Acasă Blog Pagina 33

Ce lucrări poți face la casă fără autorizație de construire. Ce spune legea și când riști amenzi de până la 100.000 de lei

    În mod normal, orice lucrare de construcție sau demolare trebuie realizată în baza unei autorizații de construire, document emis de primăria în raza căreia se află imobilul. Această regulă este stabilită de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, una dintre cele mai importante reglementări din domeniul urbanismului.

    Totuși, legea prevede și o serie de excepții. Există lucrări care pot fi executate fără autorizație de construire sau de desființare, cu condiția esențială ca acestea să nu modifice structura de rezistență a clădirii și nici aspectul arhitectural al acesteia, scrie avocatnet.ro.

    Reparații și lucrări interioare

    Printre cele mai frecvente intervenții care pot fi realizate fără autorizație se numără lucrările de întreținere sau reparațiile interioare.

    Astfel, proprietarii pot efectua fără autorizație:

    • reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară;

    • tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje și alte finisaje interioare;

    • înlocuirea sau repararea pardoselilor interioare;

    • reparații la instalațiile interioare ale locuinței;

    • reparații sau înlocuiri de sobe și coșuri de fum, cu păstrarea formei și materialelor;

    • modificări de compartimentare nestructurală, realizate din materiale ușoare și demontabile.

    De asemenea, se pot face lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare, dacă sunt păstrate dimensiunile și forma golurilor existente, chiar dacă se schimbă materialul (de exemplu, trecerea de la lemn la PVC).

    Lucrări la acoperiș și la exteriorul clădirii

    Și anumite lucrări exterioare pot fi realizate fără autorizație, dacă nu modifică forma sau arhitectura clădirii.

    Legea permite, de exemplu:

    • reparații la acoperișuri, învelitori sau terase, fără schimbarea formei;

    • reparații la tencuieli, zugrăveli sau finisaje exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culoarea clădirii;

    • reparații la împrejmuiri, cu condiția să fie păstrate forma și materialele;

    • reparații la trotuare, scări de acces, terase exterioare sau ziduri de sprijin.

    În cazul locuințelor individuale de maximum trei niveluri, sunt permise și lucrări de reabilitare energetică a anvelopei sau acoperișului, atâta timp cât nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia.

    Instalații și echipamente moderne

    Fără autorizație de construire pot fi instalate și unele echipamente moderne pentru locuințe.

    Printre acestea se numără:

    • sisteme locale de încălzire și preparare a apei calde;

    • aparate de aer condiționat;

    • sisteme individuale de contorizare a consumurilor de utilități;

    • panouri fotovoltaice sau solare pentru consumul casnic, cu notificarea prealabilă a primăriei.

    Tot în această categorie intră și reparațiile la branșamentele și racordurile de utilități realizate în limitele proprietății.

    Alte lucrări permise fără autorizație

    Legea mai prevede că pot fi realizate fără autorizație și alte tipuri de intervenții, precum:

    • amplasarea de tonete pentru presă, cărți sau flori, de maximum 12 metri pătrați;

    • instalarea de echipamente automate pentru colectarea ambalajelor din sistemul de garanție-returnare;

    • amplasarea unor structuri ușoare demontabile pentru acoperirea terenurilor de sport sau pentru evenimente;

    • lucrări de împădurire sau plantare a perdelelor forestiere;

    • construcții funerare în cimitire, cu avizul administrației;

    • unele lucrări de întreținere la infrastructura de transport sau la sistemele de apărare împotriva inundațiilor.

    De asemenea, anumite intervenții sunt permise fără autorizație chiar și în zonele protejate, dacă nu afectează aspectul sau structura clădirilor și dacă nu este vorba despre monumente istorice.

    Amenzi mari pentru lucrările ilegale

    Chiar dacă lista lucrărilor exceptate este destul de largă, autoritățile atrag atenția că orice intervenție care depășește aceste limite trebuie autorizată.

    Executarea sau demolarea unei construcții fără autorizație poate atrage amenzi de până la 100.000 de lei, iar în unele situații proprietarul poate fi obligat chiar să readucă imobilul la starea inițială sau să demoleze lucrările realizate ilegal.

    Din acest motiv, specialiștii în urbanism recomandă ca înainte de orice lucrare mai amplă proprietarii să se informeze la primărie sau la un arhitect, pentru a evita sancțiunile și eventualele probleme juridice.

    Judo/ CN Under 18: Ana Maria Crăciun- campioana României, Rareș Galea- bronz național!

    CSM Bacău continuă să fie la putere. În special la competițiile foarte puternice. A dovedit-o și cu prilejul Campionatelor Naționale Under 18 de judo derulate weekendul trecut, la Arad, acolo unde Ana Maria Crăciun și Rareș Galea au obținut două rezultate-premium.

    Elevă a clasei a VIII-a la LPS Bacău, Ana Crăciun a demonstrat încă o dată că știe să ardă etapele, laureîndu-se campioană națională la o categorie net superioară vârstei sale!

    La Arad, sportiva antrenată de Simona Aruș și-a adjudecat categoria de greutate 40 kg, declarând la finalul victoriei repurtate contra principalei favorite:

    „Și centurile negre pot fi învinse”. Antrenoarea Simona Aruș a scos în evidență prestația Anei, care-i permite acesteia să participe la Balcaniada din Muntenegru: „Grație ambiției sale și a abilităților tehnice și tactice, Ana a reușit marea performanță de a se impune contra unor adversare mai mari de vârstă și mai bine cotate”.

    De efect a fost și prestația lui Rareș Galea, elevul clasei a X-a la CN „Vasile Alecsandri” cucerind bronzul la cea mai grea categorie, 73 kg.

    „Rareș Galea și-a arătat măiestria tehnică pe tatami, făcând senzație la o categorie de greutate care a reunit la start calitate și cantitate.

    Cu muncă, disciplină și perseverență, Rareș și-a trecut în palmares o medalie de bronz foarte prețioasă”, a ținut să puncteze antrenorul său, Dragoș Constantin Cremene. 

     

    Spitalul Municipal Onești condamnă violența împotriva cadrelor medicale, după incidentul de la Borșa

      Conducerea Spitalul Municipal Onești și personalul medical al unității își exprimă îngrijorarea și condamnă ferm orice formă de violență îndreptată împotriva cadrelor medicale, în urma incidentului petrecut săptămâna trecută la Spitalul de Recuperare Borșa, unde un medic a fost agresat fizic de aparținătorii unui pacient în timp ce încerca să îi salveze viața prin manevre de resuscitare.

      Reprezentanții unității medicale din Onești au transmis că astfel de gesturi sunt inacceptabile și contravin principiilor fundamentale care stau la baza funcționării sistemului sanitar, precum protecția personalului medical, siguranța pacienților și respectarea actului medical.

      „Personalul medical își desfășoară activitatea în condiții de maximă responsabilitate, sub presiune permanentă și cu deplină implicare, având ca unic scop salvarea și îngrijirea pacienților. Agresarea medicilor și a asistenților medicali în timpul exercitării atribuțiilor profesionale, mai ales în momente critice, când aceștia luptă pentru viața pacienților, nu doar că afectează siguranța personalului, dar poate compromite actul medical și șansele de supraviețuire ale celor aflați în îngrijire”, se arată într-un punct de vedere transmis de conducerea spitalului.

      Totodată, reprezentanții unității au precizat că astfel de situații s-au mai înregistrat și în trecut în cadrul spitalului, motiv pentru care instituția reafirmă că siguranța personalului medical și a pacienților reprezintă o prioritate.

      Conducerea spitalului subliniază că orice comportament agresiv, verbal sau fizic, la adresa cadrelor medicale este inacceptabil și va fi tratat cu maximă seriozitate, în conformitate cu prevederile legale.

      În același timp, reprezentanții unității medicale fac apel la pacienți, aparținători și vizitatori să manifeste respect față de personalul medical, să respecte regulile spitalului și să contribuie la menținerea unui climat de ordine și calm, necesar desfășurării actului medical în condiții de siguranță.

      Investiții europene de peste 16 milioane de euro la SJU Bacău pentru tratamentul pacienților critici

        Pacienții critici și politraumatizați, precum cei care suferă accidente vasculare cerebrale sau sunt implicați în accidente cu victime multiple, vor beneficia de tratamente mai rapide și la standarde medicale ridicate, în urma unor investiții ce urmează să fie implementate la Spitalul Județean de Urgență Bacău prin Programul Sănătate, cu finanțare europeană.

        Anunțul a fost făcut de deputatul PSD de Bacău, Adrian Popa, care a precizat că proiectele vor crește semnificativ capacitatea de intervenție a unității medicale în cazurile în care rapiditatea tratamentului este esențială pentru supraviețuirea pacienților.

        Potrivit parlamentarului, unul dintre proiecte vizează modernizarea blocului operator al Spitalul Județean de Urgență Bacău și dotarea acestuia cu echipamente performante pentru intervenții chirurgicale, în special în specialitățile care tratează politrauma. Valoarea totală a investiției depășește 11 milioane de euro.

        „Practic, asta înseamnă intervenții realizate mai rapid, în condiții mai sigure, și reducerea nevoii de transfer către alte centre medicale”, a declarat deputatul.

        Cel de-al doilea proiect, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, are ca obiectiv dezvoltarea capacității de diagnostic și tratament pentru pacienții cu accident vascular cerebral. Acesta include realizarea unor proceduri intervenționale moderne, precum trombectomia, care trebuie efectuate într-un interval de timp foarte scurt pentru a crește șansele de supraviețuire și recuperare ale pacienților.

        „SJU Bacău este unul dintre puținele spitale din regiune care gestionează cazuri complexe, unde intervenția rapidă și accesul la tehnologie de vârf fac diferența între recuperare și posibile complicații majore”, a afirmat Adrian Popa, membru al Comisiei pentru Sănătate din Parlament.

        Potrivit acestuia, investițiile vor consolida rolul spitalului băcăuan ca centru medical regional pentru urgențe majore și pacienți critici, deservind nu doar județul Bacău, ci și zonele limitrofe.

        Deputatul a mai precizat că va continua să susțină proiectele din domeniul sănătății la nivelul județului, subliniind că experiența acumulată în perioada în care a fost manager al Spitalului Județean de Urgență Bacău, timp de peste 11 ani, îl determină să rămână implicat în dezvoltarea unității medicale.

        Guvernul taie 10% din veniturile bugetarilor în 2026

          Guvernul pregătește un proiect de ordonanță de urgență care prevede reducerea cheltuielilor de personal cu 10% în sectorul public în anul 2026, măsură care va afecta o mare parte dintre angajații statului.

          Potrivit proiectului de act normativ, reducerea se va aplica instituțiilor publice finanțate din bugetul de stat, ministerelor, instituțiilor aflate în subordinea acestora, autorităților administrative autonome și altor instituții publice, indiferent de modul de finanțare.

          Cine NU este afectat

          Proiectul stabilește însă mai multe domenii exceptate de la această măsură. Astfel, reducerea de 10% a cheltuielilor de personal nu se aplică pentru angajații din:

          • învățământul de stat;

          • spitalele publice și serviciile publice de ambulanță;

          • instituțiile publice din domeniul culturii;

          • instituțiile din familia ocupațională „Apărare, ordine publică și securitate națională”.

          Cine ar putea avea veniturile reduse

          Pentru restul instituțiilor publice, proiectul prevede că cheltuielile de personal în 2026 vor fi reduse cu 10% față de nivelul din 2025, după eliminarea cheltuielilor legate de organizarea alegerilor.

          Măsura se aplică centralizat asupra tuturor cheltuielilor de personal, iar ordonatorii principali de credite pot stabili ajustări diferite pe instituții, însă reducerea totală la nivelul anului 2026 trebuie să fie de 10%.

          Cum se va face reducerea

          Proiectul prevede mai multe modalități prin care instituțiile pot realiza economiile:

          • reducerea numărului de posturi finanțate;

          • disponibilizarea personalului, în condițiile legii;

          • reducerea unor sporuri;

          • alte măsuri administrative de diminuare a cheltuielilor de personal.

          Documentul precizează că salariul de bază nu ar trebui afectat direct, însă instituțiile vor avea libertatea de a aplica diferite măsuri pentru a atinge ținta de reducere a cheltuielilor.

          Calendarul aplicării

          Măsurile trebuie aprobate până la 1 iulie 2026, iar implementarea lor ar urma să aibă loc în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2026.

          Proiectul mai prevede și o excepție pentru instituțiile care au redus deja cheltuielile de personal în 2025, caz în care reducerea pentru 2026 va fi calculată diferențiat.

          Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, majoritatea bugetarilor din afara domeniilor exceptate ar putea avea veniturile diminuate cu aproximativ 10% în 2026.

          Viitorii subofițeri, în teren alături de jandarmii băcăuani

            Doisprezece elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni au început, luni, stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Ştefan cel Mare” Bacău, activitate prevăzută în programa de învăţământ a instituţiei militare.

            Fără apă de peste 40 zile în satul Prăjești – autoritățile pasează responsabilitatea

            Vă scriu cu speranța că ne puteți ajuta să fim auziți.

            În satul Prăjești, comuna Măgirești, județul Bacău, o stradă întreagă nu are apă potabilă din 10 ianuarie 2026. Au trecut peste 40 de zile în care oamenii cară apă pentru nevoile de bază, pentru igienă și pentru animale.

            Este greu de înțeles cum într-o localitate racordată la rețea publică, în anul 2026, o stradă poate rămâne fără apă atât de mult timp fără intervenție.

            Am sesizat primăria, care ne-a comunicat că nu este responsabilitatea sa directă, și compania de apă, care a promis telefonic că va trimite o echipă, însă până în prezent nu a venit nimeni să verifice situația.

            În zonă sunt familii, gospodării și animale, iar lipsa apei afectează grav condițiile minime de trai și igienă.

            Vă rugăm să verificați această situație și să ne sprijiniți prin mediatizarea ei. Poate doar prin implicarea presei autoritățile vor trata problema cu seriozitate.

            AZ

            Bacău IT Specialists Put Romania on Europe’s Innovation Map with GeoAI Validation Project

            Constantin Avramescu

            Two IT specialists from Bacău are bringing Romania into the spotlight of European technological innovation after winning funding for a project that will test advanced geographic artificial intelligence solutions designed within the European Commission’s ecosystem.

            The project, titled “GeoEDUHealth Access – Bacău: Validation of JackDaw GeoAI for Territorial Accessibility Analysis in Rural Areas of Romania,” is coordinated by Constantin Avramescu, founder of the IT company MEDIA TREND, and IT specialist Alexandru-Norbert Droiman. It was selected for funding under the ENHANCE Call, part of the Horizon Europe research and innovation programme.

            The competition was highly competitive, with more than 200 applications submitted across Europe. Only seven projects were selected for funding, and the MEDIA TREND proposal was the only one from Romania to win support, ranking second in the final evaluation.

            “This success confirms our ability to design innovation projects with European-level impact,” said Alexandru-Norbert Droiman. “The fact that we managed to propose a relevant use case for an advanced tool like the JackDaw agent and be selected in such a competitive call shows that applying technology for civic purposes is the right direction.”

            The project will test the JackDaw GeoAI agent, a geographic artificial intelligence tool developed within the European Commission’s technological ecosystem for analyzing geospatial data and optimizing public services. The Bacău team did not develop the technology itself, but proposed a real-world scenario to validate its practical applications.

            The implementation will focus on three key areas considered essential for rural communities: education, school transportation, and access to healthcare services.

            In education, the project will analyze the school network to identify ways to improve students’ access to educational institutions. At the same time, the technology will model more efficient school transportation routes, aiming to reduce travel time for students and decrease territorial inequalities. The analysis of access to healthcare services will also provide local authorities with valuable data for planning investments and improving medical services in rural areas.

            “The stakes of this project are twofold: on one hand we validate an artificial intelligence model in real-world conditions, and on the other we demonstrate how heterogeneous data can be securely integrated to generate actionable intelligence,” said Constantin Avramescu. “From the perspective of a systems engineer with experience in cybersecurity, this project is an opportunity to build a robust architecture that could become a model for future AI implementations in the public sector, where data integrity and security are essential.”

            Project initiators believe that testing the European GeoAI tool in Bacău County could transform the region into a pilot example of best practice in the use of artificial intelligence for public policy.

            In the long term, the project’s results could generate strategic recommendations for public administration and allow the model to be replicated nationwide, contributing to the development of a data-driven, transparent, and efficient administration aligned with Europe’s digital transformation objectives.

            Bacău in Miniature: City Landmarks Recreated from LEGO Bricks at Alfa Galleries

            At the Alfa Galleries within the “Iulian Antonescu” Museum Complex in Bacău, the exhibition “Brickenburg Alfa – LEGO Fans Days” will open on Tuesday, February 24, organized in partnership with the Brickenburg Association.

            The exhibition brings together creative constructions made from LEGO bricks, along with a series of photographs displayed on the gallery walls. In these images, LEGO minifigures appear in unusual scenes alongside well-known landmarks and monuments from the city of Bacău.

            The event offers visitors a journey into the world of miniature constructions, carefully assembled piece by piece with great attention to detail and plenty of imagination — the result of the passion shared by LEGO fans.

            The official opening of the exhibition will take place on Tuesday, February 24, and admission will be free for visitors. Organizers invite everyone interested, both children and adults, to discover a world built from color, creativity, and the joy of play.

            The exhibition can be visited at the Alfa Galleries in Bacău, within the “Iulian Antonescu” Museum Complex.

            Un magazin din Bacău încearcă „modelul italian”. Se închide la prânz și redeschide seara

            Un magazin din Bacău introduce un program de funcționare mai puțin obișnuit pentru România, inspirat de modelul întâlnit frecvent în Italia, unde multe magazine mici se închid câteva ore la prânz și redeschid după-amiaza.

            Magazinul Alergo a anunțat că experimentează programul fracționat, iar inițiativa a stârnit deja curiozitatea clienților.

            Pe anunțul afișat la magazin apare mesajul:

            „Experimentăm! Așteptăm păreri! Vă așteptăm!”

            Noul program

            Luni – Vineri
            08:30 – 11:30
            16:00 – 20:00

            Sâmbătă
            08:30 – 15:30

            Duminică
            08:30 – 13:30

            Administratorul magazinului, Mariana Cucu, spune că ideea este un test.

            „Încercăm un experiment și vrem să vedem cum reacționează clienții. Așteptăm păreri și feedback. Poate că și alte magazine vor încerca acest tip de program”, a declarat aceasta.

            Un model des întâlnit în Italia

            În multe orașe din Italia programul este împărțit în două: magazinele sunt deschise dimineața, apoi se închid câteva ore la prânz, după care redeschid până seara.

            Pauza de prânz este cunoscută în Italia sub numele de „riposo” și face parte din ritmul tradițional al zilei în multe localități.

            Deși în marile orașe tot mai multe magazine au program continuu, în orașele mici acest sistem este încă foarte răspândit.

            Rămâne de văzut dacă experimentul început la Bacău va avea succes și dacă și alte magazine locale vor adopta un program similar.

            Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși menține reguli stricte privind accesul și programul de vizită

              Conducerea Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși anunță că regulile privind accesul în unitatea medicală, programul de vizită și purtarea echipamentului de protecție sunt aplicate cu strictețe, măsurile având ca obiectiv principal siguranța pacienților și a personalului medical.

              Reprezentanții spitalului precizează că respectarea circuitelor de acces, a programului de vizită și a obligativității purtării echipamentului de protecție este esențială pentru menținerea unui mediu curat și sigur în unitatea sanitară. Conducerea instituției subliniază că aceste măsuri au fost asumate chiar și în contextul unor critici sau comentarii apărute în spațiul public.

              „Prioritatea noastră rămâne siguranța pacienților și a personalului medical, precum și menținerea unui mediu sigur în spital”, transmit reprezentanții unității medicale.

              Potrivit conducerii spitalului, instituția sanitară nu poate fi tratată ca un spațiu public de tip mall, market sau gară, iar regulile privind accesul în secții trebuie respectate de toți aparținătorii.

              Mesajul vine și în contextul apelului public lansat recent de ministrul Sănătății către managerii unităților sanitare din țară. Acesta le-a solicitat să convoace de urgență serviciile interne de protecție și firmele de securitate care asigură paza spitalelor, pentru stabilirea unor reguli clare și a unor proceduri actualizate de intervenție.

              De asemenea, ministrul a cerut reevaluarea circuitelor de acces și a măsurilor de control, precum și afișarea vizibilă a programului de vizită și a regulilor aplicabile aparținătorilor.

              „Spitalul nu este gară. Aparținătorii nu se pot plimba prin secții după bunul plac. Fiecare secție are un program de vizită care trebuie respectat. Fac apel la cetățeni să respecte aceste reguli, să poarte echipamentele de protecție la intrarea în secții și să înțeleagă că disciplina în spital înseamnă siguranță pentru toți”, se arată în apelul transmis de ministrul Sănătății.

              Conducerea Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși precizează că regulile existente vor fi menținute și monitorizate în continuare, pentru a asigura condiții optime de tratament și siguranță în unitatea medicală.

              Romanian Car Hire extinde standardele de transparență în închirieri auto la Aeroportul Bacău: Fără taxe ascunse și garanții imprevizibile

              Creșterea constantă a traficului aerian pe Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău a atras după sine o nevoie acută de servicii de mobilitate profesioniste. Pasagerii care aterizează aici nu caută doar un vehicul ci un proces simplu și, mai ales, predictibil din punct de vedere al costurilor.

              Prezentă pe piață încă din anul 2006, compania Romanian Car Hire a înțeles că succesul în acest domeniu se bazează pe eliminarea incertitudinii. Una dintre cele mai mari probleme ale pieței actuale este discrepanța dintre prețul mic afișat online și surprizele de la ghișeu unde lipsa unui card de credit poate obliga clientul la asigurări zilnice extrem de scumpe pentru a acoperi garanții ce depășesc adesea 1500 euro.

              „Am adus în Bacău experiența noastră de două decenii pentru a le oferi clienților exact ceea ce au nevoie: transparență totală”, declară reprezentanții companiei. Astfel, serviciul de închirieri auto în Aeroportul Bacău operat de Romanian Car Hire, propune o abordare corectă, cu valoarea garanției afișată clar încă de la rezervare, majoritatea mașinilor fiind disponibile „fără garanție”.

              Această rigoare este aplicată la nivelul întregii regiuni, Romanian Car Hire gestionând un ecosistem de mobilitate ce include și hub-urile de închirieri auto în Aeroportul Iași și închirieri auto în Aeroportul Suceava. Un avantaj major oferit clienților este politica de upgrade gratuit: dacă modelul rezervat nu mai este disponibil din motive tehnice, clientul primește un vehicul dintr-o clasă superioară fără niciun cost suplimentar.

              Experiența acumulată din 2006 și până în prezent arată că alegerea unei firme mici, cu o flotă limitată sau prin anunțuri de mică publicitate, poate ruina un concediu în cazul unui incident minor deoarece acești furnizori nu au capacitatea logistică de a înlocui mașina într-un termen rezonabil. În schimb, stabilitatea și dimensiunea flotei Romanian Car Hire permit gestionarea oricărei situații excepționale, garantând că drumul clientului continuă indiferent de circumstanțe.

              În concluzie, pentru o călătorie fără stres în Moldova, verificarea condițiilor de asigurare și a flotei reale este esențială. Cei care caută servicii profesioniste de rent a car pot accesa platforma companiei pentru a beneficia de o gestiune eficientă și de o promisiune respectată de mii de ori în ultimii 20 de ani.

              Atletism/ CN Indoor U18: Băcăuanii Amelia Negulescu, Alessia Burcă și David Sârbu, titluri naționale

              Cele două sportive antrenate de Cristi Nemțeanu la SCM Bacău s-au laureat campioanele României la triplusalt, respectiv 800 m, ambele cu recorduri personale, în timp ce atletul pregătit de Mariana Sârbu la CSȘ/ SCM a devenit vice-campion la triplusalt cu cea mai bună săritură a carierei

              Elevii Colegiului de Arte „George Apostu” Bacău, premiați la Concursul Internațional „Carl Czerny” de la Piatra Neamț

                Elevii Colegiului Național de Arte „George Apostu” din Bacău au obținut rezultate remarcabile la cea de-a XXXV-a ediție a Concursului Internațional de Interpretare Pianistică, Chitară Clasică și Teoria Muzicii „Carl Czerny”, desfășurat la Piatra Neamț în perioada 19–21 februarie 2026.

                La secțiunea Teoria muzicii, competiție cu participare internațională, cei 15 elevi ai colegiului băcăuan, din clasele a II-a până la a X-a, au demonstrat un nivel ridicat de pregătire, fiind recompensați cu premii pentru toate participările.

                Elevii au fost coordonați de profesoarele Irina Negrea, Elisabeta Boamba, Dana Nicoleta Ciocan și Mihaela Burlacu, iar rezultatele obținute confirmă tradiția de excelență a instituției de învățământ artistic din Bacău.

                În urma evaluării juriului, elevii Colegiului Național de Arte „George Apostu” au obținut:

                • 8 Premii I,

                • 3 Premii II,

                • 4 Premii III.

                Rezultatele reflectă atât talentul și seriozitatea elevilor, cât și profesionalismul cadrelor didactice care i-au pregătit pentru competiție. Participarea și performanțele obținute consolidează reputația colegiului în rândul instituțiilor de profil și confirmă nivelul ridicat al educației muzicale oferite aici.

                Reprezentanții colegiului au transmis felicitări elevilor și profesorilor coordonatori pentru munca depusă și au exprimat speranța că aceste rezultate vor fi urmate de noi performanțe în competițiile viitoare.

                Informare Publică: Apă cu presiune scăzută pe mai multe străzi din municipiul Onești!

                  Astăzi – 23 februarie 2026, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Mercur, din orașul Onești, județul Bacău.

                  Pentru executarea lucrărilor de reparație, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 10.00 – 15.00, consumatorilor de pe străzile: Sintezei, Stirenului, Mercur, George Bacovia, aleea Viitorului, Libertății și bulevardul Belvedere (parțial). La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a apei.

                  Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi, în cel mai scurt timp.

                  Atenționăm consumatorii că, la reluarea alimentării cu apă în condiții normale, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă.

                  Biroul de Comunicare RAJA SA

                  Proiect de lege: 10 zile libere plătite pentru victimele violenței domestice și ale agresiunilor sexuale

                    Un proiect legislativ depus recent la Parlament propune completarea Codului muncii cu o prevedere menită să ofere sprijin direct angajaților care trec prin experiențe traumatizante. Inițiativa prevede acordarea a 10 zile libere plătite pentru salariații care sunt victime ale violenței domestice, violului sau agresiunii sexuale, precum și pentru angajații ai căror copii minori au fost victime ale unor astfel de fapte.

                    Propunerea vizează modificarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, prin introducerea unui articol care să reglementeze explicit acest drept. Potrivit proiectului, concediul special ar avea rolul de a permite victimelor să se refacă emoțional și să aibă timp pentru a accesa servicii esențiale, fără teama că își vor pierde veniturile sau locul de muncă.

                    Pentru ce ar putea fi folosite zilele libere

                    Inițiatorii proiectului arată că cele 10 zile libere ar putea fi utilizate pentru mai multe tipuri de demersuri necesare după o astfel de experiență traumatică. Printre acestea se numără:

                    • refacerea emoțională și psihică;

                    • căutarea și accesarea serviciilor de consiliere psihologică;

                    • obținerea de servicii medicale sau alte servicii de specialitate;

                    • identificarea și consultarea unui avocat sau a altor forme de asistență juridică;

                    • realizarea unor proceduri sau acțiuni necesare pentru diminuarea efectelor negative ale abuzului.

                    Un aspect important al proiectului este faptul că aceste zile libere nu trebuie neapărat să fie luate consecutiv. Ele ar putea fi acordate și fracționat, în funcție de nevoile persoanei afectate.

                    Posibilitatea solicitării unor dovezi

                    Pentru a preveni eventualele abuzuri, proiectul prevede că angajatorul ar putea solicita un element de probă care să confirme situația invocată. Această solicitare ar putea fi făcută în termen de 20 de zile de la revenirea salariatului la locul de muncă.

                    Angajatul ar urma să furnizeze documentele într-un termen rezonabil și în limita posibilităților sale, având în vedere contextul sensibil al situațiilor vizate.

                    Obligații suplimentare pentru angajatori

                    Inițiativa legislativă stabilește și o responsabilitate clară pentru angajatori: protejarea confidențialității datelor și documentelor transmise de angajați în astfel de cazuri. Astfel, companiile ar trebui să instituie măsuri adecvate pentru ca informațiile sensibile să fie gestionate în condiții de discreție și siguranță.

                    Motivația inițiativei

                    În expunerea de motive se arată că, în prezent, legislația românească nu oferă un drept explicit la concediu plătit pentru victimele violenței domestice sau ale infracțiunilor sexuale. Inițiatorii consideră că această lipsă poate pune victimele într-o situație dificilă, deoarece multe dintre ele amână să ceară ajutor medical, psihologic sau juridic de teama pierderii locului de muncă ori a veniturilor.

                    De asemenea, documentul menționează că în mai multe state au fost introduse măsuri similare, considerate bune practici în sprijinirea victimelor violenței.

                    Proiectul legislativ este inițiat de mai mulți parlamentari ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).

                    Procedura legislativă

                    Pentru ca măsura să devină aplicabilă, proiectul trebuie să parcurgă întregul proces legislativ: să fie adoptat de Parlament, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial. Abia după aceste etape prevederile ar putea intra în vigoare și ar produce efecte în relațiile de muncă.

                    Proiect de ordonanță: reducere cu 30% a numărului maxim de posturi din administrația publică locală

                      Un proiect de ordonanță de urgență care prevede reducerea numărului maxim de posturi din administrația publică locală circulă în aceste zile în mediul online. Documentul, aflat încă în fază de proiect, stabilește o serie de măsuri pentru diminuarea cheltuielilor de personal în cadrul unităților administrativ-teritoriale.

                      Potrivit textului, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, numărul maxim al posturilor stabilit pentru fiecare unitate administrativ-teritorială ar urma să fie redus cu 30%, raportat la plafonul prevăzut de legislația actuală privind finanțele publice locale.

                      Proiectul prevede că prefecții vor comunica, în termen de 20 de zile de la publicarea actului normativ, noul număr maxim de posturi pentru fiecare primărie, consiliu județean sau subdiviziune administrativ-teritorială. Ulterior, autoritățile locale ar avea la dispoziție 30 de zile pentru a adopta hotărâri prin care să aplice noile limite de personal.

                      În cazul în care aceste măsuri nu sunt adoptate în termenul stabilit, documentul menționează că direcțiile generale ale finanțelor publice pot suspenda, în maximum 10 zile, alimentarea bugetelor locale cu cote defalcate din impozitul pe venit.

                      Proiectul mai stabilește că reorganizarea aparatului de specialitate al primarilor și consiliilor județene, precum și a instituțiilor publice locale, ar trebui finalizată până cel târziu la 1 iulie 2026.

                      Documentul introduce și o limită privind disponibilizările: reducerea de 30% a numărului maxim de posturi nu trebuie să conducă la desființarea a mai mult de 20% din posturile ocupate, potrivit prevederilor incluse în proiect.

                      Ca alternativă temporară pentru anul 2026, autoritățile locale ar putea opta, în locul reducerii efective a posturilor, pentru diminuarea cheltuielilor de personal, calculată pe baza mediei lunare a cheltuielilor salariale din anul 2025. Măsura ar urma să fie aplicată de la 1 iulie 2026.

                      De asemenea, proiectul enumeră mai multe modalități prin care pot fi reduse cheltuielile de personal:

                      • reducerea numărului de posturi finanțate;

                      • disponibilizarea de personal, conform Codului administrativ și Codului muncii;

                      • reducerea nivelului unor sporuri;

                      • alte măsuri de diminuare a cheltuielilor salariale.

                      Textul mai prevede că măsurile de reducere a cheltuielilor de personal trebuie realizate cu consultarea organizațiilor sindicale sau a reprezentanților salariaților.

                      Când urgența ascunde adevărul

                      Ședința Consiliului Local Buhoci din 20 februarie 2026 ridică probleme serioase privind modul în care executivul local înțelege să își exercite atribuțiile. Convocarea transmisă pe 19 februarie, la ora 12:58, pentru o ședință programată a doua zi la ora 12:00, a lăsat mai puțin de 24 de ore pentru analiza unui document fundamental; execuția bugetară.

                      Bugetul unei comunități nu este un document formal. Este instrumentul prin care se stabilesc prioritățile, investițiile, cheltuielile și direcția de dezvoltare a localității. Execuția bugetară reflectă modul în care au fost cheltuiți si folosiți banii publici. Discutarea și aprobarea acestor documente într-o ședință convocată „de îndată” ar trebui să fie excepția absolută, justificată de motive clare, concrete și urgente.
                      În realitate, materialele au fost transmise într-un interval extrem de scurt, iar în timpul ședinței explicațiile oferite nu au reușit să clarifice pe deplin conținutul și implicațiile documentelor supuse votului. Complexitatea datelor financiare impune timp de analiză, discuții detaliate și răspunsuri precise la întrebări. Fără aceste elemente, procesul decizional devine formal, iar votul riscă să fie exprimat în lipsa unei înțelegeri reale a conținutului.
                      Responsabilitatea principală pentru această situație revine executivului,adică primarului,viceprimarului și a aparatului de specialitate condus de primar. Este obligația acestuia să pregătească din timp documentele, să le prezinte într-o formă clară, să ofere explicații coerente și să asigure condițiile necesare pentru o dezbatere reală. Când aceste condiții lipsesc, se creează percepția că urgența este folosită nu pentru a rezolva o problemă obiectivă și iminentă, ci pentru a limita analiza și a reduce transparența.
                      Administrația publică funcționează pe baza unui principiu esențial: utilizarea banului public trebuie să fie clară și justificată pentru cei care o aprobă și pentru comunitatea pe care o deservește. Atunci când documente esențiale sunt adoptate în condiții de presiune temporală și cu explicații insuficiente, încrederea publică este afectată.
                      O comunitate nu poate fi condusă eficient prin proceduri accelerate și informații incomplete. Transparența nu este o opțiune, iar urgența nu poate deveni un instrument de evitare a dezbaterii. Executivul are datoria de a asigura claritate, rigoare și respect pentru procesul decizional. Orice abatere de la aceste principii slăbește fundamentul administrației locale și afectează direct interesul public.
                      Iuri Leteanu

                      Incendiu la o locuință din Filipești; pompierii intervin cu trei autospeciale

                        Pompierii militari au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Bogdănești, sat Filipești.

                        Tânăr de 26 de ani rănit după ce mașina s-a răsturnat în comuna Agăș

                          Un tânăr de aproximativ 26 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de duminică, în jurul orei 04:10, în comuna Agăș, satul Beleghet, fiind necesară intervenția pompierilor pentru extragerea acestuia din autoturismul răsturnat.

                          Potrivit informațiilor furnizate de pompieri, la locul incidentului au intervenit de urgență echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Comănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

                          La sosirea echipajelor de intervenție, salvatorii au constatat că un autoturism era răsturnat, iar o persoană rămăsese blocată în interior. Pompierii au acționat rapid pentru extragerea victimei, intervenția fiind desfășurată contra cronometru, în condiții dificile, din cauza poziției instabile a vehiculului.

                          Bărbatul a fost scos în siguranță din mașină și era conștient la momentul preluării de către echipajul medical. Acesta a fost evaluat la fața locului de paramedicii SMURD, după care a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.

                          Pe durata intervenției, pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea riscului producerii unui incendiu la locul accidentului.

                          ULTIMELE ȘTIRI