miercuri, 28 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 4

„Tricolorul călător”, simbol al unității românești, la Târgu Ocna

    Europarlamentarul Dragoș Benea a evidențiat importanța inițiativei patriotice „Tricolorul călător”, desfășurată în preambulul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, în renăscuta stațiune Târgu Ocna.

    Simpozion dedicat Unirii Principatelor Române

      La data de 23 ianuarie 2026, Cercul Militar Bacău a găzduit Simpozionul dedicat Unirii Principatelor Române, un eveniment de înaltă ținută culturală și patriotică, desfășurat într-o sală arhiplină și profund implicată în spiritul sărbătorii.

      Peste 100 de m.c de material lemnos confiscați de polițiști

        La data de 22 ianuarie a.c, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul IPJ Bacău, cu sprijinul de specialitate al Gărzii Forestiere Suceava și al Direcției Silvice Bacău au acţionat în județ, pentru combaterea delictelor silvice.

        Revin cu sesizarea

        Revin asupra sesizării transmise mai jos, pe care am înaintat-o în mod repetat în decursul ultimilor doi ani, fără ca până în prezent să fie adoptate măsuri concrete sau să primesc un răspuns care să reflecte o reală soluționare a problemelor semnalate.

        Subliniez, încă o dată, faptul că verificarea situației din teren, respectarea reglementărilor privind trotuarele, siguranța pietonilor și controlul construcțiilor noi reprezintă obligații legale ale autorităților competente, nu opțiuni discreționare. Lipsa oricărei intervenții, în pofida sesizărilor repetate, ridică semne serioase de întrebare cu privire la modul în care aceste atribuții sunt îndeplinite.

        Menționez în mod expres că, potrivit constatărilor Curții de Conturi, au fost identificate clădiri nedeclarate sau subevaluate. În acest context, consider legitimă întrebarea dacă neefectuarea verificărilor în această zonă — inclusiv asupra construcțiilor noi și a modificărilor aduse domeniului public (trotuare, accese auto) — are legătură cu dorința de a evita deranjarea unor persoane influente sau cu alte considerente care nu țin de interesul public.

        Reamintesc gravitatea situației:

        – sectorul de drum dintre strada 22 Decembrie (magazin „2 Andrei”) și strada Prieteniei (intrarea Școlii Generale „Mihai Drăgan”, fosta Cancicov) este intens circulat zilnic;
        – principalii pietoni sunt copiii, care sunt obligați să circule pe partea carosabilă;
        – trotuarele au fost eliminate sau transformate în rampe improprii, realizate din materiale alunecoase;
        – autovehiculele sunt parcate sistematic fără a lăsa spațiu pietonal, în deplină lipsă de control.

        Cu considerație,

        Un cetățean

        Fotbal: Bani făcuți cu picioarele și cheltuiți cu cap

        Băcăuanul Rareș Petrea, consultant financiar în cadrul companiei OVB AllFinanz Romania, explică modul în care sportivii în general și fotbaliștii în mod special își pot blinda viitorul din punct de vedere economic

        Soluția

        Știu să facă bani. În unele cazuri, bani destul de mulți. Dar nu întotdeauna știu și ce să facă cu ei. Și sunt destul de mulți în astfel de cazuri. Pentru sportivi, cumpăna apare atunci când pun punct activității competiționale. Se poate crea un vid. Profesional, dar, mai ales, economic. Soluția? Consultanța financiară de specialitate. Și, bineînțeles, de calitate. Vorbim despre o soluție la care sportivii în general și fotbaliștii în mod special- deoarece banii cei mai mulți se regăsesc în fotbal- ar trebui să apeleze încă din timpul activității competiționale. Dar ce presupune exact conceptul de consultanță financiară? Ne spune un… consultant financiar: studentul băcăuan Rareș Andrei Petrea. Deși are doar 22 de ani și o experiență în domeniu de numai un an, Rareș se simte ca peștele în apă în această lume care jonglează cu „planuri de acumulare”, „dobânzi compuse”, „dobânzi capitalizate” sau „zonă non-speculativă”. Cu totul altceva, parcă, decât „4-4-2”, „posesie în regresie” sau „apărare în zonă”, termeni cu care sunt obișnuiți fotbaliștii. Și totuși, lucrurile se leagă.

        Întâlnirea

        Așa cum s-au legat și pentru Rareș Petrea. „În primăvara lui 2025 habar nu aveam despre ce presupune consultanța financiară. Întâmplarea a făcut ca la meciul România-Bosnia să-l cunosc pe Vasile Dan Goga, băcăuan ca și mine, care este director de agenție în cadrul companiei OVB AllFinanz Romania. Am aflat cu ce se ocupă și, atrăgându-mă domeniul, m-am gândit să încerc și eu marea cu degetul. Am făcut cursuri gratuite on-line, am urmat seminare și traininguri, iar astăzi, la un an distanță, nu mă văd făcând altceva în viitor, chiar dacă studiile mele universitare vizează un profil diferit, cel puțin acum”, spune cel care deține funcția de „financial training 3” în cadrul OVB AllFinanz Romania: „Merg ușor-ușor spre statutul de manager dacă voi reuși să-mi formez o echipă. Acum sunt în căutare de colaboratori care la început să vadă totul ca pe o activitate formatoare și nu ca o sursă de câștig imediat. Câștigul vine și el, dar nu trebuie arse etapele”.  

        Merit

        Nici Rareș nu a ars etapele, chiar dacă, așa cum recunoaște, nu se aștepta că în doar un an să stăpânească lucrurile într-atât de bine: „Meritul este în special al lui Vasile Goga. Vorbim de un super-profesionist în domeniu. Nu întâmplător colaborează cu nume importante din lumea sportului, de la handbalista Sorina Grozav și până la fotbaliști precum Bărligea, Olaru, Florin Tănase sau Andrei Burcă, pentru a aminti doar câțiva. Vasile Goga m-a ajutat enorm, explicându-mi în detaliu mecanismele”. Acum, Rareș Petrea știe să explice, la rândul său, clienților și potențialilor clienți, mecanismele consultanței financiare. O face evitând, pe cât se poate, un limbaj tehnic, mai greu accesibil. „În România nu există educație financiară. Ce facem noi nu este să oferim cursuri de educație financiară clienților, ci să identificăm, evident, alături de ei și în funcțiile de posibilitățile și obiectivele lor, cele mai bune oportunități. Iar cu cât ei aleg să lucreze de la o vârstă mai fragedă cu un consultant financiar, cu atât e mai bine pentru viitorul lor”.

        Comision

        Rareș Petrea lucrează în special cu fotbaliști: „Asta pentru că iubesc enorm fotbalul”. Printre cei pe care îi consiliază se află și șapte jucători de la FC Bacău: Cîrstean, Cimbru, Andreas Niță, Coajă, Oasenegre, Agapi și Anton. Plus fostul antrenor al Academiei FC Bacău, Vladimir Japalău, actualmente director tehnic la Viitorul Cluj. „Noi intervenim în viața unui sportiv pentru a aduce un plus de valoare. Hai să zicem că suntem un fel de impresari, dar pe partea financiară, cu precizarea că noi nu luăm comision de la cei pe care-i consiliăm. Practic, ei nu ne dau nouă niciun ban. Comisionul este încasat de la companiile cu care lucrăm. De exemplu, dacă facem o asigurare- indiferent că vorbim de asigurare la mașină, la casă etc- comisionul nu e plătit de client, ci de compania cu care vom încheia asigurarea. Și nici nu impunem, ca în cazul agenților de jucători, contracte de exclusivitate. Menționăm toate astea din capul locului”, punctează Petrea.

        Alegerea

        Și tot din capul locului trebuie menționat cum se pun bazele unei eventuale colaborări. „Totul începe cu analiza. Aceasta are la bază un proces de cunoaștere reciprocă. Discutăm cu persoana respectivă, care ne spune despre ce și-ar dori să facă cu banii, iar noi îi explicăm modul în care lucrează un consultant. În urma analizei putem concepe planuri personalizate, planuri de acumulare în funcție de obiectiv. Noi intermediem servicii financiare, plaja de oferte fiind foarte largă, iar planurile personalizate sunt în funcție de venit, economii, cheltuieli și, evident, obiectiv: o casă, un business etc. Vrei un credit bancar? Decât să umbli dintr-o bancă în alta, pierzând timp, bani și nervi, noi evaluăm toate posibilitățile, oferindu-ți cea mai bună variantă”, spune Rareș Petrea, care ține să precizeze ceva: „Cei cu care discut aleg, firește, dacă vor sau nu să lucreze cu mine. Dar și reciproca este valabilă deoarece nu are rost să concep un plan pe, să zicem, zece ani, cu o persoană care-mi lasă senzația că după un an sau doi va renunța”.

        Mesajul

        În acest an de activitate, lui Rareș i s-a întâmplat să dea și peste persoane neserioase. Am discutat, a urmat să ne mai auzim, după care nu au mai răspuns la telefon. Consider că e mai fair să spui că nu ești interesat. Sau că nu ești interesat în acest moment, nu să te ascunzi. Nu e nicio problemă că purtăm zece sau 15 discuții și că nu intermediez nimic și, implicit, nu câștig nimic, dar este o problemă ca după o discuție sau zece, tu să-mi spui că te gândești și că ne vom auzi și apoi să nu mai răspunzi la telefon. E o chestiune de respect. Oricum, astfel de cazuri sunt puține, din fericire”, mărturisește Rareș Petrea, care are și un mesaj pe care-l transmite fiecărui fotbalist cu care discută: „Nu e obligatoriu să lucrezi cu mine, dar e important să lucrezi cu cineva pe partea de consultanță financiară”. Altfel spus, să cheltuiești cu cap banii pe care-i câștigi cu picioarele.

        Lansarea proiectului „Centrul de activități pentru tineret Sfântul Ilie Tesviteanul” – investiție majoră în educația și sprijinul copiilor vulnerabili

          Ieri, a avut loc, la nivelul județului Bacău, lansarea oficială a proiectului dedicat realizării Centrului de activități pentru tineret „Sfântul Ilie Tesviteanul”, inițiat de Patriarhia Română. Proiectul reprezintă un demers de amploare, care plasează copiii și tinerii vulnerabili în centrul preocupărilor educaționale și sociale ale Bisericii Ortodoxe Române.

          Evenimentul s-a desfășurat în prezența reprezentanților Patriarhiei Române, a Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a numeroși reprezentanți ai clerului băcăuan, precum și a autorităților publice locale și județene.

          Potrivit declarației președintelui Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă de peste 247 de milioane de lei, obținută din fonduri europene, fiind una dintre cele mai consistente investiții dedicate copiilor și tinerilor din România în actualul exercițiu financiar. Această finanțare confirmă încrederea Uniunii Europene în inițiativele care combat excluziunea socială și sprijină educația în zonele vulnerabile.

          Prin implementarea proiectului vor fi dezvoltate infrastructuri educaționale și recreative moderne, iar peste 5.850 de copii vor beneficia de activități educaționale, culturale, sportive și de sprijin psiho-social. Acestea se vor desfășura atât în Centrul de la Pantelimon, cât și în cele 117 centre locale identificate la nivel național, inclusiv în județul Bacău.

          „Centrul «Sfântul Ilie Tesviteanul» reprezintă un exemplu de bună practică și se adaugă numeroaselor proiecte educative derulate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Biserica demonstrează, în mod constant, că investiția în copii și tineri este cea mai sigură investiție în viitorul comunităților noastre”, a subliniat președintele Consiliului Județean Bacău.

          În final, Cristina Breahnă-Pravăț a transmis un mesaj de profundă apreciere către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și către echipa Patriarhiei Române, pentru inițierea și implementarea unor proiecte de asemenea anvergură, care consolidează rolul Bisericii ca protector și formator al copiilor și tinerilor din zone izolate și defavorizate. Totodată, aceasta a evidențiat importanța diseminării acestor inițiative și a susținerii parteneriatelor care reunesc credința, educația și responsabilitatea socială, în beneficiul direct al copiilor și familiilor din județul Bacău.

          Start oficial al sezonului de schi la Slănic Moldova: zăpadă, distracție și siguranță alături de jandarmii montani

            Stațiunea Slănic Moldova a dat startul sezonului de schi, întâmpinând turiștii cu zăpadă, condiții bune pentru sporturile de iarnă și măsuri sporite de siguranță. Pârtia Nemira este pregătită să primească iubitorii schiului și ai snowboardului, iar autoritățile sunt mobilizate pentru ca vacanțele de iarnă să se desfășoare fără incidente.

            Jandarmii montani din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi „Ștefan cel Mare” Bacău sunt zilnic prezenți în teren, pe pârtie, pe traseele adiacente și în zonele cu aflux mare de vizitatori. Misiunea acestora vizează menținerea ordinii publice, prevenirea accidentelor, acordarea de sprijin turiștilor aflați în dificultate și intervenția rapidă în situații de urgență.

            Reprezentanții jandarmeriei reamintesc că siguranța pe pârtie este o responsabilitate comună. Turiștii sunt sfătuiți să aleagă pârtiile în funcție de nivelul propriu de pregătire, să respecte semnalizarea și indicațiile personalului autorizat și să folosească echipament adecvat: haine termice, mănuși, ochelari de protecție și cască. Supravegherea atentă a copiilor este esențială pentru prevenirea accidentelor.

            În cazul apariției unor situații neprevăzute, turiștii pot apela cu încredere la punctele de informare sau la echipajele jandarmeriei montane aflate în teren. Intervenția promptă și calmul pot face diferența în momentele critice.

            Jandarmii montani colaborează permanent cu celelalte structuri implicate în gestionarea sezonului rece, fiind pregătiți să ofere asistență, informații și coordonare în cazul producerii unor accidente sau evenimente nedorite.

            Autoritățile îi încurajează pe toți vizitatorii să se bucure de iarnă în mod responsabil, subliniind că respectarea regulilor și cooperarea cu personalul de specialitate contribuie la un sezon de schi sigur și plăcut. Jandarmii montani rămân aproape de turiști, pentru ca sejurul la Slănic Moldova să fie unul liniștit, sigur și memorabil.

            Ce a mai rămas din singura fabrică de cauciuc sintetic din România – CAROM Onești

            O firmă strategică, înființată în anii 1960, cu circa 2400 de salariați, a fost vânduta la fier vechi. Locul pe care se afla arată ca după bombardament.

            Violența juvenilă, un eșec colectiv

            Violența în rândul copiilor și adolescenților a devenit, în ultimii ani, un subiect de profundă îngrijorare pentru societate.
            Evenimentul recent în care doi minori, de 13 și 15 ani, au ucis un copil de 15 ani scoate la lumină o realitate dureroasă: agresivitatea extremă nu mai este un fenomen izolat și nici exclusiv al adulților. Acest caz nu trebuie privit doar ca o tragedie individuală, ci ca un simptom al unor probleme mult mai profunde.

            Violența la vârste fragede nu apare brusc și rar este rezultatul unui singur factor. De cele mai multe ori, ea este cumulul mai multor influențe:
            -lipsa unui mediu familial stabil sau a supravegherii emoționale;
            -expunerea constantă la conflicte, agresivitate sau abuz;
            -dificultăți în gestionarea emoțiilor, furiei și frustrării;
            -dorința de validare, putere sau apartenență la un grup.
            La adolescență, identitatea este încă în formare, iar capacitatea de a evalua consecințele pe termen lung este limitată. Astfel, conflicte aparent minore pot degenera rapid în acte de violență extremă, mai ales atunci când nu există mecanisme de control și sprijin.

            Rolul mediului online: vinovat sau catalizator?

            Mediul online nu este, în sine, cauza directă a violenței, dar poate deveni un factor amplificator extrem de periculos.

            Rețelele sociale, jocurile video violente, platformele unde agresivitatea este banalizată sau chiar glorificată pot:
            -desensibiliza copiii față de suferința altora;
            -normaliza violența ca soluție la conflicte;
            crea presiuni sociale, umilință publică, cyberbullying;
            -oferi modele toxice de comportament.

            În plus, algoritmii platformelor online favorizează adesea conținutul extrem, șocant sau agresiv, fără a ține cont de vârsta sau maturitatea emoțională a consumatorului.
            Un copil vulnerabil, expus constant la astfel de
            mesaje, poate ajunge să perceapă violența ca pe ceva acceptabil sau inevitabil.

            Abordarea violenței juvenile nu poate fi exclusiv punitivă. După producerea unei tragedii, intervenția este deja prea târzie. Soluțiile reale trebuie să fie preventive și sistemice:

            -Implicarea activă a familiei
            Părinții trebuie să fie mai mult decât furnizori materiali. Dialogul constant, atenția la starea emoțională a copilului și stabilirea unor limite clare sunt esențiale.

            -Educație emoțională în școli
            Copiii trebuie învățați cum să își gestioneze furia, frustrarea și conflictele. Inteligența emoțională ar trebui tratată la fel de important ca matematica sau limba română.
            -Supravegherea conținutului online
            Nu prin interdicții totale, ci prin ghidare, discuții și filtrarea conținutului inadecvat vârstei.
            -Acces la consiliere psihologică
            Atât victimele, cât și agresorii sunt adesea copii cu traume nerezolvate. Consilierea timpurie poate preveni escaladarea violenței.
            -Responsabilitatea comunității
            Profesorii, vecinii, colegii și instituțiile trebuie să reacționeze la semnalele de alarmă: izolare, agresivitate, amenințări, comportamente extreme.

            Cazul în care doi copii au ucis un alt copil nu este doar o tragedie, ci un eșec colectiv. Violența în rândul minorilor nu apare din senin și nu poate fi explicată simplist. Ea este rezultatul unui cumul de factori – emoționali, sociali, familiali și digitali.

            Dacă societatea continuă să trateze astfel de cazuri doar ca pe niște știri șocante, fără a acționa profund și coerent, riscul repetării lor rămâne ridicat.

            Protejarea copiilor nu înseamnă doar siguranță fizică, ci și siguranță emoțională, educație și responsabilitate comună

            Alexandru Turcu

            VIDEO: Accident pe Calea Mărășești, lângă Parcul Cacicov

              Din primele informații, a avut loc o tamponare iar o mașină s-a răsturnat.O persoană a fost rănită ușor și a refuzat transportul la spital.

              Handbal feminin/ Cupa României: Știința Bacău, calificată în turul doi!

              Învingătoare cu 30-28 (16-12) contra Harghitei, studentele antrenate de Giorgiana Vîntu și Costel Oprea vor întâlni în faza următoare, tot acasă, o echipă din Liga Florilor

              În ultimul meci pe teren propriu al lui 2025, divizionara A de handbal feminin Știința Bacău a trecut cu 41-31 de Spartac București, în turul preliminar al Cupei României. Iar în primul joc de acasă în 2026, disputat joi după-amiază, în turul întâi al Cupei, Miruna Poiană Țârdea, Daria Grigoraș și celelalte studente băcăuane au obținut o nouă victorie: 30-28 (16-12) contra colegei de serie, ACS HC Harghita. Prin urmare, echipa antrenată de Giorgiana Vîntu și Costel Oprea își continuă parcursul în competiția KO.

              Așteptând tragerea la sorți a turului secund ce va avea loc la începutul săptămânii viitoare și care va aduce Științei un nou joc în fața propiilor suporteri, de data aceasta contra unei reprezentante a Ligii Florilor. „Ne bucurăm foarte mult pentru acest parcurs, care este unul pe deplin meritat. Astăzi am văzut la lucru o echipă ambițioasă, care speră la mai mult. Sigur că mai facem și unele greșeli, însă din ele învățăm”, a declarat antrenoarea Științei, Giorgiana Vîntu, la finalul calificării de joi în dauna Harghitei.

              În confruntarea cu harghitencele, tabela nu a fost în niciun moment în defavoarea Științei, însă asta nu înseamnă că nu au existat emoții. Mai ales că, deși au intrat cu patru goluri în avantaj la pauză, băcăuancele s-au văzut egalate la 17 (minutul 36), apoi la 21 în minutul 44 (de la 21-18) și, în cele din urmă, la 22 când s-a intrat în minutul 48.

              De fiecare dată, însă, Știința (susținută și de publicul entuziast), a știut, mizând pe același bloc compact, să vină peste adversar. Larisa Bordeianu a ținut bine poarta, în timp ce Miruna Poiană-Țârdea a fost, ca la fiecare meci, o mașină de goluri, adjudecându-și titlul de cea mai bună marcatoare a partidei, cu 13 puncte, dar remarcându-se și prin câteva pase spectaculoase, cum a fost cea din minutul 29, pentru golul de 20-18 al Ioanei Ariton și mai ales cea din minutul 55 pentru reușita de 28-24 a Iustinei Butnariu.

              Aflată în revenire după intervenția chirurgicală la genunchi, Denisa Elena Săndulachi a intrat pe teren pentru a transforma lovitura de la șapte metri care a distanțat Știința la 30-25 cu 54 de secunde înainte de ultimul fluier al arbitrilor, însă rezultatul final a fost de 30-28, oaspetele punctând de trei ori în ultimul minute de joc. Insuficient pentru a schimba soarta unui meci care s-a aflat mereu în mâinile Științei.

              La final, întreaga echipă gazdă i-a cântat „La mulți ani” mamei Iustinei Butnariu, cu ocazia zilei de naștere. O după-amiază cu adevărat festivă pentru o echipă care crește încet, dar sigur și frumos. În victoria contra Harghitei, Știința Bacău a prezentat următoarea foaie de joc: Bordeianu, Tite, Anghel- Poiană-Țârdea 13 goluri, Ariton 5, Butnariu 4, Motriuc 3, Bucurel 2, Grigoraș 2, Săndulachi 1, Niță, Buculei, Ulian, Voicilă, Cocu, Ciobănașu.

              Creștere semnificativă a cazurilor de afecțiuni respiratorii și gripă în județul Bacău

                Image by Drazen Zigic on Freepik

                Direcția de Sănătate Publică Bacău a făcut publică situația afecțiunilor respiratorii și a cazurilor de gripă înregistrate la nivelul județului, pentru perioada 12–18 ianuarie 2026. Datele arată un număr ridicat de îmbolnăviri, în special în rândul copiilor și al persoanelor vârstnice.

                În intervalul menționat, au fost raportate 2.194 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS). Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat la grupele de vârstă 5–14 ani (584 cazuri) și 15–49 ani (576 cazuri). Dintre acestea, 49 de persoane au necesitat internare, majoritatea fiind copii cu vârste sub 5 ani.

                Totodată, au fost confirmate 319 cazuri de pneumonii și bronhopneumonii, dintre care 96 au fost internate în unități spitalicești. Cele mai afectate grupe de vârstă au fost persoanele de peste 65 de ani, cu 100 de cazuri raportate, precum și adulții cu vârste între 15 și 49 de ani. În perioada analizată nu s-au înregistrat decese asociate acestor afecțiuni.

                În ceea ce privește gripa, autoritățile sanitare au raportat 264 de cazuri noi în săptămâna 12–18 ianuarie 2026. De la începutul sezonului gripal și până în prezent, în județul Bacău s-au înregistrat 1.709 cazuri de gripă tip A și B. Cele mai multe îmbolnăviri au fost semnalate la copiii cu vârste între 5 și 14 ani (473 cazuri), urmați de grupa 2–4 ani (355 cazuri) și 15–49 ani (333 cazuri).

                DSP Bacău precizează că, începând cu 1 septembrie 2025, 36.493 de persoane au fost vaccinate antigripal, conform raportărilor medicilor de familie. Vaccinarea se realizează prin farmacii, pe baza prescripțiilor medicale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

                Autoritățile recomandă populației respectarea măsurilor de prevenție, prezentarea la medic la apariția simptomelor și vaccinarea antigripală, în special pentru persoanele din grupele de risc.

                Lumea asta parcă a înnebunit

                 Avem atâtea griji la noi acasă, încât nu ne mai ajung orele din zi, și totuși ne trezim preocupați, cu o ardoare suspectă, de ce isprăvi mai face Donald Trump pe la capătul lumii. Dacă ia sau nu Groenlanda, dacă are dreptul s-o ia și, mai ales, de ce ar face-o.

                Ca și cum viitorul nostru ar depinde de ghețarii din Atlanticul de Nord.Ajungem chiar să comparăm situația cu războiul din Ucraina, într-un exercițiu de logică strâmbă: acolo, Putin nu are voie să ia Donetkul, pentru că e agresiune, încălcare de drept internațional și tragedie umană. Dar, pe de altă parte, noi, din fotoliile noastre confortabile, devenim brusc îngăduitori și „marinimoși” când vine vorba de Trump și Groenlanda. Unora li se aplică reguli, altora glume geopolitice.

                În tot acest timp, realitatea de aici e mult mai concretă și mai dureroasă. Taxele și impozitele cresc, facturile apasă, traiul devine tot mai greu, iar statul pare să găsească mereu metode noi de a-și sufoca propriii cetățeni.

                Despre asta, însă, vorbim mai puțin. E mai simplu să dezbatem ce fac „mai-marii lumii” decât să ne uităm la cei care ne conduc direct viața de zi cu zi.Ne inflamăm la televizor, pe rețelele sociale, ne certăm pe teme globale, în timp ce problemele noastre locale rămân nerezolvate.

                Drumurile sunt aceleași, spitalele la fel, școlile se descurcă cum pot, iar povara fiscală nu scade. Dar toate acestea par să fie mai puțin spectaculoase decât un posibil transfer de teritoriu la mii de kilometri distanță.Poate că n-ar strica să ne mai temperăm curiozitatea pentru marile jocuri ale lumii și să ne întrebăm, mai des și mai apăsat, ce se întâmplă cu banii noștri, cu munca noastră și cu viitorul nostru. Lumea e, într-adevăr, nebună. Dar uneori parcă noi insistăm să ne pierdem capul exact unde nu ne ajută cu nimic.

                Neculai I.

                Incendiu la o locuință din comuna Poduri, sat Bucșești

                  În această după-amiază, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din comuna Poduri, sat Bucșești.

                  Investiții majore în sănătatea băcăuanilor: dotări moderne pentru Spitalul Județean de Urgență Bacău

                    Președintele Consiliul Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență Bacău, alături de echipa Consiliului Județean implicată în atragerea de finanțări nerambursabile și de conducerea unității medicale. Scopul vizitei a fost evaluarea, la fața locului, a modului în care investițiile realizate de administrația județeană se reflectă direct în creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților.

                    Potrivit declarației președintelui CJ Bacău, sănătatea rămâne o prioritate strategică a administrației județene, iar modernizarea infrastructurii medicale, dotarea cu echipamente performante și îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical sunt direcții de acțiune asumate constant.

                    Un exemplu concret este proiectul „Creșterea performanței în diagnosticul și tratamentul cancerului prin dotarea cu aparatură modernă a Spitalului Județean de Urgență Bacău”, cu o valoare totală de 24.840.057,57 lei, din care contribuția proprie a Consiliului Județean Bacău este de 496.801,15 lei. Proiectul vizează dotarea secțiilor implicate în diagnosticul și tratamentul oncologic – oncologie, radiologie, urologie, gastroenterologie, endocrinologie, dermatologie – precum și a farmaciei spitalului, cu aparatură medicală de ultimă generație.

                    În cadrul investiției, unitatea medicală va beneficia de aproximativ 60 de echipamente medicale noi, o parte dintre acestea fiind deja recepționate. Printre cele mai importante dotări se numără un RMN 1,5T Siemens MAGNETOM Altea și un CT Somatom X cite (CT spectral), echipamente care ridică standardul investigațiilor imagistice la nivel județean. Acestea permit examinări mai rapide, protocoale accelerate cu reducerea timpului de investigație cu 30–50%, diminuarea artefactelor de mișcare, un confort sporit pentru pacient și posibilitatea de a investiga un număr mai mare de pacienți zilnic, cu rezultate imagistice constante și fiabile.

                    Noul CT spectral aduce un aport semnificativ în diagnosticarea oncologică, printr-o detecție mai bună a tumorilor, o caracterizare și stadializare mai precise și o planificare mai eficientă a tratamentului, contribuind totodată la personalizarea actului medical. Proiectul include și alte echipamente esențiale, de la aparate moderne de radiologie digitală până la dotări performante pentru urologie, toate având ca obiectiv reducerea timpilor de așteptare, creșterea preciziei diagnosticului și îmbunătățirea experienței pacientului.

                    „Implicarea Consiliului Județean Bacău în sănătatea băcăuanilor înseamnă responsabilitate, viziune și continuitate. Tehnologia modernă adusă în spitale se traduce în șanse mai mari la diagnostic timpuriu, tratament eficient și îngrijire de calitate pentru fiecare pacient din județ”, a subliniat președintele CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț.

                    Asocierea UMB – Arcada ar putea începe lucrările pe Drumul Expres Focșani – Brăila

                      Asocierea UMB – Arcada ar putea intra efectiv în teren pe Drumul Expres Focșani – Brăila începând din luna iunie, a estimat directorul general al Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu. Potrivit acestuia, proiectul are deja ordinul de începere emis, iar etapa de proiectare a debutat în luna decembrie.

                      Conform estimărilor CNIR, lucrările de execuție ar putea începe în vara acestui an, iar cei aproximativ 73 de kilometri ai drumului expres ar putea fi deschiși traficului pe segmente independente, pe măsură ce acestea sunt finalizate. Ordinul de începere pentru proiectul Drumului Expres Focșani – Brăila a fost emis la 14 noiembrie 2025, data de 2 decembrie fiind stabilită pentru startul proiectării.

                      Traseul, cu o lungime totală de 73,5 kilometri, va asigura legătura dintre Autostrada Moldovei A7, podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila – Galați, precum și conexiunile către Tulcea și Constanța, potrivit CNIR. Proiectul a fost câștigat de asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Arcada Company, contractul având o durată totală de 42 de luni, din care 6 luni sunt alocate proiectării și 36 de luni execuției. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

                      La momentul emiterii ordinului de începere, directorul general al CNIR a subliniat că își dorește ca spațiile de servicii să fie finalizate și funcționale cu cel puțin șase luni înainte de deschiderea circulației, astfel încât acestea să fie complet operaționale la inaugurare.

                      Contractul prevede și posibilitatea deschiderii traficului pe sectoare care pot funcționa independent, o abordare menită să accelereze accesul rutier pe anumite porțiuni ale traseului. Proiectul presupune lucrări de amploare, incluzând realizarea a 57 de poduri și viaducte, șase noduri rutiere – inclusiv conexiunile cu A7 și podul de la Brăila –, două parcări și un spațiu de servicii dotat cu alimentație publică și stație de carburant.

                      Ghidul începătorului în lumea cazinourilor online

                      Dacă nu ai mai jucat niciodată la un casino online Romania, primii pași pot părea intimidanți. Atâtea opțiuni, atâtea jocuri, atâția termeni necunoscuți. Însă nu trebuie să fie complicat. Acest ghid îți va arăta tot ce trebuie să știi pentru a începe în siguranță și cu încredere.

                       Alege un cazino licențiat

                      Înainte de orice, asigură-te că platforma pe care o alegi este licențiată de ONJN. Aceasta este autoritatea română care reglementează jocurile de noroc și garantează că operatorii respectă standarde stricte de siguranță. Un casino online Romania licențiat îți protejează datele personale, asigură corectitudinea jocurilor și îți oferă opțiuni reale de rezolvare a eventualelor dispute.

                      Verifică partea de jos a site-ului unde ar trebui să fie afișată sigla ONJN și numărul licenței. Dacă aceste informații lipsesc, caută altă platformă.

                      Crearea contului

                      Procesul de înregistrare este simplu și durează câteva minute. Vei avea nevoie de o adresă de email validă, un număr de telefon și câteva date personale precum numele complet și data nașterii. Aceste informații sunt necesare pentru verificarea identității, un pas obligatoriu la toate cazinourile legale.

                      După completarea formularului, vei primi un email de confirmare. Accesează linkul din email și contul tău va fi activat. Unele cazinouri solicită și verificarea documentelor de identitate înainte de prima retragere, așa că este bine să ai pregătită o copie a buletinului.

                      Înțelege bonusurile

                      Cazinourile online atrag jucătorii noi cu diverse oferte promoționale. Cele mai comune sunt bonusurile de bun venit, care îți oferă bani suplimentari sau rotiri gratuite la prima depunere. Există și oferte de bonus fara depunere care îți permit să joci fără să depui bani proprii, ideal pentru a testa platforma.

                      Însă fiecare bonus vine cu termeni și condiții. Cel mai important este cerința de rulaj, care îți spune de câte ori trebuie să pariezi suma bonusului înainte de a putea retrage câștigurile. Un bonus de 100 lei cu rulaj de 30x înseamnă că trebuie să pariezi 3000 lei în total. Citește întotdeauna acești termeni înainte de a accepta o ofertă.

                      Prima depunere

                      Odată ce contul este creat și verificat, poți face prima depunere. Cazinourile acceptă diverse metode de plată precum carduri bancare Visa sau Mastercard, portofele electronice ca Skrill și Neteller, vouchere Paysafecard sau chiar transferuri bancare. Alege metoda care ți se potrivește și urmează instrucțiunile de pe ecran.

                      Sumele minime de depunere variază de la un cazino la altul, dar de obicei pornesc de la 20-50 lei. Nu depune mai mult decât îți permiți să pierzi și stabilește-ți un buget clar de la început.

                      Explorează jocurile

                      Acum vine partea distractivă. Cazinourile online oferă sute sau chiar mii de jocuri, iar alegerea poate fi copleșitoare la început. Începe cu jocurile simple precum sloturile, care nu necesită cunoștințe speciale. Alege un slot care îți place vizual, setează o miză mică și familiarizează-te cu mecanica.

                      Majoritatea jocurilor pot fi încercate și în modul demo, fără bani reali. Profită de această opțiune pentru a învăța regulile înainte de a risca bani proprii. Când te simți pregătit, poți trece la jocul pe bani reali.

                      Jocurile de masă pentru următorul nivel

                      După ce te-ai obișnuit cu platforma, poți explora jocurile de masă precum ruleta sau blackjack. Ruleta este intuitivă: pariezi pe un număr, o culoare sau un grup de numere și aștepți să vezi unde se oprește bila. Blackjack-ul necesită puțin mai multă atenție, dar regulile de bază sunt ușor de învățat.

                      Secțiunea de cazino live îți oferă experiența unui cazino real, cu dealeri în carne și oase care conduc jocul în timp real prin streaming video. Este un pas excelent când vrei să simți atmosfera autentică fără să ieși din casă.

                      Gestionează-ți bankroll-ul

                      Bankroll-ul reprezintă suma totală pe care o aloci pentru joc. Gestionarea lui corectă este cheia unei experiențe pozitive. Împarte-ți bugetul în sesiuni și nu depăși niciodată suma alocată pentru o singură sesiune. Dacă ai câștigat, pune deoparte o parte din câștiguri. Dacă ai pierdut bugetul alocat, oprește-te și revino altă dată.

                      Nu încerca să recuperezi pierderile prin mize mai mari. Această greșeală clasică duce adesea la pierderi și mai mari.

                      Retragerea câștigurilor

                      Când vrei să îți retragi câștigurile, accesează secțiunea de casier și alege metoda de retragere. De obicei, este recomandat să folosești aceeași metodă ca la depunere. Timpul de procesare variază: portofelele electronice sunt cele mai rapide, în timp ce transferurile bancare pot dura câteva zile.

                      Reține că prima retragere necesită de obicei verificarea completă a contului. Trimite documentele solicitate cât mai devreme pentru a evita întârzierile.

                      Începe încet și bucură-te de drum

                      Nu te grăbi să devii expert peste noapte. Explorează platforma în ritmul tău, învață din experiență și tratează fiecare sesiune ca pe o formă de divertisment. Cu răbdare și responsabilitate, cazinourile online pot oferi ore de distracție și, ocazional, câștiguri plăcute.

                      Moștenirea Preotului Vasile Heisu. 115 ani de la naștere, 55 de la trecerea în veșnicie

                        Acesta este actul de donație, datat 1971, prin care 1.268 de obiecte cu semnificație arheologică și numismatică, cu valoare artistică sau cu înțeles etnografic intră în patrimoniul Muzeului de Istorie și Artă din Bacău.

                        Documentul este scris la mașină și este semnat cu cerneală albastră de doi oameni importanți pentru muzeografia băcăuană și românească, preotul Vasile Heisu și directorul Iulian Antonescu.

                        Primul predă, al doilea acceptă în numele instituției pe care o conduce.

                        Preotul Vasile Heisu s-a născut la Băsești, comuna Pârjol, județul Bacău. Primii ani de școală i-a făcut în satul natal. Seminarul liceal l-a urmat la Roman. Facultatea de teologie a absolvit-o la Universitatea din Cernăuți, prestigioasă instituție academică a României Mari. Aici a cunoscut-o pe Rarița, viitoare învățătoare, cu care se căsătorește.

                        Din 1936 este sub-notar la Pârjol. Între 1938 și 1940 este preot la Nărujul Mic în Vrancea, unde împreună cu sătenii construiește școala. Din 1940 păstorește comunitatea din Răcăuți, unde Rarița era învățătoare. Restaurează ctitoria ștefaniană de la Borzești, închisă de pe 1893, redându-i chipul original.

                        Începând cu 1952 este parohul bisericii din Răcăciuni, biserică șubrezită de cutremure și consolidată acum cu ajutorul vrednicilor săi enoriași. Încă din perioada pastorației de la Răcăuți își inițiază colecțiile de etnografie, arheologie istorie și artă.

                        Calitatea lor patrimonială și științifică determină Episcopia Romanului să-l trimită pe preotul Vasile Heisu la primele cursuri de muzeografie organizare de Ministerul Culturii. Se întâmpla în anul 1957. În același an se deschidea Muzeul Regional din Bacău.

                        Despre colecțiile de la Răcăciuni s-a scris începând cu anii ‘60 în presa locală și în revistele de muzeografie. În 1968, deschide la Bacău, prima expoziție temporară de etnografie.

                        În 1971, cu puțină vreme înainte de trecerea în lumea drepților, își donează colecțiile. Pune singura și nobila condiție ca în Răcăciuni să funcționeze un muzeu care să găzduiască parte din moștenirea sa. Muzeografii băcăuani cu ajutorul etnografei Georgeta Stoica îi îndeplinesc acest ultim deziderat.

                        Patrimoniul etnografic al Complexului Muzeal ”Iulian Antonescu” din Bacău a crescut din această rodnică sămânță, ajungând la peste 6400 piese de patrimoniu în 2026 , an în care sărbătorim 115 ani de la nașterea și comemorăm 55 de la trecerea în veșnicie a preotului Vasile Heisu. 

                        Iulian Bucur

                        Lăutar de viță veche: Cristian Năstase

                          Născut în februarie 1969, a copilărit pe Miron Costin, absolvent al Școlii de Muzică, așa cum era odată, a urmat liceul la IRAV și la „Letea”. Din 1987 angajat ca instrumentist la „Plaiurile Bistriței”, absolvent de Conservator – la Cluj Napoca, actualmente profesor la Colegiul Național de Artă „George Apostu” și membru dirijor și violonist al formației „Frații Năstase”. Așa arată în mare CV-ul artistului băcăuan Cristian Năstase, un personaj foarte apreciat în lumea folclorului băcăuan și nu numai, și cu o poveste de viață ce cu ușurință ar putea trece drept scenariu de film. Drept urmare, în urma unei întâlniri în care am stat „de povești”, încercăm să redăm o parte din viața violonistului Cristian Năstase. 

                          -Ne-ați spus în mare drumul dumneavoastră prin viață și în carieră și ați pomenit de „Plaiurile Bistriței” prin anii 85-87 și apoi despre Conservator. Cum ați trăit evenimentele din 89?

                          -Păi eram în armată și eram membru în ansamblul Doina al armatei, unde am fost ales ca dirijor. Ce e mai interesant este că în 2006 am fost numit dirijorul Orchestrei Radio, la București. Și ca o curiozitate, mai mult de jumătate din această orchestră am fost colegi cu ei în ansamblul Doina.

                          -Și cât timp ați fost la Orchestra Radio?

                          -Nu prea mult. Vreo 8 luni. Era foarte greu, aveam și copilul mic… Dar, după Revoluție am intrat la Conservator, unde, sincer, am intrat fluierând, chiar dacă se intra mult mai greu decât astăzi. Am intrat al treilea și am fost foarte fericit. E vorba de Consrvatorul de la Cluj care avea o extensie la Piatra Neamț. Făceam naveta, trei ani la Piatra și unul la Cluj. A fost foarte greu. Și aveam grijă și de familia mea, eu împreună cu fratele meu.

                          -Să înțeleg că între timp aveați și formația. Tot timpul s-a numit așa?

                          -Noi provenim dintr-o familie de lăutari foarte vestiți. Tatăl meu era Gheorghe Năstase, a fost clarinetist la „Plaiurile Bistriței” și dacă vă uitați în toate filmările cu Ion Drăgoi, tata era acolo cu clarinetul. Mama a fost și este mamă în continuare. În general la lăutari, era lege, acum nu mai e, ca nevasta să fie fată de casă. Eu am prins perioada aceea cu mulți lăutari de valoare. Ion Drăgoi, mai era Mihai Tănase care nu avea nicio clasă de muzică și cânta tot ce se putea. Și ca drept dovadă, unul din nepoții lui, Sorin Zlat, a luat locul I la un concurs de jazz în America, și acum îl cunoaște toată lumea. Și eu fac parte dintr-o familie de lăutari, dar nu pot spune că tata era de talia lui Mihai Tănase, dar era foarte bun. Provin dintr-o familie aerisită la minte, ca drept dovadă, din familia noastră fac parte profesori, ingineri, lume bună. Noi am ales muzica, și eu și fratele meu, iar eu, pentru copiii mei nu concep altă meserie decât muzica. Pe bunicul meu îl chema Anghel Năstase și era un lăutar foarte vestit prin zona lui, pe Valea Siretului, pe la Filipești. Bunicul meu cânta cu stânga iar formația lor se numea Frații Anghel. Noi ne-am spus Frații Năstase.

                          – Sunteți în continuare șeful formației Frații Năstase dar sunteți și profesor.

                          -Da. Mai exact sunt corepetitor la secția de coregrafie a Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău și în paralel pregătesc și taraful Teișorul al colegiului. E o atmosferă excelentă acolo. Chiar aveam nevoie de locul ăsta. După Plaiurile Bistriței, prin 2000, am fost chemat la Ansambul „Busuiocul”, unde și acolo am fost dirijor vreo patru-cinci ani. În 2006, după „Busuiocul” am fost chemat la Radio, la Orchestra de Muzică Polpulară a Radiodifuziunii Române. Iar din această poziție, cunosc cam toate instrumentele deși eu sunt violonist.

                          -Vă amintiți care a fost prima apariție scenică?

                          -Prima dată… În orchestră am apărut prima dată în opzeci și… Am dat examenul dintr-a VIII-a într-a IX-a la Iași și nu am luat primul examen și am venit și am intrat la IRAV… și atunci Plaiurile Bistriței plecau în turneu la mare, cum era atunci. Și ne-au luat și pe mine și pe fiul lui George Sîrbu, care era dirijor atunci. Și am trecut de la Paganini…la ce se cânta în orchestră și mi se părea foarte greu. Când eram în clasa a X-a, nu prea erau violoniști. Trebuie să spun, cu mândrie, că în perioada lui Drăgoi, Bacăul era locul cu cei mai buni violoniști din țară și aici vorbesc de folclor.

                          -Și acum cântați muzică populară și lăutărească…

                          -Lăutăreasca veche, se numea folclor orășenesc. Muzică de mahala..

                          -Aveți mulți ani de muzică în spate. Cum vedeți acest curent, manele?

                          -Cum să fie? Cei care cântă acest gen nu trebuie acuzați. E o muzică grea. Sunt instrumentiști desăvârșiți. Sunt unii tineri, care sunt și olimpici, și cântă manele pentru că este cerere și se câștigă bine.

                          -Cu ce nume celebre ați colaborat de-a lungul timpului?

                          -Din 84, când am început să cânt la Plaiurile Bistriței și până când am fost dirijor la Orchestra Radio, cred că am cântat cu toată lumea importantă din România. În primul rând, am acompaniat cu Orchestra Radio pe Marcel Pavel, spectacole de varietăți, Teo Trandafir, Nico, cu foarte mulți. La muzică populară, exceptând-o pe Ioana Radu și Maria Tănase, am cântat cu toată lumea: Irina Loghin, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Benone Sinulescu, cu Furdui Iancu. Și am cântat și ca instrumentist dar și ca dirijor. Din punctul ăsta de vedere am avut o viață foarte frumoasă și mulțumesc bunului Dumnezeu. Am văzut…. ce nu am crezut.

                          „I-am cântat lui Saddam Hussein, regelui Mihai dar și lui Iliescu”

                          -Ați cântat foarte mult pe scene din România. Ați avut concerte și în străinătate?

                          -Da. Am fost imediat după Revoluție prin Turcia, în 90, și Italia, iar în 92 am ajuns în Elveția. Prin Val Mănescu. El avea niște cunoștințe pe acolo și a organizat un turneu cu ansamblul. În una din seri ne-au invitat lo masă și ne-a spus Val: „cântați cât mai bine că sunt pe aici patroni de restaurante”. Și cam așa a și fost, că am primit invitație să cântăm într-o stațiune montană. Așa că am plecat în 92 patru oameni, printre care eu și tata, George Pascal cu naiul și un țambalist de pe la Suceava. Iar de atunci până prin anul 2000, cam șase luni le stăteam în Elveția. Mergeam vara două luni, iarna două luni, prin mai vreo două luni, până a început să mai miște și pe la noi, în România, câte ceva. Am avut multe turnee. Am cântat inclusiv lui Saddam în Irak, cu ansamblul Plaiurile Bistriței. Am fost la hotelul Sheraton și într-o seară am avut concert acolo la un dineu. Sadam era la 10 metri de mine. Bine, cu o securitate de…

                          -Dar cum ați ajuns tocmai la Saddam?

                          -Păi era acolo un festival foarte mare, la Babylon, și probabil, din cele aproximativ 30 de formații care am participat acolo, le-a plăcut de noi. Folcorul nostru e foarte admirat în străinătate. La Saddam am fost la o recepție și am cântat vreo jumătate de oră. Apoi i-am mai cântat regelui Mihai în Elveția, fostului președinte Iliescu, tot în Elveția. I-am cântat chiar la Crans Montana, că noi acolo cântam, iar domnul Iliescu era la forumul ăla de la Davos. Și în sânul nostru existau simpatii politice așa că aveam dispute. Tata era cu Iliescu, Pascal era liberal și se mai contrau. Când restaurantul nu era plin, patronul ne punea să cântăm pe terasă, chiar dacă era mai frig. Și Pascal îi spune lui tata…„cântă serios că vine președintele tău, Iliescu”, dar noi credeam că e unul care seamănă. Și când ne-am uitat mai bine, chiar Iliescu era. A venit direct la noi și cred că l-a simțit pe tata că l-a luat de după gât. Eram emoționați că totuși, era un fost președinte de țară…atunci nu mai era… De emoții atât i-am spus: dacă treceți prin Bacău, treceți pe la noi pe la Casa de Cultură. (râde). Am fost și în Kazahtan și am cântat la președintele de acolo. Singurul regret este că n-am fost să cânt în America. Și nu pentru bani, că nu asta e, ci pentru mine…

                          „E bine ca toți copiii să facă muzică”

                          -În zona asta a muzicii, e diferență între hobby și profesioniști. Este bine ca oamenii să aibă hobby-uri în muzică? În instrumente, chiar voce…

                          -Da, este foarte bine și vă spun și de ce. Eu mă uit la copiii de la liceul de artă. Mi se par toți frumoși. Nu neapărat fizic…au o frumusețe aparte. Muzica te transformă. Eu nu pot vedea ceva mai frumos pe lumea asta decât muzica. Nu pot fără muzică. Și dacă m-aș mai naște de 20 de ori, tot asta aș face. Singurul regret este doar că nu am făcut ce am început, adică muzică clasică. Eu chiar recomand părinților să își dea copiii la muzică. Doi, trei, patru ani, să cunoască un pian, o chitară, poate vioara e mai grea. Să facă voce… nu trebuie să fie profesioniști. Înainte credeam că dacă nu ai auz, nu e bine. Nu-i adevărat. Totul se studiază. Totul e așa. Când te naști, nu știi să vorbești, dar cu timpul…Așa e și cu auzul… Iar muzica este un limbaj universal. La fel și în coregrafie. Dacă mă întâlnesc cu un chinez și nu știu chineză, dacă îi spun nota re, el știe ce spun. Muzica e universală.

                          -Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră?

                          -E modul meu de viață.

                          -Dacă puteți să ne spuneți câte ceva și despre partea discografică.

                          -Am un album scos cu fratele meu, se numește „Lăutari de viță veche”. Am și eu singur, trei albume cu Vasilica Tătaru, la Vaslui am scos vreo trei albume. Așa e cu lăutăria. Meseria de lăutar este o meserie nobilă. Un lăutar este în primul rând un psiholog. Un lăutar bun, când se uită în sală la un eveniment, știe ce fel de muzică trebuie să abordeze… Acum nu prea mai e așa… Când mă uit, au transformat nunta într-o afacere și se cântă cum se cântă. Sunt și foarte buni…

                          -Ce planuri de viitor aveți, din punct de vedere profesional?

                          -Sper să mai fac multe lucruri și sunt foarte optimist. Vreau ca anul acesta să adun material pentru un nou album, am textier iar eu fac partea muzicală. Trebuie să spun că aproximativ 80% din soliștii din Bacău lucrază cu mine. Și pentru coregrafii fac partea muzicală, pentru cei din Bacău, Piatra Neamț, Vaslui, Vrancea și chiar Iași. Trebuie să cunoști foarte bine zona folclorică respectivă. Sunt multe particularități în folclor. Bacăul este o zonă superbă din acest punct de vedere.

                          ULTIMELE ȘTIRI