Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată la data de 30 septembrie 2015, de un bărbat de 40 ani, domiciliat în com. Dealu Morii, în calitate de persoană vătămată, despre faptul că în cursul aceleasi zile, persoane necunoscute au sustras doua piese metalice ce le avea depozitate in bena unei autoutilitarei, în timp ce se afla parcată pe str Nicu Enea din Municipiul Bacău.Valoarea prejudiciului reclamat este de aproximativ 1000 lei.
În baza sesizării au fost efectuate verificari si investigatii in zona comiterii faptei. Stabilindu-se ca autor al furtului un bărbat de 47 ani, din com. Gioseni, jud. Bacau.
Acesta a fost audiat recunoascandu-si fapta comisa. S-a stabilit ca bunurile sustrase au fost predate unui centru de colectare materiale feroase din mun. Bacau.
Bunurile sustrase au ost recuperate si predate persoanei prejudiciate.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 din C.P.
La data 30.09.2015, ora 16:10, o patrulă de siguranţă rutieră, în timp ce acţiona cu autoturismul din dotare pe raza mun. Moineşti, a depistat în flagrant un bărbat de 40 de ani, din com. Poduri, jud. Bacău, în timp ce conducea autoturismul, pe str. George Coşbuc din mun. Moineşti, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Mun. de Urgenţă Moineşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin.1 din C. pen., urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri procedurale.
Obişnuiţi, probabil, cu MCV-urile pe drumurile naţional-europene, în ultima dimineaţă a lunii septembrie a.c., unii şoferi au avut parte de o surpriză: RADARE PE DRUMURILE JUDEŢENE !
Într-un interval de doar trei ore, pe 8 drumuri judeţene din judeţul Bacău, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea excesului de viteză cu dispozitivele de măsurare a vitezei omologate, ocazie cu care 46 de şoferi au fost depistaţi cu o viteză mai mare faţă de cea maxim admisă pe un anumit sector de drum, 4 dintre aceştia fiind nevoiţi să tragă pe dreapta întrucât au apăsat prea tare pe pedala de acceleraţie, depăşind 100 km/h în localităţi, fapt pentru care li s-au reţinut permisele de conducere.
Un exemplu semnificativ îl reprezintă conducerea de către un bărbat de 39 ani a unui autoturism cu viteza de 114 km/h în localitatea Boşoteni, com. Bereşti-Tazlău, conducătorul putând pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a sa ori a altor persoane întrucât şi inspecţia tehnică periodică a autovehiculului era expirată încă din anul 2014.
Tragedia s-a petrecut la scurt timp dupa miezul noptii, pe drumul comunal 199, in interiorul localitatii Magura.
Potrivit politistilor, un sofer de 37 de ani, din Bacau, pe fondul neadaptarii vitezei intr-o curba a parasit carosabilul si s-a izbit de un podet din fata unui imobil.
Impactul a fost atat de violent incat a transformat bolidul pe care-l conducea intr-un morman de fiare. La fata locului au ajuns echipaje de pompieri si ambulanta, care l-au scos pe tanar din masina si l-au resuscitat minute in sir, insa fara rezultat, fiind declarat decedat.
Barbatul era singur in masina. Politistii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul rutier.
Sedinta cu scântei ieri, la Consiliul Local. Daca pâna acum majoritatea penelista era in total acord cu initiativele propuse de executivul Primariei, ieri s-a schimbat foaia.
Proiectul care a stârnit discutii aprinse a fost cel de majorare a salariilor angajatilor din primarie si institutiile subordonate. Acesta a fost retras intr-o alta sedinta de consiliu, tocmai pentru ca nu respecta prevederile legale si era neclara.
Secretarul municipiului nu a dat avizul de legalitate, lucru care s-a repetat ieri, dupa ce la mapa a sosit acelasi proiect initiat de primarul Stavarache.
Discutiile s-au dus insa intr-o cu totul alta directie când a luat cuvântul consilierul local PNL Neculai Nechita, care a exprimat, dupa spusele sale, opinia grupului liberal din consiliu.
“Dupa primul mandat, când a facut lucruri benefice pentru oras, primarul Stavarache parca a luat-o razna. L-au innebunit banii. Nu vreau sa mai aveti impresia ca suntem oamenii lui Stavarache. Suntem in situatia de a vota un proiect ilegal si discretionar al «bibliotecarului» (n.r. – primarul Romeo Stavarache)”, a declarat Nechita.
A fost imediat corectat de viceprimarul Vasile Tescaru, care a tinut sa precizeze ca punctul de vedere exprimat nu este cel al grupului liberal. “Aceasta declaratie politica nu a fost discutata in grup. A inceput sa functioneze opozitia liberala, observ!”.
Atacurile la adresa primarului nu s-au oprit aici, ba s-au repetat pe tot parcursul sedintei, Nechita comentând la toate proiectele initiate de edilul inca in functie sau de cei doi viceprimari ai sai. “Multumesc ca v-ati trezit! De ce ati votat cu ochii inchisi pâna acum?”, a fost si replica consilierului UNPR, Cristi Manolache.
In schimb, cel vizat direct de aceste acuzatii, primarul Romeo Stavarache, care nu a participat la sedinta, nu a dorit sa comenteze prea mult declaratiile consilierului local cândva loial. „Excesele verbale ale unora nu merita bagate in seama, si cu atât mai mult nu merita comentate”, a spus primarul Romeo Stavarache.
Majorarea salariala a fost aprobata
Secretarul Ovidiu Popovici a sustinut ca nu poate aproba proiectul de hotarâre privind majorarea salariala in forma propusa de primar, intrucât “normele tehnice cerute de lege nu sunt respectate, este formulat mult prea ambiguu si nu sunt sume in buget alocate pentru acest capitol”. Acesta a luat apararea angajatilor din primarie care lucreaza “in stres si frica de a semna orice fel de hârtie”, aratând ca de principiu este de acord cu majorarea lefurilor.
Intr-un final, proiectul amendat a trecut de votul consilierilor locali. Angajatii primariei si institutiilor subordonate vor primi salarii cu 12 la suta mai mari incepând cu 1 iulie 2015. Daca plafonul nu va acoperi majorarea salariala, drepturile lor vor fi sistate pâna la suplimentarea bugetului cu sumele necesare si se va dispune recuperarea acestora.
„Proiectul de hotarâre a fost elaborat in baza unei Hotarâri de Guvern, care admite majorari de pâna la 12%, si care se pune in aplicare prin dispozitie de primar, in calitatea sa de ordonator de credite. A fost totusi nevoie ca proiectul sa treaca prin Consiliul Local fiindca se aplica retroactiv, de la 1 iulie.
Avem banii necesari, fiindca am primit 1.618.000 lei, din care 930.000 merg la salariile din Primarie, 432.000 sunt pentru politie si 200.000 pentru noua organigrama a primariei. Domnul secretar al Primariei, prin modul in care trateaza aceste hotarâri, incalca flagrant legea”, a fost replica primarului Stavarache la toate acuzatiile care i s-au adus indirect in sedinta.
Cristi Minculescu e din nou impreuna cu colegii din trupa IRIS si asta ramâne batut in cuie, dupa cum au asigurat, ieri, membrii formatiei, in cadrul unei conferinte de presa organizate la reprezentanta Skoda Bacau.
De ce la Skoda? Deoarece Skoda Superb este masina oficiala a trupei IRIS in acest turneu, o masina care, a spus Cristi Minculescu, daca a rezistat pe strazile din Bacau, poate sa mearga pe oriunde.
Liderul trupei a spus ca, având in vedere vârsta formatiei si vremurile, nu mai poate fi vorba de pregatirea unui disc; ci, atunci când este cazul se lanseaza câte un sigle.
Cum nimeni aproape nu mai cumpara discuri, toata lumea preferând sa „traga” muzica de pe Internet, IRIS se va axa pe concerte, atât in cluburi, ca si pâna acum, dar si in spatii mai mari: teatre sau case de cultura.
In ceea ce priveste colaborarile, trupa a sustinut deja un concert, impreuna cu orchestrele filarmonice reunite din Arad si Timisoara, iar pentru Craciun trupa pregateste o surpriza.
[wonderplugin_gallery id=”354″]
Aseara, IRIS a concertat la Casa de Cultura a Sindicatelor din Bacau.
Gradele militare au fost acordate de cdor. Grigorie Nicolae/Foto: facebook Baza 95 Aeriana Bacau
Noua cadre militare de la Baza 95 Aeriana Bacau au fost inainte in gradul militar urmator, in baza Legii nr.80/1995. Mr. Ilie Sebastian Mihai si mr. Mihaila Bogdan au fost inaintati incepând cu 30 septembrie 2015, la gradul de locotenent colonel, iar sublocotenentul Benedic Cristian Andrei a primit gradul de locotenent.
Pe lista de avansari figureaza si patru maistri militari. Rusu Valentin a fost avansat la gradul de maistru militar principal, Rosca Vasile Daniel este maistru militar clasa I, Terinte Marian Gheorghe este maistru militar clasa a II-a, iar Ionescu Silvian George a primit gradul de maistru militar clasa a III-a.
Au mai indeplinit conditiile pentru avansare si termenul de stagiu militar in grad si doi subofiteri. Este vorba despre plt. maj. Gherca Marcelin care a primit tresele de plutonier adjutant si de plt. maj. Motorga Laurentiu, inaintat la gradul de plutonier adjutant.
Toti cei inaintati in grad au fost felicitati personal de cdor. Grigorie Nicolae, sef de Stat Major.
Prima etapa a campionatului de fotbal feminin al Ligii 1 a adus prima victorie Magurii 2012 Bacau. Weekendul trecut, pe stadionul „Lucretiu Avram”, „Pisicile Rosii”, asa cum este cunoscuta echipa antrenata de Vasile Jercalau s-au impus cu 5-0 (4-0) impotriva celor de CSM Pascani. Andreea Bujor a deschis scorul in minutul 3, Diana Rotaru a reusit o „dubla” in minutele 7 si 23, pentru ca in min. 37, Amalia Aldea sa stabileasca rezultatul primei parti.
La trei minute de la reluare, Andreea Bujor a punctat din nou, stabilind scorul final. „Sunt foarte bucuroasa pentru aceasta victorie. Ne da incredere pentru urmatoarele jocuri si vrem sa demonstram ca si noi, fetele, putem juca fotbal”, a declarat Andreea Bujor.
„Un meci bun, in care am reusit sa ne dominam adversarul la toate capitolele.Fetele s-au daruit si au aratat ca pot mai mult.Nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece deoarece avem un campionat lung, cu adversari dificili. Pe lânga valoarea adversarilor- Alexandria, echipa cu state vechi in Superliga, Constanta, Reghin sau Buzau- trebuie sa facem si deplasari lungi, iar costurile sunt pe masura”, a afirmat antrenorul Jercalau, care a utilizat urmatoarea garnitura contra Pascaniului: Stefania Bugulet- Veronica Pitirici, Alina Trefas (’11 Diana Burca), Ana Maria Barbulisteanu, Alexandra Tanasa (’78 Gabi Rotaru), Andreea Bujor, Ana Marin, Diana Rotaru, Irina Andries, Alina Ardeleanu (’55 Tania Prajesteanu), Amalia Aldea (’80 Georgiana Vraciu).
In urma acestei victorii, Magura 2012 se situeaza pe locul 3 in Seria de Est, care numara zece echipe. Runda viitoare, pe 4 octombrie, „Pisicile” vor evolua la Buzau, contra Viitorului.
Celelalte rezultate ale etapei inaugurale: Universitatea Galati- Viitorul Reghin 2-9, Transilvania Brasov- Armonia Dolhesti 1-10, CSS Târgoviste- Selena Constanta 3-1.
Competitia de natatie „Cupa Bacaului” organizata de Asociatia Judeteana de Natatie si Pentaton Modern, CS Nautica si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret ajunge in acest an la editia cu numarul opt.
Categoriile de concurs ale intrecerii ce va avea loc in perioada 24-25 octombrie, la Bazinul Olimpic de Inot, sunt de la U13 la U8, plus Open pentru intervalul de vârsta 13-15 ani. Primele trei locuri la fiecare proba de concurs pe an de nastere si sex vor fi premiate cu diplome si medalii.
Va fi premiat cu Cupa Bacaului sportivul cu cele mai bune rezultate la fiecare categorie de vârsta si sex (locul 1- 3puncte; locul 2- 2p.; locul 3- 1p.).
Ziua Internationala a Muzicii, 1 octombrie, coincide cu startul primului festival de muzica noua din România, Zilele Muzicii Contemporane ce se va desfasura în perioada 1-4 octombrie. Emblematic pentru Bacau, Festivalul aflat la a 29-a editie, va debuta mâine la Sala „Ateneu” cu lansarea cartii „Polifonii shakespeariene” si un concert simfonic dirijat de maestrul Ovidiu Balan, solist – violonistul Ioan Marius Lacraru. În program figureaza lucrari de Liviu Danceanu, Costin Miereanu, Ulpiu Vlad si Ghenadie Ciobanu. În a doua seara, în acelasi cadru, vor evolua SIMC Ensemble din Milano, dirijat de Marcello Parolini, cu Antonella Bini la flaut, Marco Sorge – clarinet, Yoko Morimyo – vioara, Emanuele Rigamonti – violoncel, Gabriele Rota – pian, care vor interpreta lucrari de P. Cattaneo, B. Zanolini, S. Fontanelli, S. Bo, P. Coggiola, D. Anzaghi.
Serile de sâmbata si duminica ne întâlnim la Centrul de Cultura „George Apostu”. Violoncelista Anca Vartolomei va sustine un program cu lucrari de: N. Brândus, C. Ioachimescu, Jean Paul Dessy, L. Danceanu. Festivalul se va încheia duminica cu lansarea lucrarii „Ochiul” (L. Danceanu – Iosif Haidu) si concertul Ansamblului Archaeus cu Liviu Danceanu: Ochiul fugii – fuga ochiului, op.167-173 (Simona Jidveanu – soprana, Anca Vartolomei – violoncel, Rodica Danceanu – keyboards, Dorin Gliga – oboi, Ion Nedelciu – clarinet, Serban Novac – fagot, Sorin Rotaru – percutie, Marius Lacraru – vioara, Liviu Danceanu – conducerea muzicala), cu lucrari de: Danceanu, Angelina Abad si Horia Surianu.
Asezata sub titulatura „Postmodernismul. Addenda”, muzica contemporana din aceasta toamna ne invita la audierea unor lucrari de muzica noua apartinând creatorilor români si din lume, opus-uri interpretate în prima auditie sau în festivaluri de gen din strainatate. O sa încheiem cu afirmatiile lui Will Gompertz, citate în programul de sala: „cel mai grozav lucru la postmodernism este ca poate fi aproape orice vrei tu sa fie. Ceea ce este paradoxul implicit aflat in centrul acestei miscari, care are capacitatea unica, pâna si din punctul de vedere al artei moderne, de a uimi si de a scoate din sarite. Ceea ce e tipic postmodern”.
Iubitorii de muzica noua sunt invitati sa faca cunostinta cu cele mai noi compozitii muzicale, de joi pâna duminica, la ora 18,30.
Blocul nr. 160A va fi debransat de la reteaua de apa incepând cu 1 octombrie/Foto: Ramona Ionescu
– de la 1 octombrie, o familie de pe strada Milcov va ramâne fara apa rece – proprietarul in cauza a acumulat datorii mari la intretinere si asociatia de proprietari nu crede ca va recupera banii prea curând de la debitor – in plus, conducta care alimenta singurul consumator din bloc este sparta, iar pierderile sunt destul de mari – restul locatarilor din blocul nr.160A au bransamente separate la apa rece
Conducerea Asociatiei de proprietari nr. 39 a solicitat Companiei de Apa debransarea de la reteaua de apa a blocului nr. 106A de pe strada Milcov. Liliana Capatâna, administratorul Asociatiei nr. 39, spune ca a facut aceasta solicitare pentru ca in scara respectiva a ramas un singur consumator, iar proprietarul respectiv are o datorie de 1.468,83 lei.
„Restul locatarilor au bransamente separate si pe ei nu-i afecteaza aceasta decizie. I-am pus in vedere proprietarului de la apartamentul nr. 10 sa-si plateasca debitul, insa acesta ne-a comunicat ca in viitorul apropiat nu poate achita suma restanta, din cauza problemelor financiare pe care le are”, declara administratora. Se pare ca la scara respectiva se inregistreaza pierderi mari de apa pentru ca ar fi sparta conducta de apa rece.
„I-am anuntat pe cei de la CRAB ca exista o pierdere de apa intre camin si subsol, insa, nu a venit nimeni sa verifice acest lucru si sa remedieze problema. Neavând alta solutie, am cerut blindarea conductei de apa rece, cu acordul majoritatii proprietarilor din blocul respectiv. Am luat legatura inclusiv cu familiile plecate in strainatate, iar acestea si-au dat acceptul si ne-au asigurat ca isi vor face la rândul lor bransament separat la apa rece atunci când vor reveni in tara”, a spus Elena Maria Viziteu Dariea, presedinta Asociatiei de proprietari nr. 39. Din declaratiile acestora, in apartamentul care va ramâne fara apa rece locuiesc cinci persoane.
“Reluarea furnizarii apei se face la solicitarea asociatiei de proprietari si dupa achitarea contravalorii lucrarilor de debransare, rebransare si sigilare a montajului”, arata reprezentantii Companiei de Apa Bacau. (Ramona Ionescu, Andreea Gavrila)
Acesta este rezultatul Proiectului ErasmusA, Actiune Cheie 1, „Mobilitati in domeniul formarii profesionale” – Competente noi – valoare adaugata”, derulat in perioada 1 octombrie 2014 – 30 septembrie 2015 de Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau. Grupul tinta a fost format din 28 de elevi, din clasele a X-a si a XI-a, de la bilingv, care au avut parte de o experienta practica de munca in domeniul traducerilor la ADC College din Londra.
„Mobilitatea elevilor a constat in traducerea unui manual pus la dispozitie de catre prof. Mioara Pruteanu si prof. Mihaela Ciuchi, de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau, in urma unui parteneriat. Este vorba despre un manual de implementare a firmelor de exercitiu si se adreseaza elevilor de la Colegiul Economic, care participa la târguri internationale de profil”, a declarat prof. Mariana Andone, coordonator proiect. Asadar, traducerea s-a facut in Marea Britanie, la ADC College, acolo unde elevii au primit sprijin specializat.
Manualul a fost deja tiparit in mai multe exemplare, insa poate fi vizualizat si pe site-ul proiectului: www.cn-va.weebly.com. Tot aici poate fi consultata si o alta lucrarea realizata de elevii din proiect, respectiv „Ghidul de greseli tipice ale traducatorului in engleza de afaceri”. „A existat o mare exigenta in nominalizarea elevilor participanti in cele doua fluxuri. Au fost alesi cei mai buni si au reusit sa traduca acest manual de care va beneficia Colegiul Economic”, a declarat prof. Calin Boamba, director la CN „V. Alecsandri” Bacau.
La conferinta de inchidere a proiectului a fost prezenta si prof. Dana Enache, directorul Colegiului Economic care le-a explicat celor prezenti ca „firma de exercitiu este o metoda foarte indragita de elevi pentru ca ei invata cum anume sa-si gestioneze o firma si noi spunem ca le facilitam trecerea de la viata scolii la cea activa. Va felicit pentru ceea ce ati facut si va multimim”. Echipa de proiect a fost formata din profesorii Calin Boamba (director), Loredana Ghelasa (director adj), Mariana Andone, Florenta Popa, Georgeta Marinescu, Ingrid Armasu si Adina Popa (responsabil financiar).
Locuitorii din Rosiori se pot bucura, din acest an, de conditii imbunatatite in comuna. Asta dupa ce autoritatile locale au reusit sa finalizeze o investitie de circa 50.000 de euro in iluminatul public. Banii au fost asigurati printr-un proiect european finantat pe Masura 322 prin intermediul GAL „Colinele Tutovei”.
Mai exact, s-a primit un ajutor public nerambursabil de 40.500 euro, diferenta reprezentând cheltuieli neeligibile suportate de catre comuna Rosiori. Prin implementarea acestui proiect s-a urmarit modernizarea si extinderea sistemului de iluminat public stradal, utilizând energie regenerabila obtinuta cu panouri fotovoltaice. In felul acesta, au fost valorificate resursele energetice regenerabile, îndeosebi energia solara.
Practic, in zona centrala a comunei, intre scoala si sediul primariei, pe o distanta de 800 de metri, au fost postati 21 stâlpi de iluminat cu lampa LED, la baza carora s-au montat baterii de acumulare, iar în partea superioara, panouri fotovoltaice. Din fericire, investitiile in comuna nu se vor opri aici, autoritatile având deja facute demersuri pentru rezolvarea altor prioritati.
„In comuna, mai avem in derulare, prin PNDL, peste 4 kilometri de asfaltare drum, iar cu ajutorul Consiliului Judetean o sa avem un drum judetean, 241C, asfaltat. Anul scolar a inceput bine la Rosiori, avem aviz sanitar si toate aprobarile necesare. Speram sa acoperim cumva si centrala termica de la scoala, sa nu o mai prinda iarna dezvelita”, a declarat Ionut Nica (foto), viceprimarul comunei Rosiori.
Discrepante majore intre sentintele date de instanta de fond si cea de control judiciar, intr-un dosar cu un prejudiciu de peste 5 milioane lei. Curtea de Apel Bacau a pronuntat o hotarâre de achitare in cazul lui Adrian Nicolae Alistar, administratorul SC Construct Invest SRL Trebes, trimis in judecata pentru evaziune fiscala si spalare de bani si condamnat de Tribunalul Bacau la opt ani de inchisoare.
Instanta superioara a achitat si persoana juridica SC Construct Invest, cercetata pentru aceleasi infractiuni si condamnata de Tribunal la plata unei amenzi de 20.000 lei. In acelasi timp, in apel, a fost lasata nesolutionata actiunea civila formulata de ANAF – Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi – Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bacau, desi instanta de fond obligase inculpatul si societatea pe care o administra la plata sumei de 5. 409.822 lei, plus majorari, penalitati si dobânzi aferente pâna la achitarea debitului, fiind dispusa si confiscarea de la inculpati a câte 5,6 milioane lei si instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor. Sentinta este definitiva, iar paguba ar putea fi recuperata printr-un nou proces civil.
Conform rechizitoriului, in perioada octombrie 2009 – iulie 2010, Adrian Alistar ar fi retras din conturile SC Construct Invest peste 16,6 milioane lei, bani ce ar fi provenit din evaziune fiscala. In urma anchetei, s-a stabilit un impozit pe profit in suma de 2.131.073 lei, datorat statului, pentru care au fost calculate dobânzi de 1.026.862 lei si penalitati de 319.661 lei, pentru perioada ianuarie 2007 – mai 2010.
Pentru aceeasi perioada, s-a stabilit TVA de plata de 3.278.749 lei, plus dobânzi de intârziere de 1.544.131 lei si penalitati de 491.812 lei. In total, peste 5,4 milioane lei – obligatii fiscale fara dobânzi si penalitati. Alistar a mai fost trimis in judecata pentru fapte similare si executa acum o pedeapsa definitiva cu inchisoarea.
„Problema, in acest dosar in care a fost achitat, este ca la instanta de fond nu s-a facut nimic, nu a fost administrat niciun fel de probatoriu, desi noi am facut foarte multe cereri. La Curtea de Apel s-au acceptat toate aceste probe, s-au audiat martori, s-a admis proba cu inscrisuri, s-a facut expertiza. Practic, s-a facut cercetarea judecatoreasca ce trebuia facuta la fond” – Avocatul Cristian Cojocaru, aparatorul lui Adrian Alistar
Asa se poate rezuma pe scurt conflictul iscat de intentia de a ridica pe strada Ion Ghelu Destelnica a unui bloc de locuinte intr-o zona preponderent cu vile si case.
Dobrin Dancuta, unul dinre proprietarii care urmau sa fie afectati de aceasta hotarâre a atacat hotarârea de Consiliu Local prin care s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal, iar ieri a venit impreuna cu avocatul la sedinta pentru a vedea cum ii va fi solutionata plângerea.
Dupa ce au cerut explicatii lamuritoare, consilierii au decis sa ii dea câstig de cauza. Au admis plângerea lui, prin urmare proiectul de ridicare a unui bloc de locuinte in zona cade.
Consilierii trebuie sa anuleze proiectul de hotarâre prin care au aprobat PUZ-ul. Reprezentantul dezvoltatorului, arhitectul Cristian Lefter, a fost extrem de iritat de argumentele cetatenilor, aratând ca “proiectul respecta toate normele impuse de Planul General si acest lucru este garantat tocmai de autorizatia de constructie”, a argumentat acesta, fara folos insa pentru ca lucrurile au luat o turnura negativa.
Pictorita naiva a primit titlul in sedinta de ieri a Consiliului Local. Din cei 80 de ani viata, 65 i-a dedicat artelor plastice, cu rezultate recunoscute la nivel international.
A avut peste 35 de expozitii personale, a câstigat zeci de medalii, contribuind semnificativ la promovarea orasului Bacau. “Lucrarile sale sunt cu armonii subtile, culori rafinate prin care ne aduce aminte de intâmplarile satului românesc. Este o reprezentanta semnificativa a miscarii de pictura naiva, in plina putere de creatie iar colectia ei ar trebui expusa intr-un tezaur al orasului”, a spus pictorul Ilie Boca, in sustinerea proiectului.
Pictorita a primit emotionata titlul, diploma si cheia orasului, alaturi de un buchet de flori si aplauzele audientei. “Va multumesc mult!”, a replicat aceasta.
La inceputul sedintei de consiliu, cei prezenti si-au amintit, intr-un moment de reculegere, de Sorin Avram si Constantin Anghelache, ambii cetateni de onoare ai municipiului care au decedat recent.
Iarna care se aproprie va fi foarte grea, dupa cum prognozeaza specialistii, cu ninsori abundente si temperaturi foarte scazute. Serviciul care administreaza drumurile judetului a intocmit un plan de interventie care a fost prezentat consilierilor judeteni. “Impreuna am regândit un sistem care s-a dovedit mai eficient decât cel precedent, asa incât nu vad niciun motiv pentru care sa nu-l aprobam”, a spus Dragos Benea, presedintele CJ Bacau.
E vorba despre un sistem care prevede urmarirea prin GPS a utilajelor si decontarea serviciilor in functie de lucrarile efectuate, traseu, kilometri (nu de estimari!), dar si despre modalitatea de achizitie a serviciilor. Contractul-cadru a fost incheiat pe patru ani astfel incât sa nu mai fie necesare licitatii anuale, licitatii care ar fi fost contestate, ca de obicei, ceea ce ar fi intârziat mult stabilirea operatorului. In judetul Bacau avem mai multi operatori asociati, care vor raspunde impreuna de indepartarea zapezii si a ghetii: Servrut Construct Racaciuni, Sotirex si RKS Bacau.
Trei drumuri inchise: Ocheni, Bazga, Iliesi
Serviciul Public Judetean de Drumuri (SPJD) a stabilit sectoarele de drum pe care se actioneaza, situatiile in care se actioneaza si centrele de interventie. “Pentru iarna 2015-2016, vom infiinta un comandament de deszapezire la nivelul Consiliului Judetean, care va asigura preluarea datelor transmise de catre sapte baze de deszapezire ce vor functiona pe raza judetului”, arata Valentin Palea, directorul SPJD.
Bazele vor fi organizate in Podu Turcului, Iz. Berheciului, Buhusi, Moinesti, Onesti, Racaciuni si Bacau. Vor fi montate parazapezi pe drumurile din Ungureni, Sarata, Runc, Buhoci, Rastoaca (Racaciuni-Dienet), Parava, Bârsanesti, Poduri si Chetris. Deszapezirea se va face in functie de cât sunt de circulate drumurile: intâi pe drumurile de nivelul II (422,5 km), apoi pe cele de nivelul III (258,8 km). Pe drumurile de nivelul IV (173 km), foarte putin circulate, se va actiona doar in cazuri exceptionale.
Trei sectoare vor fi inchise in iarna aceasta: pe DJ 207F, sectorul Padureni-Iliesi, varianta de ocolire fiind Beresti Bistrita-Racova-Iliesi, Ocheni-Gaiceana (DJ 252), cu varianta de ocolire Ocheni-Dealu Morii-Gaiceana, si Gioseni-Bazga (DJ 252B), Gioseni-Horgesti-Racatau-Bazga.
Fostul procuror Toader Petrescu (87 ani), inculpat intr-un dosar de ucidere din culpa, dupa ce ar fi accidentat mortal o femeie, pe trecerea de pietoni, incearca prin orice mijloace sa tergiverseze procesul, aflat pe rolul Judecatoriei Bacau.
Tertipurile sale nu au ramas, insa, nesanctionate. La ultimul termen din septembrie, la un an si jumatate de când a inceput judecarea dosarului, Petrescu a inteles sa faca cerere de recuzare a judecatorului. O astfel de tentativa de blocare a sedintei, dat fiind faptul ca solicitarile de acest gen impun suspendarea sedintei (sau amânarea) si judecarea cererii de catre un alt complet, s-a mai produs si in luna mai, tot la initiativa lui Petrescu.
Drept consecinta, completul care a respins a doua cerere de recuzare l-a amendat pe fostul procuror cu 500 de lei. Cu atât mai mult cu cât, la termenul trecut, primul dupa vacanta judecatoreasca, ar fi trebuit vizionate CD-urile atasate la dosarul de urmarire penala, cu inregistrari de la locul accidentului.
Urmatorul termen a fost fixat pentru 6 octombrie. Reamintim ca in urma accidentului din 2012, de pe strada Mioritei, o femeie de 50 de ani si-a pierdut viata, fiind lovita chiar pe trecerea de pietoni. Petrescu, cel care se afla la volanul masinii, incearca de atunci sa strânga probe care sa demonstreze ca toata vina o poarta, de fapt, victima.
In apararea lui au venit trei martori care au sfârsit prin a fi si ei trimisi in judecata pentru marturie mincinoasa. Si asta pentru ca declaratiile lor sunt contrazise, spun procurorii, de expertiza facuta dupa accident si de marturiile celor prezenti la fata locului.
Ne place sa vorbim despre România ca e o tara bogata, frumoasa, cu oameni harnici, priceputi, destepti si primitori. De acord. Partial, insa, pentru ca adevarul e cam altul. E ca-n televiziunea de dinainte de ’89 – partial color. Fiindca bogata e tara, doar ca nu se (mai) vad acele averi nationale, e frumoasa, fara doar si poate, dar mânjita de chiar cei care o locuiesc (de o parte dintre ei). Apoi, românii sunt, in general, harnici, chiar daca sunt unii care rup usa când s-a umplut ceasul sa plece acasa.
Risc chiar sa si precizez despre ce categorie ar fi vorba: angajatii din sistemul public, evident, unii dintre ei, dar destul de multi, din pacate. Admir, sincer, munca celor din Sanatate, cu toate lipsurile si nebuniile care se petrec in sistem. Apreciez in intregime munca pompierilor, oameni pe care unii incuiati ii injura, pe nedrept, si-i umilesc nepermis in situatiile in care ei, de fapt, vin, culmea!, sa-i ajute pe oamenii aflati in pericol.
Jos palaria si in fata jandarmilor, cei care, de multe ori, sunt trimisi sa rezolve chestiuni „murdare”, la care, in alte conditii, nimeni nu s-ar baga. Ma uit cu prudenta condescendenta la politisti (atitudine ceva mai rezervata tocmai pentru ca, stiti cu totii, printre ei, mai sunt destui care, dupa parerea mea, nu au ce cauta).
Admit ca este nevoie de aceasta categorie profesionala, absoluta nevoie, altfel nu cred ca vor putea vreodata sa-i inlocuiasca (Doamne fereste!) cei de la Politia Locala (nefericita denumire!), stiut fiind ca multi dintre ei provin din total ineficienta, absolut nefolositoarea structura a Gardienilor Publici.
Ineficienta (si nu neaparat din cauza angajatilor), care se regaseste (fara suparare) si la Primarie (oriunde ar fi ea), la Metrologie, la Garda de Mediu, ITRSV (cei care ar fi trebuit sa pazeasca padurile si vânatul), ARR, Protectia Consumatorilor, la Directia Agricola, etc.
Ma opresc cu enumerarea, ca sa ma injure mai putini, de data asta. Ma intreb, insa, ca prostul, cum naiba sa progresezi, sa aduci plus valoare intr-o economie, daca ai atâtia angajati care nu-si justifica posturile si lefurile, in vreme ce productia a fost ingenuncheata, trimisa la fier vechi, cu tot cu salariatii de valoare?!
Zeci de tineri din Bacau au participat, miercuri, la conferinta de lansare a Caravanei Nationale „Pune orasul TAU pe Harta Voluntariatului”, organizata de Federatia VOLUM, care are sediul in Bucuresti. Evenimentul a debutat cu prezentarea agendei evenimentului. Federatia VOLUM e formata din 70 de organizatii din toata tara, intre care si FSC, care e membru fondator, Gabriel Magurianu, coordonatorul Centrului de Voluntariat, fiind membru in Comitetul Director.
„Bacaul este primul oras, dintre cele 11, in care poposim cu caravana”, a declarat Ana-Maria Gradinariu, coordonator programe VOLUM. Scopul actiunii este prezentarea platformei online Hartavoluntariatului.ro, care deja poate fi accesata si care va permite potentialilor voluntari sa-si aleaga domeniul potrivit si sa afle care este oferta, iar ONG-urilor sa gaseasca voluntari. Totul a inceput cu identificarea unei nevoi, nevoia de informatie.
„Nu a existat, pâna in prezent, o platforma pe care organizatiile si voluntarii sa se gaseasca. Am depistat nevoia voluntarilor de a gasi oportunitati de voluntariat, nu stiau unde sa se duca si unde sa le caute, precum si nevoia organizatiilor de a-si cauta targetat voluntari pentru activitatile lor. Noi facilitam comunicarea dintre cele doua parti”, a explicat Ana-Maria Gradinariu.
Certificatul nu e „o bucata de hârtie”
Platforma mai are un rol foarte important: permite eliberarea certificatelor de voluntariat. Concret, VOLUM a creat un sistem de recunoastere si validare a meritelor voluntariatului, proces la care au participat ONG-uri, experti in evaluare, psihologi, profesori universitari etc. „As vrea sa fie un seminar interactiv, asa incât va rog sa puneti intrebari”, i-a invitat Gabriel Magurianu pe participanti. Mihai Caprioara, Fundatia pentru Comunitate, a intrebat „cum se elibereaza certificatul de voluntariat, care sunt pasii”, iar Marta Butnaru, Centrul Antidrog, a dorit sa stie „daca si institutiile pot emite un astfel de certificat sau numai ONG-urile”.
Si institutiile pot elibera, a fost raspunsul, iar cu privire la pasi s-au dat detalii in partea a doua a conferintei, când invitatii au aflat cum se obtine certificatul, dar si la ce foloseste. Caci foloseste, nu e doar o bucata de hârtie. Ca noutate absoluta, certificatul de voluntariat are valoare juridica, perioada respectiva fiind considerata vechime in munca, ceea ce va conta la angajarea intr-o companie.
„Eliberarea se facea pâna acum in mod haotic, nu unitar. Legea Voluntariatului ne obliga sa avem norme de aplicare. Voluntariatul, in sine, va fi considerat experinta in munca, iar faptul ca, la nivel national, exista anumite criterii si o baza de date ii da greutate. Va fi un document care va avea in spate portofoliul titularului si un raport de activitate”, a declarat Gabriel Magurianu. In finalul conferintei a fost lansat ghidul ONG-urilor din judet, care cuprinde date privind istoricul lor, profilul, adresa, proiectele prezente si viitoare.