profunde și vibrante. În funcție de tipul de berimbau (gunga, medio sau viola) și de ritmul interpretat, jocul din roda se poate schimba semnificativ, de la unul lent, cu mișcări joase, la unul exploziv și dinamic.
Pe lângă instrumente, Capoeira este însoțită de cânturi tradiționale (ladainhas, corridos, quadras) interpretate de participanți. Acestea pot povesti istoria unui maestru, pot aduce laude unui oraș sau pot transmite mesaje codificate despre starea jocului. Vocea colectivă devine astfel un liant al comunității, un ecou al memoriei culturale.
Cântatul în Capoeira nu este pasiv, fiecare vers poate schimba cursul jocului, poate provoca, susține sau încetini ritmul. Practic, este o formă de comunicare în timp real între cei din roda și cei care cântă.
Concluzie
Capoeira este mai mult decât o luptă sau un dans, este o artă a anticipării, o formă de comunicare nonverbală și o expresie a libertății. La fel ca în jocurile de noroc, totul ține de intuiție, strategie și asumarea riscului. Fiecare mișcare este o alegere, exact ca la masa de joc, unde o decizie rapidă poate schimba complet direcția jocului.
Ambele lumi, Capoeira și gamblingul se bazează pe citirea celuilalt, pe tensiune și pe acel moment fragil dintre control și imprevizibil. Diferența este că, în Capoeira, miza nu e câștigul material, ci prezența, ritmul și conexiunea.
Bacalaureat 2025: Au început înscrierile pentru sesiunea a doua
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, înscrierile pentru examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea august, au început astăzi, 14 iulie.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină fișa de înscriere, copii după cartea de identitate și după certificatul de naștere, precum și foaia matricolă, care se obține de la secretariatul liceului absolvit.
În plus, candidații care au susținut anumite probe într-o serie anterioară, le-au promovat și nu este necesar să le mai susțină, trebuie să mai depună la dosarul de înscriere și o adeverință de recunoaștere a probelor, care se obține de la unitatea de învățământ unde s-au înscris pentru a susține sesiunea de examen la care au participat.
Toate aceste documente de înscriere pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat 2025 se depun la liceul absolvit de candidat, în perioada 14 – 21 iulie.
Calendarul examenului național de bacalaureat – sesiunea august 2025:
* 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
* 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
* 6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale
* 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
* 11 august 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
* 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
* 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
* 14 august 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
* 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise și depunerea cererilor de vizualizare a lucrărilor
* 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
* 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale.
Candidații pot cere să susțină doar probele la care nu au obținut cel puțin nota 5.
Pentru a fi declarat promovat la examenul național de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
• să-și fi echivalat sau susținut toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• să aibă susținute toate probele scrise și să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• să obțină media generală 6 (cel puțin) la probele scrise.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Candidații care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condițiile, precum și candidații care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declarați „respinși”.
Amintim că, în județul Bacău, la sesiunea iunie 2025 (prima sesiune) a examenului de Bacalaureat au fost înscriși 3.192 de absolvenți ai învățământului liceal, dintre care 3.089 învățământ de zi și 103 de la seral sau frecvență redusă. Dintre aceștia, 2.911 au fost din promoția curentă și 281, din promoțiile anterioare. În final, au participat 3.139 de candidați (2.880 – promoția curentă și 259 – promoțiile anterioare) și au promovat examenul 2.636 de candidați, din care 2.537 de candidați din promoția curentă, restul fiind candidați din promoțiile anterioare.
Rata finală cumulată de promovare (calculată în baza mediilor, după contestații, obținute atât de absolvenții din promoția curentă, cât și de absolvenții din promoțiile anterioare, prezenți în examen) a fost de 84% (peste rata înregistrată la nivel național care a fost de 76,5%), iar pentru promoția curentă, rata finală de promovare a fost de 88,1%, peste rata națională de 81,9%.
Cu aceste rezultate finale, județul Bacău s-a clasat, la nivel național, pe locul II pe promovabilitate la rata cumulată și pe locul III pentru seria curentă.
Autostrada A7: Al treilea strat de asfalt pe lotul Cleja–Faraoani, județul Bacău
Lucrările pe Autostrada Moldovei (A7) avansează rapid, iar pe lotul Cleja–Faraoani, din județul Bacău, a fost turnat deja al treilea strat de asfalt. O filmare spectaculoasă realizată cu drona surprinde progresul șantierului, evidențiind ritmul accelerat al execuției.
TITULARIZAREA 2025: proba scrisă, calendar
Conform calendarului de organizare și desfășurare a Concursului național de Titularizare 2025, în data de 15 iulie se va derula etapa de susținere a probei scrise, pentru care, la nivelul județului Bacău, s-au organizat două centre, la Colegiul „N.V. Karpen” și Liceul Tehnologic „Grigore Antipa”, ambele din municipiul Bacău.
Pentru această etapă, s-au înscris și au fost validați, în total, 1.008 candidați, care au susținut și obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5(cinci). Cei mai mulți candidați sunt la disciplinele învățământ preșcolar în limba română (educatoare) – 213 candidați, învățământ primar în limba română (învățători) – 132 candidați, educație fizică și sport – 107 candidați.
Accesul candidaților în centrul de examen se va face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pașaportul în termen de valabilitate).
Proba scrisă începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, fiind testate cunoștințele de specialitate și didactica specialității, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului Educației și Cercetării.
După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare vor fi afișate pe site-ul dedicat și la avizierul centrului de examen. Toate spațiile destinate desfășurării acestui examen (sălile în care se desfășoară proba, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc) sunt monitorizate audio-video.
Calendar:
• 15 iulie: Susţinerea probei scrise;
• 22 iulie: Afişarea rezultatelor inițiale;
• 22-23 iulie: Înregistrarea contestaţiilor;
• 24-29 iulie: Soluționarea contestaţiilor;
• 30 iulie: Afişarea rezultatelor finale;
Evaluarea lucrărilor se va face digitalizat, în centre constituite la nivel național pe discipline. După ce este predată de candidat, fiecare lucrare este scanată și încărcată pe o platformă dedicată, de unde, ulterior, va fi distribuită automat și către profesori evaluatori. Secretizarea lucrării se face tot automat, în momentul încărcării.
Repartizarea candidaților pe posturile/catedrele didactice de predare vacante va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, începând cu data de 31 iulie.
Titularizarea este examenul de angajare în sistemul de învățământ. Pentru a se titulariza, deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7(șapte) atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5(cinci) atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Activități preventive desfășurate de jandarmii băcăuani în Rezervația Naturală Nemira – Slănic Moldova
În data de 13 iulie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au desfășurat o acțiune preventivă în zona fondului forestier și cinegetic, precum și în perimetrul Rezervației naturale Nemira – Slănic Moldova.
Activitatea a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională care pot afecta echilibrul natural al acestei arii protejate.
Pe parcursul acțiunii, jandarmii au verificat modul în care este respectată legislația privind protecția mediului și conservarea fondului forestier. Au fost identificate persoane care au pătruns cu vehicule de tip A.T.V. în zona rezervației, încălcând astfel reglementările în vigoare. Acestea au fost avertizate cu privire la obligația respectării normelor legale aplicabile în ariile naturale protejate.
Astfel de demersuri au un rol esențial în conștientizarea cetățenilor asupra importanței protejării mediului și a menținerii unui echilibru durabil.
Jandarmeria Bacău reamintește că protejarea mediului este o responsabilitate comună, iar respectarea legislației în fondul forestier și în ariile protejate contribuie direct la siguranța și sănătatea ecosistemelor naturale.
Atletism/ Balcaniada U20: Băcăuanca Daria Vrînceanu, campioană balcanică de Junioare 1 și noul nr.1 mondial la Junioare 2 la triplusalt!
Sportiva antrenată de Cristi Nemțeanu la SCM- CSȘ Bacău a cucerit duminică titlul balcanic U20 la triplusalt cu un record personal de 13,64 metri ce echivalează cu cea mai bună performanță a lumii la U18. Totodată, Daria s-a laureat vice-campioană balcanică la ștafetă, rezultatele sale contribuind la o premieră: câștigarea, de către România, a Balcaniadei de atletism la Juniori 1
Ministerul Sănătății publică lista medicamentelor cu potențial psihoactiv: pot afecta capacitatea de a conduce
Ministerul Sănătății a publicat recent o listă oficială a medicamentelor autorizate în România care conțin substanțe cu potențial psihoactiv, capabile să influențeze negativ capacitatea de a conduce autovehicule. Măsura are ca scop informarea corectă a populației cu privire la riscurile asociate consumului anumitor medicamente, eliberate atât cu prescripție, cât și fără, înainte de a urca la volan.
Lista a fost elaborată de comisiile consultative și direcțiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, în colaborare cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM). Reprezentanții Ministerului subliniază că documentul nu include droguri sau substanțe ilegale, ci doar medicamente autorizate, ale căror efecte secundare pot altera percepția, coordonarea și timpul de reacție al conducătorilor auto.
📌 Efecte secundare vizate:
scăderea vitezei de reacție
percepția alterată a distanțelor și unghiurilor
amețeli, somnolență, confuzie
dificultăți de concentrare
Ministerul recomandă evitarea condusului în perioada administrării acestor tratamente și respectarea strictă a indicațiilor medicale, menționând că această măsură este crucială pentru siguranța rutieră și sănătatea publică. Chiar și în cazul unui tratament prescris legal, efectele adverse nu pot fi ignorate, iar șoferii se pot confrunta cu sancțiuni legale, inclusiv reținerea permisului, dacă sunt depistați în trafic sub influența acestor substanțe.
Lista medicamentelor autorizate în România care conțin substanțe ce pot prezenta efecte psihoactive și pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule. | |
Această listă cuprinde exclusiv medicamente ce pot fi eliberate în farmacie cu sau fără prescripție medicală și nu cuprinde substanțe cu utilizare interzisă (droguri). | |
Denumirea comună internaţională (substanță activă) | Denumirea medicamentului |
COMBINAŢII (OXICODONUM + NALOXONUM) | DOLNADA 10 mg/5 mg |
DOLNADA 20 mg/10 mg | |
DOLNADA 40 mg/20 mg | |
ESKETAMINUM | SPRAVATO 28 mg |
FENTANYLUM | FENTANIL KALCEKS 50 micrograme/ml |
FENTANYL ACTAVIS 100 micrograme/h | |
FENTANYL ACTAVIS 25 micrograme/h | |
FENTANYL ACTAVIS 50 micrograme/h | |
FENTANYL LAVIPHARM 100 micrograme/h | |
FENTANYL LAVIPHARM 12 micrograme/h | |
FENTANYL LAVIPHARM 25 micrograme/h | |
FENTANYL LAVIPHARM 50 micrograme/h | |
FENTANYL LAVIPHARM 75 micrograme/h | |
FENTANYL TORREX 0,05 mg/ml | |
FENTANYL TTS SANDOZ 100 micrograme/h | |
FENTANYL TTS SANDOZ 25 micrograme/h | |
FENTANYL TTS SANDOZ 50 micrograme/h | |
FENTANYL TTS SANDOZ 75 micrograme/h | |
LUNALDIN 100 micrograme | |
LUNALDIN 200 micrograme | |
LUNALDIN 300 micrograme | |
LUNALDIN 400 micrograme | |
LUNALDIN 600 micrograme | |
LUNALDIN 800 micrograme | |
PECFENT 100 micrograme | |
PECFENT 400 micrograme | |
TABFYL 100 micrograme | |
TABFYL 200 micrograme | |
TABFYL 300 micrograme | |
TABFYL 600 micrograme | |
TABFYL 800 micrograme | |
KETAMINUM | CALYPSOL 50 mg/ml |
KETAMINA PANPHARMA 50 mg/ml | |
LISDEXAMFETAMINUM | LISDEXAMFETAMINA STADA 20 mg |
LISDEXAMFETAMINA STADA 30 mg | |
LISDEXAMFETAMINA STADA 40 mg | |
LISDEXAMFETAMINA STADA 50 mg | |
LISDEXAMFETAMINA STADA 60 mg | |
LISDEXAMFETAMINA STADA 70 mg | |
LEVOMETHADONUM | LEFISYO 5 mg/ml |
METHADONUM | METADON BIOEEL 20 mg |
METADON BIOEEL 20 mg | |
METADON BIOEEL 5 mg | |
METADONA BIOEEL 10 mg | |
METADONA BIOEEL 40 mg | |
METHASAN 10 mg/ml | |
MISYO 10 mg/ml | |
SINTALGON 2,5 mg | |
METHYLFENIDATUM | CONCERTA 18 mg |
CONCERTA 36 mg | |
CONCERTA 54 mg | |
MORPHYNUM | MORFINA ZENTIVA 20 mg/ml |
SEVREDOL 10 mg | |
SEVREDOL 20 mg | |
VENDAL RETARD 100 mg | |
VENDAL RETARD 30 mg | |
VENDAL RETARD 60 mg | |
OPIUM | DROPIZOL 10 mg/ml |
OXYCODONUM | OXICODONA SANDOZ 40 mg |
OXICODONA SANDOZ 60 mg | |
OXICODONA SANDOZ 80 mg | |
OXIDOLOR 20 mg | |
OXIDOLOR 40 mg | |
OXIDOLOR 80 mg | |
PETHIDINUM | MIALGIN 100 mg/2 ml |
REMIFENTANILUM | REMIFENTANIL KABI 1 mg |
SUFENTANILUM CITRATUM | SOFENTIL 5 micrograme/ml |
SOFENTIL 50 micrograme/ml | |
TAPENTADOLUM | DOLTEN 100 mg |
DOLTEN 50 mg | |
DOLTEN 75 mg | |
ALPRAZOLAMUM | ALPRAZOLAM ATB 0,25 mg |
ALPRAZOLAM ATB 0,5 mg | |
ALPRAZOLAM ATB 1 mg | |
ALPRAZOLAM LPH 0,25 mg | |
ALPRAZOLAM LPH 0,5 mg | |
ALPRAZOLAM LPH 1 mg | |
FRONTIN 0,25 mg | |
FRONTIN 0,5 mg | |
FRONTIN 1 mg | |
PRAZOLEX 0,25 mg | |
PRAZOLEX 0,5 mg | |
PRAZOLEX 1 mg | |
XANAX 0,25 mg | |
XANAX 0,5 mg | |
XANAX 1 mg | |
XANAX 2 mg | |
ALPRAZOLAM GRINDEKS 0,25 mg | |
ALPRAZOLAM GRINDEKS 0,5 mg | |
ALPRAZOLAM GRINDEKS 1 mg | |
BROMAZEPAMUM | BROMAZEPAM ARENA 3 mg |
BROMAZEPAM LPH 1,5 mg | |
BROMAZEPAM LPH 3 mg | |
BROMAZEPAM SLAVIA 3 mg | |
BUPRENORPHINUM | SIXMO 74,2 mg |
COMBINAŢII (BUPRENORPHINUM + NALAXONE) | SUBOXONE 2 mg/0,5 mg |
SUBOXONE 8 mg/2 mg | |
ZUBSOLV 1,4 mg/0,36 mg | |
ZUBSOLV 5,7 mg/1,4 mg | |
CLOBAZAMUM | FRISIUM 10 mg |
CLONAZEPAMUM | RIVOTRIL 0,5 mg |
RIVOTRIL 2 mg | |
CLONOTRIL 0,5 mg | |
CLONOTRIL 2 mg | |
CODEINUM | CODEINA FOSFAT LPH 15 mg |
CODEINA FOSFAT MCC 15 mg | |
CODEINA SLAVIA 15 mg | |
FOSFAT DE CODEINA BIOEEL 15 mg | |
FOSFAT DE CODEINA SINTOFARM 15 mg | |
COMBINAŢII (IBUPROFENUM + CODEINUM) | BRUFEN PLUS 400 mg/30 mg |
BIOFEN PLUS 200 mg/12,80 mg | |
IBUVALEN DUO 200 mg/12,8 mg | |
NUROFEN PLUS 200 mg/12,80 mg | |
COMBINAŢII (PARACETAMOLUM + CODEINUM) | PARADOREN 500 mg/30 mg |
PARADOREN 500 mg/60 mg | |
ULTRACOD 500 mg/30 mg | |
COMBINAŢII (VALERIANAE EXTRACTUM SICCUM + PHENOBARBITALUM) | EXTRAVERAL 80 mg/20 mg |
DIHYDROCODEINUM | DHC CONTINUS 120 mg |
DHC CONTINUS 60 mg | |
DHC CONTINUS 90 mg | |
DIAZEPAMUM | DIAZEPAM DESITIN 10 mg/2,5 ml |
DIAZEPAM DESITIN 5 mg/2,5 ml | |
DIAZEPAM LAROPHARM 10 mg | |
DIAZEPAM TERAPIA 10 mg | |
DIAZEPAM TERAPIA 5 mg/ml | |
DIAZEPAM-RICHTER 10 mg | |
PHENOBARBITALUM | FENOBARBITAL ARENA 100 mg |
FENOBARBITAL ZENTIVA 100 mg | |
FENOBARBITAL ZENTIVA 100 mg/ml | |
LUMINAL 219 mg/ml | |
LOFLAZEPAT DE ETIL | VICTAN 2 mg |
LORAZEPAMUM | ANXIAR 1 mg |
TEMELOR 4 mg | |
MEDAZEPAMUM | MEDAZEPAM ARENA 10 mg |
MEDAZEPAM LAROPHARM 10 mg | |
MEDAZEPAM LPH 10 mg | |
MIDAZOLAMUM | BUCCOLAM 10 mg |
BUCCOLAM 2,5 mg | |
BUCCOLAM 5 mg | |
BUCCOLAM 7,5 mg | |
MIDAZOLAM DESITIN 10 mg | |
MIDAZOLAM DESITIN 2,5 mg | |
MIDAZOLAM DESITIN 5 mg | |
MIDAZOLAM DESITIN 7,5 mg | |
MIDAZOLAM HAMELN 1 mg/ml | |
MIDAZOLAM HAMELN 2 mg/ml | |
MIDAZOLAM HAMELN 5 mg/ml | |
MIDAZOLAM HYPERICUM 5 mg/ml | |
MIDAZOLAM KALCEKS 1 mg/ml | |
MIDAZOLAM SUN 1 mg/ml | |
MIDAZOLAM SUN 2 mg/ml | |
NITRAZEPAMUM | NITRAZEPAM – RICHTER 5 mg |
NITRAZEPAM LPH 2,5 mg | |
NITRAZEPAM LPH 5 mg | |
ZOLPIDEMUM | EDLUAR 10 mg |
EDLUAR 5 mg | |
STILNOX 10 mg | |
ZADOBRA 10 mg | |
ZADOBRA 5 mg | |
ZOLPIDEM ATB 10 mg | |
ZOLSANA 10 mg | |
TRAMADOLUM | CLORHIDRAT DE TRAMADOL BIOEEL 50 mg |
MABRON 100 mg/2 ml | |
MABRON 50 mg | |
MABRON RETARD 100 mg | |
MABRON RETARD 150 mg | |
MABRON RETARD 200 mg | |
TRAMACALM 50 mg | |
TRAMADOL 100 mg/2 ml | |
TRAMADOL 50 mg/1 ml | |
TRAMADOL 50 mg | |
TRAMADOL ARENA 50 mg | |
TRAMADOL KALCEKS 50 mg/ml | |
TRAMADOL RETARD 100 mg | |
TRAMADOL RETARD 150 mg | |
TRAMADOL RETARD 200 mg | |
TRAMAG 50 mg | |
TRAMAL RETARD 100 mg | |
TRAMAL RETARD 150 mg | |
TRAMAL RETARD 200 mg | |
COMBINAŢII (TRAMADOLUM + DEXKETOPROFENUM) | SKUDEXA 75 mg/25 mg |
SKUDEXA 75 mg/25 mg | |
COMBINAŢII (TRAMADOLUM + PARACETAMOLUM) | DORETA 37,5 mg/325 mg |
DORETA 75 mg/650 mg | |
DORETA EP 75 mg/650 mg | |
TRAMADOL/PARACETAMOL GEMAX PHARMA 37,5 mg/325 mg | |
ZALDIAR 37,5 mg/325 mg | |
CINOLAZEPAMUM | GERODORM 40 mg |
ZOPICLONUM | IMOVANE 7,5 mg |
SONLAX 7,5 mg | |
COMBINATII (PARACETAMOLUM+PROPYPHENAZONUM+CAFEINUM+CODEINUM) | CAFFETIN 10 mg |
COMBINATII (ACIDUM ACETYLSALICYLICUM+PARACETAMOLUM+CAFEINUM+CODEINUM) | FASCONAL 10 mg |
COMBINATII (ACIDUM ACETYLSALICYLICUM+PARACETAMOLUM+CODEINUM) | ASPACO 10 mg |
COMBINATII (PARACETAMOLUM+ACIDUM ASCORBICUM+CODEINUM) | PARAGRIP C 10 mg |
COMBINATII (PARACETAMOLUM+CODEINUM+CAFEINUM) | CODAMIN P 15 mg |
SOLPADEINE 8 mg | |
SOLPADEINE 500 mg/8 mg/30 mg | |
SOLPADEINE EXTRA 500 mg/12,8 mg/30 mg | |
GABAPENTINUM | GABAGAMMA 100 mg |
GABAGAMMA 300 mg | |
GABAGAMMA 400 mg | |
GABALEPT 300 mg | |
GABALEPT 400 mg | |
GABAPENTIN ARENA 100 mg | |
GABAPENTIN ARENA 300 mg | |
GABAPENTIN ARENA 400 mg | |
GABARAN 300 mg | |
GABARAN 400 mg | |
GABARAN 600 mg | |
GRIMODIN 100 mg | |
GRIMODIN 300 mg | |
GRIMODIN 400 mg | |
GRIMODIN 600 mg | |
GRIMODIN 800 mg | |
PREGABALINUM | LUSAMA 165 mg |
LUSAMA 330 mg | |
LUSAMA 82,5 mg | |
LYRICA 150 mg | |
LYRICA 300 mg | |
LYRICA 75 mg | |
PRAGIOLA 100 mg | |
PRAGIOLA 150 mg | |
PRAGIOLA 200 mg | |
PRAGIOLA 225 mg | |
PRAGIOLA 25 mg | |
PRAGIOLA 300 mg | |
PRAGIOLA 50 mg | |
PRAGIOLA 75 mg | |
PREGABALIN ACCORD 150 mg | |
PREGABALIN ACCORD 300 mg | |
PREGABALIN ACCORD 75 mg | |
PREGABALIN SANDOZ 100 mg | |
PREGABALIN SANDOZ 150 mg | |
PREGABALIN SANDOZ 200 mg | |
PREGABALIN SANDOZ 225 mg | |
PREGABALIN SANDOZ 25 mg | |
PREGABALIN SANDOZ 300 mg | |
PREGABALIN SANDOZ 50 mg | |
PREGABALIN SANDOZ 75 mg | |
PREGABALIN ZENTIVA 150 mg | |
PREGABALIN ZENTIVA 75 mg | |
PREGABALINA TERAPIA 125 mg | |
PREGABALINA TERAPIA 150 mg | |
PREGABALINA TERAPIA 175 mg | |
PREGABALINA TERAPIA 250 mg | |
PREGABALINA TERAPIA 275 mg | |
PREGABALINA TERAPIA 300 mg | |
PREGABALINA TERAPIA 75 mg | |
PREGABALINA VIVANTA 150 mg | |
PREGABALINA VIVANTA 300 mg | |
PREGABALINA VIVANTA 75 mg | |
SIRANALEN 150 mg | |
SIRANALEN 20 mg/ml | |
SIRANALEN 300 mg | |
SIRANALEN 75 mg | |



























