Acasă Blog Pagina 3205

„Onestiul a fost neglijat pentru prea mult timp. Trebuie să spunem STOP nepăsării si să dăm STARTUL implicării!”

    Onestiul s-a aflat în mâinile unor persoane care au arătat dezinteres si nepăsare fată de problemele cetătenilor, fată de interesele lor. Timp de 26 de ani, cei care s-au aflat în fruntea orasului nu au fost capabili să le ofere cetătenilor un trai mai bun, să pună în aplicare proiecte mărete şi nici să atragă fonduri pentru dezvoltarea oraşului! Le-au spus mereu că vor trăi mai bine, dar niciunul nu a reuşit să facă ce au promis! De aceea, Oneştiul are nevoie de o mână forte, de un primar care să ducă la îndeplinire angajamentele luate în fata oneştenilor.

    Am ajuns într-un moment în care este cât se poate de evident că Onestiul are nevoie de o strategie de dezvoltare corectă, care să îi încurajeze pe cei ce doresc să investească în orasul la primăria căruia candidez. Iar acest lucru cred că este posibil prin schimbarea administratiei locale cu o echipă liberală autentică, cu o nouă viziune pentru orasul nostru. Onestiul are nevoie de o echipă dornică să facă schimbarea, care să facă lucruri bune şi utile de care avem nevoie cu toţii.

    Sunt tânără, sunt hotărâtă şi îmi doresc pentru oraşul în care am crescut ca lucrurile să intre într-o normalitate. Îmi doresc să văd mai multă implicare din partea onestenilor în viata comunitătii. Acest lucru poate fi realizat, pornind de la un mediu de afaceri solid, cu atragerea a cât mai mulţi investitori în Onesti, dublată de o mai bună absorbţie a fondurilor europene, care până în acest moment a fost inexistentă în mandatele administratiei actuale. Cred cu tărie că investiţiile constituie motorul care poate genera bunăstare oraşului nostru.

    Administratiile de până acum au demonstrat foarte clar că nu pot reprezenta o solutie pentru Onesti. Nu au reusit să rezolve o problemă simplă, cea a gunoiului din oras. A le cere acestora să găsească solutii pentru onesteni pentru dificultătile pe care acestia le întâmpină în viata de zi cu zi înseamnă să soliciti imposibilul. De aceea, cred că onestenii au nevoie de o schimbare, au nevoie de un om la Primărie care să fi demonstrat că stie să administreze o comunitate, nu mai avem nevoie de experimente ratate. 

    Vreau să le demonstrez si onestenilor că se poate ca orasul nostru să se dezvolte. Vreau ca onestenii să trăiască într-un oras mai bun! Pentru acest lucru, însă, trebuie ca fiecare onestean să îndrăznească mai mult, să îndrăznească să facă schimbarea!

    Despre Onesti ne place să spunem că este un oras european, însă nivelul de trai din orasul nostru nu poate fi comparat cu orasele din Vest. Dar calitatea serviciilor livrate populatiei nu poate să lase de dorit, pentru că serviciile publice sunt o parte esentială a administratiei locale.

    Cetătenii sunt nemultumiti atât de calitatea, cât si de pretul serviciilor si al utilitătilor. Administratia locală are obligatia de a apăra cetăteanul în relatia cu furnizorii de utilităti publice, dar si de a veghea zi de zi la ce se întâmplă cu serviciile publice. De aceea, ce mi-am propus este ca, din calitatea de primar, să analizez atent asocierea Onestiului la ADIS, precum si contractele în baza cărora onestenii plătesc tarife exorbitante pentru serviciile publice. 

    În acelasi timp, trebuie să spunem că orice localitate civilizată înseamnă, în primul rând, o localitate cu străzi pe care se poate circula în sigurantă, cu scoli renovate si cu spitale bine întretinute. scolile, străzile si spitalul reprezintă infrastructura critică a oricărei comunităti.
    Onestiul suferă mult la capitolul infrastructură. Găsim gropi, lucrări făcute uneori de mântuială, clădiri – printre care si scoli – lăsate în paragină, fără avize sau apă curentă. Primăria are responsabilitatea de a se ocupa de scoli, de spital si de străzile din oras, de siguranta cetătenilor în spatiul public. Prin fonduri europene se poate realiza reabilitarea scolilor si  continuarea modernizării spitalului din oras. Dar pentru asta avem nevoie de acesti bani.

    Onestiul a fost prăduit pentru prea mult timp. Am văzut cum s-a degradat orasul nostru de-a lungul timpului. Iar ceea ce mi se pare cel mai important este că cei care au trecut prin functii de conducere au si acumulat averi, în vreme ce cetătenii au rămas la acelasi nivel sau au un nivel de trai mai scăzut. Îmi doresc o administratie transparentă si cu o birocratie scăzută. În acest sens, voi propune ca toate contractele primăriei să fie făcute publice pe site-ul institutiei si voi solicita ca anuntarea contractelor să fie făcută din timp, astfel încât să aibă timp cât mai multi să se prezinte, cu documentatia necesară.

    Pentru mine este evident că Onestiul trebuie să se schimbe la fată. Nu avem de o schimbare de fatadă, ci avem nevoie de o schimbare adevărată a modului în care s-a făcut administratie până acum. Trebuie să spunem STOP nepăsării si să dăm STARTUL implicării. 

    PUBLICAT LA COMANDA ALDE, CUI 35648035

    Victor Ponta a inaugurat cel mai modern Observator Astronomic din România

      O mare de oameni s-a adunat marti seara in incinta noului observator astronomic al Bacaului, pentru a asista la inaugurarea obiectivului, cel mai modern de acest fel din România. La eveniment a participat si fostul premier Victor Ponta, precum si Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean, forul care a gestionat intreaga investitie. In public au fost atât simpatizanti ai PSD, reprezentanti ai institutiilor publice, dar si o multime de simpli cetateni, mânati de curiozitate, intre care foarte multi elevi. Spatiul a fost aproape neincapator, iar prin toata agitatia si-a facut loc cu greu si Victor Ponta, care a asistat cu mare interes la explicatiile oferite de managerul Gabriela Gurau in cadrul turului de vizitare. Deputatul social-democrat s-a aratat incântat de dotarile observatorului si i-a felicitat pe cei care au contribuit la desavârsirea lucrarii, care nu a fost lipsita de sincope.

      Observatorul Astronomic “Victor Anestin”, din Bacau, si-a reluat activitatea dupa ce a trecut printr-un proces de restaurare si modernizare, complet refacut si dotat cu cele mai performante echipamente specifice, devenind cel mai modern sistem integrat, complex, interactiv, multimedia din România, care cuprinde Planetarium, Observator astronomic si mai multe sali de expozitii.

      Povestea unei investitii de succes

      In septembrie 2014, Consiliul Judetean a semnat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratei Publice, prin Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, un contract de finantare nerambursabila pentru implementarea proiectului “Restaurarea si Valorificarea Durabila a Patriomoniului Cultural – Observatorul Astronomic “Victor Anestin” Bacau. Proiectul a cuprins restaurarea, conservarea si modernizarea cladirii existente, care a cuprins si crearea unei platforme circulabile la nivel superior, unde s-a amenajat o sala ecuatoriala, acoperita cu o cupola rabatabila protejata, dotata cu un telescop performant, de fabricatie americana, cu ajutorul caruia se pot face observatii si cercetari de mare precizie. Telescopul va fi conectat la internet, astfel ca doritorii pot urmari in direct, atunci când se fac observatii.

      Vechea constructie a fost dublata de inca un corp de cladire, construit in partea de sud a Observatorului, cu aceeasi inaltime, prevazuta cu o scara de acces in patru rampe si un lift panoramic vitrat pentru sase persoane, destinat interventiilor de urgenta, cât si pentru accesul persoanelor cu handicap, care mai au la dispozitie si un echipament special, pentru urcat scarile. Cele cinci puncte de informare sunt dotate cu echipamente moderne 3D, care vor furniza informatii detaliate despre expozitiile de la fiecare etaj, dar si alte informatii din judetul Bacau, istorice, culturale, geografice, fauna, economice, astfel ca turistul care viziteaza observatorul se poate informa si cu alte repere, demne de a fi trecute pe agenda lui de vizitare. Accesul pe orizontala intre cele doua corpuri s-a realizat la nivelul parterului, etajelor I sI II, cu câte un gol de trecere.

      Tehnologie de top mondial

      Punctul de atractie, irezistibil pentru orice vizitator, mai ales pentru copii si elevi, este Planetariul, de la etajul III, complet refacut, cu diametrul de 8 metri, dotat cu doua proiectoare digitale si un proiector opto-mecanic, unde vor fi prezentate show-uri ce intregesc senzatia de calatorie in spatiu, aici putând fi observate peste un milion de corpuri ceresti, iar sala de expozitii a fost total modernizata, devenind cea mai mare din tara. In acest moment, Observatorul din Bacau este pe primul loc in România, in ceea ce priveste tehnologia.

      Intreaga dotare poate oferi vizitatorilor incursiuni in intreg universul, debarcari pe diferite planete si multe, multe alte posibilitati de a cunoaste sistemul solar, miscarea planetelor etc. In semn de respect si apreciere pentru activitatea de pionierat in cercetarea astronomica, Planetariul va purta numele astronomului Matei Alexescu, fost director al Observatorului din Bacau in anii ’70. De asemenea, terasa cladirii este dotata cu doua binocluri ce vor permite vizitatorilor sa admire panorama orasului, cu principalele obiective ale municipiului Bacau si din împrejurimi.

      Observatorul Astronomic “Victor Anestin” este locul unde imaginatia, curiozitatea, stiinta si tehnologia se reunesc pentru ca omul sa-si satisfaca nevoia de cunoastere, fara de care lumea ar fi mai trista si mai saraca.

      Dotarile moderne ale Observatorului astronomic vor facilita pentru vizitatori o serie de servicii culturale:
      – vizionarea de filme documentare intr-un spatiu de proiectie imersiva 3D, vizionarea de spectacole digitale de planetariu, participarea la observatii astronomice cu ajutorul telescopului performant, participarea la activitatile astroclubului “Matei Alexescu” – cursuri de astronomie, observatii astronomice, participarea la proiecte cultural-educationale realizate impreuna cu scolile si liceele din judetul Bacau.

      Observatorul din Bacau devine cel mai important centru astronomic din tara, unde pot fi facute cercetari de mare precizie, cât si manifestari stiintifice nationale si internationale de mare anvergura, fiind, in acelasi timp un obiectiv turistic care nu poate lipsi din agenda oricarei agentii specializata, agentii de publicitate, furnizori de servicii diverse (foto, film, software specializat), dar si a turistilor ocazionali, care vor avea posibilitatea de a se recrea si a cunoaste un nou domeniu, cel al astronomiei.

      Finantarea

      Consiliul Judetean Bacau a semnat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, prin Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, contractul in vederea acordarii finantarii nerambursabile pentru implementarea Proiectului “Restaurarea si Valorificarea Durabila a Patrimoniului Cultural – Observatorul Astronomic “Victor Anestin” Bacau, in cadrul Programului Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 5, Domeniul major de interventie 5.1. – Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, precum si crearea/modernizarea infrastructurilor conexe. Bugetul total alocat acestui proiect a fost de 2,2 milioane de euro, contributia CJ fiind de doar 2 la suta din totalul investitiei.

      [wonderplugin_gallery id=”571″]

      Ziua Copilului la Observator

      Miercuri, 1 iunie, conducerea Complexului Muzeal “Ion Borcea” ofera un program special pentru copii, de ziua lor. Observatorul Astronomic va fi deschis intre orele 09.00 – 21.00, iar intrarea este gratuita, in celelalte zile, programul este normal, intre orele 8-16.

      Scurt istoric

      Observatorul Astronomic din Bacau a luat fiinta la 30 noiembrie 1976, in cladirea Muzeului de Stiintele Naturii, din str. Karl Marx, nr. 2, astazi disparuta. In aprilie 1978, fostul Castel de apa al Bacaului, din str. Trotus, a fost transformat in Observator Astronomic. In 1979, astronomul Matei Alexescu (1929 – 1993), stabilit in Bacau, pune bazele Planetariului. In 1980, Observatorul a fost dotat cu un proiector de Planetariu si trei lunete aduse din Germania, iar in 1984, se inaugureaza expozitia de baza si Planetariul. In 1991, expozitia a fost reactualizata, devenind cea mai mare expozitie din tara. Din 1995, Observatorul poarta numele lui Victor Anestin.

      Deputatul Victor Ponta s-a aflat marti intr-o scurta vizita in Bacau, pentru a-si demonstra sprijinul fata de candidatii PSD la alegerile locale: Cosmin Necula, pretendentul la conducerea Primariei, si Sorin Brasoveanu, care vizeaza functia de presedinte al Consiliului Judetean. Ponta a fost insotit de Rovana Plumb, fost ministru si actual deputat.

      Vizita a fost scurta si a inclus o conferinta de presa, in deschiderea careia Victor Ponta a precizat ca Bacaul a dus lipsa de o administratie serioasa in ultimii ani si ca garnitura de candidati ai PSD, inclusiv cei pentru Consiliul Local si cel Judetean, va schimba la fata Bacaul. Ponta i-a indemnat pe candidati ca, dupa alegerile din 5 iunie, sa faca alianta electorala cu ALDE si UNPR, convins fiind ca alegerile generale din toamna vor fi câstigate lejer, iar guvernul acestei aliante va revitaliza economia României.

      Ponta a mai spus ca sub guvernarea PSD, Bacaul a primit de la bugetul de stat si prin diferite programe cei mai multi bani din istoria ultimilor 25 de ani, si si-a asumat meritul de a fi deblocat proiectul soselei de centura. „Nu cred ca exista vreun pensionar in Bacau caruia sa nu ii fi crescut pensia, si nu sa i se fi taiat pensia, asa cum s-a intâmplat intr-o alta guvernare. Nu exista medici sau profesori care sa nu aiba salarii mai mari si nu exista oameni de afaceri care sa nu plânga dupa guvernul social-democrat, care a luat cele mai bune si mai liberale masuri pentru mediul de afaceri: scaderea CAS-ului, scaderea tva-ului si toate celelalte lucruri care tin de codul fiscal. Imi doresc foarte mult sa avem primar in municipiul Bacau, sa continuam administratia la Consiliul Judetean si in cele mai multe dintre primariile din judet, sa continuam lucrurile bune pe care le-am facut si sa le indreptam pe cele mai putin bune. De asemenea, vrem sa continuam lucrarile la Spitalul Municipal, care a fost un proiect bun al fostului primar”, a spus Victor Ponta, in discursul sau.

      Ponta a criticat actuala guvernare, pe care o considera nociva pentru mersul tarii, in fiecare zi in care tehnocratii lui Dacian Ciolos ramân la palatul Victoria. Dovada in acest sens, spune Ponta, este ca anul trecut, când era prim-ministru, in România au intrat investitii externe de cinci miliarde de euro, in timp ce anul acesta suma este zero. „Acest guvern al domnului Iohannis este la fel de absent, pe cât de absent este si presedintele. Am impresia ca nu doar domnul Iohannis pleaca in week-end la relaxare, dar si guvernul pleaca. Noi ne pregatim de guvernare alaturi de ALDE si UNPR fiindca trebuie sa schimbam aceasta stare de lucruri. Domnul Tariceanu a avut o idee excelenta atunci când a propus ca actualul guvern sa nu mai aiba dreptul de a mai emite ordonante de urgenta, pentru ca au emis astfel de decizii intr-o maniera eronata. De aceea cred ca actualul guvern este un pericol, iar ceea ce am câstigat in ultimii ani riscam sa pierdem in 2016”, a spus Victor Ponta.

      Rovana Plumb a avut numai cuvinte de lauda la adresa lui Sorin Brasoveanu, pe care il considera unul dintre cei mai buni directori din domeniul asistentei sociale si protectiei copilului din intreaga tara. „Le multumesc lui Dragos Benea si lui Sorin Brasoveanu pentru minunatul proiect privind pachetul minim de servicii sociale destinat copiilor care provin din familii defavorizate”, a spus Rovana Plumb, care a precizat ca daca PSD-ALDE-UNPR vor forma guvernul dupa alegerile generale, proiectul va fi multiplicat si aplicat in beneficiul celor peste 80.000 de copii defavorizati.

      Educația omenescului

      Specialiștii în parenting, cum se numește mai nou (de când ne-am englezit, ca să fim în trend) știința creșterii unui copil, trag un semnal de alarmă referitor la urmările unui sistem educațional care se bazează pe competiție.

      Iar aceste urmări nu sunt deloc dintre cele mai bune, fiindcă într-o competiție cineva trebuie să piardă, pentru ca alții să fie declarați învingători. Așadar, competiția îi pune pe copii în poziții de adversari, ea având o natură ostilă, prin definiție. Ideea unui astfel de specialist în știința mai sus- numită este aceea de a-i învăța mai curând pe copii, în cadrul unuor jocuri bine gândite, să se ajute, să coopereze. Și partea pozitivă este aceea că, jucându-se astfel, prin colaborare, acționând împreună ca să atingă un scop comun, ei se și distrează, nemaifiind stresați. Pare un lucru ideal, desigur, din moment ce lumea în care trăim este una competitivă. Și asta, la un mod destul de brutal, de urât, cu lupte grele, calcule, cu presiuni, intervenții.

      Pentru un loc fruntaș al odraslei, pentru imaginea anumitor instituții de învățământ, pentru orgoliile adulților, de fapt. Sigur că ar fi mai bine și mai frumos să ne educăm copiii în spiritul unor alte valori, încurajând la ei dorința de a descoperi lucruri noi, care să provoace, să atragă schimbări într-un sistem învechit, osificat, creativitatea, într-un cuvânt. Dar cine și câți au curajul să facă asta? Câți dintre cei care se ocupă de copii le cunosc cu adevărat felul de a fi, psihologia, câți îi înțeleg și știu că ei au nevoie de conectare, de recunoaștere și de putere? Vor să fie în rând cu lumea, care pentru ei este cercul lor de prieteni, cei de vârsta lor. Dar cum copiii nu au cum să se descurce singuri într-un hățiș de relații deloc simple, cum sunt cele din societatea actuală, atunci e nevoie ca adulții să-și facă mai mult timp pentru a sta de vorbă cu ei. Cu bunăvoință, multă deschidere, înțelegere, cu tact, și cu dragoste, evident.

      Tot aud vorbindu-se despre mecanismul greoi și inert al învățământului românesc, dar eu încă mai cred că există și dascăli de reală vocație. Care nu îndoctrinează copiii, nu-i supun unui tipar, unui șablon, nu le taie aripile, astfel ca ei să nu poată ajunge decât adulți obedienți, temători. Ci, dimpotrivă, trezesc în elevii lor dorința și pasiunea de a învăța, care le stimulează curiozitatea intelectuală, le antrenează creierul, învățându-i să gândească.

      Nu putem ignora cele câteva nevoi fundamentale ale unei minți și ale unui suflet de copil, de adolescent aflat în formare, iar regretatul academician Solomon Marcus le-a formulat atât de exact și de expresiv. Nevoia de a da un sens vieții, de împrospătare, de întrebare și mirare, de greșeală și eșec, de îndoială și suspiciune, de joc, de identitate, de cultură, de transcendență, Și am să închei, oprindu-mă la nevoia de omenesc și de omenie . Mai precis, la acea educație a omenescului, cum inspirat o numea savantul băcăuan. Pentru că „omenescul e o sursă nesfârșită de delectare, de minunare… și nu este ca jocul de tenis, unde câștigi (apropo de competiție n.m.) în dauna altora, care pierd : omenescul poate fi universal câștigător” . Cred că e cel mai generos, frumos și nobil obiectiv.

      Mai avem voie sa facem campanie electorala?

      Noua legislatie electorala, creata la comanda nu stim caror forte democratice, a dus in derizoriu procesul electoral. Unii spun ca legea a fost facuta in beneficiul partidelor mici, care nu au finantarea necesara unei campanii electorale agresive.

      Cert este ca e foarte greu sa-ti dai seama, daca te plimbi prin oras, ca suntem in plina campanie electorala. Conform legii, un candidat la o primarie comunala nu are voie sa cheltuiasca mai mult de 1200 de euro iar unul la o primarie din resedinta de judet, maxim 12.000.

      Din acesti bani trebuie platit si staff-ul de campanie (consilieri, lipitorii de afise, etc.) si firmele care fac bannerele, afisele, si inserturile din presa, si benzina pentru deplasari si pe cei care actualizeaza pagina web sau posteaza pe retelele sociale.

      Dupa ce ca banii sunt putini, se mai impun si restrictii: fara publicitate pe masini sau pe panouri mai mari de un A3. Cum ar veni, o firma care vinde masini are voie sa-si faca reclama pe un panou in oras, dar un candidat la o functie publica, nu.

      Dar poate un candidat sa indemne alegatorii sa mearga la vot? Pâna de curând stiam ca nu are voie sa-i duca la urne cu masina.

      Am aflat, insa, ca e periculos si sa indemni oamenii sa mearga la sectia de votare, ca se pedepseste. Cel putin asa ne-a dat de inteles sistemul de justitie.

      Am intrebat Biroul Electoral Judetean daca noi, ca publicatie, putem indemna alegatorii sa-si exercite dreptul constitutional de a-si alege reprezentantii.

      Biroul Electoral a trimis intrebarea la Bucuresti.

      Poate dupa alegeri vom primi si raspunsul…

      Parincea: Doi adolescenti, snopiti in bataie la o stâna

        Un minor de 15 ani si un altul de 16 ani, ambii din comuna Buhoci, au ajuns, in cursul zilei de marti, la Spitalul Judetean Bacau – Compartimentul de Primiri Urgente Pediatrie, dupa ce au fost batuti crunt la o stâna din Parincea.

        Se pare ca adolescentii, care provin din familii nevoiase, munceau acolo, iar principalul suspect in acest caz de violenta extrema este un tânar de 19 ani, care ar fi proprietarul acelei stâne.

        „Sunt doi adolescenti care au ajuns la noi cu urme de violenta si au fost instiintate toate institutiile abilitate sa faca ancheta”, a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt la Spitalul Judetean Bacau.

        Cazul a ajuns si in atentia celor de la Directia Generala pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. „Colegii nostri au fost la spital pentru a evalua situatia si, in functie de disponibilitatea parintilor si a minorilor, vom oferi servicii specializate.

        Au fost anuntate autoritatile locale si organele de politie, cu care vom colabora pe tot parcursul solutionarii cazului”, a declarat Marian Vatamanescu, purtator de cuvânt la DGASPC Bacau.

        Cei doi minori au ramas sub supravegherea medicilor, pentru a primi ingrijirile necesare. Se pare ca ei au fost batuti cu o ranga metalica si o furca, insa ancheta Politiei va stabili cu exactitate ce s-a intâmplat, fiind intocmit deja un dosar penal pentru lovire sau alte violente.

        Pompierii au intervenit in zonele afectate de inundatii

          FOTO: Marius Tatariu

          În ultimele 24 de ore (intervalul 30.05.2016, ora 07:00 – 31.05.2016, ora 07:00), 45 de pompieri salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, cu 13 de mijloace de intervenție, au desfășurat misiuni pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase.

          Astfel, în cursul zilei de ieri, 30.05.2016, în comuna Mănăstirea Caşin, sat Mânăstirea Cașin, patru pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti, cu o autospecială de intervenţie şi o motopompă transportabilă, pentru decolmatarea a 13 fântâni și evacuarea apei din 2 beciuri.

          În comuna Caşin, sat Curiţa, pentru decolmatarea a 16 fântâni și evacuarea apei dintr-un beci au acţionat trei pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti, cu o autospecială de intervenţie și o motopompă transportabilă.
          Începând cu ora 18:00, în urma precipitaţiilor abundente căzute în ultimele ore, pe raza judeţului Bacău, au fost semnalate mai multe probleme, astfel:

          Municipiul Moineşti:

          un copac căzut în stradă. La faţa locului au acţionat trei salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti cu o autospecială de intervenţie;
          un magazin inundat. La faţa locului au acţionat cinci pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti cu o autospecială de intervenţie;
          în cartierul Lucăcești: 2 gospodării inundate (curţi). La faţa locului au acţionat pompieri salvatori subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti cu o autospecială de intervenţie.

          Comuna Zemeş, sat Pietrosu: 3 gospodării inundate (curţi, beciuri, garaje). La faţa locului au acţionat un ofițer și nouă salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti cu două autospeciale de intervenţie.

          Comuna Solonţ, sat Cucuieţi: o gospodărie inundată (curte). La faţa locului au acţionat cinci pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti cu o autospecială de intervenţie şi o motopompă.

          Comuna Dofteana, sat Dofteana: 4 gospodării inundate (curţi, beciuri, garaje). La faţa locului au acţionat șase pompieri salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti cu o autospecială de intervenţie şi o motopompă.

          Oraş Slănic-Moldova, Cartier Cireşoaia: 2 persoane aflate într-o căruţă au încercat să traverseze pârâul Slănic, însă din cauza creșterii rapide a debitului acestea au rămas blocate în albia cursului de apă. Imediat, la faţa locului s-au deplasat nouă pompieri salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti cu o autospecială de intervenţie, o barcă pneumatică şi o ambulanţă SMURD, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Slănic Moldova cu o autospecială de intervenţie. În urma acţiunilor desfăşurate de forţele de intervenţie, au fost salvate cele 2 persoane şi o cabalină.

          De menționat este faptul că, acţiunile de intervenţie au fost coordonate de către inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău sprijinit din teren de grupa operativă a unităţii, formată din șase pompieri militari cu un autoturism de muncă operativă.

          Alături de pompieri militari pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, au acţionat şi 10 voluntari din cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu două mijloace.

          Pompierii salvatori băcăuani vor rămâne la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteorologice periculoase până când comunitățile vor reveni la starea de normalitate.

          Planuri de Afaceri, Planuri de Viitor! – proiect educational la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau

          Sala de conferinte a Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau a gazduit, la sfarsitul saptamanii trecute, a sasea editie a Concursului educational „Planuri de Afaceri, Planuri de Viitor!”. S-au reunit elevi din 12 colegii participante: Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau, Colegiul „Grigore Antipa” Bacau, Colegiul National „Dimitrie Cantemir” Onesti, Colegiul „Henri Coanda” Bacau, Colegiul „Mihai Eminescu” Bacau, Colegiul National „Ferdinand I” Bacau, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau, Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comanesti, Colegiul National Catolic „Sf. Iosif” Bacau, Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen” Bacau, Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacau, Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau. Desfasurat pe doua sectiuni, planuri de afaceri si eseu pe o tema economica data – Antreprenoriat social, proiectul a prilejuit intalnirea a 100 de elevi din colegiile amintite. Juriul alcatuit din reprezentantii partenerilor in proiect (Primaria Bacau – prin viceprimarul cu atributii de primar Ilie Barzu, Camera de Comert si Industrie Bacau – Petronela Stefan, Banca Transilvania, Agentia Centru Bacau – director Bogdan Buculei, Centrul European de Educatie si Training Bacau – Margareta Monica Andrei, Facultatea de Stiinte Economice, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau – asist. univ. dr. Nicoleta Ciucescu si inspector de stiinte socio-umane si invatamant special Oana Maria Droiman, profesor la Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau) au desemnat castigatorii. Anul acesta locul I a fost ocupat de echipa alcatuita din Cristian Dolghieru, Cristina Verdes si Tudor Catrinescu, elevi ai Colegiului „Henri Coanda” Bacau cu proiectul „Usor”. Locul II a fost ocupat de echipa alcatuita din Madalin Avramoaiei, Maria Anutei si Rares Pavel de la Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacau cu proiectul „Cei trei cosari”, iar locul III a fost obtinut de elevii Danut David, Denis Mocanu, Matei Sabatino si Cosmin Ciobanu de la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacau cu proiectul „Royal Shell”. Echipa care s-a bucurat anul acesta de premiul publicului a fost cea a Colegiului National „Ferdinand I” Bacau alcatuita din elevele Georgiana Nechita, Georgiana Anchidin si Teodora Leon pentru proiectul „Pegasus Club”. Cele cinci mentiuni acordate au fost obtinute de elevii de la: Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau, Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen” Bacau, Colegiul „Grigore Antipa” Bacau si Colegiul National „Ferdinand I”Bacau. Premiul pentru responsabilitate civica in afaceri a revenit echipei Colegiului National „Gheorghe Vranceanu” Bacau, alcatuita din elevele Alexandra Gabriela Lungu, Angela Alexandra Rotaru si Raluca Andreea Tampu pentru proiectul „Hope”. La sectiunea eseu economic, premiul I a fost obtinut de eleva Georgiana Nechita de la Colegiul National „Ferdinand I” Bacau, premiul II a fost obtinut de eleva Irina Emanuela Melinte Paduraru de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau, iar premiul III a fost obtinut de eleva Maria Marchis de la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau. Editia acestui an a reunit 100 de elevi si 30 de profesori si invitati. Invitatii acestei editii au fost Florin Cristea, manager al S.C. Happy Sport Group S.R.L. si Alexandru Blanaru, formator al Habitat for Humanity si reprezentant al Mentor Academy. Evenimentul nu ar fi fost posibil fara concursul partenerilor: Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, Casa Corpului Didactic, Centrul de Resurse pentru Educatie Civica – care a oferit premiile pentru responsabilitate civica in afaceri, Camera de Comert si Industrie Bacau si Fundatia Scoala de Studii Comerciale care au oferit premiantilor trofee, respectiv colegiilor participante si, mai ales, profesorilor implicati in pregatirea acestor tineri.

          Maria Irina Dromereschi

          Scoala Lespezi: Sa nu uitam de natura – pamântul, prietenul si casa mea!

            In cadrul proiectului educational „Pamântul, prietenul si casa mea”, elevii de la clasele de gimnaziu din Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu” Lespezi impreuna cu cadrele didactice coordonatoare au finalizat cu entuziasm si bucurie excursia tematica de informare si documentare de pe Valea Prahovei.

            Sub directa indrumare a prof. director Anamaria Domnina Ginju, a prof. de geografie Radu Constantin Cutic, a responsabilului comisiei „Om si societate”, prof. de istorie Eduard Pavel, dar si a prof. de limba franceza Ramona Andreea Ciupeanu, elevii claselor V-VIII au vizitat monumente istorice si frumuseti ale peisajului din Brasov, Poiana Brasov, pestera Valea Cetatii, cetatea Râsnov, castelul Bran, Palatul Peles, Tâmpa-Belvedere, Biserica Neagra, Piata Sfatului din Brasov.

            Elevii au constientizat rolul naturii in viata noastra si cât de important este sa incredintam urmasilor nostri un mediu curat si sanatos.

            Initiator proiect,
            Prof. de geografie, Radu Constantin Cutic

            Elevi si profesori „vranceni” in Italia

              O echipa a Colegiului National „Gh.Vranceanu” a participat, in aceasta luna (in perioada 8-14 mai 2016), la o noua intalnire internationala in cadrul proiectului ErasmusA „Launching our CO3 European Satelitte”, desfasurata in orasul italian Giulianova. Proiectul de parteneriat strategic intre scoli are colaboratori, pe langa colegiul din Bacau, cate o scoala din Italia (gazda acestei intalniri), Spania (coordonator), Slovenia si Finlanda si isi propune schimbarea mentalitatii de la „ce pot eu obtine din aceasta activitate?” la „ce pot eu face pentru cei din jurul meu cu aceasta activitate?”. Proiectul se desfasoara prin actiuni in cadrul a 5 ateliere, care au fost reprezentate de cate un elev la intalnirea din Italia. Iata o marturie a unui participant la aceasta activitate:

              „Proiectul Erasmus A O noua experienta. Erasmus este o oportunitate catre noutati cunoastere fiind unul dintre putinele proiecte scolare care au ca rol integrarea elevilor in activitati internationale ce le dezvolta capacitatea de comunicare intr-o limba universala. Asta am facut si noi cand am fost recent in Giulianova, Italia, intr-o deplasare cu acest proiect, eu – Otilia Pletea, Ioana Cojocaru, Alexandra Curbat, Abitei Tudor, Radu Bostan, toti elevi ai colegiului «Gheorghe Vranceanu» in clasa a IX-a, alaturi de 2 insotitori, domnul profesor Cristian Merticaru si domnul director Gabriel Andrei. A fost o experienta unica ce ne-a pus la incercare abilitatile de a vorbi in public pentru a sustine o prezentare a proiectului realizat de fiecare in parte, alaturi de echipa sa, in decursul primelor zile, dar si capacitatile de jurizare obiectiva in cadrul concursului de logo-uri desfasurat in ultima zi. Am avut ocazia sa cunoastem nu numai capitala Italiei in excursia de o zi organizata de ei, ci sa ne cunoastem si intre noi si sa aflam noi idei dezvoltate pe scurt si in timpul prezentarilor, dar cu o privire din interior in timpul discutiilor purtate intre noi, bineinteles in engleza.

              Chiar si locuitul la familiile gazda a fost ceva de neuitat, e experienta placuta si interesanta in acelasi timp, incomparabila cu perspectiva de turist pe care ne-ar fi oferit-o o acomodare hoteliera si nu de localnic. Per total, ErasmusA ne-a oferit o provocare pe care consider ca am dus-o la capat cu bine, ca si participanti ai proiectului, dar si ca reprezentanti ai scolii si ai tarii.” Urmeaza o intalnire in Romania, care va avea loc in octombrie, gazduita de Colegiul National „Gheorghe Vranceanu”.

              Prof. coordonator,
              Cristina Andrei

              Eco-Fashion, la Colegiul Pedagogic “Stefan cel Mare”

                De 1 iunie, ora 12.00, va avea loc Parada ECO-FASHION, organizata de Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacau (amfiteatrul colegiului). Activitatea face parte din proiectul judetean „Sanatatea mediului – sanatatea noastra!” si are ca obiectiv realizarea de costume/accesorii/bijuterii din materiale reciclabile/refolosibile.

                Participantii, elevi de gimnaziu si liceu din judet vor folosi într-un mod inedit deseuri din mediul înconjurator, ce par inutile la prima vedere (CD-uri, saci din tesatura sau plastic, aluminiu, carton, hârtie de ziar etc.) pe care le vor transforma în creatii 100% eco, îndraznete, pline de culoare si inspirate din frumusetea naturii si creativitatea umana. Manifestarea este organizata în parteneriat cu Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea”, prin manager dr. Gabriela Gurau, director adjunct dr. Ortansa Jigau, muzeograf dr. Costel, Burghelea conservatori Marinela Schultz si Emil Corduneanu (Vivariu), din partea inspectoratului scolar prof. Irina-Laura Bejinariu (inspector de biologie), iar din partea colegiului prof. dr. Aura-Manuela David, prof. ing. ec. Dalila Ridel, prof. dr. Liliana Adochitei, coordonatori proiect, prof. Nicoleta Carare, prof. Simona Baican, prof. Persida Stolniceanu si elevii Dragos Stanca (VII A), Cristina Theodora Jigau (VIII C) si Laura Bot (XI A).

                Dupa parada, la Vivariu, se va organiza o expozitie cu lucrarile premiate ce poate fi vizitata începând cu 5 Iunie – “Ziua Mondiala a Mediului”.

                Va asteptam la premiere!

                Miercuri, 1 iunie, incepand cu orele 12.30, va asteptam in Parcul Cancicov, la statuia Cancicov de la intrarea principala in parc, unde vom premia cele mai bune desene realizate in cadrul concursului nostru „Curcubeie pe hartie”.

                Concursul a fost organizat de cotidianul Desteptarea in parteneriat cu Elitemob, Cofetaria Corso, Lala Play, Matmedia, Office Expert Bacau, Centrul Parintii Spun Prezent, Academia de Dans Adamas, Roxana Tocila-Smil si Alexandra Bostan, cu sprjinul Primăriei Bacău.

                Sase dintre cele mai iscusite creatii vor fi rasplatite cu premii in bani (doua premii de cate 250 lei, doua de 150 lei si doua de 100 lei) din partea cotidianului Desteptarea.

                La randul lor, prietenii Desteptarii, parteneri ai acestui proiect, vor avea propriile lor premii si surprize pentru copii!!!

                Un consilier local din județul Bacău nu poate justifica 89.000 euro

                  Agenția Națională de Integritate a anunțat că a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 384.446 lei (89.647 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de Costinel Ștefăniță Manea, consilier local și fost primar al comunei Săucești, județul Bacău.

                  Potrivit unui comunicat al ANI transmis marți, Costinel Ștefăniță Manea a fost primar al comunei Săucești în perioada 2008-2012, fiind în prezent consilier local.

                  În acest caz, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de Costinel Ștefăniță Manea.

                  AGERPRES

                  FOTO: Salvati din apele Slanicului

                    Doi cetateni care au incercat sa treaca prin apa Slanicului cu caruta trasa de doi cai au fost cat pe ce sa moara inecati, din cauza curentului puternic al apei.

                    „Ieri, angajații şi voluntarii de la SVSU Slănic-Moldova au salvat de la înec doi cetățeni din Slănic-Moldova şi caii acestora”, a scris primarul localitatii, Andrei Serban, pe pagina sa de Facebook.

                    „Aceştia s-au expus unui risc major, încercând să traverseze apele învolburate ale râului Slănic, în zona carierei de piatră.


                    Pe această cale le adresez tuturor rugămintea de a nu se expune la astfel de riscuri, care le pot pune viața în pericol.”

                    Pagina 1

                      pag1

                      Economista Gina Plantos a reprezentat antreprenoriatul bacauan la Forumul National al IMM-urilor

                      Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR) a organizat, pe 27 mai, la Buzau, Forumul National al IMM-urilor, prilej cu care s-a celebrat si Ziua Intreprinzatorului, aflata in acest an la a XXIII-a editie. La Forum a fost reprezentat si Patronaul Judetean Bacau al Intreprinderilor Mici si Mijlocii, al carui presedinte este economista Gina Plantos, de la care am aflat mai multe amanunte cu privire la semnificatia acestui eveniment.

                      Care a fost, in acest an, tema dezbaterilor din Forumul National al IMM-urilor, doamna presedinta, si cine au fost reprezentantii antreprenoriatului românesc la acest eveniment?

                      Forumul National al IMM-urilor a dezbatut, in acest an, tema „Piata fortei de munca, necesitatea fondurilor europene si capitalul autohton”. La ambele evenimente, pentru ca s-a celebrat si Ziua Intreprinzatorului, au fost aproximativ 200 de participanti, reprezentanti ai mediului de afaceri românesc, ai autoritatilor centrale si locale, lideri de organizatii patronale si sindicale, oameni de afaceri, membri ai CNIPMMR, reprezentanti ai principalelor televiziuni, ziare si radiouri nationale.

                      Forumul National a avut loc la circa o luna dupa alt eveniment important din viata IMM-urilor private din tara noastra. Care a fost acesta si ce noutati a adus el in viata CNIPMMR?

                      La jumatatea lunii aprilie au avut loc lucrarile celei de-a VII-a editii a Conventiei Nationale a CNIPMMR. Conventia Nationala, care se desfasoara o data la patru ani, a inclus Raportul de activitate al Consiliului National pentru perioada 2012 – 2016, Strategia pentru perioada 2016 – 2020, alegerea membrilor organelor de conducere (presedinte, vicepresedinte, prim-vicepresedinti si membrii Biroului Permanent), precum si dezbateri la care au participat întreprinzatori, reprezentanti ai organizatiilor patronale membre ale Consiliului. Florin Jianu, presedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzatori din România si fost ministru delegat pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Mediu de Afaceri si Turism, în perioada martie – decembrie 2014, a fost ales în unanimitate presedinte al CNIPMMR, iar cel care de aproape un sfert de secol a fost conducatorul, mentorul si initiatorul unor importante actiuni în sprijinul IMM-urilor, prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, a fost ales presedinte de onoare.

                      Ati participat la lucrarile Conventiei Nationale alaturi de presedintii structurilor patronale din Federatia Regionala Nord-Est a Patronatelor IMM. Cum este reprezentata Federatia Nord-Est la nivelul conducerii CNIPMMR?

                      Am stat la aceeasi masa, in timpul lucrarilor Conventiei Nationale, cu presedintii structurilor patronale din judetele Iasi, Vaslui, Suceava, Botosani si Neamt. Federatia Regionala Nord-Est a IMM are doi vicepresedinti in noua conducere a CNIPMMR. Este vorba de domnul Neculai Vitelaru, presedintele patronatului din judetul Iasi, care este vicepresedinte la nivel national pe domeniul munca si dialog social, si de doamna Liliana Aghiorghicesei, presedinta Federatiei Patronale a IMM Suceava, vicepresedinte pentru dezvoltare sectoriala si promovarea afacerilor.

                      Care sunt obiectivele CNIPMMR pentru perioada 2016 – 2020, asa cum au fost ele prezentate la Conventia Nationala?

                      Este vorba de o adevarata strategie de actiune, dar eu as sublinia patru dintre obiective, cele mai cuprinzatoare. Primele doua sunt consolidarea capacitatii administrative si institutionale si mentinerea reprezentativitatii nationale a organizatiei si promovarea si protejarea intereselor IMM-urilor la nivel local, regional, national si international. Celelate doua obiective mari sunt constituirea unei imagini consolidate a CNIPMMR si sporirea gradului de vizibilitate a organizatiei si dezvoltarea unui portofoliu de actiuni si proiecte finantate din fonduri nerambursabile si/sau din fonduri proprii, care sa sprijine dezvoltarea antreprenoriatului la nivel national si sa faciliteze educatia, accesul la finantare, accesul la piete si internationalizarea.

                      Cum descrieti, pe scurt, in numai doua cifre, Patronatul Judetean Bacau al IMM si pe care l-ati reprezentat la Forumul National?

                      Este o organizatie din care fac parte 119 IMM-uri din Bacau, dar care au 2.805 salariati.

                      Dima: „Ultimele doua editii, foarte tari”

                      Editia 2016 a Trofeului Municipiului Bacau a intrat in arhiva. Cu o finala spectaculoasa, rezolvata in trei seturi. Si cu un câstigator merituos: Dragos Dima. Finalistul din 2015 si-a trecut de aceasta data numele pe lista laureatilor, confirmând succesul de la turneul Futures de la Bucuresti si infirmând calculul hârtiei, care nu-l plasa pe lista favoritilor.

                      -Dragos, cum ai caracteriza turneul pe care tocmai l-ai câstigat in comparatie cu cel de acum un an, pierdut in finala cu polonezul Kamil Majchrzak?

                      -Amândoua editiile mi s-au parut la fel de dificile, chiar daca cea de acum poate ca a luat ochii cu nume mai spectaculoase. In 2015, pe tablou au fost prezenti tenismeni care tocmai veneau de la Roland Garros, dar si tenismeni care au ajuns intre timp la Roland Garros. Spaniolul Samper Montana, pe care l-am invins atunci, e unul dintre ei. Repet, aceste ultime doua editii au fost foarte tari, singura diferenta fiind ca acum am reusit sa si câstig finala.

                      -Cel mai greu meci?

                      -Finala cu argentinianul Paz. Pe de o parte era miza, pe de alta parte, oboseala. Sâmbata, in preziua finalei, am jucat doua meciuri, dintre care unul, cel din „sferturi”, a durat trei seturi, iar al doilea, semifinala, s-a terminat dupa ora 21.00.

                      -Cum a fost meciul cu favoritul numarul 1, Marius Copil?

                      -Mi-am facut treaba, respectându-mi planul de joc. Important era sa gasesc solutii la serviciile lui bune. Eu zic ca le-am gasit.

                      -Pe lista invinsilor tai figureaza si bacauanul Alex Manole.

                      -E campionul tarii la U18, nu? Alex este un tenismen bun, de perspectiva. Mi-a placut ca isi construieste un joc solid.

                      -Cât de mult te-au incomodat zilele ploioase, care au dat peste cap programul turneului?

                      -Pai, a fost cu dus si intors. Si spun asta pentru ca, in ceea ce ma priveste, a existat si o parte buna. Venind de la un turneu foarte solicitant precum cel de la Bucuresti, zilele de pauza, conditionate de ploaie, mi-au permis sa ma odihnesc.

                      -Planuri pentru editia 2017 a Trofeului Municipiului?

                      -Oho, sper sa nu ma interesectez cu turneul. N-as vrea sa fiu inteles gresit: ma simt bine in Bacau, dar sper ca la anul pe vremea aceasta sa fiu la Roland Garros si sa ma vedeti pe Eurosport.

                      -Ultima intrebare: ce vei face cu cei 3.024 dolari câstigati?

                      -Simplu: ii voi reinvesti in tenis.

                      Karate/ Cupa Bacaului: 19 medalii pentru Dinamic

                      Karateka de la Dinamic si-au imbogatit palmaresul cu ocazia „Cupei Bacaului”, desfasurata recent, in organizarea clubului Kanku Dai condus de Octavian Adam.

                      Competitia a reunit principalele cluburi de profil din Bacau si Vrancea si a adus 19 medalii in contul sportivilor de la Dinamic pregatiti de Liliana Adochitei si Alexandru Hoborici.

                      „Am participat cu 19 sportivi si am cucerit tot atâtea mjedalii. Desi din competitie a lipsit proba de kumite, elevii nostri au fost la inaltime la kata”, a declarat antrenoarea Lili Adochitei, care a tinut sa adauge: „Multi karateka din echipa competitionala de la Dinamic nu au fost prezenti, absenta lor fiind suplinita de…boboceii care au pasit cu dreptul pe tatami, obtinând rezultate foarte bune la categoria lor de vârsta”.

                      Iata rezultatele obtinute de Dinamic la „Cupa Bacaului”:

                      Locul intâi: Alexandru Totolos, Rares Cristea, Bogdan Balan, Stefan Tiron, Stefana Ilies, Tudor Galan, Razvan Bulancea, George Braescu.

                      Locul doi: Daniel Serban, Emanuel Ionita, Damian Gârbea, Mihai Danila, Danut Alexa, Alexandru Petrila, Vlad Bixade.

                      Locul trei: Darius Negru, Ariana Serban, Radu Barbuta, Roxana Galan.

                      Fotbal/ Juniori E: Sport Club, campioana judetului

                      Aplauze pentru cei mai mici campioni ai judetului! Mici ca vârsta, juniorii E de la Sport Club Bacau sunt, in schimb, mari pe teren, parcursul lor din campionat fiind unul de nota 10.

                      Calificati la „zona” de la Piatra Neamt, elevii lui Serban Neamtu si Radu Ciobanu au fost la un pas de a accede la turneul final al Campionatului National, fiind invinsi in ultimul act cu 1-0 de LPS Suceava.

                      Sâmbata, in pauza meciului de liga secunda dintre SC Bacau si Rapid, micutii campioni au fost premiati de presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal, Cristi Sava, pentru titlul cucerit si au fost ovationati la scena deschisa din partea inimoasei galerii a Rapidului.

                      Iata lotul de jucatori cu care Sport Club s-a laureat campioana judeteana la juniori E: Bryan Cadar, Luca Chisareanu, Marian Pruteanu, Tudor Antohi, Traian Ciubotaru, Tudor Belciu, Denis Sumanaru, Emanuel Tomita, Nicholas Horvat, Rares Bordeianu, Lucas Mihaila, Alberto Popa, Stefan Ciuchi, Antonio Acatrinei.

                      Pusculita cu bani de la AFIR s-a deschis din nou

                      Fondurile pentru drumurile de exploatare agricola au fost epuizate de la deschiderea sesiunii

                      Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a deschis trei noi sesiuni anuale pentru depunerea de proiecte de finantare pe Submasurile 4.3A – Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice – Infrastructura de acces AGRICOLA, 7.2 – Investitii în crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica, 7.6 – Investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural.

                      Alocarile financiare pentru Submasura 7.2, componentele de infrastructura rutiera din zona montana si non-montana, aferenta sesiunii anuale 2016 si Submasura 4.3A au fost epuizate. Proiectele aferente acestor Submasuri au fost depuse online, pe pagina oficiala a Agentiei (afir.info) si urmeaza a fi evaluate la Centrul Regional pentru Finantarea Investitiilor Rurale 1 Nord-Est Iasi, de care apartine si judetul nostru.

                      „Pentru Submasura 7.2 – spune directorul Oficiului Judetean Bacau al AFIR, Andrei Seto -, de la deschiderea sesiunii din data de 25 mai 2016, ora 9,00, au fost depuse la nivel national 46 de proiecte în valoare de 45 de milioane de euro pentru infrastructura rutiera din zona montana si 107 proiecte, cu valoarea de 105,8 milioane de euro în celelalte zone. La nivelul judetului Bacau au fost depuse 11 proiecte în valoare de 10,6 milioane de euro.

                      Au depus proiecte comunele Dofteana, Ghimes-Faget, Oituz, Manastirea Casin, Motoseni, Caiuti, Beresti-Tazlau, Urechesti, Casin, Stefan cel Mare si Letea Veche.” Tot in judetul Bacau, pentru Submasura 4.3A au fost depuse 25 de proiecte, in valoare de 24,44 de milioane de euro. Un proiect în valoare de 999.929 de euro a fost depus din comuna Pincesti.

                      În sesiunea aferenta anului 2015, pentru Submasura 7.2 au fost depuse in judet 16 proiecte în valoare de 15,6 milioane de euro, pentru Submasura 7.6 au fost depuse 6 proiecte în valoare totala de 1,8 milioane de euro, iar pentru Submasura 4.3 au fost depuse 2 proiecte, în valoare totala de 2 milioane de euro. Conform rapoartelor de selectie publicate, pentru Submasura 7.2 au fost selectate 7 proiecte în valoare de 5,2 milioane de euro, iar pentru Submasurile 7.6 si 4.3 toate proiectele depuse au fost selectate.

                      O speranta cât un bob zabava: „Bacaul Verde”

                        – autoritatile incep sa reactioneze la articolele din „Desteptarea” referitoare la mizeria din jurul lacurilor din Bacau – reprezentantii Garzii de Mediu si ai Primariei Bacau spun ca „minidelta” orasului va fi ecologizata

                        Scriem de mult timp despre problema mizeriei din jurul lacurilor de pe teritoriul municipiului Bacau. Lacuri care, alaturi de zonele din apropierea lor, in loc sa fie luate in considerare drept o avutie naturala a orasului, au ajuns gropi de gunoi.

                        Vinovati pot fi considerati cetatenii nesimtiti care arunca la intâmplare toate deseurile inchipuite si neinchipuite, de la moloz si peturi, la anvelope si câini morti. Insa in aceeasi masura, vinovate pot fi considerate si autoritatile, pentru lipsa de reactie. Evident, nu se poate merge pe varianta educarii nesimtitilor, dar macar instrumentele de coercitie sunt la indemâna, sunt legale, insa nepuse in practica.

                        Iar când vorbim despre lacuri si imprejurimile lor ne referim in special la Lacul Bacau II, cuprins de zonele din Stefan cel Mare si pâna in Serbanesti. Vorbim despre deseuri, despre vegetatia crescuta ca in jungla, despre pasarea responsabilitatii intre autoritati, despre o nefireasca apatie in cazul acestei probleme care nu este deloc minora. Si despre existenta unei legislatii pe care nimeni nu o baga in seama.

                        Se vede, totusi, si o luminita la capatul beznei: articolele din „Desteptarea” au inceput sa miste lucrurile si, cel putin din declaratiile autoritatilor, rezulta ca se vor misca si mai mult in viitor.

                        APM autorizeaza, dar nu amendeaza

                        Atentia asupra factorilor care ar trebui sa actioneze imediat in cazurile de poluare a mediului se canalizeaza in primul rând asupra institutiilor care au ca obiect de activitate tocmai protectia mediului. La prima vedere, oricine crede ca in asemenea situatii raspunderea revine, de exemplu, Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) si mai ales Garzii de Mediu.

                        Paul Toderica, directorul APM Bacau, a tinut sa faca din capul locului o precizare necesara. Orice sesizare privind poluarea cu gunoaie a zonelor verzi, chiar a ariilor naturale protejate, facuta catre APM este automat dirijata spre Garda de Mediu. „Noi, APM – spune Paul Toderica – avem menirea de autoriza, de exemplu, orice activitate in orice zona ar fi ceruta ea. Noi eliberam autorizatia de mediu, dupa ce vedem la fata locului despre ce este vorba, in care specificam ce trebuie sa faca noua intreprindere sau noul proprietar al unei constructii pentru ca mediul sa fie protejat. Aceste precizari din autorizatie trebuie monitorizate, verificate de Garda de Mediu, care poate aplica si sanctiuni celor vinovati”.

                        _DSC0008

                        Paul Toderica mai spune, insa, ca si primariile au un rol important in astfel de situatii, pentru ca dispun de servicii specializate, cum este politia locala sau serviciul pentru spatiile verzi ale localitatii. „Starea de curatenie pe digurile Lacului Bacau II si in zonele adiacente, de exemplu – a precizat directorul APM – a mai facut obiectul unor sesizari, a unor controale, chiar a unor actiuni de ecologizare, de curatire. Eu cred ca acolo trebuie insistat asupra proprietarilor unor mici intreprinderi din zona si ai caselor particulare. Pentru ca ei sunt principalii poluatori. Daca ar fi amendati sa se invete minte, alta ar fi situatia.

                        In plus chiar acei proprietari din zona ar trebui sa sesizeze daca altii vin acolo si arunca gunoaie. In autorizatiile noastre chiar se indica unde trebuie depozitat gunoiul din zona. Pe terenurile parasite, infestate de gunoaie, Primaria trebuie sa faca periodic curatenie si sa amendeze vinovatii, pentru a recupera sumele din amenzile primite chiar de ea, daca a fost cazul.”

                        Garda de Mediu, sesizata de articolele din „Desteptarea”

                        Un recent articol aparut in ziarul „Desteptarea” pe tema poluarii zonelor verzi din preajma Lacului Bacau II, a digului care trece spre Insula de Agrement si a altor zone, a atras atentia Garzii de Mediu. Despre situatiile semnalate si a masurilor care pot fi luate am discutat cu Tiberiu Ciobanu, comisar sef, si cu Titi Secara, comisar la aceasta institutie bacauana.

                        „Situatia semnalata este reala – a spus Tiberiu Ciobanu. Depinde, insa, de ce zone este vorba, pentru ca sunt mai multi responsabili. De exemplu, aria protejata Lacul Bacau II este luata in custodie de Centru Regional Ecologic, zona digului este a societatii Hidroelectrica, de zona lacului de la Insula de Agrement se ocupa Administratia Bazinala de Apa Siret etc. Pe lânga digul dinspre cartierul Serbanesti se afla un asa-numit contracanal, un pârâias care se alimenteaza din apa de sub dig si din ploile care cad. Apele Române pe nedrept spun ca nu e treaba lor starea in care se afla acest fir de apa, mereu poluat si umplut de papura. Dar, in acel cartier totdeauna a fost problema cu depozitarea gunoaielor. Primaria mai face curat, dar gunoi tot se depune.”

                        Garda de Mediu spune ca in zona Lacului Bacau II s-au mai facut controale, s-au mai aplicat amenzi unor societati comerciale. Acum, din nou, vor fi trimise adrese catre cei din aceste zone, pentru a-i soma in legatura cu poluarea mediului. „Inclusiv Primariei Bacau sau primariilor din alte localitati le vom trimite astfel de adrese – a precizat Tiberiu Ciobanu. Pentru ca daca chiar autori necunoscuti arunca in diferite zone gunoaie, primariile trebuie sa ecologizeze zonele, apoi autoritatile trebuie sa identifice vinovatii, carora sa le fie imputate inclusiv cheltuielile cu ecologizarea. Deci, noi vom revedea zonele in care sunt sesizari de poluare cu astfel de gunoaie, vom notifica Primaria si vom aplica amenzi vinovatilor.”

                        O situatie incredibila pentru oamenii de bun simt este descrisa de comisarul Titi Secara: „In cartierul din zona Lacului Bacau II locuiesc multi oameni care cauta frecvent prin pubelele de gunoi ale orasului. Unii iau containerele de gunoi cu totul, le aduc in propriile curti, le rastoarna si triaza ce gasesc inauntru, iar ce nu le trebuie arunca pe malul apei. Acolo ar trebui facuta o actiune in forta, cu sprijinul autoritatilor. Cine se poate bate cu ei?”.

                        Garda poate soma firmele, autoritatile si populatia din asemenea zone daca se polueaza mediul. In toate localitatile judetului, nu doar in Bacau. Dar nu putem sa ne ocupam zi de zi numai de aceasta, pentru ca avem multe alte obiective de indeplinit”.

                        _DSC0024

                        Primarul Birzu promite masuri

                        Despre problema ecologizarii lacurilor si a zonelor adiacente l-am intrebat si pe primarul Ilie Birzu. „Aceste zone sunt o avutie a orasului. Lacul Bacau I este ca o minidelta cu o fauna si o vegetatie care trebuiesc puse in valoare. Voi propune un proiect pentru ecologizare si infrumusetare si sper in sprijinul arhitectilor din Bacau si nu numai. Aceasta presupune si un concurs de solutii, iar proiectul este pe termen mediu si lung. Pe termen scurt, este necesar sa facem curatenie.

                        Voi solicita si Politiei Locale sa vegheze mai atent la zonele respective si chiar le voi cere raport de rezultate”, spune primarul interimar.

                        Daca lucrurile intr-adevar vor sta asa, este usor de observat. Iar speranta ca Bacaul va fi un oras verde ramâne inca in mintile noastre.

                        Petru Done
                        Ovidiu Pauliuc

                        ULTIMELE ȘTIRI