Acasă Blog Pagina 73

Polițiștii băcăuani au adus bucurie copiilor, în prag de sărbători

    Polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au desfășurat activități speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, aducând zâmbete și momente de bucurie copiilor și familiilor aflate în dificultate.

    Cu multă implicare și dăruire, aceștia au oferit cadouri copiilor din cadrul Casei de Copii Barați, precum și altor două familii nevoiașe din comuna Mărgineni. Darurile au constat în dulciuri și alte surprize menite să aducă spiritul sărbătorilor mai aproape de cei mici.

    Gesturile simple, dar pline de semnificație, au fost răsplătite de personalul și copiii Casei de Copii Barați printr-un program artistic de colinde, care i-a emoționat pe polițiști și le-a oferit momente de autentică bucurie.

    Prezența polițiștilor, veniți din cele opt comune din zona limitrofă municipiului Bacău, nu pentru misiuni operative, ci pentru a oferi daruri, speranță și sprijin, a creat clipe deosebite și a contribuit la întărirea legăturii dintre instituție și comunitate.

    Percheziții în Gura Văii într-un dosar de furt calificat. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lei

      Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în comuna Gura Văii, într-un dosar penal ce vizează comiterea unor infracțiuni de furt calificat.

      Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada octombrie–decembrie 2025, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, toți din comuna Gura Văii, ar fi pătruns în mod repetat în incinta unei societăți comerciale din localitate, de unde ar fi sustras componente și cabluri de alimentare aparținând unor instalații industriale. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 1.700.000 de lei.

      În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe bunuri și mijloace materiale de probă, necesare pentru continuarea cercetărilor.

      După administrarea probatoriului, față de persoanele în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

      Cercetările sunt continuate într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului.

      Magia nevăzută a sărbătorilor- povestea celui mai prețios cadou

         Decembrie… Luna colindelor, a darurilor și a luminițelor care se aprind în tot orașul. Deși vremea se răcește, atmosfera pare mai caldă și mai primitoare ca oricând. Acest decor de poveste este însă completat de multe schimbări- vizite neașteptate, modificări ale rutinei zilnice, serbări, program încărcat de pregătiri specifice sezonului. Deși plăcute, ele pot fi copleșitoare pentru cei mici. Mulți părinți observă că, în această perioadă, copiii se pot arăta mai sensibili, mai ușor iritați sau mai impulsivi. Ceea ce pare a fi un copil obraznic sau mofturos este de fapt un copil suprastimulat și extenuat. Cum putem ajuta? Prin blândețe și coreglare emoțională.

        UN ALTFEL DE CADOU DIN SACUL MOȘULUI- COREGLAREA EMOȚIONALĂ

                      Dacă autoreglarea înseamnă gestionarea individuală a trăirilor, coreglarea emoțională se referă la sprijinul oferit din exterior, menit să-l ajute pe individul aflat în distres să își înțeleagă emoțiile, să le ducă mai ușor și să le exprime într-un mod sănătos. În dinamica părinte-copil, cheia către succes este menținerea unui echilibru: copilul simte, părintele însoțește; copilul se agită, părintele ancorează; copilul plânge, părintele conține. Abilitatea adultului de a se calma și de a menține această stare pe tot parcursul procesului de coreglare este necesară în acest duet emotional în care tonul vocii, ritmul respirației, expresia feței și atitudinea devin repere pentru cel mic.

         SĂRBĂTORILE- O PROVOCARE PENTRU COPII?

                      Copiii funcționează cel mai bine când au o rutina bine pusă la punct, În luna decembrie, această predictibilitate în activitățile lor zilnice este dată peste cap prin: expunerea la mai mult zgomot, culoare și agitație; modificarea programului de somn; participarea la reuniuni de familie care uneori sunt obositoare; resimțirea unei presiuni date de serbări, roluri și cerința de „a fi cuminți” etc.. Toate acestea îi pot destabiliza. Copilul nu va spune „Sunt stresat”, ci mai degrabă se va manifesta prin plâns, iritabilitate, hiperactivitate sau retragere. Și are nevoie de tine, adultul, să îi fii alături.

         

        DE LA STRESAT LA ECHILIBRAT. UN MIRACOL DE CRĂCIUN?

                      Primul pas în coreglarea emoțională este reglarea adultului. Mai mult decât orice, copilul are nevoie de o prezență caldă, de cineva care este cu el și nu împotriva sa. Rămâi calm și ancorat în prezent. Începe cu o respirație adâncă, un ton blând și contact vizual- vor face diferența. Urmează apoi validarea emoțională. Mesaje precum: „Te înțeleg că îți este greu.” Sau „Știu că te simți supărat.” îl fac pe copil să se simtă în siguranță, văzut și acceptat. În cazul în care copilul are reacții agresive, este esențial ca limitele să fie clare, dar blânde. Toate emoțiile sunt permise, însă nu orice comportament este adecvat. Formulările de genul: „Înțeleg că ești furios, dar nu te pot lăsa să lovești.” păstrează echilibrul între fermitate și grijă. După ce intensitatea emoției scade și copilul se liniștește, atunci este momentul potrivit pentru a-l ghida spre soluții: o pauză scurtă, o explicație adaptată vârstei sau un joc de relaxare. Nu uita că acest proces este despre cel mic, așa că observă atent ce nevoie are- este momentul când vă puteți reconecta.

                      Alte strategii practice pentru această perioadă, dar nu numai, ar fi: păstrarea unor repere în rutina copilului, chiar dacă programul se modifică; comunicarea dinainte a schimbărilor („În 10 minute plecăm.”/ „Diseară mergem în vizită la bunici.”); adăugarea de mici pauze între activitățile desfăsurate, pentru a-i oferi copilului timp să se reechilibreze.

                      Această perioadă poate părea copleșitoare, însă ea oferă ocazii prin care copilul învață de la tine, părintele, despre emoții și gestionarea situațiilor complexe. Când un adult reușește să transforme un moment dificil într-o oportunitate de conectare, cel mic își dezvoltă treptat abilități emoționale esențiale precum empati, răbdarea și reziliența.

                      Decembrie… Luna când printre colinde și luminițe ne facem timp să dăruim un cadou neprețuit pe care copiii nu-l vor găsi sub brad: blândețe și înțelegere. Nu uitați- sărbătorile devin cu adevărat magice atunci când sunteți alături de cei mici, înconjurați de iubire, bucurându-vă de momentele de conexiune autentică.

         

        Ionescu Daria-Elena

        Psihopedagog – Logoped

        Actrița Silvia Teodora Ghelu a trecut la cele veșnice. Un destin de scenă reunit dincolo de timp

          În urmă cu 24 de ani, înainte de a trece în eternitate, poetul și dramaturgul Ion Ghelu Destelnica îi dedica soției sale ultima poezie. Astăzi, metafora capătă o emoționantă realitate: pe scenele din ceruri, cei doi artiști joacă din nou împreună.

          Uniunea Teatrală din România (UNITER) anunță cu profund regret trecerea în eternitate a actriței Silvia Teodora Ghelu (25 ianuarie 1940 – 18 decembrie 2025), una dintre figurile emblematice ale Teatrului de Animație din Bacău.

          Silvia Teodora Ghelu a slujit scena cu o rigoare exemplară, cu sensibilitate și un devotament rar întâlnit.

          De-a lungul carierei sale, a colaborat îndelung cu regizorul Petru Valter, contribuind decisiv la definirea stilului și prestigiului teatrului de animație băcăuan.

          Jocul său, discret și profund, a format generații de spectatori și a dat viață unor personaje memorabile, în care emoția era întotdeauna dublată de precizie artistică.

          Soție a maestrului Ion Ghelu Destelnica și mamă a actorului Radu Bogdan Ghelu, Silvia Teodora Ghelu a aparținut unei familii cu adânci rădăcini în teatrul românesc, pentru care scena nu a fost doar o profesie, ci un mod de a fi.

          Viața și cariera sa se confundă cu o vocație asumată până la capăt, trăită în tăcere, muncă și credință în artă.

          Înmormântarea va avea loc duminică, 21 decembrie, la ora 11.00, la Cimitirul Sărata I din Bacău.

          Scena românească pierde o actriță, dar câștigă o amintire vie, care va continua să lumineze dincolo de cortină.

          „Doina nu mai suie
          păsări şi octave;
          mi-au bătut în cuie
          aripe bolnave.

          Zeii mei flămînzi
          mă pîndesc de-aproape;
          poţi să mă ascunzi,
          dragoste, sub pleoape?

          Fug… prin moartea mea
          ultimele ciute.
          Un cerb alb îţi bea
          lacrimile mute.”

          Porcul, ciobanul și paradoxul românesc.De ce un popor de păstori își sacralizează porcul

            Există o întrebare care revine obsesiv, mai ales în decembrie, când rețelele sociale se umplu de indignări urbane și nostalgii rurale: cum se face că românii, popor despre care se spune că sa născut din păstorit, au ca ritual central de iarnă tăiatul porcului? La prima vedere, pare o contradicție. La o privire mai atentă, este una dintre cele mai coerente expresii ale felului în care această comunitate a supraviețuit secolelor.

            Clișeul „poporului de ciobani” vine din mitologie, nu din statistică. El aparține baladei, nu catastifului. Românii au fost, în realitate, un popor de țărani complecși, practicanți ai unei economii mixte: păstorit, agricultură, vânătoare, pomicultură și creșterea animalelor de curte. Oaia a dat mitul, dar porcul a dat iarna. Acest text nu este un elogiu gastronomic și nici o apologie sentimentală. Este o încercare de a explica de ce tăiatul porcului nu este o barbarie întâmplătoare, ci un ritual de supraviețuire, comunitate și memorie.

            Porcul: animalul care a ținut satul în viață

            Porcul nu este un animal nobil. Tocmai de aceea a fost esențial. El nu cere pășuni alpine, nu concurează cu oile, nu solicită efort simbolic. Se hrănește cu resturi, cu jir și ghindă, cu ce rămâne după oameni. Crește repede, se îngrașă bine și, mai ales, oferă multă carne deodată. Într-o lume fără frigider, fără electricitate și fără aprovizionare constantă, aceasta nu era o opulență, ci o necesitate. Porcul se taie iarna, când frigul conservă. Oaia se taie primăvara. Mielul este pentru Paști, porcul pentru Crăciun. Spiritualul și biologicul nu se amestecă. Românii nu au ales porcul pentru că erau lacomi, ci pentru că erau practici. Iar tradițiile durabile sunt aproape întotdeauna soluții vechi la probleme reale.

            Ritual mai vechi decât creștinismul

            Tăiatul porcului precede creștinismul. Este un ritual indoeuropean de sacrificiu de iarnă, legat de moartea anului vechi și de supraviețuirea comunității. Creștinismul nu la creat, ci la îmblânzit, fixândul în calendar la Ignat. Sângele, focul, grăsimea, carnea împărțită – toate sunt elemente ritualice. Pomana porcului nu este un ospăț, ci o masă de confirmare: animalul a fost transformat în hrană, familia va trece iarna.

            De ce orașul nu mai înțelege satul

            Indignarea modernă față de tăiatul porcului nu vine din moralitate superioară, ci din ruperea de necesitate. Când carnea vine ambalată, moartea dispare. Când moartea dispare, ritualul devine barbarie. Satul nu a fost niciodată crud. A fost lucid. A știut că viața se hrănește din moarte și a avut decența să o privească în față.

            Balcanii și porcul: asemănări și diferențe

            Ritualul sacrificiului porcului nu este exclusiv românesc. În aproape tot spațiul balcanic – Serbia, Bulgaria, Macedonia, nordul Greciei – există practici similare, desfășurate tot iarna, tot în familie extinsă, tot cu accent pe conservarea cărnii. Asemănarea fundamentală ține de aceeași matrice agrară: comunități rurale sărace, dependente de un animal care poate asigura proteina pe termen lung. Diferențele apar însă la nivel simbolic și narativ. La sârbi, ritualul are un caracter mai pragmatic, mai puțin încărcat de formule magice sau de implicarea copiilor. În Bulgaria, accentul cade pe produsul final – cârnații și slănina – nu pe actul sacrificiului în sine. În Grecia rurală, porcul este adesea integrat într-o sărbătoare mai largă, cu muzică și vin, ritualul fiind mai „deschis”. La români, în schimb, tăiatul porcului păstrează un caracter liminal: este un prag între ani, între viață și moarte, între copilărie și maturitate. Copiii nu sunt excluși, ci inițiați. Formulele de tipul „să fii mare și gras ca porcul” nu se regăsesc în aceeași formă la vecini. Ele trădează o gândire magică arhaică, încă vie. Românii nu au transformat porcul în spectacol, nici în carnaval. L-au păstrat ca ritual domestic, grav, aproape sobru. Aceasta este, poate, diferența esențială: în timp ce alte culturi au „socializat” sacrificiul, românii l-au interiorizat.

            Porcul ca lecție de supraviețuire

            Românii nu sunt un paradox. Sunt rezultatul unei adaptări lungi. Ciobanul din mit și porcul din curte nu se contrazic, ci se completează. Tăiatul porcului nu este despre violență, ci despre rânduială. Despre faptul că iarna vine sigur, iar comunitățile care o recunosc supraviețuiesc. Întro lume care a uitat de unde vine mâncarea, acest ritual incomod rămâne una dintre puținele lecții oneste despre viață, moarte și responsabilitate.

            O zi de Ignat – reportaj dintrun ritual viu

            Dimineața începe pe întuneric. În curte e frig, iar respirația se vede. Porcul știe. Nu există naivitate în animal. Grohăitul e mai scurt, mai nervos. Unii spun că trebuie „îmbătat”, alții că trebuie liniștit. În realitate, e o ultimă încercare de a reduce violența inevitabilului. Bărbații se adună devreme. Nu se vine singur. Tăiatul porcului este muncă de echipă. Cuțitele sunt ascuțite cu grijă, de parcă precizia ar fi o formă de respect. Femeile pregătesc apa fierbinte, vasele, condimentele. Copiii sunt trimiși afară, dar nu prea departe. Ei trebuie să vadă. Momentul tăierii este scurt. Nu se prelungește. Nu se transformă în spectacol. După, focul. Paiele ard, șoriciul se pârlește, iar mirosul – greu, dulceag, inconfundabil – anunță satul întreg. Copiii sunt chemați. Sunt urcați pe porc. „Să crești mare și gras ca porcul.” Nu e glumă, e magie arhaică. O dorință spusă cu voce tare, ca să se împlinească. Urmează tranșatul. Mușchiul se separă, slănina se taie cu grijă, carnea se alege. Nimic nu se aruncă. Fiecare bucată are un destin precis. Munca e colectivă, sincronizată, aproape tăcută. În bucătărie începe adevărata industrie. Mașina de tocat, usturoiul, sarea, boiaua. Cârnații se umplu, se leagă, se atârnă. Toba și chișca se pregătesc din părți pe care orașul lea uitat. Grăsimea se topește încet, în tuciuri grele. Jumările se scot fierbinți, sunt primele gustate. Șuncile se sărează, se pregătesc pentru afumat. Fumul va lucra zile întregi, lent, conservând. Pomana porcului vine spre seară. Se mănâncă simplu, din tigaie, cu mămăligă și murături. Nu e festin, e reculegere. Se mănâncă împreună, pentru că împreună sa muncit.

             

            Fotbal / Moșul a venit în zbor la micuții „aviatori”

              Conducerea CS Aerostar Bacău a organizat, ca la fiecare final de an, o serbare în cadrul căreia a oferit cadouri tuturor componenților propriului Centru de Copii și Juniori

              Claudiu Târziu critică dur bilanțul Comisiei von der Leyen la un an de mandat

                Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ECR, a lansat un atac ferm la adresa conducerii Comisiei Europene, cu ocazia împlinirii primului an de mandat al celei de-a doua Comisii prezidate de Ursula von der Leyen, marcat pe 1 decembrie.

                Într-o declarație publică, Târziu afirmă că, după perioada de instabilitate generată de pandemie și după controversatele achiziții comune de vaccinuri, proiectul european continuă să se îndepărteze de principiile fundamentale pe care a fost construită Uniunea Europeană. Potrivit europarlamentarului, valorile esențiale – pacea, prosperitatea, libertatea și credința – sunt tot mai mult abandonate în favoarea unor politici ideologice care afectează direct cetățenii.

                Claudiu Richard Târziu acuză Comisia Europeană că promovează bugete „construite după ideologii, nu după realități economice”, politici care ar conduce la sărăcirea populației și la slăbirea economiilor naționale. În același timp, acesta avertizează asupra impunerii unei culturi digitale care, în opinia sa, restrânge drepturile și libertățile fundamentale ale europenilor.

                Un punct central al criticilor îl reprezintă agricultura. Europarlamentarul susține că, sub actuala conducere, Europa își neglijează fermierii și pune în pericol securitatea alimentară prin reducerea finanțării destinate acestui sector strategic. Totodată, obiectivele de mediu impuse statelor membre sunt catalogate drept „absurde”, fiind considerate o povară suplimentară care împinge economiile naționale spre declin.

                Târziu atrage atenția și asupra unei presupuse erodări a suveranității statelor membre, afirmând că identitatea acestora este „atacată și anulată” prin politicile promovate de Comisia Europeană. Din această perspectivă, bilanțul primului an de mandat al Comisiei von der Leyen este, în opinia sa, incompatibil cu viziunea conservatoare asupra proiectului european.

                „Ursula von der Leyen pilotează proiectul european într-o direcție contrară intereselor statelor și cetățenilor, mai ales ale conservatorilor și patrioților”, a declarat europarlamentarul român, concluzionând că schimbarea de direcție a Uniunii Europene nu este posibilă fără o schimbare de conducere.

                În final, Claudiu Richard Târziu susține că „salvarea Europei începe cu plecarea echipei von der Leyen de la conducerea Comisiei Europene”, mesaj care se înscrie într-o linie de opoziție fermă față de actuala arhitectură decizională de la Bruxelles.

                Nu putem accepta standarde duble. Europa nu trebuie să devină piață de desfacere pentru produse ieftine, fără control, în timp ce fermierii noștri sunt sufocați de reglementări. Acordul UE–Mercosur, așa cum este acum, nu protejează nici consumatorii, nici fermierii și nici interesele României. Mă voi opune ferm ratificării lui”, a concluzionat Claudiu Târziu.

                Articol finanțat de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European

                Zile de sărbătoare dedicate elevilor Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Bacău

                  Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău a sărbătorit săptămâna aceasta 55 de ani de existență, de tradiție, de inovație. Ultimele două zile de sărbătoare au fost dedicate exclusiv elevilor costinieni.

                  Elevii claselor a VII-a au participat la o valoroasă întâlnire cu absolvenți ai școlii băcăuane. Activitatea „Dialog între generații. Modele de succes” a strâns laolaltă elevi de azi și de odinioară a unității școlare. Oameni de succes în domenii variate de activitate, absolvenții au vorbit despre devenirea lor și au răspuns întrebărilor elevilor din prezent ai instituției de învățământ.

                  Au spus da acestui dialog între generații Ioana Bîndac, actriță la Teatrul „Ion Creangă” București, Alexia Dospin, campioană europeană la triplusalt, Bianca Sicu, medic rezident în Pedodonție, Petru Temelie, flutter mobile developer , Elena Dascălu, cadet caporal, studentă la Academia Forțelor Terestre „ Nicolae Bălcescu ” din Sibiu, Lucian Popa, fondator ZIDART, locotenent Iulian Ungureanu, pilot la Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu”, preot Ionuț Pleșcău, Parohia „Sfântul Dumitru-Narcisa”, Mădălin Gîtu, agent în cadrul Penitenciarului Bacău și Mihai Scârlat, manager Salonul Barber Brothers.

                  S-au împărtășit amintiri, s-a pus sub lupă drumul parcurs de fiecare în formarea sa și au fost transmise mesaje de încurajare pentru actuala generație de elevi. Întâlnirea s-a realizat sub îndrumarea profesoarelor Adriana Vrabie, Andra Hanga, Gabriela Ciobanu, Mariana Gunea și Liliana Mereacre, cu sprijinul echipei manageriale formată din director, profesor Boambă Călin-Leon și directori adjuncți, profesor Perju Mihaela-Loredana și profesor Lupu Alexandru.

                  Elevii costinieni au celebrat talentul, dar și puterea lui „împreună” în cadrul spectacolului „Costinienii au talent”. Evenimentul a fost organizat de elevii clasei a VIII-a B, îndrumați de profesor diriginte Alina Costin, bibliotecar Adrian Enășel, director adjunct, profesor Perju Mihaela-Loredana și profesor pentru învățământ primar Gunea Mariana.

                  Spectacolul a adus pe scenă elevi costinieni care s-au exprimat prin muzică, artă plastică, street dance și balet, dar și prin repeziciunea calcului matematic. Spectatorii, copii, părinți și profesori, i-au răsplătit cu multe aplauze. Susținuți de Parohia Hemeiuș, Auchan, Agricola, dar și de un grup generos de profesori , talentații elevi au făcut posibil ca alți 10 colegi, proveniți din familii vulnerabile socio-economic, să aibă sărbători cu bucurie și fără lipsuri. Le-a fost alături și Emilia Ionescu, reprezentantul DGASPC Bacău, vorbindu-le despre pericolul abandonului școlar pentru copiii care vin din aceste medii vulnerabilizate.

                  Câștigătorul trofeului a fost Tanasă Alex- Ionuț, impresionând prin curajul, vocea și pasiunea pe care le-a adus în scenă. Grama Mara a obținut premiul I, impactând publicul prin vocea sa puternică. Locul al II-lea pe podium a fost ocupat de Paveluc Daria, care a adus pe scenă un dans plin de energie și atitudine, iar ultimul loc pe podium a revenit dansatorilor sportivi Petriuc Adela si Darius Ichim, oferind un dans dinamic, plin de atitudine. Premiile speciale au fost decernate micului matematician Perju Tudor, care a uimit sala prin repeziciunea și corectitudinea calculelor matematice făcute, și lui Doboș Tudor, pianistul care a amuțit sala prin muzica sa.

                  Impresionând prin exprimările lor artistice, sensibilizând prin mesajele pe care le-au transmis, micii și marii costinieni au tras un semnal de alarmă, pentru a conștientiza că suntem cu toții responsabili de a crea comunități școlare durabile pentru elevi.

                   

                  Cum este asigurată asistența medicală de urgență în județul Bacău, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă

                    În contextul Sărbătorilor de Iarnă, Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău atrage atenția populației asupra riscurilor pentru sănătate generate de consumul exagerat de alimente și băuturi alcoolice, mai ales după perioada de post îndelungat.

                    Specialiștii avertizează că excesele alimentare – în special consumul de carne de porc și preparate tradiționale precum tobă, cârnați, caltaboș, șuncă, maioneze, dulciuri și alte alimente greu digerabile – pot conduce la afecțiuni grave, precum:

                    • dispepsii gastro-intestinale,

                    • crize de ulcer,

                    • acutizarea colecistopatiilor cronice,

                    • pancreatite acute,

                    • infarct miocardic.

                    Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, cetățenii sunt sfătuiți să achiziționeze produse alimentare exclusiv din surse autorizate sanitar-veterinar, aflate în termenul de garanție. Nerespectarea acestor recomandări poate duce la apariția unor afecțiuni precum:

                    • toxiinfecții alimentare,

                    • salmoneloze (în special prin utilizarea ouălor de rață la maioneze și creme),

                    • trichineloză (prin consumul de carne de porc netestată trichineloscopic).

                    De asemenea, persoanele care aleg să petreacă sărbătorile în unități de alimentație publică sunt îndemnate să evite consumul preparatelor care prezintă aspect, miros sau gust neplăcut.

                    Asigurarea asistenței medicale de urgență în județul Bacău

                    Menționăm că, pe toată perioada Sărbătorilor de Iarnă, asistența medicală de urgență prespitalicească și spitalicească va fi asigurată 24 de ore din 24, pentru toate specialitățile medico-chirurgicale și stomatologice, prin următoarele structuri:

                    Spitale publice – activitate permanentă:

                    • Spitalul Județean de Urgență Bacău – Unitatea de Primiri Urgențe, tel. 0234.511.065

                    • Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău – Camera de gardă, tel. 0234.512.223

                    • Spitalul Municipal de Urgență Moinești – Compartiment Primiri Urgențe, tel. 0234.362.520

                    • Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Luca” Onești – Compartiment Primiri Urgențe, tel. 0234.314.389

                    • Spitalul Orășenesc Buhuşi – Compartiment Primiri Urgențe, tel. 0234.262.220

                    • Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr” Comănești – Camera de gardă, tel. 0234.374.215

                    Serviciul de Ambulanță Județean Bacău funcționează în regim permanent și poate fi solicitat pentru urgențe medico-chirurgicale prin Numărul Unic de Apeluri de Urgență 112.

                    Centrele de Permanență vor asigura asistență medicală de urgență după următorul program:

                    • zile lucrătoare: 15.00 – 08.00

                    • sâmbăta, duminica și sărbători legale: 08.00 – 08.00

                    Centre funcționale:

                    • Centrul de Permanență Ghimeș–Palanca

                    • Centrul de Permanență Stănișești

                    • Centrul de Permanență Agăș–Cotumba

                    • Centrul de Permanență Moinești

                    • Centrul de Permanență Slănic Moldova

                    • Centrul de Permanență Pârjol

                    Totodată, Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău asigură serviciu de permanență la numărul de telefon 0729.300.130.

                    Autoritățile sanitare recomandă populației moderație, prudență și responsabilitate, pentru a se bucura de Sărbători în siguranță și cu sănătate.

                    Psihologia culorilor în sloturile online: ce ne transmit aspectele vizuale ale jocurilor

                    Dezvoltatorii de sloturi online sunt atenți la toate detaliile pentru a scoate pe piață jocuri distractive, care să îi atragă pe oameni. Inclusiv psihologia culorilor joacă un rol important și fiecare detaliu spune câte ceva. De multe ori, culorile unui slot sunt în strânsă legătură cu tema abordată, iar culorile nu fac decât să construiască și mai mult povestea slotului respectiv.

                    Fără doar și poate, aspectul vizual este unul din cele mai importante aspecte la jocurile slots, alături de potențialul de plată și funcțiile speciale. Desigur, denumirea poate transmite o idee despre ce va fi vorba, însă partea vizuală contează enorm. Din punct de vedere psihologic, nu este vorba doar despre estetică, ci și despre stimularea emoțională.

                    În cazul în care un joc folosește culori vii și contrastante, scopul este, în general, de a atrage atenția. Roșu este o culoare întâlnită adesea la sloturi online, deoarece este asociată cu energia, pasiunea și norocul. În schimb, albastru îl întâlnim în multe sloturi, în special în cele cu tematică marină ori în cele cu pescari, iar scopul este de a transmite o stare de liniște. Jucătorii sunt atrași de experiența totală pe care un slot le-o oferă, iar dacă sunt mai relaxați sau se simt mai norocoși contează enorm.

                    Analizând sloturile de pe platformele de casino, pot fi trase câteva concluzii despre lucrurile pe care culorile folosite le transmit. Galbenul, în general, este folosit pentru a evidenția simbolurile speciale ori pentru a marca anumite câștiguri mari. În unele situații, se poate folosi și auriul pentru a face acest lucru, deoarece este asemănat cu belșugul.

                    Verdele simbolizează prosperitatea și norocul și îl întâlnim în multe sloturi online, portocaliul evocă entuziasmul și creativitatea, astfel că jucătorii ar putea fi tentați să încerce și astfel de jocuri.

                    Culorile folosite pentru a amplifica starea de bine

                    Câștigurile rezultate după un spin norocos sunt evidențiate într-un mod spectaculos de dezvoltatorii de sloturi online. Culorile sunt folosite într-un mod deosebit pentru a evidenția combinațiile câștigătoare. Se utilizează culori vii, care sunt integrate în animații. Pe măsură ce câștigul este mai mare, cu atât animațiile devin mai spectaculoase. Auriul, roșul intens ori verdele vibrant sunt cele mai folosite culori pentru a evidenția câștigurile. Din punct de vedere psihologic, folosirea acestor culori amplifică senzația de satisfacție.

                    https://www.youtube.com/watch?v=rDsDLJ9vuxk

                    Culorile folosite în funcție de temă

                    Nu doar aspectul psihologic contează. Culorile sunt integrate în așa fel încât să se potrivească la perfecție cu tema abordată de slotul respectiv. Iată câteva exemple:

                    Sloturi inspirate din mitologie: folosesc adesea culori precum albastru, violet ori argintiu, scopul fiind de a genera un aer mistic și captivant pentru jucători

                    Sloturi de aventură ori cu pirați: folosesc, în general, nuanțe de maro, roșu și auriu, cu gândul de a-i introduce pe jucători în atmosferă

                    Sloturi cu tema de vară ori vacanță: folosesc culori vii precum albastru, galben și verde, tocmai pentru a da o stare de liniște

                    Sloturi cu tema de iarnă: albul este culoarea predominantă în aceste sloturi, alături de roșu. Cele mai multe au pe fundal o pădure în care ninge liniștit, iar dacă apare și Moș Crăciun, atunci întâlnim și culoarea roșie.

                    Așa cum se poate observa, culorile în sloturile online nu sunt doar un lucru care are legătură cu designul unui joc. În realitate, ele sunt alese cu atenție deoarece reprezintă un instrument puternic de influențare a emoțiilor, percepției și comportamentului jucătorilor.

                    Culorile sunt cele care pot schimba starea de spirit a unui jucător, iar modul în care sunt percepute de jucător poate face diferența dintre un slot de succes și unul care nu are un randament atât de bun.

                    Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că sloturile, oricât de atractive ar fi, trebuie privite întotdeauna ca o sursă de distracție și nicidecum ca o eventuală sursă de câștiguri. Din motive lesne de înțeles, principiile jocului responsabil trebuie respectate cu strictețe, fără excepție, indiferent de jocurile de casino alese.

                    Containere FDC, 10 ani de dezvoltare industrială băcăuană

                      Containere FDC aniversează 10 ani de activitate, marcând un parcurs remarcabil de la un atelier din Bacău la un producător industrial cu livrări în întreaga Europă. Cu investiții consistente, o echipă locală stabilă și o viziune orientată spre tehnologie și eficiență, compania confirmă rolul esențial pe care îl joacă atât în industria construcțiilor modulare, cât și în comunitatea economică și socială a județului Bacău. 

                      Acum zece ani, într-un atelier, pornea un business în Bacău, dar crescut pentru Europa, cu o ambiție clară: redefinirea containerelor, de la simple soluții utilitare, la produse industriale moderne, adaptabile și competitive. Astăzi, Containere FDC este un brand românesc cu prezență națională și internațională, livrând proiecte în Germania, Franța, Suedia, Țările de Jos, Slovacia și Ungaria.

                      „Când am început, visul era mare, dar resursele erau mici”, spune directorul general al companiei Cristinel Fichitiu. „Ne-am dorit să construim nu doar containere, ci o infrastructură industrială românească de care să fim mândri. Faptul că astăzi livrăm în toată Europa ne arată că drumul, deși dificil, a meritat.”

                      Această evoluție confirmă capacitatea companiei băcăuane de a concura pe piețe mature și exigente, fără a-și pierde rădăcinile locale. 

                      Investiții strategice și maturitate industrială 

                      Dezvoltarea Containere FDC a fost susținută de investiții strategice consistente. Peste 7 milioane de euro au fost direcționați către extinderea fabricii, modernizarea liniilor de producție, automatizare și soluții de protecție a mediului. Compania a devenit astfel liderul firmelor cu capital integral românesc care produc exclusiv containere.

                      După un deceniu de creștere continuă, compania accede într-o etapă superioară de maturitate industrială. Platforma pe care își desfășoară activitatea însumează 55.000 mp și include spații de producție, depozitare și prezentare, aliniate la standarde europene.

                      „Este o platformă de creștere pentru următorii zece ani. Ne permite să producem mai mult, mai bine și să ne primim partenerii într-un mod profesionist, la standarde europene”, explică directorul general Containere FDC.

                      Susținută de dotări tehnologice avansate și de linii de producție CNC complet automatizate, Containere FDC continuă și consolidează tradiția industrială a Bacăului, contribuind activ la menținerea și afirmarea acesteia pe plan național. 

                      Capacitate de producție mărită și soluții adaptate clienților 

                      Modernizarea infrastructurii a avut un impact direct asupra performanței operaționale. Containere FDC produce în prezent peste 300 de containere lunar, cu perspective de creștere la 400 de unități, pe măsură ce fluxurile de producție se maturizează.

                      Această capacitate permite reducerea termenelor de livrare și abordarea unor proiecte personalizate complexe, pentru clienți din România și din străinătate.

                      „Ne-am obișnuit să tratăm fiecare proiect ca și cum ar fi primul. Fiecare client are o nevoie specifică, iar noi nu livrăm doar un container, ci o soluție completă și complexă. Asta ne-a diferențiat pe piață și asta ne-a adus unde suntem astăzi”, susține Cristinel Fichitiu. 

                      Parteneriate tehnologice și integrare de soluții moderne

                      Extinderea internațională a companiei a generat un ecosistem solid de parteneriate tehnologice. Containere FDC oferă infrastructură pentru depozitarea și integrarea echipamentelor din proiectele finale, de la sisteme RVM pentru SGR, până la soluții energetice moderne, precum baterii și panouri fotovoltaice.

                      Această abordare consolidează poziția companiei ca platformă industrială de referință și ca partener de încredere pentru proiecte complexe, cu impact regional și european. 

                      O companie pentru comunitate: locuri de muncă stabile în Bacău 

                      Dincolo de cifre și investiții, Containere FDC are un rol important în comunitatea locală. Compania oferă locuri de muncă stabile pentru 185 de angajați, cu perspective de creștere a echipei – doar în ultimul an forța de muncă a înregistrat o majorare de peste 50%. Stabilitatea și continuitatea forței de muncă contribuie direct la dezvoltarea economică locală și regională.

                      „Oamenii noștri sunt esențiali. Mulți dintre ei au crescut odată cu firma, au învățat, s-au adaptat și au pus suflet în ceea ce fac. Ei sunt adevărata noastră forță”, subliniază Cristinel Fichitiu, directorul general Containere FDC. 

                      10 ani de activitate, un nou capitol de dezvoltare 

                      La împlinirea unui deceniu de activitate, Containere FDC confirmă o direcție solidă de dezvoltare: o companie băcăuană, cu angajați din Bacău, care produce local și livrează soluții modulare competitive la nivel european, cu o creștere de 263% pe segmentul de export. 

                      La finalul acestui parcurs de zece ani, mesajul este unul de recunoștință și continuitate:
                      „Nu am fi ajuns aici fără clienții care au avut încredere în noi, fără partenerii care au mers alături de noi în proiecte complexe, fără furnizorii care ne-au sprijinit constant și, mai ales, fără echipa noastră. Le mulțumim tuturor pentru că au făcut parte din această călătorie”, subliniază Cristinel Fichitiu, directorul general Containere FDC.

                      Intervenție pe Calea Bacăului din orașul Onești!

                        Astăzi – 19 decembrie 2025, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe Calea Bacăului din orașul Onești, județul Bacău.

                        Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei potabile în intervalul orar 10.30 – 14.00, către consumatorii din cartierele Slobozia și Belci, precum și celor de pe Calea Bacăului. La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a acesteia.

                        Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

                        Biroul de Comunicare RAJA S.A.

                        TOP 10 SCM Bacău 2025

                         Și în 2025 Sport Club Municipal Bacău prezintă un Top 10 foarte valoros, format din sportivi performanți care au evoluat la nivel național si internațional. Sportivi valoroși pregătiți de antrenori profesoniști care au știut să se adapteze la contextul existent și să valorifice la maximum condițiile date și să atingă adevărate performanțe de vis, performanțe care ne mențin pe bună dreptate în lumea bună a sportului mondial și european. Nu putem decât ”să ne scoatem pălăria” în fața acestor artizani care zi de zi modelează caractere și scot la suprafața valențe nebănuite ale îndrăgiților noștri tineri sportivi.

                        Sportul și sportul de performanță sunt o alternativă recomandată, perfectă chiar la asaltul universal și constant al tehnologiei actuale, a gadgeturilor de tot felul, care în mod insidios și perfid chiar, ne-au virusat tânăra generație chiar ”sub nasul nostru”, generație pe care am lăsat-o dezarmată și expusă în fața unor incredibile pericole online, a căror efecte, unele poate nebănuite, le vom putea constata în următorii ani. Așadar prin practicarea sportului ne putem menține cu toții în lumea reală, cea care cu bune și cu rele, ne oferă control, echilibru și cel mai important ne poate oferi tuturor o stare de bine autentică.

                        Așadar acești minunați campioni la diferite discipline sportive sunt adevăratele modele demne de urmat, de copiat , caractere frumoase și puternice care ne demonstrează de fiecare dată că orice vis poate deveni realitate. Prin muncă, abnegație, talent, disciplină și mai ales pasiune.

                        Mulțumiri și felicitări antrenorilor și părinților care acum mai mult ca niciodată s-au implicat și le sunt alături întotdeauna și peste tot.

                        Le dorim tuturor mult succes în continuare, sănătate și multe realizări deosebite !

                        Și acum prezentările:

                        SCM Bacău club tradițional al băcăuanilor, cu 75 de ani de activitate, cu un palmares pe măsură (peste 10.000 de medalii la campionatele naționale și peste 400 de medalii la Campionatele Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice!) vă propune următorii laureați:

                        Locul 1 Alexia Blănaru – gimnastică (antrenor Vasilica Agop) medalie de bronz sărituri Campionate Mondiale juniori Manila Filipine (loc 5 echipa României), aur CN Constanța individual compus, loc 2 sărituri loc 3 individual compus FOTE Croația, loc 2 individual comp senioare , loc 1 paralele senioare loc 1 bârnă senioare Ploiești, campioană națională CN Deva aur paralele, aur bârnă, argint sol, argint individual compus,

                        Locul 2 Daria Vrînceanu – atletism (antrenor Cristi Nemțeanu) argint CE U20 Tampere Finlanda, medalie de aur triplusalt FOTE Skopje Macedonia U18, medalie de aur CB triplusalt U20 Sofia Bulgaria (sală), TI României argint lungime, bronz triplusalt , aur triplusalt CB U20 Craiova (aer liber), , multiplă campioană națională, 2 aur CN U18, 1 aur U20, 1 argint U 20, bronz U20, 2 bronz Cupa României seniori București,

                        Locul 3 Rada Ciobanu – judo (antrenor Constantin Manole) Vicecampioană Mondială școlară Gimnaziada U15 Serbia Zlatibor, campioană balcanică U15 Budva Muntenegru, multiplă campioană națională juniori ,

                        Locul 4 Iurașcu Leonard – lupte greco-romane (antrenor Șarban Ion) calificare Campionat Mondial seniori U23 Novi Sad Serbia, multiplu campion național CN seniori U23 Tg Mureș , component lot național olimpic seniori,

                        Locul 5 Iacob Teodora – sărituri în apă (antrenor Mihaela Neagu) calificare Campionat European juniori Atena Grecia, Campionatele Balcanice juniori B medalie de bronz trambulina 3 m , argint platforma , loc 6 platforma juniori A, multiplă campioană națională 3 aur CN juniori Otopeni CN seniori 2 bronz, 1 argint,

                        Locul 6 Robert Borcea – înot (antrenor Sabin Jitaru) calificare Campionat European juniori Sanmorin Slovacia, Otopeni CN juniori multiplu campion național medalii aur 50 m/100m/200m fluture, 50 m spate, aur tineret 50 m/100 m/200 m fluture, seniori bronz 200 m fluture, component lot național CNOPJ ,

                        Locul 7 Raul Filimon – atletism (antrenor Mihaela Melinte) loc 7 greutate FOTE U18 Skopje Macedonia aur și argint CN U18 București, medalie de bronz CN U20,

                        Locul 8 Cerguță Maria Elena – gimnastică (antrenor Mihaela Bucur) Campionatul Balcanic Zadar Croația aur sol, argint cu echipa României, 1 bronz sărituri, Open Luxemburg aur sărituri, argint echipe, CN juniori Deva argint la sol , bronz la bârnă

                        Locul 9 Maria Bortoc haltere (antrenor George Călin) calificare Campionat European de juniori U17 Madrid Spania , dublu bronz CN seniori smuls/total București, tripla vicecampioană națională CN juniori U20 București, aur Cupa României juniori Bascov Pitești, U23 București 3 medalii de bronz (smuls aruncat și total)

                        Locul 10 Marian Roșu Denis – kickboxing (antrenor Gabriel Muntenașu) medalie de bronz Cupa Europeană K1 Plovdiv Bulgaria, multiplu campion național CN juniori Bacău low kick/ Pitești K1

                        Un 2026 cu tot ce vă doriți !

                         

                        Legea nr. 239/2025 introduce reguli noi privind capitalul social, dividendele și împrumuturile către persoane afiliate

                          Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 1160 din 15 decembrie 2025, aduce modificări semnificative în domeniul funcționării societăților, în special al societăților cu răspundere limitată (SRL). Noile reglementări vizează întărirea disciplinei financiare, protejarea creditorilor și responsabilizarea asociaților, prin introducerea unor praguri minime de capital social și prin condiționarea distribuirii dividendelor și a restituirii împrumuturilor.

                          Capital social minim diferențiat în funcție de cifra de afaceri

                          Potrivit noii legi, societățile nou-înființate trebuie să aibă un capital social minim de 500 lei. Acest nivel poate fi menținut atât timp cât cifra de afaceri anuală este mai mică de 400.000 lei, determinată pe baza situațiilor financiare ale exercițiului anterior.

                          În cazul în care cifra de afaceri depășește plafonul de 400.000 lei, capitalul social minim trebuie majorat la 5.000 lei. Majorarea trebuie realizată până la sfârșitul exercițiului financiar anterior celui în care a fost depășit plafonul.

                          Pentru SRL-urile deja existente la data intrării în vigoare a legii și care au un capital social sub noile limite, termenul de conformare este de maximum 2 ani. Societățile care își majorează capitalul social până la 31 decembrie 2026, exclusiv pentru respectarea legii, beneficiază de o reducere de 50% a tarifului de publicare a anunțului în Monitorul Oficial.

                          Nerespectarea obligației de majorare a capitalului social în termenul legal poate atrage dizolvarea societății, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) sau a oricărei persoane interesate.

                          Restricții privind dividendele și împrumuturile către persoane afiliate

                          Legea introduce reguli stricte pentru societățile care distribuie dividende, în special dividende interimare. Astfel, societățile care distribuie trimestrial dividende nu pot acorda împrumuturi acționarilor, asociaților sau altor persoane afiliate până la regularizarea diferențelor dintre dividendele distribuite și rezultatele financiare finale ale exercițiului.

                          De asemenea, societățile la care activul net contabil este mai mic decât jumătate din capitalul social subscris nu pot restitui împrumuturile primite de la acționari, asociați sau persoane afiliate și nu pot distribui dividende, inclusiv dividende interimare, până la reconstituirea activului net la nivelul minim prevăzut de lege.

                          În situația existenței pierderilor contabile din exercițiile anterioare, distribuirea de dividende este permisă numai după acoperirea integrală a pierderilor și constituirea rezervei legale, dacă aceasta nu a fost deja constituită.

                          Răspundere solidară și sancțiuni contravenționale

                          Nerespectarea regulilor privind distribuirea dividendelor, restituirea împrumuturilor sau acordarea de împrumuturi către persoane afiliate atrage răspunderea solidară a societății beneficiare și a acționarilor/asociaților, în limita dividendelor sau împrumuturilor, pentru eventualele obligații fiscale neachitate ale societății.

                          Totodată, aceste fapte constituie contravenții și se sancționează cu amenzi cuprinse între 10.000 lei și 20.000 lei, competența de aplicare revenind Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Nerespectarea obligației de reconstituire a activului net contabil este sancționată cu amenzi între 10.000 lei și 200.000 lei.

                          Conversia împrumuturilor în capital social în caz de pierderi

                          Un element de noutate îl reprezintă obligația societăților care înregistrează pierderi și au activul net contabil sub jumătate din capitalul social, concomitent cu datorii față de acționari sub formă de împrumuturi, de a majora capitalul social prin conversia acestor împrumuturi. Termenul este de 2 ani de la sfârșitul exercițiului financiar în care s-au constatat pierderile. Nerespectarea obligației se sancționează cu amenzi între 40.000 lei și 300.000 lei, sancțiunile urmând să fie aplicate începând cu anul 2027, prin raportare la situațiile financiare aferente exercițiilor începute la 1 ianuarie 2025 sau ulterior.

                          Legea prevede și anumite excepții, în special pentru societățile la care statul sau unități administrativ-teritoriale au calitatea de acționari, precum și pentru situații punctuale reglementate distinct.

                          Prin aceste modificări, Legea nr. 239/2025 urmărește consolidarea capitalizării societăților, reducerea practicilor financiare riscante și creșterea gradului de responsabilitate în gestionarea resurselor financiare.

                          Santa Cross 2025

                            Duminică, 21.12.2025, între orele 09:00 și 14:00, în Piața Tricolorului și zona adiacentă se va desfășura SantaCROSS 2025 – cursa de alergare 90 min, organizată de către Asociația Clubul de Ciclism „Oleacă de Bicicliști”.

                            Scopul îl constituie desfășurarea unei curse de alergare pe distanța de aproximativ 1,5 km în zona centrală a Municipiului Bacău, respectiv pe un traseu circular cuprins între str. Nicolae Bălcescu și Calea Mărășești.

                            TRASEU:
                            Piața Tricolorului – Calea Mărășești până la intersecția cu str. Războieni – retur Calea Mărășești – Piața Tricolorului – str. Nicolae Bălcescu până la intersecția cu B-dul Unirii – retur str. Nicolae Bălcescu – Piața Tricolorului.

                            Traseul are o lungime de aproximativ 1,5 km și se desfășoară în proporție de 100% pe asfalt.

                            FINISH: Piața Tricolorului.

                            Programul evenimentului este următorul:

                            07:30 – 09:00 organizare zonă START și delimitare traseu

                            09:00 – 10:00 sosire participanți

                            10:00 – 10:30 ședință tehnică & încălzire & pregătire start

                            10:30 – START cursă traseu alergare

                            10:30 – 12:00 desfășurare cursă

                            12:00 – încheiere cursă

                            12:30 – festivitatea de premiere

                            14:00 – ÎNCHEIERE activitate

                            ANUNȚ IMPORTANT – RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE

                            Primăria Municipiului Bacău informează cetățenii că duminică, 21.12.2025, în intervalul 07:30 – 14:00, circulația rutieră va fi restricționată temporar pe următorul traseu:

                            🔹 Strada Nicolae Bălcescu, de la intersecția cu Bulevardul Unirii
                            🔹 Calea Mărășești, până la intersecția cu strada Războieni

                            📍 Perimetrul cuprins între Statuia lui Ștefan cel Mare și zona „Ciupercuțe”

                            Pe durata evenimentului, accesul auto va fi permis doar pentru intervenții de urgență. Rugăm participanții la trafic să manifeste înțelegere, să respecte semnalizarea temporară și indicațiile agenților de circulație și să utilizeze rute alternative.

                            Vă mulțumim pentru sprijin și vă invităm să susțineți participanții la acest eveniment care aduce spiritul sărbătorilor în centrul orașului!

                            Concertul Corului „Flores Amicitiae”, o seară a bucuriei și a spiritului autentic al Crăciunului

                            Miercuri seara, 17 decembrie, Capela Seminarului Catolic „Sf. Iosif” din Bacău a fost gazda unui eveniment deosebit, care a adus lumină, emoție și pace în inimile celor prezenți: tradiționalul Concert de Crăciun susținut de Corul „Flores Amicitiae”.

                            Desfășurat într-un cadru solemn și primitor, concertul a reunit un public numeros, dornic să se desprindă, măcar pentru o oră, de agitația specifică acestei perioade și să se lase cuprins de frumusețea colindelor și a muzicii sacre.

                            Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Petru Sescu– episcop auxiliar al Diecezei de Iași, precum și a subprefectului județului Bacău, Valentin Ivancea, alături de colaboratori, profesori, părinți și numeroși băcăuani.

                            Sub bagheta inspirată a dirijorului prof. Adrian Farcaș, cu acompaniamentul la pian asigurat de pr. Liviu-Marian Focioroș, corul a oferit un program muzical profund și plin de sensibilitate. Vocile cristaline ale tinerilor coriști au reușit să transmită emoție autentică și să creeze atmosfera de reculegere și bucurie, specifică sărbătorii Nașterii Domnului.

                            Momentele artistice au fost îmbogățite de prezența invitaților speciali: Andreea Simon și Luiza Budău (soprane), Denis Voicu (bas) și Mihai Gherghelaș (vioară), care au completat armonios prestația corului și au oferit publicului clipe de reală încântare.

                            Mulți dintre cei prezenți au venit cu sufletul împovărat de ritmul alert al pregătirilor de sărbători, însă au plecat cu inimile pline, purtând cu ei liniștea, speranța și spiritul autentic al Crăciunului. Concertul a fost nu doar un act artistic, ci și un prilej de comuniune, reflecție și apropiere sufletească.

                            Un aspect remarcabil este faptul că, de la an la an, concertele Corului „Flores Amicitiae” atrag un număr tot mai mare de participanți, semn al aprecierii de care se bucură munca și dedicarea acestor tineri. Publicul revine cu bucurie pentru a se lăsa cucerit, de fiecare dată, de sinceritatea interpretării și de frumusețea vocilor care dau viață colindelor.

                            Concertul a fost precedat de Târgul Caritabil de Crăciun, organizat în incinta Colegiului, un gest care a completat firesc dimensiunea spirituală a serii cu una concretă, de solidaritate și dăruire.

                            Prin acest eveniment, Corul „Flores Amicitiae” a reușit, încă o dată, să ofere comunității băcăuane un dar prețios: o seară a armoniei care a amintit tuturor că adevărata esență a Crăciunului se regăsește în comuniune, simplitate și bucuria de a fi împreună.

                             

                             

                              Împreună de Crăciun

                              Nu există o altă sărbătoare a anului mai plină de bucurie și de magie ca cea a Crăciunului, sărbătoare cu rang înalt de semnificație în rândul creștinilor de pretutindeni, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos!

                                Astăzi, elevii Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Iorga”, părinții acestora și doamna profesoară pentru învățământul primar, Savin Elena Cristina, au fost emisarii Moșului pentru școlarii din clasele primare ai Școlii Gimnaziale Nr.1 Sănduleni. Activitatea a făcut parte din Proiectul de Voluntariat ,,Împreună de Crăciun”, proiect realizat din dorința de a construi zâmbete și fericire, de a consolida relații frumoase de prietenie, prin simpla dorință de a împărți cu ceilalți.

                              Înca de la primele ore ale dimineții, copiii au fost întâmpinați cu emoție și bucurie, cu colinde și urături, cu portocale și colaci proaspeți de către elevii, profesorii pentru învățământ primar: Jacotă M., Ardeleanu M., Coacă C., Coacă I., Grasu D. și doamna director, profesor Ciubotaru Ramona, de la Școala Gimnazială Nr.1 Sănduleni.

                              Bucuria Crăciunului se naște din lucruri mărunte care ne reconectează cu propria copilărie și cu cei dragi. Timpul de calitate petrecut în mijlocul copiilor de acolo, bucuria primirii darurilor și sclipirea din ochii celor mici au transformat o simplă zi de decembrie într-o zi de neuitat.

                              Proiectul ,,Împreună de Crăciun” a reușit să unească două școli sub semnul bunătății, arătându-ne că spiritul sărbătorilor trăiește prin fiecare faptă bună. Dincolo de cadouri, am oferit și am primit speranță, demonstrând că, atunci când dăruim din suflet, ne îmbogățim pe noi înșine.

                              Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această magie: părinților Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Iorga” care ne-au fost mereu aproape, cadrelor didactice ale școlii, de la nivel primar, și, nu în ultimul rând, doamnelor directoare C.O. Costea și M. C. Popa., pentru susținere și implicare!

                              Sărbători binecuvântate tuturor!

                              ULTIMELE ȘTIRI