duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3426

Taximetrist ranit intr-un accident in Serbanesti

    Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri dupa-amiaza, pe Calea Romanului, in cartierul Serbanesti din Bacau.

    Un taximetrist, in vârsta de 76 de ani, a iesit de pe o strada secundara fara sa acorde prioritate autoturismelor care veneau dinspre oras si a intrat in coliziune cu un BMW condus regulamentar.

    In urma impactului, cele doua masini au fost avariate iar taximetristul a fost ranit, fiind transportat la spital de un echipaj de ambulanta.

    „Parea ranit destul de grav. Dar dânsul a gresit pentru ca a iesit de pe strada aceasta fara sa respecte semnele rutiere”, spunea un muncitor din zona.

    La fata locului au ajuns pompieri dar si echipaje de politie.

    Policlinica de patru milioane de euro pentru bacauani

      Lucrarile de modernizare a Ambulatoriului de specialitate (Policlinica de Adulti) al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) au fost finalizate. De luni, sectia va fi deschisa pentru pacienti.

      La incheierea proiectului, Consiliul Judetean (CJ) a organizat o conferinta de presa in care au fost oferite date privind proiectul. Au fost prezenti Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, Ionel Floroiu, vicepresedinte al CJ, si Adrian Popa, managerul SJU.

      „E o investitie cu care SJU Bacau se poate mândri, o investitie in valoare de 3,9 milioane de euro, din care 3,5 reprezinta asistenta financiara nerambursabila”, a explicat Dragos Benea, subliniind faptul ca lucrarile au fost realizate la termen, fara intârzieri, spre deosebire de alte proiecte, „care nu sunt ale CJ Bacau.”

      Când va fi terminat Spitalul Municipal vor fi modernizate si aleile din curtea SJU. Policlinica deserveste 300.000 de pacienti/an, fiind o sectie foarte solicitata. Renovat complet, ambulatoriul are, acum, cabinete si spatii moderne de asteptare si, foarte important, un compartiment de primire mai prietenos.

      policlinica 3

      „Programarile se vor putea face si online, si la telefon, si direct, a explicat Adrian Popa. Mai sunt de rezolvat câteva chestiuni tehnice, dar incercam sa reducem timpul de asteptare.” In loc de un angajat pitit dupa geamul unui ghiseu vor exista „trei oameni mai optimisti si mai rabdatori”, care vor oferi informatii si bonuri pacientilor.

      Vor exista, de asemenea, panouri de informare electronice in toate holurile. Amintind ca intre cadrele medicale si bolnavi comunicarea a fost „destul de precara”, Dragos Benea a mai precizat: „Sper ca aceasta relatie, având in vedere ca s-au schimbat multe lucruri aici, sa devina o relatie functionala, normala, iar pacientii sa fie un pic mai multumiti. Acesta este si un apel adresat cadrelor medicale.”

      „E-Motional: rethinking dance”

      La Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, în perioada 11-31 mai, se derulează în cadrul proiectului european „E-Motional: rethinking dance”, două rezidenţe MAP – sharing of processes acordate unor artişti din Polonia şi Portugalia pentru două noi proiecte coregrafice de dans contemporan.

      Acronim de la portughezul “Mostra de processos”, MAP este un format de prezentare a procesului creativ legat de o piesă/ lucrare/ spectacol, un eveniment dedicat prezentării de propuneri artistice bazate pe mişcare.

      Primul artist selecţionat pentru a participa la rezidenţa MAP – sharing of processes este Natalia Wilk (Polonia) care va colabora la dezvoltarea proiectului „GLOBAL WARMING exercise”, în ceea ce priveşte dramaturgia coregrafică, cu Luis Garcia Munoz. Cel de-al doilea proiect câştigător este „Heaven is just a blue disguise of hell” al coregrafei Joana von Mayer Trindade (Portugalia), care va lucra cu artistul Bruno Senuno.

      Rezidenţele MAP – sharing of processes vor include, de asemenea, conferinţe video, sesiuni de discuţii şi vor reprezenta un moment de deschidere a cercetării destinate creării unei noi lucrări/ piese, către public și profesionişti.

      Prezentarea proiectelor artiştilor în faţa publicului sub forma unor spectacole work-in-progress va avea loc pe 28 mai 2015, în cadrul „E-motional, Bacau dance connection -2015”, eveniment final al proiectului „E-Motional: rethinking dance”.

      „E-motional, Bacau dance connection- 2015” , organizat în perioada 28-30 mai, de Centrul de Cultură „George Apostu”, va cuprinde atât prezentări informale din cadrul MAP-sharing of processes, întâlniri între artişti, mese rotunde dedicate proiectelor europene şi colaborării artistice la nivel internaţional, cât şi prezentarea spectacolului de dans contemporan și stand-up comedy, intitulat enigmatic „Şaraiman”, cu Răzvan Mazilu şi Dan Badea, în data de 29 mai, pe scena Teatrului Municipal Bacovia. Sâmbătă, 30 mai, tot pe scena Teatrului, publicul de toate vârstele este invitat la „Prélude”, un spectacol internaţional al companiei Silenda, din Franţa.

      Centrul de Cultură„George Apostu” Bacău este coorganizator al proiectului european “E-Motional: rethinking dance” alături de Fundaţia Gabriela Tudor (în calitate de lider de proiect), Asociaţia Coregrafilor Profesionişti (Riga), Fabrica de Movimentos (Porto) şi Centre de Création Chorégraphique Trois C-L (Luxemburg).

      Proiectul “E-Motional : rethinking dance” este finanţat de programul Cultura al Uniunii Europene şi de Ministerul Culturii.

      Bacauani la „European Day of Integrated Sport” – Ziua Europeana a Sprtului Integrat

        Sâmbata, 23 mai 2015, peste 5000 de sportivi europeni vor concura in 12 orase din Italia, in cadrul primului eveniment dedicat sportului integrat promovat de Uniunea Europeana.

        In aceasta actiune sunt implicate 16 organizatii sportive din 12 tari: Turcia, România, Lituania, Spania, Grecia, Germania, Bulgaria, Franta, Slovacia, Polonia, Marea Britanie si Portugalia.

        Evenimentul va avea loc simultan in 12 orase din 12 regiuni italiene diferite si va cuprinde concursuri si demonstratii la 12 discipline sportive integrate, la care vor participa sportivi europeni cu dizabilitati si fara, precum si campioni ai disciplinelor propuse. Organizatia Surf The Earth Project – Step din Bacau va reprezenta România in probele de tennis de masa integrat, fotbal integrat, Baskin si trio agility dog in locatiile din Aosta, Torino si Grosseto printr-o delegatie de 21 de personae, dintre care 9 sportivi cu dizabilitati, 9 sportivi valizi si 3 membri ai staff-ului.

        Delegatia STEP va pleca catre Italia va pleca spre Italia pe 21 mai la ora 14.30 de pe aeroportul „George Enescu” din Bacau.

        Pagina 1

          pagina 1

          Judecatori din Bacau, speriati de o asociatie care vorbeste despre abuzurile magistratilor

            Opt bacauani cu vârste cuprinse intre 60 si 80 de ani s-au gândit sa infiinteze o asociatie a victimelor abuzurilor magistratilor * denumirea a bagat spaima in judecatorii care au trebuit sa decida daca dau sau nu personalitate juridica asociatiei * si nu au dat, argumentând ca fondatorii au in intentie sa “incite la nesupunere fata de masurile autoritatii judecatoresti” * cu ceva ani in urma, o alta asociatie a victimelor magistratilor, din Bucuresti, a intâmpinat aceleasi piedici, dar a reusit sa câstige la CEDO, inclusiv despagubiri

            Corneliu Balan (76 ani), fost deputat in perioada ’92 – ’96 si expert parlamentar urmatorii patru ani, a deschis actiune in instanta, anul trecut, pentru inregistrarea asociatiei in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.

            Conform statutului, Asociatia Victimelor Abuzurilor Magistratilor din România are ca scop promovarea si apararea drepturilor si libertatilor omului si isi propune sa acorde consultanta si consiliere in acest domeniu, sa dezvolte programe proprii si parteneriate cu autoritatile publice din tara si strainatate, organizarea de marsuri, manifestatii publice si alte activitati de sensibilizare a opiniei publice. Totul cu respectarea legii.

            Chiar si asa, obiectivele propuse si, in special, denumirea asociatiei care face referire la “abuzurile magistratilor” i-au speriat in asa hal pe judecatori ca au respins la unison toate actiunile legate de asociatie depuse in instantele din Bacau, cu justificari din cele mai bizare.

            “Particularii nu au calitatea sa constate nedreptatea…”

            Prima piedica a venit de la Ministerul Justitiei care a refuzat eliberarea dovezii de disponibilitate a denumirii. “Inca o dovada a abuzurilor din justitie, in contradictie cu Constitutia României si cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, aprobata de ONU si ratificata de Parlamentul României”, a fost reactia lui Balan. Cum motiveaza Ministerul Justitiei? Pe baza aceleiasi Constitutii. “Scopul ce reiese din denumirile asociatiilor (doua variante propuse, n.r.) este in contradictie cu art. 40, alin (2), din Constitutia României, care prevede ca organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, integritatii sau a independentei României sunt neconstitutionale.

            Denumirile asociatiilor sunt neconstitutionale prin faptul ca un grup de persoane stabileste când este o hotarâre judecatoreasca nedreapta, legitima sau o expresie a ilegalitatii”, arata Ministerul Justitiei, desi in statutul asociatiei nu se regaseste o astfel de intentie de a pune la indoiala o hotarâre judecatoreasca, ci doar aceea de a da posibilitatea victimelor abuzurilor de a se asocia. Interpretarile pe marginea obiectivelor asociatiei continua in aceeasi nota: “Particularii nu au calitatea sa constate nedreptatea, neregulile sau ilegalitatile comise de catre magistrati, intrucât doar autoritatile statului sunt indrituite sa faca investigatii in aceasta privinta si au competenta de a pronunta concluzii in asemenea chestiuni”, este explicatia Ministerului Justitiei.

            “Prin activitatile stipulate in statut, se incita la nesupunere”

            Nici magistratii de la Judecatoria si Tribunalul Bacau nu au vazut cu ochi buni infiintarea unei asociatii care sa reuneasca victime ale abuzurilor din sistemul judiciar. Justificarile pentru respingerea actiunilor fac trimitere, culmea, tot la Constitutie. Magistratul de la Judecatoria Bacau care s-a pronuntat in acest dosar s-a simtit intimidat de marsurile si manifestatiile publice de care se vorbeste in statut.

            Iar concluzia “logica” la care a ajuns a fost ca “scopul asociatiei, interpretat prin raportare la denumirea asociatiei, contravine Constitutiei, deoarece rezulta ca un grup de persoane stabileste când o hotarâre este abuziva, ilegala, iar prin activitatile stipulate in statut, se incita la nesupunere fata de masurile autoritatii judecatoresti. Calitatea de «victima a abuzurilor magistratilor» nu poate fi stabilita in mod arbitrar de o persoana particulara”, motiveaza magistratul de la Judecatoria Bacau.

            Zbucium mare a fost si la Tribunal, instanta care a respins, la rândul ei, actiunea asociatiei, pe motiv ca “din scopul asociatiei, interpretat prin raportare la denumirea asociatiei, rezulta ca obiectivul asociatiei este si acela de a stabili «calitatea» de victima a unei persoane si daca o hotarâre judecatoreasca este nelegala si abuziva”.

            “La noi e dictatura!”

            “Vom cere la CEDO aprobarea constituirii asociatiei, cu despagubiri legale si constitutionale”, anunta Corneliu Balan, revoltat de deciziile instantelor din Bacau. “Noi nu ne organizam sa intram in transee si sa pregatim armele pentru suprimarea justitiei, din contra, noi militam pentru respectarea legii si a dreptatii, pentru ca unde nu este justitie, este abuz si haos”, arata Balan.

            Ideea infiintarii unei astfel de asociatii a pornit de la cele 4.000 de memorii primite de Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, in 2013, la care s-a raspuns sec ca justitia este independenta.

            “Independenta? La noi e dictatura! Nimeni niciodata nu s-a sesizat sa-i intrebe pe judecatori de ce au dat condamnari abuzive, in cazul celor care au fost in final achitati. Nu exista nicio lege care sa stabileasca vinovatia magistratilor si sanctiuni pentru abuzuri. Peste tot auzim ca magistratul este suveran. Si nu e o problema daca respecta legea si daca o aplica la fel pentru toti, asa cum spune Constitutia, fara discriminari”, mai precizeaza Corneliu Balan.

            O alta asociatie cu denumire similara a câstigat la CEDO

            Corneliu Balan a facut sesizare si la Curtea Constitutionala, institutie care, in raspunsul dat, vorbeste despre incalcarea art. 11 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (dreptul la asociere), dar face referire si la hotarârea CEDO, din 14 ianuarie 2014, data in actiunea deschisa de Asociatia Victimelor Magistratilor din România. Asociatia este din Bucuresti si a intâmpinat aceleasi piedici in momentul in care a cerut acordarea personalitatii juridice. Fondatorii nu doar ca au câstigat la CEDO dreptul de a infiinta asociatia, dar au obtinut si despagubiri materiale si morale de 2.000 euro.

            “Curtea a constatat incalcarea art. 11, considerând ca refuzul instantelor române de a acorda personalitate juridica si de a inscrie Asociatia Victimelor Magistratilor din România in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor contravine libertatii de asociere, fiind o masura disproportionata si nejustificata intr-o societate democratica.

            Asociatia reclamanta a invocat in fata Curtii decizia instantelor nationale de respingere a cererii cu motivarea ca scopul asociatiei era vadit neconstitutional si urmarea uzurparea puterii judecatoresti, nerespectarea hotarârilor instantelor si crearea unui sistem judiciar paralel. (…) Scopul real avut in vedere la momentul constituirii asociatiei, conform reclamantilor, era acela de sprijinire a sistemului judiciar prin captarea atentiei publice asupra potentialelor abuzuri si erori judiciare”, se arata in decizia CEDO.

            “Având in vedere ca motivarea instantelor nationale a vizat o simpla presupunere cu privire la adevarata intentie a membrilor asociatiei, Curtea a constatat ca refuzul inregistrarii acesteia din urma nu a fost determinat nici de o nevoie sociala stringenta, nici suficient de convingator argumentat, fiind o masura luata inainte ca asociatia reclamanta sa-si inceapa efectiv activitatea.” – decizia CEDO

            Trei ani a stat in inchisoare si apoi a fost achitat

            Victime ale abuzurilor magistratilor exista cu adevarat. Si nu o spun “particularii”, ci hotarâri date tot de instante judecatoresti. Despre una din erorile judiciare vorbeste Vasile Tataru, un bacauan condamnat pe nedrept pentru uciderea profesorului de matematică din Grigoreni, Gheorghe Cernat. A stat pe nedrept in arest aproape trei ani dupa care a fost achitat, din lipsa de probe. Anul trecut, barbatul a deschis actiune în instanta împotriva statului român si cere despagubiri materiale de 63.718 lei si 1.000.000 lei daune morale. Daca va câstiga, banii vor fi dati din bugetul statului, adica din buzunarele noastre.

            Vom avea specialisti in „Ingrijiri paliative”

              Un proiect de o noutate absoluta a fost demarat de Asociatia „Lumina”, in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC): „Ingrijiri paliative – masuri integrate pentru incluziune sociala”. Conferinta de lansare a avut loc marti, in prezenta a numerosi invitati: medici, psihologi, asistenti sociali, reprezentanti ai institutiilor publice si organizatiilor care furnizeaza servicii sociale.

              „Pentru ca ingrijirea paliativa pentru copii si tineri lipseste in România, in judetul Bacau noi suntem singurii care asiguram astfel de servicii, ne-am gândit sa depunem acest proiect”, a declarat Mihaela Dumitrache, directorul Asociatiei „Lumina”. In tara noastra nu exista nici macar un spital de stat specializat in ingrijiri paliative pediatrice.

              Copiii care sufera de boli incurabile sau limitatoare de viata „au dureri date de boala, iar mai mult de 70 la suta dintre ei trec prin dureri severe”. Lipsesc serviciile, lipsesc informatiile, lipsesc metodele de asistare, iar toate acestea „duc la un deznodamânt in care copiii si tinerii cu boli incurabile mor in conditii improprii, in durere, fara ameliorarea simptomelor si fara sa fi avut acces la servicii de ingrijiri paliative.”

              Tinta: Trei sute de profesionisti

              Mihaela Dumitrache a explicat invitatilor ca ingrijirile paliative vizeaza persoana in intregul ei, apoi a descris etapele proiectului. Obiectivul acestuia este cresterea gradului de acces la ingrijiri paliative a copiilor si tinerilor vulnerabili la excluziune din Bacau, Roman si Vaslui.

              In prima etapa, 300 de profesionisti din domeniul serviciilor sociale (psihologi, kinetoterapeuti, asistenti sociali, referenti etc.) vor urma un program integrat de formare care va cuprinde vizite de lucru, experienta directa cu bolnavii incurabili, training. Va urma apoi o perioada de mentorat: fiecare participant va primi un mentor care il va sprijini in aplicarea metodologiei de asistare a bolnavului.

              Proiectul mai cuprinde o conferinta nationala, evenimentul „Ziua Portilor Deschise”, actiuni de lobby si o campanie de informare in care vor fi implicati 500 de studenti. „Din echipa de implementare fac parte oameni pasionati, daruiti, care stiu ce inseamna acest proiect”, a mai declarat Mihaela Dumitrache. Sorin Birladeanu, director adjunct al DGASPC, a explicat motivatia acestui parteneriat:

              „Inca de la inceput am considerat ca este important sa ne implicam si noi pentru ca este un proiect de o noutate absoluta.” In primul rând se adreseaza „unui segment trecut in paranteza”, „un segment la care nu s-au gasit raspunsuri sau au fost raspunsuri partiale”, specialistii fiind prea putini, apoi e vorba despre faptul ca se va derula in trei judete si va atrage sute de studenti. Proiectul are o valoare de 758.909 lei: 683.018 lei atrasi din fonduri europene si 75.891 de lei, contributia Asociatiei „Lumina”.

              Aproape 30 de elevi, dusi la cursuri de politistii locali

                In ultima saptamâna, agentii de la Politia Locala Bacau le-au facut mai multe „vizite” elevilor care relaxau in barurile si cafenelele din apropierea scolii in loc sa raspunda „prezent” la strigarea catalogului.

                A fost vorba despre actiuni de prevenire a absenteismului iar numarul liceenilor depistati ca lipseau de la ore este destul de mare.

                „Cu prilejul actiunii au fost verificate sase unitati de invatamânt si 17 unitati de alimentatie publica din vecinatatea acestora, fiind depistati 27 de elevi, care absentau de la orele de curs”, spune Florin Podoleanu, purtator de cuvânt la Politia Locala Bacau.

                Politistii au luat legatura cu directorii scolilor la care acestia invatau, dar spun ca ii vor anunta si pe parintii adolescentilor, pentru a lua masurile care se impun.

                Tg. Ocna: “Sfântul Inchisorilor” isi recapata titlul de “Cetatean de Onoare”

                  Dupa doi ani de procese, instanta a decis ca hotarârea prin care Consiliul Local Tg. Ocna i-a retras lui Valeriu Gafencu titlul de “Cetaten de Onoare al Orasului” este ilegala.

                  Valeriu Gafencu, supranumit “Sfântul Inchisorilor”, a primit acest titlu in februarie 2009. Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” a criticat gestul alesilor locali de a-i acorda aceasta distinctie pe motiv ca Valeriu Gafencu a fost legionar.

                  Dupa multe discutii si reactii dure in mass-media, Consiliul Local Tg. Ocna i-a retras titlul, stârnind, de data asta, iritarea Fundatiei “Ioan Gavrila Ogoranu”, care cinsteste memoria luptatorilor pentru libertatea si demnitatea natiunii române.

                  Aceasta a contestat retragerea titlului si a câstigat. Instanta a declarat drept ilegala hotarârea, dar nu din motive privind continutul documentului, ci din cauza ca nu au fost respectati pasii care asigura transparenta si publicitatea, obligatorii in cazul hotarârilor luate de forurile deliberative.

                  Prin urmare, alesii au posibilitatea sa initieze o noua hotarâre care sa respecte conditiile cerute de lege.

                  “Inca nu stiu ce vom face, atunci s-au facut multe presiuni, a declarat Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna. Mai intâi trebuie sa vedem motivatia Curtii de Apel. Consiliul Local decide, nu decid eu. Daca apare hotarârea instantei o prezentam in fata consilierilor, iar acestia vor lua o decizie.”

                  LAPAR pregateste Conferinta Nationala 2015

                  Liga Asociatiilor Producatorilaor Agricoli din România – LAPAR, organizatie condusa de fermierii bacauani Laurentiu Baciu, in calitate de presedinte, si Daniel Ciobanu, primvicepresedinte, va organiza Conferinta Nationala a Agricultorilor 2015 pe 26 mai.

                  Tema aleasa pentru acest an este „Agricultura României: viitor sau istorie” si reflecta pozitia organizatiei fata de politicile agricole românesti, dar si comunitare, aplicate pâna acum.

                  Conferinta este considerata cel mai important eveniment organizat anual de LAPAR, iar in acest an va reuni 1.000 de fermieri, 50 fiind din judetul Bacau.

                  „Sunt invitati – ne-a informat Daniel Ciobanu – si reprezentanti ai autorittailor centrale si decidenti politici, membri ai Comisiilor pentru Agricultura din Parlament, membri ai Guvernului, reprezentanti ai ministerelor cu implicatii în agricultura, personalitati oficiale ale statului român, reprezentanti ai ambasadelor, organizatiilor profesionale si stiintifice din domeniul agricol, ai directiilor agricole judetene, ai firmelor de servicii si input-uri pentru agricultura, ai bancilor si societatilor de asigurare si reasigurare si jurnalisti”.

                  Se pare, deja, ca ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, nu va fi prezent, fiind atunci in vizita in China, dar o invitatie oficiala a fost transmisa si presedintelui Klaus Iohannis.

                  Consultatii de la ANAF, în timp real, pe Facebook

                  Agentia de Administrare Fiscala (ANAF) deschide, miercuri, 20 mai, dialogul in timp real cu toti contribuabilii pe pagina sa de Facebook.

                  Directia Generala de Servicii pentru Contribuabili a Agentiei va oferi si in acest fel îndrumare si asistenta în domeniul fiscal.

                  In fiecare zi de miercuri, patru inspectori fiscali vor raspunde întrebarilor contribuabililor cu privire la tematica selectata pentru discutii în saptamâna respectiva.

                  Saptamâna aceasta se discuta despre modul de completare a Declaratiei 200 sau a Declaratiei 201.

                  Ataca Zona!

                  Campioana judeteana la juniori D, Sport Club Bacau va forta in week-end, la Piatra Neamt, calificarea in semifinalele CN

                  Lupte greco-romane: Cu Nicu Ojog, inainte!

                  CSS Bacau asigura schimbul de mâine al luptelor greco-romane din România. Si o face de mai bine de 15 ani, timp in care, peste 70% din medaliile cucerite de lotul national au purtat matricea CSS Bacau „Seful de coloana” al noului val este Nicu Ojog, pe care antrenorul Ioan Butucaru il crediteaza cu sanse reale la medalii atât la Europenele cât si la Mondialele de cadeti ce vor avea loc in luna august.

                  „Desi categoria sa de greutate este 69 kilograme, iar cea de vârsta este de cadet, Nicu Ojog a cucerit medalia de bronz la prestigiosul turneu international de la Bursa, in Turcia, la 74 kg, la juniori. Faptul ca se afla de câteva luni in pregatiri cu lotul national, unde beneficiaza de meciuri tari, il tine in priza pentru Campionatele Mondiale si Europene”, a declarat prof. Butucaru despre sportivul in vârsta de 16 ani si pe care il antreneaza de mai bine de sapte ani:

                  „Tin minte ca a venit pentru prima oara la sala pe când avea doar 9 ani, impreuna cu fratele sau, Beniamin, la rândul sau vice-campion national la cadeti”. Nascut pe 16 decembrie 1998, Ojog a cucerit titlul de campion national al României la cadeti in ultimii trei ani, iar la recentul turneu international de la Bucuresti, luptatorul bacauan a luat aurul, dupa o finala câstigata impotriva turcului Ylmaz.

                  Alaturi de Nicu Ojog, CSS Bacau isi pune mari sperante in Denis Mihai (foto medalion). In vârsta de 12 ani, Denis este triplu campion national fara sa fi pierdut vreun punct! Denis Mihai este un produs al sectiei-pilot de la Letea Veche, o pepiniera in care au mai crescut, si au crescut frumos, fratele lui Denis, George Mihai, Marian Paduraru, fratii Alex si Alin Dosoftei si Vasile Cojoc. „Dupa toate probabilitatile, aceasta este cea mai buna grupa pe care am avut-o in intreaga mea cariera”, a marturisit prof. Butucaru.

                  Despre sport si sportivi la Scoala Nr. 10 Bacau

                  La Scoala Gimnaziala Nr. 10 Bacau a avut loc, pe 18 mai, o interesanta activitate dedicata sportului si sportivilor (consacrati sau in devenire), eveniment ce face parte din proiectul mai amplu „Intâlniri memorabile”, desfasurat pe tot parcursul anului scolar.

                  La eveniment au fost prezenti, in calitate de oaspeti de onoare, dar si de fosti elevi ai scolii: Cristian Ciocoiu, presedinte Sport Club Bacau, Bogdan Milon, antrenor de badminton la Stiinta Bacau, Raluca Mocanu, campioana la dans sportiv, dar si Catalina Tampau, actuala eleva si vicecampioana mondiala la dans sportiv. Cu aceeasi ocazie au fost premiati si elevii cu merite sportive deosebite pe plan local, judetean si national.

                  Activitatea s-a incheiat printr-o demonstratie de karate „marca” Raluca Popescu si Mihnea Zaharia, elevi ai clasei a IV-a B. Coordonatorii activitatii (profesorii de educatie fizica Elena Pricopi, Sebastian Rojnita si Valeriu Rugina, invatatoarele Aurelia Deju si Cristina Paisa), initiatoarea proiectului, profesor Iulia Jicu (directorul scolii), cadrele didactice si elevii, deopotriva, au participat la o activitate antrenanta, motivanta, in care sportul a reprezentat elementul-cheie.

                  Aventuri în BiblioMisteria

                    Colegiul National „Vasile Alecsandri” organizeaza, în aceasta perioada, a sasea editie a proiectului local “Aventuri în BiblioMisteria”, proiect derulat în parteneriat cu Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza” Bacau si care se adreseaza elevilor din clasele de liceu, cu scopul de a atrage cât mai multi tineri spre literatura.

                    „Ne-am propus sa promovam lectura într-un mod cât mai atractiv, utilizând interdisciplinaritatea, cooperarea si mijloacele moderne de lucru. Vrem sa îndepartam bariera dintre tineri si carte, sa-i încurajam sa îsi exprime liber opiniile, într-o atmosfera distinsa, si sa le stimulam imaginatia. Credem ca astfel elevii nostri vor constientiza valoarea pe care o are lectura.

                    Rezultatul pe care îl asteptam consta în cresterea numarului de cititori”, ne-a declarat prof. Ramona Mocanu, initiatoarea proiectului. Si în acest an, activitatea este structurata în mai multe etape. Prima presupune înscrierea participantilor la Biblioteca Judeteana, unde se va face un tur ghidat al bibliotecii, iar elevii obtin permisul de cititor. A doua etapa are în vedere ilustrarea, pe grupe sau individual, a unei povestiri, în functie de clasa.

                    „Cartea de nisip”, de Jorge Luis Borges, va fi ilustrata de elevii clasei a IX-a, „Ubicuitate”, de Dino Buzzati, îi va inspira pe elevii clasei a X-a si nuvela „Casa de hârtie”, de Carlos Maria Dominguez, ofera contextul ce va fi dezvoltat de elevii clasei a XI-a.

                    Toate lucrarile concepute de liceeni vor fi depuse la Biblioteca Judeteana, unde se va realiza o expozitie timp de un an. Lucrarile vor fi jurizate de o echipa de specialisti, formata din bibliotecar Crina Ifrim, bibliotecar Gabriela Radu, prof. Iulian Bucur si prof. Ramona Mocanu.

                    Ilustratiile câstigatoare vor fi premiate cu diplome si carti. Pe tot parcursul activitatilor, cei 175 de elevii vor fi îndrumati de prof. Ramona Mocanu, prof. Calina Stroe, prof. Ramona Palade Jitaru si prof. Pompilia Postelnicu, clasele implicate fiind a IX-a B, a IX-a D, a IX-a E , a X-a C, a X-a D si a XI-a D.
                    (Rebeca Timofte, Ioana Grintescu, 7B)

                    Un vot pentru educatie de calitate

                      Elevii alecsandrini au sustinut o serie de prezentari ce au avut ca scop sa ii sensibilizeze pe factorii decidenti despre importanta accesului la o educatie de calitate pentru fiecare elev din România si din lume. Manifestarile au fost prilejuite de cea de-a 14-a editie a unui eveniment international, implementat in România de Organizatia Nonguvernamentala „Salvati Copiii” si derulat in Colegiul National „Vasile Alecsandri” sub coordonarea inf. Luminita Patrascan si prof. Doina Capsa. Lucrarile au fost deschise de dir. adj., prof. Ghelasa Loredana, care a enuntat obiectivele vizate de acest proiect, si de elevii clasei a X-a H, care au sustinut primele prezentari pentru a exprima importanta accesului la educatie. Folosind limbajul virtual, elevii au pus in discutie diverse studii de caz pentru a ilustra accesul defectuos la o educatie de calitate mai ales in Africa, statul Nigeria, dar si in unele situatii din România, având-o ca invitata pe Ramona Necula, consilier afaceri europene la Institutia Prefectului Bacau. Invitata a oferit raspunsuri pentru intrebarile formulate de elevi si a prezentat modul in care se implica administratia judeteana in educatie prin diverse programe derulate.

                      Seria laboratoarelor a continuat cu prezentarea sustinuta de elevii clasei a X-a H, coordonati de prof. Doina Capsa, invitatul acestora fiind conf. univ. dr. Cristina Buzoianu, prorector al Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau, de la care elevii au aflat care sunt facilitatile pe care le ofera studentilor universitatea bacauana, facilitati precum oferirea de burse, locuri de cazare, parteneriate, schimburi de experienta, restaurante. Liceeni au pregatit diverse materiale pentru a dezvolta tema propusa, intelegând perspectivele multiple pe care proiectul le deschide. „Elevii au prezentat mai multe materiale informative – un pliant, materiale PPT si un material Prezi. Ce m-a impresionat a fost ca elevii au formulat foarte limpede ca iti doresc un profesor «open-mind»”, ne-a declarat prof. Capsa.

                      Activitati similare au fost coordonate de prof. Adrian Ifrim, clasa a IX-a A, prof. Violeta Ceasar, clasa a XI-a E, prof. Lazar Ingrid, clasa a IX-a H, prof. Aura Arminia, clasa a X-a F, prof. Dana Enea, clasa a XI-a H, prof. Otilia Terenteac, clasa a XI-a I, prof. Afrodita Timofti, clasa a XI-a J, prof. Luminita Patrascan, clasa a VI-a, prof. Mihaela Stoean, clasa a X-a E, prof. Daniela Harasemciuc, clasa a IX-a G, prof. Pompilia Postelnicu, clasa a IX-a B. Printre invitati, s-au numarat inspector scolar prof. Teona Codreanu, deputat Cosmin Necula si jurnalista Roxana Neagu, de la cotidianul Desteptarea. „Importanta proiectelor de acest gen este una foarte mare, pentru ca aduce impreuna segmente relevante din societate – educatia si factorii de decizie. Elevii constientizeaza astfel ca sunt valorosi si invata sa devina cetateni activi, isi asuma intr-un mod atractiv functia primordiala a democratiei si anume implicarea in viata societatii”, ne-a declarat prof. Loredana Ghelasa, dir. adj. al colegiului.
                      (Casandra Aanei, Ana-Maria Asandi, 7 B)

                      Zeci de bacauani au alergat pentru sanatate

                        Cifrele care fac referire la bacauanii diagnosticati cu hipertensiune arteriala si obezitate sunt ingrijoratoare iar pentru a atrage atentia asupra acestor afectiuni, care sunt tot mai des depistate, Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau a organizat o actiune de promovare a miscarii.

                        Marti dimineata, in Parcul Cancicov, zeci de persoane de toate vârstele au pornit de la linia de start in crosul pentru sanatate.

                        „Este al treilea an când organizam un astfel de cros al sanatatii prin care dorim sa promovam miscarea ca un factor de protectie pentru sanatatea noastra. Am avut participanti de la prescolari si pâna la persoane in vârsta si ca o noutate pentru anul acesta am avut oaspeti de la Centrul Comunitar Adjud”, a declarat dr. Cristina Matanie, medic coord. Evaluarea si Promovarea Sanatatii – DSP Bacau.

                        Si majoretele au pregatit un program special si au reusit sa atraga privirile tuturor celor prezenti. Cu aceasta ocazie a fost organizat si un punct de masurare a tensiunii arteriale si s-au distribuit materiale informative.

                        Parteneri ai acestui eveniment au fost Inspectoratul Scolar Judetean, prin scolile si colegiile participante, Primaria Bacau, Primaria Adjud si Directia Judeteana de Sport Bacau.
                        Potrivit specialistilor, activitatea fizica regulata asigura o inima sanatoasa, contribuie la reducerea riscului de aparitie a afectiunilor cardiovasculare, a colesterolului si glicemiei si creste cu aproape trei ani durata vietii.

                        Recunostinta pentru medicii pensionari

                          Cu tâmplele albite de zecile de ani cât au vegheat la capatâiul bolnavilor, dar si de studiul pe care l-au urmat toata viata lor, peste 70 de medici pensionari din judet, printre ei multe nume sonore in chirurgie, ortopedie, obstetrica-ginecologie ori boli infectioase, au pasit ieri in sala mare a restaurantului Green Parc pentru a participa la „Ziua Recunostintei”, dedicata lor.

                          Patrunsi de semnificatia momentului, au venit cu totii plini de emotia revederii, de bucuria ca au ocazia sa rememoreze amintirile pe care fiecare le are din cariera de medic. La intrare au fost intâmpinati de catre conducerea Colegiului Medicilor Bacau si dr.Maria Rusu, fost director al Directiei de Sanatate Publica multi ani inainte de 1989.

                          Si asa cum era de asteptat la un asemenea eveniment, conducerea colegiului, prin vocea dr.Antoaneta Stinga, presedinte, si a dr.Dan Chelariu, a tinut sa-si exprime intreaga recunostinta pentru activitatea desfasurata de-a lungul vietii de catre cei 70 de medici si ceilalti colegi de-ai lor, pentru generatiile de doctori pe care ei i-au format.

                          „Atât dumneavoastra cât si cei ce nu mai sunt printre noi ati fost devotati profesiei-mesageri profesionali ai trecutului, dar si sfatuitori de nadejde pentru viitorul celor tineri, inca in activitate, a spus dr.Antoaneta Stinga. Ne-ati invatat ca trebuie sa facem tot ce putem noi mai bine pentru bolnav, ca asta-i datoria noastra de oameni. Ati purtat cu mândrie halatul alb, ati devenit modele pentru cei din jur. V-ati retras discret din activitate, poate cu regret, dar in continuare ati fost alaturi de cei bolnavi. Va exprimam recunostinta noastra in numele bolnavilor pe care i-ati ingrijit cât si al colegilor pe care i-ati indrumat!”

                          In memoria celor care au trecut in Lumea Umbrelor, toti cei prezenti au tinut un moment de reculegere si au spus o rugaciune, la coltul ochilor multora aparând câte o lacrima. Dar apoi, asezati la mese, au inceput sa-si depene amintirile, sa se intereseze de alti colegi pe care nu i-au mai vazut de foarte multa vreme. Incet, incet, atmosfera a devenit mai vesela iar invitatii au petrecut impreuna câteva ore placute.

                          Toate acestea au fost posibile gratie implicarii conducerii Colegiului Medicilor Bacau, a doctoritei Maria Rusu, Farmaciei Farmafil si a Clinicii dr.Chelariu. „Ziua Recunostintei” este la a X-a editie si a fost reluata dupa doi ani, in 2013 si 2014 neputând fi organizata, din motive obiective.

                          Ziua Independetei, sarbatorita la Alecsandri

                            Ziua Independentei de stat a României a fost sarbatorita la Colegiul National „Vasile Alecsandri” printr-o activitate tematica ce a implicat numerosi liceeni si elevi de gimnaziu, sub coordonarea prof. Oana Mihaila si prof. Viorel Cruceanu, evenimentul fiind deschis de directoarea adjuncta a colegiului, prof. Loredana Ghelasa. Activitatea organizata i-a adus împreuna pe elevi si pe profesori, atmosfera creata fiind una istorica. Pentru ca participantii sa înteleaga cât mai bine semnificatia acestei zile, au fost derulate montaje video cu secvente din filme românesti celebre, regizate de Sergiu Nicolaescu, iar profesorii de istorie au sustinut comunicari stiintifice, prof. dr. Laurentiu Stroe vorbind despre „Semnificatiile istorice ale zilei de 9 mai”, iar prof. Marius Bordeianu analizând „Semnificatiile istorice ale zilei de 10 mai”. Elevii au înteles astfel contextul politic în care românii si-au declarat independenta, dar si importanta monarhiei în istoria noastra nationala.

                            Unul dintre momentele care i-au captivat cel mai mult pe elevi a fost reprezentat de o parada a costumelor Regimentului al III-lea Artilerie, înfiintat în 1877 prin decret regal, semnat de Carol I. 4 baieti si 2 fete de liceu au purtat uniformele de epoca, furnizate de Asociatia de Traditii Militare Românesti în baza unui parteneriat încheiat cu colegiul. Presedintele asociatiei, lt. col. (r) Stelian Cojocaru, a participat la manifestari pentru a reprezenta asociatia.

                            De asemenea, în cadrul acestei manifestari au fost incluse si momente artistice. Grupul Trandafirul, coordonat de prof. Irina Negrea, a încântat auditoriul cu melodii folclorice interpretate de Karina Luncanu, clasa a VIII-a A, Teodora Irava, clasa a IX- E, Ioana Buta, clasa a X-a C, Codruta Sandu, clasa a XI-a F. Programul a fost închis de Ansamblul de dansuri Ciucurelul, coordonat de prof. Mitica Pricopie. Coordonatorul acestei activitati, prof. Viorel Cruceanu, a apreciat activitatea ca fiind una ce „şi-a propus sa realizeze un arc peste timp între generaţia independenţei şi tinerii de azi din CNVA”.
                            (Theodora Ladaru, Sanda Ilieş, 7 B)

                            Portareii bat la usa Casei Liberalilor

                              – zilele acestea se va emite ordinul de evacuare a Casei Liberalilor, câstigata in instanta de rudele Georgetei Jurjea Cancicov, sotia fostului primar al Bacaului, Mircea Cancicov