Acasă Blog Pagina 80

ASOCIAȚIA AGRICOLA – partener autentic pentru alimentație sănătoasă, educație, cultură și sport

    Asociația AGRICOLA – Neam de Gospodari a continuat și în anul 2025 să se implice în beneficiul comunității băcăuane sprijinind peste 35 de proiecte sociale-educative-sportive dedicate oamenilor care doresc să facă alegeri sănătoase pentru creșterea calității vieții lor.

    2025 în cifre de gospodari 

    Pentru Asociația AGRICOLA, anul 2025 a însemnat proiecte în sfera educației – culturii care au totalizat 250 mii lei, cazuri sociale/ umanitare sprijinite cu 410 mii lei, unități medicale și conferințe medicale – sprijin de 69 mii lei, inițiative sportive = 50 mii lei, finanțare pictură la Catedrală – 500 mii lei.

    Toate proiectele dezvoltate ori sprijinite financiar de Asociația AGRICOLA – Neam de Gospodari contribuie, pe cât posibil, la o viață mai bună: suntem Partener în 35 de proiecte dedicate în principal comunității băcăuane, proiecte care au cumulatîn 2025 un buget de aproximativ 1.600.000 lei. Alături de colegul meu, Cristian Călin – vicepreședintele Asociației, mulțumesc colegilor noștri direct implicați: Roxana Șmil Tocilă (director executiv), Irina Anton și Răzvan Varariu, precum și partenerilor-finanțatori fără care n-ar exista programe relevante de responsabilitate socială. Fiecare sprijin pentru proiecte social – educative, sportive, culturale, de îmbunătățire a calității vieții face diferența pentru mulți oameni. Vom continua cu aceeași încredere ceea ce am început în urmă cu șapte ani: să fim un partener activ, autentic al comunității băcăuane, dedicat oricărei inițiative care ne face mai umani, mai utili, mai creativi și întreprinzători”. (Daniel Bitere – Președinte Asociația AGRICOLA)

    Gustul care face bine copiilor 

    În perioada 2022-2023, în cadrul poiectului Gustul care face bine, Asociația a dezvoltat împreună cu specialiști din diverse domenii mai multe Ghiduri destinate alimentației sănătoase a copiilor preșcolari, a acelora cu afecțiuni oncologice, famililor care optează pentru un stil de viață sănătoasă, pentru prevenția obezității infantile.

    Iată că, urmând acest traseu de identificare a nevoilor umane de a avea acces la recomandări și informații prețioase, specializate, dar și la rețete sănătoase și gustoase, Asociația AGRICOLA a finalizat în 2025 pentru continuarea acestui proiect, respectiv un nou Ghid, intitulat: Marii campioni mănâncă bine! Sport și nutriție sănătoasă, care și-a propus să ajute familiile cu copiii care practică sportul de amatori sau de performanță. 

    Materialele informative sunt susținute prin implicarea unor specialiști din diverse arii de competență (chef bucătar, nutriționist, kinetoterapeut), dar și prin interviuri la cald cu personalități sportive ale prezentului. Principalii parteneri în realizarea acestui Ghid sunt: Bogdan Vasile – nutriție sportivă copii, Chef Cezar Munteanu – meniuri pentru 10 zile (ingrediente, mod de preparare și valorile nutriționale), Cătălina Marchiș – kinetoterapeut, Bogdan Duca – campion ciclism, Constantin Popovici – campion mondial la sărituri în apă de la mare înălțime. 

    Gustul Viitorului continuă cu elevii de la Liceul Anghel Saligny 

    Proiectul de suflet al Asociației Agricola continuă: construim noi oportunități pentru ca tinerii liceeni băcăuani interesați de industria serviciilor alimentare să întâlnească mentori care să-i inspire și să-i ajute în construirea carierei.

    Cu sprijinul profesorilor de la Liceul Anghel Saligny Bacău, dar și cu know-how-ul lui Chef Ionut Voicu Rusu, venit de la Cluj, un mare profesionist în arta culinară și cu măiestria îndrăgitului lui Chef Petru de la Grand Gourmet, am dat în noiembrie startul celei de-a treia ediții a programului nostru Gustul Viitorului. 

    Practic, i-am pus pe viitorii bucătari/ cofetari față în față cu unii dintre cei mai mari profesioniști ai domeniului, de la care să învețe direct cele mai moderne tehnici de gătit (pregătirea pizza a fost inedită și îndrăgită) și nu numai.

    Această ediție a proiectului Gustul Viitorului, în care Asociația Agricola investește 300.000 lei, se va finaliza în vara anului 2026 cu o Gală dedicată viitorilor chefi bucătari.

     

    2025 în cifre de gospodari 

    Pentru Asociația AGRICOLA, anul 2025 a însemnat proiecte în sfera educației – culturii care au totalizat 250 mii lei, cazuri sociale/ umanitare sprijinite cu 410 mii lei, unități medicale și conferințe medicale – sprijin de 69 mii lei, inițiative sportive = 50 mii lei, finanțare pictură la Catedrală – 500 mii lei.

    SJU Bacău organizează exercițiu de simulare a unui cutremur pe 12 decembrie

      Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău va desfășura, pe 12 decembrie, începând cu ora 10:00, un exercițiu de simulare a unei situații de urgență provocate de un cutremur.

      Acțiunea va avea loc în zona Pavilionului medico-chirurgical și va implica evacuarea în siguranță a pacienților, a aparținătorilor și a întregului personal medical.

      Scopul exercițiului este testarea capacității de intervenție a celulei de urgență și a formațiunilor proprii de acțiune ale spitalului, precum și verificarea eficienței măsurilor de limitare și înlăturare a consecințelor unui seism.

      De asemenea, exercițiul urmărește antrenarea personalului, a pacienților și a aparținătorilor în aplicarea măsurilor de protecție individuală, dar și verificarea stării de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare.

      Reprezentanții SJU Bacău subliniază că activitatea este preventivă și are rolul de a consolida siguranța tuturor celor aflați în incinta unității spitalicești.

      X-Force Fitness aniversează 20 de ani de energie, sănătate și comunitate

      O lună întreagă de surprize și premii pentru toți membrii – Tombola aniversară a început pe 1 Decembrie! 

      Doliu în muzeografia băcăuană. Viorel Căpitanu (1932–2025): un reper al muzeologiei și arheologiei băcăuane

        Muzeografia băcăuană și toți iubitorii patrimoniului cultural din județul Bacău sunt profund îndurerați de trecerea în neființă a arheologului Viorel Căpitanu, una dintre personalitățile definitorii ale cercetării istorice din regiune. Considerat un reper în arheologia Moldovei și un pilon al muzeografiei băcăuane, Viorel Căpitanu lasă în urma sa o moștenire deosebită, construită prin decenii de muncă, rigoare și devotament față de patrimoniul cultural.

        Viorel Căpitanu s-a născut la 7 octombrie 1932, în satul Tanacu, județul Vaslui. A urmat școala primară în localitatea natală, gimnaziul la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, iar studiile liceale la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui.

        Între 1953–1957, a urmat Facultatea de Istorie a Universității din Iași, unde a fost format de profesori de prestigiu precum C.S. Nicolăescu-Plopșor, acad. M. Petrescu-Dîmbovița, D. Berlescu, Ilie Grămadă și D. Ciuhodaru.

        La 1 septembrie 1957, Viorel Căpitanu a fost încadrat prin repartiție ca muzeograf la Muzeul Regional Bacău, instituție aflată atunci la începuturile sale. Prin munca sa constantă și profesionalismul dovedit, a devenit ulterior șef de secție, funcție pe care a deținut-o până la 1 septembrie 1971.

        În același an, după plecarea lui Iulian Antonescu la Ministerul Culturii, a fost numit director al Muzeului de Istorie și Artă Bacău. În 1974, a revenit pe postul de muzeograf principal, însă după reorganizarea instituției, la 1 aprilie 1990, a preluat din nou conducerea, de această dată a Muzeului Județean de Istorie Bacău, pe care l-a condus până la pensionarea sa în martie 1998.

        Sub îndrumarea sa, muzeul a cunoscut o perioadă de consolidare profesională, dezvoltare documentară și extindere a activităților culturale, devenind un reper regional în cercetarea și valorificarea patrimoniului. Viorel Căpitanu a avut un rol important și în organizarea expozițiilor permanente ale instituției între anii 1959–1991, în contextul în care muzeul a fost relocat de cinci ori până la obținerea spațiului adecvat în anul 1996.

        Viorel Căpitanu și-a dedicat întreaga viață cercetării vestigiilor istorice ale Moldovei, desfășurând săpături în așezările paleolitice de la Buda și Lespezi, unde a lucrat alături de C.S. Nicolăescu-Plopșor și Maria Bitiri, continuându-și activitatea în situri neolitice și din epoca bronzului în colaborare cu Institutul de Arheologie din Iași, împreună cu Marilena și Adrian Florescu. Cercetările sale au acoperit și numeroase așezări din zona colinelor Tutovei, precum și de pe văile Siretului, Zeletinului și Berheciului, iar munca sa s-a extins asupra siturilor de la Găiceana, Țigănești, Lichitișeni, Bărboasa, Oncești, Tăvădărăști și multe altele, construind astfel una dintre cele mai ample contribuții la arheologia băcăuană și moldavă.

        Pentru cercetarea civilizației geto-dace și carpice, a condus investigații la Bărboasa, Sohodor, Săucești și Poiana Negri. Din 1968, s-a dedicat aproape neîntrerupt cercetării așezării dacice de la Răcătău, unde a identificat o nouă davă: Tamasidava, una dintre descoperirile sale de referință.

        A lucrat, de asemenea, în cetățile dacice de la Moinești și Târgu Ocna și a întreprins ample cercetări de suprafață pe întreg teritoriul județului Bacău, mai ales în perioada lucrărilor de amenajare funciară.

        Opera sa științifică include numeroase studii, articole, recenzii și rapoarte de cercetare, care rămân repere pentru specialiști și generațiile viitoare.

        Colegii și discipolii săi își amintesc de Viorel Căpitanu ca de un om discret, blând, modest și politicos, ghidat permanent de valori morale solide. A sprijinit formarea profesională a generații întregi de specialiști, muzeografi, conservatori, restauratori, istorici, elevi și studenți, contribuind astfel la conturarea unei adevărate școli muzeografice la Bacău.

        Ca director, a fost recunoscut pentru capacitatea sa de a identifica și susține oamenii valoroși, evaluând mereu performanța exclusiv pe criterii profesionale. Mulți dintre cei care și-au început cariera în acei ani își datorează parcursul în mare măsură îndrumării sale.

        Dispariția lui Viorel Căpitanu reprezintă o pierdere imensă pentru cultura și muzeografia băcăuană. Dar, dincolo de tristețea momentului, rămâne opera unui arheolog, a unui muzeograf dedicat și a unui mentor generos, care a lăsat în urma sa nu doar studii și descoperiri, ci câteva generații se specialiști de muzeu pe care i-a modelat prin profesionalism și omenie.

        Îi aducem astăzi un omagiu și ne exprimăm profunda recunoștință pentru contribuția sa neprețuită în recuperarea și a protejarea istoriei.

        Colectivul Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacău

        Grupul PSD din CL Bacău cere suspendarea managerului Spitalului TBC

          «Grupul PSD din Consiliul Local Bacău solicită conducerii Primăriei să-l suspende din funcție pe managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, Mădălin Pârâianu, implicat într-un dosar de corupție în care DNA îl acuză de comiterea a 4 infracțiuni de abuz în serviciu, totalizând un prejudiciu de peste 1 milion de lei în dauna unității medicale.

          Întrucât au trecut mai bine de 3 săptămâni de la trimiterea în judecată a managerului Pârâianu, timp în care acesta nu a catadicsit să facă firescul pas înapoi al demisiei, iar respectivele ilegalități au fost comise în exercițiul funcției, cu știința și girul său, conducerea Primăriei Bacău trebuie să procedeze urgent la suspendarea sa.

          Asta, cu atât mai mult cu cât din comunicările DNA şi informațiile apărute în presa locală rezultă, incontestabil, că managerul Pârâianu era pilonul de bază al grupării infracționale care a operat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie, aranjând mai multe achiziții publice la suprapreț.

          Apreciem că o asemenea decizie ar însemna un gest minimal de salvare a aparențelor, mai ales în situația în care managerul spitalului menționat a asumat o conduită disprețuitoare în raport de contextul judiciar în care se află. Totodată, activitatea Spitalului de Pneumoftiziologie nu ar avea de suferit din cauza consecințelor negative ale împrejurărilor menționate.

          A fura de la pacienți sau de la vârstnici – gruparea este aceeași care a acționat, în trecutul recent, la Căminul de Vârstnici – este mai mult decât o fărădelege; este o crimă care contribuie la consolidarea percepției profund negative pe care cetățenii o au față de sistemul sanitar și cel bugetar în ansamblul său!»

          Grupul PSD din CL Bacau

          Handbal feminin/ Divizia A: Știința Bacău revine pe teren pentru finalul de an

          Pe 16 decembrie, în campionat, stundentele vor întâlni pe în fața propriile suporteri, pe Sepsi Sfântu-Gheorghe, iar pe 20 decembrie, în Cupa României, vor juca, tot acasă, cu Spartac București

          După o pauză de o lună, divizionara A de handbal feminin Știința Bacău revine pe teren săptămâna viitoare, pentru ultimele două meciuri ale anului. Marți, 16 decembrie, studentele vor întâlni, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, vicelidera Seriei B, Sepsi SIC Sfântu-Gheorghe, în etapa cu numărul nouă (a doua a returului), din campionatul ligii secunde.

          Sâmbătă, 20 decembrie, echipa antrenată de Giorgiana Vîntu și Costel Oprea își va lua la revedere de la 2025, dar și de la proprii suporteri, primind vizita Spartacului București în turul preliminar al Cupei României. Inițial, cele două jocuri fuseseră programate la interval de numai două zile, joi, 18 decembrie, respectiv 20 decembrie.

          Având în vedere programul din Cupă, Știința și Sepsi au convenit, primind aprobarea FRH, de a de devansa meciul direct din campionat. Reamintim că după un start ezitant de sezon- inerent în condițiile unui lot în reconstrucție- Știința a reușit un parcurs încurajator în ultimele runde de campionat (mai exact, etapele 6-8), unde a câștigat- după o pauză de un an!- un joc, pierzându-le pe celelalte două la limită. Prin urmare, semne bune pentru ca Poiană-Țârdea, Ariton, Butnariu și celelalte băcăuance să încheie cu fruntea sus anul.

          Programul etapei a noua în Seria B a Diviziei A

          Luni, 15 decembrie, ora 12.30: CNOPJ Bistrița- CSM Roman

          Marți, 16 decembrie, ora 15.30: Știința Bacău- Sepsi SIC Sfântu-Gheorghe.

          Joi, 18 decembrie: CSM Făgăraș- CS Județean Prahova, ACS HC Harghita- CSM Iași 2020.

          Clasamentul Seriei B

          1 CSM Iași 2020                            8              8              0              0              294-187              13p.*

          2 Sepsi Sf. Gheorghe              8              6              0              2              267-182              12p.

          3 CSM Roman                            8              6              0              2              280-208              12p.

          4 CSJ Prahova                            8              5              0              3              273-242              10p.

          5 CSM Făgăraș                            8              4              0              4              219-256              8p.

          6 ACS HC Harghita                            8              2              0              6              222-249              4p.

          7 CS Știința Bacău                            8              1              0              7              186-292              2p.

          8 CNOPJ Bistrița                            8              0              0              8              201-326              0p.

          *Echipă penalizată cu trei puncte.

          Programul turului preliminar din Cupa României

          Sâmbătă, 20 decembrie, ora 13.00: Știința Bacău- Spartac București.

          Duminică, 21 decembrie: CSU Oradea- Sepsi SIC Sfântu-Gheorghe, CSJ Prahova- CSM Târgu-Mureș.

          Incendiu puternic la Agăș. O locuință și două anexe, distruse de flăcări

            Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al județului Bacău au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Agăș.

            Promoția Săptămânii • 9–14 Decembrie

            „La Direct din Fabrică” aducem gustul tradițional mai aproape de masa ta!🤩

            Te asteptăm la noi să te bucuri de următoarele produse aflate la promoția ☘️:

            Brânză de burduf – Five continents Botoșani 11,7 lei / 300g
            Telemea de vacă – Five continents Botoșani 40,5 lei / kg
            Pastramă de vită – Gabioti din Pleșcoi 61,2 lei / kg
            Jambon afumat – Gabioti din Pleșcoi 36,9 lei / kg

            Claudiu Târziu, europarlamentar ECR: „Acordul UE–Mercosur pune în pericol sănătatea europenilor și viitorul fermierilor români. În această formă, trebuie respins.”

              Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ECR, își exprimă ferm opoziția față de acordul comercial UE–Mercosur, în urma informațiilor îngrijorătoare prezentate într-un raport recent privind practicile din industria cărnii de vită din Brazilia. Concluziile raportului arată un decalaj major între standardele impuse fermierilor europeni și cele aplicate în țările Mercosur, compromițând siguranța alimentară a UE și corectitudinea competiției.

              „Acordul UE–Mercosur, în forma propusă, deschide larg porțile Uniunii Europene pentru produse agroalimentare care nu respectă standardele noastre. Fermierii români muncesc sub reguli stricte, costisitoare și atent monitorizate. Brazilia, în schimb, permite vânzarea unor antibiotice puternice fără rețetă, nu are trasabilitate reală la nivel național și nu oferă garanții credibile privind calitatea și siguranța produselor exportate. Nu putem accepta o competiție nedreaptă care sacrifică atât sănătatea publică, cât și agricultura europeană”, a declarat Claudiu Târziu.

              Concluziile îngrijorătoare ale raportului

              •⁠  ⁠Antibiotice injectabile, inclusiv antimicrobiene critice (HPCIA), se pot cumpăra liber în Brazilia, fără prescripție, fără înregistrarea cumpărătorului și fără controlul autorităților.

              •⁠  ⁠Nu există un sistem național funcțional de trasabilitate pentru cele aproximativ 238 de milioane de bovine, ceea ce face imposibilă certificarea reală a originii și siguranței cărnii exportate în UE.

              •⁠  ⁠Crotalii detașabile se vând liber, iar multe animale circulă fără identificare, practici imposibile în UE.

              Aceste constatări contrazic direct declarațiile Comisiei Europene privind „echivalența” standardelor de producție și atacă fundamentul strategiei UE împotriva rezistenței antimicrobiene.

              Impactul asupra României

              „România ar fi printre statele cel mai afectate. Fermierii noștri, deja presați de importurile ieftine și de reguli tot mai stricte, ar fi nevoiți să concureze cu produse provenite din sisteme fără trasabilitate, fără controale și fără norme sanitare adecvate. Este o lovitură directă la siguranța alimentară și la economia rurală”, subliniază Târziu.

              Ce solicită europarlamentarul Claudiu Târziu

              •⁠  ⁠Suspendarea totală a concesiilor privind carnea de vită și pasăre prevăzute în acordul UE–Mercosur, până când Brazilia demonstrează implementarea unui sistem național de trasabilitate echivalent cu cel european.

              •⁠  ⁠Introducerea unor controale reale și verificabile asupra antibioticelor veterinare în țările Mercosur, inclusiv obligativitatea prescripției pentru antimicrobienele critice.

              •⁠  ⁠Un audit de urgență al DG SANTE, la fața locului, axat pe utilizarea antibioticelor, trasabilitate și riscurile AMR, înainte de orice progres în procedura de ratificare.

              Nu putem accepta standarde duble. Europa nu trebuie să devină piață de desfacere pentru produse ieftine, fără control, în timp ce fermierii noștri sunt sufocați de reglementări. Acordul UE–Mercosur, așa cum este acum, nu protejează nici consumatorii, nici fermierii și nici interesele României. Mă voi opune ferm ratificării lui”, a concluzionat Claudiu Târziu.

              Articol finanțat de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European

              Apă cu presiune redusă pe mai multe străzi din orașul Onești!

                Astăzi, 9 decembrie 2025, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu energie electrică aferent Stației Hidrofor din orașul Onești, județul Bacău.

                Pentru executarea lucrărilor de reparație, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 11:30 – 17:00, consumatorilor de pe străzile Vrânceni, Vulturului, Mircea cel Bătrân și Independenței. La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a acesteia.

                Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că, imediat ce disfuncţionalitățile de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie electrică vor fi remediate, echipele RAJA vor relua furnizarea apei potabile la parametri optimi.

                Biroul de Comunicare RAJA S.A.

                Șomaj în scădere în judeţul Bacău

                  Numărul şomerilor înregistraţi în judeţul Bacău la sfârşitul lunii septembrie 2025 era de 3.103 persoane, cu 131 mai puţine faţă de sfârşitul lunii august 2025, arată datele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău.

                  Spitalul Județean de Urgență Bacău face un pas uriaș în lupta împotriva accidentului vascular cerebral

                    Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău anunță obținerea finanțării pentru proiectul „Dotarea Spitalului Județean de Urgență cu echipamente medicale care diagnostichează și tratează pacientul critic cu patologie vasculară cerebrală acută”, derulat prin apelul „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută”.

                    Proiectul presupune înființarea Laboratorului de Angiografie, prima unitate completă dedicată tratamentului patologiei vasculare la nivel neurologic, cardiologic și chirurgical vascular, precum și a Compartimentului de Stroke, specializat în intervențiile rapide pentru pacienții cu accident vascular cerebral (AVC).

                    În cazul AVC-ului, fiecare minut contează. Prin această investiție majoră, vom putea salva mai multe vieți și reduce semnificativ sechelele neurologice”, afirmă managerul SJU Bacău, Ion-Marius Savin.

                    „Această investiție reprezintă mai mult decât o modernizare a infrastructurii medicale — este o promisiune fermă față de pacienții noștri și față de comunitate. Ne angajăm să oferim îngrijire la cel mai înalt nivel și să intervenim rapid acolo unde fiecare secundă poate face diferența dintre viață și moarte. Suntem determinați să transformăm Spitalul Județean de Urgență Bacău într-un centru de excelență pentru patologia vasculară.”

                    Prin acest proiect, SJU Bacău își consolidează poziția ca unitate medicală de referință în tratarea pacienților critici cu afecțiuni vasculare, salvând creiere, inimi și vieți.

                    AUTOSTRADA A7 Domnești Târg – Răcăciuni | Focșani – Bacău, LOTUL 2

                      Au fost publicate noi imagini care surprind evoluția lucrărilor pe Lotul 2 al Autostrăzii Focșani–Bacău în perioada 19 septembrie – 6 decembrie 2025. Filmările arată un progres consistent pe întreg sectorul, în special între Adjud și Răcăciuni.

                      Autorul materialului video afirmă că tronsonul dintre Adjud și Răcăciuni ar putea fi finalizat în cel puțin o lună, în condiții meteo favorabile.

                      Luna trecută, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, declara că stadiul fizic pe șantierul Lotului 2 Focșani–Bacău a ajuns la 90%, iar secțiunea până la Adjud ar putea fi deschisă circulației chiar în acest an.

                      Sectorul de 17 km (până la Adjud), pe care dorim să deschidem circulația anul acesta, a ajuns la un progres de aproximativ 95%. În funcție de condițiile meteorologice și de ritmul de lucru din șantier, circulația va putea fi deschisă pe circa 17 km din acest lot până la Adjud. Anul viitor, după finalizarea lucrărilor și pe celelalte sectoare ale A7, se va putea circula pe aproximativ 375 km de autostradă de la București la Pașcani (A3 și A7).”, a precizat șeful CNAIR.

                      Sursa video

                      TRICHINELOZA – Boala care pândește în sezonul tăierii porcilor. Ce trebuie să știe consumatorii pentru a se proteja

                        Trichineloza, numită și trichinoză, rămâne una dintre cele mai importante zoonoze asociate consumului de carne infestată. În contextul sezonului de iarnă, când sacrificarea porcilor în gospodării este o tradiție, specialiștii atrag atenția asupra riscurilor crescute de îmbolnăvire.


                        Ce este trichineloza și cum se transmite

                        Trichineloza este o boală parazitară produsă de larvele nematodului Trichinella. Infecția apare la oameni după consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic, provenită de la animale infestate.

                        Există mai multe specii de TrichinellaT. spiralis, T. nativa, T. britovi, T. pseudospiralis etc. – cu distribuții geografice diferite și gazde variate. Unele specii se încapsulează în celulele musculare ale gazdei, formând o capsulă de colagen, altele nu.

                        Trichinella spiralis este responsabilă pentru majoritatea infecțiilor umane și este cea mai letală. Anumite specii pot supraviețui chiar și la temperaturi de îngheț.

                        Rezervoarele de infecție

                        Parazitul se găsește atât la animale domestice, cât și la cele sălbatice. Printre gazdele obișnuite se numără:

                        • porcii, șobolanii, rozătoarele, câinii, pisicile, caii, nutria,

                        • mistreții, urșii, vulpile, lupii, jderii, bursucii,

                        • animale din regiuni arctice (ursul polar, vulpea polară, foca, morsa),

                        • animale din zone tropicale (tigrul, șacalul, hiena, cașalotul, orca).

                        Consumul de carne infestată reprezintă unica cale de transmitere la om. Boala nu se transmite de la o persoană la alta.

                        Prepararea termică la peste 71–77°C distruge larvele. În schimb, sărarea, afumarea și uscarea cărnii nu au efect. Anumite specii rezistă chiar și la temperaturi foarte scăzute.


                        Simptome și diagnostic

                        Primele simptome apar de obicei în 1–2 zile de la consumul cărnii infestate (faza enterală):

                        • diaree ușoară și tranzitorie,

                        • greață, vărsături,

                        • dureri abdominale,

                        • febră ușoară, stare generală de rău.

                        La 2–6 săptămâni, odată cu migrarea larvelor în mușchi (faza parenterală), apar:

                        • edeme periorbitale sau faciale,

                        • dureri musculare intense,

                        • stare de slăbiciune, asemănătoare paraliziei,

                        • febră persistentă.

                        Severitatea bolii depinde de numărul larvelor ingerate.

                        Diagnosticul se bazează pe:

                        • istoricul alimentar și eventuale călătorii,

                        • analize de sânge cu detecția anticorpilor specifici,

                        • biopsie musculară în cazuri selectate,

                        • examinarea trichineloscopică a cărnii suspecte.


                        Complicații și prognostic

                        În formele severe, trichineloza poate provoca:

                        • miocardită și encefalită, adesea simultan,

                        • tulburări de coordonare,

                        • probleme cardiace și respiratorii.

                        Rata mortalității în cazurile grave poate ajunge la 5%, chiar și cu tratament. Cazurile ușoare au, în general, un prognostic bun, simptomele dispărând în câteva luni.


                        Tratament – doar la recomandarea medicului

                        Terapia include antihelmintice, fiind cea mai eficientă în primele 3 zile de la apariția simptomelor, când poate preveni invazia musculară. În formele severe se administrează și steroizi. Dacă larvele s-au încapsulat deja în mușchi (după 3–4 săptămâni), tratamentul nu mai poate elimina complet parazitul.

                        Consultul medical este recomandat urgent dacă apar cel puțin trei dintre simptomele:

                        • febră,

                        • dureri musculare,

                        • diaree,

                        • edem facial,

                        • hemoragii subconjunctivale, subunghiale sau retiniene.


                        Situația epidemiologică în România

                        Potrivit Anuarului de Statistică Sanitară 2024 – INSP, anul 2024 a înregistrat 57 de cazuri (0,30‰oo) – dublu față de 2023 (31 cazuri) și de patru ori mai mult decât în 2022 (16 cazuri).

                        Creșterea coincide cu perioada sărbătorilor, când sacrificarea porcilor în gospodării este frecventă, iar carnea nu este întotdeauna testată.


                        Prevenție – ce pot face gospodăriile

                        Pentru a reduce riscul îmbolnăvirii, specialiștii recomandă:

                        La achiziție

                        • cumpărați animale doar din unități autorizate sanitar-veterinar;

                        • procurați carnea din magazine sau abatoare avizate.

                        La sacrificare

                        • trimiteți probe din porcul sacrificat la centre autorizate pentru examen trichineloscopic;

                        • NU consumați carnea înainte de primirea rezultatului negativ;

                        • același lucru este valabil și pentru carnea de vânat.

                        La preparare

                        • gătiți carnea până depășește 71°C în interior (carnea devine gri, nu roz);

                        • nu vă bazați pe sărare, afumare sau uscare – acestea nu elimină larvele;

                        • folosiți ustensile curate și spălați-vă mâinile după manipularea cărnii crude.

                        La îngrijirea animalelor

                        • nu hrăniți animalele cu resturi crude sau măruntaie nepreparate termic;

                        • preveniți apariția rozătoarelor în gospodărie.


                        Mesajul autorităților

                        „Oamenii se îmbolnăvesc de trichineloză numai prin consumul de carne crudă sau insuficient gătită, necontrolată sanitar-veterinar. Testarea cărnii de porc și de vânat este esențială.”

                        La primele semne de boală, prezentați-vă imediat la medic. Trichineloza poate fi prevenită cu ușurință, dar poate deveni gravă dacă este ignorată.

                        Handbal juvenil: Moș Nicolae nu a ocolit Memorialul „Marcel Păunică”

                        Pentru ei, Moș Nicolae a venit exact acolo unde și-au dorit mai mult să-l întâlnească: pe semicerc. Iar întâlnirea a fost de neuitat. Și nu doar pentru că au fost răsplătiți cu diplome și medalii, cu dulciuri și pizza. Înainte de orice altceva, pentru că s-au bucurat de sportul pe care și l-au ales. Și căruia i s-au dedicat încă de la această vârstă fragedă. De handbal. Sâmbătă, 6 decembrie, peste 140 de copii au celebrat handbalul cu ocazia primei ediții a Memorialului „Marcel Păunică”.

                        Programat chiar de Moș Nicolae, evenimentul dedicat memoriei regretatului antrenor, profesor și om de handbal Marcel Păunică a reunit peste 140 de micuți handbaliști de handbaliste de la mai multe cluburi din Moldova (ProTeam Handbal Bacău, CSȘ Bacău, Palatul Copiilor Bacău, CSM Vaslui, AS Sportul Piatra Neamț, LPS Suceava și CSO Buhuși) în sala „Orizont”, pe care au umplut-o cu entuziasm și bucurie într-un festival dedicat baby-handbalului și mini-handbalului.

                        Nu a existat presiunea rezultatului, ci doar plăcerea de a juca și de a se juca. Totul, spre satisfacția organizatorilor, ProTEam și CSȘ Bacău, care, cu sprijinul Asociației Județene de Handbal Bacău și cu susținerea sponsorilor și a numeroșilor părinți, au reușit să transforme această primă ediție a Memorialului „Marcel Păunică” într-una cu adevărat memorabilă.

                        „A fost o zi specială, în care copiii au arătat ce înseamnă energia, pasiunea și frumusețea handbalului. Suntem mândri să ducem mai departe valorile pe care Marcel Păunică le-a insuflat generațiilor de sportivi”, au declarat organizatorii.

                        Înființată de foștii handbaliști de prim-plan ai Bacăului, Răducu Tamaș, Rareș Păunică și Ionuț Rotaru, ProTeam Handbal Academy Bacău, „motorul” ediției de Moș Nicolae a Memorialului „Nicolae Păunică” speră să atragă un număr cât mai mare de copii către acest sport. Și, în egală măsură, să organizeze cât mai multe manifestări la fel de reușite precum cea din 6 decembrie, de la Sala „Orizont”.

                         

                         

                        Peste 30 de intervenții gestionate de pompierii băcăuani în acest weekend

                          În intervalul 06–08 decembrie a.c., pompierii militari din județul Bacău au avut un sfârșit de săptămână intens, fiind solicitați să intervină în 31 de situații de urgență. Cea mai mare parte a misiunilor a vizat acordarea ajutorului medical de urgență, cu 15 intervenții realizate de echipajele SMURD.

                          Totodată, pompierii au participat la șapte misiuni de stingere a incendiilor, iar în alte patru cazuri au asigurat măsuri destinate protecției comunităților. Printre cele mai relevante intervenții se numără două accidente rutiere produse în localitățile Helegiu și Măgura.

                          Accident rutier în comuna Helegiu

                          07.12.2025, ora 23:45

                          Echipajele Detașamentului de Pompieri Onești au fost direcționate către un accident rutier petrecut în comuna Helegiu, sat Brătila. La sosire, salvatorii au găsit un autoturism răsturnat în afara carosabilului, în interiorul căruia se afla un bărbat blocat.

                          Pompierii au intervenit cu accesoriile specifice pentru extragerea victimei, ulterior aceasta fiind evaluată medical de echipajul SMURD. Bărbatul era conștient, fără traumatisme vizibile, și a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul intervenției.

                          Accident rutier în comuna Măgura

                          08.12.2025, ora 05:35

                          Un alt eveniment rutier a avut loc pe DN11, în comuna Măgura, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bacău cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

                          O femeie aflată în vehicul a fost evaluată de paramedici, fiind conștientă și fără semne de traumă. Aceasta a refuzat transportul la spital. Echipajele ISU au acționat pentru asigurarea măsurilor PSI.

                          Reprezentanții ISU Bacău reamintesc cetățenilor importanța respectării regulilor de circulație și a măsurilor de prevenire a incendiilor, mai ales în această perioadă cu trafic intens și condiții meteo variabile.

                          Rezultatele finale ale Concursului Interdisciplinar „Vrănceanu – Procopiu” Bacău, ediția a XXIV-a, 2025

                            A XXIV-a ediție a Concursului Interdisciplinar de Matematică și Fizică ,,Vrănceanu-Procopiu”, inclus în Calendarul concursurilor naționale școlare, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, organizat de Colegiul Național „Ferdinand I” și Inspectoratul Școlar Județean Bacău, s-a încheiat.

                            Între 5 și 7 decembrie, 77 de liceeni din mai multe zone ale țării și-au testat cunoștințele în această competiție de tradiție, unde, într-o singură probă, care a durat 4 ore, participanții au avut de rezolvat 2 probleme de matematică și 2 probleme de fizică, din programa de liceu aferentă clasei fiecărui candidat, ce a cuprins și materia anilor școlari anteriori.

                            Nivelul acestora a fost unul de performanță, iar în final s-au acordat premii la fiecare an de studiu/clasă. Conform regulamentului, distincțiile sunt, de regulă: un premiu I, un premiu al II-lea, un premiu al III-lea și mențiuni, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, iar numărul de mențiuni ce se pot acorda la fiecare an de studiu/clasă reprezintă maximum 15% din numărul participanților la anul de studiu/clasa respectivă, rotunjit la numărul întreg imediat superior, în cazul unui număr fracționar, cu respectarea ierarhiei valorice.

                            S-au acordat 25 de premii, după cum urmează:

                            • la clasa a IX-a: premiul I – un elev de la Colegiul Național „Carol I” Craiova, premiul II – o elevă de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești, premiul III – Gavrilă Andrei de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și 4 mențiuni pentru 4 elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci” Brăila și Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca.

                            • la clasa a X-a: premiul I – Jicu Alexandru-Ioan de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău (cu punctaj maxim de 40 puncte), premiul II – un elev de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică Constanța, premiul III – Daraban Cristian-Gabriel de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și 3 mențiuni pentru 3 elevi de la Colegiul Național „Emanuel Gojdu” Oradea, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani și Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești.

                            • la clasa a XI-a: premiul I – un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, premiul II – un elev de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești, premiul III – un elev de la Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț și 3 mențiuni pentru 3 elevi de la Colegiul Național ,,Ion Minulescu” Slatina, Colegiul Național „Mircea Cel Bătrân” Constanța și Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

                            • la clasa a XII-a: premiul I – o elevă de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești, premiul II – un elev de la Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș, premiul III – un elev de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca și 3 mențiuni pentru 3 elevi de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț și Colegiul Național Iași.

                            Premiile au constat în diplome.

                            Membrii Comisiei Centrale au fost prof. Elisabeta-Ana Naghi, inspector în Ministerul Educației și Cercetării – președinte onorific, prof. Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general – președinte, prof. Vlad Ida, inspector școlar general adjunct – președinte executiv, prof. Maria-Monica Irimia, inspector de matematică și prof. Laura-Carmen Stratone, inspector de fizică la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, în calitate de vicepreședinți.
                            Președintele Comisiei de organizare a fost prof. dr. Lavinia Misăilă, inspector școlar general adjunct, și vicepreședinte, prof. Cristina-Elena Măgirescu, profesor metodist de matematică.

                            Întregul eveniment a fost sprijinit de Instituția Prefectului-Județul Bacău, Consiliul Județean Bacău și Primăria Municipiului Bacău, partener fiind Alumni Ferdinand.

                            Fotbal: Ne-a părăsit Ioan Sdrobiș!

                              Fostul antrenor s-a stins din viață luni, 8 decembrie, la vârsta de 79 de ani, după o grea suferință

                              ULTIMELE ȘTIRI