Acasă Blog Pagina 4224

Bacau: 222 de amenzi date de Politia Rutiera pe 23 august

    Poliţia Română coordonează, la acest sfârşit de săptămână, o acţiune preventivă pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Vor fi folosite toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă.

    Acţiunea face parte din calendarul campaniei preventive „SPEED”, desfăşurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene).

    În perioada 23-25 august a.c., poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, vor acţiona în județul Bacău, pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.

    Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, se vor folosi toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă.

    În cadrul acțiunii desfășurate în ziua de 23 august a.c. polițiștii au aplicat 222 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere, din care 81 pentru depășirea limitei legale de viteză. În urma abaterilor constate, față de 11 conducători auto s-a luat măsura reținerii permiselor de conducere iar în alte 11 situații au fost retrase certificatele de înmatriculare.

    GALERIE FOTO: Sicriul cu trupul mamei Monicai Gabor a ajuns in Bacau

      Azi-noapte, masina care a adus din judetul Gorj sicriul cu trupul neinsufletit al Veronicai Bulai, mama Monicai Gabor, a ajuns in Bacau. Sicriul se afla depus in Biserica Sf. Nicolae, de langa Catedrala Sf. Petru si Paul.

      FOTO: Ionut UNGURU

      Lansare de carte la Antique Cafe

      Jurnalistul bacauan Sebi Sufariu si-a lansat, astazi, volumul de debut. Numit „Cel nebun dupa poezie”, volumul a fost lansat la subsolul cafenelei Antique, in prezenta unui numeros public si a colegilor de breasla.

      Cartea beneficiaza de o prefata semnata de Ioan Danila, care a marturisit ca a citit volumul inca din manuscris. „Privită în ansamblu, cartea de versuri a lui Sebi Şufariu îmbie la o lectură deconectantă, fluentă şi instructivă. Nici nu putea fi altfel după ieşirea în lumea literară prin intermediul revistei „Ateneu“ şi după botezul primit în cenaclurile artistice.

      Apariţia oarecum târzie a volumului este semn de neiertătoare atitudine faţă de sine, dar şi promisiunea unor cărţi similare, întrucât deţine calităţile unui poet autentic: diversitate tematică, profunzime atitudinală, virtuozitate stilistică” – scrie Ioan Danila in prefata volumului.

      Galerie foto: Incendiu la Racaciuni

        Un incendiu a fost semnalat, astazi, intr-o gospodarie din comuna racaciuni. Doua autospeciale au ajuns la fata locului si au lichidat incendiul care a cuprins o anexa si ameninta sa se extinda la o locuinta.

        FOTO: Dragos Bighiu

        Bacau: Piata Tricolorului a intrat in reparatii

          Pietonalul din fata Casei de Cultura din Bacau, cunoscut si sub numele de Piata Tricolorului, a intrat, de astazi, in reparatii.

          Piata Tricolorului a fost modernizata in urma cu cativa ani, insa lucrarea realizata nu a rezistat: o parte din piata s-a scufundat, dalele s-au crapat iar fantana arteziana care ar fi trebuit sa fie una muzicala nu a cantat niciodata.

          Lucrarile de reparatii costa peste 100.000 de lei in conditiile in care lucrarea de acum cinci ani a costat, conform primarului Romeo Stavarache, doua milioane de lei – 20 de miliarde de lei vechi.

          Romeo Stavarache se declara nemultumit de calitatea lucrarilor facute de firma care a facut lucrarile la Piata Tricolorului si fantana arteziana. „Un sac cu ciment n-au folosit. Au pus doar nisip si deasupra placile de gresie. De asta a fost si foarte usor pentru constructor sa le scoata pe toate astazi, fara sa sparga vreuna” – a spus primarul Bacaului, aflat in aceasta seara, in vizita pe santier.

          In locul placilor de gresie, constructorul va folosi placi de bazalt, la fel ca in zona pietonalului din centrul Bacaului.

          Firma care a castigat lucrarea s-a angajat sa o termine in maximum o luna de zile, pentru ca Zilele Bacaului din octombrie sa gaseasca Piata Tricolorului finalizata.

          Rezultatele celei de a IX-a editii a scolii de vara FSC in mediul rural

            Peste 100 de voluntari bacauani si colegii lor din Marea Britanie s-au pregatiti timp de mai multe luni pentru a oferi copiilor din cele mai sarace sate ale judetului o vacanta de neuitat.

            Incepand de la jumatatea lunii iulie si pana la jumatatea lunii august, cateva sute de copii din sase comunitati rurale au avut parte parte de cate o saptamana de activitati recreative, educative si distractive, jocuri si concursuri din cele mai diverse si interesante.

            Scoala de vara este de mai multi ani un amplu proiect cu multiple valente educative adresat in acelasi timp copiilor din zonele rurale si liceenilor din orasul Bacau si din Marea Britanie. Voluntarii FSC si cei englezi au organizat si sustinut activitati educative zilnice cu copiii in perioada vacantei de vara. Programul educativ a inclus activitati sportive, cluburi, limba engleza, muzica, activitati ecologice, jocuri si concursuri cu premii.

            “Ne-am propus si am reusit si in acest an sa atragem copiii din comunitatile rurale din estul judetului catre scoala si educatie in general, sa le oferim activitati educative si recreative de vacanta desfasurate cu metode interactive si atractive, activitati la care nu au acces, in mod obisnuit, aici la ei in comunitate. Am atras deasemnea atentia parintilor si autoritatilor locale referitor la importanta educatiei constante si de calitate pentru viitorul acestor copii si al comunitatilor din care provin“ – a declarat Gabriel Magurianu – coordonator voluntari FSC.

            Rezultatele editiei din acest an vorbesc de la sine: scoala de vara s-a desfasurat in 7 comunitati rurale (Rachitoasa, Motoseni, Podu Turcului, Godinesti, Panu, Dealu Morii, Colonesti), a avut peste 1300 de copii beneficiari si a fost organizata cu ajutorul a 107 voluntari din care 50 volutari FSC din Bacau si 57 voluntari britanici de la organizatiile Libra si Cast.

            Sicriul cu corpul mamei Monicai Gabor va fi depus la Biserica Sf. Nicolae

              Medicii legisti au eliberat, astazi, corpul neinsufletit al Veronicai Bulai, mama Monicai Gabor iar masina cu sicriul in care se afla femeia a plecat, de dimineata, spre Bacau. Rudele spun ca sicriul va fi depus la Biserica Sf. Nicolae, de langa catedrala Sf. Petru si Paul, din zona centrala a orasului iar inmormantarea va fi luni sau marti.

              Veronica Bulai, în vârstă de 54 de ani, mama Monicăi Gabor, a murit, joi, la scurt timp după ce vizitase Peştera Polovragi şi plecase cu un grup de turişti din Bacău să viziteze Cheile Olteţului, situate în imediata vecinătate a peşterii, unde dorea să facă şi câteva fotografii.

              La un moment dat, femeia a fost lovită de o bucată de piatră în greutate de aproximativ şapte kilograme, care s-a desprins de pe versant, în cădere aceasta antrenând pietre de dimensiuni mai mici, care au lovit şi o altă persoană, fără a-i provoca însă răni grave. Mama Monicăi Gabor a fost însă lovită în cap, ea prăbuşindu-se imediat, potrivit martorilor.

              Fostul soț al Veronicăi Bulai, Emil Gabor, speră ca tragedia care s-a abătut asupra familiei sale să-l apropie de fete. Mai mult, din cauza pensiei foarte mici, doar 600 de lei, nu și-a permis să ia legătura în ultimile luni nici cu Monica Gabor, plecată în America, nici cu Ramona, care trăiește pe picior mare în Dubai.

              „O mare durere simt în suflet. O iubeam așa de mult. Chiar dacă s-au spus multe despre ea, eu știu că nu m-a mințit și nu m-a păcălit niciodată. Voi merge la înmormântare. Vreau să le găsesc pe fetele mele. Poate tragedia asta ne va apropia mai mult! Ultima oară când a venit Veronica la mine am vorbit de Ramona și Monica, dar si de niste amenzi. Cu fetele plecate in strainatate nu am putut să iau legatura, eu nu am internet“, a spus Emil Gabor.

              FOTO: Dragos BIGHIU

              Gol pusca la botez

                Polițiștii din comuna Tamași au fost sesizați miercuri, 21august, de către A. Vasile, de 27 de ani despre faptul că B. Aurel, de 48 de ani, din comună, a pătruns fără drept în locuința reclamantului și a provocat scandal.

                În urma verificarilor efectuate s-a stabilit că la data de 18 august, in jurul orelor 18.00, la domiciliul lui A. Vasile a fost organizat un botez. La acest eveniment s-a deplasat și B. Aurel care, fără a fi invitat, a pătruns în curtea locuinței lui A. Vasile.

                Acestuia i s-a solicitat să părăsească imobilul situație în care B. Aurel a ieșit pe drumul public, unde s-a dezbrăcat și a provocat scandal, adresând injurii celor prezenți la petrecere.

                In cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi ultraj contra bunelor moravuri, iar față de B. Aurel s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

                Dublu esec pentru Stiinta MD

                Vicecampioana Romaniei la handbal masculin, Stiinta MD Bacau, merge din rau in mai rau in jocurile de verificare.

                Joi si vineri, studentii au pierdut cele doua partide-test sustinute in Bucuresti contra lui Dinamo cu 39-31 si, respectiv, 26-21.

                Saptamana viitoare, bacauanii vor pleca intr-un turneu de jocuri in Croatia.

                Sport Club, victorie la final de contonament

                Divizionara B Sport Club Bacau a incheiat cantonamentul de la Baile Felix cu o victorie.

                Echipa lui Viorel tanase s-a impus, vineri, cu scorul de 2-0 in fata Olimpiei Satu Mare, gratiei golulurilor marcate de Hurdubei si Miron.

                Bilantul SC Bacau in acest cantonament efectuat in Vestul tarii este de trei infrangeri, o victorie si o remiza.

                Romii din Bacioiu au o biserica doar a lor. Duminica are loc slujba de sfintire

                  Pentru prima data in istorie, romii din satul Bacioiu, comuna Corbasca, vor avea un lacas de cult doar pentru ei.

                  Aici s-a construit cea mai mare biserica ortodoxa din tara pentru romi. Slujba de sfintirea va avea loc duminica si va fi oficiata de catre Preasfintitul Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, înconjurat de un sobor de preoti.

                  „Biserica cu hramurile “Izvorul Tamaduirii” si “Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil” are dimensiunile unei adevarate catedrale, fiind, de departe, cea mai mare biserica ridicata pentru romi în cuprinsul tarii noastre”, a spus preotul Constantin Gherasim, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

                  Piatra de temelie a fost pusa in vara lui 2010 si a putut fi ridicat numai datorita sprijinului financiar al Înaltpreasfintitului Adrian Hritcu, care a murit in urma cu sase luni, lucrarea fiind preluata de parintele Arsenie Voaides, staretul manastirii “Schimbarea Sf. Sava din Berzunti.

                  Peste 100.000 de susţinători ai legii pentru Basarabia

                    Numărul românilor care au semnat pentru legea menită să facă din Republica Moldova o prioritate naţională a ajuns la 117.481.

                    Semnăturile colectate în toate judeţele ţării şi la Chişinău în cadrul campaniei ,,Aducem Basarabia acasă” sunt destinate înaintării în plenul Parlamentului a unui pachet legislativ care va apropia decisiv cele două maluri ale Prutului. Iniţiativa beneficiază de sprijinul lui Neagu Djuvara, Grigore Leşe, Nicolae Furdui Iancu, Irina Loghin, Ion Paladi, Nicu Covaci, Gheorghe Gheorghiu, Nicolae Botgros, Constantin Florescu, Maria Gheorghiu şi al multor altor persoane publice.

                    Platforma Civică Acţiunea 2012, iniţiatoarea campaniei, îşi exprimă speranţa că validarea din partea cetăţenilor de rând va responsabiliza politicienii din România, care vor susţine nominal în luna septembrie introducerea legii în Parlament.

                    ,,Pentru că împreună suntem mai puternici şi pentru că voinţa populară s-a manifestat în repetate rânduri cu privire la Basarabia, aşteptăm ca şi factorul politic să se ralieze dorinţei românilor de a aduce malurile de Prut în aceeaşi matcă”, a declarat av. dr.Mihai Nicolae, co-preşedintele Platformei Civice Acţiunea 2012. Având în vedere numărul mare de români care şi-au arătat susţinerea faţă de proiectul de lege, coaliţia de ONG-uri unioniste solicită primirea în audienţă la Premierul României Victor Ponta, la Preşedintele României Traian Băsescu, precum şi la Preşedintele Senatului Crin Antonescu şi Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea.

                    Proiectul de lege privind statutul cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul României vizează dezvoltarea comună culturală, educațională, socială și economică a cetățenilor din cele două state româneşti, precum şi aspecte referitoare la raportul cetăţenilor Republicii Moldova în relaţia cu România.

                    Celebritati care au facut Armata in Bacau

                      Mircea Baniciu, Tudor Gheorghe, Ladiszlau Bölöni, George Mihaita sunt doar câteva dintre multele celebritati care si-au indeplinit stagiul militar obligatoriu la Bacau, la unitatea 1184, fosta Scoala de ofiteri in rezerva. Alaturi de cei amintiti, au pasit pragul unitatii Bogdan Marin (Bodo, de la formatia Proconsul), Vasile Muraru, Petre Roman, dirijorul Ovidiu Balan, George Pruteanu, academicianul Dan Motreanu, (academician, profesor la Sorbona) si multi altii.

                      Iar peste drum de aceasta unitate, la cea de artilerie, a facut armata si Corneliu Iacobov. Unitatea 1184 s-a infiintat in 1965 si a disparut la finele anilor ’90, ca urmare a restructurarilor din Armata. Acum, acolo fiinteaza Batalionul de parasutisti „Smaranda Braescu“, una dintre putinele unitati ramase active pe strada general Stefan Guse.

                      George Mihaita, invitat permanent la masa ofiterilor

                      Unul dintre cei mai favorizati militari in termen de la Bacau a fost actorul George Mihaita. „M-au luat in armata la 32 de ani, in 1980, când deja eram cunoscut, mai ales din filmele de razboi ale lui Nicolaescu. Se poate spune ca aveam un statut special, ca eram rasfatat, si, ca dovada, saptamâna de saptamâna eram invitat permanent la un ofiter acasa, la masa.

                      Era bucuria lor sa ma cunoasca, sa ma aiba acolo. La incorporare aveam parul cam mare si m-a pus un ofiter sa ma tund. Nu am vrut, si a doua zi mi-am indesat bine parul sub cascheta si i-am spus «Raportez, m-am tuns». Dar el m-a prins cu minciuna, fiindca frizerul unitatii era, de fapt, in concediu.“

                      Baniciu, luat cu arcanul, dupa concert

                      Artistul Mircea Baniciu a facut tot ce i-a stat in putinta sa scape de armata, ceea ce i-a reusit timp de opt ani. „Trebuia sa ma inrolez in 1975, dar eram in plina perioada de spectacole si turnee cu Phoenix si Adrian Paunescu a intervenit sa ma scape. Apoi am apelat la tot felul de tertipuri sa evit armata, dar mi-a mers numai pâna in 1983, când deja implinisem 33 de ani, si când m-au prins dupa un concert pe care l-am avut la Timisoara. M-au trimis la Bacau. La un moment dat m-au scos la raport, ca m-au vazut cum imi fac singur tigari, din foite si tutun. Au crezut ca sunt droguri, dar le-am aratat ca e tutun olandez, de buna calitate si s-au apucat si ofiterii de fumat. Cel mai greu de suportat a fost frigul, care era atât de rau, de ingheta sticla cu apa la capul patului”, a spus Mircea Baniciu.

                      Fosti militari spun ca inclusiv Stefan Banica ar fi facut armata la Bacau. Contactat telefonic, artistul a refuzat politicos discutia si ne-a indrumat sa luam legatura cu departamentul PR al Trustului Media Pro. Unde, insa, nu se stiu amanunte din viata de militar in termen a artistului, daca aceasta a existat intr-adevar.

                      Bölöni, un tip elegant si riguros

                      Depre Ladiszlau Bölöni, colegii de leat si superiorii lui isi amintesc ca era un om foarte modest. Chiar daca desteptarea se dadea la ora 6, el se trezea la ora 5 dimineata si mergea pe terenul de sport sa faca alergare. A fost intrebat cum de nu apeleaza la cineva sa il mute de la Bacau, sau chiar sa il scape de armata, iar el a raspuns ca daca exista cineva care sa aiba interes, va face acest lucru. Intr-adevar, la interventia lui Mircea Lucescu a fost luat la Bucuresti, pentru a face parte din echipa nationala.

                      Privilegii si rigori

                      La UM 1184 a facut stagiul militar si profesorul bacauan Eugen Sendrea, specialist in patrimoniu. “Armata la Bacau era grea pentru soldatii in termen, avea cel mai prost renume din tara. Stagiul militar pe care l-am facut eu, in anii 1974-1975, a fost foarte sever, la sânge. In schimb, aveam hrana buna, iar uneori mai saream si gardul si ne intorceam in unitate cu câte o sticla de votca, pentru baieti. Am fost coleg, de exemplu, cu politicianul taranist Vasile Lupu, care ne cânta la fluier. Apoi, a mai fost regretatul George Pruteanu, care era mereu scos la raport si mustrat in fata detasamentului, fiindca avea gura mare si mereu avea ceva de comentat”, a spus Eugen Sendrea.

                      Toate vedetele au avut un statut special, s-au bucurat de privilegii de invidiat in catanie. In aceeasi unitate, insa, isi faceau stagiul militar si soldati obisnuiti. Pentru ei nu existau favoruri, ci doar instructie si rigori. In plus, si obiceiurile cataniei: trenuletul cu crengute la ferestre, spalatul toaletei cu periuta de dinti, scosul apei din incapere cu siretul de la bocanci, conducerea „auto” cu valize pe sub paturi si multe altele, de care insa celebritatile nu au avut parte.

                      Au facut armata la UM 1184 Bacau:

                      – actorul si cântaretul Tudor Gheorghe, actorul Vasile Muraru, cântaretul Aurelian Andreescu, doctorul Robert Coneac, doctorul Ilarie Popescu, actorul Geo Popa, antrenorul Vasile Simionas etc.

                      Unde evadam in week-end?

                        Vinerea aceasta este dedicata fanilor METAL in “Pubs’s”. Doritorii ii vor putea asculta pe WHITE WALLS (Constanta), KISTVAEN (Bucuresti) si SUBLIMINAL DAMAGE (Iasi) de la ora 21.00. Pretul unui bilet este 10 lei.

                        Pub “The Stage” invita si in acest weekend tinerii la distractie. Vineri, 23 august, va puteti bucura de o alta seara “Disrockteque” in timp ce seara de sâmbata va fi dedicata fanilor Depeche Mode. Petrecerile vor incepe de la ora 21.00 iar intrarea este libera.

                        In aceasta seara, in “Summer Club Marinarul” vine unul din cei mai buni MC din tara, DDY NUNES. Sâmbata, 24 august, se cer costume negre pentru “Spy 007 Night”. Distractia va incepe de la ora 23.00 pe mixurile lui Dj Matteo.

                        Sâmbata in “Cocco Caffe and Lounge” este invitat Dj Allexino. Petrecerea incepe de la ora 23.00 iar pentru informatii si rezervari puteti suna la 0753618903.

                        Tinerii bacauani sunt asteptati in acesta sâmbata la “Aqua Club Gheraiesti”. Petrecerea va incepe de la ora 21.00 alaturi de VYGO & ALEKA (Proudly made by US) si VincentIulian. Pretul unui billet este 15 lei.

                        Bacauanii sunt invitati sâmbata in “Club LM” unde ii asteapta sampanie rece, cocktail-uri delicioase si animatori. Muzica va fi mixata de Dj Robyn iar atmosfera va fi intretinuta de DJ Myreel. Domnii trebuie sa plateasca la intrare 10 lei iar domnisoarele 5 lei.

                        Sâmbata este destinata domnisoarelor la “Cucacao Club”, in Lespezi, Bacau. Intrarea este libera iar atmosfera va fi intretinuta, la “Girls Night Out”, de DJ Marian si animatoare intreaga noapte.

                        Bogdan Vladau, unul din cei mai râvniti burlaci ai României va concerta in aceasta sâmbata in “Club Ponton” din Comanesti, Bacau. Petrecerea “White Party” va incepe de la ora 23.00 iar pretul unui bilet este 15 lei.

                        Percy Jackson:Marea Monstrilor – AP-12
                        Titlu original: Percy Jackson: Sea of Monsters
                        Gen: Aventuri Regia:Thor Freudenthal
                        In rolurile principale:Sean Bean, Logan Lerman, Alexandra Daddario, Jake Abel
                        Percy (Logan Lerman), fiul lui Poseidon, îsi continua calatoria epica începuta alaturi de prietenii sai semizei. Destinatia sa? Gasirea celebrei Lâni de Aur, care are puterea sa salveze casa lui Percy si a prietenilor sai.Pentru a da de ea, Percy trebuie sa înfrunte Marea monstrilor, cunoscuta pamântenilor sub numele Triunghiul Bermudelor. Orice-ar face si orice creatura ar trebui sa învinga acolo, Percy stie ca e singura solutie pentru a înfrânge un dusman ce asteapta de mult o crunta razbunare pe parintii semizeilor.

                        Strumpfii 2 – AG
                        Titlu original: The Smurfs 2 3D
                        Gen: Animatie Regia:Raja Gosnell
                        In rolurile principale:Neil Patrick Harris, Christina Ricci, Katy Perry, Anton Yelchin, Alan Cumming, Hank Azaria, Jonathan Winters
                        În filmul care este o urmare a blockbuster-ului The Smurfs™, o combinatie de live action si animatie, vrajitorul cel rau, Gargamel, creeaza niste fiinte care seamana cu strumpfii, dar care sunt rele si se numesc Obraznicii. El spera ca acestea sa-l ajute sa obtina controlul asupra potiunii magice a strumpfilor. Dar când afla ca numai un strumpf adevarat poate sa-i dea ceea ce-ti doreste si ca numai Strumpfita poate sa-i transforme prin magie pe Obraznici în strumpfi adevarati, Gargamel o rapeste pe Strumpfita si o duce în capitala Frantei, unde, datorita adoratiei a milioane de parizieni, el dobândise reputatia de cel mai mare vrajitor.

                        ASAU: Târg de produse si obiecte traditionale

                          Cu o generoasa initiativa de a promova produsele traditionale pe plan local dar si pe piata Uniunii Europene, Clubul din Asau a gazduit recent, in aceasta calduroasa luna, prima editie a Târgului expozitional de produse si obiecte traditionale ”Valea Muntelui”.

                          Initiativa organizarii acestei manifestari a apartinut presedintelui Institutului pentru Dezvoltare si Promovare, Adrian Gheorghe (ce vrea sa organizeze astfel de târguri la Brasov, Sighisoara, Constanta dar si la Londra, Bruxelles, Paris si Viena) si managerului Grupului de Actiune Locala “Valea Muntelui”, Vlad Ochiros. La deschiderea acestei inedite manifestari primarul comunei Asau, Constantin Radulescu, si-a exprimat bucuria pentru organizarea târgului, care e asemeni celor la care a fost prezent in tari ale Uniunii Europene.

                          Ing. Vasile Aichimoaie, directorul Camerei Agricole Judetene Bacau a declarat: ”Felicit initiativa tinerilor care au organizat aceasta prima editie a «Târgului de produse si obiecte traditionale» de la Asau. Este un lucru esential in a promova aceste produse. Degeaba facem produse bune daca nu le promovam si nu stie lumea de noi. Asa putem depasi anumite goluri si ma bucur ca s-a organizat acest târg.”. Un cuvânt de salut la deschiderea târgului a rostit si Cornel Pricopie, directorul Centrului de Afaceri si Expozitii Bacau, care i-a invitat pe expozantii prezenti cu produse sa participe la expozitia similara care va avea loc la Bacau, in zilele de 3 – 6 octombrie.

                          Târgul de la Asau a adunat expozantii de produse alimentare traditionale cât si mestesugarii si comerciantii de obiecte de artizanat de cele mai diverse categorii, intre ei fiind si cei care realizeaza mobilier de gradina. Cu multe din delicioasele produse alimentare traditionale ale zonei au participat la acest târg si membrii Asociatiei Crescatorilor de Animale “Valea Muntelui” din Agas.

                          Produse prezentate si in strainatate

                          Dupa cum ne-a declarat Marioara Merlusca, presedinta acestei asociatii, “in anul 2011 s-a reusit certificarea a 10 produse traditionale, pe care le pregatim, intre acestea fiind: brânza de vaca in custiug de brad, brânza de oaie in besica, unt zbatut obtinut manual, urda acra, pastrav afumat, pasta tare din brânza si altele. Cu aceste produse am participat atât la manifestarile din tara (cum ar fi la Festivalul Meseriilor de Munte de la Zarnesti – jud. Brasov), cât si in strainatate, fiind prezenti atât cu produse dar si cu animale vii la Chambery (in Franta), ca membri ai Asociatiei «Euromontana».

                          Francezii au apreciat produsele noastre. De asemenea, suntem invitati la diferite evenimente care se organizeaza in tara si ne putem mândri ca am concurat cu vestita brânza de Bran”. Marioara Merlusca ne-a prezentat “secretul” obtinerii brânzei in coaja de brad: “Dupa ce se opareste coaja, brânza gata preparata (obtinuta din cheag natural), se introduce in coaja, careia i se da o forma, fiind cusuta. Astfel brânza imprumuta in timp de câteva zile aroma bradului si trebuie pastrata la rece si ferita de umezeala”. Intre cei mai destoinici membri ai Asociatiei “Valea Muntelui” din Agas au fost evidentiati Livia si Cristina Merlusca, Dorina Vrânceanu, Maricela Manole, Sebastian Negru, Nicusor Cernea, Lucian Burlacu si Liviu Corbu, o generatie tânara fiind gata de a prelua stafeta.

                          La târgul de la Asau au mai expus produse traditionale Rodica Ferchiu (prezenta la foarte multe manifestari de gen din tara), Virgil si Nutica Hromadnic (din Comanesti, cu toate sortimentele de miere de albine, de la cea obtinuta din rapita, salcâm la cea poliflora si de floarea soarelui), Silvia Spoiala (patiser din Dofteana, cu cozonac de casa si cu “placintute poale-n brâu”) si altii. Madalina Laslau, asistent – manager la acest târg, a declarat ca in cadrul celor trei zile ale Târgului de la Asau au fost prezenti 19 expozanti, cu produse traditionale si ecologice care vor fi promovate si pe internet. Prin astfel de manifestari producatorii vor fi mai cunoscuti si vor avea desfacere la produse, ajutând astfel economia locala.

                          TG.OCNA: Eveniment de prezentare a sitului Magura

                            Agentia Nationala pentru Protectia Mediului deruleaza, in aceasta perioada, mai multe evenimente de promovare mediatica a siturilor «Natura 2000» din cadrul proiectului „Sistem Integrat de Management si Constientizare în România a Retelei Natura 2000″ – SINCRON”, a mai multor situri din tara, intre care se afla si situl Magura Tg.Ocna (jud. Bacau). Proiectul este co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala din cadrul Programului Operational Sectorial de Mediu.

                            „Scopul evenimentului de promovare mediatica a acestor situri consta in participarea activa a societatii civile la demersul de sustinere, conservare, precum si la cresterea gradului de constientizare la nivelul populatiei. Informarea societatii civile, reprezentata de ONG-uri, autoritati publice locale, reprezentanti ai APM-urilor, cadre didactice, reprezentanti ai mass media locale, este un instrument de maxima importanta în cadrul strategiei de constientizare asupra problemelor de protectie a ariilor naturale protejate vizate de proiect si de crestere a gradului de informare a publicului larg cu privire la necesitatea protejarii mediului inconjurator” – spune Elena Giurea, manager de proiect.

                            Evenimentul de promovare al sitului Magura a avut loc la Ocolul Silvic din localitate, prilej cu care a fost prezentat un film ce a evidentiat speciile ocrotite de flora si fauna, izvoarele minerale si „caratele” terapeutice ale Salinei din Tg.Ocna ce fac ca aceasta statiune sa fie din ce mai cautata de catre turisti. De asemenea, s-au remarcat obiectivele turistice ale statiunii si faptul ca la Magura, intr-un lac traiesc doua specii de animale protejate de lege (buhaiul de balta cu burta galbena si tritonul cu creasta).

                            Maria Ionos, purtator de cuvânt si consilier la Agentia de Protectia Mediului Bacau ne-a declarat: „România are foarte multe locuri putin cunoscute. In cadrul Retelei Natura 2000 si cu ajutorul fondurilor europene, acestea pot fi promovate pentru un turism durabil sau eco-turism. Evenimentul de promovare a sitului Magura a prezentat intr-un mod spectaculos o zona cu care localnicii sunt obisnuiti. La nivelul Agentiei de Protectia Mediului Bacau vom promova si situl Magura de la Tg.Ocna”. La acest eveniment au fost prezenti reprezentanti ai APM Bacau, de la Apele Române, Directia Silvica Bacau – Ocolul Silvic Tg, Ocna, Garda de Mediu Bacau, elevi, studenti si altii.

                            Parteneriat intre Casa Corpului Didactic Bacau, Colegiul National „Gh.Vranceanu” si Comisia Fulbright

                              Cu sprijinul Casei Corpului Didactic „Gr.Tabacaru” Bacau si al Colegiului National „Gheorghe Vranceanu”, Comisia Fulbright din România isi propune sa organizeze Scoala de vara „US Admissions Summer School”. Evenimentul va fi onorat de prezenta lui Bruce P. Kleiner Counselor for Public Affairs al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti si va avea loc in perioada 10 – 12 septembrie 2013.

                              Vor participa aproximativ 60 de elevi ai claselor a X-a si a XI-a, din intreg judetul, cu rezultate deosebite la invatatura. US Admissions Summer School a fost organizata pâna acum la Colegiul National „Mircea cel Batrân” Constanta, la Colegiul National „Gheorghe Lazar” Sibiu si la Colegiul National „Horia, Closca si Crisan” Alba Iulia.

                              Programul va fi interesant si intens, fiind coordonat de Mihaela Arsene, directorul Serviciului de Consultanta al Comisiei Fulbright România. Sesiunile de informare se vor desfasura la Colegiul National „Gh.Vranceanu” si la Centrul „American Corner Bacau”, timp de trei zile, intre orele 10.00 – 20.00. Cu aceasta ocazie vor fi distribuite materiale informative referitoare la modul de a accesa o bursa de studiu, dar si la ofertele educationale ale unor colegii si universitati de peste Ocean.

                              Participantii vor avea ocazia sa afle cum se construieste succesul academic si profesional in cele mai bune universitati din S.U.A, dar si care sunt criteriile de admitere folosite de institutiile superioare americane, etapele procesului de aplicatie, precum si detalii referitoare la sprijinul financiar oferit candidatilor internationali.

                              „La invitatia noastra reprezentantii Comisiei Fulbright din România se afla pentru a cincea oara in judetul Bacau. Succesul activitatilor similare organizate de Comisia Fulbright pâna in prezent, dar si eficienta colaborare cu cadrele didactice de la prestigiosul colegiu bacauan, ne incurajeaza in aceasta initiativa” – spune prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau.

                              Din cauza birocratiei, au declarat razboi Fiscului

                              Doi bacauani, sotii Daniela si Vasile Bârzu, au declarat razboi Fiscului si Casei de Asigurari de Sanatate, din cauza modului abuziv – dupa cum considera ei – in care Statul le baga mâna in buzunar si le ia banii.

                              Istoria celor doi incepe in luna august a anului trecut, când au venit in vacanta din Italia, unde lucreaza. Printre alte probleme de rezolvat, au mers si la Administratia Financiara sa isi lichideze toate datoriile. Functionara le-a spus ca au de achitat 700 de lei, iar cei doi au platit banii si s-au crezut absolviti de sarcini fiscale.

                              Anul acesta, au revenit in vacanta chiar zilele acestea si au mers din nou la Fisc, sa se asigure ca sunt la zi cu platile. Insa au avut o surpriza care i-a lovit direct in moalele capului: s-au pomenit datori cu aproape 35 de milioane de lei vechi, din care 14 milioane de lei debitul propriu-zis, iar 21 de milioane majorari si penalitati de intârziere.

                              Suma ar insemna – le-a explicat functionara – contributiile la asigurarile de sanatate datorate pentru chiriile incasate de cei doi in ultimii cinci ani.

                              “Am ramas fara cuvinte! Cum este posibil ca anul trecut sa ni se spuna ca nu mai avem nici o datorie, iar acum sa avem de platit o asemenea suma? Intelegem ca si pentru chirii trebuie achitata asigurarea de sanatate, dar nu ar fi fost normal sa ni se semnaleze acest lucru si nu sa fim pusi in fata scadentei, a faptului implinit?”, spune, revoltata, Daniela Bârzu.

                              “Astfel de situatii apar pentru ca, in ultimul an, Fiscul a preluat de la Casa de Asigurari de Sanatate toate documentele privind obligatiile cetatenilor. De aceea acum un an nu apareau la noi ca fiind datori, iar acum sunt in evidente”, a explicat Adrian Anghel, purtatorul de cuvânt al Directiei Finantelor Publice Bacau.

                              Apel la revolta fiscala

                              Cei doi soti au depus o reclamatie la Comisariatul pentru Protectia Consumatorului si sunt primii care au apelat la aceasta institutie intr-o problema legata de Fisc. Si-au luat si un avocat care ii va reprezenta in lupta cu autoritatile si, chiar daca se vor intoarce la munca in Italia, vor delega o persoana care, alaturi de avocat, sa ii reprezinte la procese.

                              Constienti ca sunt sute de alti bacauani nemultumiti de modul de incasare al obligatiilor fiscale, ei au initiat si o petitie on-line si ii cheama pe toti sa lupte in justitie cu institutiile Statului. De mentionat ca exista deja un precedent pentru o situatie oarecum asemanatoare, in care un avocat care avea de achitat 80.000 de lei drept asigurari de sanatate a obtinut in instanta, dupa trei ani de procese, anularea datoriei sI recunoasterea faptului ca nu era obligat sa achite suma.

                              “Am vrut sa fiu in cetatean onest, nu vreau sa fraudez pe nimeni, vreau sa fiu cu platile la zi, dar Statul se poarta mizerabil cu noi, contribuabilii” – spune Daniela Bârzu.

                              Investitie de 375.000 lei: Helioportul de la Spitalul Moinesti va fi inaugurat curând

                                Spitalul Municipal de Urgenta din Moinesti, una dintre cele mai dotate unitati spitalicesti din Moldova, va avea o pista unde vor ateriza si decola elicopterele care vor aduce cazurile de extrema urgenta. Investitia este suportata integral de la bugetul local si este in valoare de 375 de mii de lei. Construirea pistei pentru elicoptere a venit din necesitate.

                                Pâna acum, daca bolnavii in stare grava erau adusi pe calea aerului, singurul loc unde se putea ateriza era pe stadionul din Moinesti. Aducerea lor de acolo, transferul cu ambulanța, in conditiile in care este necesara in astfel de cazuri asigurarea functiilor vitale, reducea sansa la viata.

                                „Aceasta investitie s-a impus din necesitate. Eliminam o veriga intermediara -ambulanta – si scurtam timpul de reactie. Astfel dam o sansa in plus la viata cazurilor extrem de grave”, a precizat dr. Adrian Cotârlet, managerul Spitalului Municipal Moinesti.

                                „Este o lucrare in curs de executie. Reprezentantii societatii care au câstigat contractul m-au anuntat ca helioportul ar putea fi gata mai repede decât era prevazut. La finalul lui septembrie ar putea fi functional” – a declarat Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti.

                                Statistici ingrijoratoare: Aproape 500 de locuinte, sparte de hoti

                                  La nivelul judetului Bacau, in primele sase luni ale acestui an, la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau, au fost sesizate 3.375 de furturi, in usoara scadere fata de perioada similara a anului trecut. Aproape 500 de fapte sunt furturi din locuinte, ceea ce inseamna ca in medie, pe zi, s-au spart trei case. Numarul total a crescut cu câteva procente si cele mai multe furturi au fost in mediul rural, circa 300, celelalte fiind inregistrate in municipii si orase.

                                  De remarcat este faptul ca, in mediul urban cresterea este semnificativa, de peste 25%. In continuare hotii care intra intr-o locuinta de la oras sunt atrasi de aparatura electronica, bijuterii, bani si alte lucruri de valoare, iar din casele de la tara fura cam tot ce cred ei ca pot valorifica ulterior. In aceeasi perioada, in tot judetul, au fost sparte si aproape 140 de societati comerciale si circa 200 de autoturisme.

                                  „Infractiunile contra patrimoniului sesizate in mediul rural s-au diminuat, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Cresteri inregistram la inselaciuni, cu un plus de 76 de fapte, si la furturile de pasari, cu 45,8%” – spune cms. sef Vasile Oprisan, inspectorul sef al IPJ Bacau.

                                  Furturi de la sate:
                                  – 296 – furturi din locuinte
                                  – 142 – de materiale ferose si neferoase
                                  – 70 – de pasari
                                  – 69 – de animale
                                  – 39 – din societati comerciale
                                  – 27 – din autoturisme
                                  – 16 – de cablu

                                  Moda perchezitiilor de la tara

                                  Pentru prinderea suspectilor si recuperarea prejudiciilor, politistii de la Sectiile rurale organizeaza frecvent perchezitii in satele din judet, la locuintele celor pe care-i banuiesc de furturi. Spre exemplu, doi minori, din comuna Letea Veche, au fost acuzati de furt calificat dupa ce la domiciliile lor s-au gasit bunuri de uz casnic, electrocasnice si aparatura electronica, in valoare de circa 2.000 de Euro, ce erau furate dintr-o casa unde proprietarii veneau rar.

                                  Practic acestia au gasit locuinta aproape goala si au cerut ajutorul Politiei. Multe dintre spargeri sunt date la pont sau dupa ce infractorii studiaza terenul, stiu cam ce valori au proprietarii in case si când nu sunt acasa, pentru a putea da lovitura fara sa fie surprinsi.

                                  ULTIMELE ȘTIRI