ActualitateEchipa canină a Poliției de Frontieră Aeroport Bacău a absolvit un curs...

Echipa canină a Poliției de Frontieră Aeroport Bacău a absolvit un curs de specializare pentru detectarea drogurilor

Echipa canină din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Aeroport Bacău și-a consolidat capacitatea de intervenție în domeniul combaterii traficului de droguri, după participarea la un curs de specializare destinat conductorilor câinilor de serviciu pentru detectarea substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope.

Programul de pregătire s-a desfășurat în perioada 2 martie – 19 iunie 2026 la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, instituție de referință în pregătirea echipelor canine din structurile de ordine publică și siguranță națională.

Pe parcursul instruirii, echipa canină a participat la exerciții practice complexe desfășurate în diverse medii operative, având ca obiectiv perfecționarea tehnicilor de căutare, identificare și semnalare a substanțelor interzise.



Reprezentanții Poliției de Frontieră subliniază că participarea la acest curs contribuie la creșterea nivelului de pregătire profesională a personalului și la eficientizarea activităților de prevenire și combatere a traficului de droguri, în contextul provocărilor tot mai complexe întâlnite la frontierele externe ale Uniunii Europene.

„Participarea la această activitate contribuie la creșterea nivelului de pregătire profesională și la consolidarea capacității de intervenție a polițiștilor de frontieră în îndeplinirea misiunilor specifice”, au transmis reprezentanții instituției.

La finalul programului de pregătire, conducerea Poliției de Frontieră a felicitat echipa canină a Aeroportului Bacău pentru rezultatele obținute și pentru profesionalismul demonstrat, exprimându-și încrederea că noile competențe dobândite vor contribui la creșterea siguranței cetățenilor și la protejarea frontierelor României.

Echipele canine reprezintă un element esențial în activitatea structurilor de frontieră, fiind folosite frecvent pentru depistarea substanțelor interzise, a bunurilor de contrabandă și în alte misiuni operative desfășurate în aeroporturi și puncte de trecere a frontierei.



spot_img
spot_img