luni, 8 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 90

Se așterne asfalt pe lotul 2 al autostrăzii A7 Focșani – Bacău. Stadiul lucrărilor a ajuns la 52%

 

Lucrările înaintează într-un ritm susținut pe lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al autostrăzii A7 Focșani – Bacău, parte a viitoarei Autostrăzi a Moldovei. În județul Bacău, pe sectorul Adjud – Sascut, constructorul român este prezent cu utilaje în teren – finisoare, compactoare și autobasculante – pentru turnarea primelor straturi de asfalt.

Activitatea este intensă și în zona nodului rutier de la Răcăciuni, unde se desfășoară lucrări similare de așternere a mixturii asfaltice, pregătind astfel terenul pentru etapa de finalizare a structurii rutiere.

Potrivit informațiilor oficiale, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 52%, un progres important pentru acest lot, care este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Tronsonul Focșani – Bacău este unul strategic pentru conectivitatea regiunii Moldovei cu restul țării și face parte din coridorul rutier european ce leagă nord-estul României de rețeaua TEN-T.

Sursa video: DRDP Iași

Sărituri în apă/ Jocurile Balcanice de Juniori: SCM Bacău, șase medalii la Sofia

În luna lui Cuptor medaliile se coc inclusiv în apă. Iar pentru a le culege, nu e suficient să sari după ele.

Trebuie să sari bine, singurii stropi admiși fiind cei rezultați din truda depusă la antrenamentele de peste an. După cum se vede treaba, săritorii în apă de la SCM Bacău au trudit bine.

Prin urmare, la Jocurile Balcanice pentru juniori derulate săptămâna trecută, la Sofia, sportivii antrenați de Anișoara Șufariu, Mihaela Neagu și Clara Gherase au „recoltat” șase medalii: una de argint și cinci de bronz.

Astfel, în capitala Bulgariei, Teodora Iacob, antrenată de Mihaela Neagu, și-a trecut în plamares titlul de vice-campioană la platformă și două medalii de bronz la trambulină 3 metri, respectiv 1 metru.

Karina Găitan, care este pregătită de Ani Șufariu a cucerit bronzul atât la trambulină 3 m, cât și la 1m, în timp ce elevul Clarei Gherase, Matei Craiu a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului la platformă.

În fine, bilanțul a fost completat cu un loc 6 la platformă obținut de Georgiana Iacob, eleva Mihaelei Neagu.

Coeziunea europeană în pericol – avertisment dur din partea europarlamentarului Dragoș Benea

    Propunerea de buget post-2027 anunțată de Comisia Europeană a declanșat un val de reacții critice în Parlamentul European, europarlamentarul român Dragoș Benea trăgând un semnal de alarmă asupra direcției în care se îndreaptă Uniunea Europeană. Într-o declarație fermă, Benea a denunțat faptul că bugetul multianual pentru perioada 2028–2034 marginalizează complet politica de coeziune, în favoarea unor alocări substanțiale pentru reînarmarea Europei.

    „S-au adunat nori negri pe cerul coeziunii europene”, a declarat Benea, avertizând că data de 16 iulie 2025 ar putea rămâne în istorie ca ziua în care „a fost consemnat decesul coeziunii”. În opinia sa, noul buget anulează practic unul dintre fundamentele Uniunii – sprijinirea regiunilor mai puțin dezvoltate pentru a recupera decalajele față de zonele prospere.

    În cadrul unei ședințe extraordinare a Comisiei pentru Dezvoltare Regională (#REGI), Dragoș Benea a avut un schimb de opinii cu Raffaele Fitto, vicepreședintele Comisiei Europene și comisar pentru Coeziune și Reforme. Potrivit eurodeputatului, discuțiile au evidențiat nemulțumiri generalizate în rândul europarlamentarilor, legate atât de lipsa de transparență în procesul de elaborare a bugetului, cât și de caracterul său profund inechitabil.

    „Ne aflăm în fața unei misiuni aproape imposibile pentru co-legiuitori”, a afirmat Benea, făcând referire la dificultățile ce vor apărea în procesul de validare a unui buget care contravine atât principiilor istorice ale UE, cât și intereselor comunităților europene.

    Într-o notă ușor optimistă, Benea a menționat că există totuși o veste bună: evaluarea la jumătatea perioadei de bugetare a Politicii de Coeziune – pentru care este raportor – urmează să fie aprobată de Parlamentul European și Comisie. Decizia este așteptată după închiderea negocierilor interinstituționale („trilogului”) de marți, 15 iulie, care au inclus discuții cu ambasadorul Danemarcei, țară ce deține președinția rotativă a Consiliului UE.

    Declarațiile europarlamentarului român vin într-un moment critic pentru viitorul politicii de coeziune, un domeniu esențial pentru dezvoltarea echilibrată a Uniunii. În contextul accentuării diferențelor dintre regiuni și al noilor priorități geopolitice ale Bruxelles-ului, vocile critice din Parlamentul European capătă tot mai multă greutate.

    Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși realizează cu succes RMN mamar, la standarde universitare

      Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși marchează o realizare importantă în domeniul investigațiilor imagistice, reușind efectuarea unei investigații de înaltă performanță: rezonanța magnetică nucleară (RMN) mamară, o procedură utilizată până recent aproape exclusiv în centrele universitare și clinicile private.

      Investigația a fost realizată cu succes de echipa medicală a unității spitalicești, fapt ce confirmă angajamentul continuu pentru creșterea calității serviciilor oferite pacienților. „Dacă la alții se poate, se poate și la noi”, transmit reprezentanții spitalului, felicitând echipa implicată în realizarea acestui pas important.

      RMN-ul mamar este o metodă modernă, extrem de precisă, utilizată pentru evaluarea stării de sănătate a sânului. Aceasta permite atât confirmarea sau infirmarea unor suspiciuni de diagnostic, cât și obținerea unor informații suplimentare esențiale pentru intervenția terapeutică.

      Utilizarea substanței de contrast în cadrul acestei investigații facilitează vizualizarea detaliată a leziunilor, identificarea extensiei tumorilor, a leziunilor multifocale, precum și localizarea exactă a acestora în masa sânului.

      Această investigație este recomandată în principal în următoarele cazuri:

      • Screeningul femeilor cu risc crescut de cancer mamar (istoric familial, gene BRCA1/BRCA2);

      • Depistarea precoce a maselor mici de țesut tumoral;

      • Stadializarea cancerului, prin determinarea dimensiunii tumorii înainte de intervenția chirurgicală;

      • Monitorizarea eficienței chimioterapiei;

      • Supravegherea postoperatorie a zonei în care a fost îndepărtat țesutul canceros;

      • Evaluarea implanturilor mamare și identificarea eventualelor rupturi, inclusiv la pacientele care au suferit reconstrucție mamară după mastectomie.

      Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși continuă să se dezvolte ca un centru medical de referință în regiune, oferind pacienților investigații și tratamente la standarde înalte, apropiind astfel medicina de excelență de comunitățile locale.

      Daria Vrînceanu, campioana care își visează performanțele

      Îi iarnă, înainte de a deveni campioană balcanică U20 indoor la triplusalt, eleva lui Cristi Nemțeanu de la CSȘ- SCM Bacău a visat într-o noapte fix rezultatul cu care avea să triumfe la Sofia: 13.40 metri. Un rezultat echivalent, la momentul respectiv, cu cea mai bună performanță mondială a sezonului la junioare. În această vară, sportiva de 17 ani s-a laureat și campioană balcanică U20 în aer liber la triplusalt. Deasemeni cu un rezultat care a propulsat-o pe locul 1 în clasamentul mondial al Junioarelor 2: 13.64 m. Interesant e că și de această dată performanța i s-a arătat mai întîi în vis. Ce-i drept, cu un plus de șase centimetri pe care Daria îl poate atinge în viitor. Poate chiar în viitorul imediat: la FOTE, luna aceasta, în Macedonia de Nord, sau la Europenele U20, din august, în Finlanda

      Și în somn atletism

      Ce visează noaptea, ajunge să facă ziua. Nu, nu e o figură de stil. E mai degrabă un… stil. Stilul Dariei Vrînceanu de a-și urma visele. Și de a le atinge într-un final. Nu e de mirare atât timp cât sportiva băcăuană care a împlinit 17 ani pe data de 27 martie face atletism și noaptea, în somn. Iar asta e doar pe jumătate o figură de stil. Adevăru-i că junioara 2 formată și antrenată de Cristi Nemțeanu la CSȘ și SCM Bacău își visează performanțele. Nu numai la figurat, ci și la propriu. S-a întâmplat și iarnă, atunci când a devenit campioană balcanică U20 indoor la triplusalt, s-a repetat și acum, când Daria a cucerit același titlu, dar în aer liber. „Pe undeva, e normal să-mi apară în somn unele rezultate deoarece mă culc gândindu-mă la cum aș putea să ajung la ele”, mărturisește Daria Vrînceanu, care povestea, într-un alt interviu acordat Deșteptării, imediat după succesul balcanic din februarie, de la Sofia, cum reușita din capitala Bulgariei îi apăruse mai întâi în vis. Chestionată la vremea respectivă dacă se aștepta ca în decurs de o singură săptămână să facă saltul de la un record personal de 13,07 la un Personal Best de 13,40 echivalent cu performanța nr. 1 a lumii la junioare din acel moment, Daria a răspuns: „Nu, chiar deloc. Este clar că și pentru mine a fost o surpriză, evident una foarte plăcută. Dar știți ce este cu adevărat interesant? Eu acest rezultat l-am visat! Da, da, l-am visat cu adevărat într-o noapte. Nu mai țin minte dacă era în decembrie sau undeva la începutul lui ianuarie, dar am visat că am sărit fix 13,40 metri. Nu-mi amintesc cum arăta sala din vis sau la ce concurs eram, dar rezultatul era chiar acesta. Așa că, atunci când la Sofia am sărit 13,40, parcă îmi venea să mă frec la ochi pentru a fi sigură că acum nu mai este doar un vis”.

      Mai greșește și Moș Ene

      Duminica trecută, la Craiova, Daria Vrînceanu a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a Balcaniadei Under 20. De această dată, în aer liber. Tot cu un record personal. Un PB care a propusat-o pe Daria din nou pe locul 1 mondial în clasamentul celor mai bune rezultate ale sezonului la Junioare 2 în proba de triplusalt: 13.64 metri. Ce-i drept, în acest caz s-a înregistrat o mică defecțiune în sistemul lui Moș Ene. În vis băcăuanca a sărit 13.70. O „eroare” de șase centimetri, pe care campioana balcanică o poate îndrepta la următoarele concursuri ale verii. Mai întâi vine Festivalul Olimpic al Tineretului European programat între 19 și 26 iulie, la Skopje, în Macedonia de Nord. După care, între 7 și 10 august capul de afiș va fi susținut de Europenele Under 20 din Tampere, din Finlanda. Deși Skopje și Tampere sunt pe repede înainte, Daria găsește, totuși, timp pentru a privi înapoi către reușita de la Craiova. Și chiar mai înapoi, într-o noapte de mai în care…. „În care am visat o performanță de 13.70. Țin minte că, atunci când m-am trezit, mi-am spus că nu ar fi imposibil să reușesc un asemenea rezultat la unul din concursurile verii. Nu l-am reușit- sau poate că nu l-am reușit încă- dar 13,64 este aproape la fel de bine. Cu atât mai mult cu cât această performanță mi-a adus din nou titlul balcanic și mi-a permis să revin pe primul loc în clasamentul mondial al Junioarelor 2 la triplusalt, depășind-o pe chinezoaica Xie”, se destăinuie cea mai mică dintre surorile Vrînceanu, care ține să adauge: „Într-un fel, mă așteptam să mă apropii de 13,70 chiar dacă nu mi s-ar fi arâtat acest rezultat în somn. Și asta pentru că de cele mai multe ori visez cu ochii deschiși”.

      Motivație suplimentară

      Firesc, vise are și antrenorul Dariei, Cristi Nemțeanu. Numai că nici măcar el nu a îndrăznit să viseze atât de departe. „Sincer, mă gândeam că în această vară, Daria ar putea ajunge undeva în jur de 13.50. E lesne de înțeles că performanța de la Craiova m-a surprins și pe mine. Deși… Deși, la drept vorbind, când vorbim despre o campioană precum Daria Vrînceanu, nu ar trebui să ne mai surprindă nimic”, punctează antrenorul de la SCM și CSȘ. O explicație a acestui 13,64? Are cuvântul Daria: „Dincolo de latura fizică și de cea tehnico-tactică, mentalul este esențial”. Cristi Nemțeanu merge și mai departe în privința suportului mental care îi permite campioanei să-și depășească mereu limitele: „Sigur că Daria se pregătește fantastic din toate punctele de vedere, la fel ca și sora sa, Adnana, o altă mare campioană. Mă gândesc însă că vara aceasta au existat unele stimulente mentale și emoționale foarte importante. Faptul că la Craiova Daria a fost singura reprezentantă a Bacăului a contat mult. Dar și mai mult cred că a contat această înșiruire de competiții- Balcaniada, FOTE și Europenele U20- care au motivat-o extraordinar pe Daria Vrînceanu. OK, faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, avem o succesiune de întreceri de înalt nivel poate avea efecte secundare deoarece nu poți menține un vârf de formă multă vreme. În acest context, ar fi aburd să avem pretenția unui nou record personal la fiecare competiție. E clar însă că aceste provocări internaționale au darul de a o stimula pe Daria”.

      O bucurie și un imbold

      Un stimulent este și faptul că, pe lângă aurul de la triplusalt, Daria Vrînceanu s-a întors de la Craiova și cu un argint balcanic la ștafetă. Iar aceste două medalii au cântărit greu în ierarhia finală a competiției, ce a găsit România, în premieră, în postura de câștigătoare a Balcaniadei U20 la atletism. „Este o mare bucurie să știi că ai contribuit și tu la o astfel de realizare. O bucurie, dar și un imbold pentru viitor”, a recunoscut Daria, care, de luni, a revenit în cantonamentul Sydney 2000 de la Izvorani, unde pregătește Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Skopje. De altfel, Bacăul atletic va fi bine reprezentat la FOTE. Astfel, din cei 28 de sportivi convocați în lotul României, nu mai puțin de cinci sunt legitimați la cluburi din municipiu: Daria Vrînceanu, Alessia Burcă (ambele CSȘ/ SCM Bacău), Raul Filimon (SCM Bacău), Tudor Margasoiu (CSM Bacău) și Luca Teirău (CSȘ Bacău). Iar din cei cei șase antrenori, jumătate sunt din Bacău: Carmina Gorgan, Mihaela Melinte și Cristi Nemțeanu. În Macedonia de Nord, pe lângă proba de triplusalt, Daria va concura și la ștafetă, alături de colega sa de club de la CSȘ-SCM, Alessia Burcă. „Evident că îmi doresc cel puțin o prezență pe podium la FOTE în Macedona de Nord. La fel cum sper la un rezultat cât mai bun, eventual încununat de o medalie, la Europenele de Juniori 2 din Finlanda, de luna viitoare”, spune Daria Vrînceanu. Sănătate și noroc, dragă Daria! Și, bineînțeles, vise plăcute!

      Dedeman face primul pas în afara granițelor prin achiziția Praktiker Hellas, liderul bricolajului din Grecia

        Pavăl Holding anunță achiziția integrală a lanțului de magazine Praktiker Hellas, marcând astfel intrarea grupului românesc pe piața internațională. Această mișcare strategică deschide un nou capitol în dezvoltarea Dedeman, liderul pieței de bricolaj din România, și confirmă viziunea ambițioasă de extindere regională.

        Praktiker Hellas, companie cu o tradiție de peste 30 de ani în Grecia, operează 17 magazine fizice și o platformă online performantă, oferind clienților o gamă de peste 50.000 de produse și servicii specializate. Cu peste 1.200 de angajați, o prezență națională solidă și o cultură organizațională orientată spre comunitate și sustenabilitate, Praktiker Hellas este un brand de referință pe piața DIY din Grecia.

        Achiziția include, de asemenea, un preacord cu Eurobank pentru transferul proprietăților imobiliare închiriate în prezent de Praktiker, consolidând astfel poziția strategică a grupului român în Grecia. Tranzacția va fi finanțată integral din capital propriu și va fi derulată cu respectarea tuturor reglementărilor locale în vigoare.

        „Este un moment de referință pentru noi. Am regăsit în Praktiker Hellas un partener care împărtășește aceleași valori: respect pentru client, grijă față de angajați și implicare în comunitate. Această achiziție nu înseamnă că ne îndepărtăm de România – dimpotrivă. Rămânem dedicați pieței locale, dar privim acum cu mai mult curaj și responsabilitate către regiune”, a declarat Dragoș Pavăl, președintele Dedeman.

        Achiziția a fost inițiată și coordonată de Karina Pavăl, fiica fondatorului, care a identificat oportunitatea și a condus negocierile. Integrarea și coordonarea operațiunilor în perioada următoare vor fi supervizate de Darius Pavăl, fiul președintelui, subliniind implicarea generației următoare în dezvoltarea grupului.

        Aceasta este prima achiziție internațională pentru Pavăl Holding, vehiculul de investiții al familiei Pavăl, care deține și Dedeman – cel mai mare retailer de bricolaj din România, cu 64 de magazine fizice, un magazin online performant, peste 120.000 de produse și o cifră de afaceri de 2,65 miliarde euro în 2024.

        În paralel, Dedeman continuă să se extindă în România, cu un nou magazin în pregătire la Mediaș și alte proiecte în derulare. Compania își păstrează misiunea de a fi aproape de clienți, oferind soluții eficiente pentru locuințe, grădini și proiecte personale sau profesionale.

        „Suntem mândri că un brand românesc reușește să treacă granițele și să ducă mai departe principiile care ne-au definit: munca cinstită, încrederea în oameni și spiritul antreprenorial. Praktiker Hellas este începutul unei etape noi, în care vrem să demonstrăm că succesul românesc poate fi replicat și la nivel regional”, a mai adăugat Dragoș Pavăl.

        Odată cu intrarea în portofoliul Pavăl Holding, Praktiker Hellas își propune să își consolideze poziția de lider și să beneficieze de sinergiile operaționale și comerciale dintre cele două organizații, într-o viziune comună de creștere durabilă.

        Cum alegi cele mai bune role pentru copii: ghid complet pentru părinți

        Mișcarea în aer liber este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor, iar rolele sunt o alegere excelentă pentru activități recreative sau chiar pentru inițierea într-un sport urban.

        Fie că e vorba despre un copil de 3 ani care face primii pași pe role sau de un adolescent de 14 ani pasionat de viteză și trick-uri, alegerea corectă a unei perechi de role pentru copii este extrem de importantă.

        În continuare îți prezentăm tot ce trebuie să știi pentru a alege rolele potrivite pentru copilul tău: de la tipuri și caracteristici esențiale, până la siguranță, accesorii și sfaturi utile pentru începători.

         

        De ce să alegi role pentru copii

        Rolele sunt mai mult decât o jucărie de exterior. Ele ajută la dezvoltarea echilibrului, coordonării, musculaturii și a încrederii în sine. Copiii care practică acest hobby devin mai activi, mai independenți și mai conectați cu mișcarea. În plus, mersul pe role este o activitate distractivă care poate fi practicată în parc, pe trotuare sau în spații special amenajate.

        Pentru mulți părinți, rolele sunt o alternativă sănătoasă la timpul petrecut în fața ecranelor. O pereche de role copii poate transforma complet rutina zilnică a unui copil, oferindu-i motivația de a ieși afară și de a socializa cu alți copii.

         

        Ce tipuri de role există

        Pe piață există mai multe tipuri de role pentru copii, iar alegerea trebuie să fie adaptată vârstei, nivelului de experiență și preferințelor copilului:

        – Role reglabile: ideale pentru copii în creștere, deoarece permit ajustarea mărimii pe mai multe numere. Sunt o opțiune economică și practică.

        – Role pentru începători: au roți mai moi și un design stabil, potrivit pentru copii care învață să meargă pe role.

        – Role pentru freestyle sau trick-uri: destinate copiilor mai mari, cu experiență, pasionați de skatepark-uri și acrobații.

        – Role fitness: perfecte pentru copiii care doresc să meargă mai rapid și să se bucure de trasee lungi, având roți mai mari și rulmenți de calitate.

         

        La ce trebuie să fii atent când alegi rolele

         Alegerea celor mai bune role pentru copii implică mai mult decât designul colorat sau personajele preferate. Iată câteva aspecte tehnice importante:

        – Mărimea rolelor: asigură-te că sunt ajustabile sau corespund exact mărimii piciorului copilului. Nu cumpăra role „mai mari” pentru a le purta mai mult timp, deoarece copilul va pierde din control și siguranță.

        – Sistemul de prindere: rolele de calitate au prinderi în 3 puncte: cataramă, velcro și șireturi. Acest sistem oferă susținere optimă și reduce riscul de accidentare.

        – Tipul de roți: pentru începători, sunt recomandate roțile din poliuretan, cu duritate medie. Evită roțile din plastic, care alunecă și se uzează repede.

        – Rulmenți: influențează viteza și fluiditatea mișcării. Pentru începători, sunt ideali rulmenții ABEC 3 sau ABEC 5.

        – Carcasa și glezna: carcasa rolelor ar trebui să ofere o bună susținere în zona gleznei, mai ales pentru copiii mici sau neexperimentați.

         

        Nu uita de echipamentele de protecție

        Chiar dacă ai ales cele mai bune role pentru copilul tău, siguranța este întotdeauna prioritară. Un set complet de protecții este obligatoriu pentru orice copil care învață să meargă pe role. Acesta trebuie să includă:

        – cască (preferabil ajustabilă)

        – genunchiere

        – cotiere

        – protecții pentru palme

        Copiii care poartă echipament complet au mai mult curaj să încerce lucruri noi și sunt protejați de lovituri minore inevitabile în procesul de învățare.

         

        Cum încurajezi copilul să învețe și să prindă încredere

        Unii copii sunt nerăbdători și prind rapid mișcarea, alții au nevoie de mai mult timp și susținere. Iată câteva sugestii pentru a-i ajuta:

         – Alege zone sigure și netede pentru primele încercări: alei din parc, terenuri de sport sau piste pentru role.

        – Încurajează copilul să meargă în ritmul propriu, fără presiune.

        – Arată-i cum să cadă corect (pe genunchi, cu mâinile protejate) pentru a evita frica de accidente.

        – Implică-te alături de el, chiar și o tură împreună poate face experiența mai distractivă.

         

        Recomandări finale pentru părinți

        – Investește într-o pereche de role de calitate pentru copii: siguranța și confortul sunt mai importante decât aspectul estetic.

        – Verifică periodic dacă rolele sunt în stare bună: roțile, rulmenții și sistemele de prindere trebuie să fie funcționale.

        – Curăță rolele regulat și învață copilul să le îngrijească: responsabilizarea face parte din proces.

        – Dacă rolele sunt reglabile, setează-le corect la fiecare purtare.

         

        Rolele pentru copii nu sunt doar o distracție de vară, ci o investiție în sănătate, echilibru și dezvoltare personală. Alegerea unei perechi potrivite poate transforma o simplă joacă într-o pasiune de durată.

        Indiferent dacă copilul tău este la început de drum sau deja pasionat de mersul pe role, oferă-i suportul și echipamentul potrivit pentru a se bucura în siguranță de fiecare ieșire.

        Grădinița OBLIO — Locul unde copilăria crește frumos

        Cu o tradiție de peste 12 ani în educația preșcolară, Grădinița cu Program Prelungit OBLIO din Bacău este locul unde fiecare copil descoperă, zi de zi, bucuria de a crește frumos — într-un spațiu modern, luminos și cald, plin de zâmbete și îmbrățișări. Pentru a înțelege mai bine tot ce se întâmplă la Oblio, am stat de vorbă cu directorul grădiniței, Loredana Diaconu.

        -Ce trebuie să știm din start despre Grădinița Oblio?

        -În primul rând, aici, educația se împletește cu joacă, cu prietenia sinceră și cu gesturile mici care cresc sufletul mare. Ne dorim că fiecare copil să plece de la OBLIO cu aripi puternice, cu încrederea că poate zbura oriunde visează și cu darul de a păstra cuvântul bun aproape de inimă.

        Pentru că, dincolo de litere și cifre, credem că cel mai frumos lucru pe care îl putem dărui este puterea de a spune „Mulțumesc!”, „Îmi placi!” sau „Te iubesc,până la lună, până la stele!” — cuvinte care nu sunt niciodată prea grele și luminează drumul oricui le duce mai departe.

        Curriculum — Învățare cu sens, prin joacă și descoperire

        -Ce ne puteți spune despre procesul de învățare?

        -Copiii sunt curioși. Lumea este un univers plin de lucruri noi și fascinante, pe care ei abia așteaptă să le descopere și să le înțeleagă. La OBLIO, știm că cei mici învață cel mai bine prin joc și activități care le stârnesc curiozitatea.

        De aceea, combinăm curriculum național pentru grădinițe cu un curriculum propriu, atent structurat și adaptat nevoilor fiecărui copil. Astfel, îi ajutăm să se dezvolte deplin: intelectual, social, emoțional și fizic.

        Zi de zi, copiii învață să observe, să exploreze, să experimenteze, să rezolve probleme, să analizeze, să organizeze și să comunice ceea ce au aflat — deprinderi care le vor folosi toată viața.

        Activitățile noastre speciale au și ele un rol magic în această poveste:

        Robotica le aprinde gândirea logică și dorința de a construi lumi noi. Karate îi învață autocontrol, disciplină și respect. Înotul le dă curajul de a înfrunta valurile vieții. Prin zumba și jocuri de mișcare, învață că sănătatea se țese prin râs și dans. Limba engleză deschide ferestre către lumi îndepărtate, iar dezvoltarea personală îi ajută să se cunoască, să prindă glas și încredere în forțele lor.

        Un loc creat cu grijă pentru copilărie adevărată

        -Cum este structurată clădirea grădiniței și care sunt cadrele de aici?

        -Clădirea Grădiniței OBLIO a fost construită special pentru activitatea preșcolară. Avem săli de clasă mari și luminoase, grupuri sanitare moderne amplasate între săli, un cabinet medical propriu cu asistentă prezentă zilnic timp de 8 ore și bucătărie proprie, unde pregătim în fiecare zi meniuri sănătoase și gustoase.

        De educația copiilor se ocupă un colectiv cald și dedicat, format din 17 persoane dintre care 12 educatoare calificate, care își pun zilnic creativitatea și priceperea în slujba zâmbetelor celor mici.

        OBLIO Catering — Gustul sănătos al copilăriei

        -Un factor foarte important pentru copii este hrana. Ce ne puteți spune despre acest aspect?

        -Mâncarea este pregătită în fiecare dimineață, în bucătăria noastră, cu grijă și respect față de sănătatea celor mici. Meniul este conceput de o asistență medicală, avizat de direcțiune și adaptat după vârsta copilului, etapa de diversificare sau nevoi speciale (alergii, intoleranțe, probleme digestive).

        Folosim doar ingrediente proaspete, atent selecționate. Carnea este de cea mai bună calitate: pui, curcan, vițel, mușchiuleț de porc și pește. Nu folosim carne procesată sau congelată, pentru că știm cât de mult contează detaliile atunci când vine vorba despre o alimentație echilibrată.

        Afară, acolo unde copilăria prinde aripi

        -Am înțeles că procesul educațional nu are loc doar în clase…

        -La OBLIO, aerul curat, joaca liberă și natura sunt parte din copilăria adevărată. Atunci când copiii aleargă, sar, se rostogolesc prin iarbă sau se joacă cu mingea, ei nu își dezvoltă doar musculatura, coordonarea și echilibrul — își hrănesc imaginația, își testează curajul și învață să fie liberi.

        Orele petrecute afară sunt la fel de valoroase ca orice lecție din clasă. Avem o curte spațioasă, drumeții la pădure și mici expedițiicare devin lecții vii despre lume și prietenie.

        Pădurea — o sală de clasă fără pereți

        Ieșirile la pădure sunt printre cele mai așteptate momente. Înconjurați de copaci, frunze și triluri de păsări, copiii învață să observe urme de animale, să descifreze tainele naturii și să se bucure de lucrurile simple: un fir de iarbă, un mușuroi de furnici, vântul care foșnește printre crengi. În pădure, fiecare pas devine o poveste.

        Evenimente care nasc amintiri

        Uneori, transformăm zilele obișnuite în experiențe de neuitat. Credem că cei mici învață cel mai bine atunci când văd, ating, explorează și întreabă. De aceea, organizăm vizite la muzee, întreprinderi, ferme, parcuri sau oriunde pot descoperi cum funcționează lumea. Primim cu drag și oaspeți speciali care le povestesc despre meserii, le arată lucruri noi sau îi inspiră să viseze frumos.

        Vara la OBLIO — Vacanță cu rost

        Iar când clopoțelul anunță vacanța mare, la noi bucuria nu se oprește. Programul „Vara la OBLIO” transformă zilele calde în aventuri frumoase: ateliere creative, jocuri tradiționale, picnicuri, ieșiri în natură și surprize care îi țin pe cei mici curioși și veseli. Fiecare zi de vară e o poveste nouă — iar copilăria continuă să înflorească, fără pauză.

        Magic Club — Locul unde joacă devine magie

        -Aveți și un loc de joacă special pentru copiii de la Oblio.

        -Da. Credem că fiecare copil are nevoie de un strop de magie. De aceea, am creat Magic Club — un spațiu vesel, cu loc de joacă special amenajat, unde organizăm petreceri și ateliere care îi fac pe cei mici să râdă, să descopere și să viseze.

        Aici, copiii devin mici bucătari la atelierele de gătit, își pun ochelarii de „mici cercetători” la atelierele de experimente, citesc povești la atelierul de lectură și își transformă imaginația în culoare la atelierul de pictură.

        Și, că să păstrăm magia vie, o dată pe lună organizăm celebrele Petreceri în pijamale: o vineri seară în care copiii rămân în grădiniță, se distrează cu jocuri și filme, adorm cu zâmbetul pe buze și sunt luați sâmbătă dimineață acasă — cu povești de spus și amintiri care încă îi fac să chicotească.

        La Magic Club, prietenia, creativitatea și veselia se țîn de mână — iar fiecare copil învață că joacă poate fi, uneori, cea mai frumoasă lecție.

        Porțile Oblio sunt mereu deschise pentru toți copiii care vor să descopere lumea râzând. Vă așteptăm cu brațele larg deschise și cu inimi pline de povești!

        Contactați-ne și haideți să povestim mai multe!

        Petru Umbrărescu Makes History: First Romanian Driver to Win a Round in the FIA World Endurance Championship

        Romanian driver Petru Umbrărescu, son of the UMB company owner, has achieved a historic milestone in national motorsport by becoming the first Romanian to win a round in the prestigious FIA World Endurance Championship (FIA WEC). On Sunday, July 13, Umbrărescu triumphed in the 6-hour race at São Paulo (Brazil), alongside his teammates Maria Lopez and Clemens Schmid, driving a Lexus for the Akkodis ASP Team in the LMGT3 class.

        „An extraordinary performance in São Paulo for Petru Umbrărescu, who thus becomes the first Romanian driver to win a round in the World Endurance Championship,” announced the Romanian Federation of Motor Sport (FRAS) in an official statement on Monday.

        On the legendary Interlagos circuit, Umbrărescu not only secured a class victory but also confirmed his outstanding form by setting the fastest lap in the LMGT3 qualifying session. The result marks a spectacular comeback after finishing fifth in the 24 Hours of Le Mans (the fourth round of the WEC), one of the most grueling events in global motorsport. Umbrărescu thus becomes the second Romanian driver to leave his mark on WEC history, following Filip Ugran’s 2023 performance at Le Mans, where he finished 16th in the LMP2 class and 34th overall.

        The LMGT3 podium in São Paulo was completed by TF Sport (Tom van Rompuy, Rui Andrade, Charlie Eastwood – Corvette) and Racing Spirit of Leman (Derek Deboer, Eduardo Barrichello, Valentin Hasse Clot, Anthony McIntosh – Aston Martin).

        The Brazilian race set a national audience record for FIA WEC, with over 84,000 spectators in attendance. In the Hypercar class, victory went to the Cadillac Hertz Team Jota (Alex Lynn, Norman Nato, Will Stevens), followed by the other Cadillac team (Earl Bamber, Sebastien Bourdais, Jenson Button), while Porsche Penske Motorsport completed the podium in third place.

        The FIA World Endurance Championship will resume after the summer break with the sixth round, scheduled for September 5–7 at the renowned Circuit of The Americas in Texas, USA.

        Repere emblematice revin în viața băcăuanilor. Restaurantul și Grădina Decebal

        Cu o istorie de mai bine de 50 de ani, hotelul Decebal și restaurantele, barurile, grădina de aici au fost și încă sunt reprezentative pentru orașul Bacău. Restaurantul Decebal era la un moment dat cel mai renumit și cel mai mare din oraș și cele mai mari nunți se țineau aici. Toate unitățile de alimentație publică, așa cum erau ele considerate, din jurul clădirii centrale – hotel Decebal, numărau nu mai puțin de 1500 de locuri la mese. Iar bucătăria Decebal era foarte spațioasă și utilată cum trebuie să deservească atât restaurantul, barul, braseria dar și grădina. Anii și perioada de tranziție, ba lipsa de investitor, ș.a.m.d. și-au pus amprenta și pe aceste locații din centrul orașului, o parte dintre aceste spații fiind…îngropate în timp.

        Doar că, de curând, atât restaurantul cât și grădina, au fost preluate de o firmă băcăuană, ASIMP Garden, firmă administrată de Ioan Neagu. Iar după o investiție consistentă au fost readuse în circuitul HoReCa băcăuan. Dacă restaurantul a mai funcționat de-a lungul timpului, noutatea – mai ales pentru cei tineri, este grădina, care nu a mai fost funcțională de mai bine de 30 de ani. Și pentru că Ioan Neagu știe să respecte istoria și tradiția locului, a păstrat denumirea de Restaurant Decebal, respectiv Grădina Decebal.

        Grădină vs Terasă

        Pentru unii, denumirea de „grădină” poate părea desuetă, preferând terasele moderne. Dar Grădina Decebal este exact o grădină. Cu multă verdeață și care îmbină trecutul acestui loc cu elemente de actualitate. Ca să înțelegeți mai bine, s-a păstrat mozaicul original de pe podea, care așa cum subliniază Ioan Neagu, nu se mai face în ziua de azi atât din punct de vedere calitativ și nici ca aspect, combinat cu mobilier nou și utilități de bar de ultimă generație. Indiferent cât de clasic vrei să vezi sau să privești doar elementele de modă nouă, cert este că atunci când pășești în Grădina Decebal, simți că intri în altă lume. Te încearcă sentimente amestecate: ba de vacanță, ba de călătorie în trecut…totul e altfel și greu de cuprins în cuvinte.

        Serate cu muzică live

        Grădina Decebal, pe lângă faptul că te așteaptă să petreci timp de bună calitate alături de familie ori prieteni într-un cadru altfel în centrul orașului, vine și cu o serie de propuneri de nerefuzat. Și vorbim aici de serate speciale, cu muzică live. Mai precis, este vorba de serile de vineri, când, începând cu ora 19.00, te poți bucura de un program de cafe concert dar și muzică lătărească din perioada interbelică într-un program al bandului Frații Năstase. Și chiar se poate și dansa. Iar intrarea este liberă.

        Concept nou

        Chiar dacă se păstrează foarte mult din imaginea de odinioară, putem vorbi despre – așa cum e la modă acum, reinterpretare.

        „Am adus un bucătar foarte bun, pe Marian Zănceanu, și putem vorbi de mâncare 100% românească, dar și reinterpretări.Plus că în fiecare săptămână avem și un preparat extra al bucătarului din alte bucătării, cum ar fi cea franțuzească sau altele. Dar în principiu ținem la preparatele noastre românești, tradiționale, precum și la vinuri din cramele noastre, pentru că avem vinuri foarte bune”, ne-a spus Ioan Neagu. Și pentru că am pomenit de un concept nou, ei bine, trebuie să subliniem că la grădină și la restaurant, începând cu ora 11.00, puteți servi un business lounge, până la ora 16.00. Este vorba de un meniu special, care este altul în fiecare zi, și care conține o supă sau o salată, un fel principal și o cafea din partea casei. Și în fiecare zi este la alegere dintre două-trei rețete culinare. În rest, meniul este unul variat, ce poate satisface pretențiile oricui. 

         

        Mai trebuie spus că, atât Grădina cât și Restaurantul Decebal au câte 150 de locuri și se pot organiza evenimente de toate felurile atât la interior cât și la grădină. Cât despre locație, nu cred să existe cine să nu știe unde este „Decebal” în Bacău. Chiar în centru. Și chiar dacă site-ul lor este în plină dezvoltare, îi puteți găsi și pe rețelele de socializare facebook, instagram și tik-tok. Alte informații se pot obține și la nr. de tel: 0775638197.

        Cele mai bune tipuri de valize și genți pentru vara aceasta

        Prea multe bagaje, prea puțin spațiu? Sau poate că ți-ai promis că data viitoare nu mai cari o geantă incomodă în gară, sub soarele de iulie, în timp ce copiii te întreabă cât mai e până la hotel. Dacă te-ai regăsit măcar o dată în acest scenariu, este momentul să descoperi ce tip de bagaj ți se potrivește cu adevărat pentru vara asta.

        De la city break-uri până la concedii în familie, bagajul perfect există – trebuie doar să știi unde să-l cauți. Descoperă care sunt cele mai bune tipuri de valize și genți pentru sezonul estival, în funcție de destinație, durata călătoriei și stilul tău.

        Ce criterii ar trebui să îndeplinească un bagaj?

        Înainte să intrăm în tipuri și modele, iată câteva criterii esențiale pentru sezonul cald:

        • Ventilație și materiale ușoare: bagajele grele și groase nu sunt prietenele caniculei.
        • Compartimentare eficientă: pentru a separa hainele, produsele de plajă și eventualele suveniruri.
        • Roți și mânere telescopice: mobilitatea este cheia, mai ales când călătorești cu familia sau cu mai multe opriri.
        • Rezistență la apă: o ploaie torențială de vară îți poate strica planurile… dar nu și bagajul, dacă alegi modelul potrivit.

        1. Geanta de voiaj cu role – preferata familiilor

        Dacă planifici o vacanță cu copiii, la mare sau la munte, ai nevoie de spațiu. Mult spațiu. Dar și de ușurință în transport. Aici intră în scenă vedeta verii: genti voiaj cu role.

        Acestea îmbină flexibilitatea unei genți de voiaj cu avantajele unui troler clasic:

        • Spațioase, dar maleabile – le poți umple la capacitate maximă fără să te lupți cu capace rigide.
        • Au roți și mâner retractabil – se trag ușor, indiferent de greutate.
        • Materiale textile rezistente – ideale pentru portbagaj, autocar sau avion.
        • Se depozitează ușor – fiind mai flexibile, le poți strânge mai eficient decât un troler rigid.

        2. Trolere medii – echilibrul ideal pentru city break

        Nici prea mic, nici prea mare. Trolere medii sunt alegerea perfectă pentru escapade de 3-5 zile, când vrei să călătorești ușor, dar fără compromisuri.

        Acestea sunt preferate mai ales pentru city break-uri sau vacanțe în cuplu:

        • Încăpătoare pentru hainele a două persoane, dacă ești un maestru al organizării.
        • Nu îți depășesc limita de greutate la majoritatea companiilor aeriene.
        • Au compartimente interioare inteligente – pentru cosmetice, încălțăminte sau electronice.
        • Sunt ușor de recunoscut în aeroport – mai ales dacă alegi un model colorat sau cu imprimeu distinct.

        Recomandare: Alege un troler cu 4 roți spinner pentru a te deplasa fără efort în aeroporturi, gări sau pe străzile cu piatră cubică.

        3. Rucsacul urban – pentru aventurieri și minimalism

        Călătorești singur, ai un plan spontan sau vrei doar să fugi pentru un weekend? Un rucsac de calitate poate fi aliatul tău discret și eficient:

        • Perfect pentru zborurile low-cost (intră la bagaj de mână gratuit).
        • Compartimentare smart – laptop, haine, accesorii, toate au locul lor.
        • Mai ușor de cărat în drumeții sau prin oraș.
        • Ideal pentru destinații active: festivaluri, trasee montane ușoare, camping.

        Recomandare: Caută un model cu husă de ploaie integrată și curele ajustabile pentru confort maxim.

        4. Trolere mari – pentru vacanțe lungi

        Pentru cei care pleacă mai mult de 7 zile sau călătoresc cu familia, trolerul mare este o necesitate. Aici ai libertatea de a lua tot ce îți trebuie – și chiar puțin în plus:

        • Încape ușor tot: prosoape, jucării de plajă, încălțăminte, haine, accesorii și cosmetice.
        • Structură solidă, ideal pentru zboruri lungi.
        • Protecție sporită pentru obiecte fragile.

        Atenție totuși: Trolerele mari pot depăși rapid greutatea admisă, așa că folosește un cântar de bagaje înainte de plecare.

        5. Geanta de plajă – mică, dar esențială

        Chiar dacă nu o consideri parte din „bagajul principal”, geanta de plajă este nelipsită vara. Fie că mergi la Mamaia, Thassos sau la piscină, ai nevoie de:

        • Un model spațios, dar ușor.
        • Materiale care nu rețin nisipul și se usucă repede.
        • Compartimente pentru loțiune, telefon, ochelari și o carte bună.

        Pont: Gențile din rafie sau pânză colorată sunt la mare căutare în 2025 – și dau bine în poze.

        Alegerea corectă începe de la stilul tău de vacanță

        Înainte să comanzi primul bagaj care îți face cu ochiul, întreabă-te:

        • Unde călătoresc vara aceasta?
        • Cât de mult călătoresc?
        • Ce tipuri de transport folosesc cel mai des?
        • Călătoresc singur, în cuplu sau cu familia?
        • Am nevoie de flexibilitate sau de protecție sporită?

        Fiecare răspuns te aduce mai aproape de tipul ideal de bagaj. Și odată ce ai ales bine, tot ce-ți rămâne de făcut este să-ți pui pălăria de soare și să pornești la drum.

        Investește inteligent, călătorește relaxat

        Un bagaj bine ales nu este doar un simplu accesoriu de călătorie, este partenerul tău de drum, organizatorul tău personal și scutul tău împotriva stresului cauzat de organizarea bagajului.

        Cu designuri tot mai funcționale, materiale durabile și compartimentări inteligente, ai la dispoziție opțiuni care se potrivesc fiecărui stil de călătorie – de la aventurierul spontan până la familia organizată.

        Investește într-un model care îți face viața mai ușoară, nu mai grea. Și nu uita: o vacanță reușită începe cu un bagaj pregătit inteligent.

        Tu doar alegi corect valiza. Restul vine de la sine – zâmbetele, peisajele, poveștile.

         

         

        Aurora Multimarket aniversează 50 de magazine în România cu o super campanie: -50% la peste 1000 de produse!

        Aurora Multimarket continuă povestea de succes în România și anunță deschiderea celui de-al 50-lea magazin pe 11 iulie și, totodată, primul din București.

        Cu această ocazie, clienții sunt invitați să profite de o super campanie, cu reduceri de 50% la peste 1000 de produse, de la jucării pentru toate vârstele, cadouri inspirate, alimente, articole de îngrijire personală, produse pentru menaj și detergenți, dar și accesorii pentru baie și bucătărie.

        Este momentul ideal să-ți reînnoiești casa și să te pregătești pentru sezonul următor cu cele mai bune oferte!

        Campania este valabilă în toate magazinele Aurora Multimarket din țară, între 11 și 21 iulie, în limita stocurilor disponibile.

        Ne bucurăm că, în doar un an și jumătate, am reușit să ajungem în atâtea orașe din România. Atingerea pragului de 50 de magazine ne motivează să continuăm să le oferim clienților noștri produse utile și de calitate, la prețuri corecte, în fiecare zi. Promisiunea noastră rămâne aceeași: Produse accesibile pentru casa și sufletul tău.” – declară reprezentanții Aurora Multimarket.”

        De ce să vizitezi magazinele Aurora Multimarket?

        Prețuri accesibile: începând de la 1 leu, cu o medie de 5 lei per produs.

        Produse de sezon: pentru toate nevoile tale și ale familiei.

        Peste 30 de categorii și peste 5000 de produse.

        Unde ne găsești?
        Aurora Multimarket este mai aproape de tine ca oricând, cu
        50 de locații în toată țara! Vino în magazinul nostru din Bacău:

        Bulevardul Mihai Viteazul nr. 4, sc. D, parter.

        Strada Republicii, nr.74 ( lângă Profi )

        Strada Unirii, nr.17A

        Strada Republicii, nr.40, Sc. C

        Program:

        Luni – Duminică: 08:00 – 20:00

        Nu uita să ne urmărești pe rețelele sociale pentru cele mai recente oferte și promoții exclusive!

        Facebook: Aurora Multimarket Facebook
        Instagram: Aurora Multimarket Instagram
        TikTok: Aurora Multimarket TikTok

        Aurora Multimarket – Produse accesibile pentru casa și sufletul tău!

         

        17 iulie 2025

          Acțiune a polițiștilor rutieri în Bacău, pentru responsabilizarea bicicliștilor

             La data de 15 iulie a.c., polițiștii rutieri din Bacău, împreună cu cei din cadrul Poliției Locale au desfășurat o acțiune în municipiu pentru prevenirea și combaterea abaterilor comise de bicicliști.

                          În cadrul activității au fost legitimate peste 90 de persoane, îndeosebi bicicliști, cărora le-au fost prezentate regulile de circulație care li se aplică.

                          Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 80 de sancțiuni contravenționale, dintre care 66 au fost adresate bicicliștilor. Totodată, pentru 3 conducători auto a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-le reținute permisele de conducere. 

            Recomandări preventive pentru bicicliști:

             

            • Circulați doar pe pistele pentru biciclete, iar în lipsa acestora, pe partea dreaptă a carosabilului, cât mai aproape de margine;
            • Utilizați echipamentul de protecție (casca, vestă reflectorizantă) și semnalizați orice schimbare de direcție;
            • Nu transportați alte persoane pe bicicletă, dacă aceasta nu este prevăzută în acest scop;
            • Pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, bicicleta trebuie echipată cu sistem de iluminare și elemente reflectorizante;
            • Este interzis consumul de alcool înainte sau în timpul deplasării cu bicicleta.

             

             

            Jandarm băcăuan decorat cu Emblema de Onoare de Ziua Ministerului Afacerilor Interne

              Cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne, celebrată anual pe 16 iulie, un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a fost distins cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, în semn de apreciere pentru profesionalismul și implicarea deosebită în activitatea desfășurată.

              Distincția a fost acordată plutonierului adjutant-șef T. Tudorel, subofițer care s-a remarcat de-a lungul carierei prin rezultate constante în toate domeniile de activitate ale Jandarmeriei Române.

              Printre cele mai recente acțiuni deosebite se numără identificarea și salvarea unei femei dispărute de patru zile, găsită într-o stare avansată de deshidratare într-o casă nelocuită, departe de domiciliul său. Subofițerul a intervenit prompt, acordându-i primul ajutor, apelând serviciul de urgență 112 și solicitând sprijin medical, fapt care a contribuit decisiv la salvarea vieții acesteia.

              De asemenea, în ultima perioadă, plutonierul adjutant-șef a oferit sprijin vital unei persoane rănite într-un accident rutier, acordându-i primul ajutor până la sosirea echipajelor specializate. Pentru aceste fapte și pentru dedicarea sa exemplară în slujba cetățenilor, Ministerul Afacerilor Interne i-a recunoscut meritele prin conferirea Emblemei de Onoare.

              Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, alături de întreaga structură a MAI, își exprimă recunoștința față de activitatea domnului plutonier adjutant-șef T. Tudorel și adresează felicitări tuturor angajaților care, prin muncă, dăruire și loialitate, contribuie zi de zi la siguranța comunității.

              Despre angajările de vară pentru tineri

              Vara, odinioară, era nu doar anotimpul vacanțelor, ci și al muncii cinstite pentru mulți tineri. Elevii de liceu și studenții obișnuiau să își petreacă lunile libere lucrând câteva ore pe zi, fie într-un magazin, fie într-un depozit, într-un call center ori într-o cafenea. Munca sezonieră era o experiență valoroasă, care le aducea nu doar un venit propriu, ci și o doză importantă de responsabilitate și autonomie.

              Mă întreb, privind în jurul meu, dacă această practică mai este prezentă astăzi. Mai vor tinerii să muncească în vacanță? Sau, poate, sistemul actual nu le mai oferă această posibilitate? Într-o lume a tehnologiei și a comodității, unde multe lucruri se obțin fără efort imediat, pare că dorința de a „câștiga un ban cinstit” se estompează. Dar poate că dorința există încă, iar problema este mai degrabă lipsa ofertelor reale de muncă potrivite vârstei și nivelului de experiență. În locul acestor angajări sezoniere, vedem o proliferare a internshipurilor – multe dintre ele neplătite sau simbolic recompensate.

              Or, un stagiu neplătit este o opțiune viabilă doar pentru cei care își permit luxul de a munci fără să câștige nimic. Cei care chiar ar avea nevoie de un venit suplimentar sunt lăsați în afara ecuației. Astfel, în loc să încurajeze autonomia, sistemul actual adâncește inegalitatea de șanse.

              Adevărul este că mulți patroni au devenit reticenți în a angaja tineri fără experiență, invocând dificultăți administrative sau lipsa de seriozitate a acestora. Dar, fără o minimă deschidere, fără șansa de a învăța prin muncă, cum se poate forma un tânăr responsabil? Poate ar fi timpul ca mediul privat să redescopere beneficiile angajărilor sezoniere: forță de muncă suplimentară în perioade aglomerate și, în același timp, investiție în viitorul societății.

              Propunerea mea este simplă: să redeschidem discuția despre angajările de vară plătite, cu program flexibil, de 4-5 ore pe zi. O legislație încurajatoare, modele clare de contracte sezoniere și o campanie de promovare ar putea readuce această practică în actualitate. Tinerii ar avea de câștigat, iar societatea întreagă ar deveni mai responsabilă și mai solidară.

              Giani M.

              Fotbal/ Liga 2: Învinsă cu 3-1 la Bistrița, FC Bacău își va afla programul din campionat pe 22 iulie

              Cele două arene pe care „alb-roșii” vor disputa meciurile de acasă, stadionul „Constantin Anghelache” (Letea) și baza proprie de la Ruși Ciutea sunt în curs de omologare

              FC Bacău își continuă pregătirile pentru primul său sezon de Liga 2. Marți, 15 iulie, la finalul procesului de licențiere realizat de FRF, „alb-roșii” au primit certificatul pentru participarea în eșalonul secund.

              În ediția de campionat 2025-26 care va debuta pe 2 august, băcăuanii intenționează să dispute meciurile de acasă pe baza „Constantin Anghelache” (Letea), alternativa, în caz de condiții meteo improprii, fiind propria bază, cea de la Ruși Ciutea, care dispune de teren sintetic.

              Ambele arene sunt în curs de omologare, existând toate șansele ca ele să primească undă verde pentru Liga 2.

              În ceea ce privește jocurile de verificare, miercuri, 16 iulie, FC Bacău a disputat al doilea test al verii. Dacă în primul meci de pregătire din inter-sezon, derulat în urmă cu o săptămână, la Ruși Ciutea, FC Bacău a remizat, 1-1 cu Ceahlăul Piatra Neamț, în cel de-al doilea amical, „alb-roșii” au fost învinși cu 1-3 pe terenul unei alte divizionare secunde, Gloria Bistrița Năsăud.

              Bistrițenii au condus cu 3-0, înainte ca Andrei Pavel să înscrie golul băcăuan ce a stabilit rezultatul final. La Bistrița, antrenorul „alb-roșiilor”, Costel Enache a mizat pe următoarea formulă de start: Anton- Bordea, Forizs, Cimbru, Coajă- Albu, Mitrică, Cârstean- A. Pavel, R. Ciobanu, Aftanache.

              Pe parcursul jocului, oaspeții au rulat întreg lotul avut la dispoziție, singurele absențe fiind cele ale lui Gorovei și Burlacu, ambii accidentați. Următoarea partidă de verificare a Bacăului va avea loc sâmbătă, 19 iulie, în compania echipei de Liga 3, Știința Miroslava. În altă ordine de idei, la începutul săptămânii viitoare, FC Bacău își va cunoaște programul din campionat. Concret, marți, 22 iulie, de la ora 14.00, la sediul FRF se va stabili țintarul sezonului regular al Ligii 2.

              Noua ediție de campionat, care va începe, așa cum aminteam, pe data de 2 august, se va disputa în două faze. Prima dintre acestea va consta într-un sezon regular la care vor participa toate cele 22 de echipe și în care vor juca fiecare cu fiecare o singură dată, cu un total de 21 de etape.

              Faza a doua a competiției presupune un play-off și două grupe de play-out. În play-off vor accede primele șase clasate la finalul sezonului regular, iar partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă zece meciuri pentru fiecare formație.

              La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Superliga, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor susține un baraj cu locurile 8, respectiv 7 din play-out-ul Superligii.

              Cât privește play-out-ul Ligii 2, la acesta vor participa restul de 16 echipe și anume cele clasate pe locurile 7-22 la finalul sezonului regular. Play-out-ul va fi împărțit în două grupe cu câte opt echipe fiecare. În grupa A vor evolua echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19 și 22, iar în grupa B cele de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20 și 21.

              Participantele din fiecare grupă a play-out-ului vor juca între ele o singură dată, rezultând un program de șapte etape și șapte meciuri pentru fiecare formație.

              Din fiecare grupă a play-out-ului vor retrograda direct echipele clasate pe locurile 7 și 8, în timp ce ocupantele locului 6 din fiecare grupă vor susține un baraj în dublă manșă pentru menținerea în Liga 2.

              Sistare temporară a furnizării apei potabile în municipiul Bacău, în noaptea de 17 spre 18 iulie 2025

                Compania de utilități anunță că, în vederea interconectării noii rețele de apă potabilă realizate pe strada 22 Decembrie cu sistemul de distribuție existent din municipiul Bacău, este necesară sistarea temporară a furnizării apei potabile, pe timpul nopții, după cum urmează:

                🕘 De joi, 17 iulie 2025, ora 21:00, până vineri, 18 iulie 2025, ora 06:00.

                Vor fi afectați consumatorii din următoarele zone:

                • Str. Ștefan cel Mare

                • Prelungirea Bradului

                • Digu Bârnat

                • Str. Mioriței

                • Str. Tazlăului nr. 6-7

                • Blocurile Fiald

                Totodată, pe parcursul intervalului menționat, pot apărea fluctuații de presiune și în alte cartiere ale municipiului Bacău.

                Lupte greco-romane: Trei medalii pentru CSȘ Bacău la Jocurile Europene Școlare !

                Ediția din acest an a ESSF – European Open School Combat Games derulată la București – Sala Dinamo – în perioada 10-17 iulie 2025, aduce noi confirmări pentru școala băcăuană de lupte. Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Bacău, coordonați de antrenor prof. Ion Șarban, au cucerit 3 medalii prețioase tricolore, aur argint și bronz.

                              Darius Lovin (elev la Liceul Tehnologic ”Grigore Antipa”) dublu campion național școlar și de U17 aduce încă o medalie de aur în vitrina clubului băcăuan, totalizând un număr de 7 medalii doar în acest an, atât la categoria 45 kg cât și la categoria 48 kg!

                              Robert Ambrosie prin cucerirea medaliei de argint marchează o revenire majoră odată cu consolidarea în noua categorie de greutate, respectiv 55 kg. O revenire care arată potențialul tânărului luptător școlar.

                              Alexandru Ambrosie (55 kg) așa cum ne-a obișnuit deja, punctează de fiecare dată, adunând medalie cu medalie la palmaresul personal, în tandem cu fratele său geamăn, elevi în cadrul LPS Bacău, frați și prieteni la bine și la greu, la antrenament și în afara lui.

                              Luptătorii pregătiți, sustinuți de Ion și George Șarban împreună cu părinții sportivilor au tot suportul și sprijinul lor pentru a atinge marea performanță.

                              Ion Șarban :”Ne bucură evoluția foarte bună a tinerilor noștri luptători băcăuani cărora le preconizez un viitor strălucit continuând să se pregătească cu inteligență si cu pasiune. Mulțumesc fiului meu George Șarban care este mereu prezent și implicat în tot ceea ce înseamnă luptele greco-romane. Le doresc mult succes tuturor în tot ce urmează!”