Acasă Blog Pagina 9

ACT și-a ținut Primul Congres Național: peste 700 de participanți au adoptat cel mai radical plan de reformare a statului român din ultimii 36 de ani

    Partidul Acțiunea Conservatoare (ACT) și-a desfășurat astăzi Primul Congres Național, la Sala C.A. Rosetti din Palatul Parlamentului, eveniment care a reunit peste 700 de participanți – delegați din toate filialele din țară și din diaspora, oficialități europene și personalități politice din România și din Europa.

    Lucrările au fost deschise cu intonarea Imnului de Stat și o rugăciune de binecuvântare, urmate de formalitățile statutare: constituirea Biroului Congresului, validarea mandatelor delegaților, constatarea cvorumului legal și aprobarea ordinii de zi.

    Un nou statut, pentru un partid de anvergură națională

    Chiar la debutul lucrărilor, delegații au votat un nou Statut al partidului, adaptat profilului unei organizații politice mature, articulată în toate județele țării și în diaspora românească. Noul document configurează ACT ca alternativă politică reală la partidele reprezentate astăzi în Parlamentul României.

    Mesaje din Europa: voci ale dreptei conservatoare europene

    Congresul a beneficiat de intervențiile unor personalități de prim rang ale conservatorismului european: António Tânger Corrêa (Vicepreședinte al partidului Chega, Portugalia, ș Vicepreședinte al grupului Patrioți pentru Europa din Parlamentul European), Nicola Procaccini (Co-Președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni – ECR – din Parlamentul European, Președinte al fundației New Direction), Gheorghe Piperea (europarlamentar AUR, Vicepreședinte ECR), Valeriu Ghilețchi (Președintele European Christian Political Party – ECPP), Karin Heepen (Vicepreședinte ECPP, co-președinte fondator Bündnis C, Germania), Virginie Joron (europarlamentară, meembră a conducerii Rassemblement National, Franța), Paolo Inselvini (europarlamentar, Fratelli d’Italia).

    Nicola Procaccini a transmis un mesaj video în care a vorbit despre rădăcinile comune ale mișcărilor conservatoare europene: „Ideile cu rădăcini adânci cresc întotdeauna repede.” El a subliniat că apărarea propriei națiuni nu este un gest anti-european, ci tocmai calea prin care se construiește o Europă a națiunilor libere.

    Karin Heepen, vorbind despre criza demografică a Europei, a atras atenția: „Fără familii sănătoase nu poate exista o societate sănătoasă.” Ea a cerut, în numele Germaniei și al Uniunii Europene, iertare pentru contribuția adusă la exodul de competențe din România, un fenomen care a privat țara de peste trei milioane de cetățeni, mulți dintre ei tineri și înalt calificați.

    Paolo Inselvini, cel mai tânăr vorbitor al congresului, a vorbit despre adevăr, curaj și apărarea identității, încheindu-și mesajul cu îndemnul: „Sus inimile!”

    Fondatorii și liderii teritoriali, pe scenă

    Au luat cuvântul, în numele fondatorilor partidului, Robert Alecu (deputat, Secretar General ACT), Adela-Ioana Târziu-Grăjdeanu (Președinte al Institutului Conservator, Vicepreședinte ACT) și Șerban Dimitrie Sturdza (europarlamentar, Vicepreședinte ACT). Din partea filialelor județene au vorbit Marius Hațegan (președinte interimar, filiala ACT Alba, și vicepreședinte la nivel național), Costin Trandafir (președinte interimar, filiala ACT Prahova, și vicepreședinte la nivel național) și Daniel Turiac (coordonator, filiala ACT Italia).

    Promisiunea de acum un an, împlinită: 50 de lideri pe scenă

    Momentul de impact al zilei a venit la finalul congresului, când pe scenă au urcat, împreună, cei 50 de lideri locali ai ACT din toată țara. Este împlinirea unei promisiuni făcute acum exact un an, la lansarea partidului, de președintele Claudiu Târziu, care, atunci când ACT era abia înființat, s-a angajat public să găsească 50 de lideri buni pentru România. Astăzi, promisiunea a devenit realitate vizibilă, în fața a sute de delegați.

    Discursul președintelui: „Puterea este a poporului”

    În discursul prezidențial, de 30 de minute, Claudiu Târziu a făcut diagnosticul statului român actual – un aparat administrativ supraaglomerat, o economie vulnerabilă, o dependență energetică ce reduce libertatea de decizie – și a tras concluzia: „Nu mai e un instrument pentru cetățean și pentru națiune. E un instrument pentru interesele altora.”

    Președintele ACT a prezentat cei trei piloni ai proiectului politic al partidului – Libertate, Ordine și Prosperitate – și a sintetizat misiunea ACT: „Construim un stat român puternic, care produce prosperitate și își apără cetățenii oriunde s-ar afla.” El a încheiat discursul cu un anunț editorial: lansarea publică a cărții sale, Statul care servește națiunea – Calea României spre un stat dezvoltator suplu, care devine document prrogrramati al ACT și pe care a sintetizat-o într-o propoziție: „Puterea este redată poporului!”

    Conducerea partidului, aleasă de delegați

    Congresul a ales noile organe statutare de conducere ale ACT. Biroul Politic Național va fi condus de Claudiu Târziu – președinte, alături de Robert Alecu – secretar general, și de vicepreședinții Adela-Ioana Târziu-Grăjdeanu, Marius Hațegan, Șerban Dimitrie Sturdza și Costin Trandafir. Delegații au votat, de asemenea, Consiliul Național al Reprezentanților, Comisia de Cenzori, Comisia de Arbitraj și Trezorierul partidului.

    ACT, primit oficial în familia creștin-democrată europeană

    Congresul a marcat și aderarea ACT la European Christian Political Party (ECPP), singurul partid european asumat ca formațiune creștină cu reprezentare în Parlamentul European. La eveniment au participat chiar președintele și vicepreședinteeke ECPP – Valeriu Ghilețchi și Karin Heepen –, confirmând, prin prezența lor, integrarea Acțiunii Conservatoare în rețeaua politică de orienare creștin-conservatoare a Europei.

    „Refondarea Statului Român”: cel mai radical proiect politic din ultimii 36 de ani

    Punctul culminant al Congresului a fost votarea, în unanimitate, a Rezoluției „Refondarea Statului Român”, documentul programatic prin care ACT se angajează public la cel mai radical plan de reformare a statului propus în România în ultimii 36 de ani.

    Rezoluția propune trei direcții de acțiune: cetățenii să decidă, prin referendum, în temele majore ale țării – taxe, apărare, pensii etc – și să aleagă prin vot șefii instituțiilor din justiție și membrii Curții Constituționale; un sistem politic cu răspundere asumată, cu un președinte cu putere executivă reală și un sistem electoral cu primă majoritară; și un stat care produce rezultate concrete pentru cetățean – resursele naturale ale țării să aducă mai mulți bani la buget, funcționarii publici să fie angajați și plătiți pe merit, birocrația să fie redusă, iar evaziunea fiscală combătută, în condițiile în care statul român pierde anual 8-10 miliarde de euro doar din TVA neîncasat.

    Documentul se încheie cu un angajament ferm: „Drumul va fi greu, iar cei care profită de sistemul actual se vor opune. Dar vom izbândi.”

    Despre Acțiunea Conservatoare

    Acțiunea Conservatoare (ACT) este un partid politic românesc înființat acum un an, cu structuri organizate în toate județele țării și în diaspora.

    ACT este membru al European Christian Political Party (ECPP) și are doi reprezentanți în Parlamentul European, afiliați grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR): Claudiu Târziu și Șerban Dimitrie Sturdza.

    Promenada Bistriței va fi inaugurată printr-un eveniment cultural dedicat comunității băcăuane

      Consiliul Local Bacău urmează să aprobe organizarea evenimentului „Promenada Bistriței 2026”, dedicat inaugurării și recepționării noului obiectiv de investiții „Coridor pentru deplasări nemotorizate Promenada Bistriței”. Potrivit documentelor înaintate de Primăria Bacău, manifestarea va transforma noua promenadă într-un spațiu cultural și de recreere deschis tuturor categoriilor de vârstă.

      Evenimentul va include recitaluri de muzică clasică, jazz și muzică de cameră susținute de elevi și profesori ai Colegiului Național de Artă „George Apostu”, expoziții de pictură, grafică și sculptură, precum și o expoziție de fotografii și imagini reprezentative pentru municipiul Bacău. Lucrările expuse vor putea fi prezentate ulterior și în alte evenimente organizate de municipalitate sau în unități de învățământ din oraș.

      Un element de noutate îl reprezintă introducerea conceptului de „scaune de lectură”, mobilier urban mobil inspirat de celebrele scaune din grădinile pariziene. Acestea vor putea fi mutate și rearanjate de către cetățeni în funcție de preferințe, oferind mai multă flexibilitate și confort decât băncile clasice. După inaugurare, scaunele vor rămâne în dotarea permanentă a Insulei de Agrement.

      Programul va fi completat de vizite ghidate la Centrul de Cultură „George Apostu”, unde publicul va putea vedea muzeul în aer liber al instituției, expoziția de benzi desenate „No Hate Manga Stories”, dedicată combaterii fenomenului bullying, expoziția de grafică „Overflow”, semnată de Ana Vintilă, precum și lucrări realizate în cadrul proiectului „Ateliere la Muzeu”.

      Pentru organizarea evenimentului, municipalitatea propune alocarea sumei de 28.000 de lei din bugetul local. Din această sumă, 10.000 de lei vor fi utilizați pentru materiale promoționale și expoziționale, iar 18.000 de lei pentru achiziția mobilierului urban mobil destinat noii promenade.

      Data exactă a inaugurării va fi stabilită ulterior prin dispoziție a primarului, după finalizarea procedurilor de recepție a investiției. Potrivit administrației locale, noua Promenadă a Bistriței este gândită ca un spațiu modern pentru mișcare, relaxare și activități culturale, menit să crească atractivitatea zonei și să încurajeze utilizarea spațiilor publice de către comunitate.

      CONVOCATOR GRUP ȘERBAN HOLDING S.A.

        Consiliul de administrație al GRUP ȘERBAN HOLDING S.A., persoană juridică română, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2018001556046, codul unic de identificare (CUI) 40006886, cu sediul în Sat Sascut, Comuna Sascut, str. Silozului nr. 4, jud. Bacău, România, capital social subscris și integral vărsat de 180.089.656 RON (Societatea),

        Consiliul de Administrație al Societății convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA), după cum urmează:
        (a) AGOA va avea loc la data de 24 iulie 2026, începând cu ora 10:00, la fostul sediu social al Societății situat în Filipești, comuna Bogdănești, str. Principală nr. 25, jud. Bacău.

        (b) În cazul în care, la data menționată mai sus, ca fiind data primei convocări a ședinței AGOA, nu se întrunește cvorumul de prezentă prevăzut de lege și/ sau Actul Constitutiv, se convoacă și se fixează cea de-a doua ședință AGOA în data de 27 iulie 2026, având aceeași ordine de zi, începând cu ora 10:00 la fostul sediu social al Societății situat în Filipești, comuna Bogdănești, str. Principală nr. 25, jud. Bacău.
        (c) Data de referință va fi 13 iulie 2026 (Data de Referință), astfel încât doar persoanele care sunt înregistrate ca acționari ai Societății la sfârșitul zilei de 13 iulie 2026 în registrul acționarilor Societății ținut de către Depozitarul Central S.A. au dreptul de a participa și vota în cadrul ședinței AGOA. În eventualitatea unei a doua convocări a AGOA, Data de Referință rămâne aceeași.

        (d) Ordinea de zi a ședinței AGOA va fi următoarea:

        1. Aprobarea situațiilor financiare anuale individuale ale Societății la data și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025, întocmite în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1802/2014, pe baza Raportului Administratorilor pentru anul 2025 și a raportului auditorului independent asupra situațiilor financiare anuale individuale ale Societății la data și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025.
        2. Aprobarea situațiilor financiare anuale ale Societății consolidate la nivelul grupului de societăți al Societății la data și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025, întocmite în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1802/2014, pe baza Raportului Administratorilor pentru anul 2025 și a raportului auditorului independent asupra situațiilor financiare anuale consolidate ale Societății la data și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025.
        3. Aprobarea repartizării profitului net corespunzătoare exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2025.
        4. Aprobarea descărcării de gestiune a membrilor Consiliului de Administraţie al Societății pentru exerciţiul financiar încheiat la data de 31 decembrie 2025.
        5. Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății aferent exercițiului financiar 2026, la nivel individual.
        6. Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății aferent exercițiului financiar 2026, la nivel consolidat.
        7. Aprobarea împuternicirii membrilor Consiliului de Administrație și/sau Directorului General al Societății, cu posibilitatea de subdelegare, ca în numele și pe seama Societății, cu putere și autoritate deplină, să semneze orice documente, inclusiv hotărârea AGOA, să depună si să solicite publicarea în Monitorul Oficial al României partea a IV-a a hotărârii, să ridice orice documente, să îndeplinească orice formalități necesare în fața Oficiului Registrului Comerțului, precum și în fața oricărei alte autorități, instituții publice, persoane juridice sau fizice, precum și să execute orice operațiuni, în vederea aducerii la îndeplinire și asigurării opozabilității hotărârilor ce urmează să fie adoptate de către AGOA.

        (e) Acționarii vor avea dreptul de a consulta materialele informative privind ordinea de zi începând cu data de 22 iunie 2026 sau imediat ce vor fi disponibile ulterior acestei date conform procedurii menționate în cadrul prezentului convocator.
        (f) În cazul exercitării dreptului acționarilor de a propune noi puncte pe ordinea de zi a ședinței AGOA, ordinea de zi revizuită va fi publicată până la data de 10 iulie 2026.

        2. APROBAREA CONVOCATORULUI AGOA
        PRECIZĂRI PRIVIND ȘEDINȚA AGOA

        I. Cerințele de identificare aplicabile acționarilor
        Cerințele de identificare aplicabile pentru acționarul persoană fizică și/sau pentru mandatarul acestuia și/sau pentru reprezentantul legal/mandatarul acționarului persoană juridică sunt:
        (a) în cazul acționarilor persoane fizice:
        (i) să fie însoțite de actul de identitate sau, după caz, de copia actului de identitate al acționarului (BI sau CI pentru cetățenii români sau pașaport pentru cetățenii străini), care să permită identificarea acestuia în registrul acționarilor Societății ținut de Depozitarul Central SA;
        (ii) constatarea calității de mandatar se va face în baza împuternicirii speciale sau împuternicirii generale emise de acționar; împuternicirea generală poate fi acordată doar unui ”intermediar”, în sensul legislației pieței de capital, sau unui avocat; împuternicirea generală va fi acceptată fără alte documente suplimentare de identificare, dacă este întocmită conform prevederilor legale în vigoare, este semnată de acționar și este însoțită de o declarație pe propria răspundere dată de reprezentantul legal al intermediarului sau de avocatul care a primit împuternicirea de reprezentare prin împuternicirea generală, din care să reiasă că:
        – împuternicirea este acordată de respectivul acționar, în calitate de client, intermediarului sau, după caz, avocatului;
        – împuternicirea generală este semnată de acționar, inclusiv prin atașare de semnătură electronică extinsă, dacă este cazul.
        Declarația semnată și, după caz, ștampilată, se va transmite în original, odată cu împuternicirea generală.
        În cazul în care un acționar este reprezentat de o instituție de credit care prestează servicii de custodie, aceasta va putea vota în AGOA pe baza instrucțiunilor de vot primite prin mijloace electronice de comunicare, fără a mai fi necesară întocmirea unei împuterniciri speciale sau generale de către acționar. Custodele votează în adunarea generală a acționarilor exclusiv în conformitate și în limita instrucțiunilor primite de la clienții săi având calitatea de acționari la Data de Referință.
        În cazul în care acționarul este reprezentat de o instituție de credit care prestează servicii de custodie, instituția de credit poate participa și vota în cadrul AGOA în condițiile în care prezintă o declarație pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal al instituţiei de credit, în care se precizează:
        – în clar, numele/denumirea acţionarului în numele căruia instituţia de credit participă şi votează în cadrul AGOA;
        – faptul că instituţia de credit prestează servicii de custodie pentru respectivul acţionar.
        Declaraţia semnată şi, după caz, ştampilată, se va transmite în original.
        (iii) copia actului de identitate al mandatarului sau reprezentantului mandatarului persoană fizică (BI sau CI pentru cetățenii români sau pașaport pentru cetățenii străini),
        (iv) în cazul exprimării votului prin mandatar persoană juridică: dovada calităţii de reprezentant a persoanei fizice care reprezintă mandatarul persoană juridică se va face printr-un certificat constatator al mandatarului (nu mai vechi de 30 de zile înainte de data AGOA)/ documentele similare celor menționate mai sus (nu mai vechi de 30 de zile înainte de data AGOA) sau printr-o procură emisă de către reprezentantul legal al mandatarului, aşa cum apare acesta înregistrat la Registrul Comerţului sau organismele similare, însoţită de certificatul constatator sau documente similare (nu mai vechi de 30 de zile înainte de data AGOA).

        IAR
        (b) în cazul acționarilor persoane juridice:
        (i) constatarea/confirmarea calității de reprezentant legal se face în baza listei acționarilor primită de la Depozitarul Central S.A.; totuși dacă acționarul/persoana care are această obligație nu a informat în timp util Depozitarul Central S.A. privind reprezentantul său legal (astfel încât registrul acționarilor de la Data de Referință să reflecte acest lucru), atunci certificatul constatator (nu mai vechi de 30 de zile înainte de data AGOA)/documentele similare celor menționate mai sus (nu mai vechi de 30 de zile înainte de data AGOA) trebuie să facă dovada calității reprezentantului legal al acționarului persoană juridica;
        (ii) constatarea calității de reprezentant convențional/mandatar se va face în baza împuternicirii speciale emise de reprezentantul legal al acționarului, identificat conform lit. (i) de mai sus sau în baza împuternicirii generale emise de reprezentantul legal al acționarului (aceasta din urmă poate fi acordată doar unui „intermediar”, în sensul legislației pieței de capital, sau unui avocat), sau, în cazul acționarilor care sunt organizații internaționale, în baza unei împuterniciri speciale sau generale (aceasta din urma poate fi acordata doar unui „intermediar”, în sensul legislației pieței de capital, sau unui avocat) acordate conform procedurii standard utilizate de acea organizație şi însoţită de toate documentele justificative privind calitatea semnatarilor; împuternicirea generală va fi acceptată fără alte documente suplimentare de identificare, daca este întocmită conform prevederilor legale în vigoare, este semnată de acţionar şi este însoţită de o declaraţie pe propria răspundere dată de reprezentantul legal al intermediarului sau de avocatul care a primit împuternicirea de reprezentare prin împuternicirea generală, din care să reiasă că:
        – împuternicirea este acordată de respectivul acţionar, în calitate de client, intermediarului sau, după caz, avocatului;
        – împuternicirea generală este semnată de acţionar, inclusiv prin ataşare de semnătură electronică extinsă, dacă este cazul.
        Declaraţia semnată şi, după caz, ştampilată, se va transmite în original, odată cu împuternicirea generală.
        În cazul în care un acţionar este reprezentat de o instituţie de credit care prestează servicii de custodie, aceasta va putea vota în AGOA pe baza instrucţiunilor de vot primite prin mijloace electronice de comunicare, fără a mai fi necesară întocmirea unei împuterniciri speciale sau generale de către acţionar. Custodele votează în adunarea generală a acţionarilor exclusiv în conformitate şi în limita instrucţiunilor primite de la clienţii săi având calitatea de acţionari la Data de Referinţă.
        În cazul în care acționarul este reprezentat de o instituție de credit care prestează servicii de custodie, instituţia de credit poate participa şi vota în cadrul AGOA în condiţiile în care prezintă o declaraţie pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal al instituţiei de credit, în care se precizează:
        – în clar, numele/denumirea acţionarului în numele căruia instituţia de credit participă şi votează în cadrul AGOA;
        – faptul că instituţia de credit prestează servicii de custodie pentru respectivul acţionar.
        Declaraţia semnată şi, după caz, ştampilată, se va transmite în original.
        (iii) copia actului de identitate al reprezentantului legal/mandatarului (BI sau CI pentru cetățenii români sau pașaport pentru cetățenii străini);
        (iv) în cazul exprimării votului prin mandatar persoană juridică: dovada calităţii de reprezentant a persoanei fizice care reprezintă mandatarul persoană juridică se va face printr-un certificat constatator al mandatarului (nu mai vechi 30 de zile înainte de data AGOA)/ documente similare celor menţionate mai sus (nu mai vechi de 30 de zile înainte de data AGOA), sau printr-o procură emisă de către reprezentantul legal al mandatarului, aşa cum apare acesta înregistrat la Registrul Comerţului sau organismele similare, însoţită de certificatul constatator sau documente similare (nu mai vechi de 30 de zile înainte de data AGOA).
        Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal/convenţional/mandatar întocmite într-o limbă străină, alta decât limba engleză, vor fi însoțite de traducere, realizată de un traducător autorizat, în limba română și/sau în limba engleză.

        II. Participarea acţionarilor la şedinţa AGOA
        1. Acţionarii înscrişi la Data de Referinţă în registrul acţionarilor Societăţii, ţinut de Depozitarul Central S.A., pot participa şi pot vota în cadrul AGOA:
        – personal, prin vot direct;
        – prin reprezentant cu împuternicire specială sau generală (aceasta din urmă poate fi acordată doar unui ”intermediar”, în sensul legislaţiei pieţei de capital, sau unui avocat) sau prin instituţii de credit care prestează servicii de custodie;
        – prin corespondenţă.
        (a) Votul personal
        În cazul votului personal, acţionarii persoane fizice şi acţionarii persoane juridice vor fi îndreptăţiţi să participe la AGOA prin simpla probă a identităţii acestora, respectiv a reprezentanților legali, după caz, conform cerinţelor de identificare prevăzute în Secțiunea I (Cerinţele de identificare aplicabile acţionarilor).
        (b) Votul prin reprezentare cu împuternicire specială sau generală sau prin instituții de credit care prestează servicii de custodie
        Reprezentarea acţionarilor în AGOA se poate face prin reprezentant/mandatar, care poate fi un alt acţionar sau o terţă persoană, prin completarea şi semnarea formularului împuternicirii speciale. În situația discutării în cadrul AGOA, în conformitate cu prevederile legale, a unor puncte neincluse pe ordinea de zi publicată, împuternicitul poate vota pe marginea acestora conform interesului acționarului reprezentat.
        2. De asemenea, un acţionar poate acorda o împuternicire generală valabilă pentru o perioadă care nu va depăşi 3 ani, dacă părţile nu au prevăzut în mod expres un termen mai mare, permiţând reprezentantului său să voteze în toate aspectele aflate în dezbaterea AGOA, inclusiv în ceea ce priveşte acte de dispoziţie, cu condiţia ca împuternicirea să fie acordată de către acţionar, în calitate de client, unui ”intermediar”, în sensul legislaţiei pieţei de capital, sau unui avocat. În cazul în care acționarul este reprezentat de o instituție de credit care prestează servicii de custodie, aceasta va putea vota în AGOA pe baza instrucțiunilor de vot primite prin mijloace electronice de comunicare, fără a mai fi necesară întocmirea unei împuterniciri speciale sau generale. Custodele votează exclusiv în conformitate cu și în limita instrucțiunilor primite de la clienții săi având calitatea de acționari la Data de Referință. Împuternicirile generale, după caz, şi voturile exprimate prin instituţii de credit care prestează servicii de custodie, vor fi însoţite de declaraţiile indicate în Secțiunea I (Cerinţele de identificare aplicabile acţionarilor).
        Un acţionar poate desemna o singură persoană să îl reprezinte în ședința AGOA. Totuşi, un acţionar poate desemna prin împuternicire unul sau mai mulţi reprezentanţi supleanţi care să îi asigure reprezentarea în AGOA, în cazul în care reprezentantul desemnat este în imposibilitate de a-şi îndeplini mandatul. În cazul în care prin împuternicire sunt desemnaţi mai mulţi reprezentanţi supleanţi, acţionarul va stabili şi ordinea în care aceştia îşi vor exercita mandatul.
        3. În cazul în care acționarul este reprezentat de o instituție de credit care prestează servicii de custodie, instituţia de credit poate participa şi vota în cadrul AGOA în condiţiile în care prezintă o declaraţie pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal al instituţiei de credit, în care se precizează:
        – în clar, numele/denumirea acţionarului în numele căruia instituţia de credit participă şi votează în cadrul AGOA;
        – faptul că instituţia de credit prestează servicii de custodie pentru respectivul acţionar.
        Împuternicirea specială, declarația reprezentantului legal al intermediarului sau, după caz, a avocatului sau a instituției de credit care prestează servicii de custodie și împuternicirea generală (înainte de prima utilizare), prevăzute mai sus, completate şi semnate de acţionari, vor fi transmise în scris fie (i) în original (în cazul împuternicirii speciale si al declarației reprezentatului legal al intermediarului sau, după caz, a avocatului si a institutiei de credit care presteaza servicii de custodie) sau în copie cuprinzând menţiunea conformităţii cu originalul sub semnătura reprezentantului (în cazul împuternicirii generale), în format fizic (personal sau prin poștă/servicii de curierat cu confirmare de primire), la fostul sediul social al Societăţii, fie (ii) prin e-mail, cu semnătura electronică extinsă încorporată, conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, la adresa ir@grup-serban.ro, astfel încât să fie recepționate de Societate nu mai târziu de 22 iulie 2026 ora 10.00, respectiv cu 48 de ore înainte de data desfăşurării şedinţei AGOA, sub sancţiunea pierderii dreptului de vot în cadrul şedinţei AGOA, semnate fără îndeplinirea altor formalități în legătură cu forma acestor documente. Ambele modalităţi de transmitere a împuternicirilor trebuie să conţină menţiunea scrisă clar, cu majuscule „Împuternicire – pentru Adunarea Generală Ordinară a acţionarilor din data de 24 iulie/27 iulie 2026”.
        4. În scopuri de identificare, împuternicirea specială va fi însoţită de documentele care să ateste îndeplinirea cerinţelor de identificare prevăzute în Secțiunea I (Cerinţele de identificare aplicabile acţionarilor).
        Împuternicirea generală dată de un acționar, în calitate de client, unui intermediar, în sensul legislației pieței de capital, sau unui avocat, este valabilă fără a solicita alte documente suplimentare referitoare la respectivul acționar, dacă împuternicirea este întocmită conform Regulamentului nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, este semnată de respectivul acționar și este însoțită de o declarație pe proprie răspundere dată de reprezentantul legal al intermediarului sau de avocatul care a primit împuternicirea de reprezentare prin împuternicire generală, din care să reiasă că: (i) împuternicirea este acordată de respectivul acționar, în calitate de client, intermediarului, în sensul legislației pieței de capital, sau, după caz, avocatului şi (ii) împuternicirea generală este semnată de acționar inclusiv prin atașare de semnătură electronică extinsă, dacă este cazul.
        5. Împuternicirile speciale şi generale sunt valabile atât pentru prima convocare AGOA, cât și pentru a doua convocare AGOA, dacă condițiile legale şi/sau statutare de cvorum prevăzute pentru ținerea AGOA la prima convocare nu au fost îndeplinite.
        Împuternicirile speciale sau, după caz, generale sau documentele care atestă calitatea de reprezentanţi legali vor fi reţinute de Societate şi se va face menţiune despre acestea în procesul-verbal al şedinţei.
        6. Acţionarii nu pot fi reprezentaţi în AGOA pe baza unei împuterniciri generale de către o persoană care se află într-o situaţie de conflict de interese, potrivit art.105, alin. (15) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată. Mandatarul nu poate fi substituit de o altă persoană decât în cazul în care acest drept i-a fost conferit în mod expres de către acţionar în împuternicire, (fara a aduce atingere dreptului actionarului de a desemna un reprezentant supleant). În condițiile în care mandatarul este o persoană juridică, aceasta poate să îşi exercite mandatul primit prin intermediul oricărei persoane ce face parte din organul de administrare sau conducere sau oricăruia dintre angajaţii săi, cu respectarea cerinţelor de identificare prevăzute la Secțiunea I (Cerinţele de identificare aplicabile acţionarilor).

        Formularul împuternicirii speciale:
        (i) va fi pus la dispoziţia acţionarilor de către Societate, începând cu data de 22 iunie 2026, pe website-ul Societăţii la adresa www.grup-serban.ro, Secțiunea „Investitori > Adunări Generale”;
        (ii) formularul împuternicirii speciale va fi actualizat de către Societate dacă se vor adăuga noi puncte pe ordinea de zi a AGOA şi va fi publicat, în formă actualizată, pe website-ul Societăţii la adresa www.grup-serban.ro, Secțiunea „Investitori > Adunări Generale”. În cazul în care ordinea de zi va fi completată/actualizată, iar acționarii nu trimit împuternicirile speciale completate, împuternicirile speciale transmise anterior completării/actualizării ordinii de zi, vor fi luate în considerare doar pentru punctele din acestea care se regăseau pe ordinea de zi inițială;
        (iii) va fi completat de către acţionar în 3 (trei) exemplare originale: unul pentru acţionar, unul pentru mandatar şi unul pentru Societate.
        Societatea acceptă notificarea desemnării reprezentanţilor prin mijloace electronice la adresa de e-mail ir@grup-serban.ro, conform Legii 455/2001 privind semnătura electronică. În acest caz împuternicirea se va transmite prin semnătură electronică extinsă.

        (c) Votul prin corespondență
        Acționarii înregistrați la Data de Referință au posibilitatea de a vota prin corespondență, înainte de AGOA, până la data-limită 22 iulie 2026, ora 10.00 – data recepționării de către Societate a votului lor, prin utilizarea formularului de vot prin corespondență pus la dispoziția acționarilor începând cu data de 22 iunie 2026. Pentru votul prin corespondență, se va folosi următorul sistem:
        (i) Dacă se optează pentru transmiterea în formă tipărită, formularele de vot vor fi depuse/ transmise la fostul sediu al societății din Filipești, comuna Bogdănești, str. Principală nr. 25, județul Bacău, România până la data-limită menționată. Formularul de vot prin corespondență va fi considerat valid doar dacă este însoțit de documentele menționate a fi necesare pentru participarea la AGOA.
        (ii) Dacă se optează pentru transmiterea prin e-mail, formularele de vot prin corespondență pot fi trimise, prin documente semnate cu semnătură electronică extinsă, conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, la adresa de e-mail: ir@grup-serban.ro, până la data-limită menționată. În cazul transmiterii în format electronic a formularului de vot, pentru a fi considerat valid votul, vor fi transmise contra-semnate electronic (scanate și apoi semnate cu semnătura electronică) și documentele menționate a fi necesare pentru participarea la AGOA.
        Începând cu data de 22 iunie 2026, formularele pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență se pot obține de la fostul sediu al societății din Filipești, comuna Bogdănești, str. Principală nr. 25, județul Bacău, România sau pot fi descărcate de pe website-ul societății (www.grup-serban.ro), de la secțiunea pentru investitori.
        7. Formularul pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență va fi actualizat de către Societate dacă se vor adăuga noi puncte pe ordinea de zi a AGOA şi va fi publicat, în formă actualizată, pe website-ul Societăţii la adresa www.grup-serban.ro, Secțiunea „Investitori > Adunări Generale”. În cazul în care ordinea de zi va fi completată/actualizată, iar acționarii nu trimit buletinele de vot prin corespondență compeltate/actualizate, buletinele de vot prin corespondeță transmise anterior completării/actualizării ordinii de zi, vor fi luate în considerare doar pentru punctele din acestea care se regăseau pe ordinea de zi inițială.

        III. Dreptul acționarilor de a introduce noi puncte pe ordinea de zi a ședinței AGOA
        În conformitate cu dispozițiile legale, unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social are/au dreptul, în cel mult 15 zile de la data publicării convocatorului în Monitorul Oficial:
        (i) de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală;
        (ii) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale.
        Propunerile acționarilor și documentele ce atestă îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea acestor drepturi vor fi transmise cu respectarea termenului menționat anterior, respectiv până la data de 07 iulie 2026 inclusiv, utilizând una din următoarele forme de transmitere:
        (i) prin document olograf, în original, prin poștă sau servicii de curierat, în plic închis marcat „Propunere de noi puncte pe ordinea de zi pentru AGOA din data de 24 iulie/27 iulie 2026”, la Grup Șerban Holding S.A. – Filipești, comuna Bogdănești, str. Principală nr. 25, județul Bacău, România;
        (ii) prin document semnat cu semnătură electronică extinsă, conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, prin e-mail având ca subiect „Propunere de noi puncte pe ordinea de zi pentru AGOA din data de 24 iulie/27 iulie 2026” la adresa: ir@grup-serban.ro.
        Dacă va fi cazul, ordinea de zi revizuită va fi publicată până la data de 10 iulie 2026, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

        IV. Dreptul acționarilor de a adresa întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a AGOA
        Acționarii societății pot adresa întrebări în scris privind punctele de pe ordinea de zi, împreună cu acte care permit identificarea acționarului potrivit Secțiunii I (Cerințele de identificare aplicabile acționarilor), până cel târziu în ziua anterioară desfășurării AGOA (23 iulie 2026). Societatea poate răspunde inclusiv prin postarea răspunsului pe website-ul societății (www.grup-serban.ro). Întrebările acționarilor vor putea fi transmise în scris, fie prin poștă sau servicii de curierat la fostul sediu al societății menționat mai sus, fie prin mijloace electronice (la adresa: ir@grup-serban.ro).
        Informații suplimentare se pot obține la fostul sediu al societății Grup Șerban Holding S.A. – Filipești, comuna Bogdănești, str. Principală nr. 25, județul Bacău, România sau la numărul de telefon destinat relației cu investitorii: +40 751.271.000, de luni până vineri, între orele 11:00 – 17:00, până la data de 23 iulie 2026.

        V. Materialele informative privind ordinea de zi:
        Materialele necesare în vederea informării acționarilor vor fi puse la dispoziţia acestora, începând cu data de 22 iunie 2026, în limba română și dupa caz în limba engleză, în format electronic pe website-ul Societăţii, la adresa www.grup-serban.ro, secțiunea „Investitori > Adunări Generale” şi în format fizic la fostul sediu social al acesteia din Filipești, comuna Bogdănești, str. Principală nr. 25, județul Bacău, România, după cum urmează:
        a) convocatorul Adunărilor Generale Ordinare a Acţionarilor;umărul total de acţiuni şi drepturi de vot la data convocării;
        b) formularul de împuternicire specială utilizabil pentru votul prin reprezentant;
        c) formularul de vot prin corespondenţă;
        d) alte informaţii/ documente referitoare la subiectele incluse pe ordinea de zi a AGOA.
        Aceasta fiind ordinea de zi, prin prezentul convocator sunteți invitați să participați la AGOA la momentul și locul mai sus prevăzute.

        ȘERBAN LUCIAN- NICOLAE
        președintele Consiliului de Administrație
        ____________________

        Pompierii băcăuani, pe podium la Cupa Invictus la Rowing „Perfect 10” desfășurată la Onești

          Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău au participat la Cupa Invictus la Rowing „Perfect 10”, competiție organizată în municipiul Onești și inclusă în calendarul manifestărilor dedicate Anului Nadia Comăneci 2026.

          Evenimentul a fost dedicat promovării performanței și depășirii propriilor limite, fiind inspirat de simbolul „10 perfect”, reper al excelenței sportive la nivel mondial. Competiția a reunit reprezentanți ai structurilor din sistemul național de apărare, într-un cadru care a pus în valoare spiritul de echipă, disciplina, solidaritatea și determinarea.

          Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău a fost reprezentat de plutonier adjutant șef Mărcuț Nicușor, plutonier adjutant Văleanu Mihai Bogdan, plutonier Pirjol Emanuel, sergent major Leru Mihail Gabriel și soldat Beta Valentin Anton.

          Pompierii băcăuani au obținut rezultate remarcabile în clasamentul general individual. Astfel, plutonierul adjutant șef Mărcuț Nicușor a ocupat locul al II-lea la proba Rowing Sprint 1 minut, categoria Masters 2 masculin, iar plutonierul Pirjol Emanuel a obținut, de asemenea, locul al II-lea la proba Rowing Sprint 1 minut, categoria Masters 1 masculin.

          Potrivit reprezentanților ISU Bacău, rezultatele obținute reflectă nivelul de pregătire, disciplina și perseverența militarilor, confirmând faptul că performanța este rezultatul antrenamentului constant și al dedicării.

          Pe lângă participarea la competiția sportivă, pompierii militari și paramedicii SMURD din cadrul ISU Bacău, alături de voluntari, au organizat un atelier de prim ajutor destinat participanților și spectatorilor. În cadrul acestuia au fost prezentate tehnici esențiale de acordare a primului ajutor și au fost realizate demonstrații practice privind intervenția în situații de urgență.

          La finalul evenimentului, reprezentanții ISU Bacău au transmis felicitări tuturor concurenților pentru implicare, spirit competitiv și determinare, subliniind importanța promovării valorilor sportive și a unui stil de viață activ.

          Cinci medalii pentru o campioană de 10 ani. Înotul băcăuan strălucește la Campionatul Național

          În tribunele Bazinului de Înot din Bacău, emoțiile au fost la fel de intense ca în culoarele de concurs. Părinți, antrenori și colegi de echipă au urmărit cu sufletul la gură fiecare start și fiecare sosire, într-un weekend în care aproape 300 dintre cei mai buni înotători de 10 ani din România și-au disputat titlurile naționale.

          Pe 20 și 21 iunie, Bacăul a găzduit finala Campionatului Național de Înot rezervat copiilor de 10 ani, competiție organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. Sportivi din 67 de cluburi din întreaga țară au ajuns în orașul lui Bacovia pentru a demonstra că viitorul natației românești este deja în formare.

          Printre aceștia s-au aflat și cei trei reprezentanți ai Clubului Sportiv Nautica Bacău: Emma Beniuga, Rareș Deleu și Cosmina Varga.

          Dacă pentru mulți dintre concurenți simpla calificare la faza finală a reprezentat o victorie, pentru Emma Beniuga competiția s-a transformat într-un adevărat festival al performanței. Sportiva pregătită de antrenorul Adrian Poeană a urcat nu mai puțin de cinci ori pe podium, devenind cea mai premiată participantă a întrecerii.

          Emma a cucerit două medalii de aur, la probele de 50 de metri liber și 50 de metri fluture, două medalii de argint la 100 de metri spate și 50 de metri spate și o medalie de bronz la 100 de metri liber.

          Pentru un copil de numai 10 ani, cinci clasări pe podium la primul Campionat Național reprezintă mai mult decât o colecție de medalii. Este confirmarea talentului, a muncii depuse zi de zi la antrenamente și a sprijinului oferit de cei din jur.

          „Emoțiile familiei Emmei Beniuga au fost la fel de intense ca și emoțiile noastre, atunci când Emma a urcat de cinci ori pe podium la primul ei Campionat Național”, mărturisește antrenorul Adrian Poeană.

          În spatele rezultatelor se află însă o întreagă echipă. Rareș Deleu și Cosmina Varga au contribuit la reprezentarea cu succes a clubului băcăuan la această competiție națională, iar povestea lor vorbește despre continuitate și pasiune pentru sport.

          „Deleu Rareș și Varga Cosmina au fiecare câte doi frați mai mari care practică înotul de performanță tot în cadrul echipei Nautica, ceea ce arată încrederea părinților în profesionalismul echipei noastre, fapt pentru care suntem recunoscători. Emma Beniuga este un copil talentat, cu calități aparte, susținută necontenit de părinți și familie, iar noi o asigurăm bineînțeles și de toată grija și suportul nostru”, spune președintele CS Nautica Bacău, Ovidiu Galeru.

          În spatele fiecărei medalii se ascund sute de ore petrecute în bazin, dimineți începute înainte ca orașul să se trezească și sacrificii pe care doar sportul de performanță le poate cere unor copii atât de tineri. La Bacău, aceste eforturi au fost răsplătite din plin.

          Pentru înotul băcăuan, cele cinci medalii ale Emmei Beniuga reprezintă nu doar un rezultat remarcabil, ci și un semn că o nouă generație de sportivi crește frumos, cu răbdare, disciplină și visuri mari. Iar dacă acest Campionat Național a demonstrat ceva, este faptul că viitorul natației locale se află pe mâini bune.

          Promenada Bistriței, noul loc unde Bacăul se întâlnește cu apa

            Într-un oraș care și-a întors de multe ori privirea de la râu, Bistrița începe să redevină parte din viața comunității. Nu doar o apă care traversează orașul, ci un loc de întâlnire, de relaxare și de respiro.

            Promenada Bistriței, recent finalizată, își așteaptă primii vizitatori cu alei largi, mobilier urban modern și priveliști care până nu demult erau accesibile doar celor care se aventurau pe malurile mai puțin amenajate ale râului.

            Într-o zi senină de început de vară, lemnul băncilor încă păstrează mirosul lucrărilor proaspăt încheiate. Soarele se reflectă în luciul apei, iar liniștea este întreruptă doar de zgomotul roților unei biciclete sau de râsetele copiilor care descoperă noul spațiu.

            Promenada nu este doar o simplă alee. Este un loc gândit pentru oameni. Băncile circulare invită la conversații, pergolele oferă umbră în zilele toride, iar punctele de belvedere permit privitorilor să se oprească pentru câteva clipe și să admire unul dintre cele mai frumoase peisaje urbane ale Bacăului.

            Pe malul apei, vegetația naturală a fost păstrată și integrată în peisajul amenajat. Stuful se leagănă în bătaia vântului, iar copacii maturi oferă contrastul perfect între natură și elementele moderne ale proiectului. Totul pare construit cu grijă pentru a nu concura cu râul, ci pentru a-l pune în valoare.

            Noua promenadă dispune și de o pistă dedicată bicicliștilor, transformând zona într-un spațiu accesibil atât pentru cei care aleg plimbarea liniștită, cât și pentru cei care preferă mișcarea și activitățile în aer liber.

            Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat finalizarea investiției printr-un mesaj adresat comunității:

            „Am finalizat Promenada Bistriței – un spațiu modern de relaxare, plimbare și momente frumoase petrecute în aer liber. Este al nostru, al tuturor! Un nou punct de întâlnire pentru băcăuani este gata să primească pași de plimbare, zâmbete și povești frumoase. Un loc pentru comunitate, aproape de natură.”

            Dincolo de cifrele investiției și de detaliile tehnice, adevărata valoare a proiectului va fi măsurată în timp. În oamenii care vor veni aici să își bea cafeaua de dimineață privind apa. În copiii care vor învăța să meargă pe bicicletă pe aleile noi. În pensionarii care își vor găsi un loc la umbră pentru o conversație liniștită. În tinerii care vor descoperi că nu trebuie să plece departe pentru a găsi un colț frumos de oraș.

            Promenada Bistriței nu este doar o amenajare urbană. Este o invitație adresată băcăuanilor de a redescoperi relația cu râul care a modelat istoria orașului și de a transforma un spațiu cândva ignorat într-un loc viu, deschis și prietenos.

            Uneori, cele mai importante investiții nu sunt cele care schimbă harta orașului, ci cele care schimbă felul în care oamenii îl trăiesc.

            Ramona Verman (CSM Bacău), campioană balcanică!

            Un nou titlu pentru atleta băcăuană Ramona Verman. Primul internațional la nivel de Senioare! Aflată în ultimul său an la Under 23 Tineret, Ramona s-a laureat duminică, 21 iunie, la Volos, în Grecia, campioană balcanică la săritura în lungime.

            Sportiva antrenată de Aura Balaban la CSM Bacău a câștigat întrecerea senioarelor cu cea mai bună săritură a carierei: 6,78 metri. Precedentul record personal al Ramonei Verman, care este campioana Europei U23 en-titre, fusese stabilit în primăvară, la Mondialele Indoor pentru seniori din Polonia, unde ocupase un remarcabil loc 6, cu 6,72 m.

            La Balcaniada de Senioare din Grecia, băcăuanca în vârstă de 22 de ani a fost urmată în clasament de Alina Rotaru Kottmann (România), cu 6,64m și de Filippa Fotopoolou (Cipru), cu 6,54.

            De notat că la ediția de anul trecut a Balcaniadei, derulată tot la Volos, primul loc fusese adjudecat de Rotaru-Kottmann, în timp ce Verman cucerise bronzul.

            Reușita de la Balcaniada de Senioare din Grecia este o nouă confirmare a valorii Ramonei Verman, dar și un excelent stimulent în vederea Europenelor programate în această vară, la Birmingham, în UK.

            Jandarmii băcăuani participă la Cupa Invictus la Rowing „Perfect 10”, competiție dedicată excelenței sportive și Spiritului Invictus

              Treisprezece jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au participat, sâmbătă, la competiția sportivă Cupa Invictus la Rowing „Perfect 10”, desfășurată în municipiul Onești, eveniment organizat în contextul „Anului Nadia Comăneci”.

              Competiția a adus un omagiu performanței istorice realizate de marea campioană a gimnasticii mondiale și promovează valorile care au stat la baza succesului său: perseverența, disciplina și dorința permanentă de autodepășire.

              În spiritul excelenței sportive, jandarmii băcăuani s-au alăturat militarilor din celelalte structuri ale sistemului național de apărare, într-o întrecere care pune accent pe reziliență, spirit de echipă și camaraderie. Evenimentul are loc și în contextul celebrării Zilei Drapelului Național, oferind participanților ocazia de a onora simbolurile statului român și de a susține valorile promovate de mișcarea Invictus.

              Înaintea startului, plutonierul adjutant Bodescu Vlad, din cadrul Serviciului Logistic al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, a adresat un mesaj de încurajare concurenților.

              „Disciplina, responsabilitatea și fermitatea vă definesc în fiecare misiune. Acum vă invit să aduceți aceleași valori și la competiție, inspirați de o performanță istorică și mânați de dorința de a vă depăși propriile limite. Ne vedem la start și vă urez mult succes tuturor!”, a transmis acesta.

              Reprezentanții Jandarmeriei Bacău au subliniat că participarea la astfel de competiții contribuie la consolidarea spiritului de echipă și la promovarea unui stil de viață activ, bazat pe disciplină, voință și respect reciproc.

              Prin prezența la Cupa Invictus la Rowing „Perfect 10”, jandarmii băcăuani își reafirmă angajamentul față de valorile care definesc atât activitatea militară, cât și performanța sportivă: curajul, perseverența și solidaritatea.

              Bacău: Peste 1.700 de persoane legitimate și 219 sancțiuni aplicate în urma unei ample acțiuni a polițiștilor și jandarmilor

                Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Direcțiilor de Ordine Publică și Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat în noaptea de 20 spre 21 iunie o amplă acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră, cu sprijinul jandarmilor și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

                Acțiunile au avut loc atât în mediul urban, cât și în mediul rural, fiind vizate toate zonele de interes din punct de vedere polițienesc. Scopul intervențiilor a fost prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor care încalcă legea, precum și verificarea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice.

                În cadrul activităților au fost controlate cluburi, unități de cazare și autovehicule aflate în trafic. Totodată, au fost instituite filtre rutiere, polițiștii verificând în bazele de date peste 1.000 de autovehicule și legitimând aproximativ 1.700 de persoane. De asemenea, au fost verificate 24 de obiective și au fost efectuate testări pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive.

                Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 219 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 92.000 de lei. În același timp, au fost constatate patru infracțiuni, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare și au fost reținute nouă permise de conducere.

                Unul dintre cazurile semnificative înregistrate în timpul acțiunii a avut loc pe DN 11, în localitatea Bogdănești. În jurul orei 01.40, un șofer în vârstă de 30 de ani a fost surprins circulând cu 83 km/h într-o zonă cu limită de viteză. După ce a fost sancționat și și-a continuat deplasarea, în mai puțin de cinci minute acesta a fost depistat de un alt echipaj de poliție rulând cu 132 km/h în aceeași localitate.

                Pentru abaterea gravă, conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă de 4.050 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de 120 de zile.

                Reprezentanții IPJ Bacău au transmis că astfel de acțiuni desfășurate în sistem integrat urmăresc descurajarea comportamentelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni.

                Curtea de Apel Bacău obligă Chimcomplex la plata unor despăgubiri de aproape 200.000 de euro familiilor victimelor crimei de la Onești

                  La mai bine de cinci ani de la dubla crimă care a șocat opinia publică din România, Curtea de Apel Bacău a decis ca societatea Chimcomplex SA Borzești să achite despăgubiri morale familiilor celor doi muncitori uciși în martie 2021 la Onești.

                  Potrivit minutei pronunțate la data de 18 iunie 2026, instanța a admis apelul formulat în cauză, a schimbat integral sentința anterioară și a dispus obligarea companiei la plata unor daune morale care însumează aproximativ 184.000 de euro, în echivalent lei la data efectuării plății.

                  Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

                  Reacția după pronunțarea hotărârii a venit din partea avocatului Adrian Cuculis, reprezentantul familiilor victimelor, care a apreciat soluția drept una importantă în demersul de obținere a despăgubirilor pentru rudele celor doi muncitori.

                  Potrivit acestuia, procesul a continuat după intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar Curtea de Apel Bacău a stabilit răspunderea societății comerciale în ceea ce privește plata daunelor morale.

                  Motivarea completă a hotărârii nu a fost publicată până în prezent, astfel că argumentele juridice care au stat la baza deciziei instanței vor fi cunoscute după redactarea acesteia.

                  Dubla crimă de la Onești a avut loc în martie 2021, când Gheorghe Moroșan a sechestrat doi muncitori aflați într-un apartament din municipiu. După mai multe ore de negocieri cu forțele de ordine, cei doi bărbați au fost uciși.

                  În dosarul penal, Gheorghe Moroșan a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare, iar soția sa a primit o pedeapsă de 12 ani de detenție.

                  Prin hotărârea pronunțată acum de Curtea de Apel Bacău, procesul privind acordarea despăgubirilor civile intră într-o nouă etapă, urmând ca părțile să decidă dacă vor exercita calea de atac a recursului.

                  Echipa canină a Poliției de Frontieră Aeroport Bacău a absolvit un curs de specializare pentru detectarea drogurilor

                    Echipa canină din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Aeroport Bacău și-a consolidat capacitatea de intervenție în domeniul combaterii traficului de droguri, după participarea la un curs de specializare destinat conductorilor câinilor de serviciu pentru detectarea substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope.

                    Programul de pregătire s-a desfășurat în perioada 2 martie – 19 iunie 2026 la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, instituție de referință în pregătirea echipelor canine din structurile de ordine publică și siguranță națională.

                    Pe parcursul instruirii, echipa canină a participat la exerciții practice complexe desfășurate în diverse medii operative, având ca obiectiv perfecționarea tehnicilor de căutare, identificare și semnalare a substanțelor interzise.

                    Reprezentanții Poliției de Frontieră subliniază că participarea la acest curs contribuie la creșterea nivelului de pregătire profesională a personalului și la eficientizarea activităților de prevenire și combatere a traficului de droguri, în contextul provocărilor tot mai complexe întâlnite la frontierele externe ale Uniunii Europene.

                    „Participarea la această activitate contribuie la creșterea nivelului de pregătire profesională și la consolidarea capacității de intervenție a polițiștilor de frontieră în îndeplinirea misiunilor specifice”, au transmis reprezentanții instituției.

                    La finalul programului de pregătire, conducerea Poliției de Frontieră a felicitat echipa canină a Aeroportului Bacău pentru rezultatele obținute și pentru profesionalismul demonstrat, exprimându-și încrederea că noile competențe dobândite vor contribui la creșterea siguranței cetățenilor și la protejarea frontierelor României.

                    Echipele canine reprezintă un element esențial în activitatea structurilor de frontieră, fiind folosite frecvent pentru depistarea substanțelor interzise, a bunurilor de contrabandă și în alte misiuni operative desfășurate în aeroporturi și puncte de trecere a frontierei.

                    În cea mai amplă operațiune din acest an, în care s-au folosit drone cu termoviziune, Garda de Mediu n-a prins nici un braconier

                      Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a desfășurat, în noaptea de 19 spre 20 iunie, o amplă acțiune de prevenire și combatere a braconajului piscicol în zona lacurilor și a malurilor adiacente din comunele Gioseni și Răcăciuni.

                      Operațiunea s-a desfășurat în intervalul orar 23:30 – 04:00 și a implicat verificări atât de la sol și de pe apă, cât și monitorizare aeriană cu ajutorul unei drone echipate cu sistem de termoviziune.

                      Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Bacău, în urma controalelor nu au fost identificate activități de braconaj piscicol. În zonă au fost găsiți doar pescari sportivi autorizați, care respectau prevederile legale și campau pe malul lacului.

                      De asemenea, echipele de intervenție nu au descoperit plase ilegale sau ambarcațiuni utilizate fără autorizație.

                      În cadrul acțiunii, reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Bacău au efectuat verificări pe luciul apei cu ajutorul ambarcațiunilor, în timp ce comisarii Gărzii de Mediu au monitorizat din aer o suprafață de aproximativ 31 de kilometri pătrați.

                      Conform instituției, zborurile au fost realizate la altitudini de până la 120 de metri, folosind echipamente de termoviziune capabile să identifice eventuale activități desfășurate pe timpul nopții.

                      Operațiunea s-a desfășurat într-o zonă aeriană controlată, cu respectarea tuturor procedurilor de siguranță și în coordonare cu Turnul de Control al Aeroportului Bacău, în baza protocoalelor de colaborare existente.

                      La acțiune au participat, alături de Garda de Mediu Bacău, reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, ai Forțelor Aeriene Române, ROMATSA și AJVPS Bacău.

                      Reprezentanții Gărzii de Mediu au anunțat că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, scopul fiind prevenirea și combaterea fenomenului de braconaj piscicol în județul Bacău.

                      Bărbat reținut după ce a fost prins la volan cu permisul anulat și o alcoolemie de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat

                        Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii băcăuani după ce a fost depistat conducând un autoturism deși avea dreptul de a conduce anulat și se afla sub influența alcoolului.

                        Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, incidentul a avut loc la data de 19 iunie, în comuna Parincea, unde polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci l-au surprins în flagrant pe conducătorul auto.

                        În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce anulat. De asemenea, testarea cu aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                        Ulterior, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, fapt care constituie infracțiune conform legislației în vigoare.

                        Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                        După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.

                        „Antreprenoriat în era instabilității”

                          Deputatul AUR Diana Enache a organizat, ieri, la Bacău dezbaterea „Antreprenoriat în era instabilității”, dezbatere la care au participat deputații AUR din cadrul comisiei pentru Antreprenoriat și turism, domnii Mugur Mihaescu și Lucian Mușat în dialog cu antreprenori din judetul Bacău. 

                          În cadrul dezbaterii au fost propuse măsuri dedicate mediului de afaceri românesc și întreprinderilor mici și mijlocii. Deputatul AUR Lucian Mușat a prezentat trei inițiative legislative care vizează reducerea taxării excesive, sprijinirea locurilor de muncă și simplificarea procedurilor care afectează activitatea antreprenorilor români.
                          Prima inițiativă legislativă propusă de AUR vizează corectarea modului de taxare pentru contractele part-time și majorarea pragului de impozitare pentru IMM-uri la 250.000 de euro. Totodată, proiectul urmărește facilitarea accesului firmelor nou-înființate la regimul de microîntreprindere și încurajarea angajării tinerilor și pensionarilor.
                          Vreau să vă prezint trei legi pe care le-am inițiat împreună cu colegii mei, de asemenea în sprijinul IMM-urilor, în principal, pentru că acestea reprezintă coloana vertebrală a economiei românești. Și aș începe cu prima, prin care dorim reimpozitarea corectă a salariilor part-time, pentru că astăzi există o nedreptate adusă multor români care, din păcate, nu pot lucra, din diferite motive, la program cu normă întreagă, iar aceștia își pot găsi cu greu un loc de muncă, pentru că astăzi, dacă o persoană vrea să lucreze sau lucrează cu program cu normă parțială, angajatorul este nevoit să plătească din bugetul propriu diferența de contribuții și impozit pentru acel angajat, ceea ce reprezintă o nedreptate atât pentru angajator, cât și pentru angajat, pe care vrem să o îndreptăm prin această lege.
                          A doua problemă ar fi mărirea pragului de impozitare pentru IMM-uri la 250.000 de euro, care astăzi a ajuns să fie 100.000 de euro. Din păcate, acest prag a fost coborât din 2018 până astăzi de 10 ori. În 2018, acest prag era de 1.000.000 de euro și ajuta cu adevărat IMM-urile din România să se dezvolte, să crească, iar acest prag a fost scăzut, așa cum vă spuneam, de 10 ori, ajungând astăzi la 100.000 de euro, un lucru total injust.
                          Mai dorim ca pentru firmele nou-înființate să poată beneficia de impozitare micro dacă angajează o persoană la program cu normă întreagă în 90 de zile, față de 30 de zile cât a fost”, a declarat deputatul AUR, Lucian Mușat.
                          A doua inițiativă legislativă urmărește modificarea sistemului de decontare a concediilor medicale, astfel încât firmele să nu mai fie obligate să aștepte ani întregi pentru recuperarea banilor de la stat.
                          Despre a doua lege despre care vreau să vă vorbesc, reprezintă indemnizațiile concediilor medicale, o altă nedreptate adusă companiilor românești, pentru că să știți, toate companiile din România care au avut angajați aflați în concedii medicale au de recuperat bani de la statul român, bani care vin în urma unor solicitări și după așteptări de 2-3 ani și în urma unor… să știți că s-au făcut niște ecosisteme de șpăgi și comisioane care sunt cerute pentru a returna acești bani către angajator, ceea ce este incorect. Noi cerem ca primele 5 zile să fie suportate integral de către stat, pentru că angajații plătesc CASS, plătesc CAS, plătesc impozit”, a declarat Lucian Mușat.
                          De asemenea, acesta a prezentat și cea de-a treia propunere legislativă care vizează eliminarea obligației privind analiza de risc la securitate fizică pentru microîntreprinderi, măsură considerată o povară birocratică inutilă pentru firmele mici.
                          Dorim eliminarea analizei de risc la securitate fizică pentru microîntreprinderi. Aceasta este o birocrație, mai bine spus, care este făcută la fiecare trei ani de aproape toate companiile, o afacere care aduce 100 de milioane de euro unor băieți deștepți din România. Noi propunem eliminarea acestei analize de risc pentru microîntreprinderi, urmând ca, pragul crescut pentru microîntreprinderi, și numărul companiilor care vor beneficia de această măsură va crește”, a declarat Diana Enache deputat AUR.
                          Pe de altă parte antreprenorii băcăuani s-au plâns de lipsa fortei de muncă, de birocrație, lipsa unor programe de educație duală pentru formarea specialiștilor, taxele mari și controale excesive efectuate de multe ori de oameni fără pregătire.

                          Ajutor de șomaj pentru absolvenți. Ce trebuie să facă tinerii care nu își găsesc un loc de muncă după terminarea studiilor

                            Mii de tineri din România încheie în această perioadă studiile liceale, postliceale sau universitare și se pregătesc să intre pe piața muncii. Pentru cei care nu reușesc să se angajeze imediat după absolvire, legislația oferă posibilitatea obținerii unei indemnizații de șomaj, cu condiția respectării unor termene și proceduri clare.

                            Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a reamintit recent că absolvenții care nu își găsesc un loc de muncă în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor pot solicita acordarea indemnizației de șomaj, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj.

                            Pot beneficia de acest sprijin tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani și care au absolvit o instituție de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau universitar, de stat ori privat, autorizată sau acreditată conform legii.

                            Înregistrarea la agenția de ocupare, pas obligatoriu

                            Pentru a putea solicita ulterior indemnizația, absolvenții trebuie să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă de care aparțin, în cel mult 60 de zile calendaristice de la absolvire.

                            Specialiștii atrag atenția că înscrierea în evidențele agenției nu înseamnă acordarea imediată a indemnizației. Aceasta poate fi obținută doar după expirarea perioadei de 60 de zile în care absolventul are posibilitatea să își găsească un loc de muncă potrivit pregătirii sale.

                            Cât este indemnizația

                            Ajutorul de șomaj pentru absolvenți se acordă pe o perioadă de șase luni și reprezintă 50% din valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR).

                            În anul 2026, ISR a rămas la valoarea de 660 de lei, ceea ce înseamnă că indemnizația lunară acordată absolvenților este de 330 de lei.

                            Cine nu poate beneficia de acest drept

                            Legea prevede și situațiile în care indemnizația nu poate fi acordată. Astfel, nu beneficiază de ajutorul de șomaj persoanele care refuză un loc de muncă potrivit pregătirii profesionale sau nivelului studiilor ori care refuză participarea la programele de formare profesională și la serviciile de ocupare oferite de agențiile de muncă.

                            De asemenea, nu pot primi indemnizația absolvenții care urmează deja o altă formă de învățământ autorizată sau acreditată. O excepție specială este prevăzută pentru absolvenții facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care au promovat concursul național de rezidențiat și au obținut un loc sau un post.

                            Documentele necesare

                            Pentru înscrierea în evidențele agențiilor teritoriale de ocupare a forței de muncă, absolvenții trebuie să depună următoarele documente:

                            • actul de identitate;
                            • diploma de absolvire sau o adeverință care să ateste data absolvirii;
                            • declarație pe propria răspundere privind starea de sănătate.

                            Autoritățile precizează că indemnizația de șomaj pentru absolvenți poate fi acordată o singură dată pentru fiecare nivel de studii finalizat. Din acest motiv, tinerii care doresc să beneficieze de acest sprijin sunt sfătuiți să respecte termenul legal de 60 de zile și să se adreseze din timp agenției pentru ocuparea forței de muncă din județul de domiciliu.

                            Pentru mulți absolvenți aflați la început de drum, această formă de sprijin poate reprezenta un ajutor temporar până la găsirea primului loc de muncă și integrarea pe piața muncii.

                            Duminica a XII-a din Timpul de Peste An

                            Evanghelia Duminicii a XII-a din Timpul de Peste An ne îndreaptă atenția asupra unui sentiment atât de des prezent în viața noastră, frica, și asupra unui dar pe care să îl cerem în rugăciune: curajul.

                            Cu toții ne temem de multe lucruri, avem diferite fobii. Însă îl auzim pe Isus în această duminică spunând de trei ori în fragmentul evanghelic: „Nu vă temeți!” (Mt 10,26-33). Isus ne încurajează să nu ne fie frică atunci când trebuie să vestim Evanghelia, să ducem lumii vestea cea bună a învierii. Și ne dă acest îndemn: „Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri!” Cu alte cuvinte, Domnul ne cheamă să dăm mărturie cu mult curaj.

                            Iar a da mărturie cu mult curaj înseamnă a ne pune încrederea în providența lui Dumnezeu, care, așa cum amintește Evanghelia, prețuiește întreaga creație, chiar și cele mai mici vrăbii.

                            Isus vorbește despre Dumnezeu ca despre un Tată care ne iubește atât de mult și veghează asupra noastră, încât cunoaște chiar și numărul firelor de păr de pe capul nostru. Și așa cum Dumnezeu Tatăl îl iubește pe Fiul său, tot la fel își manifestă iubirea și față de noi: „Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii”.

                            Conștiința că suntem iubiți de Dumnezeu ne oferă siguranța și încrederea necesare pentru a ne mărturisi public relația noastră de prietenie cu Isus și cu Dumnezeu, care este Tatăl său și Tatăl nostru. Suntem chemați să vestim această relație „de pe acoperișurile caselor”, nu pentru a ne lăuda, ci ca pe o veste bună pentru toți, deoarece fiecare om este chemat la aceeași relație de comuniune cu Dumnezeu.

                            Cu cât fiecare dintre noi înțelege cât de prețios este în ochii lui Dumnezeu, cu atât are capacitatea de a se încrede mai mult în voința sa. Iar cu cât încrederea noastră în Dumnezeu este mai mare, cu atât va fi mai mare curajul și libertatea noastră de a da mărturie despre faptul că îi aparținem lui Cristos, așa cum ne îndeamnă Evanghelia acestei duminici.

                             

                            Pr. Octavian Sescu, Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, Valea Seacă

                             

                            Veteranul de război general (rtr.) Ștefan Dimofte a încetat din viață la vârsta de 104 ani

                              Conducerea Asociației Naționale a Veteranilor de Război a anunțat, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a generalului (rtr.) Ștefan Dimofte, veteran de război și participant la cel de-Al Doilea Război Mondial. Distinsul veteran s-a stins din viață la vârsta de 104 ani.

                              Născut la 15 martie 1922, în localitatea Gloduri, astăzi comuna Izvorul Berheciului, județul Bacău, într-o familie cu șapte copii, Ștefan Dimofte a urmat școala primară în satul natal, iar ulterior cursurile Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.

                              În toamna anului 1939 a fost admis la Școala Militară de Maiștri Militari Armurieri de pe lângă Arsenalul Armatei, urmând în paralel și cursurile liceului industrial, pe care le-a absolvit în anul 1942.

                              La 1 martie 1944 a fost trimis pe front, fiind încadrat în Regimentele 21 și 26 Artilerie, în funcția de maistru armurier. A participat la operațiunile militare desfășurate în zona Turnu Măgurele, Galați, Tecuci, Bârlad și Iași, ajungând în apropierea Basarabiei în timpul confruntărilor cu Armata Roșie. După 23 august 1944 a continuat lupta pe Frontul de Vest, participând la eliberarea Ardealului și la campaniile din Ungaria și Cehoslovacia.

                              „În perioada 1944-1945 am luptat pe Frontul de Vest, în Ardeal, Ungaria și Cehoslovacia și, cu voia lui Dumnezeu, am scăpat teafăr și nevătămat”, mărturisea veteranul la împlinirea vârstei de 104 ani.

                              Pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Medalia „Bărbăție și Credință” în anul 1945 și cu Medalia „Serviciul Credincios” în anul 1946.

                              În anul 1950 a absolvit Școala Militară de Ofițeri Armament și Muniții din București, primind gradul de locotenent și continuând cariera militară timp de opt ani. După trecerea în rezervă, a activat ca inspector în cadrul Oficiului Județean de Muncă Iași până la pensionare. Ulterior, și-a dedicat timpul activității din cadrul Filialei Județene Iași a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, pe care a condus-o în calitate de președinte.

                              În semn de recunoaștere a meritelor sale, a primit în anul 2018 Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, iar în anul 2023 a fost avansat, prin decret prezidențial, la gradul de general cu patru stele, în retragere.

                              De asemenea, i-au fost conferite titlurile de Cetățean de Onoare al municipiului Iași, al comunei Rădășeni din județul Suceava și al comunei Izvorul Berheciului din județul Bacău.

                              Generalul (rtr.) Ștefan Dimofte lasă în urmă o familie numeroasă, formată din patru fiice, nepoți și strănepoți, o parte dintre aceștia fiind stabiliți în Statele Unite ale Americii.

                              „Astăzi, Armata României își pleacă fruntea în semn de respect în fața unui destin care a traversat un veac și a rămas până la capăt o lecție despre curaj, rezistență și dragoste de țară”, se arată în mesajul transmis de Asociația Națională a Veteranilor de Război.

                              Conducerea A.N.V.R. a transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor și camarazilor veteranului de război.

                              Dumnezeu să-l odihnească în pace.

                              Emoție, recunoștință și speranță la Cursul Festiv al Promoției 2026 a Universității „George Bacovia” din Bacău

                                Aula Moldova a devenit neîncăpătoare vineri, 19 iunie 2026, când Universitatea „George Bacovia” din Bacău și-a sărbătorit absolvenții Promoției 2026. Într-o atmosferă încărcată de emoție, bucurie și mândrie, sute de persoane au participat la unul dintre cele mai importante momente din viața academică a tinerilor care își încheie studiile și se pregătesc să pornească pe un nou drum.

                                Absolvenții programelor de licență Administrație publică, Drept, Economia comerțului, turismului și serviciilor și Management, precum și cei ai programelor de masterat Managementul afacerilor, Managementul instituțiilor din administrația publică și Științe penale și criminalistică, au fost în centrul unei ceremonii care a adus împreună întreaga comunitate universitară.

                                Aula Moldova s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul impresionant de participanți. Alături de absolvenți s-au aflat părinții, bunicii, frații, copiii, prietenii și profesorii care i-au însoțit și susținut de-a lungul anilor de studiu. Privirile pline de emoție, aplauzele îndelungi și zâmbetele celor prezenți au transformat evenimentul într-o adevărată sărbătoare a reușitei și a recunoștinței.

                                Pentru mulți dintre absolvenți, ziua festivă a fost mai mult decât o ceremonie. A fost momentul în care au privit în urmă la anii petrecuți în amfiteatre și săli de seminar, la examenele care păreau imposibile, la proiectele realizate împreună și la prieteniile care vor rămâne pentru totdeauna. A fost clipa în care au conștientizat că o etapă importantă a vieții lor se încheie și că începe o alta, plină de provocări, responsabilități și oportunități.

                                Un moment deosebit de emoționant al festivității a fost dedicat premierii șefilor de promoție, studenții care, prin muncă, perseverență și pasiune pentru cunoaștere, au obținut cele mai bune rezultate academice. Distincțiile acordate acestora au reprezentat nu doar o recunoaștere a performanței individuale, ci și un simbol al valorilor pe care Universitatea „George Bacovia” le cultivă de peste trei decenii: excelență, seriozitate și responsabilitate.

                                În mesajul său adresat absolvenților, Rectorul Universității „George Bacovia”, Conf. univ. Dr. Andrei Octavian Paraschivescu, a transmis un îndemn la încredere și curaj:

                                „Dragi absolvenți, astăzi celebrăm nu doar finalizarea studiilor voastre, ci și începutul unui nou drum. Anii petrecuți la Universitatea «George Bacovia» v-au oferit cunoștințe, competențe și experiențe care vă vor însoți întreaga viață. Vă îndemn să priviți cu încredere spre viitor, să aveți curajul de a vă urma visurile și să rămâneți fideli valorilor care v-au format. Fiți profesioniști integri, cetățeni responsabili și oameni care aduc valoare comunităților din care fac parte. Vă felicit pentru realizările voastre și vă doresc mult succes, sănătate și împliniri în toate proiectele pe care le veți construi de acum înainte. Universitatea «George Bacovia» va rămâne întotdeauna casa voastră academică.”

                                Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost strigarea pentru ultima dată a catalogului Promoției 2026 de către Decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative, Conf. univ. Dr. Violeta Hazaparu. Fiecare nume rostit a adus în prim-plan povestea unui student, anii de muncă, provocările depășite și reușitele care au marcat parcursul universitar. În aplauzele colegilor, ale profesorilor și ale familiilor, absolvenții au răspuns pentru ultima dată „prezent” la catalogul studenției, înainte de a răspunde „prezent” provocărilor și oportunităților vieții profesionale. Pentru câteva momente, emoția a unit întreaga sală, iar între numele rostite și aplauzele care au urmat s-au regăsit amintiri, recunoștință și speranță. A fost unul dintre acele momente rare în care bucuria împlinirii se împletește cu nostalgia despărțirii de o etapă care va rămâne pentru totdeauna în sufletul unei generații.

                                 

                                Decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative, Conf. univ. Dr. Violeta Hazaparu, a transmis un mesaj dedicat absolvenților Promoției 2026, în care a surprins emoția despărțirii de anii studenției și încrederea în viitorul noii generații de absolvenți:

                                „Dragi absolvenți, plecați astăzi spre propriul vostru drum, cu speranțe, emoții și încredere. Vă doresc să aveți curajul de a vă urma visurile, puterea de a vă ridica după fiecare încercare și bucuria de a vă împlini prin ceea ce veți deveni. Mergeți înainte cu încredere și purtați cu voi tot ceea ce ați construit aici. Iar dacă, peste ani, vă veți întoarce cu gândul la această zi, să o faceți cu mândrie și cu zâmbetul celui care și-a găsit drumul. Însă, oriunde vă vor purta pașii, să nu uitați că veți rămâne mereu parte din familia Universității noastre. Felicitări și drum bun în viață!”

                                La finalul ceremoniei, emoțiile au atins punctul culminant. Sutele de absolvenți și-au aruncat privirile spre viitor, dar și spre cei care i-au ajutat să ajungă aici. Fotografii, îmbrățișări, flori și lacrimi de bucurie au umplut holurile Universității, în timp ce părinții și profesorii au trăit satisfacția de a vedea o nouă generație pregătită să își înceapă propriul drum.

                                Cursul Festiv al Promoției 2026 nu a fost doar un eveniment academic. A fost o celebrare a muncii, a speranței și a visurilor împlinite. A fost dovada că în spatele fiecărei diplome se află ani de efort, sacrificii și oameni care au crezut în puterea educației. Iar pentru Universitatea „George Bacovia”, această zi a reprezentat încă o confirmare a misiunii sale: aceea de a forma nu doar specialiști, ci și oameni pregătiți să construiască viitorul.

                                 

                                Pentru absolvenții Promoției 2026, ziua de 19 iunie va rămâne una dintre acele amintiri care nu se șterg niciodată. Ziua în care au închis un capitol important al vieții lor și au deschis, cu emoție și încredere, cartea unui nou început.

                                 

                                Percheziții în Bacău la o grupare suspectată de furturi din locuințe în Belgia. Un bărbat, arestat în vederea extrădării

                                  Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai Serviciului de Investigații Criminale Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, au efectuat trei percheziții domiciliare în județul Bacău, într-un dosar instrumentat de autoritățile judiciare din Belgia.

                                  Acțiunea a avut loc în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile belgiene, într-o cauză ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat și comiterea unor furturi calificate cu consecințe deosebit de grave.

                                  Potrivit anchetatorilor, trei cetățeni români sunt suspectați că ar fi format o grupare de criminalitate organizată care acționa pe teritoriul Belgiei, având ca scop obținerea unor importante sume de bani prin furturi din locuințe.

                                  Investigația a fost declanșată după un furt comis în luna decembrie 2025, când proprietarii unei locuințe din Belgia au reclamat dispariția unor bijuterii, colecții de monede și a unui ceas de valoare.

                                  În cadrul cercetărilor desfășurate de Tribunalul de Primă Instanță din Flandra de Vest, doi dintre suspecți, în vârstă de 37 și 45 de ani, au fost identificați și arestați preventiv pe teritoriul Belgiei.

                                  Anchetatorii au stabilit ulterior că un al treilea membru al grupării, un bărbat de 43 de ani, se afla în România. Pe numele acestuia fusese emis un mandat european de arestare.

                                  În urma perchezițiilor efectuate în județul Bacău, polițiștii au descoperit și ridicat o parte dintre monedele și ceasul reclamate ca fiind furate, precum și alte mijloace de probă relevante pentru anchetă.

                                  Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Bacău a dispus, vineri, arestarea provizorie a bărbatului de 43 de ani, în vederea predării către autoritățile judiciare belgiene.

                                  La desfășurarea operațiunii au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

                                  Anchetatorii subliniază că persoanele cercetate beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de toate drepturile și garanțiile prevăzute de legislația în vigoare, precum și de prezumția de nevinovăție.

                                  Bărbat din Valea Seacă, arestat preventiv după ce ar fi incendiat locuința concubinei

                                    Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Valea Seacă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi incendiat locuința concubinei sale, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.

                                    Conform anchetatorilor, incidentul s-ar fi produs în data de 12 iunie, când bărbatul ar fi provocat intenționat un incendiu la imobilul în care locuia femeia, în vârstă de 62 de ani. În urma incendiului, locuința a fost distrusă în totalitate.

                                    În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni l-au identificat pe principalul suspect și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, la data de 15 iunie.

                                    Ulterior, bărbatul a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

                                    Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, urmând ca anchetatorii să stabilească toate împrejurările în care s-a produs fapta.

                                    ULTIMELE ȘTIRI