China de la începutul secolului XXI până în prezent a reușit și a urcat pe locul doi în economia mondială după SUA. Astfel, pretinde acum influență diplomatică și economică globală, concurând cu celelalte mari puteri în comerț și investiții, în special în Africa.
Africa, pe de altă parte, este o zonă geografică vastă a planetei, este al treilea continent ca mărime din lume ca suprafață și al doilea ca populație (estimată aproximativ pentru 2024 la 1,5 miliarde de locuitori). Are o suprafață de aproximativ 30,2 milioane de kilometri pătrați împreună cu insulele din jur și ocupă 6% din suprafața totală a Pământului și 20,4% din suprafața totală a pământului.
Continentul este, de asemenea, bogat în resurse naturale (petrol, gaze naturale, uraniu, litiu, cobalt, diamante, aur, cupru etc.) și, prin urmare, prezintă un mare interes economic. Republica Democrată Congo, de exemplu, reprezintă aproximativ 70% din producția mondială de cobalt.
Relațiile Chinei cu statele africane nu sunt, desigur, noi. Ele datează din anii 1950, și mai precis în 1955, când a avut loc Conferința de la Bandung, în care cele 29 de țări africane și asiatice participante au adoptat „Cinci principii pentru coexistență pașnică”, cu care China a convenit inițial din India în 1954. Acestea sunt: respectul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială, neagresiune reciprocă, neamestecul reciproc în treburile interne ale celuilalt, egalitate și beneficii reciproce și coexistență pașnică.
La acea vreme, China a semnat acorduri comerciale de stat cu state africane, precum Algeria sau Sudanul. Tot la sfârșitul anului 1963, premierul de atunci al Chinei, Chu Enlai, numărul doi după Mao Zedong, a făcut o călătorie în zece state africane în două luni. De atunci, prezența Chinei în Africa a fost din ce în ce mai intensă.
Interesele Chinei pe continentul african sunt centrate pe economie, politică, securitate și cultură. Africa este importantă pentru China în primul rând ca o sursă uriașă de resurse pentru a-și susține baza de producție în creștere, precum și o sursă de securitate energetică. În același timp, China vede Africa ca o destinație importantă pentru produsele sale procesate la preț redus.
Africa joacă, de asemenea, un rol grozav în organizațiile internaționale multilaterale și mai ales în organizațiile în care fiecare țară membră are un vot. Astfel, China încearcă să atragă guvernele africane pentru a obține sprijin pentru politicile sale pe scena internațională.
Din 2002, de fapt, Forumul pentru Cooperare China-Africa (FOCAC) a fost pe deplin operațional, ai cărui membri sunt 53 de țări africane (adică toate pe deplin recunoscute, cu excepția Regatului Eswatini care are relații diplomatice cu Taiwan) și care operează la trei niveluri cu un nivel ministerial mai ridicat. De asemenea, are loc o dată la trei ani, alternând între o țară africană și China. Cea mai recentă conferință FOCAC a avut loc la Beijing în perioada 4-6 septembrie 2024.
La această a 9-a Conferință, președintele chinez Xi Jinping s-a angajat să ofere Africii un sprijin financiar de 360 de miliarde de yuani (50,7 miliarde de dolari) în următorii trei ani, promițând în același timp că guvernul său va contribui la crearea a cel puțin 1 milion de locuri de muncă pe continent.
FOCAC, care a înființat în 2000, este principalul mecanism de coordonare multilaterală între țările africane și China și se bazează pe declarațiile pe principiile coexistenței pașnice. FOCAC este principalul canal prin care China furnizează resurse țărilor africane. Prin intermediul FOCAC, China oferă ajutoare sub formă de anulare a datoriilor – în 2003 a șters 750 de milioane de dolari pentru un total de 31 de țări africane – acordarea ajutoarelor, împrumuturi avantajoase și împrumuturi fără dobândă.
Prin urmare, Beijingul este primul creditor și unul dintre principalii finanțatori ai multor proiecte de infrastructură. Finanțarea chineză a fost destinată construirii de autostrăzi, căi ferate – recent, rețelele feroviare Addis Abeba-Djibouti și Mombasa-Nairobi din Kenya au fost predate guvernelor locale – porturi și centrale electrice de producție de pe continent (de exemplu, în Nigeria, Ghana și Gabon).
Peste 3.000 de companii chineze, până la urmă, sunt prezente în orașele africane, dintre care peste 70% sunt companii private, constituind pilonul de bază al investițiilor chineze în Africa.
Din 2017 până în 2022, investițiile străine directe (ISD) ale Chinei în Africa au ajuns la 74 de miliarde de yuani (10,14 miliarde de dolari), reprezentând 18% din investițiile străine directe globale în Africa și la egalitate cu Europa și SUA.
Beijingul este principalul partener comercial al continentului african. Potrivit Fondului Monetar Internațional (FMI), aproape un sfert din exporturile africane merg către China, în principal minerale și metale, iar aproximativ 16% din importuri provin din aceasta. Comerțul Chinei cu țările africane a atins apogeul în 2023 la 282 de miliarde de dolari.
În același timp, după cum a raportat Global Times, turiștii din China au vizitat diverse destinații africane în 2024, inclusiv Kenya, Tanzania și Maroc. De fapt, potrivit acestei publicații, Kenya a anunțat venituri de 1,1 miliarde de dolari din activități turistice similare doar în prima jumătate a anului 2024.
China se află, de altfel, într-o competiție acerbă și deschisă cu Occidentul, în primul rând cu Statele Unite, în Africa, cele două superputeri încercând să-și sporească influența politică asupra continentului și accesul la resursele sale naturale.
Campania de penetrare a Chinei în Africa capătă o greutate suplimentară pentru regimul chinez, deoarece pretinde conducerea în așa-numitul „Sudul Global”, care a căpătat un asemenea impuls încât indică implicit rearanjarea puterii globale între o lume veche și una în ascensiune.
În încheiere, aș dori să subliniez că principiul declarat de neamestec în treburile interne ale altor state nu trebuie să fie ocolit de China sub nicio circumstanță. Viitorul Africii, care a fost torturată brutal de colonialismul european – cel mai exploatat din punct de vedere al resurselor sale naturale și al populației sale – trebuie să fie determinat de africani, nu dictat de vreo putere străină care ar putea căuta să-și exploateze resursele și punctele lor problematice în beneficiul lor.
*Isidoros Karderinis s-a născut la Atena în 1967. Este jurnalist, corespondent de presă străină acreditat la Ministerul grec al Afacerilor Externe, precum și economist, romancier și poet. Articolele și reportajele sale au fost publicate în ziare, reviste și site-uri web din 130 de țări. Poeziile sale au fost traduse în 9 limbi și au fost publicate în antologii de poezie, reviste literare și rubrici literare din ziare. A publicat 8 cărți de poezie și 3 romane în Grecia. Cărțile sale au fost publicate în SUA, Marea Britanie, Italia și Spania. Facebook: Karderinis Isidoros
