28 martie 2024
Actualitate„Onestiul a fost neglijat pentru prea mult timp. Trebuie să spunem STOP...

„Onestiul a fost neglijat pentru prea mult timp. Trebuie să spunem STOP nepăsării si să dăm STARTUL implicării!”

Onestiul s-a aflat în mâinile unor persoane care au arătat dezinteres si nepăsare fată de problemele cetătenilor, fată de interesele lor. Timp de 26 de ani, cei care s-au aflat în fruntea orasului nu au fost capabili să le ofere cetătenilor un trai mai bun, să pună în aplicare proiecte mărete şi nici să atragă fonduri pentru dezvoltarea oraşului! Le-au spus mereu că vor trăi mai bine, dar niciunul nu a reuşit să facă ce au promis! De aceea, Oneştiul are nevoie de o mână forte, de un primar care să ducă la îndeplinire angajamentele luate în fata oneştenilor.

Am ajuns într-un moment în care este cât se poate de evident că Onestiul are nevoie de o strategie de dezvoltare corectă, care să îi încurajeze pe cei ce doresc să investească în orasul la primăria căruia candidez. Iar acest lucru cred că este posibil prin schimbarea administratiei locale cu o echipă liberală autentică, cu o nouă viziune pentru orasul nostru. Onestiul are nevoie de o echipă dornică să facă schimbarea, care să facă lucruri bune şi utile de care avem nevoie cu toţii.

Sunt tânără, sunt hotărâtă şi îmi doresc pentru oraşul în care am crescut ca lucrurile să intre într-o normalitate. Îmi doresc să văd mai multă implicare din partea onestenilor în viata comunitătii. Acest lucru poate fi realizat, pornind de la un mediu de afaceri solid, cu atragerea a cât mai mulţi investitori în Onesti, dublată de o mai bună absorbţie a fondurilor europene, care până în acest moment a fost inexistentă în mandatele administratiei actuale. Cred cu tărie că investiţiile constituie motorul care poate genera bunăstare oraşului nostru.



Administratiile de până acum au demonstrat foarte clar că nu pot reprezenta o solutie pentru Onesti. Nu au reusit să rezolve o problemă simplă, cea a gunoiului din oras. A le cere acestora să găsească solutii pentru onesteni pentru dificultătile pe care acestia le întâmpină în viata de zi cu zi înseamnă să soliciti imposibilul. De aceea, cred că onestenii au nevoie de o schimbare, au nevoie de un om la Primărie care să fi demonstrat că stie să administreze o comunitate, nu mai avem nevoie de experimente ratate. 

Vreau să le demonstrez si onestenilor că se poate ca orasul nostru să se dezvolte. Vreau ca onestenii să trăiască într-un oras mai bun! Pentru acest lucru, însă, trebuie ca fiecare onestean să îndrăznească mai mult, să îndrăznească să facă schimbarea!

Despre Onesti ne place să spunem că este un oras european, însă nivelul de trai din orasul nostru nu poate fi comparat cu orasele din Vest. Dar calitatea serviciilor livrate populatiei nu poate să lase de dorit, pentru că serviciile publice sunt o parte esentială a administratiei locale.

Cetătenii sunt nemultumiti atât de calitatea, cât si de pretul serviciilor si al utilitătilor. Administratia locală are obligatia de a apăra cetăteanul în relatia cu furnizorii de utilităti publice, dar si de a veghea zi de zi la ce se întâmplă cu serviciile publice. De aceea, ce mi-am propus este ca, din calitatea de primar, să analizez atent asocierea Onestiului la ADIS, precum si contractele în baza cărora onestenii plătesc tarife exorbitante pentru serviciile publice. 

În acelasi timp, trebuie să spunem că orice localitate civilizată înseamnă, în primul rând, o localitate cu străzi pe care se poate circula în sigurantă, cu scoli renovate si cu spitale bine întretinute. scolile, străzile si spitalul reprezintă infrastructura critică a oricărei comunităti.
Onestiul suferă mult la capitolul infrastructură. Găsim gropi, lucrări făcute uneori de mântuială, clădiri – printre care si scoli – lăsate în paragină, fără avize sau apă curentă. Primăria are responsabilitatea de a se ocupa de scoli, de spital si de străzile din oras, de siguranta cetătenilor în spatiul public. Prin fonduri europene se poate realiza reabilitarea scolilor si  continuarea modernizării spitalului din oras. Dar pentru asta avem nevoie de acesti bani.

Onestiul a fost prăduit pentru prea mult timp. Am văzut cum s-a degradat orasul nostru de-a lungul timpului. Iar ceea ce mi se pare cel mai important este că cei care au trecut prin functii de conducere au si acumulat averi, în vreme ce cetătenii au rămas la acelasi nivel sau au un nivel de trai mai scăzut. Îmi doresc o administratie transparentă si cu o birocratie scăzută. În acest sens, voi propune ca toate contractele primăriei să fie făcute publice pe site-ul institutiei si voi solicita ca anuntarea contractelor să fie făcută din timp, astfel încât să aibă timp cât mai multi să se prezinte, cu documentatia necesară.

Pentru mine este evident că Onestiul trebuie să se schimbe la fată. Nu avem de o schimbare de fatadă, ci avem nevoie de o schimbare adevărată a modului în care s-a făcut administratie până acum. Trebuie să spunem STOP nepăsării si să dăm STARTUL implicării. 

PUBLICAT LA COMANDA ALDE, CUI 35648035

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri