spot_img
spot_img
miercuri, 1 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 6

Mai multe cartiere au rămas fără energie electrică după o avarie la un transformator

    Mai multe cartiere din municipiul Bacău au rămas fără energie electrică miercuri seara, după producerea unei avarii majore la un transformator din zona CFR.

    Se pare că problemele au fost semnalate în cartierul Aviatori, Narcisa, zona Milcov, Cornișa Bistriței, cartierul Tache, strada Alecu Russo, zona Mioriței, Calea Mărășești, Republicii.

    Primăria Bacău a transmis, într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, că incidentul s-a produs în cursul după-amiezii.

    „În cursul după-amiezii a avut loc un incident la un punct de transformare în zona de sud a orașului. Echipele Delgaz fac eforturi și la această oră să restabilească alimentarea cu curent a tuturor consumatorilor, în special a celor din zona de sud”, a transmis instituția.

    Până în prezent, nu a fost emis un comunicat oficial detaliat privind amploarea exactă a avariei sau timpul estimat pentru revenirea completă la normal a alimentării cu energie electrică.

    România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră

      România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Astfel, ora 03:00 va deveni ora 04:00, iar ziua de duminică va avea doar 23 de ore.

      Schimbarea are loc în ultimul weekend din martie, conform practicii aplicate în majoritatea statelor europene. Prin această modificare, România trece de la ora standard a Europei de Est (EET) la ora de vară a Europei de Est (EEST). Efectul imediat al trecerii la ora de vară este prelungirea luminii naturale în a doua parte a zilei. Serile vor deveni mai lungi și mai luminoase, în timp ce diminețile vor fi, pentru o perioadă, mai întunecate.

      În mod practic, majoritatea oamenilor vor dormi cu o oră mai puțin în noaptea schimbării orei. Ora se modifică de două ori pe an în România: primăvara, când ceasurile sunt date înainte pentru a introduce ora de vară, și toamna, când se revine la ora standard prin mutarea ceasurilor înapoi cu o oră. Conceptul orei de vară are o istorie veche de peste două secole. Ideea a fost menționată pentru prima dată în anul 1784 de către Benjamin Franklin, într-un eseu intitulat „An Economical Project”.

      În text, Franklin sugera adaptarea programului zilnic la lumina naturală pentru a reduce consumul de ulei folosit la iluminatul cu lămpi. Deși principiul a fost formulat încă din secolul al XVIII-lea, aplicarea pe scară largă a sistemului de schimbare sezonieră a orei a apărut mult mai târziu, în special pentru a optimiza utilizarea luminii naturale și a reduce consumul de energie. În prezent, sistemul nu este aplicat peste tot în lume.

      Țările situate în apropierea Ecuatorului sau în zona tropicului Capricornului nu folosesc ora de vară, deoarece durata zilei rămâne relativ constantă pe parcursul anului. De asemenea, state precum Japonia și China nu utilizează acest sistem. În România, ora de vară va rămâne în vigoare până în ultima duminică din luna octombrie, când ceasurile vor fi date înapoi cu o oră și se va reveni la ora standard.

      Convocarea Adunărilor generale extraordinară și ordinară ale acționarilor în 29/30 aprilie 2026

        Către: BURSA DE VALORI BUCUREȘTI                                                            

         

          AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

          Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare

         

          EVENIMENT IMPORTANT

         

        Convocarea Adunărilor generale extraordinară și ordinară ale acționarilor în 29/30 aprilie 2026

         

        Consiliul de administrație a hotărât convocarea Adunărilor generale extraordinară și ordinară ale acționarilor EVERGENT Investments pentru data de 29/30 aprilie 2026, cu ordinea de zi din Convocatorul anexat. La cele două Adunări sunt invitați toți acționarii înregistrați în registrul acționarilor la data de referință 17 aprilie 2026.

         

        Printre cele mai importante propuneri de pe ordinea de zi ale Adunărilor generale se regăsesc:

        1. Adunarea generală extraordinară:

        Aprobarea modificării prețului maxim de răscumpărare per acțiune aferent Operațiunii de răscumpărare aprobate prin Hotărârea Adunării generale extraordinare a acționarilor nr. 2 din 29 octombrie 2025, de la 3 lei/acțiune la 4 lei/acțiune. Operațiunea va fi continuată la preț de piață și în condițiile aprobate prin Hotărârea AGEA nr. 2 din 29 octombrie 2025.

        2. Adunarea generală ordinară:

        Aprobarea Situaţiilor financiare consolidate și individuale pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025, însoțite de Rapoartele auditorului independent, Rapoartele anuale ale Consiliului de administrație aferente situațiilor financiare consolidate și individuale.

        Aprobarea repartizării profitului net realizat în exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025, în sumă de 258.300.238 lei, la „Alte rezerve”, pentru susținerea programelor investiționale.

        Aprobarea Programului de activitate și a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2026.

         

        EVERGENT Investments continuă să ofere investitorilor la BVB un randament competitiv, printr-o politică predictibilă ca mix între operațiuni de răscumpărare a propriilor acțiuni și acordarea de dividende.

        Propunerea de modificare a prețului maxim de răscumpărare per acțiune creează premisele implementării Hotărârii AGEA nr. 2 din 29 octombrie 2025 și derulării Operațiunii de răscumpărare în condițiile aprobate.

        Rezultatele financiare ale anului 2025 reprezintă o nouă reușită a EVERGENT Investments de a crea valoare pentru acționarii săi. În data de 17 iunie 2026 compania va începe plata către toți acționarii înregistrați în Registrul acționarilor la data de 3 iunie 2026 a dividendelor conform Hotărârii acționarilor din 18 decembrie 2025.

         

        Acționarii sunt invitați să consulte toate materialele suport pentru AGEA și AGOA, disponibile pe website-ul www.evergent.ro, începând de joi, 26 martie 2026.

         

        Cătălin Iancu

        Director general Gabriel Lupașcu

                        Ofițer Conformitate

        C O N V O C A T O R

           Consiliul de administrație al EVERGENT Investments SA (Compania), cu sediul în Bacău, str. Pictor Aman nr. 94C, județul Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J1992002400045 și în registrul ASF cu numărul PJRO9FIAIR/040003, încadrată ca Fond de investiții alternative destinat investitorilor de retail (autorizația ASF nr. 101 din 25.06.2021) și ca Administrator de Fond de investiții alternative (autorizația ASF nr. 20 din 23.01.2018), ISIN ROSIFBACNOR0, codul unic de înregistrare 2816642, EUID: ROONRC: J1992002400045, având capitalul social subscris și vărsat de 89.082.859,20 lei.

           C O N V O A C Ă

           Adunarea generală extraordinară a acționarilor EVERGENT Investments SA (AGEA) pentru data de 29 aprilie 2026, la ora 1200

            și

           Adunarea generală ordinară a acționarilor EVERGENT Investments SA (AGOA) pentru data de 29 aprilie 2026, la ora 1230.

           Ședințele Adunărilor generale ale acționarilor se vor desfășura la sediul social al EVERGENT Investments din Bacău, strada Pictor Aman, nr. 94C.

           Convocarea se realizează în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată, Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, Legii nr. 243/2019 privind fondurile de investiții alternative, Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri alternative și reglementările Autorității de Supraveghere Financiară pentru aplicarea acestora, Legii nr. 31/1990 privind societățile, Actul constitutiv al EVERGENT Investments SA (Autorizație ASF nr. 61 și 62 din 29 mai 2025 – www.evergent.ro).

           Capitalul social al Companiei este format din 890.828.592 de acțiuni nominative, cu valoare nominală de 0,1 lei, dematerializate și indivizibile, fiecare acțiune dând dreptul la un vot în cadrul Adunărilor generale ale acționarilor, cu excepția unui număr de 44.148.171 de acțiuni deținute la data de 25 martie 2026, reprezentând 4,96% din capitalul social și a acțiunilor ce urmează a fi dobândite sau anulate, după caz, până la data de referință. Acțiunile răscumpărate conform Hotărârilor AGEA nr. 3/29.04.2024, nr. 2/29.04.2025 și nr. 2/29.10.2025 vor avea drept de vot suspendat, potrivit art. 105 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile.

          Acțiunile cu drept de vot la data de referință, 17 aprilie 2026, se vor afișa pe website – www.evergent.ro.

          La Adunările generale extraordinară și ordinară ale acționarilor sunt îndreptățiți să participe și să voteze doar acționarii înregistrați în registrul acționarilor, ținut de Depozitarul Central SA, la sfârșitul zilei de 17 aprilie 2026, stabilită ca dată de referință.

           

          ORDINEA DE ZI A AGEA 

          1

          Alegerea secretariatului ședinței Adunării generale extraordinare a acționarilor, format din 1-3 persoane, dintre acționarii companiei, înscriși pe buletinele de vot.

          2

          Aprobarea modificării prețului maxim de răscumpărare per acțiune aferent Operațiunii de răscumpărare aprobate prin Hotărârea Adunării generale extraordinare a acționarilor nr. 2 din 29 octombrie 2025, de la 3 lei/acțiune la 4 lei/acțiune. Operațiunea va fi continuată la preț de piață și în condițiile aprobate prin Hotărârea AGEA nr. 2 din 29 octombrie 2025.

          3

          Aprobarea datei de 19 mai 2026 ca dată de înregistrare (ex-date 18 mai 2026) a acționarilor asupra cărora produc efecte hotărârile adoptate de către Adunarea generală extraordinară a acționarilor.

          4

          Mandatarea Consiliului de administrație pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate de Adunarea generală extraordinară a acționarilor. Împuternicirea Directorului general și/sau a Directorului general adjunct, cu posibilitate de substituire, să efectueze toate procedurile și formalitățile legale și să semneze orice documente necesare pentru implementarea hotărârilor Adunării generale extraordinare a acționarilor, inclusiv formalitățile de publicare și înregistrare în Registrul Comerțului.

           

          ORDINEA DE ZI A AGOA 

          1

          Alegerea secretariatului ședinței Adunării generale ordinare a acționarilor, format din 1-3 persoane, dintre acționarii companiei, înscriși pe buletinele de vot.

          2

          Aprobarea Situațiilor financiare consolidate pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025, întocmite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) aplicabile entităților autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF, aprobate prin Norma ASF nr. 39/2015 (inclusiv în formatul conform cu prevederile Regulamentului Delegat al UE 2019/815 al Comisiei în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind specificarea unui format de raportare electronic unic), însoțite de Raportul auditorului independent și Raportul anual al Consiliului de administrație aferent situațiilor financiare consolidate pentru exercițiul financiar 2025.

          3

          Aprobarea Situațiilor financiare individuale pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025, întocmite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de ASF, aprobate prin Norma ASF nr. 39/2015 (inclusiv în formatul conform cu prevederile Regulamentului Delegat al UE 2019/815 al Comisiei în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind specificarea unui format de raportare electronic unic), însoțite de Raportul auditorului independent, Raportul anual al Consiliului de administrație aferent situațiilor financiare individuale și Raportul de remunerare al EVERGENT Investments aferent exercițiului financiar 2025.

          4

          Aprobarea repartizării profitului net realizat în exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2025, în sumă de 258.300.238 lei, la „Alte rezerve”, pentru susținerea programelor investiționale.

          5

          Aprobarea Programului de activitate pentru anul 2026 în acord cu Strategia și politica de investiții a EVERGENT Investments S.A. și a Bugetului de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar 2026.

          6

          Aprobarea descărcării de gestiune a membrilor Consiliului de administrație care și-au exercitat mandatul pe durata exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2025.

          7

          Aprobarea prescrierii dividendelor aferente exercițiului financiar 2022 stabilite prin Hotărârea Adunării generale ordinare a acționarilor nr. 4 din 27 aprilie 2023, neridicate până la data de 28 iunie 2026 și înregistrarea lor conform reglementărilor aplicabile.

          8

          Aprobarea datei de 19 mai 2026 ca dată de înregistrare (ex-date 18 mai 2026) a acționarilor asupra cărora produc efecte hotărârile adoptate de către Adunarea generală ordinară a acționarilor.

          9

          Mandatarea Consiliului de administrație pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate de Adunarea generală ordinară a acționarilor. Împuternicirea Directorului general și/sau a Directorului general adjunct, cu posibilitate de substituire, să efectueze toate procedurile și formalitățile legale și să semneze orice documente necesare pentru implementarea hotărârilor Adunării generale ordinare a acționarilor, inclusiv formalitățile de publicare și înregistrare la Registrului Comerțului.

           

          I. Dreptul acționarilor de participare la Adunările generale ale acționarilor conform reglementărilor aplicabile, a prevederilor Actului constitutiv și a Procedurilor de organizare și desfășurare a Adunărilor aprobate de Consiliul de administrație și publicate pe site-ul www.evergent.ro.

           Doar acționarii înscriși în registrul actionarilor la data de referință 17 aprilie 2026 pot participa la Adunările generale ale acționarilor:

          a) personal ori prin reprezentanții legali (în cazul persoanelor juridice);

          b) prin reprezentant pe bază de împuternicire specială sau împuternicire generală;

          c) buletin de vot scris sau electronic, conform procedurilor afișate pe website-ul www.evergent.ro.

           Accesul acționarilor persoane fizice cu drept de participare la Adunările generale ale acționarilor este permis prin simpla probă a identității acestora, făcută cu actul de identitate al acestora.

           Acționarii persoane juridice sau entitățile fără personalitate juridică pot participa la Adunările generale ale acționarilor prin reprezentant legal.

           Calitatea de reprezentant legal se constată în baza listei acționarilor de la data de referință primită de la Depozitarul Central. În cazul în care datele privind calitatea de reprezentant legal nu au fost actualizate la Depozitarul Central de către acționarul persoană juridică corespunzător datei de referință, dovada de reprezentant legal se face pe baza unui certificat constatator eliberat de Oficiul Registrul Comerțului, în copie conformă cu originalul, sau orice alt document emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul este înmatriculat legal și care atestă calitatea de reprezentant legal, emis în termenul de valabilitate.

                      Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal, întocmite într-o limbă străină, alta decât limba engleză, vor fi însoțite de o traducere realizată de un traducător autorizat în limba română sau în limba engleză.

                    Acționarii care nu au capacitate de exercițiu, precum și persoanele juridice, pot fi reprezentați/reprezentate prin reprezentantul legal care, la rândul său, poate da împuternicire altei persoane pentru respectiva Adunare generală.

           În cazul în care un acționar este reprezentat de o instituție de credit care prestează servicii de custodie, aceasta va putea vota în Adunările generale ale acționarilor pe baza instrucțiunilor de vot primite prin mijloace electronice de comunicare, fără a mai fi necesară întocmirea unei împuterniciri speciale sau generale de către acționar. Custodele votează în Adunarea generală exclusiv în conformitate și în limita instrucțiunilor primite de la clienții săi având calitatea de acționari la data de referință. Instituția de credit care prestează servicii de custodie va transmite la sediul EVERGENT Investments, în original sau cu semnătură electronică extinsă (aga@evergent.ro), nu mai târziu de 48 de ore înainte de data primei convocări a AGEA, respectiv a AGOA, o Declarație pe proprie răspundere a reprezentantului legal al instituției de credit, întocmită în conformitate cu prevederile legale aplicabile și Procedurilor Adunărilor generale ale EVERGENT Investments afișate pe website-ul www.evergent.ro.

           

               Împuternicirea specială, Împuternicirea generală și Buletinul de vot scris sau electronic

           Împuternicirile speciale și buletinul de vot conforme cu dispozițiile legale incidente se pun la dispoziția acționarilor la sediul companiei și pe website-ul www.evergent.ro.

          Exercitarea votului electronic, prin corespondență sau prin împuternicire specială se face începând cu data de 17 aprilie 2026.

          Exprimarea opțiunilor de vot prin împuterniciri, buletine de vot scris sau electronic se va realiza până la data limită 27 aprilie 2026, ora 1200 pentru AGEA, respectiv ora 1230 pentru AGOA, sub sancțiunea pierderii dreptului de vot în Adunările generale ale acționarilor.

          Împuternicirea specială se acordă de către acționar unei persoane și conține instrucțiuni specifice de vot din partea acționarului emitent, pentru fiecare punct înscris pe ordinea de zi.

          Acționarul poate desemna o singură persoană care să îl reprezinte și un reprezentant supleant pentru situațiile în care reprezentantul desemnat este în imposibilitate de a-și îndeplini mandatul. Unui acționar îi este permis să acorde o Împuternicire specială unui singur reprezentant.

           Reprezentarea acționarilor în cadrul Adunării generale de către alte persoane se poate face și în baza unei împuterniciri generale, însoțită de Declarația pe proprie răspundere dată de reprezentantul legal al intermediarului (definit conform art. 2, alin. (1), pct. 19 din Legea nr. 24/2017) sau avocatului care a primit împuternicirea de reprezentare în condițiile legale aplicabile și Procedurilor Adunărilor generale ale EVERGENT Investments afișate pe website-ul www.evergent.ro.

          Împuternicirea generală este acordată de acționar pentru întreaga deținere la data de referință și se depune la Companie în copie, cuprinzând mențiunea conformității cu originalul sub semnătura reprezentantului. Împuternicirile generale se depun sau transmit, însoțite de documente conform Procedurilor, la sediul Companiei (Bacău, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94C, secretariat) în zilele lucrătoare, între orele 900-1600, sau se transmit ca document electronic cu semnătură electronică extinsă, conform Legii nr. 214/2024 privind semnătura electronică, prin e-mail la adresa aga@evergent.ro, nu mai târziu de 48 de ore înainte de data primei convocări a AGEA, respectiv a AGOA.

           Formularele de împuterniciri speciale, formularele de buletine de vot scrise, semnate olograf, în original, însoțite de documente conform Procedurilor aprobate și publicate în baza prevederilor Actului constitutiv se depun sau se transmit la sediul Companiei (Bacău, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94C, secretariat) în zilele lucrătoare, între orele 900-1600 sau se transmit ca document electronic cu semnătură electronică extinsă, conform Legii nr. 214/2024 privind semnătura electronică, prin e-mail la adresa aga@evergent.ro, până la data limită de 27 aprilie 2026, ora 1200, pentru AGEA, respectiv ora 1230, pentru AGOA. Documentele depuse după data și ora limită vor fi luate în calcul la stabilirea cvorumului de prezență, fără drept de vot în cadrul Adunărilor generale.

           Revocarea unei împuterniciri generale sau speciale se poate face în scris, prin oricare dintre formele de desemnare şi se transmite nu mai târziu de 48 de ore înainte de data primei convocări a AGEA, respectiv a AGOA.

           Împuternicirile generale sau speciale purtând o dată ulterioară (înregistrate nu mai târziu de 48 de ore înainte de data primei convocări a AGEA, respectiv a AGOA) au ca efect revocarea împuternicirilor datate anterior.

           Acționarii care au votat prin împuterniciri speciale sau buletine de vot își pot modifica opțiunea inițială de vot, fiind valabil ultimul vot exprimat, cu condiția să fie exprimat și înregistrat nu mai târziu de 48 de ore înainte de data primei convocări a AGEA, respectiv a AGOA.

          În situația în care acționarul, care și-a exprimat votul prin corespondență, participă personal sau prin reprezentant la Adunările generale ale acționarilor, votul exprimat prin corespondență este anulat, fiind luat în considerare doar votul exprimat personal sau prin reprezentant.

           Dacă persoana care participă la Adunările generale este alta decât cea care și-a exprimat votul prin corespondență, pentru valabilitatea votului său, aceasta va prezenta la Adunările generale ale acționarilor o revocare scrisă a votului prin corespondență semnată de acționar sau de reprezentantul care a exprimat votul prin corespondență.

           Participarea directă a acționarului în Adunările generale ale acționarilor, personal sau prin reprezentantul legal, înlătură orice alte opțiuni de vot transmise anterior.

           Votul electronic se poate exercita pe bază de certificat digital calificat, accesând aplicația securizată “vot electronic” de pe site-ul www.evergent.ro, conform Procedurii de exercitare a votului prin corespondență afișată pe www.evergent.ro.

           Votul în Adunările generale, prin oricare din modalitățile de vot permise acționarilor, poate fi exprimat în condițiile Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, doar prin una din opțiunile de vot “pentru” sau “împotrivă”.

          În conformitate cu prevederile art. 105, alin. (233) din Legea nr. 24/2017: ”(…) în situația în care actul constitutiv al emitentului nu dispune altfel, poziția de «abținere» adoptată de un acționar cu privire la punctele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări generale a acționarilor nu reprezintă un vot exprimat”.

          Actul constitutiv al EVERGENT Investments nu califică în niciun fel “poziția abținere”, astfel că această poziție va putea fi adoptată de acționar, fără ca mențiunea ”abținere” să fie considerată vot valabil exprimat, în condițiile legii.

           

          II. Dreptul de a introduce noi puncte pe ordinea de zi a Adunărilor generale ale acționarilor și de a face propuneri de hotărâri pentru punctele existente sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi.

                      Completarea ordinii de zi se poate realiza de către unul sau mai mulți acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social al Companiei și/sau de către Consiliul de administrație în condițiile și cu respectarea termenelor prevăzute în Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, art. 105, alin. (3) și (alin). 51 coroborat cu art. 189 și art. 199 din Regulamentul ASF nr. 5/2018, respectiv cu prevederile art. 1171 din Legea nr. 31/1990 privind societățile.

          Dreptul acționarilor de a completa ordinea de zi se poate exercita numai în scris, până la data limită de 14 aprilie 2026, ora 1700, prin depunerea documentelor, în original, la sediul companiei (Bacău, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94C, secretariat) sau prin transmiterea cu semnătură electronică extinsă prin e-mail, la adresa aga@evergent.ro (conform Legii nr. 214/2024 privind semnătura electronică). Solicitările trebuie să fie însoțite de o justificare și/sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare Adunărilor generale ale acționarilor.

           Calitatea de acționar și calitatea de reprezentant legal, în cazul acționarilor persoane juridice sau al entităților fără personalitate juridică, se dovedește pe baza documentelor eliberate de Depozitarul Central sau participanții definiți la art. 2, alin. (1) pct. 19 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 (conform prevederilor art. 194 din Regulamentul ASF nr. 5/2018): extras de cont din care rezultă calitatea de acționar și numărul de acțiuni deținute împreună cu documente care atestă înscrierea informației privind reprezentantul legal la Depozitarul Central/respectivii participanți (art. 105, alin. (11) Legea nr. 24/2017).

           

          III. Dreptul acționarilor de a adresa întrebări referitoare la ordinea de zi a Adunărilor generale ale acționarilor

                         Acționarii își pot exercita drepturile prevăzute de art. 198-199 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 până la data de 27 aprilie 2026, ora 1700. EVERGENT Investments poate răspunde prin postarea răspunsului pe site-ul propriu, la Secțiunea „Întrebări frecvente” sau în cadrul ședințelor Adunărilor generale, dacă informațiile solicitate respectă caracterul de informație publică și nu se regăsesc în materialele aferente ordinii de zi sau în raportările instituționale efectuate.

           Întrebările acționarilor vor fi transmise în scris, prin depunerea documentelor în original, la sediul companiei (Bacău, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94C, “secretariat”) sau prin transmiterea cu semnătură electronică extinsă prin e-mail, la adresa aga@evergent.ro (conform Legii nr. 214/2024 privind semnătura electronică).

          Cerințele menționate la punctul II din prezentul Convocator sunt aplicabile și acționarilor care adresează întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a AGEA sau AGOA.

           

          IV. Documentele aferente Adunărilor generale ale acționarilor

                   Documentele aferente punctelor de pe ordinea de zi se pun la dispoziția acționarilor pe site-ul www.evergent.ro și se pot consulta la sediul companiei (Bacău, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94C, secretariat) în zilele lucrătoare între orele 900-1600. Materialele corespunzătoare punctelor de pe ordinea de zi, Procedurile de organizare și desfășurare ale Adunărilor generale, proiectele de hotărâri și formularele de vot se pun la dispoziția acționarilor începând cu data de 26 martie 2026, conform prevederilor legale.

                        Procedurile de organizare și desfășurare a Adunărilor generale ale acționarilor aprobate de Consiliul de administrație, conform prevederilor Actului constitutiv, publicate pe website-ul www.evergent.ro, sunt: Procedura generală a Adunărilor generale ale acționarilor, care cuprinde precizări privind organizarea și desfășurarea ședințelor Adunărilor generale, Procedura de vot prin reprezentant (împuternicire specială, împuternicire generală) și Procedura de vot prin corespondență (buletin de vot scris sau electronic).

                         Ședințele Adunărilor generale extraordinară și ordinară pot fi vizualizate pe baza elementelor de acces de către acționarii înregistrați la data de referință – prin accesarea site-ului www.evergent.ro (precizări în Procedura generală AGA).

          EVERGENT Investments S.A. asigură prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul desfășurării ședințelor Adunărilor generale și implementării hotărârilor adoptate conform prevederilor legale aplicabile.

          Este asigurată traducerea live a dezbaterilor în limba engleză.

           În situația neîndeplinirii condițiilor de cvorum la prima convocare, conform prevederilor legale și ale Actului constitutiv al Companiei, Adunarea generală extraordinară a acționarilor este convocată pentru data de 30 aprilie 2026, ora 1200, iar Adunarea generală ordinară a acționarilor EVERGENT Investments este convocată pentru data de 30 aprilie 2026, ora 1230, cu menținerea ordinii de zi, a locului de desfășurare și a datei de referință.

           

            

          Claudiu Doroș                                                                                                

          Președinte Consiliu de administrație                                                

           

           Cătălin Iancu

          Director general

           

           

            Gabriel Lupașcu

          Ofițer Conformitate

            

           

            Irina Bibire

          Șef Serviciu Guvernanță corporativă

          & Relația cu investitorii

          Autostrada Moldovei A7 prinde contur: se asfaltează la Nodul Rutier Bacău Nord (Bacău–Roman)

          Lucrările pe tronsonul Autostrăzii Moldovei A7 Bacău–Roman avansează într-un ritm susținut. La Nodul Rutier Bacău Nord a început etapa de asfaltare, un semn clar că proiectul intră în fazele finale de execuție pe acest sector. Imaginile surprind utilajele în plină activitate și progresul infrastructurii care va conecta mai rapid Moldova la rețeaua națională de autostrăzi

          Sursa video

          Propunere privind funcționarea semaforului de pe Banca Națională

          Vă scriu din dorința de a face cunoscută o idee legată de noul semafor amplasat pe strada Banca Națională. Consider că modul în care este gestionată circulația în această zonă ar putea fi ușor îmbunătățit, în special în zilele de weekend, când traficul este diferit față de cel din timpul săptămânii.

          Cred că, în zilele de sâmbătă și duminică, semaforul ar putea funcționa intermitent pe culoarea galbenă. În acest fel, traficul s-ar desfășura mai fluent, iar cozile care se formează acum și în weekend – asemănătoare celor din timpul săptămânii – ar putea fi reduse considerabil.

          Situația este cu atât mai dificilă cu cât cei care ies din sensul giratoriu de la statuia lui Ștefan cel Mare și intră pe strada George Bacovia întâlnesc două semafoare la o distanță de aproximativ 50 de metri unul de celălalt. În mod similar, șoferii care vin de pe strada Banca Națională și virează la stânga pe Bacovia sunt opriți, practic, de același sistem de două semafoare.

          Din această cauză se formează zilnic cozi foarte mari, fenomen care, înainte de instalarea noului semafor, apărea în principal doar la orele de vârf. În prezent, aglomerația persistă aproape permanent, inclusiv în momentele în care traficul nu ar justifica timpi atât de lungi de așteptare.

          În același timp, cred că o analiză a sincronizării semafoarelor din zonă ar putea aduce beneficii importante pentru circulația rutieră. Dacă cele două semafoare ar funcționa coordonat sau ar avea timpi adaptați fluxului real de trafic, s-ar putea evita blocajele frecvente care îi nemulțumesc pe șoferi și creează aglomerație inutilă într-o zonă relativ scurtă de drum. O astfel de soluție tehnică ar putea îmbunătăți considerabil fluiditatea traficului fără costuri majore.

          Poate că nu ar fi o idee rea ca autoritățile să analizeze și posibilitatea transformării străzii Banca Națională în sens unic spre Mioriței. O astfel de soluție ar putea contribui semnificativ la fluidizarea traficului și la reducerea blocajelor din zonă.

          Cu stimă,
          Un băcauan

          CECCAR Bacău: Adunarea generala a membrilor filialei

            Luni, 23 martie 2026, a avut loc la sediul CECCAR Filiala Bacău Adunarea Generală a Experților Contabili și Contabililor Autorizați din județ.

            „Bacău Blue Zone”

              Evenimentul de lansare a proiectului „’Bacău Blue Zone’’, o inițiativă locală dedicată promovării sănătății și educației pentru sănătate în comunitate, va avea loc joi, 26 martie, de la ora 17.00 la Hub Orizont.

              Inspirat de principiile regiunilor „Blue Zone’’ – recunoscute la nivel mondial pentru calitatea vieții și starea de sănătate a populației – proiectul își propune să aducă la nivelul municipiului Bacău o abordare structurată, bazată pe educație nutrițională, activitate fizică și conștientizarea rolului stilului de viață în prevenția și tratamentului adjuvant al bolilor cronice netransmisibile.

              „Considerăm că implicarea partenerilor din mediul medical, educațional, instituțional și privat este esențială pentru dezvoltarea unei inițiative cu impact real și sustenabil la nivel local.

              Evenimentul de lansare va reprezenta un moment de prezentare a viziunii proiectului, a direcțiilor de implementare și a oportunităților de colaborare pentru organizațiile care doresc să contribuie la acest demers”, au transmis organizatorii.

              Reușite de bronz pentru CSM și CSȘ Bacău

              Eliza Bucur, antrenată de Teodora Jercălău a urcat pe treapta a treia a podiumului la 60m, în timp ce Ștefan Alupoaei și Dragoș Găitan, ambii pregătiți de Aura Balaban au fost medaliați la triplusalt, respectiv lungime

              În weekendul în care campioana europeană U23 la săritura în lungime, Ramona Verman (CSM Bacău) a participat la primul său Campionat Mondial de Senioare, reușind un PB de 6,72 metri care i-a adus un extraordinar loc șase în lume la întrecerile de sală de la Torun (Polonia), Bacăul a găzduit finala Naționalelor U16 Indoor la atletism.

              Competiția derulată în Sala de Atletism „Doina Melinte” a evidențiat supremația autohtonă la triplusalt feminin, acolo unde atletele CSȘ Bacău, Alexandra Ioana Bontaș (antrenată de Marian Solomon) și Sophia Maria Falcă (pregătită de Cristi Nemțeanu) au cucerit aurul, respectiv argintul, însă, în egală măsură, a consemnat și trei reușite de bronz în contul Bacăului.

              Toate trei cu recorduri personale și toate în probe ce s-au distins printr-o concurență acerbă! Două din cele trei medalii de bronz au fost adjudecate de CSM Bacău prin Eliza Bucur la 60 metri și Ștefan Alupoaei la triplusalt, iar una de CSȘ Bacău, grație lui Dragoș Găitan la lungime.

              Antrenată de Teodora Jercălău, Eliza Bucur a urcat pe treapta a treia a podiumului la 60 metri cu timpul de 8,14 secunde, fiind devansată de Sophia Maria Marinciu (CSȘ 3 Steaua București) și Flavia Maria Eliza Vanță (CSȘ Reșița/ CSU Reșița).

              În ceea ce-i privește pe Ștefan Alupoaei și Dragoș Găitan, ambii pregătiți de Aura Balaban, aceștia au bifat sărituri ce au măsurat 11,92 m, respectiv 5,85 m. Toți cei cinci medaliați băcăuani la Naționalele de sală U16 demonstrează că viitorul sună bine. Și că Ramonei Verman are cine să-i calce pe urme.

              Polițiștii de siguranță școlară, alături de elevii din Ghilăvești

                Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au marcat Ziua Poliției Române printr-o activitate specială desfășurată în mijlocul elevilor de la Școala Primară Ghilăvești, din comuna Vultureni.

                Evenimentul a adus zâmbete și emoție într-o comunitate în care gesturile simple capătă o valoare deosebită. Oamenii legii au fost întâmpinați de copii cu multă curiozitate și entuziasm. Pentru a celebra această zi într-un mod aparte, polițiștii le-au pregătit celor mici o surpriză dulce: un tort festiv, sucuri și bomboane, transformând întâlnirea într-o adevărată sărbătoare.

                Bucuria copiilor, râsetele și atmosfera caldă au făcut ca momentul să fie unul memorabil atât pentru elevi, cât și pentru polițiști. La rândul lor, cei mici le-au urat „La mulți ani!” oamenilor legii și le-au mulțumit pentru vizită, într-un gest sincer care a emoționat întreaga echipă.

                Reprezentanții Biroului Siguranță Școlară au subliniat că astfel de întâlniri contribuie la consolidarea relației dintre poliție și comunitate, în special cu cei mai tineri membri ai acesteia.

                Ziua Poliției Române reprezintă nu doar un prilej de celebrare a instituției, ci și o ocazie de a fi mai aproape de oameni, de a inspira încredere și de a arăta că, dincolo de uniformă, se află grijă, implicare și dorința de a proteja comunitatea.

                ABA Siret: exploatare ilegală de agregate descoperită în terasa râului Siret, la Buhoci

                  Inspectorii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret au depistat, în data de 24 martie, o exploatare ilegală de agregate minerale în terasa râului Siret, în extravilanul localității Buhoci, județul Bacău. Activitatea era desfășurată fără acte de reglementare emise de instituție, iar materialul extras era transportat pentru valorificare la o societate din aceeași comună.

                  Potrivit reprezentanților ABA Siret, controlul efectuat în teren a surprins în flagrant activitatea de exploatare, realizată de două societăți comerciale. Verificările au arătat că lucrările nu aveau niciun fel de autorizație sau aviz emis de autoritatea competentă.

                  Măsurătorile realizate la fața locului indică amploarea intervenției asupra mediului. Inspectorii au identificat o suprafață exploatată de aproximativ 6.400 de metri pătrați, de unde ar fi fost extrase circa 23.500 de metri cubi de agregate minerale. În urma excavațiilor, pânza freatică a fost interceptată pe aproximativ 1.000 de metri pătrați, iar în zonă au fost constatate și depozite rezultate din decopertarea terenului, estimate la aproximativ 2.800 de metri cubi.

                  Reprezentanții instituției subliniază că astfel de intervenții afectează grav echilibrul ecosistemelor acvatice și pot pune în pericol resursele de apă din zonă.

                  Având în vedere gravitatea situației, Administrația Bazinală de Apă Siret a formulat denunț penal către organele competente, faptele fiind încadrate ca infracțiuni conform legislației în vigoare.

                  Instituția precizează că va continua controalele în teren și va aplica măsuri ferme împotriva exploatării ilegale a resurselor naturale, subliniind că protejarea cursurilor de apă și a mediului reprezintă o prioritate.

                  Explozie urmată de incendiu într-un apartament din Bacău: 22 de persoane evacuate, două au primit îngrijiri medicale

                    Pompierii au intervenit, miercuri, la un bloc de locuințe de pe strada Pictor Aman din municipiul Bacău, după ce o explozie a fost urmată de un incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 1 al imobilului.

                    La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). De asemenea, a fost anunțat operatorul DelGaz Grid, pentru intervenții la rețelele de gaz și energie.

                    Echipajele de intervenție au evacuat în siguranță 22 de persoane din bloc, dintre care 17 adulți și 5 copii. Două persoane au primit îngrijiri medicale de urgență pentru intoxicație cu fum și arsuri minore, însă au refuzat transportul la spital.

                    Incendiul a fost lichidat, iar pompierii au continuat intervenția pentru aplicarea măsurilor complementare și pentru stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului. Potrivit primelor informații, alte locuințe din imobil nu au fost afectate.

                     

                    Cauza probabilă de producere a incendiului: flacără – foc deschis în spații închise.
                    Nu este vorba de acumulare de gaze. Cel mai probabil, au explodat mai multe spray-uri depozitate în interior.

                    Cât costă produsele din piețele băcăuane: comparație între Bacău, Moinești, Onești și Buhuși

                      Piețele agroalimentare din județul Bacău continuă să fie una dintre principalele surse de aprovizionare pentru locuitori, iar diferențele de preț dintre orașe pot influența serios bugetul familiilor. Datele statistice privind prețurile medii din piețele țărănești în luna decembrie 2025 arată variații vizibile între cele patru orașe analizate: Bacău, Moinești, Onești și Buhuși, diferențe care reflectă nivelul cererii, oferta locală sau costurile de aprovizionare.

                      Analiza produs cu produs arată unde se găsesc cele mai ieftine produse și care sunt piețele mai scumpe din județ.

                      Fasole boabe (uscată)

                      • Bacău: 16,06 lei/kg
                      • Moinești: 13,75 lei/kg
                      • Onești: 16,13 lei/kg
                      • Buhuși: 15,00 lei/kg

                      👉 Cea mai ieftină: Moinești
                      👉 Cea mai scumpă: Onești

                      Diferența este semnificativă, de peste 2 lei/kg între Moinești și Onești.

                      Cartofi de toamnă

                      • Bacău: 3,17 lei/kg
                      • Moinești: 2,92 lei/kg
                      • Onești: 3,46 lei/kg
                      • Buhuși: 3,25 lei/kg

                      👉 Cea mai ieftină piață: Moinești
                      👉 Cea mai scumpă: Onești

                      Cartofii sunt printre produsele cu diferențe relativ mici, dar constante între orașe.

                      Morcovi

                      • Bacău: 4,63 lei/kg
                      • Moinești: 3,38 lei/kg
                      • Onești: 4,63 lei/kg
                      • Buhuși: 4,33 lei/kg

                      👉 Cea mai ieftină piață: Moinești
                      👉 Cele mai scumpe: Bacău și Onești

                      Diferența dintre Moinești și celelalte orașe depășește 1 leu/kg.

                      Ceapă uscată

                      • Bacău: 4,75 lei/kg
                      • Moinești: 3,38 lei/kg
                      • Onești: 4,63 lei/kg
                      • Buhuși: 4,25 lei/kg

                      👉 Cea mai ieftină: Moinești
                      👉 Cea mai scumpă: Bacău

                      Usturoi uscat

                      • Bacău: 27,50 lei/kg
                      • Moinești: 23,75 lei/kg
                      • Onești: 27,50 lei/kg
                      • Buhuși: 26,88 lei/kg

                      👉 Cea mai ieftină piață: Moinești
                      👉 Cele mai scumpe: Bacău și Onești

                      Usturoiul rămâne unul dintre produsele cu cele mai mari prețuri din piețele locale.

                      Nuci

                      • Bacău: 36,25 lei/kg
                      • Moinești: 32,50 lei/kg
                      • Onești: 35,00 lei/kg
                      • Buhuși: 33,75 lei/kg

                      👉 Cea mai ieftină: Moinești
                      👉 Cea mai scumpă: Bacău

                      Lapte proaspăt de vacă

                      • Bacău: 7,50 lei/l
                      • Moinești: 6,50 lei/l
                      • Onești: 7,50 lei/l
                      • Buhuși: 6,50 lei/l

                      👉 Cele mai ieftine: Moinești și Buhuși
                      👉 Cele mai scumpe: Bacău și Onești

                      Ouă de găină

                      • Bacău: 2,00 lei/buc
                      • Moinești: 1,88 lei/buc
                      • Onești: 1,88 lei/buc
                      • Buhuși: 2,00 lei/buc

                      👉 Cele mai ieftine: Moinești și Onești
                      👉 Cele mai scumpe: Bacău și Buhuși

                      Miere de albine (borcan 0,5 kg)

                      • Bacău: 40,42 lei
                      • Moinești: 37,50 lei
                      • Onești: 40,00 lei
                      • Buhuși: 36,67 lei

                      👉 Cea mai ieftină: Buhuși
                      👉 Cea mai scumpă: Bacău

                      Brânză de oaie

                      • Bacău: 40 lei/kg
                      • Moinești: 40 lei/kg
                      • Onești: 40 lei/kg
                      • Buhuși: 38,75 lei/kg

                      👉 Cea mai ieftină: Buhuși
                      👉 Cele mai scumpe: Bacău, Moinești și Onești

                      Care oraș are cea mai ieftină piață

                      Analiza generală arată o tendință clară:

                      • Moinești are cele mai mici prețuri pentru majoritatea legumelor și produselor de bază (fasole, cartofi, morcovi, ceapă, usturoi, nuci).
                      • Buhuși este competitiv la produse precum mierea și brânza.
                      • Bacău și Onești apar frecvent cu cele mai mari prețuri, în special la produse precum usturoiul, laptele sau fasolea.

                      👉 Concluzia generală:
                      Moinești are, în medie, cea mai ieftină piață țărănească din județul Bacău, urmat de Buhuși. Cele mai scumpe piețe sunt, în general, cele din municipiile Bacău și Onești, unde cererea mai mare și costurile de aprovizionare pot influența prețurile.

                      Diferențele nu sunt uriașe, dar pentru cumpărătorii care fac aprovizionări regulate, ele pot conta semnificativ în bugetul lunar al familiei.

                      Din Mănăstirea Cașin pe scena europeană: Ionela Zota, finalistă la Miss Regina d’Europa

                        În liniștita comună Mănăstirea Cașin, unde oamenii se cunosc între ei și veștile circulă repede, numele Ionelei Zota a devenit în ultimele zile motiv de mândrie. Tânăra originară din această comunitate va urca pe scena unui concurs internațional de frumusețe, după ce s-a calificat în finala Miss Regina d’Europa.

                        Ionela va reprezenta Elveția în categoria OVER a competiției, iar marea finală va avea loc chiar în România, în perioada 30 aprilie – 3 mai 2026.

                        Un drum care trece granițele

                        Pentru Ionela Zota, participarea în finala europeană este mai mult decât o apariție pe podium. Este rezultatul unui drum construit între două lumi: cea a rădăcinilor din România și cea a vieții construite în Elveția.

                        Deși va purta în concurs culorile Elveției, Ionela spune că originile din Mănăstirea Cașin rămân o parte importantă din identitatea sa. Comunitatea din care provine îi urmărește parcursul cu emoție și îi transmite mesaje de încurajare înaintea finalei.

                        O competiție cu miză europeană

                        Concursul Miss Regina d’Europa reunește concurente din mai multe țări europene și pune accent nu doar pe frumusețe, ci și pe eleganță, personalitate și capacitatea de a reprezenta valorile culturale ale fiecărei participante.

                        Categoria OVER, în care concurează Ionela Zota, este dedicată femeilor care îmbină experiența de viață cu rafinamentul și încrederea în sine.

                        Finala din acest an va aduce în România participante din numeroase țări, transformând competiția într-un eveniment internațional care celebrează diversitatea și eleganța feminină.

                        Susținere din partea comunității

                        În Mănăstirea Cașin, vestea calificării Ionelei a fost primită cu entuziasm. Pentru o comunitate mică, fiecare reușită a unui localnic devine o poveste colectivă.

                        Mesajele de susținere au început să apară rapid în mediul online, iar cei care o cunosc spun că Ionela a rămas mereu apropiată de locurile natale, chiar dacă viața a dus-o în altă țară.

                        Un exemplu pentru tinerii din comunități mici

                        Povestea Ionelei Zota arată că visurile pot începe într-un sat liniștit și pot ajunge pe o scenă internațională. Pentru mulți tineri din comunități mici, parcursul ei devine o dovadă că ambiția și perseverența pot deschide drumuri neașteptate.

                        În câteva săptămâni, Ionela va păși pe scena finalei europene. Iar odată cu ea, simbolic, vor urca pe podium și speranțele și mândria unei comunități care îi este alături.

                        Pentru oamenii din Mănăstirea Cașin, finala nu este doar un concurs de frumusețe. Este povestea unei fete din sat care a ajuns să reprezinte o țară și să ducă mai departe, oriunde merge, amintirea locului de unde a plecat. 👑

                        Buna Vestire – începutul unei vești care schimbă lumea

                          Buna Vestire, sărbătorită în fiecare an pe 25 martie, este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinismului. Ea marchează momentul în care Arhanghelul Gavriil îi vestește Fecioarei Maria că va naște pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. În tradiția creștină, această zi reprezintă începutul împlinirii planului divin de mântuire a omenirii.

                          Sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Blagoveștenie, termen provenit din slavonă, care înseamnă literalmente „vestea cea bună”.

                          Momentul biblic

                          Relatarea Bunei Vestiri se găsește în Evanghelia după Luca. Conform textului biblic, Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu în Nazaret, la o tânără pe nume Maria, logodită cu Iosif.

                          Îngerul îi spune:

                          Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine.”

                          Maria află astfel că va concepe prin lucrarea Duhului Sfânt și va naște pe Iisus, Cel care va aduce mântuirea lumii. Deși surprinsă, Maria răspunde cu smerenie și acceptare, rostind cuvintele devenite simbol al credinței:

                          „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău.”

                          Prin acest răspuns începe, în credința creștină, întruparea lui Hristos.

                          Semnificația sărbătorii

                          Buna Vestire este considerată o sărbătoare a:

                          • speranței, deoarece vestește venirea Mântuitorului
                          • ascultării și smereniei, prin exemplul Fecioarei Maria
                          • începutului unei noi ere spirituale

                          În calendarul ortodox, această zi cade întotdeauna în perioada Postului Paștelui, însă este una dintre puținele zile în care este dezlegare la pește.

                          Tradiții și obiceiuri românești

                          În cultura populară românească, Buna Vestire este legată și de venirea primăverii.

                          Printre tradițiile răspândite se numără:

                          • prima cântare a cucului, care ar anunța sosirea primăverii
                          • oamenii obișnuiau să facă zgomot în curți pentru a alunga spiritele rele și șerpii
                          • gospodarii aprindeau focuri rituale în livezi sau grădini
                          • în unele zone se pune pâine și sare pentru îngeri

                          Se spune că modul în care auzi cucul pentru prima dată în această zi ar putea prevesti norocul sau ghinionul anului.

                          Buna Vestire – o sărbătoare a începuturilor

                          Dincolo de tradiții, Buna Vestire rămâne o sărbătoare profund spirituală. Ea simbolizează momentul în care o veste de lumină intră în lume, aducând speranță și promisiunea mântuirii.

                          Pentru credincioși, această zi este o invitație la credință, liniște și recunoștință, dar și la reflectarea asupra curajului și smereniei Fecioarei Maria, care a acceptat cu încredere planul divin.

                          Nașterile premature și spitalizarea îndelungată a nou-născutului cresc riscul depresiei postnatale

                            Salvați Copiii România atrage atenția asupra necesității monitorizării sănătății mintale a mamelor după naștere, în special în cazul nașterilor premature, care pot crește semnificativ riscul apariției depresiei postnatale.

                            Potrivit specialiștilor organizației, aproximativ 10-15% dintre proaspetele mame se confruntă cu depresie postnatală. În același timp, aproape una din zece nașteri are loc prematur, situație care poate accentua vulnerabilitatea emoțională a mamei, mai ales atunci când nou-născutul necesită spitalizare îndelungată.

                            Reprezentanții organizației subliniază diferența dintre „Baby Blues” – o stare temporară de tristețe care afectează până la 80% dintre mame și dispare, de regulă, în maximum două săptămâni – și depresia postnatală, o afecțiune mult mai intensă și persistentă, care necesită intervenție specializată.

                            „Depresia postnatală este o problemă reală de sănătate emoțională și nu trebuie minimalizată. Consecințele ei pot afecta atât mama, cât și nou-născutul”, a declarat Gabriela Alexandrescu.

                            Specialiștii avertizează că primele luni de viață sunt esențiale pentru dezvoltarea copilului, iar starea emoțională a mamei poate influența indirect evoluția acestuia. Printre efectele posibile se numără dificultăți de atașament, întârzieri în dezvoltarea limbajului sau a abilităților cognitive, precum și probleme emoționale și comportamentale pe termen lung.

                            În acest context, Salvați Copiii România recomandă includerea serviciilor de evaluare și consiliere psihologică în pachetul standard de servicii oferite în maternități.

                            Concluziile vin după o cercetare realizată în rândul mamelor internate la Maternitatea Polizu, care arată că peste 56% dintre respondente au născut prematur, iar 74% dintre mamele de prematuri au fost internate în spital cel puțin două săptămâni.

                            Studiul mai indică faptul că doar 5% dintre mame spun că au acces la consiliere psihologică individuală în spital, iar aproximativ 8 din 10 respondente nu știu dacă astfel de servicii există.

                            Potrivit Mihaela Dinu, depresia postpartum nu este doar o perioadă dificilă de după naștere, ci o afecțiune medicală care, netratată, poate avea efecte asupra întregii familii.

                            Organizația recomandă dezvoltarea unui cadru integrat de sprijin psihologic pentru părinții de nou-născuți prematuri, care să înceapă din perioada prenatală și să continue după externarea din spital, prin intervenții timpurii și monitorizare pe termen lung.

                            În prezent, legislația nu prevede obligativitatea includerii psihologului în schema minimă de personal a maternităților, deși dreptul pacienților la suport psihologic este recunoscut.

                            Contextul rămâne îngrijorător și la nivelul sănătății infantile: rata mortalității infantile în România este de 6,6 la mia de născuți vii, aproape dublă față de media Uniunii Europene.

                            Din 2010 până în prezent, Salvați Copiii România a contribuit la modernizarea a 296 de unități medicale și la dotarea acestora cu peste 4.100 de echipamente medicale, investițiile depășind 21 de milioane de euro. Organizația derulează totodată programe de sprijin pentru mame, gravide și copii în sute de comunități vulnerabile din țară.

                            Ce se întâmplă cu asigurarea de sănătate după ce îți încetează contractul de muncă

                              Mulți români cred că își pierd imediat dreptul la servicii medicale după ce își dau demisia sau după încetarea contractului de muncă. În realitate, legislația prevede o perioadă de protecție în care foștii angajați rămân asigurați în sistemul public de sănătate.

                              Conform Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care au obținut venituri din salarii și venituri asimilate salariilor își păstrează calitatea de asigurat încă trei luni după încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu.

                              Trei luni de protecție în sistemul medical

                              În această perioadă, foștii angajați pot beneficia în continuare de întregul pachet de servicii medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Asta înseamnă acces la consultații medicale, investigații, tratamente sau spitalizare, în aceleași condiții ca atunci când erau angajați, scrie avocatnet.ro.

                              Perioada de trei luni este valabilă indiferent de modul în care a încetat contractul de muncă: demisie, concediere sau finalizarea unui contract pe durată determinată.

                              Dacă o persoană constată că apare în sistem ca neasigurată înainte de expirarea acestui termen, autoritățile recomandă contactarea casei de asigurări de sănătate în evidența căreia este înregistrată pentru clarificarea situației.

                              Ce se întâmplă după cele trei luni

                              După expirarea acestei perioade, persoanele care nu au un nou loc de muncă și nu obțin venituri pentru care se plătește contribuția la sănătate pot alege să se asigure voluntar.

                              Acest lucru se face prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formularul D212), document prin care se stabilește plata contribuției la sănătate.

                              O altă variantă este dobândirea calității de coasigurat, de exemplu prin intermediul unui membru al familiei care este deja asigurat.

                              Reguli diferite pentru alte categorii de venituri

                              Pentru persoanele care obțin venituri din activități independente, drepturi de autor, chirii sau investiții, menținerea calității de asigurat depinde de depunerea declarației unice și de plata contribuției la sănătate.

                              Dacă declarația nu este depusă pentru perioada următoare, calitatea de asigurat încetează la termenul legal de depunere.

                              Cât timp rămân asigurate alte categorii de persoane

                              Există și categorii care beneficiază de asigurare fără plata contribuției, dar și în aceste cazuri există limite de timp după schimbarea statutului.

                              De exemplu:

                              • copiii până la 18 ani și tinerii între 18 și 26 de ani care sunt elevi sau studenți sunt asigurați fără contribuție;
                              • șomerii sau persoanele aflate în concediu de creștere a copilului beneficiază de asemenea de asigurare.

                              După ce nu se mai încadrează în aceste categorii, majoritatea își păstrează calitatea de asigurat încă o lună, cu o excepție pentru studenți, unde perioada este de trei luni.

                              De asemenea, persoanele aflate în concediu de acomodare, beneficiarii unor drepturi acordate prin legislația specială sau cei care primesc venitul minim de incluziune rămân asigurați încă o lună după schimbarea statutului.

                              De ce este importantă verificarea statutului

                              Specialiștii recomandă verificarea periodică a statutului de asigurat în sistemul public de sănătate, mai ales după schimbarea locului de muncă sau a tipului de venit.

                              Această verificare poate preveni situațiile în care o persoană descoperă că nu mai este asigurată exact în momentul în care are nevoie de servicii medicale.

                              A fi în zilele lui ”Bucură-te!”

                              În această perioadă de postire, când ne vrem a fi ai Bisericii, suntem chemați să împlinim exercițiul strădaniei de a ne ține mintea lipită de Cer. Spre a înțelege Bucuria, a cărei icoană, Maica Domnului, cere mereu să-I fie ei după voia lui Dumnezeu, Cel care Și-a ales-o a fi Maică și Mireasă. Serbată în fiecare an pe data de 25 martie, Buna Vestire însumează toate praznicele creștine. Cu acest eveniment se inaugurează plinirea vremii, descoperindu-ni-se taina cea din veci ascunsă. Ea este praznic al Întrupării Domnului, prin umbrirea Duhului Sfânt și, în acest sens, început al iconomiei mântuirii realizate de Fiul lui Dumnezeu Întrupat.

                              Sărbătoarea sfârșitului acestei săptămâni, care ne plasează între două pericope evanghelice, de la Marcu (10, 23-45) și Luca (7, 36-50), ne oferă o altă lecție importantă. Pentru a putea vibra la jertfa Mântuitorului, dar și pentru a redescoperi adevărata poftă de viață, trebuie să ne ridicăm din amețeala raporturilor de putere și de dominație. A fost aceasta și tentația Apostolilor, de a se visa funcționari comozi ai unui Dumnezeu cumsecade. Este, de ce nu, și ispita noastră astăzi… de a specula pe seama unui Dumnezeu necunoscut, pe Care nu-L trăim și de Care prea puțin ne împărtășim. Un dumnezeu fals, de cele mai multe ori construit după mintea și rigorile noastre. De aceea, sfatul care ne este pus la inimă acum, la vreme de postire, tocmai pentru a înțelege fundamentul tainic al devenirii noastre, este slujirea efectivă, motivată de iubirea ce trebuie adusă semenului nostru. Cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu prin rugăciune, și pe semeni prin fapte, ajutându-i, cu atât suntem mai de cinste. O slujire căreia cel mai mare și cel dintâi trebuie să-i fie mereu inițiator și model: ”Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 5, 13). Altfel, postul devine o dietă ieftină.

                              Cât de minunat se potrivește acestui tablou icoana vieții Sfintei Maria Egipteanca, femeia păcătoasă devenită simbol al căinței și al măreției conștiinței grațioase, capabilă de eliberarea din păcat și de îndreptare, care ne amintește că avem suflet. Și de cât de mare poate fi puterea voinței și a credinței noastre. Dar și de mila Domnului, de nesfârșita Sa capacitate de iubire și de iertare.

                              Imaginile săptămânii sunt și poveștile noastre. Neputincioși în a crede, ne dăm știutori. Fără Hristos, nici a ști și nici a crede nu au valoare. Să fim, dar, prieteni ai Domnului, întru bucuria Maicii!

                               

                              Inspector scolar,

                              pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

                              Bacău: Spitalul TBC a fost modernizat cu fonduri europene; noi investiții sunt anunțate

                                Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) din Bacău a fost modernizat printr-un proiect realizat cu fonduri europene, investiția vizând atât infrastructura medicală, cât și dotarea cu echipamente moderne de diagnostic, a anunțat primarul municipiului, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

                                Potrivit edilului, lucrările au vizat modernizarea clădirii ambulatoriului, precum și achiziția unor echipamente medicale esențiale pentru diagnosticarea pacienților. Printre dotările introduse se numără un computer tomograf nou, aparatură radiologică și sisteme moderne de diagnostic.

                                „Am investit în clădirea ambulatoriului, dar și în dotări absolut necesare pentru un diagnostic corect: un computer tomograf nou, aparatură radiologică și sisteme moderne de diagnostic”, a transmis primarul într-o postare publică.

                                Autoritățile locale susțin că modernizarea contribuie la îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical, dar și la creșterea calității serviciilor oferite în cadrul unității sanitare.

                                Edilul a precizat că investițiile în unitatea medicală vor continua, urmând să fie implementat un nou proiect de dezvoltare.

                                În urma modernizării, Spitalul TBC din Bacău își consolidează rolul în rețeaua medicală a județului și devine tot mai căutat de pacienți, potrivit administrației locale, care subliniază că astfel de proiecte urmăresc creșterea încrederii comunității în sistemul medical și îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate de calitate.

                                O elevă de la CN Gheorghe Vrănceanu, calificată la trei olimpiade naționale

                                  Elevii Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău au obținut rezultate deosebite la mai multe competiții școlare, atât în domeniul științelor, cât și în cel al disciplinelor umaniste, confirmând tradiția de performanță a instituției.

                                  La etapa județeană a Olimpiadei de Chimie, două premii I au fost obținute de Mihalache Teodora, elevă în clasa a VII-a, și Jicu Alexandru-Ioan, elev în clasa a X-a. Cei doi s-au remarcat prin rezultate excelente și s-au calificat la etapa națională a competiției. Performanța lor a fost obținută sub coordonarea profesoarei Marinela Bușteagă, care i-a pregătit pentru concurs.

                                  Totodată, o performanță deosebită a fost realizată de Daria-Andreea Apalane, elevă a colegiului, care s-a calificat la trei etape naționale ale olimpiadelor școlare: Olimpiada de Limba și Literatura Română, Olimpiada de Lectură ca Abilitate de Viață (OLAV) și Olimpiada de Limba Engleză. Rezultatul reflectă nivelul ridicat de pregătire al elevei și implicarea sa constantă în domeniul studiilor filologice.

                                  Reprezentanții colegiului au subliniat că performanța Dariei-Andreea Apalane confirmă valoarea grupului de elevi filologi ai instituției și capacitatea acestora de a concura la cel mai înalt nivel în competițiile naționale.

                                  Conducerea și cadrele didactice ale Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” au transmis felicitări tuturor elevilor premiați și profesorilor coordonatori, exprimându-și încrederea că aceștia vor reprezenta cu succes școala și județul Bacău la etapele naționale ale olimpiadelor.

                                  ULTIMELE ȘTIRI