Pompierii băcăuani au intervenit în această seară la un accident rutier pe raza comunei Faraoani, E85, în care au fost implicate 4 autoturisme.

Pentru gestionarea situației s-a intervenit cu o autospecială de stingere, ambulanța SMURD și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bacău.

În urma impactului au rezultat 3 victime conștiente care au fost transportate la spital de către ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bacău.

A fost asigurată zona cu măsuri de prevenire și stingerea incendiilor.

Numele meu este Doga, sunt o cățelușă de 5 ani. Povestea mea (cea de care îmi amintesc) a început la un colț de stradă, vis-a vis de magazinul Lidl, de lângă ”Insula de Agrement”. Aveam câteva luni și mă plimbam în zonă singură și, sinceră să fiu, eram cam rărtăcită. Mergeam după oricine îmi ieșea în cale, fie pe trotuar, fie printre mașini. Și, cum țopăiam eu așa, i-am văzut pe viitorii mei părinți: Andrew și Dana. Mi s-au părut de treabă și că le păsa de un cățel ca mine, nici prea frumos, nici prea cuminte, dar isteț. Tata m-a luat în palmă (atât de mare eram) și a întrebat: ce facem acum? Mama a spus: îl luăm acasă. Restul e viață!

Părinții mei nu prea au avut inspirație când mi-au pus numele. Au crezut că sunt băiat și mi-au spus Dog. Când am mers la ei acasă, nu prea mâncam și, în plus, mama și tata au vrut să îmi facă tot ce trebuia pentru a fi sănătoasă- deparazitări, vaccinuri. Așa că, am mers la un nene îmbrăcat în haină albă. A zis că sunt bolnavă, că am Paroviroză și nu prea am șanse să mă fac mare. Mama și tata i-au spus să facă tot ce poate să mă salveze. Mi-a băgat un ac după ceafă, m-a durut puțin, dar apoi a fost bine. Tot nenea îmbrăcat în alb le-a spus părinților mei că, de fapt , sunt fetiță. Atunci, am devenit Doga, un fel de feminin pentru Dog. Dog înseamnă căine în limba engleză. Apropo de limba engleză. Părinții mei vorbesc engleza și eu înțeleg această limbă, ceea ce mi-a fost de ajutor, dar despre asta vă povestesc mai târziu.

După ce m-a înțepat omul îmbrăcat în alb, am început să mănânc orice, dar cel mai mult îmi place pâinea. Orice fel de pâine, moale sau întărită, albă, neagră sau cu semințe. La început, am locuit într-un loc pe care oamenii îl numesc apartament. Un apartament are mai multe încăperi în care îmi plăcea să stau, dar mama și tata nu prea mă lăsau să mă joc peste tot. Cred că pentru că, când eram mică, îmi plăcea să rod tot felul de lucruri. Am început cu canapeaua (e ceva moale pe care stau oamenii și se uită la cutie cu în care apar tot felul lucruri, chiar și alți câini), apoi am ros un scaun. Mama îmi dădea linguri de lemn și cozi de mătură să rod ca să salveze mobila. Recunosc că nu prea ascultam și eram greu de antrenat. Mama și tata au vorbit cu un dresor de câini să mă învețe să ascult comenzi. Dar, când a venit cu o curea cu țepi care îmi intrau în gât, mama și tata au renunțat pentru că nu voiau să mă vadă suferind. Îmi plăcea când mergeam la plimbare la ” Insulă”. Dimineața, mă întâlneam cu doamna Doina. Nu știu cum se făcea, dar de fiecare dată avea niște bobițe la ea și mi le dădea să le mănânc. O cunoșteam de la distanță și mă smulgeam din lesă ca să merg la ea. Odată, am alergat de la un capăt la altul al insulei ca să ajung la ea. Eram așa de bucuroasă că nu mai ascultam de nimeni și nimic, de bucurie. Apoi, am mai cunoscut altă doamnă care îmi dădea bobițe… vegetariene. Cred că se întrecea cu doamna Doina, care are mâncare mai bună. V-am spus că îmi place mâncarea… Eu mâncam de la amândouă. Mai erau la ”Insulă” și niște oameni mai mici, care se numesc copii și oameni care mergeau pe tot felul de roți. Dar cel mai mult îmi plăcea să mă întâlnesc cu alți câini. Ne atingeam boticurile, ne miroseam, ne povesteam ce facem acasă și pe unde am mai fost. Eram atât de mică și oboseam după atâta plimbare și joacă încât, la întoarcere acasă, mama mă purta într-un rucsac, în spate și eu dormeam tot drumul. Era frumos, mai ales când oamenii îmi dădeau atenție, mă mângâiau pe cap și îmi dădeau atenție, amuzându-se de joaca mea. După plimbare, mama mă punea într-o oală mare (cadă) și turna ceva pe mine, ceva care curgea de pe mine și îmi lipea blana de spate. Se chema că făceam baie. Mirosea frumos, dar mie nu prea îmi plăcea și când am crescut nu am mai intrat în cadă, iar mama nu mă mai putea ridica. Dar n-am scăpat de spălat. Când intram în casă, mama îmi spăla lăbuțele cu un prosop ud.

Era frumos în apartament, dar nu prea aveam loc pentru tot ce voiam să fac. Când tata citea pe canapea, eu trăgeam de hainele lui și le rodeam. Cel mai mult îmi plăcea să stau în pat cu mama și tata când mergeau la culcare. Aveau o plapumă moale și călduroasă. Ca să intru peste tot trebuia să trec de niște chestii înalte numite uși. Dar am învățat să le deschid, doar apăsam pe ceva de metal și intram peste tot. Fac asta și acum, nicio ușă sau poartă nu îmi stă în cale.

Odată, m-a călcat un prieten de-al nostru pe lăbuța din față pe când ne plimbam. M-a durut și șchiopătam. Mi-a pus mama un bandaj cu mămăligă legat cu o folie de plastic, din aia folosită în bucătărie. Ce credeți că am făcut? V-am spus că îmi place mâncarea… Am mâncat mămăliga cu tot cu folia de plastic de a trebuit să îmi tragă mama plasticul din fund. Am scăpat ușor, nu a trebuit să merg la omul îmbrăcat în alb să îmi taie burta ca să scoată plasticul. Mi-a trecut și lăbuța, acum alerg și sar fără nicio durere.

După un timp, ne-am mutat. Nu mai urcam scări, aveam locul meu de joacă, nu mai ieșeam la ”Insulă” pentru plimbare, mă plimbam oricând voiam. Eram la țară. Altă viață! Am o curte pentru alergat și plimbat oricând vreau eu. Pot să sap oriunde, deși nu e bine. În fiecare curte din împrejurimi este câte un câine cu care povestim ce mai e prin împrejurimi, ne mai certăm cu cei care vin pe la gardul nostru, avem musafiri și vedem o mulțime de lume. Mama și tata au adus încă un câine, dintr-un loc pentru câinii fără mamă și tată. E un băiat, dar tot eu sunt șefa. Era atât de speriat când a venit la noi, că stătea ascuns după casă tot timpul. A trebuit să blocăm toate intrările spre ascunzișurile lui ca să îl facem să stea cu noi. Fiindcă nu avea încredere în mama și tata, l-au botezat Tomi, cică vine de la un nene neîncrezător, pe care îl chema Toma. Tomi e drăguț, și sinceră să fiu, mai cuminte decât mine, dar îl mai învăț eu câte ceva. El e bun la sărit gardurile și la evadat din curte. Câte scâduri și câte plase au pus mama și tata în garduri…

Avem fiecare căsuța lui, cu saltea și e foarte cald. Avem și o căsuță duplex, dar tot mai mult ne place când stăm împreună cu mama și tata în casă când e foarte frig afară și e ceva alb și rece pe jos.

V-am spus că înțeleg limba engleză, a învățat și Tomi. Tare bine ne-a prins. Într-o vară, când mama și tata au plecat de acasă, a stat cu noi o tanti care vobea numai limba engleză, o chema Lesley. A venit tocmai din Anglia, unde toată lumea vorbește limba asta. A fost foarte drăguță cu noi. Stăteam pe prispă cu ea când bea ceai ( că englezii beau mult ceai). Mie nu îmi place ceaiul, mie îmi place cafeaua. Ne dădea mereu câte un ”treat”, adică ceva bun de mâncare. Dar cel mai mult, ne plăcea că ne lăsa în casă cu ea, chiar dacă afară nu era frig. Eu urcam chiar și în pat cu ea și nu se supăra. Am apărut și la televizor cu ea, ca exemplu. Să vadă toată lumea că sunt oameni care stau cu noi,câinii, când mama și tata sunt plecați și să nu mai rămână cățeii singuri acasă sau să meargă la hoteluri.

E frumoasă viața de cățel când ai noroc de părinți buni. Aștept să aflu și poveștile voastre, fie fericite sau triste. Pot fi povești și de la pisici sau alți prieteni de-ai oamenilor. Hai să facem un colț al nostru aici, unde ne spunem bucuriile dar, și problemele, căutăm părinți, aflăm rețete noi și oameni în alb care ne fac bine. Dar să arătăm și oamenii răi care ne rănesc . Aștept scrisorile voastre.

Deocamdată, vă doresc Săbători fericite și Moș Crăciun să vă aducă bobițe și oase gustoase.

  Cu drag,

  DOGA

Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a găzduit ședința lunară a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), eveniment în cadrul căruia au fost prezentate principalele repere ale activității și rolului Jandarmeriei Române în comunitate.

Participanții au beneficiat de o serie de prezentări care au evidențiat atribuțiile Jandarmeriei Române, un scurt istoric al unității din județul Bacău, precum și importanța implicării instituției în viața comunității. Totodată, a fost adus în prim-plan „Concertul de Colinde” organizat în casa jandarmilor băcăuani, un moment de suflet dedicat sărbătorilor de iarnă.

Ședința a avut ca obiectiv și prezentarea organizării interne a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, precum și a rezultatelor obținute în semestrul al doilea al anului 2025. În această perioadă, jandarmii băcăuani au desfășurat peste 970 de misiuni de menținere a ordinii publice și au asigurat ordinea la 172 de manifestări publice. Un aspect notabil al activității îl reprezintă faptul că, în zona de competență, nu a fost necesară intervenția în forță pentru restabilirea ordinii publice.

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a colaborat constant cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, participând cu peste 2.400 de patrule mixte în misiuni de menținere a ordinii publice, inclusiv în stațiunile montane și în zonele de agrement. De asemenea, au fost executate peste 90 de misiuni în cooperare cu alte instituții, în baza planurilor de cooperare și a protocoalelor de colaborare existente.

Activitățile desfășurate de jandarmi au condus la constatarea a 115 infracțiuni și la aplicarea a peste 2.200 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la aproximativ 890.000 de lei. Totodată, jandarmii băcăuani au răspuns prompt la peste 420 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112” și prin dispeceratul inspectoratului, intervenind eficient în fiecare situație semnalată.

În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată de comisia ATOP Bacău, inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, colonel Bârnat Eusebiu, a oferit membrilor acesteia câte o plachetă simbolică. La finalul ședinței, membrii ATOP au avut ocazia să socializeze și să interacționeze cu jandarmii băcăuani, cu elevii Ansamblului „Mugurașii Mănăstireni” și cu reprezentanții Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău, în cadrul „Concertului de Colinde”.

În semestrul al doilea al anului, jandarmii băcăuani au desfășurat peste 300 de activități de prevenire a violenței în unități de învățământ, la adunări publice și competiții sportive. De asemenea, au asigurat paza a 29 de obiective din județ, executând peste 500 de misiuni de pază și protecție, inclusiv transporturi de valori și corespondență clasificată.

În concluzie, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău din semestrul al doilea al anului 2025 reflectă angajamentul ferm al jandarmilor băcăuani pentru siguranța comunității și consolidarea unui climat de ordine publică. Reprezentanții instituției își exprimă recunoștința față de toate instituțiile partenere pentru buna colaborare și sprijinul acordat.

Pe 20 decembrie 2025, la Centrul de Afaceri din Bacău, a avut loc primul concert de Crăciun realizat prin metoda Piano Therapy, un eveniment emoționant intitulat „Crăciunul tuturor”, organizat de Denisa Fegher, în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Fegher Denisa Maria.

Copiii care urmează terapie în cadrul cabinetului au urcat pe scenă și au susținut momente muzicale, demonstrând că, dincolo de orice dizabilitate, există abilități reale care pot fi cultivate prin metode terapeutice adecvate.

Terapia prin muzică este realizată prin metoda Piano Therapy, fondată de Tatiana Dănciulescu, fondatoarea Asociației Piano Therapy București.

Concertul a marcat o premieră pentru municipiul Bacău, fiind primul eveniment de acest tip organizat la nivel local. Muzica a fost folosită ca instrument terapeutic, dar și ca mijloc de exprimare, încredere și incluziune socială.

Evenimentul s-a desfășurat la Centrul de Afaceri Bacău, începând cu ora 12:00, și a adus în fața publicului un mesaj puternic: dincolo de orice dizabilitate, există o abilitate.

Sponsorii evenimentului:
Fotograf: Sandu Floarea
Videograf: Radu Carp
Cofetăria Lulu
Asociația Bronx People
Asociația Zein, reprezentată de Romedea Alexandra

1 de 2

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au demonstrat că dincolo de uniformă se află inimi care văd, înțeleg și sprijină.

Au aflat povestea unui tânăr pasionat de box, un băiat cu visuri mari, dar cu posibilități materiale limitate. Un tânăr care a ales sala de sport în locul străzii, disciplina în locul tentațiilor, munca și ambiția în locul resemnării.

Impresionați de determinarea lui, polițiștii au decis să facă mai mult decât să observe: au acționat. I-au oferit echipament sportiv, dar, mai presus de toate, i-au oferit încredere, susținere și sentimentul că nu este singur.

Mesajul polițiștilor este unul clar și puternic: tinerii ambițioși merită sprijin, iar sportul este o cale sigură către un viitor sănătos și demn. Prin acest gest, ei încurajează practicarea sportului, respectul față de reguli și o conduită corectă în societate. Este o invitație adresată tuturor tinerilor de a-și urma pasiunile, indiferent de obstacole, și o dovadă că binele se construiește prin implicare și empatie.

Pentru acest tânăr, o pereche de mănuși și un echipament sportiv au devenit simbolul speranței. Pentru comunitate, acest gest rămâne un exemplu că adevărata forță nu stă doar în pumni, ci în solidaritate, educație și șansa oferită la momentul potrivit.

În zona Harrow din nord-vestul Londrei, cunoscută neoficial drept „Mica Românie” a Regatului Unit, mirosul de afumătură românească se amestecă zilnic cu forfota unei comunități numeroase de români. Aici, printre magazine cu firme scrise în limba română și conversații purtate firesc „ca acasă”, se află brandul „Stejarul” – patru magazine românești construite pas cu pas de Claudiu Baroti, un tânăr plecat din comuna Oituz, județul Bacău, la doar 16 ani.

Claudiu s-a mutat în Anglia în 2010, înainte să termine liceul. Era încă un copil când a luat una dintre cele mai grele decizii ale vieții sale, scrie Anuntul UK.
„Părinții mei plecaseră cu ani înainte în Anglia, la muncă, iar eu rămăsesem în România, în grija bunicilor. Lor le era dor de mine, mie îmi era dor de ei și, până la urmă, nu am mai așteptat să termin liceul, am plecat și eu la Londra”, a povestit Claudiu pentru Anunțul UK.

Ajuns în Marea Britanie, a continuat studiile și a terminat liceul la Londra. Câțiva ani mai târziu, a făcut pasul spre antreprenoriat, deschizând primul său magazin românesc. Astăzi, Claudiu Baroti este patronul a patru magazine care funcționează sub numele „Stejarul”, toate situate în zona Harrow – un cartier unde românii sunt atât de numeroși încât limba română este a doua cea mai vorbită limbă, după engleză.

Brandul „Stejarul” cuprinde trei magazine generale și o măcelărie românească, aflată pe Kenton Road, la numărul 331 – nucleul afacerii. Aici, tradiția românească nu este doar un concept de marketing, ci o realitate zilnică, vizibilă în vitrinele pline și în discuțiile dintre clienți.

„S-a intrat deja în febra Sărbătorilor de iarnă. Cel mai bine vândut produs al nostru este în acest moment toba. Este un produs de calitate și cam unul din cinci români care intră în magazin vrea să cumpere toba”, spune Claudiu.
Interesant este că nu doar românii sunt atrași de gusturile de acasă: „Grecii și bulgarii care ne calcă pragul sunt mari amatori de kaiser și cârnați afumați.”

Măcelăria „Stejarul” produce o gamă largă de preparate din carne după rețete tradiționale: slănină afumată, specialități, kaiser, ciolan afumat, cârnați afumați, pastramă și multe altele. În prag de sărbători, vitrina este completată de caltaboș și șoric de porc – produse care, pentru mulți români din diaspora, înseamnă mai mult decât mâncare: sunt o legătură directă cu copilăria și cu masa de Crăciun de acasă.

Povestea lui Claudiu Baroti este una despre dor, muncă și perseverență. De la copilul din Oituz care și-a lăsat bunicii pentru a-și revedea părinții, la antreprenorul care hrănește cu gust românesc o întreagă comunitate din Londra, drumul a fost lung. Iar în fiecare felie de tobă sau bucată de slănină vândută în Harrow se regăsește, discret, o parte din România.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au desfășurat activități speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, aducând zâmbete și momente de bucurie copiilor și familiilor aflate în dificultate.

Cu multă implicare și dăruire, aceștia au oferit cadouri copiilor din cadrul Casei de Copii Barați, precum și altor două familii nevoiașe din comuna Mărgineni. Darurile au constat în dulciuri și alte surprize menite să aducă spiritul sărbătorilor mai aproape de cei mici.

Gesturile simple, dar pline de semnificație, au fost răsplătite de personalul și copiii Casei de Copii Barați printr-un program artistic de colinde, care i-a emoționat pe polițiști și le-a oferit momente de autentică bucurie.

Prezența polițiștilor, veniți din cele opt comune din zona limitrofă municipiului Bacău, nu pentru misiuni operative, ci pentru a oferi daruri, speranță și sprijin, a creat clipe deosebite și a contribuit la întărirea legăturii dintre instituție și comunitate.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în comuna Gura Văii, într-un dosar penal ce vizează comiterea unor infracțiuni de furt calificat.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada octombrie–decembrie 2025, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, toți din comuna Gura Văii, ar fi pătruns în mod repetat în incinta unei societăți comerciale din localitate, de unde ar fi sustras componente și cabluri de alimentare aparținând unor instalații industriale. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 1.700.000 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe bunuri și mijloace materiale de probă, necesare pentru continuarea cercetărilor.

După administrarea probatoriului, față de persoanele în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Cercetările sunt continuate într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului.

 Decembrie… Luna colindelor, a darurilor și a luminițelor care se aprind în tot orașul. Deși vremea se răcește, atmosfera pare mai caldă și mai primitoare ca oricând. Acest decor de poveste este însă completat de multe schimbări- vizite neașteptate, modificări ale rutinei zilnice, serbări, program încărcat de pregătiri specifice sezonului. Deși plăcute, ele pot fi copleșitoare pentru cei mici. Mulți părinți observă că, în această perioadă, copiii se pot arăta mai sensibili, mai ușor iritați sau mai impulsivi. Ceea ce pare a fi un copil obraznic sau mofturos este de fapt un copil suprastimulat și extenuat. Cum putem ajuta? Prin blândețe și coreglare emoțională.

UN ALTFEL DE CADOU DIN SACUL MOȘULUI- COREGLAREA EMOȚIONALĂ

              Dacă autoreglarea înseamnă gestionarea individuală a trăirilor, coreglarea emoțională se referă la sprijinul oferit din exterior, menit să-l ajute pe individul aflat în distres să își înțeleagă emoțiile, să le ducă mai ușor și să le exprime într-un mod sănătos. În dinamica părinte-copil, cheia către succes este menținerea unui echilibru: copilul simte, părintele însoțește; copilul se agită, părintele ancorează; copilul plânge, părintele conține. Abilitatea adultului de a se calma și de a menține această stare pe tot parcursul procesului de coreglare este necesară în acest duet emotional în care tonul vocii, ritmul respirației, expresia feței și atitudinea devin repere pentru cel mic.

 SĂRBĂTORILE- O PROVOCARE PENTRU COPII?

              Copiii funcționează cel mai bine când au o rutina bine pusă la punct, În luna decembrie, această predictibilitate în activitățile lor zilnice este dată peste cap prin: expunerea la mai mult zgomot, culoare și agitație; modificarea programului de somn; participarea la reuniuni de familie care uneori sunt obositoare; resimțirea unei presiuni date de serbări, roluri și cerința de „a fi cuminți” etc.. Toate acestea îi pot destabiliza. Copilul nu va spune „Sunt stresat”, ci mai degrabă se va manifesta prin plâns, iritabilitate, hiperactivitate sau retragere. Și are nevoie de tine, adultul, să îi fii alături.

DE LA STRESAT LA ECHILIBRAT. UN MIRACOL DE CRĂCIUN?

              Primul pas în coreglarea emoțională este reglarea adultului. Mai mult decât orice, copilul are nevoie de o prezență caldă, de cineva care este cu el și nu împotriva sa. Rămâi calm și ancorat în prezent. Începe cu o respirație adâncă, un ton blând și contact vizual- vor face diferența. Urmează apoi validarea emoțională. Mesaje precum: „Te înțeleg că îți este greu.” Sau „Știu că te simți supărat.” îl fac pe copil să se simtă în siguranță, văzut și acceptat. În cazul în care copilul are reacții agresive, este esențial ca limitele să fie clare, dar blânde. Toate emoțiile sunt permise, însă nu orice comportament este adecvat. Formulările de genul: „Înțeleg că ești furios, dar nu te pot lăsa să lovești.” păstrează echilibrul între fermitate și grijă. După ce intensitatea emoției scade și copilul se liniștește, atunci este momentul potrivit pentru a-l ghida spre soluții: o pauză scurtă, o explicație adaptată vârstei sau un joc de relaxare. Nu uita că acest proces este despre cel mic, așa că observă atent ce nevoie are- este momentul când vă puteți reconecta.

              Alte strategii practice pentru această perioadă, dar nu numai, ar fi: păstrarea unor repere în rutina copilului, chiar dacă programul se modifică; comunicarea dinainte a schimbărilor („În 10 minute plecăm.”/ „Diseară mergem în vizită la bunici.”); adăugarea de mici pauze între activitățile desfăsurate, pentru a-i oferi copilului timp să se reechilibreze.

              Această perioadă poate părea copleșitoare, însă ea oferă ocazii prin care copilul învață de la tine, părintele, despre emoții și gestionarea situațiilor complexe. Când un adult reușește să transforme un moment dificil într-o oportunitate de conectare, cel mic își dezvoltă treptat abilități emoționale esențiale precum empati, răbdarea și reziliența.

              Decembrie… Luna când printre colinde și luminițe ne facem timp să dăruim un cadou neprețuit pe care copiii nu-l vor găsi sub brad: blândețe și înțelegere. Nu uitați- sărbătorile devin cu adevărat magice atunci când sunteți alături de cei mici, înconjurați de iubire, bucurându-vă de momentele de conexiune autentică.

Ionescu Daria-Elena

Psihopedagog – Logoped

În urmă cu 24 de ani, înainte de a trece în eternitate, poetul și dramaturgul Ion Ghelu Destelnica îi dedica soției sale ultima poezie. Astăzi, metafora capătă o emoționantă realitate: pe scenele din ceruri, cei doi artiști joacă din nou împreună.

Uniunea Teatrală din România (UNITER) anunță cu profund regret trecerea în eternitate a actriței Silvia Teodora Ghelu (25 ianuarie 1940 – 18 decembrie 2025), una dintre figurile emblematice ale Teatrului de Animație din Bacău.

Silvia Teodora Ghelu a slujit scena cu o rigoare exemplară, cu sensibilitate și un devotament rar întâlnit.

De-a lungul carierei sale, a colaborat îndelung cu regizorul Petru Valter, contribuind decisiv la definirea stilului și prestigiului teatrului de animație băcăuan.

Jocul său, discret și profund, a format generații de spectatori și a dat viață unor personaje memorabile, în care emoția era întotdeauna dublată de precizie artistică.

Soție a maestrului Ion Ghelu Destelnica și mamă a actorului Radu Bogdan Ghelu, Silvia Teodora Ghelu a aparținut unei familii cu adânci rădăcini în teatrul românesc, pentru care scena nu a fost doar o profesie, ci un mod de a fi.

Viața și cariera sa se confundă cu o vocație asumată până la capăt, trăită în tăcere, muncă și credință în artă.

Înmormântarea va avea loc duminică, 21 decembrie, la ora 11.00, la Cimitirul Sărata I din Bacău.

Scena românească pierde o actriță, dar câștigă o amintire vie, care va continua să lumineze dincolo de cortină.

„Doina nu mai suie
păsări şi octave;
mi-au bătut în cuie
aripe bolnave.

Zeii mei flămînzi
mă pîndesc de-aproape;
poţi să mă ascunzi,
dragoste, sub pleoape?

Fug… prin moartea mea
ultimele ciute.
Un cerb alb îţi bea
lacrimile mute.”

Există o întrebare care revine obsesiv, mai ales în decembrie, când rețelele sociale se umplu de indignări urbane și nostalgii rurale: cum se face că românii, popor despre care se spune că s‑a născut din păstorit, au ca ritual central de iarnă tăiatul porcului? La prima vedere, pare o contradicție. La o privire mai atentă, este una dintre cele mai coerente expresii ale felului în care această comunitate a supraviețuit secolelor.

Clișeul „poporului de ciobani” vine din mitologie, nu din statistică. El aparține baladei, nu catastifului. Românii au fost, în realitate, un popor de țărani complecși, practicanți ai unei economii mixte: păstorit, agricultură, vânătoare, pomicultură și creșterea animalelor de curte. Oaia a dat mitul, dar porcul a dat iarna. Acest text nu este un elogiu gastronomic și nici o apologie sentimentală. Este o încercare de a explica de ce tăiatul porcului nu este o barbarie întâmplătoare, ci un ritual de supraviețuire, comunitate și memorie.

Porcul: animalul care a ținut satul în viață

Porcul nu este un animal nobil. Tocmai de aceea a fost esențial. El nu cere pășuni alpine, nu concurează cu oile, nu solicită efort simbolic. Se hrănește cu resturi, cu jir și ghindă, cu ce rămâne după oameni. Crește repede, se îngrașă bine și, mai ales, oferă multă carne deodată. Într-o lume fără frigider, fără electricitate și fără aprovizionare constantă, aceasta nu era o opulență, ci o necesitate. Porcul se taie iarna, când frigul conservă. Oaia se taie primăvara. Mielul este pentru Paști, porcul pentru Crăciun. Spiritualul și biologicul nu se amestecă. Românii nu au ales porcul pentru că erau lacomi, ci pentru că erau practici. Iar tradițiile durabile sunt aproape întotdeauna soluții vechi la probleme reale.

Ritual mai vechi decât creștinismul

Tăiatul porcului precede creștinismul. Este un ritual indo‑european de sacrificiu de iarnă, legat de moartea anului vechi și de supraviețuirea comunității. Creștinismul nu l‑a creat, ci l‑a îmblânzit, fixându‑l în calendar la Ignat. Sângele, focul, grăsimea, carnea împărțită – toate sunt elemente ritualice. Pomana porcului nu este un ospăț, ci o masă de confirmare: animalul a fost transformat în hrană, familia va trece iarna.

De ce orașul nu mai înțelege satul

Indignarea modernă față de tăiatul porcului nu vine din moralitate superioară, ci din ruperea de necesitate. Când carnea vine ambalată, moartea dispare. Când moartea dispare, ritualul devine barbarie. Satul nu a fost niciodată crud. A fost lucid. A știut că viața se hrănește din moarte și a avut decența să o privească în față.

Balcanii și porcul: asemănări și diferențe

Ritualul sacrificiului porcului nu este exclusiv românesc. În aproape tot spațiul balcanic – Serbia, Bulgaria, Macedonia, nordul Greciei – există practici similare, desfășurate tot iarna, tot în familie extinsă, tot cu accent pe conservarea cărnii. Asemănarea fundamentală ține de aceeași matrice agrară: comunități rurale sărace, dependente de un animal care poate asigura proteina pe termen lung. Diferențele apar însă la nivel simbolic și narativ. La sârbi, ritualul are un caracter mai pragmatic, mai puțin încărcat de formule magice sau de implicarea copiilor. În Bulgaria, accentul cade pe produsul final – cârnații și slănina – nu pe actul sacrificiului în sine. În Grecia rurală, porcul este adesea integrat într-o sărbătoare mai largă, cu muzică și vin, ritualul fiind mai „deschis”. La români, în schimb, tăiatul porcului păstrează un caracter liminal: este un prag între ani, între viață și moarte, între copilărie și maturitate. Copiii nu sunt excluși, ci inițiați. Formulele de tipul „să fii mare și gras ca porcul” nu se regăsesc în aceeași formă la vecini. Ele trădează o gândire magică arhaică, încă vie. Românii nu au transformat porcul în spectacol, nici în carnaval. L-au păstrat ca ritual domestic, grav, aproape sobru. Aceasta este, poate, diferența esențială: în timp ce alte culturi au „socializat” sacrificiul, românii l-au interiorizat.

Porcul ca lecție de supraviețuire

Românii nu sunt un paradox. Sunt rezultatul unei adaptări lungi. Ciobanul din mit și porcul din curte nu se contrazic, ci se completează. Tăiatul porcului nu este despre violență, ci despre rânduială. Despre faptul că iarna vine sigur, iar comunitățile care o recunosc supraviețuiesc. Într‑o lume care a uitat de unde vine mâncarea, acest ritual incomod rămâne una dintre puținele lecții oneste despre viață, moarte și responsabilitate.

O zi de Ignat – reportaj dintr‑un ritual viu

Dimineața începe pe întuneric. În curte e frig, iar respirația se vede. Porcul știe. Nu există naivitate în animal. Grohăitul e mai scurt, mai nervos. Unii spun că trebuie „îmbătat”, alții că trebuie liniștit. În realitate, e o ultimă încercare de a reduce violența inevitabilului. Bărbații se adună devreme. Nu se vine singur. Tăiatul porcului este muncă de echipă. Cuțitele sunt ascuțite cu grijă, de parcă precizia ar fi o formă de respect. Femeile pregătesc apa fierbinte, vasele, condimentele. Copiii sunt trimiși afară, dar nu prea departe. Ei trebuie să vadă. Momentul tăierii este scurt. Nu se prelungește. Nu se transformă în spectacol. După, focul. Paiele ard, șoriciul se pârlește, iar mirosul – greu, dulceag, inconfundabil – anunță satul întreg. Copiii sunt chemați. Sunt urcați pe porc. „Să crești mare și gras ca porcul.” Nu e glumă, e magie arhaică. O dorință spusă cu voce tare, ca să se împlinească. Urmează tranșatul. Mușchiul se separă, slănina se taie cu grijă, carnea se alege. Nimic nu se aruncă. Fiecare bucată are un destin precis. Munca e colectivă, sincronizată, aproape tăcută. În bucătărie începe adevărata industrie. Mașina de tocat, usturoiul, sarea, boiaua. Cârnații se umplu, se leagă, se atârnă. Toba și chișca se pregătesc din părți pe care orașul le‑a uitat. Grăsimea se topește încet, în tuciuri grele. Jumările se scot fierbinți, sunt primele gustate. Șuncile se sărează, se pregătesc pentru afumat. Fumul va lucra zile întregi, lent, conservând. Pomana porcului vine spre seară. Se mănâncă simplu, din tigaie, cu mămăligă și murături. Nu e festin, e reculegere. Se mănâncă împreună, pentru că împreună s‑a muncit.

Conducerea CS Aerostar Bacău a organizat, ca la fiecare final de an, o serbare în cadrul căreia a oferit cadouri tuturor componenților propriului Centru de Copii și Juniori