Ne-am cunoscut dupa un reportaj facut la Universitatea „Vasile Alecsandri”, despre inventica. Din vorba in vorba, stând lânga o macheta ce simula functionarea unei hidrocentrale, in cazul de fata, a celei de la Bicaz, am aflat ca iubeste mult natura.
Fiind vorba de apa, l-am intrebat de peste. Asa am aflat ca are o teorie despre tehnica pescuitului, in aval si amonte de un baraj. Inevitabil, am stabilit o intâlnire, sa dezbatem problema. Petru Gabriel Puiu este sef lucrari (lector) la Departamentul Energetica, Mecatronica si Stiinta Calculatoarelor. Masteratul l-a dat aici, la Universitate, iar Doctoratul, la Universitatea Tehnica „Gheorghe Aschi” din Iasi. Anul acesta implineste treizeci si sapte de ani, de Sf. Petru (29 iunie).
Primele lectii
S-a nascut la Cristesti, Iasi. Anii mai marisori ai copilariei i-a petrecut, apoi, la Târgu Neamt. „Prima data am invatat sa pescuiesc in iazul CAP-ului de la Cristesti. Era aproape. Asta dupa ce veneam de la lemne, din padurea Negrea, si ma bateam cu fratele mai mic cu trei ani, Bogdan. Era rau si se tinea dupa mine. Lemnele erau ciresii salbatici in care ne zgaibaram. Iazul era in drumul nostru, dar treceam si prin livada CAP-ului, spre râul Moldova, cam trei kilometri. In fiecare vara mergeam acolo sa ne scaldam, pentru ca apa era curata. Si asa… azi o perja, mâine un mar, poimâne un peste. Ne-am luat bete de alun.
Erau destule in padure. Imbinarile, ca sa fie unditele mai lungi, le faceam cu bucati de tuburi din plastic, de la instalatiile electrice. La inceput pescuiam la mamaliga. Uneori prindeam peste, alteori motorina. Era alaturi o sectie de mecanizare, pentru reparatia masinilor agricole. Spalau motoare, rezervoare si aruncau totul in iaz. Am mers acolo pâna am pescuit un porc mort. Asa ca ne-am reprofilat, si, in zilele frumoase, mergeam la clean pe malurile Moldovei. Râul era mult mai mare ca acum. Nu era captarea de apa dinspre Draguseni. Malurile se rupeau si formau mici adâncituri pe dedesubt. Acolo prindeam clean cu mâna. Erau cât palma, si mai mari”.
De la clean… la boisteni
Mutarea parintilor cu serviciul, la Târgu Neamt, a impus schimbarea stilului de pescuit. „Am trecut de la un nivel mai mare… la unul mai mic. Am considerat ca pescarul trebuie sa se formeze, incepând cu prima etapa, ca apoi sa prinda bibanul cel mare. Si-am trecut la boisteni, pe Ozana lui Creanga. Si-i prindeam cu o oala, mai mare, mai mica, in care faceam un con dintr-un nailon tare, pe care-l introduceam in oala, fixat bine. Pestele intra sa manânce si când vroia sa iasa, nu mai nimerea gaura. Cum ii prindeam, de foame, ii si mâncam, prajiti la foc pe malul apei”. Sare mai multi pasi si ajungem cu povestea la Bacau. A venit aici datorita unei promisiuni, scapata colegilor, in clasa a opta. Ca da examen la liceul „PTTR” atunci, Colegiul Tehnic „N.V. Karpen” astazi.
„Imi placea literatura si visam sa devin critic literar. Aveam optiunea liceului de profil, din Târgu Neamt. Dar presiunea fiind mare din partea colegilor, m-am tinut de promisiune. Dupa tre ani m-a urmat si Bogdan. De fapt, m-a urmat in toate”. In perioada liceului a descoperit Bistrita si lacurile ei. A pescuit cu undite cumparate de la Târgul de rusi, de slaba calitate. Dar nu asta conta. Era bucuria de a merge in mijlocul naturii, alaturi de colegi, uneori si cu o sticla de bere „Margineni”, pe care multi o regreta azi.
„Dupa ce incepusem sa ma mândresc cu pescuitul, la scoala fiind, mi-am gasit si eu o vrâncioaica de isprava. Asa ca m-am dus s-o vizitez la Focsani. Aveam eu ceva abilitati, dar taica-su, doctor in fiare si om al apelor, asa l-am caracterizat, m-a luat cu el la pescuit. Acolo am invatat ce inseamna sa prinzi peste pe Siret si in baltile lui. Zona localitatii Doaga, la limita cu Galatiul, este pentru mine, si acum, o oaza a pescarilor. In cel mai frumos mod vâslind pe imensitatea aceea de apa. In zori de zi, regaseam linistea din casa bunicilor. Seara, indiferent cu cât peste ma intorceam, eram incarcat de o bucurie imensa”.
Familia si „studiile”
S-a casatorit cu „vrâncioaica de isprava”, Maria, si au doi copii: Ilaria, de zece ani, nascuta la Focsani si Matei, de patru ani, nascut la Moinesti. Acum locuiesc toti in Bacau. „Uneori, in câte o dupa-amiaza de vorba lunga, acasa, când stam cu copiii imprejur, imi mai zice: «pacatosule, sapte ani ai stat cu mine si pâna la urma, tot te-ai pacalit!».
Am mers impreuna si la pescuit si in drumetii. Acum, copiii fiind mici, e mai greu”. Cea mai tare undita a cumparat-o de la Genova, când era student in anul patru. „Acolo am ajuns pescar de Marea Ligurica. Eram cu un coleg de facultate, cu care am devenit prieten, Gabriel Filip. Il strigam Fliper, pentru ca ii placea vânatoarea subacvatica la caracatite. Am incercat si eu. Când am vazut, prin ochelari, abisul de sub mine, m-am speriat. Acum avem un caiac gonfabil, incarcat pe un Fiat Punto, cu care mergem la Insula sau pe lacul dinspre Serbanesti”.
Legat de studiul pescuitului, in amonte si aval de un baraj, spune ca l-a avut profesor pe „Bunicu”. Nicu Droanga, cel mai vechi energetician, care raspunde de barajul si microhidrocentrala de la Gheraiesti. „Sunt doua tipuri total diferite de pescuit. In amonte trebuie sa urmaresti turbulentele apei, curgerea ei spre hidrocentrala, culoarul si viteza ei. Aici dai la undita, la pestele care evita curentul, si vine mai aproape de mal. Este un pescuit static. In aval, poti da la rapitor cu lanseta, folosind diferite tipuri de momeli, pescuitul devenind dinamic”.
Robotul pescar
Când mai are timp si vremea este buna, ii place sa mearga si acum la pescuit. „Dimineata, la ora cinci, sa fiu ori la confluenta Bistritei cu Siretul, ori lânga Balta Albastra. Imi ajunge o ora de pescuit, suficient sa-mi incarc bateriile, astfel ca la opt, sa ma intâlnesc cu studentii. Avem multa treaba la scoala. Mai nou, a luat fiinta si Centrul Stiintific Studentesc Pneumobil, unde studiem tehnici avansate de comanda si control, pentru optimizarea functionarii unor mobile cu propulsie pneumatica”. Ar vrea sa mearga la pescuit, dar in acelasi timp sa stea si la umbra, sa citeasca. Ideea unui robot care sa prinda peste, in locul lui, nu e rea.
„O provocare si pentru studentii mei, pentru lucrarea de diploma. O undita, pe principiul unui brat robotic articulat, din trei elemente. Prima parte ar fi mânerul, suportul. Articulatia superioara, sferica, sa indrepte tija perpendicular, pe directia de curgere a apei, in aval sau amonte. In locul cârligului clasic, un senzor ultrasonic, care sa dea informatii despre cantitatea si calitatea pestelui. Diferenta se face inserând in bucla automata un senzor de turbiditate. Senzorul ultrasonic se poate pune si pe firul de nailon, unde cârligul si momeala sa existe. Pestele vine sa manânce. Bucla de reglare automata exista.
Articulatia superioara, primind comanda, poate face o miscare mai scurta sau mai ampla, in functie de dimensiunea lui, si sa-l intepe. Lipseste un sistem de comunicare, radio sa spunem, prin care toti acesti senzori sa ma sune, pe telefonul mobil, când s-a prins pestele. Si ca sa-mi continui lectura, un alt student, sa se gândeasca la un robotel, care sa mânuiasca minciocul, sa preia pestele si sa-l puna in juvelnic. Asta in forma de gluma, pentru ca mai ramâne problema altui student, care sa gândeasca un brat, care sa scoata cârligul, si sa puna iarasi momeala”. Ar fi o partida de pescuit mecatronizat, la care s-au impletit sinergetic, electronica, mecanica si informatica. Provocarea exista. De multe ori, pornind de la o idee mai trasnita, s-a inventat cu totul altceva. Dar acum am eu o dilema. Daca se realizeaza, cui sa-i urez „fir intins”?
