miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 119

Vremea teilor în floare

Fiecare dimineață…, pe lângă normalitate:
Zori și…, răsărit de soare, are și ceva aparte.
Ce-o face deosebită, trezind curiozitate,
Și-n același timp speranța, cu sorț de izbândă-n toate.

Iată, de câteva zile, ceea ce am remarcat,
Că-n această perioadă, aerul e invadat,
Chiar din zorii dimineții, pân’ la răsărit de soare,
Dar și-n prag de-apus, când noaptea,dă din cer să se pogoare…,

De mireasma-mbătătoare, în toată splendoarea ei,
Ce învăluie-mprejurul…de la florile de tei…
Uiți de toate, stând pe-o bancă sub coroana-mbălsămată,
Mai ales de ai alături, și ființa adorată…

Nu mai spun, ce se întâmplă, dacă astfel meditând,
Pentru-o clipă, poate două, să-ți pierzi firea,ațipind…,
Ca prin vrajă, prinzi putere și-o dorință arzătoare,
Ca întregul an să țină…vremea teilor în floare.

Nicolaie Ionescu

Auchan te invită la o călătorie în lumea berii – Peste 300 de sortimente din 25 de țări la Târgul de Bere 2025

 Imaginează-ți o hartă a lumii trasată nu cu linii și granițe, ci cu arome, spumă densă și povești fermentate în butoaie de stejar. Vara aceasta, Auchan îți oferă biletul perfect pentru o aventură internațională a gusturilor: Târgul de Bere 2025, cel mai mare eveniment de acest gen din retailul românesc, aflat la cea de-a 16-a ediție.

Până pe 15 iulie, toate magazinele Auchan, MyAuchan, MyAuchan din stațiile Petrom și magazinul online auchan.ro devin stațiile de plecare într-un tur mondial al berii, unde fiecare sticlă, doză sau multipack spune o poveste diferită.

Un festival al berii: 300 de sortimente, 25 de țări, o singură destinație: Auchan

Peste 300 de sortimente sunt pregătite să cucerească simțurile clienților – de la clasica lager românească, care domină preferințele locale, la specialități internaționale rare, aduse direct din colțuri îndepărtate ale lumii.

Ce poți descoperi la Târgul de Bere 2025?

Beri din 25 de țări, printre care Grecia (Mythos), Ucraina (Obolon), Turcia (Efes, Bomonti), Belgia (La Trappe), Spania (Madri, Victoria), Mexic (Modelo – premieră în Auchan!) și multe altele.

Peste 100 de sortimente de bere românească, inclusiv o selecție impresionantă de beri artizanale de la producători renumiți: Zăganu, Fabrica de Bere, Artizanii Berii, Clusa, Csiki’Sor, Klausen Burger.

Sortimente pentru toate gusturile și ocaziile: bere blondă, brună, roșie, albă, arămie, fără alcool, nepasteurizată, fructată, lager, ale, beri de abație, beri craft, multipackuri, ediții cadou.

O lume a tradițiilor în fiecare pahar

Fiecare țară își spune propria poveste prin bere. Grecia aduce prospețimea vacanțelor de vară cu Mythos. Turcia își relevă caracterul cald și condimentat în aromele lui Efes și Bomonti. Belgia, patria berii artizanale, te îmbie cu savoarea spirituală a berilor de abație precum La Trappe. Spania aduce fiesta în sticlă prin Madri și Victoria, iar Mexicul își face debutul cu Modelo, o bere cu personalitate, de neratat.

Pe plan național, România își sărbătorește moștenirea prin berile artizanale ce câștigă tot mai mult teren în preferințele consumatorilor. Iar surpriza acestei ediții este lansarea berii “1923 Un Mit” de la Fabrica Grivița, un omagiu adus tradiției și pasiunii, disponibilă atât în varianta clasică, cât și fără alcool.

Experiență completă: gust, atmosferă și surprize

Târgul de Bere Auchan nu înseamnă doar cumpărături, ci o experiență multisenzorială. Magazinul devine scenă pentru activări tematice, degustări speciale, decoruri inspirate din festivalurile internaționale ale berii și interacțiuni captivante. Așadar, pentru clienți, Auchan a pregătit: promoții de până la 50%, valabile pentru toți, inclusiv pentru membrii MyCLUB Auchan. tombole cu premii atractive, organizate împreună cu cele mai mari branduri de bere, surprize exclusive în magazine, precum degustări și activări de brand, dar și livrare gratuită pentru comenzile online de peste 150 de lei care conțin cel puțin un multipack de bere din oferta Târgului.

Berea, un liant între oameni și culturi

În spatele fiecărui pahar de bere se ascund povești – de familie, de meșteșug, de comunitate. Indiferent că ești pasionat de beri rare, consumator casual sau curios să încerci ceva nou, Târgul de Bere 2025 este cea mai bună ocazie ca să îți îmbogățești paleta gusturilor și să pornești într-o călătorie unică.

Intră și tu în aventura verii – doar la Auchan!

Alege-ți destinația. Fie că visezi la o terasă din Andaluzia, la un pub din Belgia ori la o pensiune tradițională din Harghita, berea potrivită te așteaptă la Auchan.
Până pe 15 iulie, nu rata șansa de a experimenta lumea prin gust. Târgul de Bere Auchan 2025 este deschis. E timpul să descoperi, să guști și să te bucuri! Hai, noroc!

Accident provocat de o viespe. O șoferiță a ajuns la spital

    Un incident rutier mai puțin obișnuit a avut loc pe Drumul Național 2 – E85, în comuna Itești, județul Bacău, unde o insectă – probabil o viespe –  a fost de ajuns pentru a produce un accident de circulație.

    Sancțiuni de peste 200.000 de lei în construcții: ITM Bacău a depistat muncă nedeclarată și numeroase nereguli privind securitatea muncii

      În perioada 16 – 20 iunie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, sub coordonarea Inspecției Muncii București, a desfășurat o amplă campanie de control în domeniul construcțiilor, vizând respectarea legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă. Acțiunea s-a înscris în cadrul Campaniei naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, dar și a celor referitoare la cerințele minime de protecție a lucrătorilor.

      Campania a vizat în mod specific angajatorii care activează în sectoarele „Construcții de clădiri” (cod CAEN 41), „Lucrări de geniu civil” (cod CAEN 42) și „Lucrări speciale de construcții” (cod CAEN 43), domenii în care riscurile profesionale sunt ridicate, iar fenomenul muncii nedeclarate rămâne încă o problemă serioasă.

      Scopul acțiunii nu a fost doar sancționator, ci și educativ și preventiv. Inspectorii de muncă au urmărit, pe de o parte, identificarea firmelor care ignoră obligațiile legale față de angajați, iar pe de altă parte, creșterea gradului de conștientizare al angajatorilor și al lucrătorilor privind importanța respectării legislației în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

      Pe durata campaniei, inspectorii ITM Bacău au desfășurat un număr de 17 controale la agenți economici din județ. În urma verificărilor, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 au fost amenzi, în valoare totală de 205.000 de lei. Gravitatea unora dintre cazuri a fost subliniată de identificarea a șase persoane care munceau fără forme legale de angajare, la societăți comerciale ce activează în domeniul construcțiilor.

      Pe linia securității și sănătății în muncă, inspectorii au constatat o serie de nereguli semnificative. Au fost aplicate 11 amenzi, însumând 85.000 de lei, pentru abateri precum neutilizarea echipamentului individual de protecție, lipsa instruirii corespunzătoare a angajaților, neidentificarea zonelor de risc ridicat, dar și pentru căi de acces nemarcate corespunzător sau neîntreținute, aspecte care pot pune în pericol viața lucrătorilor.

      În urma controalelor, au fost dispuse 23 de măsuri cu termen de remediere, vizând probleme precum neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, neefectuarea instruirii periodice a lucrătorilor, lipsa echipamentului de protecție sau deficiențe grave în organizarea locurilor de muncă din punct de vedere al siguranței.

      Reprezentanții ITM Bacău subliniază că respectarea drepturilor lucrătorilor și asigurarea unui mediu de muncă sigur trebuie să fie priorități constante pentru orice angajator, mai ales în domenii cu grad ridicat de risc, cum este construcția. Campania contribuie la consolidarea unei culturi a prevenției și la diminuarea consecințelor sociale și economice negative generate de ignorarea obligațiilor legale.

      „Ne dorim instaurarea unei stări reale de bine la locul de muncă, cu efecte benefice atât în plan social, cât și profesional. Aceste controale sunt o formă de responsabilizare și un pas spre normalitate într-un sector esențial pentru economia locală și națională”, au transmis reprezentanții ITM.

      Campania desfășurată de ITM Bacău se înscrie într-un efort național continuu de combatere a muncii la negru și de promovare a unui climat profesional sigur, corect și demn pentru toți lucrătorii.

      Prevenirea efectelor negative ale temperaturilor ridicate. Sfaturi de la Direcția de Sănătate Publică

        Având în vedere avertizările meteorologice care anunţă temperaturi ridicate în aceasta perioadă, dorim prin intermediul dvs. să transmitem o serie de informaţii privind prevenirea efectelor negative ale temperaturilor ridicate asupra stării de sănătate a populaţiei generale, şi, în mod special, a categoriilor vulnerabile: copii, bătrâni, gravide, dar şi cei cu afecţiuni cronice cardio-vasculare şi pulmonare. 

        Căldura extremă este definită ca o perioadă cu temperaturi peste 32.2ºC și umiditate ridicată, timp de 2-3 zile.

        Căldura excesivă reprezintă un pericol pentru mediu și sănătate. Stresul termic este cauza principală a deceselor cauzate de vreme, acesta putând exacerba o serie de boli cronice precum bolile cardiovasculare, diabetul, afecțiunile mintale, astmul și poate crește riscul de accidente și transmitere a unor boli infecțioase. De asemenea, Insolația este o urgență medicală.

        Vulnerabilitatea la căldură este determinată atât de factori fiziologici, cum ar fi vârsta (bătrânii, sugarii și copiii) și starea de sănătate (prezența afecțiunilor cronice), cât și de factori de expunere, cum ar fi ocupația (de exemplu: lucrul în aer liber sau în zone fără ventilație sau aer condiționat) și condițiile socio-economice (de exemplu: persoane fără adăpost, locuințe construite inadecvat, fără posibilitate de a răci încăperile).

        Mortalitatea cauzată de căldură pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani a crescut în ultimii ani.

        În același timp, expunerea prelungită la radiațiile ultraviolete (UV) poate produce leziuni ale pielii expuse (arsuri), iar pe termen lung, prin expunere cumulată, poate determina leziuni maligne cutanate. 

        RECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE ÎN CAZ DE CANICULĂ

        Evitați căldura!

        Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită şi directă la soare în intervalul orar 11 – 18 şi utilizați creme de protecţie pe zonele corpului expuse razelor solare.

        Evitați activităţile de exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcții, etc) în perioadele cu temperaturi foarte mari, eventual puteți muta desfăşurarea acestora în perioadele din zi în care temperaturile sunt mai scăzute (dimineața devreme și seara).

        Stați la umbră. Nu uitați că temperaturile percepute la soare pot fi cu 10-15 ˚C mai mari.

        Petreceți 2-3 ore în timpul zilei într-un loc răcoros.

        Rămâneți informați cu avertismentele oficiale privind perioadele de caniculă.

        Păstrați legătura cu vecinii, rudele, cunoștințele care sunt în vârstă sau care au probleme de sănătate, interesându-vă de starea lor de sănătate. 

        Păstrați locuința răcoroasă!

        Păstrați ferestrele închise în perioada în care temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă și acoperiți-le cu jaluzele sau obloane pentru a bloca lumina directă a soarelui.

        Folosiți aerul din timpul nopții pentru a vă răcori casa, deschizând ferestrele după lăsarea întunericului, când temperatura exterioară este mai mică decât temperatura din lociunțe.

        Opriți cât mai multe dintre aparatele electro – casnice din locuință, dacă nu aveți nevoie de acestea.

        Utilizați ventilatoare electrice numai când temperaturile sunt sub 40 ˚C. La temperaturi mai mari de 40 ˚C ventilatoarele vor încălzi corpul.

        Dacă utilizați aerul condiționat, setați termostatul la 27 ˚C și porniți și un ventilator electric – acest lucru va face ca în cameră să se simtă mai rece cu 4 ˚C. Astfekl, se poate economisi până la 70% din factura de energie electrică pentru răcire.

        Nu uitați că poate fi mai răcoare în aer liber, la umbră. 

        Evitați supra-încălzirea corpului și deshidratarea! 

        Folosiți îmbrăcăminte ușoară, lejeră și amplă,din fibre naturale, pe cât posibil de culori deschise, purtați pălării de soare și ochelari de protecţie solară atunci când faceţi deplasări în exterior.

        Reduceți temperatura corpului prin efectuarea de duşuri sau îmbăiere cu apă răcoritoare.

        Udați pielea folosind un prosop umed, spray sau îmbrăcăminte udă ușoară.

        Pentru a vă hidrata adecvat beți apă în mod regulat, fără a aştepta să apară senzaţia de sete (1 cană de apă pe oră și cel puțin 2-3 litri pe zi).

        Evitați expunerea directă la soare în orele de vârf, căutați umbra sau rămâneți în casă. Umbra poate reduce căldura cu mai mult de 10 °C.

        Protejați sugarii și copiii. Nu acoperiți niciodată un cărucior pentru copii cu o țesătură uscată – acest lucru crește temperatura în interiorul căruciorului.

        Evitați consumul de alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acestea favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.

        Evitați băuturile care au conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola, energizante) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase).

        Evitați alimentele fierbinţi şi pe cele greu digerabile.

        Creşteți consumul de legume şi fructe proaspete cu un conținut ridicat de apă, precum, castraveţii și roşiile, pepenele galben, pepenele roşu, prunele.

        Nu lăsați niciodată copiii sau animale în vehicule parcate pentru o perioadă de timp, deoarece temperaturile pot deveni rapid periculos de ridicate.

        Urmați instrucțiunile pentru menținerea unei temperaturi interioare optime în locuințe. 

        Protejați copiii!

        Măsuri de protecţie a nou-născuţilor şi a sugarilor cu vârsta sub 6 luni împotriva radiațiilor UV

        Copiii cu vârsta sub 6 luni nu ar trebui expuşi la lumina directă a soarelui.

        Utilizaţi îmbrăcăminte ușoară și lejeră, care acoperă brațele și picioarele copilului.

        Protejați întotdeauna capul, fața, urechile și gâtul copilului cu o pălărie cu boruri largi.

        Puteţi utiliza ochelari de soare cu protecție UVA/UVB pentru bebeluşi.

        Evitaţi plimbările în intervalul orar 11-18, iar pentru plimbare alegeti zonele cu umbră. 

        Măsurile de protecţie a sugarilor cu vârsta 6 -12 luni împotriva radiațiilor UV

        Se aplică toate metodele de protecție descrise mai sus, iar la această vârstă se pot folosi produse de protecție solară cu destinaţie specială pentru pielea sugarilor. Consultați medicul copilului dvs. privind utilizarea cremei de protecție solară cea mai potrivită.

        Măsurile de protecţie a copiilor mici împotriva radiațiilor UV

        Protejarea de soare a copiilor mici necesită multă atenţie și efort.

        Este importantă educarea atât a copiilor cât și a persoanele care îi îngrijesc privind măsurile de protecție necesare.

        Se aplică toate metodele de protecție descrise mai sus referitoare la măsurile de protejare a corpului, ochilor şi a capului, a intervalului orar dedicat plimbărilor şi jocului în parc în zone cu umbră.

        Trafic dirijat pe DN 2, în zona Orbeni, din cauza lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată

          În județul Bacău, pe Drumul Național 2 (E85), traficul rutier se desfășoară dirijat, pe un singur sens, alternativ, în zona localității Orbeni. Măsura a fost instituită ca urmare a lucrărilor de reparații efectuate la trecerea la nivel cu calea ferată situată la kilometrul 251+275, în afara localității.

          Lucrările sunt realizate de administratorul căii ferate și sunt programate să continue până în după-amiaza zilei de luni, 30 iunie. În această perioadă, circulația va fi restricționată temporar, iar conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste prudență sporită în apropierea zonei de intervenție.

          Autoritățile le recomandă șoferilor să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului care dirijează circulația. De asemenea, este important ca participanții la trafic să reducă viteza, să fie atenți și să dea dovadă de răbdare, mai ales în orele de vârf, când valorile de trafic pot fi ridicate.

          Intervenția este necesară pentru menținerea siguranței și a confortului în trafic, iar autoritățile își exprimă mulțumirea față de înțelegerea și cooperarea șoferilor în această perioadă.

          UMB își ia adio de la Buzău: Muncitorii lui Dorinel Umbrărescu au încheiat lucrările la prima autostradă din județ

            FOTO: Bugetul..ro

            Muncitorii companiei UMB, deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, și-au strâns sculele și au anunțat oficial finalizarea lucrărilor la tronsonul buzoian al Autostrăzii A7. „Gata! De sâmbătă nu ne mai vedeți pe aici!”, le-ar fi spus localnicilor puținii muncitori rămași pe șantierul de la podul peste râul Buzău, potrivit relatărilor din presa locală.

            UMB a finalizat partea sa din contract, care cuprindea inclusiv construirea celui mai mare pod din județ și al doilea ca dimensiune din România. Viitoarea Centură de Est a municipiului Buzău, podul impunător de 1,37 km, este acum gata să preia traficul de tranzit și să reducă presiunea de pe arterele orașului, scrie Bugetul.ro.

            În prezent, doar echipele firmei turcești Nurol mai lucrează pe șantier, fiind responsabile de ultimele detalii: montarea parapetelor și lucrări de finisaj. Între timp, UMB s-a concentrat pe operațiunea de curățenie generală și evacuarea materialelor rămase, etapă necesară închiderii oficiale a șantierului.

            Finalizarea acestui segment reprezintă un moment istoric pentru județul Buzău, aflat pentru prima dată pe harta autostrăzilor din România. Autostrada A7, cunoscută și drept „Autostrada Moldovei”, promite să transforme radical mobilitatea între Muntenia și Moldova, asigurând o conexiune rapidă și modernă până la Focșani și, în perspectivă, până la granița cu Ucraina.

            Locuitorii din zonă, obișnuiți în ultimii ani cu zumzetul șantierului, se pregătesc acum pentru o nouă etapă: viața lângă o autostradă funcțională.

            Elevii de la Liceul Teoretic „,Ion Borcea” Buhuşi, într-o lecție vie de istorie și civism. Excursie educativă la Mărășești, Palatul Parlamentului, Muzeul Cotroceni și Palatul Mogoșoaia

              În luna iunie, un grup de elevi de la Liceul Teoretic,,Ion Borcea” din Buhuşi a participat la o excursie educativă desfăşurată în patru locuri de referință pentru identitatea naţională și viața democratică din România:

              Mausoleul Eroilor de la Mărășești, Palatul Parlamentului, Muzeul Național Cotroceni și Palatul Mogoșoaia Organizată de profesorii coordonatori Rugină Mihaela, Dăncuță Irina și Pușcalău Ana-Maria, excursia a avut drept scop apropierea elevilor de valorile istoriei, democrației și culturii naționale printr-o experiență directă, trăită dincolo de băncile Şcolii.

              Prima oprire, la Mărășești, a fost o adevărată lecție de patriotism. În fața mausoleului unde se odihnesc eroii Primului Război Mondial, elevii au avut ocazia să reflecteze asupra sacrificiului suprem făcut pentru ţară.

              Unul dintre cele mai impresionante momente ale excursiei a avut loc la Palatul

              Parlamentului, unde tinerii au fost ghidați prin una dintre cele mai mari clădiri administrative din lume, au înţeles cum funcționează instituțiile democratice și au discutat despre rolul cetățeanului într-un stat de drept. Aici, elevii au fost întâmpinați de domnii deputați PSD Bacău, Bogdǎnel Lucian-Gabriel și Popa George-Adrian, care le-au oferit informații valoroase despre activitatea parlamentară și au subliniat importanța implicării tinerilor în viața civică.

              De asemenea, această vizită a fost posibilă datorită sprijinului oferit de domnul Adrian Păduraru, din partea UAT Buhuși, căruia profesorii şi elevii îi adresează sincere mulțumiri pentru implicarea constantă în susținerea educației locale.

              În cadrul vizitei la Parlament, elevii au avut parte de o surpriză deosebită: întâlnirea cu domnul Ilie Bolojan, prim-ministrul României, care, cu amabilitate şi deschidere, a schimbat câteva cuvinte cu grupul din Buhuşi. Momentul a fost emoționant și memorabil pentru toți cei prezenți, oferind o lecție autentică despre leadership, responsabilitate publică și deschiderea instituțiilor către cetățeni.

              La Muzeul Național Cotroceni, elevii au descoperit trecutul reședinței regale și actuala funcţionare a instituției prezidențiale, într-un decor care respiră istorie și cultură. Excursia s-a încheiat într-un cadru de poveste, la Palatul Mogoșoaia, unde tinerii au păşit în lumea rafinată a arhitecturii brâncovenești și au aflat mai multe despre viața boierimii românești.

              ,,Ne-am dorit ca această excursie să fie mai mult decât o vizită – să fie o experiență care formează. Am construit un traseu care leagă trecutul de prezent și îi ajută pe elevi să-şi înţeleagă identitatea, valorile și rolul în societate”, a declarat prof. Dăncuță Irina, unul dintre coordonatorii excursiei.

              Excursia a oferit nu doar cunoștințe, ci și inspirație, iar elevii Liceului Teoretic,,lon Borcea” Buhuşi au plecat acasă cu gândul că istoria se trăiește, civismul se practică, iar România merită cunoscută și prețuită.

               

              Alexia Oprea 10C – experiența trăită în excursia la palatul cul mi s-a părut una interesantă și educativă. Informațiile prezentate m-au făcut să conștientizez atât trecutul cât și viitorul țării noastre. Îmi doresc să continui într-o o carieră politică și aș vrea să încep pregătirile pentru a asigura viitorul poporului român.

               

              Marie Sophie Moldovan 12A– din punctul meu de vedere experiența mea la București a fost una unică, am avut onoarea să ne întâlnim cu personalități politice, să reflectăm asupra trecutului și prezentului și nu în ultimul rând să apreciem podoabele țării din punct de vedere cultural și național. Sper ca voi retrăi o astfel de experiență în viitoarele excursii.

               

              Darius Moisa 12A– a fost o experiență plăcută, ca orice excursie de fel. Este nevoie de asemenea experiențe pentru elevi. Ne ajută să ne cunoaștem mai bine colegii și profesorii. De asemenea, a fost și un antrenament pentru viața de adult, în societate.

               

              Pristavu Ryana 11D -A fost o excursie bine organizată ce a adus zâmbete pe buzele tuturor. Vizita la Palatul Parlamentului a fost o experiență inedită. Am dobândit cunoștințe noi asupra trecutului statului, dar și despre democrația actuală. Mai mult decât atât, am avut ocazia să admiram camera deputaților și să ne întâlnim cu prim ministrul țării, alături de alți deputați și senatori.

               

              Sara Dabija 11D– Această excursie a fost o experiență plină de emoție și învățare. Am avut bucuria de a vizita Palatul Parlamentului și onoarea de a-i întâlni pe doi senatori ai României, precum și pe domnul prim-ministru Ilie Bolojan. Am descoperit cum funcționează instituțiile statului și am înțeles mai bine rolul lor în viața democratică. Ne-am conectat cu istoria țării și am descoperit locuri impresionante, dar, mai presus de toate, ne-am creat amintiri frumoase alături de colegi și profesorii care ne-au fost ghizi și sprijin pe tot parcursul acestei călătorii.

              Atenție, stăpâni de animale! Încep acțiunile de dezinsecție în Bacău

                Primăria Municipiului Bacău anunță că, în perioada 25–26 iunie 2025, vor avea loc lucrări de dezinsecție terestră în parcuri și locuri de joacă, cu scopul combaterii țânțarilor și a altor insecte de disconfort. Acțiunile vor continua în perioada 1–4 iulie în cartierele de case din municipiu.

                Intervențiile sunt organizate de Serviciul Municipal de Utilități Publice, iar aplicarea substanțelor se va face numai în condiții meteorologice favorabile, în absența precipitațiilor și a vântului puternic.

                Proprietarii de animale de companie și toți cetățenii sunt rugați să evite zonele tratate pe durata lucrărilor, pentru a preveni eventuale reacții alergice sau expuneri nedorite.

                Substanțele folosite sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide și sunt aplicate cu respectarea strictă a normelor legale privind protecția mediului și sănătatea publică.

                Primăria mulțumește locuitorilor pentru înțelegere și colaborare, subliniind că aceste acțiuni contribuie la creșterea confortului și siguranței în spațiile publice ale orașului.

                Când ai nevoie de acordul vecinilor pentru a modifica apartamentul?

                  Image by prostooleh on Freepik

                  Ce trebuie să știi despre limitele legale ale dreptului de proprietate în condominiu

                  Grădina poetului Bacovia înnobilată în Zi de Sânziene!

                    Sub lumina blândă a soarelui de început de vară, în Grădina Casei Memoriale „George Bacovia” din Bacău s-a simțit astăzi freamătul unei sărbători de suflet, în care tradiția, bucuria reîntâlnirii și frumusețea portului popular s-au împletit armonios.

                    Evenimentul, desfășurat cu prilejul Zilei Internaționale a Iei, a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Sânzienelor, a adunat laolaltă oameni dragi, iubitori de frumos și tradiție: reprezentanți ai Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, ai Direcției Județene pentru Cultură Bacău, membri ai comunității La Șezătoare Bacău, dar și numeroși băcăuani dornici să sărbătorească autenticitatea românească.

                    Grădina verde, cu iarbă de smarald ce gâdilă tălpile și cu nucul și mărul ascunzând jocuri de lumină printre crengi, a devenit pentru câteva ore un spațiu viu al memoriei și bucuriei.

                    Într-o atmosferă caldă și senină, s-au depănat povești despre ii cusute cu migală, despre obiceiuri străvechi, despre viețile care s-au țesut în jurul șezătorilor de altădată. Vântul domol a înviorat aleile și zâmbetele celor prezenți, purtând cu el glasuri vesele și pași în ritmul unui trecut viu.

                    „Ne-am adunat astăzi nu doar ca să sărbătorim o zi cu rezonanță în calendarul tradițional, ci pentru a reaprinde scânteia unei continuități culturale. Ia românească este nu doar un veșmânt, ci o poveste vie care merită purtată, cunoscută, iubită”, a fost mesajul organizatorilor.

                    Colțul de Rai bacovian a vibrat astăzi de viață, culoare și comuniune, promițând o continuare a acestor întâlniri care aduc la lumină frumusețea portului popular românesc și a valorilor care ne definesc ca popor.

                    Parohia Bogdănești a sărbătorit 250 de ani de la întemeierea bisericii, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

                      În ziua de 24 iunie 2025, Parohia Bogdănești din Protopopiatul Onești a îmbrăcat haine de sărbătoare, celebrând cu bucurie duhovnicească praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și marcând, totodată, împlinirea a 250 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale, în anul 1785.

                      Evenimentul, desfășurat într-o atmosferă de aleasă trăire spirituală, a adunat numeroși credincioși, fii ai satului și oaspeți din împrejurimi, într-o manifestare ce a reafirmat continuitatea credinței și a valorilor moștenite de la înaintași.

                      Sfânta Liturghie a fost săvârșită sub protia părintelui consilier eparhial Ilarion Mâță, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, părintele Ilarion a subliniat rolul esențial al Sfântului Ioan Botezătorul în iconomia mântuirii, evidențiindu-l drept model de viețuire ascetică, curaj profetic și fidelitate față de adevăr: „Sfântul Ioan este glasul care strigă în pustie și care ne cheamă și astăzi la pocăință și la o viață în Hristos.”

                      La finalul slujbei, a fost oficiată o Slujbă de Parastas în memoria ctitorilor și binefăcătorilor sfântului locaș, urmată de un Tedeum de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității de-a lungul veacurilor. Părintele paroh Ciprian Purice a adresat un emoționant cuvânt de mulțumire tuturor celor care au sprijinit și sprijină lucrarea pastorală și misionară a parohiei: „Suntem astăzi împreună, preoți și credincioși, uniți în rugăciune și recunoștință, pentru a cinsti memoria celor care au zidit și păstrat această biserică – loc de mângâiere, de întărire și de nădejde pentru atâtea generații.”

                      Sărbătoarea a coincis și cu Ziua Universală a Iei, ocazie cu care mulți dintre participanți, în special copii și tineri, au purtat cu mândrie și bucurie straie populare, reafirmând prin portul tradițional legătura vie dintre credință, identitate națională și patrimoniul cultural românesc.

                      Evenimentul de la Bogdănești a fost, astfel, o mărturie a dăinuirii Bisericii în inima comunității și un prilej de întărire în credință, speranță și comuniune.

                      ITM Bacău verifică măsurile de protecție în caz de caniculă. Ce trebuie să facă patronii

                        Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău anunță declanșarea unei campanii de verificare a măsurilor de protecție aplicate de angajatori în perioadele cu temperaturi extreme. Acțiunea se desfășoară între lunile iunie și septembrie, când, conform ANM, temperaturile pot depăși frecvent +37°C.

                        Inspectorii din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă vor informa angajatorii și salariații cu privire la obligațiile legale în astfel de condiții. Conform OUG nr. 99/2000, angajatorii trebuie să reducă intensitatea efortului fizic, să asigure ventilația și repausul la umbră.

                        Totodată, trebuie oferită apă minerală (2-4 litri/persoană/zi), echipament de protecție și posibilitatea de a face duș. În cazurile în care aceste măsuri nu pot fi aplicate, se pot lua decizii precum reducerea duratei zilei de muncă sau eșalonarea programului.

                        Măsurile speciale devin obligatorii dacă temperaturile extreme persistă două zile consecutiv. ITM Bacău va derula controale pentru a se asigura că angajatorii respectă obligațiile legale și că sănătatea salariaților nu este pusă în pericol.

                        „Reforma fiscală” = Creșteri de taxe și impozite

                        Timp de o lună ni s-a vândut ideea „necesității unei consolidări fiscale”. În realitate, este vorba despre o nouă rundă de creșteri de taxe, alimentate de inflație și mascate sub promisiuni. TVA-ul majorat la 21% a fost amânat doar din considerente politice, dar va veni. Efectele? Firmele vor falimenta sau vor migra în țări cu fiscalitate mai redusă.

                        Într-o țară unde munca este taxată cu aproape 70%, ce consum să mai ai din restul de 30%? Taxa pe stâlp, taxa pe venituri neidentificabile, taxa pe tranzacții bancare, pe proprietate, taxa auto — toate par scoase dintr-un coșmar birocratic. Iar PNRR, acest așa-zis Plan Național de Redresare și Reziliență, a devenit planul național al reformelor ratate. Din cele 80 de miliarde de euro promise, România a atras abia 7. Și mai avem doar un an la dispoziție.

                        Nu poți taxa la infinit contribuabilii corecți, în timp ce evazioniștii prosperă. Vom asista la scăderea puterii de cumpărare și a consumului, iar în loc să atragă investitori, noile măsuri fiscale îi vor alunga. Românii își vor închide afacerile, le vor muta în Bulgaria sau vor emigra. Nu poți munci doar pentru stat.

                        În era „austerității”, România are cinci vicepremieri — o sfidare la adresa cetățenilor. Țara poate funcționa cu un singur vicepremier, 6-7 ministere, maximum 300 de parlamentari, 7 județe și cel mult 100.000 de funcționari publici.

                        Urmează cel puțin doi ani grei, cu inflație ridicată și salarii și pensii înghețate. Așa-zisa „mărire a pensiilor” a fost o iluzie: pensionarii cu peste 4.000 lei vor plăti CASS de 10%, iar restul „creșterii” va fi înghițit de inflație.

                        Iar marele Ilie Bolovan, autoproclamat salvator al României, ne oferă, împreună cu Nicușor Dan, parabola pizzei mari, vorbind în numele nostru cu un „noi” care nu ne mai include. Cu cinci vicepremieri — unică situație în Europa — și un deficit care, fără împrumuturi, ar fi ajuns la -9,3%, România se afundă.

                        Adevărul este că nu trăim o „creștere economică” de 0,3%, ci o stagflație prelungită. De cinci ani suntem într-o criză politică, economică și socială. Un cocktail exploziv care poate duce la dispariția partidelor actuale. România fie își va lua destinul în propriile mâini și se va reorienta către cetățean, fie riscă să dispară ca națiune.

                         Ioja Gabriel

                        Cum am ajuns aici?

                        Pentru a putea înțelege cum am ajuns în a alege din „meniul” celor 100 de posibile taxe, trebuie să ajungem în 2020. Pandemie, stare de urgență, vaccinuri, izolete, măști, spitale de campanie, toate la supra preț, bonuri de masă, campanii publicitare etc., pe vremea domnului Cîțu. Apoi, din februarie 2022, războiul a „omorât” temutul virus, dar acum locul virusului l-a luat cursa înarmării și a dus la explozia prețurilor, deoarece banii printați în pandemie s-au dus în inflație. Ciucă și Ciolacu apoi au umplut țara cu afișe, bannere și au devalizat bugetul; profesori, polițiști, toți cei ce protestau primeau. Fondul de urgență a fost golit nu pentru vreun dezastru natural, ci pentru a susține proiectele primarilor. Țara a fost guvernată doar cu ordonanțe de urgență (ce se foloseau doar în caz de forță majoră), cu asumarea răspunderii. Atunci care mai e rolul parlamentului, dacă guvernul îl ignoră mereu?

                        Au fost comasate alegerile, anulate prin CCR, o uriașă gaură la buget și apoi mutate noile alegeri la 6 luni distanță, în care am avut 2 președinți interimari, guvern interimar, iar 6 luni au fost pierdute, iar instabilitatea politică și deficitele gemene au dus la dobânzi record. Oamenii au votat schimbare, dar schimbarea n-a mai venit. Ciolacu și-a prelungit mandatul de prim-ministru, Iohannis la fel – toți s-au agățat de putere.

                        Dacă PSD, PNL, UDMR și USR (1 an) au adus țara pe marginea prăpastiei, după ce au „dat foc țării”, acuma ne așteptăm ca tot ei să-l stingă? Populația nu va accepta la infinit, la fiecare 6 luni, creșteri de taxe – nu e sustenabil. Erau și alte soluții: creșterea numărului de angajați din economie, susținerea familiilor prin mărirea alocațiilor, programe pentru achiziția de locuințe etc.

                        În timp ce unii cumulează 3…4 funcții și își dau prime de zeci de mii de euro, ba chiar și 100.000 euro (fostul director al Romsilva), unii au venituri ce depășesc salariul lui Donald Trump, iar oamenii cu pensii și salarii minime se chinuie să trăiască de azi pe mâine. Câțiva au mâncat o pizza mare, și mulți nu știu cum arată una de aia mică, congelată. De ce trebuie să-i ajutăm pe ucraineni? Și pe moldoveni? Sau să subvenționăm partidele politice? Ce nu reprezintă toate adunate 20% din populația țării?

                        CFR, Tarom, Eximbank etc., multe companii de stat, căpușate de funcții de conducere și management prost făcut, subfinanțarea – au dus aceste companii în pragul falimentului. Mașinile, tirurile și trenurile străbat Europa cu 130-140 km/h, uneori mai mult, iar la noi – sănătatea, restricții de viteză de uneori se opresc chiar. Toată infrastructura construită în perioada interbelică și comunistă se apropie de scadență și va necesita lucrări de consolidare și reconstrucție… ce ne vom face atunci când salariile, pensiile și dobânzile împrumuturilor se apropie de 100% din venituri…?

                        Ioja Gabriel

                        Accident mortal pe strada Arcadie Șeptilici din Bacău: un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-o autoutilitară parcată

                          Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe strada Arcadie Șeptilici din municipiul Bacău, în urma căruia un bărbat în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața. Polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizați și s-au deplasat de urgență la locul incidentului.

                          Potrivit primelor informații oferite de autorități, bărbatul, domiciliat în comuna Asău, conducea un autoturism pe direcția strada Arcadie Șeptilici – Calea Moinești, moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. Vehiculul a părăsit partea carosabilă și a lovit violent o autoutilitară staționată regulamentar.

                          Impactul a fost extrem de puternic, iar echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat decesul conducătorului auto, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate.

                          Zona a fost securizată de polițiști, iar traficul în zonă a fost restricționat temporar pentru efectuarea cercetărilor la fața locului.

                          „A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Se efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și condițiile în care s-a produs accidentul”, au declarat reprezentanții IPJ Bacău.

                          Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Ancheta continuă.

                          Activitate educativ-preventivă a polițiștilor din Târgu Ocna, alături de elevi

                            Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna au fost prezenți, recent, la Clubul Elevilor din localitate, unde au desfășurat o activitate cu caracter informativ și preventiv, în mijlocul copiilor.

                            Discuțiile au vizat teme de interes pentru cei mici, precum respectarea regulilor de circulație și prevenirea fenomenului de bullying, atât în mediul școlar, cât și în societate, informații utile mai ales în contextul vacanței de vară.

                            Elevii au fost activi și implicați în dialog, adresând numeroase întrebări polițiștilor.               

                            Activitatea s-a desfășurat într-un cadru interactiv și prietenos, fiind apreciată atât de copii, cât și de cadrele didactice.

                            Inspectoratul de Poliție Județean Bacău susține în permanență inițiativele de educație pentru siguranță, în parteneriat cu unitățile de învățământ și instituțiile locale, contribuind astfel la crearea unui mediu mai sigur pentru copii și tineri.

                            Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a obținut premiul III, la ECOTROPHELIA România 2025, cu produsul TriNutri-Bar

                              Echipa NUTRI-BITE-UP! formată din studenții Ioana-Maria VRABIE, Paul-Vasile DAMIAN, Paula-Adela BELCIU, Ștefan-Cătălin NECULAI (Facultatea de Inginerie), Ana-Larisa ILIE (Facultatea de Litere) și Florin TUDOSE (Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății)  au reprezentat Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și au obținut Premiul al III-lea în cadrul competiției ECOTROPHELIA România 2025, desfășurată la USAMV București, în perioada 19–21 iunie 2025.

                              ECOTROPHELIA România este o inițiativă susținută de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, ASIAR și Platforma Food for Life România, care promovează excelența în inovația alimentară și sprijină formarea unei noi generații de specialiști dedicați sustenabilității și alimentației funcționale.

                              Produsul prezentat, TriNutri-Bar, este o gustare funcțională inovatoare, realizat pe bază de leguminoase ecologice și aquafaba, cu un profil nutrițional echilibrat. Acesta a fost apreciat de juriu pentru: caracterul său eco-inovativ, aportul său nutrițional funcțional și potențialul de impact sustenabil în industria alimentară.

                              Proiectul TriNutri-Bar a fost realizat cu sprijinul Societății Antreprenoriale Studențești prin proiectul „Mentalitate antreprenorială, inovație sustenabilă, incluziune și interdisciplinaritate: premise pentru consolidarea ecosistemului antreprenorial competitiv la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău”, Cod proiect: CNFIS-FDI-2025-F-0719 și al cadrelor didactice: Șef lucrări dr. ing. Ana-Maria GEORGESCU, Lector univ. dr. ing. ec. Diana-Carmen MIRILĂ, Șef lucrări dr. ing. Gabriela MUNTIANU și Dr. ing. Alina-Mihaela MOROI.

                              Conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău felicită echipa pentru performanța remarcabilă și efortul susținut!

                              Această realizare reflectă pasiunea, creativitatea și angajamentul față de inovația responsabilă în domeniul alimentar. TriNutri-Bar nu este doar un produs – este o viziune asupra viitorului sustenabil al nutriției!

                              EXCLUSIV/ Fotbal: FC Bacău, primele achiziții pentru Liga 2: Paul Mitrică și Robert Ciobanu

                              „Alb-roșii” au ajuns la un acord pe câte doi ani cu mijlocașul care a promovat cu Argeșul în Superligă și cu atacantul ce a ajuns cu Gloria Bistrița în eșalonul secund

                              Promovată în premieră în Liga 2, FC Bacău intenționează să nu cedeze niciun jucător în această vară. Mai mult, „alb-roșii” își întăresc lotul. Gruparea băcăuană a și efectuat primele două mutări, ajungând la un acord cu mijlocașul Paul Mitrică (ex FC Argeș) și Robert Ciobanu (fost la Gloria Bistrița Năsăud).

                              Ambii vor sosi liber de contract, semnând pe câte două sezoane. În stagiunea trecută, Paul Mitrică (25 de ani, va face 26 pe 22 august) a evoluat la FC Argeș, cu care a promovat în Superligă. Mitrică a reziliat contractul cu argeșenii în această vară deoarece își dorea mai multe prezențe ca titular.

                              Oplus_131072

                              „Rămâne regretul că nu voia vea șansa să joc în Suprligă, dar viața merge mai departe și cred în continuare că voi avea șansa să joc și în prima ligă”, declara mijlocașul brașovean în momentul despărțirii de FC Ageș.

                              În vârstă de 26 de ani împliniți pe data de 3 februarie, Robert Ciobanu a început campionatul trecut în Liga 2, la Ceahlăul Piatra Neamț, pentru ca în iarnă, dorit de fostul său antrenor, Cristi Pustai, să facă pasul către Gloria Bistrița Năsăud, cu care a reușit promovarea în eșalonul secund după un baraj câștigat cu SCM Râmnicu-Vâlcea. Chiar dacă nu a bifat multe prezențe la Bistrița, Robert Ciobanu este considerat o mutare importantă de către FC Bacău, în condițiile în care atacantul reprezintă o țintă de transfer mai veche a „alb-roșiilor”.

                              Pe lîngă Mitrică și Ciobanu, FC Bacău are în vedere încă două sau chiar trei întăriri ale efectivului. Reunirea FC Bacău în vederea noului sezon de Liga 2 va avea loc miercuri, 2 iulie, la Ruși-Ciutea.

                              O săptămână mai târziu, pe 9 iulie, echipa antrenată de Costel Enache va susține și primul amical al verii, contra Ceahlăului Piatra Neamț. Testul va avea loc la baza de la Ruși-Ciutea, dar nu pe terenul sintetic, ci pe cel de iarbă naturală.

                              Și dacă tot am amintit de teren, să notăm că FC Bacău a demarat săptămâna aceasta tratativele cu reprezentanții municipalității și ai CSM Bacău pentru a putea susține meciurile de acasă din Liga 2 pe stadionul „Constantin Anghelache” (Letea).

                              Totodată, FC Bacău a înaintat o cerere către FRF pentru a alinia la startul viitorului sezon și o echipă satelit, FC Bacău 2, în Liga 3. Reamintim că Liga 2 va începe pe 2 august, în timp ce Liga 3 va porni la drum pe data de 30 august.

                              Bacăul între ape și timp: transformările unei zone în 100 de ani de cartografiere

                              Evoluția unui oraș este o poveste tăcută pe care doar hărțile o pot spune cu fidelitate. O simplă comparație între două hărți militare ale zonei Bacăului — realizate la o distanță de aproximativ 100 de ani — ne dezvăluie transformările radicale ale peisajului, ale cursului râurilor și ale organizării umane. De la un târg modest strâns în jurul unui mănunchi de drumuri și a unei mănăstiri, la un oraș industrial în plină expansiune, Bacăul devine un caz revelator pentru metamorfoza spațiului românesc modern.

                              Orașul Bacău: de la „Stadt Bakeu” la centru urban modern

                              Hartă realizată între 1788–1790

                              În harta veche, Bacăul apare sub denumirea germanizată „Stadt Bakhau”, reflectând influența habsburgică asupra cartografierii din epocă. Structura sa este compactă, cu o rețea de drumuri rudimentară și accentul pus pe nucleul religios și administrativ.

                              În harta modernă, orașul se extinde în toate direcțiile: spre sud apare „Satul Nou”, semn al dezvoltării urbane și industriale; spre est se întinde către zonele joase ale Bistriței, unde apar facilități industriale precum „Fabr. de cărămizi”. Rețeaua stradală devine mai geometrică, semn al unei planificări moderne.

                              Bistrița: de la râu liber la curs regularizat

                              Hartă realizată între 1892-1898

                              Unul dintre cele mai vizibile contraste între cele două hărți este reprezentat de transformarea radicală a râului Bistrița.

                              În harta veche, râul serpuieste în zeci de meandre, creând o rețea complexă de bălți, mlaștini și canale naturale — un ecosistem viu, dar dificil pentru locuire și agricultură. Este o imagine a unei naturi neîmblânzite, care impunea limite dezvoltării.

                              În harta modernă, Bistrița este „îmblânzită”: cursul este rectificat, diguit și canalizat. Meandrele dispar, fiind eliminate. Această transformare a permis extinderea orașului și dezvoltarea infrastructurii agricole și industriale în lunca râului.

                              Infrastructură și modernizare

                              În harta veche nu apar semne clare ale unei infrastructuri moderne. Drumurile sunt curbe, adaptate reliefului și probabil de pământ, folosite pentru transport căruțaș sau pedestru. În harta modernă, apar drumuri rectilinii, trasate în stilul cadastral caracteristic începutului de secol XX, sugerând prezența transportului mecanizat și o reorganizare teritorială.

                              Această rețea de drumuri face legătura între sate extinse (Letea, Gherăiești, Buhoci) și noul centru urban Bacău, configurând o zonă metropolitană incipientă.

                              Transformări în așezările rurale

                              Satele din jurul Bacăului evoluează de la simple cătune rurale la așezări dense, conectate prin infrastructură. Letea, Gherăiești, Luizi-Călugăra sau Buhoci sunt vizibile pe ambele hărți, dar cu densitate și întindere crescute în cea modernă.

                              De asemenea, zonele joase și umede, cândva nelocuibile, sunt transformate în terenuri agricole prin desecare și lucrări de sistematizare.

                              Relieful și mediul natural

                              Relieful este redat în detaliu în harta modernă, folosind curbe de nivel. Astfel, zonele deluroase din est, cum ar fi Buhoci sau Pădurea Pietricica, sunt mai bine evidențiate, iar pădurile sunt clar delimitate de zonele cultivate.

                              Pe harta veche, pădurile sunt reprezentate schematic, iar diferențele de altitudine sunt sugerate artistic. Această diferență reflectă progresul tehnic în cartografie, dar și schimbarea perspectivei asupra naturii: de la decor peisagistic la resursă economică și obstacol inginereștic.

                              Cele două hărți nu sunt doar documente geografice, ci mărturii ale unei lumi în mișcare. Bacăul trece de la o așezare semi-rurală la un oraș industrializat, iar peisajul natural este modelat, rectificat și „civilizat” prin voința omului. Râul Bistrița, cândva simbol al haosului natural, devine axa ordonatoare a unei noi epoci.

                              Această evoluție este emblematică pentru întreaga Românie modernă, prinsă între tradiția rurală și presiunile urbanizării și industrializării. Iar hărțile — martori tăcuți, dar precizi — rămân instrumente esențiale pentru a înțelege direcția acestei transformări.

                              Urbanizare și schimbare

                              Pe vechile planșe ale cartografiei austro-ungare, Bacăul apărea ca o așezare strategică, între cursurile sinuoase ale Bistriței și dealurile estice care îmbrățișau orașul. Se poate observa clar cum orașul modern a crescut peste drumurile, drumurile de poștă și punțile de lemn ale secolului al XIX-lea, dar și cum natura a fost modelată, redirecționată sau chiar ignorată.

                              Elemente de interes istoric:

                              • Râul Bistrița, cu meandrele sale vizibile în partea centrală a hărții, a fost odinioară mult mai capricios și slab regularizat.

                              • Drumul vechi spre Roman și șoselele către Târgu Ocna sunt trasate riguros în roșu – semn al importanței strategice și comerciale.

                              • În dreapta imaginii se disting dealurile împădurite ale Pietricicăi și Caprei, delimitate de curbele de nivel desenate cu migală.

                              • În partea stângă, vechiul Bacău urban – compact, cu piețe, grădini și clădiri importante – începea să se contureze dincolo de limitele unui simplu târg moldovenesc.

                              De ce este relevantă această comparație?

                              • Urbanizarea a dus la pierderea unor formațiuni naturale (meandre, mlaștini, păduri).

                              • Structura stradală din nucleul vechi al orașului s-a păstrat în mare parte, deși a fost absorbită de dezvoltarea haotică.

                              • Toponimia veche (nume de locuri, sate sau puncte geografice) s-a estompat în conștiința colectivă, dar persistă în arhive și în aceste hărți.

                              Hărțile iosefine și teresiene sunt două dintre cele mai importante opere cartografice realizate în Imperiul Habsburgic în secolele XVIII–XIX, având un rol esențial în administrarea, militarizarea și dezvoltarea economică a provinciilor imperiale. Harta teresiană (realizată sub domnia Mariei Terezia, începând cu anii 1760) era rudimentară din punct de vedere tehnic, dar valoroasă pentru informațiile despre așezări, drumuri și relief.

                              Ulterior, harta iosefină, inițiată de împăratul Iosif al II-lea în anii 1769–1787, a fost primul proiect topografic sistematic al imperiului, realizat cu rigurozitate militară și un grad mare de detaliu. Aceste hărți oferă astăzi cercetătorilor o imagine fidelă asupra peisajului istoric al regiunilor din Europa Centrală și de Est, inclusiv Moldova habsburgică și zonele limitrofe, precum Bacăul, oferind indicii prețioase despre vechi cursuri de apă, toponime dispărute și modul în care oamenii au ocupat și transformat teritoriul.