marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 105

Sărăcirea populației

După anularea alegerilor și mutarea acestora peste șase luni – care au creat interimate, creșteri de dobânzi și incertitudine –, noul guvern Bolojan, care a stat în „chinurile facerii” timp de o lună, e de fapt vechiul guvern, rebranduit.

După celebra frază a lui Băsescu care ne anunța sfidător „i-am ciuruit”, deși nu era vreun oracol și voturile nici nu erau numărate încă în lupta cu Geoană… Chiar toți primarii trebuie să iasă președinți?

Cine l-a mandatat pe acest Bolojan să se joace cu viețile oamenilor prin tăieri fără niciun studiu de impact? Oamenii și-au făcut rate și și-au creat obligații în baza veniturilor pe care le aveau. Au familii, copii, un anumit stil de viață care a fost deja erodat în ultimii ani de inflație.

Dacă s-au dat sporuri necuvenite, cine le-a dat și de ce? Și de ce nu e tras nimeni la răspundere? Cine a votat legea prin care un judecător CCR poate încasa șase salarii la pensionare? Într-un singur mandat de 9 ani, judecătorii CCR devin milionari în euro, cumulând pensii speciale de fost parlamentar, spor de doctorat, de condiții vătămătoare, salarii consistente, iar la pensie ies cu câteva mii de euro lunar.

CCR, ASF și alte companii de stat sunt fabrici de milionari în euro. Deja avem unele dintre cele mai mici salarii și pensii din Uniunea Europeană. Ne-au depășit și bulgarii, care urmează să treacă la euro. În schimb, avem unele dintre cele mai mari prețuri la alimentele de bază.

Iar acum vine cineva și ne cere, pe modelul Ciorbea, „să strângem cureaua”, promițând „re­așezarea impozitelor pe proprietate”… Deși știm foarte bine că multe localități au fost „umflate” artificial doar pentru a putea intra în UE: comune devenite orașe, orașe devenite municipii, fără să cunoască vreo dezvoltare reală.

Cine va decide cuantumul taxelor? Pe baza valorii de piață? Adică se urmărește ca, în câțiva ani, să plătim impozite cât valoarea proprietății sau chiar mai mult? Fără legătură cu veniturile populației, iar mulți se vor trezi cu casele luate pentru că nu și-au plătit impozitele aberante.

Atentatul la bunurile private ale cetățenilor, la puterea de cumpărare, va produce mari tensiuni sociale. Dacă până acum mulți trăiau în bula lor, nepăsători față de politică, când își vor vedea proprietățile executate silit de stat sau de bănci și cu milioane de oameni fără case, vor înțelege că trebuie să ia atitudine față de ce se întâmplă astăzi – pentru că va avea repercusiuni grave în viitorul apropiat.

Mulți au muncit în străinătate pentru a-și construi o casă, poate pentru a se retrage la pensie sau chiar mai devreme, iar când vor vedea că statul vrea anual câte o bucățică din această casă și va confisca mașinile mai vechi, pentru că asta înseamnă o taxă anuală de 400 de euro…

Statul va naționaliza bunurile cetățenilor (mașinile), și apoi, ușor-ușor, și proprietățile.

Ioja Gabriel

Ștefan-Vodă

(Ci,Binecuvântează Doamne,Pământul și Neamul Românesc!)

De-atâta rău și jale ce e-n țară,se-ntoarce Ștefan-Vodă în mormânt,
Văzând,cum au venit mai marii lumii,cu gând să-ngenuncheze-acest pământ,
Un plan mârșav,cu toți au pus la cale,să ne ia ce străbunii ne-au lăsat,
Renume,bogății,neamul și mintea ce Domni din timpuri vechi au apărat…

Palmă cu palmă din pământul țării,în lupta grea a celor ce-au pierit,
Așa cum ploaia umezește praful,cu sângele vărsat l-au umezit…
Dar iată,azi,îl dau de bună voie, la schimb pentru avere și plăceri,
Chiar cei ce ne conduc de-o vreme-ncoace,pe drumul care duce…nicăieri.

Cum,ne-au promis tot binele din lume,mințind fără rușine sau,regret,
Iar astăzi suntem răstigniți pe cruce,precum a fost Iisus din Nazaret …
Numai că-n stânga și în dreapta noastră,nu sunt crucificați răufăcători,
Bunicii sunt,părinții deopotrivă,batjocoriți de proprii lor feciori!

Cică-am fi azi,o nouă națiune,și ne dăm mari,c-am fi europeni,
Uitând de fapt că-aici e-ncă Moldova și noi suntem urmași de moldoveni…
Și vino Ștefane și vezi-ți fii,care-au plecat în alte țări sperând,
Lăsând în urmă mamele bolnave,și prunci în voia soartei lăcrimând…

Serbându-ți ,mâine, Ziua…,Prea-Mărite,ne închinăm la tot ce reprezinți,
Și,te rugăm, să nu ne lași Stefane,să fim vânduți pe…”30 de arginți”,
Ci…,fii speranța noastră arzătoare,să re-ntregim frumoasa noastră țară,
Nu colonie,nici un Stat-anexă,ci renumita…Vatră Milenară.

Nicolaie Ionescu

Polițist băcăuan, pe bicicletă până la Chișinău

    În perioada 27–29 iunie 2025, Poliția Română a participat, printr-o echipă formată din trei polițiști cicliști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brașov, Buzău și Bacău, la evenimentul „Cu bicicleta la Chișinău” – un marș pe biciclete care promovează utilizarea mijloacelor de transport alternativ și adoptarea unui stil de viață activ și sănătos.

    Inițiat și organizat de Asociația „Cu bicicleta Departe”, evenimentul presupune parcurgerea traseului Iași–Chișinău pe bicicletă, cu implicarea a aproximativ 100 de participanți.

    Pe lângă componenta sportivă, Poliția Română a integrat în această acțiune și activități de educație rutieră, urmărind conștientizarea publicului larg cu privire la importanța respectării regulilor de circulație și la prevenirea accidentelor rutiere. Aceste acțiuni s-au desfășurat atât pe traseu, cât și prin transmisiuni live pe platformele de social media, adresându-se participanților, dar și publicului larg.

    Evenimentul a beneficiat și de participarea polițiștilor din cadrul Poliției Republicii Moldova, care, alături de colegii din România, au transmis un mesaj puternic: siguranța și educația rutieră nu au granițe, fiind obiective comune ale ambelor instituții.

    Prin această colaborare transfrontalieră și implicare activă în comunitate, Poliția Română și Poliția Republicii Moldova subliniază angajamentul lor față de cetățeni și transmit un mesaj clar: suntem aproape, suntem parte din comunitate.

    Exercițiu pentru situații de urgență la Heliportul Spitalului Județean de Urgență Bacău

      Un exercițiu de antrenament pentru gestionarea situațiilor de urgență a avut loc miercuri, 2 iulie 2025, între orele 10:30 și 11:00, la Heliportul SMURD BC 1 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău. Scopul acestui demers este antrenarea structurilor de intervenție în cazul producerii unui incident în zona heliportului, precum și testarea capacității de reacție și coordonare a echipelor implicate.

      La exercițiu au participat echipa specializată a heliportului, alături de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Județului Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, UPU SMURD Bacău și reprezentanți ai Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aceste structuri au colaborat în simularea unui scenariu realist care presupune apariția unor probleme tehnice la un elicopter EC135, aflat în apropierea platformei de aterizare.

      Conform scenariului, în timpul fazei finale de apropiere, unul dintre motoarele elicopterului ia foc, iar echipajul pierde parțial controlul aeronavei. Cu toate acestea, elicopterul reușește o aterizare dură pe platformă. Impactul generează scurgeri de combustibil, însă fără victime încarcerate, iar căile de acces rămân funcționale.

      Astfel de exerciții sunt organizate periodic la Heliportul SJU Bacău și sunt esențiale pentru perfecționarea pregătirii salvatorilor, verificarea modului de intervenție și îmbunătățirea cooperării interinstituționale. Ele contribuie la creșterea eficienței în situații reale de urgență, cu scopul principal de a proteja vieți omenești și de a preveni agravarea evenimentelor critice.

      Jandarmii băcăuani au comemorat Ziua Patronului Spiritual, ,,Ștefan cel Mare”, printr-un eveniment dedicat valorilor naționale

        În cadrul unui eveniment solemn desfășurat astăzi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Ștefan cel Mare” Bacău, personalul instituției a marcat Ziua Patronului nostru spiritual, domnul Ștefan cel Mare, simbol al curajului, patriotismului și credinței în valorile naționale.

        Manifestarea a avut loc într-un ambient plin de respect, emoție și s-a bucurat de prezența unor invitați de seamă.

        Domnul profesor dr. Tiberiu Plăcintă, cadru didactic la Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen”, a susținut o prezentare captivantă despre contextul istoric al domniei lui Ștefan cel Mare, precum și despre importanța apărării identității naționale și valorile transmise de-a lungul generațiilor.

        Evenimentul a fost îmbogățit de un moment artistic de excepție, constând într-un recital interpretat de doi elevi talentați de la Colegiul Național de Arte „George Apostu” din Bacău.

        Domnul inspector șef, colonel Eusebiu Bârnat, a evidențiat cu mândrie și respect semnificația acestei zile speciale pentru întreaga comunitate a jandarmilor din Bacău. Denumirea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău după numele lui ,,Ștefan cel Mare” reprezintă o recunoaștere simbolică a valorilor fundamentale pe care le promovează instituția: curajul, patriotismul, dăruirea și sacrificiul în slujba cetățenilor.
        Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți și respectați voievozi ai României, a fost un lider remarcabil, cunoscut pentru abilitățile sale militare și pentru lupta sa neînfricată împotriva invadatorilor otomani și a altor dușmani ai țării.

        Prin dedicarea și curajul său, el a devenit un simbol al rezistenței și al apărării naționale, valori pe care și jandarmii băcăuani și le asumă cu responsabilitate în activitatea lor de zi cu zi – a mai precizat Inspectorul Șef.

        Evenimentul s-a încheiat cu un moment de reculegere și cu angajamentul tuturor participanților de a păstra și promova valorile naționale, inspirate de exemplul de curaj și patriotism al lui Ștefan cel Mare.

        Luna iulie, dedicată salvării sufletelor uitate: Adăpostul Primăriei Bacău lansează campania de promovare a adopțiilor canine

           Într-un context național marcat de o scădere drastică a numărului de adopții canine, Primăria Municipiului Bacău, prin Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân, anunță demararea campaniei „Luna iulie – luna promovării adopțiilor”, o inițiativă care își propune să atragă atenția asupra unei crize tot mai profunde din adăposturile publice și private din România.

          „Este un semnal de alarmă. Dacă în anii anteriori reușeam să dăm spre adopție anual circa 200–250 de câini, în 2025 am înregistrat o scădere dramatică a acestui indicator,” a declarat Dinu Păncescu, șeful Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Bacău.

          O problemă sistemică la nivel național

          Scăderea adopțiilor nu este un fenomen izolat. Conform datelor obținute prin rețelele de colaborare cu alte servicii similare din țară, tendința este una generalizată. Indiferent de statutul juridic al adăpostului – public sau privat, autorizat sau informal – fenomenul este același: tot mai puțini oameni își asumă responsabilitatea de a adopta un câine.

          Cauzele identificate sunt multiple și complexe. Primul factor major este scăderea nivelului de trai, atât în România cât și în țările occidentale, unde se derulau anterior numeroase parteneriate de adopție internațională. Așa cum explică Dinu Păncescu, „străinii, care au o educație financiară mai solidă decât majoritatea românilor, anticipează cheltuielile pe termen lung asociate întreținerii unui câine. Rezultatul este o reticență crescută față de adopții, mai ales în cazul câinilor de talie medie sau mare.”

          Criza economică – abandonuri la poarta adăposturilor

          În plan intern, situația este și mai gravă. Sărăcirea populației și incertitudinea economică au dus la un fenomen îngrijorător: proprietari care renunță voluntar la animalele de companie din lipsă de resurse. „Suntem contactați zilnic de oameni care, cu lacrimi în ochi, ne roagă să preluăm câinii lor. Este o dramă socială care se petrece în liniște, departe de ochii opiniei publice,” subliniază Păncescu.

          Conflictul din Ucraina și redirecționarea resurselor umanitare

          Un alt factor perturbator este conflictul militar prelungit din Ucraina, care a redirecționat atât interesul public, cât și resursele ONG-urilor internaționale dinspre România către zonele de criză. Numeroase asociații de protecția animalelor care activau în România și-au mutat logistica în Ucraina, unde situația din adăposturi este considerată „catastrofală”. Astfel, câinii din România nu mai sunt o prioritate pentru rețelele de adopție internațională.

          Mentalități învechite – bariera culturală

          Poate cea mai profundă problemă rămâne, însă, una de ordin cultural și educațional. În România, percepția asupra câinelui este încă legată de aspecte de statut și imagine socială. „Pentru mulți români, câinele trebuie să fie de rasă, musai mare, musai „de firmă”. Maidanezul este, din păcate, văzut ca simbol al sărăciei,” atrage atenția Păncescu. Această mentalitate exclude complet un segment majoritar al câinilor din adăposturi – metișii fără pedigree, dar perfect sănătoși și afectuoși.

          Obiectivele campaniei

          Campania inițiată de Primăria Bacău își propune:

          • Creșterea vizibilității câinilor din adăposturi, prin afișe, promovare online și evenimente publice;

          • Schimbarea percepției colective asupra adopției canine – de la gest de milă, la act de responsabilitate socială și afectivă;

          • Stimularea implicării comunitare, prin parteneriate cu școli, instituții publice și companii private;

          • Promovarea adopțiilor cu „profil deschis” – adică încurajarea adopției câinilor de orice talie, vârstă sau aspect, nu doar a celor considerați „estetic acceptabili”.

          „Fiecare distribuire, fiecare share, fiecare afiș lipit într-un loc vizibil poate însemna o viață salvată. Un câine din adăpost nu este un compromis. Este o șansă dublă: pentru el, la o viață mai bună, și pentru tine, la o prietenie necondiționată,” conchide Dinu Păncescu.

          Campania se desfășoară pe tot parcursul lunii iulie. Cei interesați sunt invitați să viziteze Adăpostul Public din Bacău sau să urmărească pagina oficială a Primăriei pentru detalii despre procedura de adopție și prezentarea câinilor disponibili.

          Schimbați viața unui câine. Adoptați cu sufletul, nu cu portofelul.

          A început oficial proiectarea celui mai lung lot al Autostrăzii Unirii – A8 montan

            30 iunie 2025 marchează startul proiectării celui mai dificil tronson al Autostrăzii Unirii (A8), potrivit unui anunț făcut de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

            Patru imigranți fără acte, descoperiți într-o intersecție din Bacău

              În perioada 28 – 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău și cei ai Biroului de Investigații Criminale Bacău, în cooperare cu polițiștii Serviciului pentru Imigrări al județului Bacău, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini în municipiului Bacău.

               În cadrul activităților desfășurate, au fost depistați cinci cetățeni străini care nu dețineau documente valabile de identitate sau de ședere, iar în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că aceștia se aflau în situații de ședere ilegală pe teritoriul României.

              Astfel, la data de 28 iunie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii au identificat, într-o intersecție din municipiul Bacău, doi adulți și doi minori, cetățeni străini, care nu dețineau documente de identitate. Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Bacău, a reieșit că aceștia se aflau în ședere ilegală. Față de persoanele în cauză s-a dispus măsura returnării cu termen de plecare voluntară în 15 zile, fiind aplicată totodată interdicția de intrare în statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene. Totodată, persoanele au fost sancționate contravențional conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

               Ulterior, la data de 29 iunie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii au depistat un bărbat, cetățean străin, care nu deținea documente de identitate și se afla în perioada unei interdicții de intrare în spațiul UE/SEE. Din verificări a rezultat că acesta a pătruns ilegal pe teritoriul României, cu încălcarea interdicției în vigoare.

              În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în formă repetată.

              Față de persoana în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 30 iunie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.  

              RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENII STRĂINI AFLAȚI PE TERITORIUL ROMÂNIEI


              1. Asigurați-vă că aveți un drept legal de ședere:
               

              • Pentru a intra și rămâne legal în România, trebuie să dețineți o viză valabilă sau un permis de ședere emis în condițiile legii;

              • În cazul în care intenționați să rămâneți mai mult de 90 de zile, este necesar să solicitați prelungirea dreptului de ședere;

              2. Verificați valabilitatea documentelor și respectați termenele legale:

              • Este important să depuneți cererea de prelungire a permisului de ședere cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestuia;

              • Păstrați asupra dumneavoastră, în permanență, documentele de identitate și de ședere valabile;

              3. Respectați scopul declarat al șederii în România: 

              • Dacă v-a fost acordat drept de ședere în scop de muncă, studii sau reîntregirea familiei, este obligatoriu să respectați acest scop pe toată durata șederii;

              • Desfășurarea de activități neautorizate (ex: muncă fără aviz) poate atrage sancțiuni legale și măsuri de îndepărtare;

              4. Evitați situațiile care pot duce la pierderea dreptului de ședere;

              • Prezența pe teritoriul României fără documente valabile sau peste durata permisă de lege reprezintă ședere ilegală și poate atrage:

              • sancțiuni contravenționale;

              • decizia de returnare;

              • interdicția de a intra în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;

              • măsura îndepărtării sub escortă, în cazuri grave.


              5. Colaborați cu autoritățile și anunțați orice modificare a situației personale:


              • Orice schimbare de domiciliu, loc de muncă, stare civilă sau pierderea documentelor trebuie comunicată Inspectoratului General pentru Imigrări în termenul legal;
              • În caz de pierdere sau furt al documentelor, adresați-vă imediat celei mai apropiate structuri de poliție și ulterior Serviciului pentru Imigrări;


              6. Pentru informații oficiale, adresați-vă direct Inspectoratului General pentru Imigrări:


              • Puteți solicita informații privind regimul șederii, documentele necesare sau procedurile administrative:

              • la sediul serviciului pentru imigrări din județul în care locuiți;

              • prin intermediul site-ului oficial: www.igi.mai.gov.ro;

              • sau prin platformele online dedicate programărilor și comunicării electronice.

              A expirat plafonarea prețului polițelor RCA: Ce urmează pentru șoferi?

                De la 1 iulie 2025, plafonarea prețurilor la polițele RCA nu mai este în vigoare. Această măsură, introdusă inițial în primăvara anului 2023 ca răspuns la instabilitatea pieței de asigurări și la explozia tarifelor, a fost prelungită în mai multe rânduri, ultima dată prin Hotărârea Guvernului nr. 291/2025. Aceasta a extins aplicarea prevederilor HG 1.326/2023 până la finalul lunii iunie 2025. O nouă prelungire nu a mai fost adoptată, ceea ce înseamnă că de la 1 iulie, asigurătorii au din nou libertatea de a-și stabili propriile tarife.

                De ce a fost plafonat prețul RCA?

                Plafonarea tarifelor RCA a fost o măsură temporară de protecție pentru șoferi, adoptată într-un context economic fragil, caracterizat de inflație ridicată și instabilitate în sectorul asigurărilor. Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de a retrage autorizația de funcționare a Euroins România — liderul pieței RCA la acel moment — a adâncit incertitudinile, iar Executivul a intervenit pentru a preveni o escaladare bruscă a costurilor pentru milioane de posesori de autovehicule.

                Conform reglementărilor adoptate, tarifele de primă au fost înghețate la nivelul practicat de fiecare asigurător la data de 28 februarie 2023. Totuși, a fost permisă o majorare limitată, de maximum 6,8%, în concordanță cu prognoza ratei inflației. În plus, comisioanele de distribuție ale polițelor RCA au fost plafonate la 8% din prima netă, pentru a descuraja costuri adiționale ascunse.

                Ce riscuri existau pentru nerespectarea plafonării?

                Pentru a se asigura că măsura este aplicată corect, autoritățile au prevăzut sancțiuni severe. Asigurătorii care depășeau nivelul maxim al tarifelor sau aplicau comisioane mai mari decât cele reglementate riscau amenzi de până la 50.000 de lei. Acest cadru strict a avut drept scop menținerea unui echilibru în piață și prevenirea abuzurilor în detrimentul consumatorilor.

                Ce se întâmplă de la 1 iulie 2025?

                Odată cu expirarea plafonării, asigurătorii pot reveni la o formă de concurență liberă, ceea ce înseamnă că prețurile RCA vor fi stabilite pe baza propriilor calcule actuariale și a strategiei comerciale a fiecărei companii. În teorie, acest lucru ar putea duce la o diferențiere mai clară a ofertelor, dar și la posibile creșteri semnificative ale prețurilor, în special pentru șoferii cu risc ridicat sau cu istoric de daune.

                Experții avertizează că, în lipsa unei plafonări, piața asigurărilor trebuie atent monitorizată pentru a preveni derapajele. Rămâne de văzut în ce măsură ASF va interveni, prin ghiduri sau recomandări, pentru a evita o explozie necontrolată a tarifelor.

                Ce pot face șoferii?

                În acest nou context, șoferii trebuie să fie mai atenți ca oricând. Compararea ofertelor, analiza clauzelor contractuale și alegerea unei companii solide financiar devin esențiale. De asemenea, o conduită responsabilă în trafic, care să evite incidentele și sancțiunile, poate contribui semnificativ la menținerea unui tarif RCA avantajos.

                Concluzie

                După mai bine de doi ani de prețuri plafonate, piața RCA intră într-o nouă etapă, în care dinamica cererii și ofertei va dicta nivelul tarifelor. În timp ce unii jucători ar putea profita de liberalizare pentru a atrage clienți cu prețuri competitive, alții ar putea miza pe creșteri substanțiale. Pentru consumatori, urmează o perioadă de incertitudine, dar și de oportunitate — dacă sunt bine informați și vigilenți.

                Accident la Dumbrava, pe E 85

                  Marți seară, în jurul orei 21:30, un accident rutier deosebit de grav a avut loc la Dumbrava, pe E 85, în județul Bacău. Martorii povestesc că impactul a fost urmat de o explozie puternică și un miros intens de motorină, declanșând panică printre locuitori.

                  Potrivit celor prezenți la fața locului, șoferul implicat în accident a supraviețuit și le-a declarat martorilor că venea de la un magazin. Acesta a insistat că „nu mergea cu viteză”, dar ar fi recunoscut că a fost „neatent pentru o secundă”. Acea clipă a fost suficientă pentru a produce un dezastru care a lăsat urme adânci în comunitate.

                  Vecinii descriu scene de coșmar. O femeie a mărturisit că a avut impresia că își pierde casa și chiar viața. De altfel, mai multe podețe din fața locuințelor au fost complet distruse, iar în aer a persistat un miros greu de motorină, însoțit de un nor dens de praf.

                  „Am auzit o explozie extrem de puternică. A fost îngrozitor”, a transmis un locuitor într-un e-mail redactat la scurt timp după producerea accidentului. „Șoferul era în stare de șoc, dar conștient. Iar noi… noi am fost convinși că o casă a luat foc sau că s-a întâmplat o tragedie și mai mare.”

                  Accidentul de luni seară vine la doar trei săptămâni după un alt incident rutier petrecut în aceeași zonă, semn că strada respectivă a devenit, din nefericire, un punct vulnerabil în privința siguranței rutiere.

                  Tânără din Buhuși, dispărută de acasă

                    Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitei Romanescu Georgiana de 19 ani, din orașul Buhuși, județul Bacău.

                     Tânăra a plecat voluntar de la domiciliu și nu a revenit până în prezent.

                    SEMNALMENTE: înălţime – aproximativ 1,60 m, greutate – aproximativ 50 de kg, ochi căprui, părul șaten.

                    La momentul plecării era îmbrăcată cu tricou de culoare deschisă, pantaloni negri cu dungi albastre, pe cap purta o șapcă neagră și era încălțată cu pantofi sport negri.

                    Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Poliția orașului Buhuși, tel. 0234.261.818, Dispeceratul I.P.J. Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.

                    O amintire cu Ștefan cel Mare din centrul Bacăului

                    Miercuri, 2 iulie, comemorăm moartea lui Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei și simbol al dăruirii pentru neam și credință.

                    În 1997, la Bacău a fost inaugurată statuia ecvestră a lui Ștefan, în centrul orașului. Ceremonia n-a fost lipsită de peripeții: panza care acoperea statuia s-a prins de sabia domnitorului și… n-a mai vrut să coboare. A fost nevoie de intervenția unei telegondole ca să-l „elibereze” pe Ștefan de valul festiv.

                    La eveniment a participat și premierul de atunci, Victor Ciorbea, iar momentul a rămas în memoria orașului ca un amestec de solemnitate și comedie involuntară.

                    Impresionat, Adrian Păunescu avea să scrie mai târziu poezia Monument la Bacău, dedicată acestui simbol al demnității moldave.

                    Defilarea proaspeților Asistenți Generaliști

                      Absolvenții nivelului postliceal ai Colegiului „Mihai Eminescu” Bacău, specializarea Asistent Medical Generalist, au trăit marți, 1 iulie 2025, un moment plin de emoție și mândrie, cu prilejul cursului festiv organizat la „Teatrul de Vară Radu Beligan” din Bacău.

                      Evenimentul a reunit cele trei clase de absolvenți, alături de oficialități ale comunității, între care s-au numărat primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, doamna inspector școlar general, prof. Ana Maria Egarmin, reprezentanți ai Spitalului Județean de Urgență Bacău prin directorul medical Aurelia Țaga, ai OAMGMAMR – Filiala Bacău, prin doamnele Minodora Chicea și Lili Casapu, precum și ai DSP Bacău, prin dr. Lidia Voinea.

                      Pentru buna desfășurare a evenimentului au contribuit în mod esențial directorul colegiului, prof. Bâzu Petru, și directorul adjunct, prof. Șuhan Andreea, care au sprijinit organizarea acestui moment de referință în viața tinerilor absolvenți.

                      Înaintea festivității, elevii au defilat, plecând din incinta unității școlare, fiind însoțiți de echipaje ale Poliției și Jandarmeriei, care au asigurat un cadru sigur și organizat, spre încântarea părinților, profesorilor și a tuturor celor prezenți.

                      Ceremonia s-a încheiat cu un moment solemn: depunerea Jurământului lui Hipocrate, prin care tinerii asistenți medicali și-au afirmat angajamentul față de profesia aleasă și devotamentul față de îngrijirea semenilor.

                      Raliul Moldovei – Bacău 2025, programat pentru începutul lunii august, anulat din motive de forță majoră

                      Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS), prin Comisia de Raliuri, anunță anularea Raliului Moldovei – Bacău, ediția a 15-a, programat inițial pentru perioada 2-3 august 2025, în cadrul Campionatului Național de Raliuri WINNER 2025.

                      Decizia survine în urma unor probleme medicale grave invocate de către organizatorul etapei a V-a, care au împiedicat întocmirea și prezentarea în termenul regulamentar a documentației tehnice necesare pentru obținerea licenței de organizare a evenimentului.

                      În ciuda eforturilor depuse pentru a identifica o soluție alternativă și a desemna un nou organizator în timp util, aceste demersuri nu s-au concretizat. Drept urmare, Comisia de Raliuri a fost nevoită să invoce articolul privind forța majoră din contractul încheiat între organizator și FRAS și a transmis propunerea de anulare a etapei către Biroul Executiv al federației.

                      Regulamentul Sportiv Național de Raliuri 2025 rămâne în vigoare în forma aprobată, cu excepția articolelor 4.4.1, 4.4.2 și 4.6.1, care au fost actualizate în consecință. Calendarul competițional suferă o singură modificare: anularea etapei Raliul Moldovei – Bacău. Restul etapelor se vor desfășura conform programului stabilit.


                      Calendar actualizat al Campionatului Național de Raliuri WINNER 2025:

                      Nr. Etapa Suprafața Coeficient Perioada
                      1 Raliul Harghitei Asfalt 1 12 – 13 Aprilie 2025
                      2 Raliul Maramureșului Asfalt 1 23 – 24 Mai 2025
                      3 Raliul Clujului Asfalt 1 21 – 22 Iunie 2025
                      4 Raliul Sibiului Macadam 1 11 – 12 Iulie 2025
                      5 Raliul Moldovei Macadam 1 ANULAT
                      6 Raliul Iașului Macadam 1,2 6 – 7 Septembrie 2025
                      7 Raliul Vâlcii Macadam 1 26 – 27 Septembrie 2025
                      8 Raliul Brașovului Asfalt 1 18 – 19 Octombrie 2025
                      9 Raliul Argeșului Asfalt 1,2 31 Octombrie – 1 Noiembrie 2025

                      FRAS își exprimă regretul pentru această situație și mulțumește tuturor sportivilor, echipelor și fanilor pentru înțelegere și sprijinul acordat.

                      Poliția are doar atribuții, nu și drepturi?

                      De ce forțele de ordine sunt limitate în fața scandalagiilor?

                      Aseară, am fost martorul unui incident tensionat care m-a pus pe gânduri. Mai multe persoane au devenit agitate, refuzând să coopereze cu polițiștii prezenți la fața locului. Țipete, urlete, provocări directe și încercări de intimidare — toate s-au petrecut sub ochii celor de față.

                      Ceea ce m-a surprins nu a fost reacția acestor indivizi recalcitranți, ci atitudinea calmă și reținută a polițiștilor. Deși au acționat corect, au încercat să aplaneze conflictul prin dialog civilizat și fără nicio urmă de abuz, aceștia păreau cu mâinile legate.

                      Unul dintre agenți ne-a explicat că, în asemenea cazuri, cadrul legal actual nu le permite să intervină mai ferm, chiar dacă ordinea publică este vizibil amenințată.

                      Și atunci, întrebarea firească este:
                      De ce poliția, în ciuda atribuțiilor sale clare de menținere a ordinii publice, pare lipsită de instrumentele juridice necesare pentru a acționa eficient în astfel de situații?

                      Cred că undeva se greșește grav la nivel legislativ. Dacă poliția este redusă la rolul de simplu observator în fața unor scandalagii, atunci nu doar autoritatea acestei instituții este pusă sub semnul întrebării, ci și încrederea cetățenilor în capacitatea statului de a-i proteja.

                      AT

                      RAR anunță că mii de autoturisme vândute în România trebuie rechemate in service din cauza defectelor de fabricație

                        Registrul Auto Român (RAR) recomandă posesorilor de autovehicule să acceseze în cel mai scurt timp platformele de informare ale producătorilor auto sau să se prezinte în rețeaua autorizată de service-uri a producătorilor. RAR atrage atenția că în momentul de față se derulează o serie de campanii de rechemări pentru următoarele mărci auto, construite între 1998 și 2019:

                        Audi, BMW, Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, DS, Ferrari, Ford, Honda, Jeep, Land Rover, Lexus, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Opel, Seat, Skoda, Subaru, Suzuki, Toyota, Volkswagen.

                        RAR precizează că posesorii de autovehicule trebuie să trateze cu celeritate aceste notificări deoarece vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță activă și siguranță pasivă.

                        Exemplificăm că o parte dintre aceste campanii de rechemare impactează componenta „airbag”.

                        Studiile au identificat un risc, legat de combinarea unui climat cald și umed cu îmbătrânirea vehiculului, care ar putea determina degradarea anumitor componente chimice prezente în declanșarea airbagului. În cazul unui impact, airbagurile defecte se pot sparge atunci când sunt declanșate și pot proiecta fragmente metalice în habitaclu care ar putea provoca răni grave sau chiar deces.

                        Menționăm că, potrivit datelor furnizate de producători, impactul asupra parcului auto din România în privința autovehiculelor ale căror probleme tehnice trebuie remediate este de aproape 14.000 de mașini (siguranță activă) și peste 85.000 (siguranță pasivă). RAR menționează că este vorba doar de mașini raportate ca vândute în România prin rețeaua producătorilor, nu și de cele achiziționate din piața comunitară, acestea urmând a fi identificate ulterior, fie de producători, fie de reprezentanții producătorilor din țara noastră.

                        Pentru a veni în sprijinul clienților săi, RAR are în vedere ca, într-un termen scurt, să includă în certificatul RAR Auto-Pass (care poate fi solicitat pe site-ul RAR, www.rarom.ro) atenționările privind campaniile de rechemare în service-uri, dar și crearea unei platforme interactive care să faciliteze accesul publicului privind campaniile de rechemare. Astfel, vom putea atenționa clienții care se prezintă la RAR sau în stațiile ITP pentru diverse activități despre aceste campanii.

                        Refuzul de a participa la remedierea defecțiunilor implică riscuri atât în privința siguranței proprii cât și a pasagerilor sau a celorlalți participanți la trafic.

                        Precizăm că toate campaniile de rechemare în service sunt gratuite.

                        În calitate de autoritate în domeniul siguranței rutiere, RAR se implică activ în derularea campaniilor de rechemare în service-uri a autovehiculelor identificate ca având probleme tehnice.

                        Auchan România, votat „Magazinul Anului 2025” în retailul autohton și premiat pentru produse marcă proprie românești  

                        Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România a fost recompensat cu trei distincții majore în cadrul competiției „Votat Produsul Anului 2025”, cea mai importantă platformă de recunoaștere a inovației și performanței în rândul produselor, brandurilor și rețelelor de retail din România. Pe lângă titlul de Magazinul Anului în categoria Hipermarket & Supermarket, competiție organizată în premieră anul acesta sub aceeași umbrelă, Auchan a câștigat și premiul „Votat Produsul Anului – Marcă Proprie Distribuitor” în două categorii, cu produse realizate alături de producători locali: „Batoane cu fructe și nuci” cu gama de batoane cu fructe și „Brânzeturi bio” cu gama telemea ECO de vacă din filiera Auchan.

                        Într-un climat în care încrederea consumatorilor devine moneda cea mai valoroasă, Gala „Votat Produsul Anului” s-a impus, de peste un deceniu, ca un barometru relevant al preferințelor românilor. În cadrul evenimentului sunt premiate cele mai apreciate produse marcă proprie din retailul autohton,  dar și branduri și inițiative de impact, precum „Magazinul Anului”, pe baza unei metodologii riguroase, transparente și certificate la nivel internațional.

                        Premiul „Votat Magazinul Anului 2025” obținut de Auchan România în cadrul cele mai noi categorii introduse în competiție reprezintă o validare a experienței pe care retailerul o oferă clienților: o combinație între prețuri accesibile, gamă variată, produse responsabile și o strategie omnicanal bine calibrată. Această recunoaștere se bazează pe rezultatele unui studiu național, derulat între 24 martie – 31 mai 2025, pe un eșantion de 6.445 consumatori români din mediul urban, realizat de compania de cercetare Treetz sprl, membră ESOMAR, cu certificare Deloitte pentru metodologie.

                        Auchan România continuă să câștige încrederea consumatorilor cu produse marcă proprie la cel mai bun raport calitate-preț. Astfel, peste 1.000 din cele peste 1.300 de produse alimentare marcă proprie sunt realizate în parteneriat cu producători români, iar fiecare gamă lansată este gândită să răspundă concret nevoilor actuale ale clienților, reflectând angajamentul retailerului pentru calitate, inovație și sustenabilitate.

                        Produsele marcă proprie Auchan premiate în 2025 în cadrul Galei „Votat Produsul Anului 2025” sunt:

                        • Gama Telemea Eco de Vacă Auchancâștigătoare în categoria „Brânzeturi Bio” și parte din Filiera Auchan, apreciată pentru gustul autentic românesc, proveniența responsabilă și certificarea ecologică.

                        • Gama de batoane cu fructe Auchancâștigătoare în categoria „Batoane cu nuci și fructe”, formată din 9 sortimente produse în România și caracterizată de echilibrul dintre gust natural, ingrediente de calitate și forma practică.

                        Aceste distincții reflectă nu doar preferințele momentului, ci și tendințele de consum în care clienții aleg produse curate, transparente, cu impact redus asupra mediului și valoare nutritivă crescută.

                         

                        Despre Auchan România

                        Auchan România are în portofoliu peste 470 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 8 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, peste 30 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2024 de peste 1,7 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

                         

                         

                         

                         

                        Costa Popovici, locul 5 și 124.000 like-uri în două zile!

                        Revenit la Polignano a Mare, unde a câștigat în 2024, sportivul CSM Bacău antrenat de Adrian Gavriliu a încheiat al cincilea, evitând o accidentare care i-ar fi compromis participarea la Mondialele din Singapore. Postarea făcută pe pagina personală de facebook a devenit virală, demonstrând, dacă mai era nevoie, popularitatea de care se bucură, la nivel mondial, campionul „CSMeilor”

                        Fundația de Sprijin Comunitar a împlinit 28 de ani de implicare, emoție și schimbare în bine

                          Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) a sărbătorit săptămâna trecută 28 de ani de muncă dedicată celor mai vulnerabili membri ai comunității: copii și tineri, vârstnici, familii aflate în dificultate, persoane izolate sau cu dizabilități.

                          De 28 de ani, echipa FSC – formată din 150 de angajați și peste 340 de voluntari – este prezentă zi de zi în comunitățile din județul Bacău și din împrejurimi, oferind programe sociale, educaționale și medicale menite să aducă demnitate, șanse și speranță.
                          În 2024, 2.603 de persoane au beneficiat direct de sprijinul fundației, prin 18 proiecte active și peste 20 de evenimente speciale. 145 de copii au descoperit bucuria de a învăța în „Cluburile cu Lipici” sau în cadrul Școlilor de Vară, în timp ce sute de seniori au fost îngrijiți cu grijă și profesionalism în propriile case sau în centrele FSC – precum Satul Seniorilor Milly sau Centrul de Zi „Dr. Ștefan Ciobanu”.

                          340 de voluntari FSC au oferit 40.000 de ore de sprijin copiilor, bătrânilor și familiilor defavorizate, au organizat campanii, au animat Școlile de Vară, au creat produse handmade pentru strângerea de fonduri și au promovat acțiuni caritabile în comunitate.
                          Echipele de îngrijire au străbătut peste 60.000 km în zece comunități rurale pentru a aduce servicii medicale și sociale acolo unde este cel mai greu de ajuns.

                          Serviciile includ ajutor pentru igiena personală și a locuinței, pregătirea meselor adaptate nevoilor lor, îngrijire specializată pentru cei imobilizați, cumpărături și sprijin la treburile casnice, precum și vizite pentru socializare și sprijin emoțional. Programul nu oferă doar servicii concrete, ci și un sprijin uman plin de grijă și empatie, menținând legătura seniorilor cu comunitatea și reducându-le sentimentul de izolare.

                          „Această aniversare nu este doar despre rezultate impresionante, ci despre inimi dedicate, mâini întinse cu empatie și zâmbete redobândite. Este despre puterea comunității și despre ceea ce putem construi împreună, zi de zi. Fundația de Sprijin Comunitar înseamnă împreună. Înseamnă un proiect comunitar care se construiește de peste 28 de ani cu pași mici, dar siguri, prin implicare, curaj și solidaritate. Și înseamnă că, indiferent de provocări, alegem mereu să facem bine”, a declarat Gabriela Achihăi, președinte FSC.

                          „Mulțumim tuturor celor care, de-a lungul acestor 28 de ani, au fost parte din povestea FSC: parteneri, sponsori, donatori, autorități, colegi, voluntari și, mai ales, beneficiari – cei pentru care existăm.

                          Adresăm cele mai calde și profunde mulțumiri tuturor angajaților și voluntarilor Fundației de Sprijin Comunitar, ambasadori ai binelui și suflete nobile care, prin dăruire, compasiune și profesionalism, transformă zi de zi neputința în speranță, iar durerea în zâmbet. Sunteți adevărate minuni în viețile celor aflați în nevoie!

                          FSC va continua să dezvolte noi proiecte, să susțină educația, să apere demnitatea bătrâneții și să contribuie la construirea unei comunități în care nimeni nu este uitat”, a completat Ana Blăgeanu, Asistent Fundraising, Fundația de Sprijin Comunitar.

                          Viața devine mai scumpă de la 1 iulie 2025: val de scumpiri pentru români

                            Luna iulie aduce o serie de scumpiri care vor afecta direct traiul zilnic al românilor. Începând cu 1 iulie 2025, mai multe măsuri de plafonare adoptate în ultimii ani vor expira, lăsând loc unor creșteri semnificative de prețuri în sectoare esențiale precum energie, alimente, transport și asigurări.

                            Energie mai scumpă: facturile vor exploda

                            Cea mai importantă schimbare se referă la liberalizarea pieței de energie electrică. Odată cu expirarea plafonării prețurilor, milioane de gospodării vor plăti mai mult pentru curentul electric. Estimările specialiștilor indică o creștere a tarifelor cu până la 60% pentru consumatorii cu un consum redus, iar pentru alți utilizatori, prețul ar putea chiar să se dubleze. Astfel, un kWh ar putea ajunge să coste între 1,1 și 1,4 lei.

                            Pentru a atenua impactul, Guvernul Bolojan introduce un sistem de sprijin financiar: tichete lunare în valoare de 50 lei, destinate unui număr de aproximativ 2,1 milioane de gospodării vulnerabile. Separat, Ministerul Muncii va acorda și tichete de 71 lei/lună pentru plata facturilor de energie, cu scopul de a sprijini persoanele cu venituri mici sau în situații speciale (persoane cu handicap, familii monoparentale etc.).

                            Alimentele de bază: fără plafonare, cu prețuri mai mari

                            O altă măsură care expiră pe 1 iulie este plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Chiar dacă autoritățile discută posibilitatea prelungirii plafonării până la 30 septembrie, în lipsa unei decizii ferme, comercianții pot crește prețurile începând din prima zi a lunii.

                            Pe lista celor 17 produse vizate se regăsesc: fructe, legume, carne, lactate și pâine. Scumpirile estimate variază între 10 și 15%, în funcție de produs și de sezon. Pentru românii cu venituri reduse, acest val de scumpiri va însemna o presiune suplimentară asupra bugetului lunar.

                            Transportul devine un lux: carburanți, RCA și roviniete mai scumpe

                            Șoferii vor resimți din plin impactul scumpirilor. Începând cu 1 iulie:

                            • Polițele RCA se vor scumpi odată cu expirarea plafonării tarifelor. Creșterile estimate sunt cuprinse între 5% și 18%. De exemplu, o poliță RCA care costă în prezent 2.260 lei ar putea ajunge la 2.370 lei, iar una de 4.200 lei ar putea crește cu până la 200 de lei.

                            • Prețurile la carburanți vor crește și ele, din cauza majorării accizelor cu 10%. Această măsură va adăuga aproximativ 20 de bani pe litru, ceea ce înseamnă că un plin de 50 litri va costa cu 10 lei mai mult.

                            • Rovinieta anuală ar putea crește de la 28 de euro la aproximativ 50 de euro – o scumpire de aproape 80%, conform propunerilor discutate de autorități.

                            Efect în lanț asupra traiului zilnic

                            Renunțarea la măsurile de plafonare riscă să declanșeze un efect în lanț în ceea ce privește prețurile de consum. Energia electrică mai scumpă înseamnă și costuri mai mari pentru producători, transportatori și comercianți, ceea ce se va reflecta inevitabil în prețurile finale ale produselor și serviciilor.

                            Familiile cu venituri medii sau mici vor fi cele mai afectate, fiind nevoite să își regândească bugetele lunare și să facă alegeri dificile în ceea ce privește consumul de bază.

                            Cine va primi ajutor

                            Pentru a sprijini populația vulnerabilă, guvernul a stabilit mai multe criterii pentru acordarea tichetelor de sprijin:

                            • Persoane singure cu venit net lunar de cel mult 2.574 lei

                            • Familii în care venitul pe membru nu depășește 1.784 lei/lună

                            • Persoane cu handicap grav care depind de aparate electrice

                            • Familii monoparentale cu venituri reduse

                            Tichetele pot fi folosite exclusiv pentru plata facturilor la energie electrică și se vor distribui lunar.

                            Iulie 2025 aduce românilor o realitate economică mai dură. În lipsa continuării măsurilor de plafonare, scumpirile din energie, alimentație și transport vor afecta direct calitatea vieții. În timp ce guvernul încearcă să compenseze parțial prin tichete de sprijin, pentru majoritatea românilor, costul traiului va deveni semnificativ mai mare. Atenția se îndreaptă acum către toamnă, când se va decide dacă unele măsuri vor fi reintroduse sau dacă liberalizarea completă a pieței va continua.