În perioada 2-5 iunie în Stațiunea Târgu Ocna din județul Bacău se desfășoară cea de-a V-a ediție a Seminarului Tehnic Naţional „AUTOAPĂRAREA – EDUCAŢIE ŞI SPIRIT”, organizat de Școala Națională de Pregatire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) Tg. Ocna.

Inspectoratul de Poliție județean Bacău a răspuns invitației de a participa la manifestare, fiind reprezentat de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

La data de 3 iunie, reprezentanții I.P.J Bacău au fost prezenți în Mina Salina Târgu Ocna și ulterior la Colegiul Național “Costache Negri” din localitate, unde au susținut lucrări practice privind elementele de intervenţie profesională şi a deprinderilor specifice.

La data de 4 iunie a.c., pe baza sportivă din Parcul Măgura a oraşului Tîrgu Ocna, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au prezentat un exercițiu demonstrativ structurat pe două momente distincte: mînuirea armamentului din dotare, deplasări în formație cu și fără echipament balistic și interceptarea in trafic a unui autovehicul în care se află doi subiecți necooperanți cu forțele de poliție.


PUBLICITATE