sâmbătă, 31 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3432

Concursul național de educație rutieră – “CUPA DHS” – faza județeană

    Vineri, 5 iunie a.c., în Parcul Cancicov din municipiul Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Bacău și Palatul Copiilor Bacău, a organizat faza județeană a Concursului Național de educație rutieră “Cupa DHS”.

    Concursul are ca scop promovarea unui mod de viață sănătos prin mișcare, însușirea corectă a regulilor de circulație, respectarea acestora și prevenirea accidentelor de circulație în rândul elevilor.

    La startul competiției s-au aliniat 13 echipe formate din 52 de elevi de gimnaziu, care și-au arătat cunoștințele de legislație rutieră combinate cu îndemânarea în manevrarea bicicletei.

    La finalul concursului au fost acordate premii și diplome cu suportul financiar al Societății Eurosport DHS Deva.

    La faza națională a competiției, care se va desfășura la Sibiu în perioada 3-6 iulie a.c., județul Bacău va fi reprezentat de echipa palatului Copiilor Bacău, căștigătoare a etapei județene.

    Premierul, acuzat de fapte penale. Reactiile politicienilor

      Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică.

      În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru.

      „Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru”, se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

      Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că a fost numit în funcție de Parlament și doar acesta îl poate demite.

      „Am avut cu Președintele Iohannis o discuție instituțională extrem de corectă și civilizată! Respect poziția sa publică, dar am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituționale este esențială pentru societatea noastră și în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului și a cetățenilor acestei țări! Asta ar însemna dictatură și cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pentru noi toți”, a scris Ponta, pe facebook.

      „Astăzi, DNA a comunicat public că prim-ministrul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situație imposibilă pentru România ca prim-ministrul să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia premierului Victor Ponta”, a declarat șeful statului, la Palatul Cotroceni.

      Președintele PLR Călin Popescu-Tăriceanu afirmă că o eventuală răsturnare a Guvernului pe cale judiciară ar fi „cea mai gravă încălcare a statului de drept” din ultimii 25 de ani.

      „Victor Ponta se bucură în continuare de întregul sprijin al liberalilor rămași fideli atât valorilor liberalismului, cât și votului popular masiv din 2012. Considerăm că o eventuală răsturnare a guvernului pe cale judiciară ar fi cea mai gravă încălcare a statului de drept, a principiului separației și echilibrului puterilor în stat din ultimii 25 de ani. Democrația nu ar mai fi atunci, în România, decât o formă fără fond. Datoria noastră în acest moment și în fața unor astfel de amenințări este ca să apăram statul de drept, democrația și, mai ales, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, spune Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES.

      Președintele PLR adaugă faptul că „instituțiile judiciare pot să ancheteze, dar nu trebuie să schimbe nici majorități parlamentare și nici guverne”, avertizând că în caz contrar democrația în România ar fi „doar o lozincă”.

      Liderul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Gianni Pittella, susține că premierul Victor Ponta nu are niciun motiv să demisioneze din fruntea Guvernului.

      „România este un stat suveran și respect întru totul independența autorităților române. Cu toate acestea, doresc să îmi exprim deplinul sprijin pentru Victor Ponta și pentru Guvernul pe care îl conduce. Cred că, în ultimii ani, România a înregistrat progrese socio-economice considerabile și că trebuie să continue pe acest drum. România are în acest moment nevoie mai mult ca oricând de stabilitate, dat fiind contextul regional”, a declarat Pittella, potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES de PSD.

      Pittella consideră că Victor Ponta nu are niciun motiv să renunțe la funcția de prim-ministru. „Este foarte important să menținem separația puterilor în stat, în acord cu valorile europene în care credem cu toții”, a spus președintele Grupului Socialiștilor și Democraților din PE.

      Fostul președinte Traian Băsescu îi transmite, vineri, premierului Victor Ponta să plece din funcție, susținând că fiecare minut pe care acesta îl petrece în fruntea Guvernului „este un dezastru pentru credibilitatea României”.

      “Betania” trage linie si merge mai departe!

        In doar un sfert de ora, mai exact intre 10 si 10,13, peste o suta de bacauani au sosit la “Betania” ca sa viziteze centrele de asistenta si sa cunoasca mai bine activitatea asociatiei româno-olandeze. Prezenta oaspetilor a fost prilejuita de Ziua Portilor Deschise, eveniment organizat, vineri, de “Betania” la implinirea a 20 de ani de la infiintare.

        Intre oaspeti s-au aflat Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, Radu Ababei, viceprimarul municipiului Bacau, parlamentarii Ionel Palar si Dragos Luchian si, deloc surprinzator, Pleun Eikelboom, presedintele HCR, asociatia olandeza care sustine financiar “Betania”. Au mai fost prezenti consilieri locali, reprezentanti ai unor ONG-uri, directori de institutii publice, medici, psihologi, asistenti sociali, profesori, beneficiari.

        Oaspetii au fost condusi la Centrul Multifunctional, Centrul de Recuperare, Centrul de Integrare a Tinerilor si Centrul Delfinul” pentru copiii cu autism, unde cel mai mult au impresionat camera senzoriala si cabinetul de terapie comportamentala. Toti cei care au dorit au scris câteva rânduri in “Cartea de Onoare” a asociatiei.

        Ziaristii au fost invitati la o conferinta de presa la ora 9,15, pentru ca discutia sa aiba loc in liniste, ca intre prieteni. “Ne-am adunat mai devreme pentru ca presa a fost mereu alaturi de noi in cei 20 de ani, a marturisit Andre Muit, presedintele asociatiei. Deoarece multi bacauani erau doritori sa stie ce face «Betania» am organizat Ziua Portilor Deschise. Ne-am intrebat, de asemenea, cum sa cuprindem cei 20 de ani de activitate intr-o mica brosura. Sa ne laudam singuri chiar ne faceam de râs. Ne-am plimbat prin arhiva de presa, din 1995 pâna azi, si ne-am cam speriat. Asa multe lucruri s-au intâmplat? De fapt, aceasta carte e scrisa de voi, de ziaristi, noi doar am legat articolele intre ele.”

        Albumul, care cuprinde reportaje, note, stiri, fotografii a fost si la dispozitia celorlalti oaspeti. Gazdele si ziaristii au discutat despre trecutul si prezentul serviciilor sociale, despre cum a evoluat relatia cu autoritatile si cum s-a schimbat mentalitatea bacauanilor. Daca oamenii obisnuiti nu sunt foarte interesati in a directiona acel “2 la suta” din impozit spre ONG-uri, “in schimb, trendul incepe sa fie crescator in privinta firmelor, care sunt din ce in ce mai multe, iar sumele din ce in ce mai mari” a explicat Andre Muit.

        S-a discutat, de asemenea, despre planurile de viitor ale asociatiei “Betania”: extinderea bazinului de hidroterapie deoarece sunt foarte mute cereri, infiintarea de locuinte de tranzit pentru familiile aflate in criza si crearea de locuri de munca pentru tinerii cu dizabiltati mintale prin infiintarea “Fermei copiilor” intr-o comuna din vecinatatea Bacaului, ferma care va primi vizitatori, dar va fi folosita si in scop terapeutic. “Am arhivat tot ce s-a facut, am pus toate datele intr-un document si plecam mai departe”, a marturisit Andre Muit, optimist.

        [wonderplugin_gallery id=”283″]

        Drive test cu masina electrica. Faceti cunostinta cu ZOE

          De azi si pana duminica, bacauanii pot face un drive-test cu noua masina electrica de la Reanult, ZOE. Caravana Dedeman Automobile este instalata in parcarea de la Arena Mall, iar la drive-test pot fi luate si masinutele Twizy, ori modelele clasice pe benzina.

          Renault ZOE – ZerO Emisii – este o masina de dimensiunea modelului Clio, cu un interior incapator si comod, in care, cu geamurile inchise, cel mai puternic zgomot pe care-l auzi este cel facut de sistemul de semnalizare. Masina este silentioasa iar autonomia maxima a masinii este de pana la 210 km. Motorul dezvolta o putere maxima de 65 kW/88 CP si trimite masina pana la 100 km/h in 13,5 secunde. Viteza maxima este de 135 km/h.

          ZOE este dotata cu ABS, ESP, asistenţă la pornirea din rampă, aer condiţionat automat, airbag-uri frontale şi laterale, cutie de viteze automată, lumini de zi LED, geamuri electrice, jante din oţel de 15 inch, oglinzi electrice degivrante, cruise control cu limitator de viteză, monitorizarea presiunii în pneuri si volan reglabil.

          ZOE are instalat sistemul de conducere ECO. Atunci cand este cuplat, performantele dinamice sunt reduse pentru e permite cresterea autonomiei.

          Verziunea ZOE ZEN beneficiaza de un ionizator de aer, senzor de toxicitate, care controleaza calitatea aerului, dufuzor de parfum si scaune cu strat de teflon.

          Garanţia oferită de Renault pentru Zoe este de 3 ani sau 100.000 de kilometri pentru şasiu, 5 ani sau 100.000 de kilometri pentru grupul motopropulsor, 12 ani pentru anticoroziune şi 3 ani pentru vopsea.

          ZOE a obtinut cinci stele la testele internationale de siguranta EuroNCAP si punctaj maxim pentru siguranta pietonilor.

          Preturile de lista pornesc de la 16.855 de euro (fara TVA) pentru versiunea LIFE si 17.742 euro pentru versiunea ZEN, la acestea adaugandu-se pretul lunar de inchiriere a bateriei.

          [wonderplugin_gallery id=”282″]

          Avertismente marca Necula: “Bacaul va pierde 6 milioane de euro”

            Asa cum ne-a obisnuit de-o vreme incoace, deputatul Cosmin Necula, presedintele municipalei PSD, s-a intâlnit cu ziaristii pentru a dezbate problemele arzatoare ale comunitatii bacauane.

            Liderul social-democratilor a abordat, vineri, trei teme: legitimitatea si oportunitatea proiectului “Locuinte pentru medici”, ca replica la comunicatul de presa al Primariei Bacau, apoi investitia care ar trebui sa transforme strada Milcov intr-un bulevard modern si, in fine, blocul care va rasari pe Aleea Parcului.

            Cosmin Necula afirma ca investitia de pe str. Milcov nu va fi finalizata la timp, ca municipiul Bacau va pierde 6 milioane de euro din fonduri UE si, contrar afirmatiilor primarului Romeo Stavarache, nu juristii sunt vinovati de nereguli: “Nu juristii au sarcina sa verifice stadiul lucrarilor, sa vada ce tevi se afla in pamânt, daca au calitatea prevazuta in contract sau nu, daca pavelele erau sau nu erau placi de granit!

            Acolo nu sunt o serie de probleme, sunt probleme catastrofale!” Necula afirma ca e imposibil ca pâna la sfârsitul anului 2015 sa fie finalizate expertizarea si licitatia. Mai mult, exista riscul ca si pe str. Stefan cel Mare sa se intâmple la fel. Cu privire la blocul care va rasari pe Aleea Parcului, deputatul PSD someaza Primaria Bacau, Consiliul Local (CL) si Agentia pentru Protectia Mediului sa respecte legea, iar terenul respectiv “sa ramâna in stadiul de spatiu verde”.

            Spital neterminat, locuinte goale!

            Celalalt subiect al conferintei de presa a fost proiectul “Locuinte pentru medici”, propus de alesii PSD in CL Bacau. Acestia solicita ca si medicilor din alte unitati spitalicesti din Bacau (Spitalul Judetean de Urgenta si Spitalul TBC) sa le fie repartizate locuinte in blocul cu 45 de apartamente de pe str. Fagaras, destinat medicilor Spitalului Municipal.

            Argumentele sunt simple: 1. Exista un bloc care sta gol de trei ani, asteptându-i pe locatarii care nu vor aparea prea curând din cauza ca Spitalul Municipal nu e gata. 2. Exista posibile cazuri, doar unul cert deocamdata, de medici ai SJU care nu au locuinta proprie.

            Intr-un comunicat al Primariei Bacau se arata ca nu ar fi legal sa se schimbe destinatia blocului, prin alocarea de locuinte si specialistilor din SJU. Cosmin Necula sustine ca “CL Bacau e singurul in masura sa decida asta” si ca 50 la suta dintre pacientii tratati de medicii SJU au domiciliul in municipiul Bacau. Ce anume e ilegal?

            Ironic, Necula arata ca, “pe logica lui Romeo Stavarache, cetatenii municipiului Bacau ar trebui sa se trateze exclusiv la Spitalul Municipal, pe care el, impreuna cu Ilie Birzu, deja l-a dat in folosinta”, desi imobilul nu a fost finalizat.

            Deputatul PSD e sigur ca Spitalul Municipal nu va fi dat in folosinta in 2015, nici macar in 2016, timp in care blocul va ramâne nelocuit si se va degrada. “Daca la urmatoarea sedinta ordinara proiectul nu va fi dezbatut sau nu va fi aprobat, consilierii PSD isi vor da demisia”, a insistat presedintele organizatiei municipale.

            Convins ca liberalii din CL Bacau sunt de acord cu proiectul “Locuinte pentru medici”, Cosmin Necula ii someaza sa renunte la obedienta fata de liderul lor si, gândindu-se la binele cetatenilor, sa voteze favorabil. Oricum s-ar sfârsi, social-democratii vor iesi bine din aceasta disputa: daca proiectul trece, “bravo PSD!”, iata, niste medici au obtinut locuinta si ramân in Bacau, sa-i trateze pe bacauani, daca nu trece, iar alesii PSD demisioneaza, in campania din 2016 vor putea spune “Noi am fost buni, ei au fost rai” si, mai ales, “Ei au avut majoritate”, “Ei au condus Bacaul, ei sunt vinovati, nu noi!”

            I-a furat telefonul in tren

              La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 02:15, o patrulă mixtă formată din polițist și jandarm, aflată în Staţia CFR Bacău, a fost sesizată de către o persoană de sex feminin, cu privire la faptul că în timp ce se afla în trenul IR 1654 Vatra Dornei-Bucureşti N, i-a fost sustras un telefon mobil, în valoare de 300 de lei.

              În urma verificărilor efectuate a rezultat că în vagonul trenului respectiv s-a aflat la un moment dat o persoană de sex masculin, care a coborît în grabă în Gara Bacău, îndreptându-se spre Cartierul CFR.

              În scurt timp a fost identificată persoana în cauză, un bărbat de 36 de ani, din comuna Coțofănești, care a recunoscut comiterea faptei.

              Telefonul a fost recuperat și restituit părții vătămate.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

              Percheziții la bănuiți de furt calificat

                Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat, la data de 4 iunie a.c., cinci percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane cu vârste cuprinse între 26 și 63 de ani, din comuna Orbeni.

                La domiciliile celor în cauză, bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, polițiștii au identificat și ridicat în vederea cercetărilor mai multe scule electrice, susceptibile a proveni din comiterea infracțiunilor.

                În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                Posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, depistat

                  La data de 4 iunie a.c., polițiștii au depistat un bărbat de 26 de ani, din comuna Motoșeni, pe numele căruia Judecătoria Podu Turcului a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

                  Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă de 4,4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

                  Depistat în timp ce conducea un autoturism și se afla sub influența alcoolului

                    La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii au depistat în flagrant un tânăr de 27 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada Mărășești din localitate în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul sâvârşirii infracţiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

                    Participare a polițiștilor băcăuani la Seminarul Tehnic National „Autoapararea-Educație și Spirit”

                      În perioada 2-5 iunie în Stațiunea Târgu Ocna din județul Bacău se desfășoară cea de-a V-a ediție a Seminarului Tehnic Naţional „AUTOAPĂRAREA – EDUCAŢIE ŞI SPIRIT”, organizat de Școala Națională de Pregatire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) Tg. Ocna.

                      Inspectoratul de Poliție județean Bacău a răspuns invitației de a participa la manifestare, fiind reprezentat de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

                      La data de 3 iunie, reprezentanții I.P.J Bacău au fost prezenți în Mina Salina Târgu Ocna și ulterior la Colegiul Național “Costache Negri” din localitate, unde au susținut lucrări practice privind elementele de intervenţie profesională şi a deprinderilor specifice.

                      La data de 4 iunie a.c., pe baza sportivă din Parcul Măgura a oraşului Tîrgu Ocna, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au prezentat un exercițiu demonstrativ structurat pe două momente distincte: mînuirea armamentului din dotare, deplasări în formație cu și fără echipament balistic și interceptarea in trafic a unui autovehicul în care se află doi subiecți necooperanți cu forțele de poliție.

                      „Centrul Daniel” a implinit 22 de ani

                        Inca din anul 1990, Asociatia de Sprijin a Copiilor Handicapati Neuromotor (A.S.C.H.N.) Bacau, infiintata de Marioara Popa care si-a dorit sa ofere sprijin copiilor suferinzi si familiilor acestora, si-a propus sa infiinteze un centru de recuperare si reabilitatare neuromotorie, in cadrul careia, specialistii sa ofere servicii precum kinetoterapie si logopedie, care sa contribuie la cresterea calitatii vietii acestora.

                        Visul s-a materializat pe 5 iunie 1993, când Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel” si-a deschis portile, aducând o raza de speranta familiilor cuprinse de deznadejdea de a avea in sânul lor un copil bolnav, pentru care, la ora aceea, nu existau servicii specializate de recuperare in afara spitalelor si statiunilor balneoclimaterice.

                        La aniversarea celor 22 de ani de existenta, A.S.C.H.N. organizeaza duminica, 7 iunie, intre orele 10.00 si 12,00, in Parcul Cancicov, o serie de activitati amuzante si distractive la care vor participa copiii beneficiari ai centrului si la care sunt invitati toti copiii din oras.

                        „Eram tânar si plin de idei”

                        Interviu cu Andre Muit, presedintele Asociatiei „Betania”, la aniversarea a 20 de ani de activitate

                        Oniscani, stiuca la vobler

                          Pe vechiul brat al Siretului, pe teritoriul comunei Filipesti, s-au format doua balti naturale ca urmare a devierii cursului apei. Amândoua sunt populate cu peste. Mergem la cea mai mare, aproximativ unsprezece kilometri luciu de apa, care, privita din satelit, are forma de cârlig. Este stiuta de pescari drept „Balta de la Oniscani”. Cealalta, mai mica, situata la câtiva kilometri in aval, este cunoscuta sub denumirea de „Balta din Zavoi” sau „Balta lui Marin”. Accesul la ea se face prin satul Boanta si are forma de „U”.

                          Iazul de la Oniscani

                          Pornesti din Bacau pe DN2 (E85), spre Roman. Dupa 26 de kilometri, iazul te asteapta imediat, dupa intrarea in localitatea cu acelasi nume. Cauta ca punct de reper o troita din lemn. Virezi dreapta pe un drumeag ingust, si, dupa o suta de metri, urcând digul vechi de protectie, te trezesti deodata in fata unei privelisti splendide. Merita sa-ti clatesti ochii. In departare, lunca salbatica a Siretului isi dezvaluie farmecul. Razele soarelui razbat cu greu prin coroanele imense ale arinilor si mestecenilor, strajuiti de plopii inalti.

                          oniscani1

                          Nu mai vorbesc de trilurile si „galagia” ghemotoacelor cu pliscuri, abia iesite din ouale clocite. Drumeagul continua prin pasunea unde pasc dobitoacele satului. Ajungi la o poarta de lemn, asemanatoare cu cele vazute in filmele americane, la fermele de vite din Texas. Pe o pancarta scrie mare: „Proprietate privata, accesul strict interzis”. Aveam sa aflu ca este pusa pentru cei cu gânduri mai putin crestinesti. „Bate si ti se va deschide!” daca nu ai asemenea intentii. Intram. Suntem pe teritoriul „Oniscandria, port la Marea Baltee”, asa cum ne atentioneaza alt panou. Taxa este de 35 lei pe zi iar cantitatea… cât poti prinde. Administratorul locului nu vrea si nici nu are nevoie de reclama.

                          „Balta nu este un bisnis. Daca ar fi un bisnis si as câstiga un ban exploatând-o pentru peste, as pune eu afise pe toate gardurile, sa vina lumea la pescuit.” Locul este predestinat pentru relaxare si odihna, fiind recomandat familiilor cu copii, care pot deprinde aici tehnicile pescuitului. Se pot balaci in piscina amenajata sau pot face plaja. Spatiile pentru gratar si posibilitatile de campare vin sa completeze ideea de pescuit recreativ si nu neaparat pentru unul de palmares. Pânza freatica si cele doua izvoare mentin un nivel aproximativ constant al apei, adâncimea variind de la sapte-opt metri pâna la unul si jumatate. Pe pontoanele din lemn, amenajate sub malul inalt, incap lejer doi pescari. Pesti din toate speciile, mai putin somn. Anul acesta este foarte multa stiuca, nada pentru amatorii de blinkering, deoarece fundul apei este nisipos.

                          Cânta cucu dinspre Siret

                          Stiucarii sunt in general pescari singuratici. Prefera pescuitul asa-zis „curat”. Bat malurile inarmati doar cu o lanseta pentru rapitor, de buna calitate. Indiferent daca dau la lingurita, la vobler sau la twister, tot echipamentul incape intr-un rucsacel. Mobilitatea este punctul cheie pentru o partida reusita. Nu prea am vazut stiucari cu burta. Trebuie agilitate si forta. Aici se arunca usor dinspre un mal spre altul, partea estica fiind strajuita de padure si acoperita de vegetatie. Stuful predomina. Alegem un loc bun pentru beldita. Suntem doi, fiecare cu câte o undita si o lanseta. Nu am venit pregatiti sa dam la rapitor. Sunt insa câtiva pescari care deja o fac.

                          Il caut eu!

                          Vasile Isciuc pescuieste de la zece ani. Douazeci si unu de ani de experienta acumulata – spune el, aproape numai la rapitor. A trecut pe lânga pontonul nostru de mai multe ori, testând cu lanseta, de la coada la cap, iazul. A asistat la drilul colegului care a scos un crap de doua kilograme. M-am uitat curios la ce da si am intrat in vorba, recunoscând sincer ca nu prea le am cu… rapitorii. Are o constitutie sportiva si este jovial. Simte ca zodia in care s-a nascut nu are nicio legatura cu pasiunea pentru pescuit. Este balanta, nascut in ultima zi a lui septembrie. Isi cumpaneste totusi vorbele. Este casatorit si are un copil. Sotia, Mirela, il intelege. Vasile cunoaste bine locurile, venind aici an de an.

                          Dupa rasarit

                          „Este singura balta mai aproape unde mai poti prinde o stiuca, un salau. Trage mai bine când este innorat… sau mai pe seara. Imi place mai mult la rapitor. E vorba de adrenalina. Una e sa-l cauti, sa-l incerci, sa-l pacalesti sa puna gura si alta e sa stai sa astepti, sa vina el. Il caut eu, nu el pe mine.” Simte pulsul apei si locurile unde namila s-ar putea ascunde. „Loc bun este in partea asta, de unde-i barca… incoace, chiar unde a dat domnul la crap. Acum e mai inierbat, asa c-am sa incerc mai la vale. Am luat trofee aici, de sase-sapte kilograme. Nu mai spun câte am scapat! La stiuca de sapte kile, capul l-am pus pe panoplie. Trofeu!” In Delta nu a fost. „Astept sa creasca Daria, are opt luni, sa mergem toti.” Si nasul lor e inrait.

                          „Eu confectionez voblerele, el mustele pentru clean si pastrav. Am invatat citind de pe internet, dar si uitându-ma la pescarii, mai in vârsta, care fac treaba asta. Chiar am un unchi care se pricepe si la conservarea trofeelor. In familia noastra cam toti suntem cu pescuitul. Nu acceptam plasele, ancorele. Daca pestele musca… suntem multumiti.” Il tineam de vorba si vedeam ca nu mai are stare. Mi-a aratat cu ce da. Lanseta si mulineta sunt de firma. Cu tot cu fir… patru sute cinzeci de euro. Si comoda, si rapida, si usoara. Nu mai vorbesc de rezistenta.

                          Revin la ideea ca pasiunea se intretine si impune cheltuieli. Dar si satisfactiile sunt pe masura. Am plecat pe inserat, satisfacut de partida de beldita, dar si pentru ca la lanseta, cu montura de caras, am scos si eu un crap de aproape doua kilograme. Vasile era in plina activitate, mult mai la vale. Abia acum venise pentru el… ora potrivita. Ne-am salutat fluturând din mâini. Am lasat in urma oaza de verdeata dar si ciripitul pasarelelor, care s-au apucat imediat sa ne critice. Prea concentrati de cei de sub apa, nu le-am apreciat prestatia.

                          Postasii s-au intrecut la mers

                            – cea de-a 37-a editie a Marsului Factorilor Postali din judet a fost câstigata de Alina Dimulescu si Constantin Brinza, care s-au calificat la faza nationala

                            Postasii bacauani au reluat joi traditia intrecerilor in cadrul competitiei de mars, dupa doi ani de pauza. S-a ajuns astfel la cea de-a 37-a editie a „Marsului Factorilor Postali”, in fapt o sarbatoare a acestei bresle remarcabile, sarbatoare care ii reuneste pe toti lucratorii, de la cei mai inalti functionari la simpli angajati.

                            Locul de adunare a fost parcul din baza sportiva a Bacaului, iar la start s-au aliniat 13 postarite si 20 de postasi, in doua competitii separate. Mai mult s-a alergat decât s-a facut mars asa cum scrie la carte, dar toata lumea s-a distrat, s-a simtit bine si s-a bucurat de atmosfera de competitie amicala. „Este o sarbatoare de suflet si ne pare foarte bine ca s-a reluat aceasta veche traditie, dupa ce doi ani la rând nu s-a putut desfasura din motive obiective. Bacaul a avut intotdeauna reprezentanti la vârful intrecerii, ceea ce speram ca se va intâmpla si anul acesta”, a spus Liviu Ciumete, seful Oficiului Judetean de Posta Bacau.

                            Intr-un final, competitia fetelor a fost adjudecata de Alina Dimulescu, iar cea a baietilor de catre Constantin Brinza. Cei doi s-au calificat astfel la faza nationala a intrecerii, care va avea loc la sfârsitul lunii, la Alba Iulia sau Piatra Neamt, urmând sa se decida localitatea.

                            Invingatorul din competitia baietilor nu a fost o surpriza pentru nimeni. Constantin Brânza este la 11-a participare la Marsul Postasilor, iar vârful performantei l-a atins in 2007, când a iesit campion balcanic. De altfel, de fiecare data s-a situat pe podium.

                            „Am atins aproape toate obiectivele pe care mi le-am propus, dar nu voi renunta sa concurez nici in anii urmatori. In general imi place sportul, joc fotbal la echipa din Casin, ca sportiv legitimat, si chiar daca sotia imi mai spune uneori sa renunt, eu nu pot face asta”, spune Constantin Brinza. Are 39 de ani si este postas la Onesti. La un moment dat, a renuntat la serviciul sau, când a fost ales viceprimar la Casin, localitatea sa de bastina. A renuntat dupa doar un an, pentru a se intoarce la meseria despre care spune ca ii este cea mai draga, aceea de factor postal.

                            Medalia-i de bronz, Viitorul, de aur!

                            Pecete bacauana pe podiumul turneului international de juniori de la Focsani, Cupa Vrancei. Daca argintul a revenit Sportingului antrenat de Florin Ganea, medalia de bronz a fost adjudecata de o alta echipa din Bacau, Viitorul, pregatita de Giani Capusa.

                            In grupa, micutii fotbalisti nascuti in 2007 au pierdut cu 1-0 in fata Bucovinei Suceava, au invins apoi cu 3-2 pe bulgarii de la FK Dobrici, pentru ca remiza din ultimul meci, 1-1 cu Galactic Focsani sa le garanteze bacauanilor accesul in semifinale.

                            Aici, Viitorul a fost invinsa cu 2-1 de Juniorul Bucuresti, câstigatoarea turneului. Elevii lui Capusa s-au consolat cu medalia de bronz si cu revansa pe care si-au luat-o in finala mica in fata Bucovinei Suceava, pe care au invins-o cu 4-3 prin „tripla” lui Rares Iosub si golul lui Antonel Fodor.

                            „Sunt foarte multumit de evolutia copiilor si de maturitatea cu care au stiut sa gestioneze atât victoriile, cât si infrângerile. Pur si simplu, sunt extraordinari”, a declarat antrenorul Giani Capusa.

                            La Focsani, Viitorul s-a bazat pe bravul portar Luca Chisareanu si pe jucatorii de câmp Serban Scutaru, Vladut Vrânceanu, Matei Popa, Antonel Fodor, Razvan Tataru, Rares Iosub si Luca Intuneric. La finalul acestei saptamâni, Viitorul va participa la o noua competitie, Cupa Municipiului Suceava, la care va deplasa grupa 2003.

                            Karting/ CN FRK: Lupta strânsa

                            Sâmbata si duminica, pe circuitul bacauan „Speed Park” se va desfasura etapa secunda a Campionatului National de karting organizat de FRK.

                            Cele doua manse sunt programate duminica, intre orele 11-12.50, respectiv 13.00-14.50, festivitatea de premiere urmând sa inceapa la 15.30.

                            Dupa prima etapa, gazduita luna trecuta, de AMCKART Tunari, liderii celor cinci clase de concurs sunt urmatorii: David Kiss (CSSK) la Promo BB, Mihai Suteanu (Tomis Kart) la Pufo, David Serban (Real Racing) la Mini, Daniel Vasile (Real Racing) la KFJ si Aldrin Opran (JMS Performance) la KZ2, cu precizarea ca la doua clase, pe podium gasim si fete: Denisa Andreea Muresan (Real Racing) locul 2 la Promo BB si Ada Arsene (Real Racing) locul 3 la Mini.

                            Tir cu arcul/ Trofeul TNT: Bacauanii nu rateaza nimic

                            Arcasii bacauani continua sa nimereasca in plin. Cucerind medalii si reconfirmându-si pozitiile de top. La finalul saptamânii trecute, stadionul „Olimpia” din Bucuresti a gazduit Trofeul TNT, echivalentul unei noi etape de campionat la tir cu arcul.

                            Competitia a fost rezervata diviziilor Arc Olimpic, Compound si BareBow la toate categoriile de vârsta, masculin si feminin, iar la startul sau s-au prezentat si trei bacauani: Marius Vlad (CS Stiinta Municipal), Maria Vlad (CS Stiinta Municipal) si Teodor Vlad (CS Saga).

                            Toti trei au urcat pe podium, trecându-si in cont rezultate remarcabile. Astfel, Marius Vlad a reusit sa obtina un nou loc intâi la Seniori, divizia Compound, in timp ce fiica sa, Maria Vlad (foto) s-a clasat a treia la Seniori Open, Arc Olimpic si a cucerit aurul la junioare, categoria sa de vârsta. In fine, mezinul familiei, Teodor Vlad a cucerit locul intâi la Juniori 2, Divizia Compound.

                            Merita notat ca Trofeul TNT a constituit si cea de-a treia runda de calificare/ selectie in vederea formarii echipelor nationale pentru Grand Prix-ul European programat la Bucuresti, in perioada 7-11 iulie.

                            Marius si Maria Vlad au indeplinit baremurile impuse de Federatie, rezultatele urmând a fi analizate de Consiliul Director, in conditiile in care primii arcasi din fiecare categorie vor prinde lotul national. In fine, in perioada 19-20 iunie, la baza sportiva „Letea” va avea loc Campionatul National de tir cu arcul destinat Juniorilor 3 si 2.

                            Rugaciuni si petale de flori la Sarbatoarea Trupului si Sângelui Domnului

                              Cand ecourile Sfintei Liturghii s-au stins, joi seara, in Biserica „Sfintii Petru si Paul”, preotii si credinciosii romano-catolici din parohiile bacauane, in frunte cu Preasfintia Sa Aurel Perca, episcop-auxiliar de Iasi, si parintele decan Isidor Dâsca, au pornit in procesiune cu Sfânta Euharistie.

                              Având in frunte crucea procesionala si icoanele sfinte, participantii la eveniment au pasit peste petalele asternute de catre micutii care, in ultimii trei ani, l-au primit in viata lor spirituala pe Isus. Procesiunea s-a desfasurat pe strazile din centrul Bacaului, adunând in rândurile sale foarte multi participanti.

                              Credinciosii au facut trei opriri in locuri dinainte stabilite, unde PS episcop Aurel Perca si preotii prezenti au ridicat catre Cer rugaciuni de binecuvântare euharistica, fiind acoperiti de baldachinul cu Preasfânta Ostie si incadrati de tineri cu torte si snopi de trestie. Pe tot parcursul manifestarii, cei prezenti au cântat imnuri religioase fiind acompaniati de fanfara bisericii.

                              Toti cei prezenti au purtat la gât o esarfa alba cu imaginea Sfintei Taine si cea a bisericii, primita in dar la usa sfântului lacas. Semnificatia acestei celebrari a fost foarte bine rezumata in prefata Liturghiei acestei sarbatori: „Cristos, la Cina sa de pe Urma împreuna cu apostolii, voind sa perpetueze în veac jertfa crucii mântuitoare, s-a oferit tie Miel fara pata, jertfa bine placuta a laudei desavârsite.

                              Hranindu-i cu aceasta Taina vrednica de închinare, Tu Doamne, îi sfintesti pe credinciosii tai, pentru ca neamul omenesc, care traieste pe acelasi pamânt, sa fie luminat de aceeasi credinta si sa fie unit de aceeasi iubire”.

                              Evenimentul a decurs intr-o ordine desavârsita, prin atitudinea lor, credinciosii indemnându-i pe trecatori la momente de introspectie spirituala. „Adorându-l în mod public pe Isus Euharisticul, comunitatea credinciosilor nu face nici parada, nici prozelitism, ci exprima ei credinta vie în Euharistie si dorinta ferma de a trai tot mai intens din aceasta sfânta Taina”, a subliniat si pr. Iulian Robu de la Biroul de presa al Decanatului Romano-Catolic Bacau.

                              [wonderplugin_gallery id=”281″]

                              Juristii din Primaria Bacau, acuzati de Stavarache ca pierd timpul degeaba

                                Primarul Romeo Stavarache si-a revarsat nervii pe aproape toti cei responsabili de proiectele publice aflate in derulare in municipiul Bacau, pe care ii acuza de intârzierile mari in executie.

                                „Avem in derulare proiecte in valoare de 90 de milioane de euro, iar decalajele fata de grafice sunt foarte mari. De exemplu, investitia in proiectul de termie este in intârziere cu un an. Se stie ca probleme mari sunt si pe strada Milcov.

                                Acolo, constructorul a cerut rezilierea contractului si noi am fost de acord. Zilele acestea vom incasa garantia pentru lucrare, de la Trezoreria Piatra Neamt, in valoare de 500.000 de lei, se va face o expertiza a necesarului de lucrari de acum incolo, iar in doua saptamâni vom face licitatia pentru desemnarea unui nou constructor.

                                Speram ca pâna la iarna sa finalizam strada”, a spus primarul Stavarache. El a acuzat responsabilii de proiect din cadrul primariei ca nu si-au facut treaba, dar nu a nominalizat persoane, fiindca nu ar fi facut o analiza individuala.

                                „Vinovati sunt si constructorii, pentru lentoare, dar si juristii din primarie, care nu fac nimic, iar prin neimplicare se creeaza probleme majore. Imi pare rau pentru aceste probleme, am preluat personal raspunderea si acum facem analize saptamânale a graficelor de lucrari, ca sa recuperam timpul pierdut”, a mai spus primarul.

                                Unul dintre proiectele aflate in grafic este modernizarea Insulei de Agrement, unde se lucreaza continuu si unde saptamâna viitoare se vor ridica primele constructii noi.

                                Seceta crunta in tot judetul

                                Seceta pune stapânire din ce in ce mai mult pe tot judetul, mii de hectare de culturi agricole fiind deja afectate de lipsa prelungita a precipitatiilor. Potrivit meteorologilor, la nivelul judetului Bacau, se manifesta un accentuat fenomen de seceta moderata si excesiva, nefiind inregistrate precipitatii de niciun fel de la sfârsitul lunii aprilie. Iar perspectivele verii nu sunt deloc incurajatoare.

                                Agricultorii bacauani se plâng ca au început sa se usuce si culturile deja înfiintate. Specialistii din agricultura confirma ca, într-adevar, plantele se afla într-un stres hidric accentuat, iar rezerva de apa din sol s-a evaporat. Probleme mari sunt la porumb, unde planta aproape ca a disparut din culturile abia infiintate in aceasta primavara. „Este o catastrofa. Aceasta tarla de 8 hectare de teren cultivat cu porumb, unde ne aflam, este compromisa total. Si asta din cauza lipsei precipitatiilor, deci a secetei, dar si a unui daunator, numit gândacul de ratusca sau ratisoara, care se dezvolta si face ravagii, mai ales in perioada secetoasa. Practic, se poate ajunge la compromiterea in intregime in cazul culturilor prasitoare. De exemplu, acum, la 20.000 de plante densitate pe hectar cât este, nu se scoate nici macar cheltuiala pe arat si discuit”, a declarat Ion Furdui, fermier din zona Sarata.

                                Agricultura pe… interese

                                Agricultorii spun ca problema gândacului de ratusca s-a accentuat mai ales dupa ce UE a interzis folosirea neocotinoidelor, substante care actioneaza impotriva ratisoarei si a altor daunatori. Interesant este ca interdictia este aplicabila doar Bulgariei si României, pe motiv ca ar genera pagube apicultorilor. In realitate, se pare ca la mijloc ar fi vorba de interese dictate de marii producatori de pesticide si insecticide, care vor sa promoveze produse noi, evident, mai scumpe. Prin urmare, fermierii bacauani cer o derogare de la UE, in ceea ce priveste interzicerea neocotinoidelor, intrucât pierderile sunt enorme, la nivelul tuturor fermierilor din zona Moldovei. De pilda, pagubele estimate de Ion Furdui la cele circa 150 de hectare cultivate cu diferite culturi depasesc, in prezent, trei miliarde de lei vechi. Se pare ca fermierul este urmarit de ghinion, anul trecut, pe aceeasi tarla, fiind nevoit sa semene de doua ori porumbul, intrucât cete de mistreti i-au scurmat aratura si au distrus intreaga cultura.

                                Din pacate, problemele se vor tine lant de agricultori, intrucât datoriile catre firmele care livreaza inputuri (ingrasaminte, samânta etc) vor trebui achitate la recoltare, când productiile s-ar putea sa nu existe. Fenomenul secetei si al daunatorilor se manifesta la toti producatorii din zona. „Si eu am semanat 40 de hectare cu porumb, din totalul de 170 de hectare pe care le lucrez. Cred ca, la ora actuala, cultura de porumb este compromisa in procent de 30 la suta. Cred ca numai in cazul meu, pierderile sunt de peste un miliard de lei vechi. S-ar putea salva din culturi daca ar ploua in cel mult o saptamâna, cel putin 20 de litri pe metrul patrat, dar nu deodata, ci in timp. De la inceputul anului si pâna in prezent, cantitatea de precipitatii a fost de …doar 100 de litri pe metrul patrat, fata de cel putin 400, cât ar fi fost necesar”, a declarat Stelian Câmpanu, un alt fermier din zona Sarata.

                                Nema irigatii

                                De altfel, dezastrul din teren se poate lesne observa si pe dealuri, unde pajistile au inceput sa se ingalbeneasca din cauza secetei accentuate. Probleme sunt si la culturile de grâu unde, la fel, plantele au inceput sa se usuce la baza, ceea ce va duce la reducerea cu cel putin 50 la suta a productiilor la recoltare. „In momentul de fata, sunt semne vadite de diminuare a recoltelor si chiar de incetare a existentei plantelor. Deci, suntem intr-o situatie de seceta excesiva. Sper ca autoritatile sa declare situatie de calamitate.

                                Producatorii sunt disperati, daca nu ploua intr-o saptamâna, vom avea mii de hectare de culturi calamitate”, a declarat George Ifrim, inginer sef la reprezentanta judeteana a Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF). Partea proasta este ca in prezent, nici nu este posibil a se iriga culturile, intrucât reteaua de instalatii existenta pâna in 1989 a disparut. In judetul Bacau, din 23.000 de hectare câte se irigau inainte, in prezent se uda cel mult 200 de hectare. Solicitari au fost in zona Letea Veche, unde se iriga gravitational si la Dienet, zona legumicola renumita. In plus, se mai fac pregatiri pentru irigarea unei livezi in zona Tg. Trotus, iar la Damienesti si Sascut, doua organizatii de utilizatori de apa au accesat fonduri pentru reabilitarea infrastructurii de irigatii. „Din pacate, de irigatii, fermierii isi aduc aminte doar acum când este seceta, trebuia facuta iarna caruta. De inteles pe undeva, pentru ca toata cheltuiala cade pe spatele fermierului, nu se mai subventioneaza nimic de câtiva ani, nici apa, nici curentul, nimic”, a mai punctat inginerul sef George Ifrim.

                                ULTIMELE ȘTIRI