sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 47

Judo/ CN Ne-Waza: Băcăuanca Rada Ciobanu- campioană a României U16, Rareș Mihalcea și Ioana Ciobanu- medalii naționale de bronz la U14

SCM-Palatul Copiilor Bacău și-a trecut în cont noi succese la nivel național cu ocazia finalei CN de judo Ne-Waza (lupta la sol) U16 și U14 derulată recent, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău.

La această ediție a Naționalelor, gruparea antrenată de Constantin Manole și Lavinia Bălan a cucerit trei medalii. Cea mai strălucitoare a fost adjudecată de Rada Ciobanu.

După ce s-a laureat campioană națională U15 și U16 și vice-campioană mondială școlară U15 la judo, Rada a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și la Ne-Waza Under 16, impunându-se la categoria de greutate -70 kg. Alți doi colegi de echipă ai Radei Ciobanu au punctat, la rândul lor, cu ocazia finalei naționale de la Bacău, dar la o categorie de vârstă mai mică, U14.

Astfel, Rareș Mihalcea și Ioana Ciobanu au cucerit medaliile de bronz la +66 kg masculin, respectiv +52 kg, feminin. Continuând cu seria rezultatelor bune obținute de SCM-PC Bacău, să notăm că Ștefan Ciobanu a ocupat locul 5 la U14, 81 kg, în timp ce Paula Farauanu, Bianca Ostahie, Elena Bandi, Denis Paladie și Tudor Palade au avut prestații meritorii.

 

„Felicitări tuturor sportivilor noștri pentru munca și dăruirea lor în sala de antrenament, disciplina și spiritul de luptă demonstrat în competițiie”, au declarat cei doi antrenori ai SCM-PC Bacău, Constantin Manole și Lavinia Bălan.

 

 

Tânăr de 17 ani, fără permis și sub influența alcoolului, prins de polițiști conducând un autoturism pe străzile din Bacău

    Un tânăr de 17 ani din comuna Hemeiuș a fost depistat de polițiștii băcăuani la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului.

    Un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, aflat în timpul patrulării pe bulevardul Unirii din municipiu, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula haotic.

    Conducătorul auto a ignorat semnalele polițiștilor și a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea vehiculului în trafic. La scurt timp, autoturismul a fost observat oprit, iar din interior au coborât trei tineri care au fugit de la fața locului.

    Cu sprijinul unui polițist din cadrul Serviciului Rutier Bacău, aflat în timpul liber, precum și al polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Bacău, cei trei tineri au fost identificați și conduși la sediul poliției pentru audieri.

    În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că șoferul autoturismului era un tânăr de 17 ani care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Totodată, polițiștii au constatat că autoturismul nu avea inspecția tehnică periodică (ITP) și asigurarea obligatorie RCA valabile. Pentru aceste abateri, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 4.050 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au retras plăcuțele de înmatriculare.

    Cei trei tineri au fost, de asemenea, sancționați contravențional conform Legii nr. 61/1991, pentru împiedicarea organelor de poliție în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fiecare primind o amendă în valoare de 1.500 de lei.

    Cercetările continuă la Biroul Rutier Bacău, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

    Poliția reamintește cetățenilor că, potrivit articolului 335 alin. (1) din Codul penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar persoana care încredințează un vehicul unei persoane despre care știe că nu are permis este sancționată cu aceeași pedeapsă.

    De asemenea, conform articolului 336, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, atunci când îmbibația alcoolică depășește 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

    Polițiștii băcăuani atrag atenția asupra consecințelor grave ale acestor fapte și fac apel la responsabilitate, în special în rândul tinerilor, pentru prevenirea accidentelor și protejarea vieților omenești.

    Importanța controlului fonic în clădiri

     

    Zgomotul provenit din sistemele de ventilație, utilaje mecanice sau traficul ambiental poate afecta sănătatea ocupanților și bunăstarea generală. Prin urmare, soluțiile de izolare și control acustic devin parte integrantă din planificarea arhitecturală modernă.

    În cadrul acestui demers, jaluzele si amortizoare impotriva zgomotului reprezintă două componente importante ce contribuie semnificativ la scăderea nivelului de sunet într-un mediu construit. Aceste elemente nu doar reduc zgomotul transmis prin aer sau vibrații, ci asigură și ventilarea adecvată, fără a compromite calitatea acustică.

    Ce sunt jaluzelele acustice și rolul lor

    Jaluzelele acustice (numite uneori grilaje acustice) sunt structuri care permit trecerea aerului, dar blochează în același timp undele sonore. Ele sunt adesea instalate în zonele de admisie a aerului sau ca ecrane între surse de zgomot și zone sensibile. Lamele speciale, configurația lor și materialele absorbante din interior contribuie la reducerea nivelului sonor.

    Principalele avantaje ale jaluzelelor acustice:

    • permit un flux de aer controlat, fără restricții semnificative de presiune;
    • reduc propagarea zgomotului provenit de la ventilatoare sau turbine;
    • pot fi personalizate ca dimensiuni, forma și finisaj (RAL etc.);
    • sunt construite din materiale rezistente (oțel galvanizat, aluminiu, inox).

    Astfel, atunci când se proiectează sisteme HVAC sau instalații industriale, jaluzelele acustice sunt un element-cheie pentru a obține un echilibru între eficiență și confort auditiv.

    Ce sunt amortizoarele acustice și cum funcționează

    Amortizoarele acustice (amortizoare de zgomot) sunt dispozitive care absorb energia undelor sonore sau reduc reflectarea lor. Ele sunt folosite în conducte de ventilație, sisteme de evacuare, canale de aer sau în imediata vecinătate a echipamentelor ce emit zgomot. Umpluturile fonoabsorbante, structura internă și designul sunt optimizate astfel încât să atenueze frecvențele deranjante.

    Funcționarea de bază presupune:

    • captarea undelor sonore care se propagă prin aer;
    • disiparea energiei acustice în materiale absorbante (fibre, spumă, materiale poroase);
    • reținerea sau redirecționarea undelor spre zone mai puțin sensibile.

    Amortizoarele acustice sunt indispensabile pentru orice proiect ce implică ventilatoare mari, sisteme de climatizare sau utilaje industriale, deoarece fără ele zgomotul emis poate fi perturbator pentru mediu.

    Cum se combină jaluzelele și amortizoarele pentru un efect sinergic

    Deși jaluzelele și amortizoarele pot funcționa independent, combinarea lor într-un sistem acustic integrat oferă avantaje suplimentare:

    • jaluzelele acustice realizează o primă barieră parțială la zgomot, filtrând frecvențe mari și medii;
    • amortizoarele adiacente absorb frecvențele rămase, contribuind la reducerea sunetului rezidual;
    • sistemul combinat păstrează fluxul de aer și permite ventilarea, dar cu impact mai mic asupra confortului fonic;
    • designul modular permite adaptarea pe segmente (secțiuni de jaluzele + amortizoare în interior) în funcție de spațiu și necesar de reducere a zgomotului.

    Prin această abordare multi-strat, se pot obține nivele de reducere fonică superioare, utilizabile în proiecte industriale, rezidențiale sau comerciale.

    Materiale, construcție și performanță

    Alegerea materialelor și a configurației este esențială.

    • Materiale: oțel galvanizat, aluminiu sau inox, care asigură durabilitatea și rezistența la coroziune;
    • Umpluturi acustice: materiale inertice, minerale sau compozite, cu densitate optimă;
    • Forma lamelelor (profil aerodinamic, configurație perforată) pentru o absorbție mai bună;
    • Dimensiune și grosime optimă, pentru a acoperi frecvențele predominante în proiect (joase, medii, înalte);
    • Finisaje estetice (vopsire în RAL etc.), dacă se integrează în fațade sau elemente vizibile.

    În practică, producătorii oferă module personalizabile care se pot adapta la dimensiunile cerute, căderea de presiune acceptabilă și eficiența acustică dorită.

    Pentru cei care doresc să reducă eficient zgomotul în clădiri sau instalații, integrarea de jaluzele și amortizoare acustice reprezintă o opțiune performantă și flexibilă. Prin adaptarea designului, dimensionare și materiale, se pot obține rezultate semnificative în mediile cele mai exigente.

    Intervenție chirurgicală majoră reușită la Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr” Comănești

      O pacientă de 74 de ani, diagnosticată cu tumoră pelviabdominală voluminoasă cu punct de plecare ovarian, a fost operată cu succes în cadrul unei intervenții chirurgicale de înaltă complexitate. Procedura a fost realizată printr-un abord multidisciplinar, sub coordonarea directorului medical, Dr. Chetrar Vadim, medic primar obstetrică-ginecologie.

      Operația a presupus excizia completă a formațiunii tumorale, care afecta mai multe structuri din zona pelviabdominală și punea probleme majore de compresie asupra organelor interne. Dificultatea intervenției a constat atât în dimensiunea mare a tumorii, cât și în riscurile asociate vârstei înaintate a pacientei, necesitând o colaborare strânsă între specialități pentru a evita complicațiile intraoperatorii.

      Echipa medicală a fost alcătuită din Dr. Gorcioaia Mihai – medic primar ATI, Dr. Lisman Gabriel – medic primar chirurgie generală și Dr. Osoianu Iulian – medic specialist urologie. Împreună, medicii au reușit să finalizeze cu succes intervenția, asigurând excizia completă a tumorii.

      Potrivit reprezentanților spitalului, evoluția postoperatorie a pacientei a fost favorabilă, cu o recuperare rapidă și fără complicații.

      Dinu Păncescu, omul care a trăit pentru câini, o pierdere grea pentru Bacău

        În seara zilei de duminică, comunitatea din Bacău a fost zguduită de vestea morții lui Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Municipiului Bacău. Potrivit apropiaților, acesta s-ar fi simțit rău în ultimele zile, iar decesul a survenit în urma unui infarct.

        Născut în 1972, Dinu Păncescu s-a format la Liceul „George Bacovia” și la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. În tinerețe, a fost om de radio, activând în anii ’90, perioadă în care s-a remarcat prin vocea sa caldă și stilul comunicativ. Ulterior, a lucrat ca translator și s-a implicat în numeroase acțiuni civice, devenind un activist pasionat pentru drepturile animalelor.

        De la microfon la adăpost – un drum al vocației

        În anul 2016, Dinu Păncescu a intrat în administrația locală, preluând coordonarea Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Bacău. A fost mai mult decât un funcționar – a fost un om cu o misiune. A condus serviciul cu energie, empatie și determinare, implicându-se direct în îmbunătățirea condițiilor din adăpost și în salvarea a sute de animale.

        Sub conducerea sa, au fost promovate acțiuni de sterilizare, educație civică și adopție, precum și campanii publice prin care încerca să convingă cetățenii că problema câinilor străzii nu se rezolvă prin capturare și eliminare, ci prin responsabilitate și prevenire.

        O voce împotriva eutanasiei

        Cunoscut pentru pozițiile sale ferme, Dinu Păncescu s-a opus constant eutanasierii câinilor și oricărei tentative de a transforma gestionarea animalelor fără stăpân într-o afacere. Nu de puține ori, a intrat în conflict cu diverse interese politice sau economice, apărând ideea că viața fiecărui animal are valoare.

        A avertizat adesea că fără o strategie națională coerentă și fără implicarea reală a comunităților locale, problema câinilor fără stăpân nu va putea fi rezolvată pe termen lung. A cerut transparență, cooperare între instituții și un dialog real între autorități și iubitorii de animale.

        Un om al faptelor, nu doar al vorbelor

        Deși a trecut prin perioade dificile, Dinu Păncescu nu și-a pierdut niciodată entuziasmul. În 2021, a suferit un accident grav în timpul unei intervenții la adăpost, fracturându-și piciorul, dar și-a reluat activitatea după recuperare. A continuat să se implice zilnic în activitatea adăpostului, chiar și atunci când resursele erau limitate și condițiile de lucru dificile.

        El însuși era stăpânul a mai multor câini, dintre care unii adoptați din adăpostul municipal. Cei care l-au cunoscut spun că îi iubea „cu sufletul” și că îi considera parte din familie. Promova constant cazuri de adopție, încurajând oamenii să adopte, nu să cumpere animale.

        O pierdere pentru comunitate

        Moartea lui Dinu Păncescu lasă un gol profund în rândul celor care au lucrat cu el sau l-au cunoscut prin activitatea sa publică. A fost un om care a pus pasiune, onestitate și curaj într-un domeniu dificil, deseori ignorat sau tratat superficial.

        Prin tot ceea ce a făcut, a demonstrat că respectul față de animale este o formă de respect față de viață însăși. Plecarea lui lasă în urmă nu doar un adăpost mai gol, ci și o comunitate care pierde un om dedicat, empatic și vizionar.

        În memoria unui suflet bun

        Dinu Păncescu va rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut ca un luptător pentru demnitatea animalelor și pentru umanitatea din oameni.
        În loc de cuvinte mari, poate cel mai potrivit omagiu este să continuăm ceea ce el a început – o lume în care compasiunea nu mai are nevoie de explicații.

        Dumnezeu să-l odihnească în pace!

        Citiți ultimul interviu cu Dinu Păncescu în ziarul Deșteptarea: Cum a reușit adăpostul din Bacău să câștige cel mai mare premiu de hrană din Europa

        Handbal feminin/ Divizia A: Știința Bacău, învinsă acasă de CSJ Prahova cu 18-35 (5-17)

        Divizionara A de handbal feminin Știința Bacău continuă să rămână pe sec în campionat. Trei meciuri, tot atâtea înfrângeri. Cel de-al treilea eșec s-a materializat duminică, la primul joc stagional derulat pe teren propriu: 18-35 (5-17) în fața liderei Seriei B, CS Județean Prahova.

        Un eșec previzibil, în condițiile în care CSJ Prahova este o echipă puternică din toate punctele de vedere, condusă din teren de fosta internațională Mădălina Zamfirecu. Prin victoria de la Bacău, oaspetele au revenit pe primul loc al clasamentului, depășind-o la golaveraj (un singur gol avans) pe CSM Iași 2020, care se impusese cu 45-16 joi, la Bistrița, în uvertura rundei a treia.

        Aflată în plin proces de formare, tânăra formație a Științei, una cu limite evidente, dar și cu destule margini de progres se află pe ultima poziție a clasamentului, fiind devansată, tot la un gol, de ocupanta locului 7, CNOPJ Bistrița.

        De notat că la această primă partidă pe teren propriu în ediția 2025-2026, Știința a beneficiat de susținerea unui public nu foarte numeros, dar entuziast și înțelegător. Semn că, așa cum o spune și bannerul rămas din vremea echipei masculine de Liga Zimbrilor, CSM Bacău, „băcăuanii iubesc handbalul”.

        În fine, atât cât a mai rămas din el în orașul condus de primarul Stanciu Viziteu. La jocul pierdut cu CSJ Prahova, Știința s-a prezentat în următoarea alcătuire: Tite, Bordeianu, Anghel- Ariton 8 goluri, Poiană-Țârdea 6, Butnariu 2, Ulian 1, Niță 1, Motriuc, Bucurel, Cocu, Bucurel.

        Runda viitoare, pe 12 octombrie, studentele antrenate de Giorgiana Vîntu și Costel Oprea se vor deplasa la Roman, pentru ca pe 26 octombrie să revină în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” pentru confruntarea cu o altă forță a Seriei B din liga secundă: CSM Iași 2020.

         

        Bacăul sărbătorește 617 de ani de la prima atestare documentară

          Într-o zi de 6 octombrie 1408, domnitorul Alexandru cel Bun semna un privilegiu comercial ce avea să rămână pentru veacuri drept prima atestare documentară a orașului Bacău. În acele vremuri, Moldova se afla sub domnia unuia dintre cei mai înțelepți conducători ai săi, un lider preocupat de prosperitatea țării și de legăturile sale comerciale cu regatele vecine.

          Documentul semnat de Alexandru cel Bun nu vorbea doar despre bani sau taxe vamale, ci despre un oraș care devenea treptat un nod important al comerțului din nord-estul Europei. Prin privilegiul acordat negustorilor din Liov — oraș cunoscut astăzi ca Lviv, în Ucraina — domnitorul le scutea sau le reducea taxele la tranzitul mărfurilor prin Moldova, incluzând vama de la Bacău. În același timp, erau menționate și alte puncte vamale strategice, precum Suceava, Tighina sau Cetatea Albă, semn că Moldova își consolidase deja un sistem administrativ și comercial bine organizat.

          Bacăul nu era doar un punct pe hartă; era o așezare cu reședință domnească, un loc unde drumurile comerciale se întâlneau, unde meșteșugarii își vindeau produsele, iar negustorii aduceau din depărtări mătase, mirodenii sau obiecte de uz casnic. Vama sa nu era doar un loc de colectare a taxelor, ci și o mărturie a rolului său strategic și economico-social.

          Privilegiul comercial din 1408 nu doar că ne-a lăsat dovada existenței Bacăului, ci și un portret al unei comunități vii, în plină mișcare, conectată la lumea largă prin schimburi și relații comerciale. Chiar dacă urmele locuirii în zonă sunt mai vechi, acest act al domnitorului Alexandru cel Bun marchează începutul istoriei scrise a orașului.

          Astfel, în fiecare an, 6 octombrie rămâne un reper pentru bacăuani: ziua în care orașul lor apare în documente, dar și ziua în care Bacăul își revendică locul său de seamă în istoria Moldovei, ca centru comercial, strategic și cultural. Povestea acestui oraș începe cu negustorii lioveni, cu drumurile ce șerpuiau printre dealuri și văi și cu oameni care, acum peste 600 de ani, au făcut ca Bacăul să fie mai mult decât o așezare — să fie un oraș în adevăratul sens al cuvântului.

          Centru social dedicat Sfântului Dumitru Stăniloae, inaugurat la Sărata: un exemplu de solidaritate și credință în județul Bacău

            Comunitatea din Sărata a trăit duminică un moment cu profundă încărcătură spirituală și socială, odată cu sfințirea Centrului social-filantropic „Sfântul Dumitru Stăniloae”, un proiect născut din credință, solidaritate și dorința de a sprijini vârstnicii din localitate.

            La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, care a subliniat importanța colaborării dintre Biserică, autorități și comunitate în construirea unui prezent demn și solidar:

            „Nu cred că putea exista un mod mai frumos de a sărbători cele două valori fundamentale ale poporului român – credința și educația – decât prin închinarea unui centru social celui care este, cu responsabilitate și fundamentat, declarat cel mai mare profesor teolog al secolului al XX-lea: Sfântul Părinte Mărturisitor și Profesor Dumitru Stăniloae.”

            Slujba de sfințire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop Vicar al Eparhiei Romanului și Bacăului, în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși.

            Președinta CJ Bacău a remarcat implicarea exemplară a primarului comunei Sărata, Irina Argatu, a părintelui paroh Răzvan Radu și a Asociației Ovidenia, care, cu sprijinul comunității și al donatorilor locali, au transformat visul unui centru de ajutor social într-o realitate.

            „S-a ridicat nu doar un centru social, ci un loc al iubirii față de semeni – un exemplu de cum biserica, autoritățile și oamenii vizionari pot construi împreună un prezent demn pentru cei vârstnici care au clădit această țară”, a declarat Cristina Breahnă-Pravăț.

            Centrul „Sfântul Dumitru Stăniloae” oferă zilnic asistență și hrană pentru zeci de vârstnici din comună, fiind o inițiativă care combină valorile creștine cu responsabilitatea socială.

            „Comunitatea devine puternică doar atunci când pune omul în centrul ei — cu nevoile, visele și demnitatea sa”, a mai adăugat președinta CJ Bacău.

            Evenimentul a avut loc într-un context simbolic: imediat după proclamarea canonizării Părintelui Dumitru Stăniloae și în apropierea Zilei Mondiale a Educației, o dublă celebrare a credinței și a cunoașterii – valori care definesc identitatea spirituală și morală a poporului român.

            Doi bărbați identificați și reținuți de polițiști în urma unui scandal

              Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Onești au identificat și reținut doi bărbați, ambii de 31 de ani, din municipiu, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

               

                            La data de 10 septembrie a.c., polițiștii din Onești au fost sesizați de către un bărbat de 41 de ani, despre faptul că în timp ce se afla pe terasa unui local din municipiu, ar fi fost agresat fizic de două persoane necunoscute care ar fi provocat scandal și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

                            În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat doi bărbați de 31 de ani, ambii din municipiul Onești, bănuiți de comiterea faptelor. După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul I.P.J.Bacău.

                            Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

              Gun, noul membru al Grupei Canine a Jandarmeriei Bacău

                Pe 10 noiembrie 2023, la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, s-a născut Gun, un frumos ciobănesc german, varietatea neagră, care se pregătește să devină unul dintre partenerii de nădejde ai jandarmilor băcăuani. Plin de energie, curajos și dornic de aventură, Gun face acum parte din Grupa Canină a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău.

                În prezent, Gun se află tot la Sibiu, unde urmează programul de atestare pentru specialitatea patrulare și intervenție. Până atunci, își petrece timpul alături de conductorul său, sergentul major Nechita Vlăduț, cu care formează deja o echipă unită. Cei doi au legat o prietenie puternică, bazată pe încredere, joacă și răbdare. Gun a învățat deja comenzile de bază – „șezi”, „culcat” și „mersul alături” – iar momentele de joacă cu mingea sunt preferatele lui.

                Gun se alătură astfel familiei canine a Jandarmeriei Bacău, alături de alți trei câini de serviciu care, zi de zi, contribuie la siguranța comunității.

                De Ziua Mondială a Animalelor, jandarmii băcăuani le aduc un omagiu acestor patrupede de elită, care prin devotament, curaj și loialitate, dovedesc că sunt adevărați eroi în uniformă.

                La mulți ani, Gun! Îți dorim multe misiuni îndeplinite cu succes alături de Vlăduț și întreaga echipă a jandarmilor montani din Bacău!

                Buhușenii care au împlinit 50 de ani de căsnicie, sărbătoriți la „Nunta de Aur”

                  FOTO: Iulian Pascaluta

                  Centrul Educațional Multifuncțional din Buhuși a găzduit o festivitate emoționantă: 23 de familii din oraș au fost celebrate pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie. Evenimentul, organizat și finanțat de Primăria Buhuși cu sprijinul Consiliului Local, a adus împreună cupluri septuagenare și octogenare care au trecut printr-o jumătate de secol de viață împreună.

                  Primarul Vasile Zaharia și viceprimarul Dan Teslariu au deschis festivitatea, adresând felicitări și mulțumiri celor prezenți pentru exemplul de stabilitate și devotament pe care îl oferă comunității. „Să ajungi la 50 de ani de căsnicie nu este puțin lucru, mai ales în vremurile de astăzi”, a subliniat edilul.

                  Familiile omagiate au primit câte o diplomă și un pahar de șampanie din partea administrației locale, iar fiecare cuplu a fost premiat cu suma de 300 de lei. Atmosfera festivă a fost completată de un recital folcloric susținut de prof. Maria Barcan și de tinerii interpreți Riana Asandei, Daria Ciobotaru și Raul Cristian (Grigoroiu).

                  Evenimentul s-a încheiat într-o notă caldă și optimistă, cu un moment de socializare între sărbătoriți și oficialități, dar și cu gânduri și amintiri împărtășite pentru „Gazeta de Buhuși”.

                  21 de ani de activitate ai Jandarmeriei Montane Bacău – siguranță și devotament pe culmile muntelui

                    Astăzi, Jandarmeria Montană din județul Bacău marchează 21 de ani de activitate, alături de aniversarea a 24 de ani de la înființarea acestei structuri la nivel național. Evenimentul a fost celebrat prin activități preventive și educative desfășurate în parteneriat cu turiștii din Mina Salina Târgu-Ocna, unde jandarmii montani din cadrul Posturilor Slănic Moldova și Târgu-Ocna au vorbit despre importanța siguranței pe munte.

                    Scopul acestor acțiuni a fost informarea și conștientizarea publicului privind comportamentele de risc în zonele montane, precum și promovarea unui dialog deschis între jandarmi și turiști. Prin aceste inițiative, Jandarmeria Montană își reafirmă rolul de protector al comunităților și al iubitorilor de natură.

                    Indiferent de condițiile meteo – ploaie, ninsoare sau soare – jandarmii montani sunt prezenți zilnic pe traseele turistice din Slănic Moldova, asigurând ordinea publică, intervenind în situații de urgență și protejând populația de eventualele pericole, inclusiv de animalele sălbatice.

                    Pentru a marca momentul aniversar, publicul a avut ocazia să admire autospecialele și echipamentele din dotare, iar jandarmii au oferit sfaturi practice despre comportamentul responsabil pe munte și protejarea mediului înconjurător.

                    Înființată în anul 2000, Jandarmeria Montană are misiunea de a menține ordinea și siguranța în stațiunile montane, pe pârtiile de schi și pe traseele turistice, precum și de a interveni în acțiuni de căutare și salvare a persoanelor aflate în dificultate. Postul de Jandarmi Montan Slănic Moldova, creat în 2003, reprezintă un punct de referință în activitatea jandarmeriei montane băcăuane.

                    Jandarmii montani sunt instruiți prin cursuri specializate în alpinism, schi, tehnici de salvare și acordarea primului ajutor, fiind dotați cu echipamente moderne ce le permit să acționeze eficient în cele mai dificile condiții.

                    Numeroși turiști și localnici au transmis mesaje de apreciere pentru activitatea jandarmilor:
                    „Jandarmii montani sunt adevărați îngeri păzitori ai munților! Curajul și dăruirea lor ne dau încredere că, indiferent de situație, vom fi în siguranță.” – a spus Ana M., turistă pasionată de drumeții.
                    „Munca lor este o dovadă de sacrificiu și responsabilitate. Fiecare intervenție salvează vieți și păstrează frumusețea naturii pe care o iubim cu toții.” – a adăugat Mihai P., localnic din zona montană.
                    „Le mulțumesc din suflet jandarmilor montani pentru sprijinul oferit atunci când am avut nevoie. Profesionalismul și empatia lor fac diferența!” – a declarat Ioana V., o turistă salvată în trecut.
                    „Felicitări pentru această aniversare! Sunteți adevărați eroi în uniformă care ne protejează munții și ne oferă liniște sufletească.” – a transmis Radu D.

                    De asemenea, Mirela Ionela Talabă, directorul Minei Salina Târgu-Ocna, a subliniat importanța colaborării cu structurile de jandarmi:
                    „Colaborarea frumoasă și eficientă cu jandarmii băcăuani a fost și este importantă pentru siguranța turiștilor care ne vizitează. Le mulțumim pentru profesionalismul și devotamentul de care dau dovadă și le dorim multă sănătate, putere și succes în misiunile viitoare!”

                    Cu profesionalism, curaj și dăruire, jandarmii montani din Bacău rămân o prezență constantă pe traseele turistice, gata să intervină în orice moment pentru a asigura siguranța celor care aleg să exploreze frumusețile naturale ale județului.

                    La mulți ani, Jandarmeriei Montane!
                    Respect și recunoștință pentru cei care, zi de zi, veghează ca fiecare pas pe munte să fie mai sigur și fiecare drumeție – o experiență de neuitat.

                    Murala care spune povestea primei Cantine Sociale din Bacău

                      Bacăul are, începând din această toamnă, un nou reper al solidarității: o murală impresionantă, realizată de artiștii Silviu Berdila (Monk) si Diana Diaconu (Valori Murale), care marchează deschiderea primei Cantine Sociale din oraș. Lucrarea, de mari dimensiuni, nu este doar o operă de artă urbană, ci și un manifest vizual despre importanța sportului, a educației și a sprijinului primit atunci când, simplu și dureros, „strigi că îți este foame”.

                      Proiectul a prins contur după doi ani de eforturi, iar muralul a fost posibil și datorită susținerii lui Andrei de la Brecht, care a încurajat finalizarea lui. Rezultatul: un mesaj puternic pentru întreaga comunitate băcăuană, exprimat prin culoare, formă și emoție.

                      O investiție pentru viitorul comunității

                      Cantina Socială „Cuvioasa Paraschiva” nu este doar un spațiu unde se pregătesc mese calde, ci o investiție în viitorul copiilor și al familiilor vulnerabile. Cu una dintre cele mai moderne bucătării din oraș, cantina își propune să hrănească zilnic peste 200 de beneficiari – în special elevi care încă merg la școală flămânzi.

                      Sfințirea spațiului marchează începutul unui drum plin de provocări, dar și de speranță. Următorul pas va fi organizarea unor sesiuni speciale de „bucătăreală comunitară”, unde firmele din Bacău vor putea forma echipe pentru a găti împreună pentru cei care au nevoie.

                      Cifrele unui vis curajos

                      Pentru a funcționa, cantina are nevoie de un buget lunar de aproximativ 100.000 de lei:

                      • 30.000 lei pentru salarii și întreținere,

                      • 5.000 lei pentru utilități,

                      • restul pentru materii prime și ambalaje.

                      Asigurarea bugetului pentru primele șase luni este vitală pentru ca proiectul să înceapă cu adevărat. În paralel, echipa a început deja discuții cu producători și comercianți locali pentru reducerea risipei alimentare: în loc de produse aruncate, copiii ar putea primi direct mâncare gătită cu grijă și dăruire.

                      „Este greu, pentru că nu știm niciodată ce alimente vom primi. Tocmai de aceea vrem să fim pregătiți și să păstrăm acea bucurie a surprizei, ca atunci când eram copii și deschideam un ou kinder: încântarea de a găsi ceva bun pe masă”, spun inițiatorii.

                      Un proiect al întregii comunități

                      Cantina Socială este gândită ca un proiect al întregului Bacău, nu doar pentru un cartier sau pentru un grup restrâns. Este o invitație la responsabilitate și implicare, o chemare la solidaritate și respect față de cei mai vulnerabili.

                      „Nu construim pentru Bronx, construim pentru comunitatea noastră. La fel ca toate proiectele noastre, și acesta este dedicat oamenilor din Bacău, celor care cred că împreună putem schimba destine”, transmit organizatorii.

                      Iar murala de pe zidul cantinei nu este doar artă. Este un angajament vizual și emoțional: o promisiune că nimeni nu trebuie să rămână flămând atunci când comunitatea își pune umărul la bine.

                      Un om al muntelui și al datoriei – sergentul major Moise Daniel, jandarmul montan din Slănic Moldova

                        De aproape doi ani și jumătate, sergentul major Moise Daniel face parte din echipa Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău. În tot acest timp, s-a remarcat prin profesionalism, dăruire și pasiunea cu care își îndeplinește misiunile, fie că este vorba despre patrulări pe traseele turistice, intervenții în situații de urgență sau acțiuni de protejare a mediului montan.

                        Absolvent al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, Moise Daniel a ales cariera de jandarm montan din dorința de a îmbina disciplina militară cu dragostea pentru natură. „Am admirat dintotdeauna oamenii în uniformă, iar viața montană îmi oferă provocări și satisfacții pe măsură. Îmi place să fiu util și să contribui la siguranța turiștilor și protejarea naturii”, spune el cu modestie.

                        Pregătirea sa profesională reflectă seriozitatea cu care își tratează meseria. A absolvit cursuri de specializare în alpinism, schi și conducere de autovehicule în mediul montan, toate desfășurate la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan „Regele Carol I” Sinaia. Aceste competențe îl ajută să intervină prompt și eficient, indiferent de condițiile terenului sau de gravitatea situației.

                        Un exemplu recent de devotament a fost intervenția sa în salvarea unui turist de 72 de ani, care a suferit multiple înțepături de albine în Parcul Central din Slănic Moldova. Sergentul major Moise Daniel a fost primul care a ajuns la fața locului și i-a acordat victimei primul ajutor, stabilizându-i starea până la sosirea echipajului medical. „În astfel de momente, fiecare secundă contează. Suntem pregătiți să răspundem prompt și să facem tot ce ține de noi pentru a salva vieți”, povestește el.

                        În spatele uniformei se află un om calm, atent și dedicat, care își petrece mare parte din timp patrulând pe traseele turistice, consiliind vizitatorii și asigurându-se că natura rămâne curată și protejată. „Muntele te învață răbdarea, disciplina și respectul pentru viață”, spune sergentul major Moise, convins că fiecare zi petrecută în slujba oamenilor este o zi câștigată.

                        Zi de zi, jandarmii montani din Slănic Moldova, alături de colegii lor din întreaga țară, veghează la siguranța turiștilor, protejând mediul și oferind sprijin comunităților montane. Iar printre ei, sergentul major Moise Daniel rămâne un exemplu de profesionalism, modestie și devotament față de uniforma albastră.

                        VIDEO: Progrese majore pe Autostrada Moldovei A7: a început montarea tablierului metalic al pasajului din zona Garoafa

                          Lucrările la Lotul 1 al Autostrăzii Moldovei A7 – Focșani-Bacău avansează rapid, iar în aceste zile a început montarea tablierului metalic aferent pasajului peste autostradă, în zona Garoafa, la nord de municipiul Focșani.

                          Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, în această zonă traficul de pe DN2 a fost deviat temporar pe o bretea provizorie, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construcție pe aliniamentul drumului național. După finalizarea pasajului, circulația pe DN2 va fi redirecționată peste noua structură, urmând ca lucrările la corpul principal al autostrăzii să continue sub aceasta.

                          Pe cei aproximativ 36 de kilometri ai tronsonului Focșani – Domnești Târg, constructorul român UMB este mobilizat cu peste 1.500 de muncitori și 420 de utilaje, iar până în prezent s-a așternut asfalt pe aproape 30 de kilometri.

                          „Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 80%, iar dacă ritmul actual se menține, circulația pe acest lot va fi deschisă până la finalul anului”, a precizat Scriosteanu.

                          Valoarea contractului pentru construcția acestui tronson al Autostrăzii A7 – Focșani-Bacău este de 2,3 miliarde de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

                          Autostrada Moldovei A7 reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră a României, menită să conecteze regiunea Moldovei cu rețeaua națională și europeană de autostrăzi.

                          Șoferii cu permis categoria B pot conduce tractoare agricole și forestiere de până la 40 km/h. Legea a fost promulgată

                            Președintele României a promulgat decretul de modificare și completare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Actul normativ introduce o noutate importantă pentru conducătorii auto: posesorii de permis de conducere categoria B vor putea conduce legal tractoare agricole și forestiere din noua categorie Tr1.

                            Categoria Tr1 se referă la tractoare cu viteză maximă constructivă de 40 km/h. De acum înainte, orice șofer cu permis B va putea conduce nu doar un tractor Tr1, ci și ansambluri de tractor și una sau două remorci, fără limită de masă totală autorizată, dar cu respectarea vitezei maxime de 40 km/h.

                            Măsura se aplică imediat, fără examen suplimentar. Echivalarea B ↔ Tr1 va fi înscrisă pe noile permise de conducere în termen de maximum 90 de zile, dar până atunci șoferii pot circula legal chiar dacă pe document nu apare mențiunea.

                            Vârsta minimă pentru conducerea tractoarelor Tr1 este de 18 ani, iar permisul are aceeași valabilitate administrativă ca la categoria B – 10 ani.

                            Legea nu modifică cerințele pentru tractoarele mai rapide sau cu alte caracteristici tehnice, care rămân în categoria Tr și pentru care este necesar permisul specific.

                            Alertă în cartierul Narcisa: intervenție a pompierilor băcăuani după deplasarea balustradei podului

                              FOTO: Dumitru Chelaru

                              Sâmbătă după-amiază, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în zona podului din cartierul Narcisa, după ce una dintre balustradele laterale ale construcției s-a deplasat.

                              „Este vorba despre deplasarea balustradei laterale a podului. Asigurăm zona cu măsuri PSI pentru prevenirea oricărui incident”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău.

                              La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri și poliție, care au delimitat zona afectată și au dispus restricționarea temporară a traficului pentru siguranța participanților la circulație.

                              Autoritățile urmează să evalueze stabilitatea structurii și cauzele deplasării elementului metalic, pentru a stabili dacă sunt necesare lucrări urgente de consolidare.

                              Traficul rutier a fost reluat în condiții de siguranță după finalizarea intervenției. Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nici alte pagube materiale.

                              Guvernul a aprobat serviciul militar voluntar. Tinerii care se înrolează vor fi plătiți cu 6000 de euro

                                Două proiecte de lege esențiale pentru apărarea României au fost adoptate joi, în ședința de Guvern. Printre acestea se află instituirea serviciului militar voluntar, care le oferă cetățenilor români cu vârste între 18 și 35 de ani posibilitatea de a urma un stagiu de pregătire militară de bază, cu durata de patru luni.

                                La finalizarea programului, participanții vor primi o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute (aproximativ 6.000 de euro) și vor fi trecuți automat în rezerva operațională a Armatei Române.

                                Pe parcursul pregătirii, voluntarii beneficiază gratuit de cazare, hrană, echipament, asistență medicală și indemnizație lunară similară militarilor în termen. Înscrierea se face pe bază de selecție și de angajament semnat pe propria răspundere.

                                Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a subliniat necesitatea proiectului, explicând că „rezerva operațională este îmbătrânită”, iar anual mii de gradați ies la pensie. În următorii trei ani, peste 350.000 de militari vor părăsi rezerva din cauza vârstei.

                                Cel de-al doilea proiect adoptat modifică legislația astfel încât Armata să poată lovi ținte aflate și în afara granițelor României, în contextul obligațiilor asumate prin apartenența la NATO.

                                Ambele proiecte merg acum în Parlament, pentru dezbatere și vot.

                                Fotbal/ Liga 2: FC Bacău, surclasată la Târgoviște: 0-4 cu Chindia

                                La o săptămână după ce a obținut prima victorie acasă, 3-0 cu ASA Târgu-Mureș, pentru FC Bacău a venit cel mai sever eșec în campionatul Ligii 2.

                                Sâmbătă, în etapa 9, băcăuanii au fost surclasați la Târgoviște, de ocupanta locului 3, Chindia: scor 0-4. De altfel, după nici 20 de minute de joc gazdele conduceau deja cu 3-0 prin reușitele lui Daniel Florea (min. 4), Alexandru Albu (15) și Ivans Persic (18).

                                La zece minute de la reluare a venit și ultimul gol al întâlnirii, realizat de Plaza, dintr-un penalty dictat pentru un fault comis de Forisz. Costel Enache a început jocul de la Târgoviște în formula Anton- Bordea, Cimbru, Forisz, Coajă- M. Ursu, I. Chirilă, Mitrică- A. Pavel, R. Ciobanu, Luncașu, pe parcurs mai intrând Cîrstean, Burlacu, Oasenegre și Blaj.

                                În urma înfrângerii de la Târgoviște, FC Bacău ocupă locul 15, cu 9 puncte, iar etapa următoare, care va avea loc peste două săptămâni, pe data de 18 octombrie, va juca acasă cu Sepsi Sfântu-Gheorghe.