Actualitate

Elevii din Dofteana care au reprezentat România la Campionatul Mondial FIRST Lego League din Mexic, primiți la Primărie. Primarul propune acordarea titlului de Cetățean...

Cei trei elevi din comuna Dofteana care au făcut parte din echipa de robotică ȘTIM a Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Onești au fost primiți la Primăria Dofteana de către primarul comunei, în cadrul unei întâlniri dedicate performanței obținute la competiția internațională International Open Championship Mexico 2026 – FIRST Lego League Challenge. Elevii au fost însoțiți de un coleg din...

Consiliul Județean Bacău alocă 800.000 de lei pentru finanțarea proiectelor ONG-urilor în 2026

Consiliul Județean Bacău a lansat calendarul programului de finanțări nerambursabile destinat organizațiilor neguvernamentale în...

Premieră medicală la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși: intervenție reconstructivă în urologie, realizată cu succes

O nouă premieră medicală a fost înregistrată la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din...

Peste 5.900 de amenzi aplicate bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice în județul Bacău, în primele șase luni ale anului

Polițiștii rutieri din județul Bacău au intensificat controalele în trafic în prima jumătate a...

„Zootopia 2”, proiectat sâmbătă în Parcul Catedralei din Bacău. Accesul este gratuit

Municipiul Bacău invită publicul la o nouă ediție a evenimentului „Cinema în aer liber”,...

Țigări de contrabandă descoperite în urma unui control rutier pe DN2 – E85: un cetățean străin, reținut de polițiștii băcăuani

Un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău, aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe D.N. 2 – E 85, a oprit în trafic, pe raza localității Răcăciuni, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, cetățean străin. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că în...

Primăria Bacău explică de ce unii contribuabili au primit notificări pentru taxe sau amenzi deja achitate

După ce mai mulți băcăuani au reclamat că au primit solicitări de plată pentru taxe sau amenzi pe care le achitaseră deja, Primăria Municipiului Bacău, prin Serviciul de Impozite și Taxe Locale (ITL), a transmis un comunicat de clarificare privind situațiile apărute și implementarea noului sistem de impozitare prin...

Acțiune de amploare a polițiștilor în stațiunea Târgu Ocna: peste 100 de persoane legitimate și un bărbat reținut pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna, sprijiniți de colegii din Onești și Slănic Moldova, au desfășurat o amplă acțiune în stațiune, vizând prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. În cadrul activităților derulate, polițiștii au legitimat peste 100...

Analiză: Bacăul, al doilea județ din regiunea Nord-Est ca număr de salariați

Potrivit datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică Bacău, la sfârșitul lunii iulie efectivul total de salariați din județul Bacău a fost de 127.823 de persoane, înregistrând o ușoară scădere față de luna iunie (-88 persoane, respectiv -0,07%), dar o creștere semnificativă comparativ cu aceeași perioadă din 2024 (+2.035 persoane,...

O zi liberă pentru sănătatea copilului – drept garantat prin lege pentru părinți

Părinții care au copii minori în întreținere pot beneficia, anual, de o zi liberă pentru a asigura un control medical de rutină, potrivit Legii nr. 91/2014. Măsura are ca scop sprijinirea familiilor în monitorizarea sănătății copiilor și este valabilă pentru toți salariații care au copii cu vârste între 0...

Sfințirea clădirii reabilitate a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău

Clădirea emblematică a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău și-a redeschis porțile după o reabilitare completă, realizată cu fonduri europene prin PNRR, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. „Clădirea Colegiului Național «Vasile Alecsandri», un simbol al educației băcăuane în care s-au format zeci de generații care fac cinste...

Aeronave militare de la Baza 95 Aeriană Bacău vor survola mâine Iașul

Vineri, 10 octombrie, începând cu ora 10:30, aeronave IAR-99 Șoim și IAR-330 SOCAT ale Bazei 95 Aeriană Bacău vor survola municipiul Iași, la altitudini cuprinse între 50 și 300 de metri. Zborul va avea loc în zona bulevardului Carol I nr. 7, cu ocazia inaugurării bustului generalului aviator Ermil F....

Dragoș Benea: „Este jenant să construim o realitate paralelă cu realitatea biologică și să facem din asta o misiune a Uniunii Europene”

Europarlamentarul social-democrat Dragoș Benea a criticat dur, într-o declarație publică, tendința unor instituții europene de a transforma temele legate de identitatea de gen într-o prioritate a Uniunii Europene, în detrimentul problemelor economice și sociale cu care se confruntă continentul. „Este jenant să construim o realitate paralelă cu realitatea biologică şi...

Creștere a cazurilor de infecții respiratorii în județul Bacău – două cazuri confirmate de gripă tip B

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a transmis, printr-un comunicat de presă, situația afecțiunilor respiratorii și a cazurilor de gripă pentru perioada 29 septembrie – 5 octombrie 2025. Potrivit datelor raportate, în județ au fost înregistrate 1869 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (I.A.C.R.S.), dintre care 53...

Claudiu-Richard Târziu: „Adevărul se rostește cu curaj. Apărarea normalității nu este extremism”

Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ECR, a transmis un mesaj ferm privind apărarea valorilor tradiționale și libertatea de exprimare, subliniind că „adevărul se rostește cu curaj”, o lecție învățată de la „mărturisitorii care s-au sfințit în temnițe”. „Exemplul lor m-a călăuzit în apărarea unor valori fundamentale – familia, credința și neamul românesc....

Alege anvelopele potrivite pentru sezonul rece!

Pe măsură ce temperaturile scad, drumurile devin tot mai provocatoare. Am stat de vorbă cu Alexandru Turcu (Velorom Group), grup de firme specializat în comercializarea de anvelope noi și second-hand, despre cum ne pregătim mașina pentru sezonul rece și care sunt cele mai bune alegeri pentru siguranță și buget....

Teatrul Municipal „Bacovia” amână ediția a XXXI-a a Bacău Fest Monodrame din 2025

Teatrul Municipal „Bacovia” a anunțat amânarea ediției a XXXI-a a festivalului Bacău Fest Monodrame, programată inițial pentru toamna acestui an. Decizia a fost luată ca urmare a reducerii bugetului disponibil, care împiedică organizarea evenimentului la nivelul standardelor obișnuite. Toate înscrierile pentru ambele secțiuni ale festivalului – Concursul de spectacole de...

Andreea Negru noul Prefect al Bacăului: „Mai multă transparență, mai puțină birocrație”

De la sfârșitul săptămânii trecute, județul are un nou prefect: Andreea Negru, numită cu sprijinul USR. Ceremonia de învestire a avut loc într-un cadru oficial, dar discursul noii reprezentante a Guvernului în teritoriu a fost unul plin de energie și hotărâre. „Este o onoare, dar și o mare responsabilitate”,...

Întrerupere temporară a furnizării apei potabile în zona de sud a municipiului Bacău

Compania Regională de Apă Bacău (C.R.A.B. S.A.) informează consumatorii că, urmare a solicitării S.C. WILLY IMPEX S.R.L. privind executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de concesie, se va întrerupe furnizarea apei potabile în zona Sud a municipiului Bacău, în intervalul: 09 octombrie 2025, ora 23:00 – 10 octombrie 2025,...