joi, 29 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3397

Cursa Torino – Bacau, intârziata din cauza grevei controlorilor aerieni

    – timp de doua ore, traficul aerian a fost perturbat din cauza grevei de avetisment a controlorilor de trafic aerian – protestul a avut loc intre orele 11.00 si 13.00, pe fondul nemultumirilor generate de neincheierea contractului colectiv de munca

    Cursa aeriana Torino – Bacau a aterizat, miercuri, pe Aeroportul International „George Enescu” cu o intârziere de 45 minute.

    Intârzirea a fost justificata de greva de avertisment a controlorilor aerieni Romatsa. „Aceasta greva de avertisment a afectat doar zborul Torino – Bacau, celelalte curse desfasurându-se conform programului de zbor.

    Din cauza grevei de avertisment, cursa Torino – Bacau a decolat din Italia cu 45 de minute intârziere, fara a fi raportate alte probleme”, a declarat Lucian Sion, director tehnic la Aeroportul International „George Enescu” Bacau.

    Sindicatul Controlorilor de Trafic Aerian Atcor a anuntat greva de avertisment inca din 9 iulie, alegând aceasta forma de protest din cauza nesemnarii contractului colectiv de munca. Protestatarii spun ca din 30 mai, patronatul a refuzat sa mai continue negocierile cu sindicalistii.

    Sindicalistii au 14 revendicari pe care le solicita in noul contract colectiv de munca.

    Intre acestea, ei cer pensionarea la 55 de ani si introducerea unui articol prin care, dupa aceasta vârsta, un controlor de trafic sa aiba posibilitatea sa fie trecut pe un alt post in Romatsa pe masura pregatirii lui, in speta la o directie operationala sau de siguranta. Sindicalistii spun ca se va putea ajunge la greva generala daca nu va fi incheiat contractul colectiv de munca.

    Cum trebuie să-și aleagă absolvenții de liceu specializarea la facultate și cariera?

      Chiar dacă absolvenții clasei a 12-a au trecut cu brio de examenul de bacalaureat sau nu, cu toții trebuie să-și pregătească atent o strategie pentru viitorul apropiat și cel îndepărtat, deoarece adolescența se apropie de final, iar viața de adult, presărată cu multe responsabilități, se apropie cu pași repezi.

      Cei care nu au luat bacalaureatul au de ales între a se pregăti mai bine și a mai încerca înca o dată sau să înceapă deja cariera, iar elevii care au trecut de ”examenul maturității” au de luat o decizie foarte importantă, de care depinde o mare parte din viața lor profesională: cum să-și aleagă specializarea la facultate, astfel încât aceasta să îi reprezinte cel mai bine dorințele și aptitudinile? Răspunsul la aceasta întrebare esențială pentru viața unui viitor student o dă psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

      În opinia specialistului, tânărul este suficient de matur încât să conștientizeze ce îşi doreşte, ce îi place şi cariera care i se potrivește cel mai bine. “Dacă părinţii impun copiilor o facultate, iar acesta nu se regăseşte în acel domeniu, riscă să înceapă acea facultate, s-o abandoneze pe parcurs, s-o termine dar să nu profeseze sau, în cea mai nefericită situaţie, să lucreze în acel domeniu, dar să trăiască eşec după eşec.

      Regăsim aici mulţi licenţiaţi de facultăţi care nu lucrează sau nu evoluează în acel domeniu. Pentru a cunoaşte succesul în carieră, este corect să lăsăm copilul să urmeze calea unde poate fi creativ, unde învaţă şi lucrează cu plăcere ca şi cum s-ar odihni. Veţi fi uimiţi de rezultate”, declară psihologul Maria Verdi. În același timp, specialistul consideră că visele unui tânăr în ceea ce privește specializarea la facultate sau, mai departe, cariera, apar de mici, iar un copil își construiește, în tot acest timp, un întreg sistem de valori care îl îndreaptă către o specializare sau alta. “Admirăm pe cineva bun într-un domeniu, ne dorim să fim ca el. Fiecare copil are un personaj preferat, un model în viaţă. Unele modele sunt preluate din relaţia parentală, alte modele de la personaje ce şi-au pus amprenta în viaţa copilului.

      Aşa se structurează scenariul personal de viaţă. Personajele preferate din primii ani de viaţă devin modelele noastre de mai târziu. Nu întâmplător, copii urmează cariera unui părinte sau a unei persoane influente. În alte situaţii, când copilul nu a perceput siguranţă, iubire în relaţia parentală, nu doreşte să continue pe aceeaşi cale. Când copilul şi-a aşteptat părintele acasă, iar el stătea multe ore la job, în mintea lui, locul de muncă al părintelui devine concurentul lui. Va evita acea meserie”, afirmă Verdi.

      “De multe ori, cei care pică la BAC, nu o fac pentru că sunt slabi, ci pentru că din punct de vedere emoțional nu au știut să gestioneze acel moment”

      De regulă, orice eșec din viața unui adolescent e ridicat de acesta la nivel de dramă absolută, cu atât mai mult dacă acel eșec are legătură cu examenul de bacalaureat sau admiterea la facultate. „Încrederea în sine dispare, nu este o situaţie fericită. Dincolo de această realitate, ştim că pe moment nu putem face nimic. Urmează o perioadă în care elevul are nevoie să se regăsească pe sine. Are nevoie de suport emoţional, are nevoie de încredere, de ascultare. Un elev bun va ajunge cu siguranţă la locul potrivit. Dacă nu a fost acum, va fi sigur data viitoare. Alături de cei dragi, familie, prieteni, îşi va regăsi echilibrul”, consideră psihologul Maria Verdi. Totodată, specialistul afirmă că, de cele mai multe ori, un elev foarte bun, nu a picat examenul pentru ca are un IQ mic, ci pentru că din punct de vedere emoţional nu a reuşit să gestioneze acel moment. Ca o posibilă soluție de găsire a echilibrului și câștigare a încrederii în sine, psihologul îi sfătuiește pe tinerii care nu au reușit să treacă de “examenul maturității”, să participe la grupuri de dezvoltare personală și terapie individuală. Totodată, pentru următorul an de examinare, ne sfătuiește psihologul, elevul urmează să-şi stabilească o strategie de învăţare şi control emoţional, un program bine structurat, astfel încât BAC-ul să se încheie cu succes.

      În tot acest proces de recâștigare a încrederii în sine, părintele joacă un rol foarte important, crede psihologul. Ei trebuie să-i ofere tot sprijinul pentru a trece peste această etapă nefastă, nu trebuie să-l certe, nu trebuie să-i reproșeze, ci trebuie să-l responsabilizeze. “Indiferent de situaţie, cu examenul de bac luat sau picat, copilul este tot un copil pentru părinte. Are nevoie încă de suţinere, de înţelegere, de acceptare, de relaxare, de refacere. Rolul părintelui este de a fi prezent în viaţa lui, nu pentru a-l controla. Cu cât suntem mai detaşaţi, mai obiectivi, copilul învaţă mai repede din greşeli. Dacă privim în istorie, multe genii au greşit nenumărat înaintea marii realizări. Dacă tânărul are nevoie de experienţe, viaţa i le va oferi. În spatele unui eşec, poate fi o mare bogăţie, încă nedescoperită. Bacul este primul examen, urmează multe altele. Este un început, nu un sfârşit”, conchide psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

      Competenţe noi pentru jandarmi: Infracţiuni silvice şi controlul circulaţiei materialelor lemnoase

        Începând cu data de 13 iulie 2015, în urma modificării şi completării Codului Silvic prin legea nr.133/2015, ofiţerii şi subofiţerii din Jandarmeria Română au primit competenţa de a constata infracţiuni silvice şi de a efectua controlul circulaţiei materialelor lemnoase.
        Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.

        Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă şi se valorifică potrivit legii.

        De asemenea, prin legea nr. 149/2015 a fost modificată şi completată legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, lucrătorii Jandarmeriei Române fiind abilitaţi, începând cu data de 24 iulie a.c., să constate faptele ce constituie infracţiuni şi contravenţii în domeniul cinegetic.

        În executarea atribuţiilor prevăzute de lege, jandarmii vor coopera cu lucrătorii silvici şi cu personalul cu atribuţii în domeniul cinegetic.

        Jandarmii bacauani au efectuat activităţi de pregătire specifice împreună cu lucrători din cadrul Direcţia Silvică Bacău / ocoalele silvice teritoriale, fiind discutate particularităţile privind constatarea infracţiunilor şi contravenţiilor la regimul silvic.

        O tanara soferita a intrat cu masina intr-un gard

          La data de 14.07.2015, ora 14:30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Poduri au fost sesizaţi despre faptul că pe drumul judeţean 117 pe raza satului Poduri, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.

          La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti precum şi poliţiştii Postului de Poliţie Poduri, care în urma cercetărilor efectuate, au constatat următoarele:

          O tânără de 29 ani, din oraşul Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ-117, pe direcţia de deplasare Poduri – Moineşti, într-o curbă la stânga, din cauza carosabilului umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil

          În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Mun. de Urgenţă Moineşti, fără a necesita internarea. Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesteia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri procedurale.

          A acrosat o femeie pe trecerea de pietoni si a parasit locul accidentului

            Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi la data de 14.07.2015, orele 13.30, de către o femeie de 34 ani, din mun. Bacau, despre faptul că în jurul orei 09.30 a fost victima unui accident rutier produs pe Bld.Unirii din mun. Bacău, iar conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei.

            În urma cercetărilor, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 54 ani, din Bacău. Acesta conducea un autoturism pe Bld. Unirii din mun. Bacău, avand direcţia de mers către centrul oraşului și ajungând la trecerea pentru pietoni de la intersecţia cu str. Nicu Enea, bărbatul nu a acordat prioritate de trecere persoanei care era angajată regulamentar în traversarea străzii, acroşând-o cu oglinda retrovizoare din partea dreaptă a autoturismului, părăsind apoi locul producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiei.

            In urma investigaţiilor medicale, victima nu a necesitat internare.

            Atât victima, cât şi conducătorul auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rambele rezultate indicând 0.00 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere.

            Invitatie la ID Fest

            Traditia Ingenious Drama festival continua, ajungând la a 16-a editie, insa spiritul ramâne acelasi an de an: energie, galagie si mult teatru tânar.

            Poate asta suna ca o agitatie continua, dar pâna la urma chiar asa e, insa acesta este un pret mult prea mic pentru atmosfera care se raspândeste zilele acestea din Teatrul Bacovia. Nu o sa va povestesc pentru a 16-a oara despre ce e ID Fest, despre cum se desfasoara si de ce.

            Va voi spune, totusi, ce am vazut miercuri, in prima zi de festival. Am o bucurie enorma când vad ca teatrul nu moare si ca tinerii muncesc cu onestitate si cu pasiune, ca se infiinteaza trupe noi, si ca azi am vazut o evolutie. Mai exact, am vazut cum teatrul, de la o simpla curiozitate, a ajuns un lucru serios pentru tineri. Pâna la urma, jocul este valabil doar atunci când cei ce fac teatru au ceva de spus.

            Poate uneori nu gasesc modul cel mai corect de a o spune, insa se simte ca au un mesaj, mai ales ca au ales sa participe la festival. Din puctul meu de vedere, piesa „Eu când vreau sa fluier, fluier” este o reusita. Nu pentru ca este cea mai buna de miercuri, sau ca am eu o afinitate pentru cei care au jucat, ci pentru ca de la o trupa de teatru foarte tânara, intr-un timp scurt, au ajuns la o perfomanta ce a putut sa sensibilizeze cu mai multa finete decât la festivalurile trecute.

            geoLa ID Fest ne jucam serios. Pentru cei ce nu au auzit inca de acest eveniment, vreau sa va zic ca aici se petrece un lucru pe care adultii nu stiu sa il faca. Adica, sa fie concurenti, dar sa fie prieteni. Nu exista orgolii, doar dorinta de juca cu si pentru prieteni.

            Inca ceva! Mai stiti când am criticat publicul bacauan ca nu prea are bune maniere la teatru? Ei bine, va zic ca la ID publicul stie cum sa se comporte si va asigur ca nu se gasesc urme de seminte in sala. Bine, exista si aici câtiva spectatori care mai dorm in scaune, insa ii iertam, caci stim ca au muncit si ca somnul de cinci minute in timpul spectacolului e si el o traditie.

            Acum ca v-am descris putin din ce se petrece pâna pe 22 iulie la teatru, va invit pe voi, adultii in special, sa vedeti ca tineretul se mai ocupa azi cu lucruri frumoase. Va zic din experienta ca generatia noastra nu e damnata, asa cum credeti. Se munceste si se munceste cu drag pentru lucruri froase si simple. inca mai avem si noi ceva de spus.

            Geo Barcan

            Reguli ciudate, obligatoriu de respectat, din codurile rutiere ale altor țări

            Codurile rutiere ale unor țări precum Statele Unite, China, Marea Britanie și altele conțin unele dintre cele mai ciudate reguli pentru acest domeniu. Motorul de căutare Kayak.fr a dezvăluit câteva dintre cele mai surprinzătoare asemenea prevederi ce trebuie respectate, chiar dacă ele pot părea caraghioase sau absurde, potrivit site-ului 20minutes.fr, care oferă câteva exemple.

            În statul Kentucky din SUA, femeile pot conduce mașina în costum de baie, dar numai dacă sunt rănite, sunt însoțite de doi polițiști sau dețin o armă pentru a se apăra în caz de atac. ‘Această regulă datează din 1920 și nu a fost actualizată niciodată’, spune Emmanuelle Chiamisa, șef comunciare la Kayak.fr.

            În Cipru este interzis să mănânci sau să bei la volan, orice ar fi. O măsură bună pentru siguranța rutieră, dar greu de respectat în perioade de caniculă.

            Germania este considerată de mulți europeni paradisul nudiștilor. În această țară se poate de altfel conduce mașina și în costumul lui Adam. ‘În Germania, mașina este considerată spațiu privat unde poți face ce vrei’, arată Emmanuelle Chiamisa. Se recomandă totuși să se poarte ciorapi pentru că, în caz de accident, asigurările nu acoperă situațiile în care conducătorul auto nu este încălțat. De altfel, înainte să coboare din vehicul, ocupanții trebuie să se îmbrace, în caz contrar putând fi amendați.

            În Marea Britanie, călătorii care simt nevoia să se ușureze pe marginea drumului o pot face, dar cu două condiții: să o facă lângă roata din spate și să țină în permanență mâna dreaptă pe mașină. ‘Acest gest are fără îndoială menirea să arate că mașina este cea a conducătorului auto și că acesta nu urinează pe alta’, este de părere Chiamisa.

            Italienii țin la câini ca la ochii din cap. Dovada este că aceștia trebuie să poarte centură de siguranță atunci când sunt transportați cu mașina.

            În China, turiștilor nu le este permis să conducă mașini. Incredibil, dar adevărat. Dacă vor să meargă cu mașina, trebuie să apeleze la taxiuri sau la mașini cu șofer. ‘China nu a semnat convenția care autorizează folosirea permiselor internaționale’, explică Chiamisa.

            În Emiratele Arabe Unite, cămilele au prioritate de trecere în intersecții față de mașini. ‘În caz de accident, conducătorul auto trebuie să îi plătească o despăgubire proprietarului cămilei’, precizează șeful de comunicare al Kayak.fr.

            În statul Minnesota din SUA gorilele pot fi transportate cu mașina, însă numai în dreapta șoferului, pe așa-zisul loc al mortului, și niciodată pe bancheta din spate.

            O regulă care ar putea părea misogină este că în California femeile nu au dreptul să conducă în halat. Se consideră poate că, îmbrăcate astfel, ar distrage atenția automobiliștilor, care ar fi mai puțin atenți la drum.

            În Danemarca, conducătorii auto trebuie să se uite sub mașină înainte să demareze, să vadă dacă nu este cineva dedesubt.

            AGERPRES

            Pagina 1

              pagina1

              Marea imparteala in licee

                Opt din cei zece elevi cu media 10 din judetul Bacau au ales Colegiul Vranceanu. Ceilalti doi, din Onesti, au intrat la Colegiul Dimitrie Cantemir, din localitate.

                Santierul zburator

                corelarea lucrarilor de decolmatare cu moderizarea Insulei de Agrement intâmpina multe dificultati * pâna acum, s-a executat o zecime din decolmatare si s-a alocat o zecime din finantarea necesara * decolmatarea ar fi decurs mai rapid, daca santierul nu ar fi fost mutat de colo-colo prin albia Bistritei

                FOTO: A inceput ID FEST

                  Marti seara, a inceput, la Teatrul Municipal Bacovia, cea de a XVI-a editie a festivalului de teatru pentru adolescenti Ingenous Drama festival – ID Fest.

                  Expozitie de pictura Sorin Iosub in Bacau

                  Dupa ce a fost gazduita de Galeria Odeon din Bucuresti, expozitia personala itineranta 40/METAFORA a artistului plastic Sorin Iosub, membru al UAP, Filiala Timisoara, va fi repusa pe simeze si in spatiul generos al Galeriilor Frunzetti din Bacau.

                  In spiritul Proiectului Contemporanii, expozitia, in formula ei extinsa, cuprinde peste 40 de lucrari de pictura realizate de autor in perioada 2010-2015, o mini-serie de imagini ce surprind omul, dar si tuse din individualitatea lui artistului. ”Sorin Iosub se afirma ca un visator sentimental cu gustul misterului, al libertatii, al creatiei. Spirit viu si receptiv, marcat aproape ca un existentialist în propria-i piele, purtând aceasta filiatie spirituala a artistului complex, viata sa este arta sa precum de altfel poate confirma remarca lui Conrad Fiedler: L’art est l’extension de l’expérience” (Christian Paraschiv, artist plastic, Paris, 2015).

                  Vernisajul expozitiei “40/METAFORA” va avea loc pe 17 iulie, ora 17.00, la Galeria Frunzetti si va deschisa pâna pe 7 august.

                  “Ma napadesc teribile emotii, dar sarbatoarea întâlnirii cu câtiva oameni dragi de la Bacau ma curata de toata zgura nelinistilor si a emotiilor. Vernisajul expozitiei 40/METAFORA in Bacau este echivalent, pentru mine, cu întoarcerea fiului risipitor. Ma întorc pe meleagurile unde am luat prima gura de aer (Sorin Iosub este nascut in Solont – Bacau, in 1975 – n.a). Acum s-a împlinit sorocul, ma adun de pe drumurile mele cele multe, ma întorc in Bacau pentru a arata ca totul a avut un rost, atât plecarea mea la studii în Timisoara, cât si lucrul pe santierele de arta monumentala de prin tara”, declara Sorin Iosub, intr-un interviu publicat pe DC News.

                  Premiu special la „Mamaia Copiilor” pentru o mica artista din Bacau

                  Festivalul National de Creatie si Interpretare „Mamaia copiilor”, care s-a desfasurat zilele trecute la Constanta, a ajuns anul acesta la a XV-a editie. Judetul Bacau a fost reprezentat la sectiunea „interpretare”, la grupa de vârsta 4-6 ani, de Miruna Stefania Hârbu, eleva in clasa I la Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau.

                  Micuta artista, coordonata de prof. Claudia Vasilache, a interpretat piesa „Ciocanitoarea”, muzica si text Marcel Iorga, si a reusit sa convinga juriul ca merita sa fie pe scena festivalului. Ea a obtinut un „Premiu special” dintre premiile juriului „In Memoriam George Naghi” 2015.

                  „Pentru Miruna si pentru noi, oamenii care o calauzim in aceasta activitate, familie, profesori, prieteni, acest premiu inseamna foarte mult. Este recunosterea faptului ca suntem pe drumul cel bun, ca Mirunica a avut ceva de spus prin interpretarea ei. Este un premiu muncit”, a declarat Ramona Hârbu, mama interpretei.

                  Festivalul s-a desfasurat pe trei mari sectiuni, interpretare, creatie si show, pe categorii de vârsta distincte, de la 4 la 15 ani. In total, aproape 300 de concurenti au urcat pe scena.

                  Magazin bransat la curent cu ajutorul politistilor

                    Când la mijloc sunt orgolii, un simplu bransament la curent electric se face cu executor judecatoresc, politie si scandal. Un adevarat circ s-a produs ieri in plin centrul Bacaului, la magazinul de imbracaminte “Raspberry”, de la parterul Hotelului Bistrita, spatiu al SC Decebal Bacau.

                    Conflictul dintre cele doua firme este vechi de trei ani, izbucnit la câteva luni dupa ce Yusuf Tepe, administratorul de la UK Maxx London, a incheiat contractul de închiriere pentru magazinul “Raspberry”. Mai exact, in momentul in care conducerea SC Decebal ar fi primit o oferta de la o banca si a realizat ca ar putea scoate mai multi bani din chirie. A incercat sa rezilieze contractul cu firma din Buzau, dar pentru ca patronul nu a cedat, au inceput problemele.

                    Mai întâi, magazinul a ramas fara curent, apoi a fost inundat, inclusiv cu dejectii. Scandalul s-a mutat in instanta, iar conducerea Hotelului Bistrita a fost obligata sa furnizeze curent electric. Hotarârea judecatoreasca nu i-a impresionat, insa, pe cei de la SC Decebal, iar, de trei ani, magazinul de la parterul hotelului nu are curent electric decât când era chemata politia. Magazinul a fost inchis de mai multe ori, pe perioade mai mari de timp, in conditiile in care nu exista sursa de încalzire, usile cu senzor nu se deschideau, iar casa de marcat nu functiona.

                    Somati de politisti sa permita accesul in curte

                    Yusuf Tepe a facut mai multe actiuni in instanta impotriva SC Decebal, printre care si una in care cerea bransament separat la E.ON. In decembrie anul trecut, Judecatoria Bacau a dat câstig de cauza firmei din Buzau si i-a permis sa faca bransament separat pe cheltuiala SC Decebal. In acelasi timp, a fost respinsa cererea de evacuare a chiriasilor.

                    “Hotarârea este executorie, chiar daca s-a facut apel. Din decembrie anul trecut ne chinuim sa o punem in aplicare. Am mai fost o data cu executorul si nu ne-au dat voie sa intram in curtea lor sa facem bransamentul. Am decis sa chemam si politia. Nu se asteptau sa piarda si nu vor sa respecte hotarârea instantei”, explica avocatul Mihai Ursu. Ieri dupa amiaza, executorul a mers din nou la Hotelul Bistrita si a chemat si politia. S-au lovit de un nou refuz din partea angajatilor hotelului prinsi intre ciocan si nicovala.

                    “Daca nu vine nimeni din conducere, executorul poate forta intrarea!”, i-a atentionat unul dintre agentii de politie. Dupa câteva telefoane date de la receptia hotelului, au aparut la fata locului directoarea economica si doi juristi care au reclamat ca executarea nu este legala.

                    “V-am spus de saptamâna trecuta ca vin cu politia! Stiti continutul hotarârii si stiti ca trebuie respectata! Deschideti sa facem bransamentul, altfel intram cu forta!”, le-a pus in vedere executorul. Agentii de politie au confirmat inca o data ca executorul poate forta intrarea si ca cei care se opun vor fi acuzati de comiterea unei infractiuni. In final, s-a spart lacatul de la poarta care ducea in curte, de unde se putea face bransamentul. La executare au asistat si reprezentantii firmei de paza, alertati prin butonul de panica de catre angajati ai hotelului.

                    Cei trei ani de sicane in care activitatea magazinului a fost afectata au atras si procese de despagubiri morale si materiale deschise de firma din Buzau. “Suntem cu aceste procese la prima instanta, in faza de expertize. Cerem despagubiri de 470.000 lei pentru pierderile suferite si cheltuielile suportate in toti acesti ani in care am stat fara curent si am fost inundati constant. De asemenea, cerem reducerea chiriei pentru aceasta perioada si daune morale”, ne-a declarat Yusuf Tepe.

                    “Consideram ca executarea silita s-a desfasurat în conditii  de nelegalitate, atât timp cât la acest moment creditorul SC UK Maxx SRL nu mai are un titlu executoriu valabil. Desi debitoarea a solicitat expres prin nenumarate cereri încetarea de îndata a executarii silite, executorul judecatoresc împreuna cu creditorul au continuat executarea silita încalcând drepturile creditoarei si prin aceea ca a dat dovada de rea-credinta prin emiterea unor notificari de prezentare comunicate cu doar o zi înainte si primite în chiar ziua termenului fixat pentru executare, cu o ora dupa ce începuse deja executarea. Titlul executoriu în temeiul caruia executorul judecatoresc a demarat procedurile de executare, LA ACEST MOMENT, nu se mai bucura de aceasta calitate atât timp cât, prin recalificarea caii de atac din recurs în apel înca din data de 16.06.2015 prin încheierea de la acelasi termen data în cadrul dosarului nr. 16177/180/2012,  hotarârea ce se executa nu mai este definitiva si, totodata, executorie conform vechii reglementari”, este punctul de vedere al SC Decebal Bacau, trimis prin avocata Irina Iacob.

                    Buhusi, un târg intrat in circuitul drogurilor

                      In urma cu niste ani buni am prezentat politistilor o mostra din ceea ce banuiam ca ar fi un drog folosit intr-un spatiu public buhusean. N-am primit niciun raspuns. Apoi am sesizat, oficial, ca un apartament din cartierul Cornisa ar fi un centru de distributie a drogurilor. Tot fara raspuns.

                      Am insistat pentru feed-back si mi s-a raspuns, oarecum superior, ca e vorba de strategii, de secrete profesionale, de rabdare. Sincer, ca profesor, imi era teama de reactia negativa a copiilor in fata ofensivei incipiente a drogurilor…

                      Acum exista o certitudine: târgul Buhusi a fost cucerit de droguri… Doi consilieri locali, doi patroni, dar si alti cetateni din zona bulevardului Nicolae Balcescu ne-au confirmat ca, la ceas târziu de seara, in spatele blocurilor, copii si adolescenti experimenteaza nu doar fumatul tigarilor ,,speciale”, ci si injectatul. Faza cu punga de prenadez e prezenta si pe strazi. Având un prunc in brate, o mamica a fost vazuta practicând acest sport periculos, pe strada, in plina zi.

                      Incinta fostei gradini zoologice a devenit, si ea, atractiva, pentru experimentarea a tot felul de substantee halucinogene. In fosta cusca a ursilor sunt cartoane care par sa tradeze faptul ca niste copilasi s-ar adaposti aici, temporar.

                      Cert este ca aici au fost gasite pungi cu resturi de prenadez.
                      Locatari din zona blocurilor aflate in vecinatatea pietei de sus n-au spus ca la ceas inaintat de seara, in mai multe rânduri au fost vazute ,,mertanuri suspecte, straine de oras”.

                      Dupa ce analizau cu atentie imprejurimile, cei din masina ieseau la o plimbare nevinovata si plasau discret o punga, unui tânar, primind, tot discret, un pliculet. O fi o banuiala exagerata, desigur, dar unele evidente pot crea suspiciuni de tot felul.

                      Bursa Locurilor de Munca, la Onesti

                        Vineri, 17 iulie, intre orele 11.00 si 17.00, la Sala Polivalenta „Nadia Comaneci” din Onesti, este programata Bursa Locurilor de Munca, eveniment initiat de Camera de Comert si Industrie (CCI) Bacau, in parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri”, Universitatea „George Bacovia”, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si Primaria Municipiului Onesti. Actiunea face parte din proiectul „Integrarea pe piata muncii a absolventilor 2015 – facilitati fiscale oferite de stat”.

                        In programul Bursei, vor fi, dupa deschiderea oficiala de la ora 11.00, sesiuni de informare/workshop-uri menite sa ofere informatii utile absolventilor si persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca. Astfel, cei interesati vor putea afla detalii despre cum sa te prezinti la interviu sau cum îti deschizi o afacere etc., dar si intâlniri directe intre angajatori si absolventi / persoane aflate in cautarea unui loc de munca etc. In Zona Onesti, care cuprinde municipiul Onesti, orasele Tg. Ocna, Slanic Moldova si comunele Bârsanesti, Berzunti, Bogdanesti, Buciumi, Caiuti, Casin, Cotofanesti, Dofteana, Gura Vaii, Helegiu, Livezi, Manastirea Casin, Oituz, Pârgaresti, Sanduleni, Stefan cel Mare, Tg. Trotus si Urechesti functioneaza 1.848 de firme.

                        In functie de numarul de salariati, cifra de afaceri si potentialul de dezvoltare, din rândul acestora, au fost selectate un numar de 580 de firme care au fost invitate sa participe la eveniment, pentru prezentarea ofertei de locuri de munca.

                        „Si-au anuntat participarea, pâna in prezent, 44 de firme care dispun de 223 locuri de munca, de la agent de vânzari, ajutor de bucatar sau ajutor de ospatar, pâna la asistent farmacist, casier jocuri electronice, lucrator confectii metalice, confectioneri industria usoara, consilier marketing, contabil sau coordonator tehnic, economist, inginer constructor, inginer industrie alimentara, inginer industria lemnului si multe, multe altele.

                        Ne asteptam ca la Bursa Locurilor de Munca de la Onesti sa avem o prezenta mare din rândul absolventilor 2015 cu studii superioare, al absolventilor de licee, colegii tehnice, scoli de arte si meserii, precum si a tuturor celor aflati in cautarea unui loc de munca”, a declarat Doru Simovici, presedintele CCI Bacau.

                        Intorsi acasa dupa ani de munca, „stranierii” se apuca de agricultura

                        Zeci de tineri din diverse localitati din judet s-au inscris la cursurile de pregatire in domeniul agricol organizate de Camera Agricola Bacau. Astfel, in prezent, se afla in derulare un astfel de curs destinat celor care vor sa dezvolte abilitati in meseria de lucrator in culturi vegetale. „Avem 28 de cursanti inscrisi la acest curs care se deruleaza pe diferite module. Acestia vor invata despre tot ce inseamna culturi vegetale, de la legume, vita de vie, pâna la pomicultura, cultura mare, chiar floricultura etc.

                        E drept ca, fiind toate aceste module, volumul de predare este foarte mare. De aceea, cursantii trebuie sa fie foarte atenti la toate informatiile, desi e clar ca ei au deja o orientare spre un anumit domeniu in care vor sa aplice in viitor.

                        In plus, cursul având competente in aproape toate ramurile agriculturii, diploma pe care o vor primi va putea fi folosita inclusiv pentru a putea accesa proiecte cu finantare europeana”, a declarat Florin Acatrinei, doctor in pomicultura, angajat al Camerei Agricole Bacau. Interesant este ca la acest curs s-au inscris tineri din aproape toate partile judetului, care vor sa dezvolte diferite afaceri in agricultura.

                        „Ma intereseaza infiintarea unei plantatii de catina in zona Damienesti, pe o suprafata de 14 hectare, si am venit sa aflu mai multe de la lectorii de aici”, ne-a spus Marius Blajut, de 33 de ani, din Bacau. La fel de interesant este ca, printre cursanti, se numara multi tineri care s-au intors de la munca in strainatate. Este si cazul lui Florin Sava, de 33 de ani, care a lucrat timp de 12 ani in Spania, in vânzari, dupa ce inainte a fost angajat la CPL un timp scurt. Marturiseste ca, desi a copilarit in zona Margineni, nu a pus niciodata mâna pe o sapa. Abia acum a inteles ca agricultura este un domeniu al prezentului si al viitorului.

                        „Initial, am aflat din ziarul «Desteptarea» despre un tânar din Buhusi care, la fel, s-a apucat de agricultura si a urmat un astfel de curs. Eu, abia anul trecut am dat prima data cu sapa, la o matusa de-a mea care e plecata in Italia si mi-a lasat in grija o gospodarie de la Gârleni. Am reusit sa incropesc acolo un soi de gradina cu de toate si vreau sa va zic ca, asa nepriceputi cum eram, ne-a iesit toate mai bine ca la altii. Ceapa si rosiile s-au manat toate la vecini, iar la noi sunt de toata frumusetea. Si nici macar nu le-am stropit cu ceva.

                        Am facut insolatie, bataturi, de toate, dar asa nu se poate, trebuie sa te mecanizezi cumva”, explica tânarul Florin Sava. Cristina Mihalea Bujor este un alt cursant, are 33 de ani si a studiat matematica-fizica in România, dar a decis sa lucreze o vreme in Spania, in domeniul vânzarilor, la o multinationala.

                        „Vreau sa infiintez niste solarii in zona Buhoci si am studiat despre pomicultura, legumicultura, cereale etc. Iar, acest curs ma ajuta sa ma decid ce afacere in agricultura voi demara”, spune Cristina Mihalea Bujor. Cursul a fost demarat in urma cu o luna si jumatate si urmeaza a se incheia in data de 8 august, prin sustinerea unui test grila.

                        Bilant dulce pentru SCM Bacau

                        Clubul condus de Relu Auras si-a premiat laureatii ultimei luni, oferindu-le câte un tort

                        Lupte greco-romane/ CN Juniori 2: Trei titluri pentru CSS Bacau

                        CSS Bacau a fost protagonista Campionatelor Nationale de Lupte rezervate Juniorilor 2 desfasurate zilele trecute, la Constanta.

                        Elevii profesorului Ion Butucaru au cucerit nu mai putin de trei titluri nationale prin George Mihai (42 kg), Alexandru Dosoftei (63 kg) si Nicu Ojog (76 kg), carora li s-a adaugat si o medalie de bronz, adjudecata de Adelin Artenie, la 58 kg.

                        „Toti sportivii mei au avut un parcurs foarte bun, insa as dori sa remarc in mod special dezinvoltura lui Dosoftei, care a trecut usor si de campionul la 69 kg. In ceea ce-l priveste pe Ojog, meciurile acestuia nu au durat mai mult de 30 de secunde”, a declarat prof. Butucaru, care nu a uitat sa sublinieze nici evolutia lui Artenie, sportivul nascut in 2000 cedând in urma unui avertisment lupta cu campionul categoriei, aflat cu doi ani mai mare ca vârsta.

                        Cei trei campioni nationali al CSS Bacau vor reprezenta România la Europenele de luna viitoare, de la Subotica. George Mihai si Nicu Ojog vor ajunge in Serbia pe banii Federatiei, in timp ce costurile de deplasare ale lui Dosoftei vor fi suportate de CSS Bacau.

                        Palatul Copiilor Bacau, in top

                        Final de sezon in forta pentru judoka pregatiti de prof. Dorin Cruceanu la Palatul Copiilor Bacau. Gruparea bacauana s-a intors cu trei medalii de la finalele Campionatelor Nationale Under 12 si Under 13 desfasurate weekendul trecut, la Arad, asigurându-si astfel, suprematia locala in domeniu.

                        Sâmbata, Kimberley Ungureanu s-a laureat vice-campioana nationala la Under 13, la 48 kg, in timp ce coechipiera sa, Andreea Radu a cucerit bronzul la aceeasi categorie de vârsta, dar la 32 kg. Duminica a venit rândul lui David Cioineag sa-si confirme clasa.

                        Bacauanul a devenit vice-campion national la Under 12, la 46 de kg, ratând aurul la limita. „Sunt foarte multumit de prestatia elevilor mei si ma bucur ca anul acesta am confirmat si la masculin, astfel incât, dupa un sezon dificil, cu putine competitii de anvergura, am câstigat patru medalii nationale; doua la feminin si doua la masculin”, a declarat prof. Dorin Cruceanu, care a tinut sa remarce si evolutia buna de la Arad a lui Mihaita Varvaroi (U12, 55 kg) si Alyia Dospinescu (U12, 40 kg).

                        Pentru judoka de la Palatul Copiilor urmeaza o binemeritata vacanta, reluarea pregatirilor incluzând si un cantonament la mare, in statiunea Olimp.

                        ULTIMELE ȘTIRI