vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3208

AFIR cauta solutii pentru simplificarea accesarii fondurilor europene

Oficiul Judetean pentru Finantarea Investitiilor Rurale (OJFIR) Bacau a organizat, ieri, in sala de sedinte a Directiei pentru Agricultura a judetului Bacau, o intâlnire cu beneficiarii si restul partenerilor implicati in accesarea fondurilor europene.

Scopul principal al actiunii a fost identificarea solutiilor care sa duca la simplificarea procedurilor in accesarea fondurilor europene si implementarea proiectelor finantate prin noul PNDR 2014 – 2020.

„Ne-am dorit sa facem un rezumat in privinta proiectelor accesate la nivel de judet si, apoi, propunerile care vin din partea dumneavoastra sa fie centralizate si trimise la Centrul regional Iasi”, a declarat Andrei Seto, seful OJFIR Bacau.

Pe lânga beneficiari PNDR, la eveniment au mai participat si reprezentantilor ai Grupurilor de Actiune Locala, ai societatilor de consultanta, asociatii de profil etc. Consultarile publice au fost organizate sub forma unor întâlniri de lucru în functie de tematici de interes, astfel încât sa fie acoperite toate domeniile si submasurile de finantare din sfera PNDR 2020: infrastructura (investitii aferente), pomicultura, silvicultura (drumuri forestiere, împadurire si servicii silvice), agricultura (infrastructura agricola, investitii aferente, gestionarea riscurilor), dar si agricultura si mediu, industrie alimentara etc.

„Sinaxa Preotilor” din Protopopiatul Onesti, la a XVI – a editie

    In mirificul cadru al manastirii cu hramurile „Sfintii Imparati Constantin si Elena” si „Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul”, aflata pe valea Oituzului, in apropierea Hanului „Codreanu”, a avut loc zilele trecute cea de-a XVI – a editie a „Sinaxei Preotilor” din Protopopiatul Onesti.

    La acest eveniment religios la care au participat peste 80 de preoti de pe meleagurile trotusene a fost prezent IPS Ioachim, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, care a declarat in deschiderea slujbei arhieresti: „Ne bucuram ca ne regasim in acest cadru liturgic, ce intruneaza laudele Sfintei Liturghii.

    De 16 ani in Protoieria Onesti ne intâlnim acum spre inceputul anului 2016 al Mântuirii Domnului sa sorbim din potirul dragostei fata de Dumnezeu. Binecuvântam pe cei care au organizat «Sinaxa Preotilor» Protoieriei Onesti si pe cei care au descins dintr-o parte in alta a Transilvaniei si a Moldovei, pentru a multumi pentru tot ce Dumnezeu face pentru noi!

    Regasiti-va pe voi insiva, pentru ca toti sa fim unul intru Hristos!” Slujba religioasa a fost completata de prezentarea unei meditatii lirice („Machiavelismul satanic”), realizata de Arhiepiscopul Ioachim.

    Fiind la inceput de an, inaltul ierarh a mentionat ca „in aceasta vara, când se implinesc 100 de ani de la intrarea României in Primul Razboi Mondial, pe valea Oituzului vor fi organizate mai multe activitati social – filantropice si cultural – misionare de catre Arhiepiscopia Romanului si a Bacaului, cu implicarea Protoieriei Onesti, la care sunt asteptati sa participe tinerii din aceasta zona de istorie si cultura româneasca”.

    Bugetul gaunos al Bacaului

    Bugetul Bacaului, asa cum este el prezentat pe pagina Primariei si pus in dezbatere publica, va fi probabil aprobat in Consiliul Local. Liberalii au anuntat deja ca fac front comun in acest demers, fiindca ei au conturat bugetul si au interesul sa il lase pe mâna candidatului lor la alegerile locale. Sunt insa câteva probleme care i-ar putea face viata grea viitorului primar, oricare ar fi el. Actualul proiect de buget este elaborat de administratia liberala a lui Stavarache, o structura care insa pare sa fie blocata de luptele dintre taberele din primarie.

    Insa tot liberalii, cei care vor sa prinda si mandatul viitor, au anuntat si faptul ca vor face amendamente la bugetul pe care tot ei urmeaza sa il voteze in proxima sedinta de consiliu local. Cu alte cuvinte, niste mici meandre ale concretului si innodari de logica. Amendamentele sunt bune, nimic de zis, dar au pronuntat iz electoral. Poate e doar o parere. Se dau bani in plus la educatie, pentru pensionari, pentru cartierul CFR, pentru linistirea câinilor vagabonzi si multe altele. De unde bani? Pai s-au taiat câteva milioane de la pus pavele si borduri. Asta la capitolul amendamente. De ce nu au fost acestea prinse de la bun inceput in buget? Fiindca bugetul a fost elaborat de o anumita administratie, care se va schimba in luna iunie. Un soi de cântec de lebada orgolioasa.

    Bugetul va purta insa legat de picior un bolovan de moara, de care, se vede treaba, nu vrea nimeni sa scape. S-au alocat din nou bani pentru niste investitii utopice: milioane pentru groapa viitoarei sali polivalente, un maruntis pentru asa-zisa refacere a stadionului municipal, un milion pentru viitorul gazon al stadionului si alte asemenea „investitii” fara noima. De ce fara noima? Pentru ca sumele sunt prea mici ca sa ajute la realizarea obiectivelor respective, asa ca par un fel de frectie la picior de lemn.

    Sa nu uitam nici o clipa: toate aceste cheltuieli, bune sau nebune, se fac din banii cetatenilor. Orasul are un grad de indatorare de 20%, ceea ce e inca suportabil, iar singurul imprumut in derulare ar fi, se zice, cel pentru insula si pentru spitalul municipal. Dar as pune pariu ca zapezile iernii viitoare se vor asterne la fel de netulburate ca si acum, si pe groapa salii de sport si pe spitalul municipal, si pe alte proiecte. Dupa care urmeaza un nou buget.

    Anticomunismul etern

    De vreo zece ani o ardem ca lumea pe teme anticomuniste. In pauze, mai ridicam cate un monument dedicat luptatorilor anticomunisti, desi, ca sa fim drepti, nu au fost atat de multi pe cât ne place noua sa credem.

    Ai zice ca intreaga societate româneasca este incremenita in proiectul anticomunismului. Si, pe bune, altceva nu vedem, nici la intelectualitatea care ne este bagata in case de televizor, nici la politicieni si nici in presa. România nu are in program nici construirea unei nave cosmice, nici rezolvarea problemei alimentare, nici ridicarea nivelului de trai a poporului si nici macar cultivarea lui. Nu, singura idee româneasca este sa se condamne comunismul.

    Interesant este altceva: ca legislatia folosita de regimul comunist pentru a-i baga la temnita pe intelectuali si politicieni in anii ’50 fusese emisa in regimul anterior. De exemplu, articolul 209 din Codul Penal din 1936 referitor la „uneltirea contra ordinii sociale” a fost invocat si pentru condamnarea lui Nicolae Ceausescu, in 1939, dar si pentru condamnarile din timpul regimului comunist, pâna in 1968, când a aparut un nou Cod.

    Putem condamna comunismul cât vrem, asta nu inseamna automat ca inainte de instaurarea sa in România curgea lapte si miere. Alaturi de crimele comunismului trebuie puse si crimele guvernelor anterioare: ale dictaturii antonesciene si ale celei carliste, inclusiv cele ale intermezzo-ului legionar. Nu putem trece cu vederea faptul ca orice cetatean putea fi internat intr-un lagar de munca fara proces, doar pe baza unui denunt sau a unei liste de suspecti intocmite de Siguranta. Situatia minorilor era extrem de dificila: puteau fi arestati, torturati iar in timpul razboiului chiar executati pentru raspândirea de manifeste ori pentru ca au scris sloganuri antifasciste.

    Cum ar veni, teroarea nu a fost nici inventia si nici monopolul comunistilor. Ce nu spun apologetii anticomunismului este altceva: comunismul nu a insemnat numai inchisori, canale, torturi si sârma ghimpata: a insemnat si o crestere a nivelului de trai, acces la educatie si la sanatate pentru marea parte a populatiei, care inainte de razboi traia in mizerie.

    Concluzia este ca daca vorbim de crimele comunismului trebuie sa vorbim si de crimele regimurilor anterioare iar daca vorbim de comunism, trebuie sa vorbim si de aspectele pozitive, nu doar de cele negative. Altfel, vorbim degeaba.

    Dosarul „Apartamentul” se va judeca la Curtea de Apel Alba – Iulia

      Romeo Stavarache

      Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis cererea primarului Romeo Stavarache de stramutare a dosarului „Apartamentul” in care a fost condamnat, la prima instanta, la trei ani de inchisoare cu suspendare.

      Edilul a adus ca argument pentru aceasta cerere de stramutare „presiunea mediatica sub care s-a judecat acest dosar”, fapt ce ar putea influenta decizia judecatorilor. Curtea Suprema a decis stramutarea cauzei la Curtea de Apel Alba – Iulia.

      Reamintim ca in acelasi dosar au mai fost condamnati, la instanta de fond, Gheorghe Muntianu, fostul sef al Serviciului administrare fond locativ si îndrumare asociatii de proprietari din cadrul Primariei Bacau, la trei ani inchisoare cu suspendare, pentru tentativa la abuz în serviciu, uz de fals si conflict de interese, si Gavril Pircu, fostul director executiv al Directiei Patrimoniu, la doi ani inchisoare cu suspendare, pentru tentativa la abuz in serviciu.

      Potrivit rechizitoriului, in perioada 2006-2009, lui Gheorghe Muntianu i-ar fi fost repartizata nelegal o locuinta din fondul locativ de stat în vederea închirierii si, ulterior, a cumpararii acesteia la un pret derizoriu.

      Accident pe strada 9 Mai

        FOTO: Cristi Comanescu / Facebook

        Doua autoturisme au fost implicate in aceasta dupa-amiaza intr-un accident rutier soldat cu pagube materiale, care a avut loc pe strada 9 Mai, din municipiul Bacau, aproape de benzinarie.

        Potrivit politistilor, un tanar de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism, la iesirea din parcarea unui bloc a virat stanga pentru a se indrepta catre Piata Centrala si a intrat in coliziune cu o masina condusa de o femeie de 49 de ani, care se deplasa catre strada Stefan cel Mare.

        La fata locului au ajuns politistii de la Rutiera care fac verificari pentru a stabili imprejurarile exacte in care s-a produs evenimentul.

        FOTO: Gabriel Adrian / facebook
        FOTO: Gabriel Adrian / facebook

        Metoda accidentul: s-a dat secretarul unui procuror si a furat 7.600 de lei

          Polițiștii au reținut un tânăr de 23 de ani, la scurt timp după ce acesta a sustras din locuința unui bătrâne aproximativ 7 600 de lei. Tânărul încercase să convingă bătrâna să-i înmâneze această sumă de bani în scopul soluționării unui accidient rutier în care ar fi fost implicat fiul ei.

          La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 11.30, o persoană de sex feminin de 82 de ani, din Bacău a sesizat Poliția Municipiului Bacău cu privire la faptul că la aceeași dată, o persoană care s-a recomandat a fi secretarul unui procuror, ce urma să soluționeze un accident rutier în care ar fi fost implicat fiul, i-a sustras suma de aproximativ 7 600 de lei.
          Din cercetările polițiștilor efectuate în baza sesizării a rezultat că la data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 9.30-10.00, persoana vătămată a fost contactată telefonic de un bărbat, care prin folosirea de calități mincinoase(procuror) a convins-o pe aceasta că fiul ei a provocat un accident rutier cu victimă și pentru soluționarea situației trebuie să plătească victimei o sumă de bani.

          În scurt timp la domiciliul persoanei vătămate s-au prezentat doi tineri, unul dintre aceștia afirmând că este „secretarul procurorului”și în momentul în care a refuzat să-i dea plicul cu bani fără a constata ea insăsi situaţia expusa, tânărul a sustras de pe masă plicul în care se aflau aproximativ 7 600 de lei în bancnote străine și românești și a părăsit locuința în fugă.

          La scurt timp de la sesizare, în jurul orei 12.15, persoană bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 23 de ani, din comuna Răcăciuni, a fost depistat într-un cazinou din Bacău, fiind însoțit de un bărbat de 29 de ani, din comuna Răcăiuni.

          Asupra celor doi a fost găsită suma de aproximativ 7 000 lei.

          Tânărul de 23 de ani, care a devenit violent, s-a luat măsura imobilizării și conducerii la sediul Poliției Municipiului Bacău.

          Față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la înşelăciune și furt, urmând a fi Prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă.

          Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al D.I.P.I.

          Bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, reținuți

            Polițiștii băcăuani au reținut două persoane din județul Craș-Severin, bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, comise în dauna unor persoane din județul Bacău.

            La data de 12 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale au depistat și condus la sediul unității de poliție un tânăr de 25 de ani și o tânără de 30 de ani, ambii din județul Caraș-Severin, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune.

            Din cercetările polițiștilor a rezultat că în luna iulie 2014, o persoană de 52 de ani, din Bacău, ar fi fost contactată de o un bărbat necunoscut, care prin folosirea de calități mincinoase ar fi determinat-o pe aceasta să trimită suma de 7 000 de lei tânărul de 25 de ani, în vederea soluționării unui accdient rutier în care ar fi fost implicat fiul persoanei vătămate.

            În urma extinderii cercetărilor a rezultat că cei doi bănuiți, în perioada septembrie 2013-iulie 2014, ar fi ridicat mai multe sume de bani, expediate de persoane vătămate, victime ale infracţiunilor de înşelăciune, pe care ulterior le expediau altor persoane din județul Galați.

            Față de cei doi s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore , urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

            Depistat și cercetat pentru furt calificat

              La data de 12 ianuarie a.c., polițiștii din comuna Săucești au fost sesizați de un localnic, de 44 de ani, cu privire la faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute i-au sustras aproximativ 500 kg de lucernă, din anexa unui imobil situat pe raza comunei.

              Ca urmare a investigațiilor efectuate în baza sesizării, polițiștii au depistat un bărbat de 38 de ani, din comuna Săucești, bănuit de comiterea faptei.

              Din cercetări a rezultat că cel în cauză la data de 11 ianuarie, în jurul orei 18.00, s-ar fi deplasat, cu căruţa proprietate tractată de un cal, la imobilul nelocuit, ar fi urcat în podul anexei gospodărești și ar fi sustras lucerna, pe care a transportat-o la locuinţa sa.

              Au fost recuperate aproximativ 300 kg de lucernă, care au fost restituite persoanei vătămate.

              În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

              Retinut dupa ce a lovit un barbat intr-o benzinarie

                La data de 12 ianuarie a.c., în urma investigațiilor efectuate polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au depistat un bărbat de 33 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

                Polițiștii au stabilit din cercetări că la data de 16 decembrie 2015, în jurul orelor 16.00, în timp ce se afla în staţia de alimentare cu carburanți din municipiul Bacău, pe fondul unei neînțelegeri spontane cu un bărbat de 55 de ani, bărbatul de 33 de ani i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri, în prezenţa unui număr mare de persoane, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

                Față de bănuitul de 33 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacau, cu propunere de dispunere a măsurii controlului judiciar.

                Sefa Directiei Sanitar Veterinare Bacau a fost arestata preventiv

                Carmen Carleta Bodea a fost retinuta marti de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, iar miercuri judecatorii au emis mandat de arestare pentru 30 de zile

                Perchezitiile efectuate marti de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) –Serviciul Teritorial Bacau la sediul Directiei Sanitar Veterinare Bacau au vizat-o pe directoarea institutiei, Carleta Carmen Bodea.

                Aceasta a fost retinuta de procurori, fiind acuzata de trei infractiuni de luare de mita, patru infractiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, daca fapta este savârsita în scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, dar si de doua infractiuni de instigare la abuz în serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

                Anchetatorii vorbesc despre o suma de 2.700 de lei ce ar fi fost primita de aceasta de la administratorul unei societati comerciale, care comercializeaza carne, în legatura cu atributiile de serviciu referitoare la planificarea actiunilor si controalelor, autorizare, suspendare sau anulare autorizatie etc.

                „În perioada 14.10.2015 – 27.10.2015, în aceeasi calitate, inculpata Bodea Carmen-Carleta a acceptat promisiunea unor sume de bani de la un medic veterinar caruia i-a fost atribuita, prin concesionare, de catre DSVSA Bacau, o circumscriptie veterinara”, se arata in comunicatul DNA. Anchetatorii spun ca aceasta i-ar fi dat medicului respectiv informatii nedestinate publicitatii despre licitatie, dar si ca ar fi furnizat catre trei persoane variante de subiecte pentru proba scrisa la concursuri organizate la DSV Bacau.

                In cursul lunii decembrie 2015 ar fi primit printr-un intermediar un plic cu 5.000 de lei de la ruda unuia dintre candidatii favorizati, iar la inceputul acestui an ar fi determinat membrii unei comisii de examinare sa favorizeze un candidat inscris la un concurs pentru un post de medic veterinar pe perioada determinata. In acest dosar mai sunt cercetate si alte persoane. Carmen Carleta Bodea a fost prezentata ieri judecatorilor de la Tribunalul Bacau care au emis pe numele ei mandat de arestare pentru 30 de zile.

                Carleta Bodea a devenit sefa DSV Bacau in luna mai 2014, cu delegare, iar din octombrie 2015 a obtinut functia de director executiv prin concurs.

                Pagina 1

                  pagina1

                  Cât ne va costa asigurarea auto?

                  Politele auto obligatorii (RCA) s-a scumpit, in ultimele luni, cu pâna la 30 la suta. Startul scumpirilor a fost dat imediat dupa ce autoritatile au anuntat falimentul Astra Asigurari, in luna august 2015.

                  Scumpirile RCA s-au produs treptat si in procente diferite, de la o companie la alta. Mai mult, se asteapta ca, in ipoteza preluarii societatii de asigurare Carpatica Asig de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), politele RCA sa se scumpeasca din nou. Cert e ca, potrivit brokerilor locali, de la inceputul anului, unele companii de pe piata locala a asigurarilor au evitat sa creasca tarifele la RCA, asa cum se vehicula in anumite medii, in vreme ce altii au procedat chiar la ieftinirea acestor produse.

                  „Am avut mai multe cazuri in care clientii, auzind ca politele RCA se vor scumpi de la 1 ianuarie, si-au incheiat asigurari noi inainte sa le expire politele. De exemplu, un posesor auto care a cumparat un RCA cu mai bine de doua saptamâni inainte de a expira vechea polita, a pierdut aproape 40 de lei. O data pentru ca polita, in cazul lui, s-a ieftinit cu 10 lei, de la inceputul anului, si a doua oara, pentru ca cele doua polite s-au suprapus, generând o pierdere de 27 de lei”, explica un broker de asigurari din Bacau.

                  Chiar si asa, asigurarile auto obligatorii sunt destul de scumpe, la ora actuala. De exemplu, la un autoturism Toyota Yaris, inmatriculat in 2003, cu o capacitate cilindrica de 998 cmc, un tânar sofer de 23 de ani, va plati pentru o asigurare RCA valabila un an, intre 1.116 lei si 2.970 de lei. Daca alege o polita RCA pe 6 luni, tarifele variaza între 587 si 2.508 lei. „Multumesc, dar nu. Pai, asigurarea ma costa mai mult decât face masina. Asa, mai degraba, o inmatriculez pe numele soacrei, si ma costa, cel mai ieftin,…doar 530 de lei. Tot o «avere», dar nu aproape 800 de euro”, spune Irinel Stefan, un tânar din Bacau care a tocmai a primit o masina second hand, la terminarea facultatii.

                  In schimb, pentru un Opel Vectra de 1.600 de cmc, din 2001, detinut de un sofer de 48 de ani din Bacau, fara istoric de accidente, pretul RCA pe 12 luni variaza între 299 lei si 584 lei. Pe 6 luni, o polita RCA ii va scoate din buzunar aceluiasi proprietar intre 198 si 463 lei. Tarife intr-adevar uriase sunt pentru RCA-urile incheiate pentru autovehicule mari.

                  „La un cap tractor, o oferta RCA care expira pe 29 decembrie, insemna 4.500 de lei, dar clientul mi-a zis ca oricum nu circula de Revelion si o va face in ianuarie 2016. Din pacate, la aceeasi firma de asigurare, polita RCA l-a costat 5.000 de lei, cu 500 de lei mai mult decât cu o saptamâna in urma”, a declarat un alt broker din Bacau.

                  Si mai mari sunt costurile politelor auto obligatorii in cazul firmelor care au cod CAEN Transporturi. In cazul lor, tarifele RCA s-au dublat, chiar triplat, in ultimele luni.

                  Iluminat public mort pe podul de la Serbanesti

                    Câteva seri la rând, pe podul de la Serbanesti n-a functionat iluminatul public. Acest lucru a fost sesizat imediat de locuitorii din zona. Daca inainte de intrarea pe pod, totul era in parametri normali, la traversarea pasarelei, bezna totala. Autoritatile dau asigurari ca problema a fost remediata.

                    „Intr-adevar, au fost probleme cu iluminatul public in zona. A fost un scurtcircuit care a creat probleme dar a fost remediata situatia”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau.

                    Situatia nu este singulara.

                    Pe podul de la Narcisa, la anumite intervale, iluminatul public functioneaza doar pe o parte. Acest lucru se intâmpla pentru ca sistemul nu este unitar, astfel ca o jumatate de portiune este aprinsa manual, cealalta automat.

                    „Antrenor cu licenta A, caut echipa de C sau B. Astept provincia”

                    Actualul tehnician al CSM Moinesti, Sorin Trofin spera sa faca rapid pasul catre banca unei echipe dintr-un esalon superior

                    Un vis mai vechi

                    Liga a IV-a bacauana se urca la catedra. Asta dupa ce o parte din antrenorii sai si-au tocit, silitori, coatele pe bancile Scolii Federale de Antrenori. Din retur, pe banca Gloriei Zemes va sta Giani Florian, antrenor care a respirat aerul tare al primelor doua ligi la Sportul Studentesc si FC Botosani. La câtiva kilometri distanta de Zemes, CSM Moinesti va fi condusa de un proaspat posesor al licentei A: Sorin Trofin. „Am dat examenul de licenta pe 12 decembrie, implinindu-mi un vis mai vechi”, marturiseste fostul mijlocas al FCM Bacau, care isi luase licenta B inca din 2005. „Acum, nu-mi ramâne decât sa dau un anunt la ziar: antrenor cu licenta A, caut echipa de C sau B. Astept provincia”, glumeste tehnicianul care va implini 40 de ani chiar la finalul acestei luni.

                    Discipolul lui Poenaru

                    Sorin Trofin nu glumeste in schimb deloc atunci când vine vorba despre pasiunea pe care o cultiva fata de meseria de antrenor. „Inca de când jucam in prima liga imi era clar ca la finalul carierei voi ramâne in fotbal. Dar nu ca presedinte sau director sportiv, ci ca antrenor. Am avut sansa de a lucra in cariera mea de fotbalist cu antrenori foarte buni, care mi-au deschis gustul pentru aceasta meserie. Mentorul meu, nu e niciun secret, este nea’ Ghita Poenaru, pe care l-am avut ca antrenor si la Petrolul Moinesti, si la FCM Bacau si de la care am invatat enorm”, precizeaza Trofin.

                    Optimist incurabil

                    In sezonul de primavara, „Chelu”, asa cum e poreclit Sorin Trofin pentru tunsoarea sa foarte scurta, va continua la CSM Moinesti. Dar chestia cu anuntul la mica publicitate e o gluma doar pe jumatate. „Normal ca vreau sa fac cât mai rapid pasul catre o echipa dintr-un esalon superior. Dintotdeauna mi-au placut provocarile si, cum de felul meu sunt un optimist incurabil, sunt convins ca nu voi fi nevoit sa astept foarte mult”, spune Trofin, care stie cum este sa urci in fuga o treapta dupa alta. In 2010, „Chelu” a luat Moinestiul de la zero, transformându-l mai intâi intr-o masinarie de goluri la nivelul Ligii a IV-a si apoi intr-o adevarata sperietoare in campionatul Diviziei C, unde a dat de pamânt, chiar pe „Letea”, cu Sport Clubul condus de Marius Baciu.

                    Pe mâna tinerilor

                    „Cei doi ani petrecuti cu Moinestiul in Liga a III-a, pe lânga faptul ca au fost foarte frumosi, m-au ajutat foarte mult. Mi-au sporit increderea increderea in mine, ca antrenor si mi-au aratat ca poti sa faci lucruri mari chiar si cu bani putini. Totul este sa formezi o echipa, un grup atât in teren, cât si in vestiar”, marturiseste Sorin Trofin, care are o apetenta deosebita si pentru lansarea tinerilor jucatori. E suficient un singur nume: Corban, mijlocasul de 17 ani ajuns vara trecuta la Sport Club si care a cules deja aprecieri la nivelul ligii secunde. In asteptarea unei oferte de la un club dintr-un esalon superior, Sorin Trofin va continua sa lanseze jucatori la CSM Moinesti. Iar in sezonul de primavara este posibil sa consemnam si debutul lui… Sorin Alexandru Trofin. Are 14 ani, calitati notabile si, da, ati ghicit, este fiul lui Sorin Trofin, „antrenor cu licenta de A, aflat in asteptarea unei oferte de la o echipa de nivel superior”.

                    Dosarul fostului primar din Margineni l-a trimis dupa gratii pe comisarul de la IPJ

                      Comisarul sef Adrian Movila, de la IPJ Bacau, ramâne in arest preventiv. Tribunalul i-a respins, astazi, contestatia impotriva deciziei Judecatoriei Bacau, din 8 ianuarie, prin care s-a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile. Procurorii Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bacau il acuza pe Movila de infractiuni de favorizarea faptuitorului. Anchetatorii vorbesc despre doua dosare in care comisarul ar fi furnizat inculpatilor informatii legate de ancheta in curs.

                      Unul dintre aceste dosare este cel al fostului primar din Margineni, Marcelin Solot, aflat si el in arest de câteva luni si trimis in judecata intr-un dosar de coruptie. Potrivit anchetatorilor, politistul l-ar fi ajutat pe Solot, pe parcursul desfasurarii anchetei penale declansate împotriva sa, „ajutor concretizat în transmiterea de informatii acestuia din urma legate de ancheta penala existenta în urma contactelor realizate cu persoanele audiate în cauza precum si oferirea de indicii si sfaturi asupra comportamentului ce trebuie adoptat ulterior în cursul urmaririi penale în acea cauza atât anterior dispunerii arestarii preventive, cât si ulterior prin colectarea si transmiterea catre familia acestuia de informatii legate de dosarul penal”.

                      Ironic este ca, in august 2015, tot o acuzatie de influentare a anchetei l-a trimis pe Solot dupa gratii, dupa ce initial instanta luase masura arestului la domiciliu. Procurorii au cerut arestarea preventiva a primarului din Margineni, dupa ce acesta ar fi incalcat obligatiile impuse. Edilul a fost acuzat ca ar fi incercat sa influenteze angajati din primarie, martori in dosar, prin intermediul unui avocat. Procurorii aveau banuieli ca respectivul avocat a fost trimis de primar pentru a afla ce declara martorii. Avocatii lui Solot au sustinut atunci ca acuzatiile sunt nefondate, insa instantele au dispus arestarea preventiva. Solot este cercetat pentru mai multe infractiuni de abuz în serviciu si fals intelectual.

                      „Adrian Movila s-a declarat nevinovat. El a explicat ca exista o relatie de prietenie intre el si Solot Marcelin si ca nimic din aceste acuzatii nu e adevarat. Exista interceptari, dar nu e nimic concret. In ce priveste al doilea dosar, nu vorbim de o persoana publica, este un vecin. Movila nu recunoaste nicio fapta.”
                      – avocatul Cozmin Umbrarescu.

                      Tentativa de omor intre frati

                        Un barbat de 46 de ani, din Bacau, a fost adus, luni seara, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau cu o plaga injunghiata la bratul drept, produsa in urma unei agresiuni.

                        Pentru ca i s-ar fi sectionat o artera importanta, acesta a fost supus unei interventii chirurgicale si a ramas internat in unitatea medicala. Totodata au fost alertate si autoritatile, iar in urma verificarilor s-a stabilit ca agresorul ar fi chiar fratele sau, in vârsta de 46 de ani, cu care a avut un conflict spontan.

                        Suspectul a fost retinut sub acuzatia de tentativa de omor, dupa ce s-a ajuns la concluzia ca in urma leziunii suferite viata victimei ar fi fost pusa in pericol.

                        Cum a cheltuit mii de dolari un adolescent, folosind carduri furate de pe internet

                          – un minor de 14 ani, la data faptelor, a fost judecat pentru savârsirea a 8 infracţiuni de acces fara drept la un sistem informatic si a 8 infractiuni de efectuare de operatiuni financiare frauduloase

                          Cezar Iulian O. (16 ani) a fost trimis în judecata de procurorii DIICOT, in 2014, fiind acuzat de acces fara drept, la un sistem informatic prin încalcarea masurilor de securitate, frauda informatica si efectuarea de operatiuni financiare în mod fraudulos. In rechizitoriu se spune ca, in perioada aprilie-august 2013, minorul (care avea atunci 14 ani) a folosit fara drept datele de identificare ale cardurilor bancare ale mai multor persoane din tara, dar si din strainatate si a folosit date fictive pentru a face comenzi pe mai multe site-uri de unde a cumparat o serie de bunuri si produse.

                          Baiatul este acuzat si ca a accesat ilegal sistemele informatice ale bancilor care au emis respectivele carduri bancare si, fara sa aiba acordul titularilor de carduri, a transferat bani din contul acestora in conturile altor persoane fizice si juridice pentru a achita contravaloarea produselor comandate (telefoane mobile, laptop-uri, licente programe, credit incarcat pe mai multe cartele telefonice). Cercetarile au inceput in momentul in care administratorul unui magazin online a sesizat la Politie ca plata pentru un telefon mobil Iphone 5, livrat destinatarului, în valoare de 3.243,85 lei, a fost refuzata pe motivul ca livrarea a fost efectuata fara acordul posesorului cardului. La Biroul de Combatere a Crimei Organizate Bucuresti au ajuns si plângeri ale unor posesori de carduri bancare privind efectuarea de tranzactii neautorizate.

                          Reclamatii similare s-au inregistrat in mai multe orase din tara, acestea fiind ulterior conexate la dosarul penal deschis in Bacau pe numele minorului. „Din probele administrate în cauza rezulta ca în cursul anului 2013, inculpatul O.C.I. a obtinut de pe diferite site-uri mai multe date de identificare ale cardurilor bancare apartinând unor cetateni români si straini, pe care le-a folosit în mod fraudulos, pe diferite site-uri de cumparaturi online”, se arata in rechizitoriu. Directorul unei societati comerciale explica, in plângerea lui, ca în perioada 30 iulie – 2 august 2013 s-a aflat în Milano (Italia) si a platit cazarea la hotel cu cardul, având banuiala ca acolo i-au fost luate datele de identificare ale cardului.

                          El a reclamat ca în august 2013, de pe cardul sau au fost facute tranzactii frauduloase, în valoare totala de 7.800 dolari, însa pentru ca a fost despagubit de banca, acesta nu s-a constituit parte civila în procesul penal. Si un avocat a facut plângere in care semnala tranzactii ilegale de peste 1.000 de lei si 180 euro. Printre pagubiti mai sunt un medic dentist din capitala, care a contestat tranzactii de câteva sute de dolari, si un profesor universitar, medic la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, caruia i-au disparut din cont circa 80.000 lei, acestia fiind despagubiti de unitatile bancare.

                          Date de identificare cumparate de pe internet si apoi revândute

                          La perchezitii, anchetatorii au gasit in locuinta minorului un telefon mobil Iphone, zeci de DVD-uri si CD-uri, un laptop, o imprimanta, un MP3 Player, un televizor LCD Toshiba, un ecran LCD, un aparat foto, carduri de memorie, cartele telefonice, carti si manuale IT, un robot de bucatarie, tablouri, incaltaminte de firma. La audieri, baiatul si-a recunoscut faptele si a spus ca a obtinut de pe diferite site-uri date de identificare ale unor carduri bancare pe care le-a folosit initial pentru a cumpara puncte pentru jocuri online, iar apoi s-a gândit sa-si largeasca aria cumparaturilor.

                          Pe de alta parte, declaratia acestuia ridica mari semne de intrebare privind siguranta datelor de identificare ale cardurilor care, se pare, sunt la vânzare: „Acesta mai arata ca a cumparat de pe internet aproximativ 300 de date de identificare de carduri bancare (dintre care aproximativ 200 de date ale unor cetateni straini), iar o parte din aceste date de carduri (aproximativ 55) le-a folosit pentru a cumpara bunuri pe internet. Inculpatul mai arata ca o parte din bunurile cumparate de pe internet le-a vândut altor persoane. Inculpatul O.C.I. declara ca dupa ce a utilizat, fara drept, datele de identificare ale cardurilor bancare, le-a postat pe diferite site-uri si a primit în schimb, de la alte persoane din diferite tari, alte date de identificare ale altor persoane”, se precizeaza in rechizitoriu.

                          Instanta a dispus internarea într-un centru de detentie

                          „Din probele dosarului, instanta a ajuns la concluzia ca parintii inculpatului minor si-au pierdut autoritatea fata de singurul lor copil. Nu este exclus ca acest lucru sa se fi petrecut pentru ca atunci când a comis faptele a avut acceptul parintilor. La perchezitia domiciliara efectuata în apartamentul închiriat în Bacau, în camera parintilor s-a gasit un veritabil depozit de bunuri. La domiciliul lor, parintii inculpatului minor pastrau bunuri (tablouri), desi cunosteau ca au fost dobândite prin mijloace necinstite, adica printr-un fel de înselaciune.

                          Parintii inculpatului minor nu sunt niste ignoranti, ci oameni cu multa carte, mama absolventa de studii superioare, iar tatal militar, ambii pensionari. Vazând ca fiul lor aduce acasa atâtea bunuri fara sa le fi platit, trebuia sa-si dea seama ca minorul a comis o fapta penala, fiind exclus ca sa fi crezut povestea cu banii virtuali.

                          Din interceptarile convorbirilor telefonice rezulta însa ca la valorificarea bunurilor achizitionate în conditiile indicate mai sus, un cumparator a vorbit chiar si cu tatal inculpatului minor, pentru a cere informatii. (…) Parintii au acceptat ca fiul lor, desi minor, sa aiba cont în banca, sa fie arbitru la Asociatia Judeteana de Fotbal Bacau, pentru serviciile prestate fiind remunerat, adica au fost de acord sa aduca bani acasa, încurajându-l în aceasta privinta, fapt pentru care inculpatul nu si-a facut mustrari de constiinta cu privire la metodele folosite. Inculpatul minor pare sa-si fi însusit principiul potrivit caruia scopul scuza mijloacele. (…)

                          Pentru ca sub supravegherea parintilor exista pericolul ca minorul sa nu-si schimbe prioritatile potrivite vârstei sale, adica sa nu urmeze liceul, se va dispune masura educativa a internarii într-un centru de detentie, pe o durata care sa-i permita sa termine liceul”, a fost concluzia judecatorului de la Tribunal. Astfel, prima instanta a decis ca minorul sa fie plasat intr-un centru de detentie pe o perioada de 5 ani. In plus, baiatul, in solidar cu parintii lui, va plati despagubiri de 3.243,85 lei si de 4.040,24 dolari. La Curtea de Apel, durata masurii educative luate fata de baiat a fost redusa la 3 ani. Sentinta este definitiva.

                          Ora de istorie, din nou la ghilotina

                            Autoritatile au impresia ca elevii din România invata prea multa istorie

                            Mai au nevoie românii sa-si cunoasca istoria? Poate ca nevoie or avea, dar, se pare, ca n-au voie. Ultimele inovatii in materie de reforma a invatamântului taie jumatate din orele de istorie de la gimnaziu.

                            Ministerul Educatiei a hotarât sa elimine o ora de Istorie, de la clasele de gimnaziu, a V-a, a VI-a si a VII-a, si doar la clasa a VIII-a aceasta disciplina sa se studieze doua ore. Inca mai sunt discutii, inca proiectul este in dezbatere publica, dar aceasta decizie a aprins deja spiritele. „Nu ai cum sa formezi tinerii fara competente sociale, iar acestea se formeaza inclusiv prin disciplina Istorie, alaturi de Educatie Civica.

                            Asta am sustinut mereu, iar competentele sociale sunt prioritare in dezvoltarea unui copil. Si-asa manualele de Istorie sunt sub orice critica, mai ales in continut. Sunt interesante doar studiile de caz, dar in rest evenimentele nu sunt tratate echilibrat. Momente mai putin importante din istoria noastra sau din cea universala sunt tratate foarte in amanunt, iar cele importante sunt trecute asa, ca date istorice, unele dintre ele chiar gresite.

                            Nemultumirile se duc pâna spre liceu, unde la profil real se studiaza Istoria tot o ora, iar la uman, doua ore, pentru ca in final elevii care aleg Istoria ca disciplina de Bacalaureat sa fie tratati egal. Nu e corect deloc cu tot ceea ce se intâmpla cu Istoria noastra”, ne-a declarat Livia Sibisteanu, un profesor de istorie foarte cunoscut in Bacau, acum pensionar, si fost presedinte al Societatii de Istorie, filiala Bacau.

                            Stefan cel Mare, contemporan cu Carol I, Ferdinand si Stalin

                            O opinie transanta, avizata, o are si prof. dr. Ioan Mitrea: “Este o activitate programatica de a scoate istoria neamului nostru din constiinta generatiilor viitoare. Dupa ce ca istoria se preda doar pe teme si nu cronologica, produce o confuzie totala pentru elevii din gimnaziu si chiar pentru liceeni.

                            In aceste conditii ale predarii pe teme, in mintea copiilor Stefan cel Mare, de exemplu, devine contemporan cu Carol I, Ferdinand si cu Stalin. Asa ceva este de neconceput. Nu s-a intâlnit niciodata in istoria scolii românesti asemenea inovatii total nepotrivite, asemenea nazdravanii.” Profesorul Mitrea, un impatimit al istoriei României, cercetator neobosit, care a pus mai presus adevarul in tratarea istoriei, recomanda ministrilor, guvernantilor sa ia aminte la exemplul inaintasilor lor Spiru Haret, Constantin Angelescu etc., ministri straluciti ai invatamântului românesc.

                            “O singura ora de istorie pe saptamâna este insuficienta, deoarece sub denumirea disciplinei ISTORIE, ar trebui reunite si educatia civica, morala si, mai mult ca oricând, avem nevoie de educatie patriotica.”
                            prof.dr. Ioan Mitrea, istoric

                            Asa ceva, mai spune profesorul Mitrea, nu au indraznit sa faca nici Ceausescu, nici Antonescu, ba, din contra, studiul istoriei tarii, a celei universale era la mare cinste, incepând cu elevii din primara, gimnaziu si liceu.

                            Joi, 14 ianuarie, de la ora 14.30, la Scoala „Mihai Dragan” Bacau va avea loc o dezbatere privind noile propuneri de planuri – cadru pentru gimnaziu. Sunt invitate sa participe cadrele didactice interesate de statutul disciplinei Istorie. „La aceasta dezbatere ne vom intâlni toti profesorii de istorie din Bacau si vom redacta un punct de vedere comun legat de acest subiect. Acel memorandum va fi apoi publicat ca atare pe site-ul Inspectoratului Scolar, pentru a fi cunoscut”, a declarat Didi Alistar, profesor de istorie la scoala gazda, dar si secretar al filialei Bacau a Societatii Române de Istorie.

                            Modelul românesc, ieftin si prost

                            Când a dat democratia peste noi, ne-am bucurat cu totii ca nu vom mai sta la coada sa luam salam cu soia, vom putea sa ne pierdem vremea in fata televizoarelor color, urmarind programe tv autohtone, si nu doar ale rusilor, bulgarilor sau sârbilor.

                            Insa, cred ca mai mult ca orice, românii s-au bucurat ca vor putea calatori nestingheriti prin toata tara sau pe la turci, sârbi ori nemti, cu trenul sau masina mica. Si asta fara a ne mai socoti zilele de weekend (cu sot sau fara sot) in care, inainte vreme, iti era permis sa folosesti masina pe drumurile publice. Asa ca, dupa ’90, au inceput sa intre in tara (continuând sa o faca si in prezent) toate „obositele” Occidentului.

                            Tigai pe patru roti, adevarate cosciuge ambulante, pentru care strainul n-ar fi dat nici macar o ceapa degerata, dar au pretins sute, mii de marci, dolari sau euroi. Practic, piata auto s-a dezvoltat intr-o maniera greu de imaginat in urma cu doar putin timp. La fel si piata asigurarilor, pe acest teren virgin aparând nu doar firmele austriece (lideri incontestabili in domeniul asigurarilor de peste tot), ci si companii de anvergura mult redusa, dar puse in miscare de afaceristi locali de carton, care nu au facut decât sa discrediteze domeniul asigurarilor (si asa, destul de sifonat in ochii românilor in cultura carora notiunea de asigurare nu valora mai mult decât un cui ruginit).

                            Din pacate, acele masini diabolice de facut bani s-au mentinut artificial in domeniu, practicând tarife pe care niciun asigurator din afara nu le-ar fi adoptat. Ani la rând, in conturile proprietarilor autohtoni de firme de asigurare au intrat multe sute de milioane de euro, din care, din pacate, extrem de putini bani s-au intors in buzunarele asiguratilor ale caror proprietati au suferit daune pe strazile de peste tot.

                            Or, tocmai aceste firme cu profil de hopa-mitica au instituit modelul politei ieftine care, e drept, nu te saracea, pe tine, proprietar de polita RCA, dar nici nu-ti rezolva dauna provocata masinii de un sofer zabauc care confunda frâna cu acceleratia. In scurt timp, s-a ajuns ca milioane de proprietari straini sau români plecati la munca in afara granitelor sa opteze in a-si asigura obligatoriu masinile in România, date fiind tarifele de zeci de ori mai mici decât in tarile de bastina.

                            Acum, ca din piata incep sa dispara asiguratorii fantoma, pretul politelor RCA prind viata, aliniindu-se – zic firmele de profil – trendului de afara. Bine ar fi si daca noi am avea, nu o tara ca afara (ar fi prea mult), ci macar salariile occidentalilor.