Acasă Blog Pagina 4210

Sunt bani pentru cumpararea Casei Alecsandri!

145.000 de euro – pret cerut de proprietarul Casei Alecsandri, angajamentul Consiliului Judetean de a plati macar o parte din aceasta suma, intentia Consiliului Local Bacau de a participa la cumparare, promisiunea ministrului Culturii de a aloca fonduri importante in acest scop, multi bacauani prezenti (si interesati de aceasta problema a comunitatii), plus o necesara curatenie de… vara in jurul imobilului darapanat.

Acestea sunt vestile bune oferite ieri de profesorul Ioan Danila si cei care s-au implicat in ultima vreme in salvarea Casei Alecsandri de la disparitie.

Senatorul Dragos Luchian si deputatul Lucian Ciubotaru au fost garantii Puterii ca, in curând, acest loc special al Bacaului va beneficia de un tratament meritat din partea administratiilor locale si centrale.

Cei 145.000 de euro solicitati de proprietar ar putea fi impartiti in mod egal intre Consiliul Judetean (care a facut o oferta concreta de 79.000 de euro), Consiliul Local si Ministerul Culturii, astfel incât, cel mai târziu anul viitor, Casa Alecsandri sa devina proprietate publica. Refacerea cladirii ar putea fi finantata din fonduri europene, restaurarea in sine fiind un process laborios si indelungat data fiind inregistrarea casei ca monument de patrimoniu.

Elevii, studenttii, oamenii de cultura, bacauanii cu suflet si minte, impreuna cu politicienii prezenti joi la Casa Alecsandri au plecat cu o temperatura a optimismului egala cel putin cu a verii bacauane.

“Avem acum o oportunitate care nu trebuie pierduta pentru salvarea acestei case. Fac un apel catre toti cei care pot sa ne ajute sa se implice, astfel incât Bacaul sa fie mândru de mostenirea sa culturala!” – a declarat conf. univ. dr. Ioan Danila.

Codul Rutier, modificat din nou

    Dupa numai o luna, Codul Rutier a fost din nou modificat. Noile reglementari au intrat in vigoare ieri, fiind publicate la finele lunii iulie in Monitorul Oficial al României. Potrivit acestora, posesorii de permis din categoriile B, BE, C sau CE au dreptul sa conduca si tractoare.

    Biciclistii, acolo unde nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru ei, pot circula si pe acostament in sensul de mers, daca circulatia se face fara pericol. Atunci când se intâlnesc in trafic, mopedistii, motociclistii si biciclistii trebuie sa circule unul in spatele celuilalt, adica pe un singur rând si sa nu faca slalom printre masini fiecare dupa bunul plac.

    Atât ei cât si biciclistii pot traversa strada pe trecerea de pietoni doar daca merg pe lânga vehicul, iar biciclistii trebuie sa aibe tot timpul la ei actul de identitate.

    Curse noi pentru patru operatori de transport persoane

      Patru operatori care realizeaza servicii de transport persoane in judetul Bacau au solicitat aprobarea de licente pentru trasee noi.

      Cele mai multe licente a cerut Publitrans Com SRL Moinesti, care vrea sa efectueze curse speciale, destinate navetistilor, pe noua trasee: Cucuieti-Foale, Chilii-Foale, Geamana-Foale, Humarie-Foale, Foale-Tasbuga, Cornet-Bucsesti-Foale, Frumoasa-Foale, Schitu Frumoasa-Foale si Stanesti-Foale. Transmoldova SRL Onesti va efectua curse pe patru trasee noi: Palanca-Moinesti, Comanesti-Moinesti, Moinesti-Foale si Berzunti-Comanesti.

      Euro-Acva SRL a solicitat licenta pentru traseul Bacau-Prajesti, pe care va asigura trei curse pe zi, iar Critrans SRL Bacau pentru traseul Bacau-Racatau, cu sase curse pe zi. Aceste solicitari indica cresterea numarului de navetisti si, implicit, a numarului locurilor de munca in zona Moinesti-Comanesti.

      Doar un operator de transport isi va diminua activitatea: Auto XXL Onesti. Firma va inlocui autobuzele cu 23 de locuri cu microbuze care au 10 locuri, dar va mentine numarul de curse zilnice.

      Rezultate finale la examenul de Titularizare. Promovare cu 1,19 la suta mai mare

        Dupa recorectarea lucrarilor, contestate si depuse de peste 170 de candidati nemultumiti de rezultatele obtinute la examenul de Titularizare, unele teze au primit note mai mari decât cele initiale. „Daca initial, lucrarile notate intre 7 si 10 fost de 47.38 la suta, acum este de 48.52 la suta.

        In schimb au scazut lucrarile notate sub 5, de la 19.85 la suta la 18.66 la suta. In total, media de promovare, adica peste 5, a crescut de la 79.55 la 80.74. Ne bucuram ca avem mai multi profesori titulari in sistem, care vor putea fi angajati pe perioada nedeterminata. Vorbim aici de cei care au obtinut note peste 7”, a explicat prof. Ion Balcan, inspector scolar general adjunct.

        Anul trecut procentul de promovare (note peste 5) a fost de 81,46 la suta. Cei care au note intre 5 si 7 pot lucra in sistemul de invatamânt ca suplinitori, iar candidatii car au obtinut note peste 7, au devenit titulari pe catedra.

        Sedintele publice de repartizare pe post/catedra incep de azi, 9 august. In total sunt 948 de posturi complete in intreg sistemul si alte 953 incomplete. Dintre acestea, 523 sunt titularizabile. Se preconizeaza dificultati in acoperirea catedrelor vacante pe invatatori si educatoare, unde numarul de candidati este mult mai mic fata de locuri.

        Abateri de la legislatia muncii la multe primarii

          Legislatia muncii si, mai ales, abaterile de la aceasta in cadrul primariilor din judet au constituit subiectul principal al intâlnirii de ieri dintre Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau si reprezentantii administratiilor publice locale, actiune desfasurata in sala de conferinte a Centrului de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”.

          Lansata din timp de catre ITM Bacau, invitatia de a participa la aceasta actiune a fost onorata, din pacate, de numai 42 primarii din cele 93 existente in judet. Cu toate acestea, dezbaterea problematicii pusa in discutie a fost destul de interesanta, deoarece organizatorii-Inspectia Muncii si ITM Bacau-nu s-au rezumat doar la prezentarea reglementarilor in domeniul relatiilor de munca si in cel al sanatatii si securitatii in timpul lucrului.

          Acestea au constituit tema de baza, dar au fost abordate si neregulile depistate in timpul controalelor anterioare intreprinse de catre inspectorii ITM la primarii. S-a evidentiat faptul ca multe dintre primarii, in mod eronat, au inregistrat in programul informatic REVISAL si functionarii publici, nu le-au incheiat contract individual de munca si salariatilor care sunt angajati de dinainte de 1989 si nu le-au acordat concediu de odihna si asistentilor personali.

          Totodata, reprezentantii ITM au aratat ca la multe primarii nu se face programarea concediilor de odihna a angajatilor si nu se respecta legea in cazul zilierilor. Toate aceste nereguli au suscitat o vie dezbatere, cei prezenti adresând numeroase intrebari legate de reglementarile legale referitoare la abaterile mentionate.

          Dar discutii au fost si pe tema normelor de sanatate si securitate in munca (SSM). Reprezentantii ITM au insistat pe instruirea de catre primarii a tuturor angajatilor, cu normele de protectie a muncii, obtinerea autorizatiei de functionare din punct de vedere al SSM (multe administratii locale nu au demarat demersurile in acest sens), intocmirea tuturor documentelor in domeniul SSM si pe luarea masurilor necesare pentru evitarea accidentelor in timpul lucrului.

          Scopul principal al actiunii a fost acela de informare a primariilor cu legislatia muncii si de lamurire a problemelor pe care ele le intâmpina in aplicarea ei. Pentru ca, dupa 20 august, actiunea de informare va fi urmata de o ampla campanie de verificare a tuturor primariilor din judet, privind modul in care ele respecta legislatia muncii.

          Streetball Challenge, editia a treia

          Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” gazduieste in acest sfârsit de saptamâna cea de a treia editie a concursului “Streetball Challenge”. Competitiile sportive se vor desfasura in intervalul orar 10.00 – 20.00, cu o posibila puaza de prânz din cauza caniculei.

          Echipa câstigatoare va reprezenta România la “Prague International Festival”. Din cei 400 de participanti la festival, mai mult de jumatate sunt din afara Bacaului. Spre deosebire de anii trecuti vor exista o serie de activitati anexe concursului propriu-zis precum: breakdance, beatbox, un demo de graffiti, un târg de handmade la care s-au inscris 15 artizani, demonstratii pe biciclete, o demonstratie de baschet in fotoliu rulant al unor persoane cu dezabilitati din organizatia “Motivation”, iar arbitrii vor fi adusi de la Bucuresti.

          Invitatii speciali din acest an, trupa “Jamnastyx”, vor face astazi spectacol la clubul Oblio, la Sala Sporturilor in pauza meciului “Stiinta Bacau” dar si in centrul orasului. Aceasta competitie este a doua ca importanta din tara si prima, de acest fel, din provincie.

          Madalina Gheta

          Revista „Arena” si-a taiat motul

          La inceput a stârnit stupoare: „De unde si pâna unde?”. Apoi a produs o unda de curiozitate: „Oare ce va fi in numarul pe septembrie?”. A trecut septembrie, la fel si octombrie, au cazut, pâna la ultima, frunzele toamnei, iar in cele din urma s-a dus si 2012. Revista insa a ramas. Adunând, numar de numar, rezultate, idei, proiecte si performante.

          revista arena sportTotul, intr-o prezentare grafica smechera. Quality. Si uite asa a trecut un an batut pe muchie cu „Arena”, singura revista de profil finantata de catre un club sportiv din judetul Bacau: ACS Arena 2011. La taierea motului, „taticul” publicatiei, cunoscutul artist plastic Victor Eugen Mihai a dat timpul inapoi cu 12 numere: „Am fost foarte increzator in viabilitatea acestui proiect. Vara trecuta i l-am prezentat Marioarei Radu, presedintele ACS Arena 2011, care si-a dat imediat OK si…am trecut la treaba”.

          Caricaturist de anvergura internationala, VEM ne asigura ca „Arena” nu va fi niciodata o…”caricatura de revista”, iar colectia ii da, pâna acum, dreptate. „Prin mediatizarea realizarilor sportivilor de la ACS Arena 2011 se doreste o apropiere mai mare fata de cei care iubesc sportul si atragerea bacauanilor catre acest recomand. Este un proiect pe care il recomand si altor cluburi cu traditii mai vechi in sportul bacauan de performanta”, spune VEM.

          In numarul inaugural al „Arenei”, editat in august 2012, Marioara Radu privea dincolo de ani: „Arena 2011 va avea sportivi la Jocurile Olimpice din 2020”. N-ar fi deloc rau sa citim despre succesul lor la Olimpiada chiar in „Arena”. Mai ales ca, fix in 2020, publicatia bacauana va ajunge sa sarbatoreasca numarul 100. Viata lunga si cât mai multi campioni!

          Handbal masculin / Cupa Municipiului Bacau, la start

          In acest week-end, Sala Sporturilor va gazdui cea de-a opta editie a Cupei Municipiului Bacau la handbal masculin. Spre deosebire de anii din urma, când reunea la start campioane din strainatate (Lokomotiv Varna, PAOK Salonic) sau grupari cu greutate in competitia interna (HCM Constanta, HC Odorhei), editia 2013 a competitiei se prezinta ca ruda saraca, de la tara.

          Astfel, alaturi de gazdele de la Stiinta MD, se vor lupta pentru trofeu Dinamo Bucuresti, care s-a salvat la limita de la retrogradare si divizionarele secunde, Stiinta MD ll si CSm Calarasi. Subtire!

          Sosiri, plecari

          In ciuda adversarilor modesti, conducerea Stiintei MD spera ca publicul sa fie unul destul de numeros. Motivul? Este prima iesire la rampa a studentilor in noul sezon si un bun prilej pentru fani de a urmari la lucru noile achizitii ale vice-campioanei: Cristi Fenici (Politehnica Timisoara), George Selaru (CSU Suceava), Martin Johansson si Vladimir Rusia (ambii de la HC Odorhei) si Michelin Celestin (Toulouse).

          Si daca tot am enumerat achizitiile, sa trecem in revista si jucatorii care au parasit echipa: Liszkai, Moya, Manea, B. Voica, Georgescu si Novanc.

          Un nou inceput

          Antrenorul Stiintei MD, Eliodor Voica a rezumat in felul urmator Cupa Municipiului Bacau: „Vom intâlni adversare bune pentru etapa in care ne aflam. Ne dorim ca acest turneu sa fie un inceput in consolidarea echipei si, totodata, sa reusim integrarea noilor veniti in conceptul de joc al echipei”.

          Dupa Cupa Municipiului Bacau, Stiinta MD va mai participa la doua turnee de pregatire: unul la Baia Mare si unul in Croatia. Pentru bacauani, sezonul oficial va incepe pe 7 septembrie, cu meciul contra campioanei HCM Constanta, in Supercupa României.

          Programul celei de-a opta editie a Cupei Municipiului Bacau

          Vineri, 9 august: Dinamo Bucuresti- Stiinta MD ll (ora 17.00); Stiinta MD Bacau – CSM Calarasi (ora 18.45).

          Sâmbata, 10 august: CSM Calarasi – Dinamo (ora 16.00); Stiinta MD – Stiinta MD ll (ora 17.45).
          Duminica, 11 august: CSM Calarasi – Stiinta MD ll (ora 9.00); Stiinta MD – Dinamo (ora 10.45).
          Dan Sion

          Dupa doua amicale cu echipe de C, Sport Club va intâlni sâmbata o viitoare adversara din campionat, Dunarea Galati

          Nu se va juca pe puncte, dar va fi altceva decât pâna acum. Dupa testele cu divizionarele C Cetatea Târgu-Neamt si Aerostar, nou promovata in liga secunda, Sport Club ridica stacheta: sâmbata, la ora 17.00, pe „Municipal” vine o viitoare adversara din campionatul cadet.

          Si nu orice adversara, ci una dintre pretendentele la promovarea in primul esalon, Dunarea Galati. Având intregul sprijin al primarului de Galati, Marius Stan, Dunarea ne va arata sâmbata daca are fata de Liga l si, bineinteles, daca Sport Club lui Stavarache e pregatit pentru esalonul doi.

          Greseli in aparare

          Galatean get-beget, antrenorul Sport Clubului, Viorel Tanase va privi confruntarea de sâmbata, cu Dunarea si ca pe o chestiune de orgoliu. Cu atât mai mult cu cât echipa sa nu a mers tocmai snur nici in amicalul câstigat cu 2-1 cu Cetatea si nici in jocul de verificare de miercuri, adjudecat cu 3-0 impotriva Aerostarului.

          „Mai avem inca mult de munca, in special pe zona centrala a defensivei, unde s-au facut greseli mari, nepermise. E bine ca suntem la inceput, sper sa le reglam”, a declarat Tase dupa testul cu Aerostar.

          Adversare din Seria a ll-a

          Saptamâna viitoare, Sport Club va continua sa ia pulsul ligii secunde, cu prilejul cantonamentului pe care-l va efectua la Baile Felix. Din pacate, Hurdubei si Comp. vor juca in Ardeal doar cu echipe din Seria a ll-a, amicalul cu CSMS Iasi de pe 23 august fiind anulat.

          In aceste conditii, pentru data respectiva bacauanii au antamat un nou joc cu Olimpia Satu-Mare, grupare pe care o vor intâlni si pe 14 august, la Oradea. In alta ordine de idei, SC-ul ii va imprumuta la Aerostar pe Savu si Carp, urmând ca pâna la finalul saptamânii sa oficializeze intelegerea cu portarul Florin Olteanu (32 de ani), sosit liber de contract.

          Box / Pumni de medalii pentru bacauani

          Pugilistii bacauani pregatiti de Relu Auras nu iarta pe nimeni si nimic. Curg pumnii, dar si competitiile. Dupa ce au luat caimacul la Campionatele Nationale de Seniori de la Resita (sase titluri din zece posibile si un total de 13 medalii), oamenii maestrului Auras intra din nou in ring. De data aceasta, sub culorile lotului national al României.

          Campionii de la Resita (Maike Cioaca la 56 kg, Alexandru Cuciureanu la 64 kg, Orlando Chirvase la 69 kg, Catalin Paraschiveanu la 81 kg si Mihai Nistor la A91 kg, carora, in absenta lui Adrian Marc, accidentat la mâna, li se va alatura Jitaru) vor pleca astazi in Moldova, unde vor pregati confruntarile de foc cu rusii si cubanezii de la „Centura de Aur”.

          Programata in perioada 4-9 septrembrie, la Mamaia, „Centura de Aur” este ultima competitie oficiala dinaintea Mondialelor de Seniori, din Kazahstan. Tot in acest week-end, vor debuta Europenele de Tineret de la Rotterdam, unde România va conta pe bacauanii Nicusor Ciobanu si Aurel Turcanu. „Practic, n-avem timpi de respiro, dar este bine asa.

          Când obtii victorii extraordinare precum cele de la Campionatele Nationale de Seniori, nu ai cum sa lasi garda jos”, a declarat Relu Auras, care a explicat secretele acestor reusite in serie ale boxului bacauan: „Dincolo de o munca fantastica si, bineinteles, de foarte multe sacrificii, sta aceasta colaborare foarte buna dintre SCM Bacau si CSM 2010.

          Noi, cei de la SCM, fiind club departamental, nu puteam primi finantare de la Consiliul Local pentru acesti performeri deosebiti de la box si de la alte sectii, astfel incât sprijinul CSM 2010 in aceasta privinta este unul esential. Este foarte greu sa tii din punct de vedere financiar 14 seniori care sa faca legea in boxul românesc.”

          Directorul CSM 2010, Gabriel Lupu, a completat declaratia lui Auras: „Colaborarea dintre noi va continua in termeni la fel de fructuosi. Vreau sa-i felicit pe toti medaliatii de la Nationalele de Seniori, pe maestrul Auras, pe antrenorii Cara si Ouatu si ma bucur ca soarele in box continua sa rasara in Bacau.

          Suntem cu atât mai bucurosi cu cât reconfirmarea rezultatelor de exceptie ale pugilistilor nostri au venit in deplasare, la Resita si nu pe teren propriu. Asta nu inseamna ca la anul nu vom trage pentru a readuce Nationalele de Seniori in Bacau”.

          Box / Mihai Nistor se da cu Dolce & Gabbana?

          Campionul national la super-grea, bacauanul Mihai Nistor ar putea schimba in toamna gruparea sub culorile careia va lupta in Campionatul Mondial al Cluburilor World Series of Boxing.

          Dupa succesul reusit in WSB cu Astana Arlans (Kazahstan), Nistor a primit mai multe super-oferte. Cea mai tentanta a venit de la italienii de la Dolce & Gabbana Thunder, care il doresc pe Nistor la Milano in sezonul 2013-2014.

          Italienii au ochi, dar si memorie: in aceasta primavara, Nistor l-a invins pe fostul campion mondial si, totodata medaliatul cu argint la Olimpiada londoneza, Clemente Russo, legitimat chiar la Dolce & Gabbana. Mai mult, gruparea din Peninsula l-a ofertat si pe Relu Auras pentru a pregati echipa, alaturi de Francesco Damiani.

          Tehnicianul bacauan a declinat oferta („la mijloc sunt bani foarte multi si o grupare de mare prestigiu, dar, sincer, m-am saturat de stat prin strainatate”), insa le-a promis celor de la Dolce & Gabbana ca, in cazul in care Nistor va decide sa boxeze pentru Thunder, va face naveta Milano-Bacau cu prilejul meciurilor importante ale elevului sau pe care-l vede medaliat cu aur la Olimpiada de la Rio.

          „Este o altă lume, dar, dacă am vrea, am putea fi la fel…”

            Oana Andrei, profesor la Colegiul „Ion Borcea” Buhuşi, a participat recent, în Franţa, la Vichy, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, la o activitate de formare continuă cu finanţare europeană prin programul Long Life Programme ( Programul Învăţare pe tot Parcursul Vieţii), programul sectorial Comenius, componenta „Mobilităţi individuale de formare continuă”.

            Activitatea a fost organizată de C.A.V.I.L.A.M. (Centre d’Approches Vivantes des Langues et des Medias) – Alliance Française, în parteneriat cu universităţile din Clermont–Ferrand, şi s-a derulat timp de două săptămâni. Grantul primit de la A.N.P.C.D.E.F.P. a fost de 1.950 euro, reprezentând taxa de curs, transportul şi cheltuielile de subzistenţă. Activitatea de formare – „Formation intensive pour professeurs” – a însumat 62 de ore de curs şi a vizat module precum: dezvoltarea competenţelor de receptare şi producere de mesaje scrise şi orale; resurse numerice practice pentru a dinamiza predarea limbii franceze; un alt fel de a preda gramatica; abordări pedagogice ale cântecului; imagine şi expresie, sau favorizarea exprimării orale şi scrise; promovarea limbii franceze în lume şi privire de ansamblu asupra literaturilor africane.

            Studiu şi relaxare… didactică

            „Materialele diversificate, utilizarea constantă a tablei numerice interactive şi a programelor/aplicaţiilor numerice, profesionalismul şi disponibilitatea formatorilor, deschiderea manifestată de toţi colegii participanţi la stagiu au condus la însuşirea rapidă a noilor informaţii, la perfecţionarea limbii franceze şi au făcut să se nască dorinţa de a participa şi la alte activităţi de formare similare.

            Voi avea ce le oferi elevilor mei”, ne-a spus prof. Oana Andrei. Deschiderea către spiritul celorlalte sisteme europene de învăţământ a fost asigurată şi de faptul că participanţii la proiect au fost din Franţa, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Oman, Africa de Sud, Brazilia, SUA, Camerun, Egipt, Irlanda şi Austria. Activităţile culturale – degustare de brânzeturi şi vinuri specifice regiunii Auvergne, o seară dansantă pe ritmuri africane, iniţiere în caligrafia chineză şi japoneză, vizitarea oraşului Vichy – cu nelipsitele sale anecdote despre Napoleon III şi Curtea sa (unde s-a văzut Curte fără… favorită?) – şi a oraşului Clermont-Ferrand, capitala regiunii Auvergene, urcuşul pe vulcanul stins Puy de Dôme au fost cireaşa de pe tort a activităţilor.

            Plăcut, mai puţin plăcut…

            „Ce mi-a plăcut mai mult? Atitudinea degajată, non-formală a formatorilor şi a cursanţilor, creându-se impresia unei „frăţii”; aplicabilitatea celor învăţate, faptul că totul este gândit pentru a atrage elevul, acest tot fiind „testat” pe noi, dar şi pe studenţii de la C.A.V.I.L.A.M; lucrul pe echipe, din două perspective, ca profesor, dar şi ca elev care trebuie să rezolve sarcina; disponibilitatea organizatorilor de a soluţiona orice problemă s-ar putea ivi; organizarea impecabilă; faptul că nu mergi la curs doar ca să mergi…; orăşenii îşi respectă pauza de prânz; curăţenia din oraş; amabilitatea localnicilor; parcurile, cu gazon proaspăt cosit în permanenţă, fără interdicţii de a călca pe iarbă; se poate filma / fotografia în incinta bisericilor; faptul că dacă ai ceva «păsărele» (cel puţin din punctul de vedere al românilor) eşti un tip original! Ce mi-a plăcut mai puţin? Anumite combinaţii alimentare de tip fructe dulci plus carne, faptul că românii sunt mai rezervaţi sau cel puţin aşa ne percep unii (probabil din motive …economice, din păcate…) şi viteza… din excursii. A fost Ok, o experienţă care a meritat.

            Este o altă lume, dar, dacă am vrea, am putea fi la fel…. Peisajele lor nu sunt cu nimic deasupra celor de la noi… Dar ei ştiu să profite de orice le oferă natură… La toate acestea, ei adaugă… o tonă de bun simţ, cel puţin în Vichy, pentru că, dezamăgită, o colegă mi-a spus că Parisul este foarte murdar…”, spune prof. Oana Andrei.

            Celebrul Stephen Hawking, curtat de eutanasie

            Într-unul dintre cele mai utilizate dicţionare englezeşti, Shorter Oxford English Dictionary, definiţiile care apar pentru termenul de eutanasie par să fie insuficiente pentru explicarea cazurilor reale. Cele trei definiţii vizează: o moarte uşoară şi liniştită; mijloacele de a obţine o moarte uşoară şi liniştită şi acţiunea de a produce o moarte uşoară şi liniştită.

            Obiecţia care este adusă acestor definiţii este că niciunul din cele trei înţelesuri – şi, am putea adăuga, nici cel obţinut prin unificarea acestora – date eutanasiei, nu descrie sensul pe care îl are termenul în utilizarea sa comună. Fiecare surprinde doar un aspect particular al eutanasiei. Există o părere unanimă printre filosofi şi chiar printre medici, că nu există încă o definiţie a eutanasiei, care să fie larg acceptată, ci numai anumite încercări de a impune puncte de vedere, interpretări asupra acestei acţiuni.

            Eticienii încearcă să distingă între cazurile de eutanasie veritabilă şi celelalte cazuri, de derapaje morale. Filosoful John Rachels oferă cinci particularităţi ale eutanasiei. Astfel, putem vorbi despre un caz de eutanasie dacă: pacientul a fost omorât în mod deliberat; pacientul era pe patul de moarte (ar fi murit oricum); pacientul avea dureri atroce (terrible pain); pacientul a cerut să fie omorât; omorârea sa să fie un act de compasiune, adică motivul – pentru care pacientul este omorât – să fie acela de a împiedica suportarea unor dureri acute şi inutile de către acesta şi de a-i oferi posibilitatea de a avea parte de o „moarte bună” (good-death) sau, măcar, pe cât de bună se poate obţine în circumstanţele respective.

            Ca unul care nu suport nici suferinţa altuia, până zilele trecute înclinam către „beneficiile” eutanasiei. Atunci când existenţa este bântuită de marea vraişte, când derapajul fiinţării este extrem, dilema recursului la eutanasie este mare. Recent, o mărturisire a lui Stephen Hawking m-a pus însă pe gânduri. El povesteşte faptul că în 1985 medicii i-au propus familiei sale să oprească aparatele care îl ţineau în viaţă. Soţia sa de atunci s-a opus însă acestui demers. În serialul Stephen Hawking’s Universe, realizat şi difuzat de Channel 4, savantul spune că în acel moment el scria O scurtă istorie a timpului, carte care l-a facut celebru. În acea perioadă a suferit de o infecţie care s-a transformat în pneumonie.

            Hawking, profesor la Universitatea Cambridge, a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic, în 1982, este membru al Academiei de Ştiinte din S.U.A. Scleroza laterală amiotrofică – boala Lou Gehrig – de care suferă savantul ţintuit într-un sofisticat cărucior cu rotile, se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi ale măduvei spinării, denumite neuroni motori, care comandă muşchii voluntari şi fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul.

            Astrofizicianul britanic a publicat lucrări ştiintifice despre expansiunea Universului, găurile negre şi teoria relativitţii. In cel mai recent volum al său, intitulat The Grand Design, publicat în septembrie 2010, Hawking demontează o teorie a lui Isaac Newton, afirmand că Universul nu a avut nevoie de Dumnezeu pentru a fi creat. Cu Hawking eutanasiat, ştiinţa ar fi fost mult mai săracă. Astăzi, cel pentru care fusese propusă eutanasierea este considerat urmaşul lui Einstein. Putem să ne asumăm eutanasierea?

            Bricolaje / Cum ne vine lectura în ajutor

            Din tot ce am citit săptămâna trecută, un amplu articol dintr-o revistă de mare succes la publicul larg, „Formula As”, m-a bucurat enorm, mi-a mers la inimă. Era vorba acolo despre ultimele cercetări legate de lectură. Ei bine, cei mai mulţi oameni de ştiinţă care s-au aplecat asupra fenomenului, au conchis: cititul este o veritabilă terapie.

            Să ne înţelegem, vorbim despre cititul cărţilor, al revistelor, despre cuvântul tipărit. Şi o altă concluzie îmbucurătoare a materialului asupra căruia m-am oprit era aceea că presa scrisă va dăinui. Am să încerc să sintetizez informaţiile din articolul cu pricina. În principiu, studii ştiinţifice aprofundate, făcute pe foarte mulţi voluntari, mari amatori de lectură, au demonstrat că obiceiul de a citi cuvinte tipărite pe hârtie activează mai multe zone ale creierului, dezvoltând şi menţinând funcţiile acestuia.

            Cei care citesc au capacitatea de a face asocieri, analize, sinteze, pentru că digeră, prelucrează informaţia. Lectura este o îndeletnicire activă, pe când statul ore în şir în faţa ecranului de televizor induce o stare de pasivitate. Dar, pe lângă beneficiile imense aduse de lectură în zona cunoaşterii şi a purei plăceri, ea are virtuţile unei redutabile terapii, ţinând departe bolile de inimă şi alte temute maladii, cum ar fi Alzheimerul.

            Iar copiii şi adolescenţii care iubesc lectura sunt feriţi, la rândul lor, de boli urâte şi grave (pe care nici nu vreau să le numesc, tot ce este legat de suferinţa copiilor tulburându-mă cumplit), de instabilitate psihică, emoţională, etc. De aceea, e bine să-i familiarizăm de mici cu cititul cărţilor, a celor potrivite pentru vârsta şi etapa lor de dezvoltare, şi nu să-i lăsăm pradă televizorului, jocurilor pe calculator şi reţelelor de socializare.

            Desigur, referitor la subiectul pe care l-am abordat, lucrurile sunt mult mai complexe, mai nuanţate. Eu nu am făcut decât să semnalez ceva asupra căruia merită să reflectăm şi să luăm măsuri. Oricum, eu am trăit o mare satisfacţie, cititoare nărăvită cum sunt, „vicioasă” de-a dreptul, când am văzut cât de mult s-au înşelat înfocaţii susţinători ai internetului, e-book-urilor şi a altor năzdrăvănii de genul ăsta. Căci s-a dovedit ştiinţific, acum e clar: „sistemul nervos al omului nu este făcut pentru stimularea obositoare şi continuă prin intermediul monitoarelor televizoarelor şi calculatoarelor, ci, mai degrabă, pentru citit.”

            După cum se vede, tot cei vechi au avut dreptate, căci bine spunea Miron Costin că: „nu e alta mai frumoasă şi de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cititul cărţilor”.

            Altii pot. Noi nu

            A fost nevoie ca vreo 20 de olandezi sa vina intr-un sat din Bacau pentru ca acea localitate sa aiba dispensar. A fost nevoie sa vina altii la noi acasa ca sa ne arate ca se poate face treaba usor si rapid.
            Daca era sa fie construit de autoritati, dispensarul nici nu era proiectat la ora asta pentru ca, mai mult ca sigur, forurile decizionale inca nu ar fi terminat de negociat parandaraturile.

            Dar nu spaga e principala noastra problema. Pna sa ne gândim la impartitul comisioanelor, mai avem problema implicarii in viata comunitatii. Pentru ca noi asteptam, mai degraba, sa vina altii sa ne faca treaba decât sa ne apucam noi de munca.

            Si, Doamne fereste!, sa vina vorba de facau ceva pe gratis. Voluntariatul e bun doar ca sa-ti asigure un loc la o facultate de afara; daca nu mai avem interese, nu facem „munca patriotica”, asa cum era denumita problema inainte de 1989.

            Avem o problema de atitudine si inca nu ne-am dat seama de asta. Ar trebui, totusi, sa ne trezim!

            Minorii de la Centrul de Reeducare, rasplatiti cu o tabara

              Zece minori, internati in Centrul de Reeducare Tg. Ocna, au fost recompensati, pentru rezultatele bune la invatatura si comportamentul adecvat in spatele gratiilor, cu o tabara in Munţii Apuseni, în Staţiunea Albac, din judeţul Alba.

              „Aceasta acţiune face parte din cadrul proiectului Sarmisegetuza 2012 – Expediţie în Carpaţi, propus de Palatul Naţional al Copiilor Bucuresti, în parteneriat cu Fundaţia „JoYo”, a declarat cms. sef de penitenciare Dumitru Marcuta, directorul Centrului de Reeducare Tg. Ocna.

              Copiii au fost in drumetii pe munti, au vizitat pesteri, muzee, au fost in vizita la Rosia Montana si au participat la mai multe concursuri si jocuri. Astfel de activitati ii ajuta sa se reintegreze mai usor atunci când vor fi liberati.

              Credința vindecătoare

              Sfânta Evanghelie din duminica aceasta ne relatează minunea săvârșită de catre Domnul Iisus în cetatea Capernaumului, prin care redă sănatatea la doi orbi și un mut.Se împlinește profeția Vechiului Testament :”Va deschide ochii celor orbi și va scoate din temniță pe cei robiți”(Isaia 48,7).Tot în Capernaum Domnul este prezentat ca făcând și alte vindecări minunate, iar orașul este numit ca fiind “patria” sau “cetatea Sa”.

              Minunile erau parte permanent prezentă în predica Domnului:“mulţimi multe au venit la El având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat” (Matei 15, 30); “Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi neputinţa în popor” (Matei 9, 35).Pentru aceasta “Îl urmau mulţimi numeroase din Galileea, din Decapole, din Ierusalim şi Iudeea şi de dincolo de Iordan” (Matei 4,23-25).
              Astăzi sunt miluiti și acești doi orbi loviți poate de cea mai cruntă suferință –neputința de a se bucura de razele soarelui și de a trăi veșnic în singurătate… Înțelegem de ce cei doi orbi îl urmau și doreau cu ardoare să fie miluiți…

              “Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor.”(Matei 9,28-29).
              Cuvintele Mântuitorului “După credinţa voastră, fie vouă!”, identifică “medicamentul” vindecării, dar și arată necesitatea credinței ca “tratament” în dobândirea vindecării.Acest lucru este arătat și predicat de Iisus în mod clar și imperativ : “Pe toate câte le cereți, rugându-vă cu credință, să credeți că le veți primi.”(Marcu 11,24). Prin urmare este important să-i cerem Domnului, darul de a trăi viaţa noastră într-o credinţă vie, adevărată şi responsabilă, o credinţă pe care să o dăm şi copiilor noştri… “şi cu această credinţă, vom fi capabili să transformăm cele mai urâte neînţelegeri, într-o frumoasă simfonie de fraternitate” (M.L. King).

              Din Evanghelia de astăzi vedem că vindecarea coincide cu tămăduirea bolilor, a slăbiciunilor umane, adică cu învingerea răului care îl apasă pe om. Este minunat faptul că în timp ce “Dumnezeu coboară la noi, ne umple de darurile Sale, după măsura credinţei noastre, pentru că nu vrea să facă totul de unul singur şi în chip magic, ci prin dialog şi prin colaborare cu omul. De fapt, rugăciunea stabileşte un dialog real al omului cu Dumnezeu dându-i posibilitatea să devină un fiu al Său”.(Iosif Isihastul).

              Aflându-ne în Postul Adormirii Maicii Domnului în aceste zile, se cade cu mai multă credință și nădejde să alergăm la Mântuitorul Iisus spre a ne găsi tămăduire prin postire ,credință și rugăciune la multele și apăsătoarele noastre suferințe cântând și zicând : “Doamne Iisuse Hristoase ,Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”.

              Pr. Liviu Burlacu
              Fundația ”Episcop Melchisedec” Bacău

              Îndemn la veghere

              Toţi suntem chemaţi la credinţă, în aşteptarea patriei cereşti. Aceasta este ideea care pătrunde liturgia duminicii a XIX-a de peste an.

              Cei care cred în Cristos alcătuiesc o comunitate mică, însă acestei comunităţi îi aparţine viitorul, împărăţia cerească şi comuniunea cu Dumnezeu. Pentru acest scop trebuie să fim liberi pentru a sluji lui Dumnezeu şi fraţilor. Creştinii trebuie să fie atenţi, mereu pregătiţi ca să înţeleagă situaţia din lume şi să fie gata pentru reîntoarcerea Domnului, când va avea loc judecata, despărţirea dintre cei buni şi cei răi.

              De aceea, Isus cere şi recomandă vegherea, adică noi să fim gata, pregătiţi de acest moment. Vegherea nu este altceva decât fidelitatea în credinţă şi slujirea încredinţată fiecăruia în această viaţă. Două sunt temele importante care reies din lecturile acestei duminici: creştinul este omul credinţei şi creştinul este omul viitorului.

              Lecturile acestei duminici subliniază credinţa în promisiunile lui Dumnezeu care ne orientează spre viaţa veşnică.

              Pe scurt, autorul Cărţii Înţelepciunii vorbeşte despre credinţa poporului evreu cu ocazia ieşirii sale din robia Egiptului, iar autorul Scrisorii către Evrei face o reflecţie asupra patriarhiilor, mai ales a lui Abraham şi asupra fidelităţii faţă de Dumnezeu. În Evanghelie, Mântuitorul ne invită să ne îndreptăm ochii spre viitor, spre patria cerească şi toate să le înfăptuim cu speranţa în răsplata pe care el o va da tuturor celor care veghează în credinţă şi îndeplinirea misiunii în lume.

              Toate exemplele din lecturile acestei duminici sunt ca nişte îndemnuri părinteşti pentru a le urma.
              Astfel, ieşirea poporului din robia egipteană nu a avut loc la întâmplare. Poporul aştepta această mântuire, chiar dacă în faţă erau atâtea dificultăţi. Poporul se ruga şi aducea jertfe în acest scop. Şi Dumnezeu a promis acestui popor un pământ, o ţară nouă, chiar dacă era ocupată de alte popoare cu cetăţi puternice. Cu toate acestea, poporul evreu nu s-a descurajat, a crezut în promisiunile lui Dumnezeu, care i-a eliberat miraculos şi i-a condus în ţara promisă.

              Avem noi credinţa acestui popor? Viaţa e pătrunsă de mult întuneric, are multă nesiguranţă. Vedem noi în toate mâna lui Dumnezeu? În lumina cuvintelor lui Cristos şi a învăţăturii Bisericii, să ne îndreptăm acţiunile şi faptele spre un singur scop: viaţa veşnică, împărăţia cerului.

              Spuneam mai sus de faptul că creştinul este şi omul viitorului. În acest sens, autorul Scrisorii către Evrei ne spune acest adevăr: „Credinţa este garanţia realităţilor sperate, este dovada lucrurilor pe care nu le vedem”. Şi lucrul acesta îl dovedim din faptul că Abraham şi Sara au primit de la Dumnezeu o promisiune a lucrurilor care, natural, nu trebuiau să vină: un pământ nou, străin, urmaşi numeroşi şi promisiunea unui copil. Unele promisiuni s-au realizat în timpul vieţii lor, iar alte mai târziu. Abraham şi urmaşii săi se considerau străini şi călători pe pământ, ei căutau o patrie în ceruri, al cărui arhitect şi constructor este Dumnezeu. Aşadar, ei au trăit cu speranţa şi credinţa în bunurile viitoare.

              Acelaşi lucru îl spune Isus în evanghelie: „Nu te teme turmă mică, deoarece i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia”. Deci, viitorul ne asigură această împărăţie, dar Mântuitorul în acest scop vrea o credinţă care lucrează, care veghează asupra viitorului nostru. El ne cere mereu să fim pregătiţi cu această credinţă, el Fiul lui Dumnezeu, întrupat, mort şi înviat pentru noi, arătându-ne care este scopul nostru. Din această credinţă să pornească faptele noastre bune, în a ajuta pe alţii, a-i iubi şi a-i sluji, a face numai binele.

              Să fim asemenea slugilor credincioase din Evanghelie, care aşteaptă cu făcliile aprinse pentru a-l întâmpina pe mire, când va veni noaptea de la nuntă.

              Pr. Cristi Hodea, vicar la Parohia Romano-Catolică “Sfântul Nicolae” Bacău

              Limba ce-o vorbim şi-o scriem / „Am să-ţi spun ceva cuvinte…“

              Este versul al treilea dintr-o poezie de nouă strofe scrisă de preotul Ilarion Argatu (1913-1999), cunoscut ca vrednic duhovnic şi priceput exorcist, dar mai puţin ca autor de lirică religioasă. Trei centri de interes ni se înfăţişează din enunţul citat: valoarea incertă a primului verb (este o formă în sine a predicatului ori o parte a viitorului popular?), funcţia generalizatoare a pronumelui personal „-ţi“ şi, respectiv, neobişnuitul transmis de acel „ceva“.

              Aici nu este pronume nehotărât, nici adverb, cu înţelesul de „întrucâtva, puţin“, ci adjectiv pronominal nehotărât, echivalent cu „câteva“. Circa 30 sunt producţiile lirice ale părintelui-poet, cu poveţe dintre cele mai folositoare pentru creştin şi, nu puţine, oaze artistice de calitate.

              „Cine nu-l ştie pe părintele Argatu?“ îmi spune o doamnă care nu are legături nici cu Boroaia (unde este înmormântat), nici cu Valea Glodului, de lângă Fălticeni (unde s-a născut) şi nici cu mănăstirile din jurul Bucureştiului (unde s-a nevoit).

              Traiul în clandestinitate i-a provocat întrebări fără răspuns atunci: „Cine ştie plânsul meu/Şi gândul fără popas/La cei dragi ce mi-au rămas?“ „Cine ştie viscolul/Şi furtuna, fulgerul,/Cântecul de cucuvaie/Şi perina rece de paie?“ După învăţătura creştină, „rangul cel de sus“ e ca orice edificiu cu patru pereţi: sărăcia, fecioria, predicarea/ruga şi, în final, „zidirea/În suprema suferinţă“ („Care-i temelia?“).

              Discursul religios şi cel artistic au în acest caz acelaşi izvor şi aceeaşi dominantă. Este vizibil tonul militant în numele credinţei sincere în binefacerile vieţii smerite. Ecourile marii poezii sunt uşor de identificat: din Alecsandri („Hai! Veniţi la mândra floare/Unde-i pace şi e soare“), din Mihai Eminescu („Scuturaţi-vă de gânduri/Şi veniţi în rânduri, rânduri“), din Tudor Arghezi („Copiii mei, de mult vă cheamă/Glasul meu şi zi, şi noapte./Vreau să vin de bună seamă/Între voi, dar nu se poate“) şi din nou Alecsandri („Dulce, dulcea ta ofrandă/De liliac şi lăcrimioare/Să răsară-ntr-o livadă/Şi s-o ai în Cerul mare“).

              Citind în paralel balada „Mioriţa“ (tabloul al treilea – testamentul ciobanului moldovean), elegia „Mai am un singur dor“, de Mihai Eminescu şi „Dorinţa“, de Ioan Argatu, regăsim, la cea din urmă, coordonatele doctrinei religioase: „Când va fi să plec odată/Dintre voi în ceea lume“, „…deloc să nu mă plângeţi,/Nici măcar o dată-n an“. În chip de „iubită,/O sfântă cruce de stejar“, iar în loc de discursuri, tăcerea shakespeariană: „Cuvântări deloc să fie/Dacă fapta nu vorbeşte“. O mai spusese un alt monah şi poet, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (n. 1913), ca îndemn la curăţia drumului prin viaţă: „O, om, ce mari răspunderi ai/De tot ce faci pe lume…“

              Poezia lui Ilarion Argatu e un cod moral pentru credincioşi, chemaţi să împlinească idealuri umanitariste: „minciuna,/Trufia, ura şi furtuna“ să fie substituite de „iubirea cea mai blândă“, iar între noi, „Hapsâni, trufaşi să nu mai fie“, pentru a fi liniştiţi că „Prin El vom fi răscumpăraţi“.
              Avem în fiinţa preotului-poet fericita comuniune a spiritului izbăvitor cu viaţa sacrificială.

              Alegeri la AJF Bacau

              Sâmbata, de la ora 12.00, in Sala Mare a Prefecturii va avea loc Adunarea Generala a Asociatiei Judetene de Fotbal Bacau.

              Pe ordinea de zi se afla alegerea presedintelui AJF, a celor doi vice-presedinti, a membrilor Comitetului Executiv si a membrilor Comisiei de Cenzori.

              In mod cert, in fotoliul de presedinte al forului fotbalistic bacauan va ramâne Cristi Sava, care este singurul candidat la un nou mandat in aceasta functie.

              ULTIMELE ȘTIRI