– Pe 23 noiembrie, in Japonia se sarbatoreste Ziua Recunostintei Muncii. Din câte stii tu, din ce ai vazut, cum este apreciata munca in Tara Soarelui Rasare, exista si la ei zicala “noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc?”
– Aici e o intreaga poveste. Munca e incununarea anilor de studii si scopul japonezilor in viata e sa aiba un serviciu bun. Lucrurile sunt destul de diferite fata de Occident si spun asta pentru ca un japonez nu-si considera colegii de munca rivali, ci membri ai aceleasi echipe. Toti muncesc pentru a depasi companiile concurente si nu se lupta unul cu altul pentru un post sau o pozitie mai buna. Plus ca sunt foarte rare cazurile când un japonez isi schimba locul de munca.
De obicei iese la pensie din locul de unde s-a angajat. Si de aici incepe nebunia, pentru ca se vâneza companiile mari, stabile, prestigioase. Ca sa ai un astfel de post, trebuie sa fii absolvent de o universitate buna. Si pentru asta, de mici, pe lânga scoala, fac pregatiri organizate in Scoala dupa Scoala, ca sa fie acceptati la un liceu bun si apoi la o facultate buna. Pe mine in toata povestea asta m-a fascinat organizarea.
Cu un an inainte sa termini facultatea, incep recrutarile. Toate companiile angajeaza in acelasi moment. Te duci la seminarul ce prezinta compania, te iscrii pe liste si apoi mergi la interviuri, 10-20. Apoi vezi care te-au acceptat si le raspunzi daca le accepti oferta sau nu. Logic, alegi ce e mai bun pentru tine. Nu conteaza ca ai terminat un master in bio-chimie si anul ala nu e niciun loc de munca in domeniul acela, te angajezi ca agent de vânzari la o firma de pesticide, cu timpul o sa cresti si o sa ajungi sa faci tu pesticidele alea. Si acum, intorcandu-ma la intrebare. Se fac ca muncesc? Nu, din câte stiu si vad. Nu se sta pe facebook sau sa se joace pe calculator. Pentru ei compania este sfânta, ca si locul de munca.
–––––––––––––
Universitatea Waseda a fost infiintata in 1882, are in prezent 13 facultati pentru studii de licenta si 23 de scoli de master si doctorat, dar si un numar mare de institutii de cercetare afiliate. Printre absolventi se numara 7 prim-ministri post razboi si numerosi directori de companii multinationale. Este considerata cea mai buna univeristate privata din Tokyo.
––––––––––––––––
– Cum a ajuns un bacauan in Japonia, la mii de kilometri, intr-o tara despre care majoritatea românilor stiu doar ca este singura tara care are un imparat, ca florile preferate sunt crizantema (floarea curtii imparatesti) si ciresul, ca onoarea este mai presus chiar de familie?
– Domnul professor Fideliu Paulet-Crainiceanu de la Facultatea de Constructii si Instalatii din Iasi a fost coordonatorul meu de licenta si dumnealui e absolvent de doctorat la Yokohama State University – Japonia. In timp a tinut legatura cu profesorii de acolo si de aceea, primeste in fiecare an formulare pentru studenti care vor sa studieze la ei.
In anul in care am incercat eu, profesorul ce se ocupa de acest program la Yokohama, s-a mutat la Waseda University, in Tokyo. Asa ca am primit formulare de la doua univesitati. Initial nu am vrut sa ma duc, nu stiam mai nimic despre Japonia, nu am fost un fan al culturii lor si nu stiam decât lucrurile invatate in scoala. Apoi am spus sa incerc. Erau cinci locuri la Yokohama si sapte la Waseda. Locurile astea erau pentru orice specializare, pentru studenti din orice tara. Am zis ca sansele sunt mici, dar incerc…si am fost acceptat la Waseda. Unul din cei sapte.
– Imi spuneai ca studiezi ingineria seismica, efectele cutremurelor asupra cladirilor civile. De unde aceasta pasiune, specializare, pentru o asemenea disciplina?
– Masterul pe care il studiez aici e un master pe inginerie seismica. Am ales specializarea asta pentru ca Japonia e tara cutremurelor si tara tehnologiei. In inginerie seismica se invata din greseli. Vine cutremurul, face prapad, dupa care incepi sa analizezi ce a fost bine si ce nu, in proiectare. Nu exista atâta conoastere incât sa spui ca ai reteta perfecta. In România codurile de proiectare se fac dupa cutremurul din ’77 si unul din 2000.
Cel din 2000 a fost mic insa a avut niste caracteristici noi si atunci a influentat codurile. In Japonia se produc o sumedenie de cutremure, deci experienta lor in domeniu e mai mare. Asa ca m-am gândit ca am ce invata. Plus ca totul porneste de la pasiunea mea pentru constructii, pe care o mostenesc de la bunicul si de la matusa mea. Bunicul a lucrat in constructii, ca administrator, matusa, care imi e si nasa, e inginer constructor.
– De obicei, asemenea studii, in Europa au ca durata cinci-sase luni, tu ai deja doi ani, in august trebuie sa-ti sustii lucrarea finala. Cine sustine financiar pregatirea ta?
– Guvernul japonez are un program numit MEXT. E o bursa pe care o ofera studentilor din tarile in curs de dezvoltare. Sunt vreo 10 universitati ce au intre 5 si 10 locuri pentru studentii straini ce vin sa studieze cu astfel de bursa. E o bursa ce pare mare. E cam 1300 de dolari pe luna, insa mai mult de jumatate, se duce numai pe taxa de camin.
Tokyo e cel mai scump oras din lume, totul e scump aici. Bursa e gândita in asa fel incât sa ai o viata normala. Sa ai bani de servicii, mâncare si eventual sa mergi la un muzeu in weekend sau sa iti cumperi ceva de imbracat sau vreo “jucarica”.
––––––––––––––
Marea diferenta de abordare e raportul teorie vs practica. La noi e multa teorie, la ei e mai multa practica. Japonia aloca foarte multi bani pentru cercetare, noi nu avem bani sau nu se dau bani pentru cercetare.
––––––––––––
– In România ai terminat “Gheorghe Asachi” din Iasi, plus Master-ul, cu dizertatia pe tema sigurantei constructiilor. Exista diferente de abordare in institutiile de invatamânt din cele doua tari?
– Masterul nu l-am terminat. Am facut un an si apoi am plecat in Japonia. Urmeaza sa-l termin când ma intorc. E un master in Reabilitare si Cresterea Sigurantei in constructii. El se leaga intr-un fel de masterul din Japonia. Spuneam mai sus ca am mostenit din familie pasiunea pentru constructii. Ei, de la mama am luat pasiunea pentru cladirile vechi.
Visul meu e sa lucrez la UNESCO. Vreau sa fac reabilitare de monumente si asta e foarte greu. Apopo de inginerie seismica, la Iasi e singura platoforma seismica din tara, care a fost donata de Ispecoratul de Stat in Constructii, pe vremea când era condus de matusa mea, Irina Jianu. La Waseda nu au asa ceva, insa profesorul are contracte cu diverse centre de cercetare, unde se pot face tot felul de experimente.
– In Japonia se inregistreaza – am citit – peste 1500 de cutremure in fiecare an, 1,3 cutremure pe luna. Cum poti trai intr-o asemenea tara?
– Eu am simtit pâna acum 95 de cutremure. Aici e un lucru interesant. Eu stiu ce trebuie facut in caz de cutremur, eu inteleg fenomenul, stiu de ce crapa un perete in casa, stiu ca daca crapa stâlpul nu e bine, insa daca crapa un perete e foarte bine.
Am prins un cutremur de 7,8. Eram pe o straduta cu multe case de lemn, apropiate una de alta. Mi-am dat seama ca se misca pamântul cu mine si m-am uitat la case si le vedeam cum se unduiesc. Calm, m-am mutat pe mijlocul strazii, ca sa nu-mi cada ceva in cap si am asteptat sa se termine. In asemenea situatii, calmul, luciditatea sunt vitale. Apoi au inceput telefoanele si mesajele de acasa.
Presa din România era cu titluri de genul: “Cutremur devastator in Japonia”. De cele mai multe ori presa, o parte a presei creaza panica, cred ca ar trebui sa angajeze pe cineva cu experienta, sa le cuminteasca titlurile. Nu se intâmplase nimic. Japonia e proiectata bine pentru astfel de cazuri. E vorba de educatie, de pregatire. Presa, in Japonia, aduce informatii.
––––––––––––––-
Seismologia si ingineria seismica sunt doua lucruri diferite. Una e cu fizica pamântului, alta e cu constructiile. Dupa cum am mai spus, in domeniul asta se invata din greseli, si din cutremure. E cinic, stiu. Dar asa functioneza.
––––––––––––––
– Ce stiu, cum se comporta japonezii in asemenea situatii?
– Japonezii invata din scoala ce si cum trebuie sa faca. La mine in laborator am o colega ce studiaza comportamentul uman in caz de cutremur. A descoperit un lucru foarte interesant: familiile cu copii mici, de gradinita sau scoala, au avut o rata mai mare de supravietuire. In cutremurul din martie 2011 s-a murit din cauza valului de Tsunami, si nu din cauza cutremurului de magnitudine 9,0. Oamenii maturi când aud la radio ca vine valul mare, adapostiti-va! isi spun ca nu e dracul atât ne negru. Avem zid de protectie, scapam.
Pai nu e asa, zidul ala nu rezista la atâta presiune, el cedeaza, ca nu e baraj, iti ofera câteva minute bune in plus. Copiii nu sunt asa. Ei au invatat in scoala ca trebuie sa se adaposteasca când aud anuntul, si asta fac: isi bat parintii la cap pâna pleaca din casa. Asa trebuie sa se intâmple si la noi.
– La noi, la fiecare doua zile suntem amenintati ca va fi un mare cutremur. Se discuta asemenea teme in mass-media, in scoli, in ONG-uri?
– Marele proiect din laboratorul profesorului meu este despre un viitor posibil cutremur in zona de port a orasului Tokyo. Sunt foarte multe probleme acolo. De la industrie, pâna la accesul in port. Da, se discuta despre cutremure, insa nu ca la noi. La noi totul e “Soc! Dezastru!”, la ei e diferit, ei spun hai sa ne gândim ce facem pentru a gasi o solutie pe care s-o si implementam pâna când vine cutremurul. Sunt mult mai pragmatici.
– Tu studiezi “efectele cutremurelor asupra constructiilor civile”, deci: efectele. Atunci, cine se ocupa de proiectare, de constructia lor, cum sunt normele, dar mai ales cum se respecta?
– De respectat cred ca se respecta mai bine decât la noi. Si la noi se respecta, insa la noi se fura mult si nu stii daca, in final, chiar ai câta armatura trebuie, daca nea’ Dorel n-a furat niste otel beton ca sa-si faca si el niste scari la casa. Aici e problema, si este una grava.
– In septembrie termini, vii in tara, care sunt proeictele tale, ce vrei sa faci?
– Când ajung ma intorc la Iasi sa termin masterul de acolo. Ma gândesc la un doctorat, insa nu stiu unde si cum. As vrea sa caut o bursa undeva in Europa, insa criza asta a cam ras bursele. Pe de alta parte, ma gândesc la un proiect mare de educare a copiilor in caz de cutremur. Dar ceva serios, nu prostiile care se fac acum. Pentru asta o sa incerc sa o conving pe mama sa ma ajute, sa facem un proiect si sa-l propunem la Ministerul Educatiei.
– Doi ani in Japonia. Cum te-ai descurcat cu limba, mâncarea, obiceiurile, programul, cazarea?
– Japoneza nu stiu deloc. Si asta pentru ca atunci când am completat formularele pentru facultate am bifat ca nu ma intereseaza curs intensiv de japoneza. Am crezut ca asta o sa insemne 6 luni de limba si apoi ma trimti la scoala, si nu vroiam asta.
Cu toate celalalte am avut un soc cultural, ce m-a facut sa iubesc tara asta. In fiecare zi invat ceva nou, in fiecare zi Japonia ma mai uimeste cu ceva. In caminul in care stau am micul dejun si cina asigurate in fiecare zi, mai putin duminica si in sarbatorile oficiale.
Asa ca gatesc duminica sau sâmbata la prânz, când sunt acasa. In ultimul timp nu prea am mai iesit. Fie a plouat mult, fie a fost prea cald, iar acum mai e si perioada cu sustinerea tezei, numai de plimbari nu am avut chef.
Da, am incercat sa gatesc, furând retetele din restaurantele in care am fost. Gatesc mai mult retete chinezesti si taivaneze, ca imi place mai mult bucataria lor. In Tokyo sunt 2000 de români, am o mâna de prieteni români, ce studiaza si ei aici, sunt oameni de valoare, de la care am invatat multe pentru ca sunt niponologi. Fara ei mi-ar fi fost greu, pentru ca japonezii sunt mai reci, un pic indiferenti fata de straini, nu prea leaga prietenii ca la noi: sa iesi in oras la o bere si sa pierzi timpul la palavre. La ei Karaoke si baut la ora fixa.
–––––––––––-
Japonezii muncesc de dimineata pâna seara, de luni pâna sâmbata, iar duminicile si le petrec in familie, fie merg la competitii sportive, fie se duc la onsen (baie publica – au multe ape termale) sau se plimba prin parcuri, fac gimnastica.
–––––––––––––––
– Ce faci cu timpul liber? Povesteste-mi despre Japonia, despre japonezi, despre cultura lor, mai ales despre munca?
– In timpul liber incerc sa vizitez câte ceva. Fie ca e vorba de cartiere din Tokyo sau de orase din apropiere. In vacante am fost mai departe de “casa” si am vizitat Osaka, Kyoto, Nara, Kobe, Himeji, Nikko. Am vizitat muzee, temple sau cartiere comerciale. Japonia e diferita, si cred ca totul porneste de la religie.
Ei sunt shintonisti si budisti, au foarte multe temple si ceremonii, diferite fata de ceea ce avem noi. Ce mai fac? Am inceput sa scriu pe blog in urma cu aproape sase ani. La inceput a fost un loc in care incercam sa ma redescopar si sa impartasesc cu cei din jur ceea ce imi place mie. De doi ani, e mai mult despre Japonia mea, despre aventurile mele aici.
– La noi se cânta prohodul presei tiparita, care este situatia acolo?
– Japonezul e conservator, deci presa scrisa inca merge. Zilnic vad oameni in tren care citesc presa. Chiar m-am uitat pe un raport si am vazut ca tirajele nu sunt in scadere.
– Multi români ramân, dupa studii, in tari europene. Vii acasa sau te bate gândul sa ramâi acolo?
– Bursa MEXT e oferita de Guvernul japonez studentilor din tari in curs de dezvoltare. In contract spune clar ca trebuie sa te intorci acasa cel putin trei ani si sa impartasesti ceea ce ai invatat aici.
-Am vazut, cu multi ani in urma un film, facut – atentie! – de americani. Se chema “De ce Japonia poate si America nu”. De ce Japonia poate si România nu?
– Cred ca Japonia poate pentru ca e o tara nationalista. O sa spuneti ca si americanii sunt nationalisti, dar e un pic diferit. Americanii isi vad tara ca un produs pe care incearca sa-l vânda, facându-i reclama, japonezii au un nationalism un pic diferit, fiecare om incearca sa faca ceva pentru ca tara lor sa fie un exemplu. Un profesor de aici spunea ca Japonia poate si SUA nu pentru ca aici se lucreaza in echipa si nu se manânca unul pe altul.
Eu cred ca Japonia poate pentru ca gândeste in perspectiva si face multe lucruri pentru a preveni un dezastru, de exemplu. Noi, occidentalii, dar si românii facem o cruce mare si spunem: “Doamne ajuta sa nu se intâmple anul asta sau sa ne ocoleasca dezastrul”.
Ei nu fac asa, construiesc bariere de tsunami, au cimentat toate râurile si le-au marit bazinele ca sa nu fie probleme cu inundatiile si isi fac strategii de viitor. Noi avem probleme cu inundatiile in fiecare an. Dar dupa ce trec, nu ne gândim sa curatam albiile de râu, sa le marim sau sa le betonam, ca sa nu mai avem probleme si anul viitor. Vedeti?
–––––––––––––
Nu mi-au placut profesorii care nu recunosc ca au gresit. De aceea nici nu prea am fost iubit de multi profesori, pentru ca am comentat când nu mi-a placut ceva. Mi-au placut profesorii care te puneau sa gândesti si iti cereu opinia, cei care nu iti furnizau informatia pe principiul “Crede si nu cerceta”.
–––––––––––––––
– Se simte criza in Japonia?
– Ministrul japonez de finante care e si vicepremier a spus ca Japonia nu se afla in criza pentru ca bancherii nu stiu engleza si nu au cumparat instrumente financiare riscante pentru ca era prea complicat de inteles in engleza. Criza se simte prea putin. Au micsorat un pic bursa anul trecut si cica japonezii se plimba mai putin in vacante.
– Dupa doi ani de studii in Japonia, cum vezi acum invatamântul nostru, liceal si universitar? Dau japonezii spaga ca sa ia examenele?
– Nu vreau sa intru in amanunte fata de sistemul nostru de invatamânt. Pe scurt o sa spun ca e in moarte clinica si fiecare ministru care vine il mai machiaza un pic, dupa care il scoate la balcon sa arate ca inca traieste.
Nu cred ca se da spaga la examene in Japonia. De copiat la examene, cred ca se copiaza. Altfel nu imi explic regulile atât de severe de la examene. Nu ai voie decât cu un creion si o radiera si subiectele se scriu pe foi date de profesor. Te semnezi pe fiecare pagina, lânga semnatura profesorului, sala e supravegheata de patru persoane si nu iese nimeni din sala pâna nu s-a terminat examenul.
– Cum au reationat parintii când ai hotarât sa mergi in Japonia? Ati avut o relatie democratica, de prietenie? Dar cu profesorii?
– Mama a fost cea care a insistat sa merg. Venisem intr-un weekend acasa si i-am spus ca ma tot bate la cap profesorul sa aplic pentru o bursa in Japonia. Am facut precizarea ca nu prea ma trage inima. Am discutat si m-a convins, ca e o sansa de care trebuie sa profit. Asa ca imediat dupa aceea m-am dus la profesor si i-am spus ca m-am razgândit.
Iata-ma in Japonia, chiar la sfârsit de aplicatie. Am o relatie extraordinara in familie si le sunt recunoscator, le multumesc, ii sarut (asta nu scrieti). Vorbim aproape zilnic pe internet, cei de acasa sunt la curent cu ceea ce fac eu aici si eu cu ce se intâmpla acasa. Imi place ca in Japonia când profesorii mai uita o formula, incep sa râda, o cauta prin foi si nu se rusineaza.
Cu totii suntem oameni si nu robotei ca sa stim pe de rost niste formule. Trebuie sa stim principii si unde sa cautam informatia. Am tot respectul pentru domnul profesor Paulet si pentru doamna profesoara Lungu. De aceea le si scriu des. Sunt profesori in Vrânceanu, ca domnul profesor Andrei sau doamna profesoara Alexandrescu pe care ii stimez, cu care inca mentin relatii strânse si ii vizitez când am ocazia. Si nu sunt singurii. Am avut profesori foarte buni in liceu si in facultate.
––––––––––––––
Eu locuiesc in Kodaira, unul din cele 26 de municipii ce se afla in administratia Guvernului metropolitan, insa nu face parte din orasul Tokyo. Orasul are o popularie de 180. 049 de locuitori, o densitate de 8.800 persoane pe kp (conform recensamântului din 2011). Suprafata orasului e de 20,55 km patrati.
––––––––––––––-
– Provii dintr-o familie de intelectuali, a fost un avantaj pentru tine in scoala?
– Intr-o Românie manelizata, nu. Mi-a fost greu sa gasesc oameni cu care sa discut despre o carte sau cu care sa merg la teatru. In scoala generala eram luat peste picior si considerat tocilar. Plus ca toti ma considerau cu pile pentru ca mama este profesoara, fie era directoare in scoala sau inspector general.
Sigur ca a fost si este un avantaj, m-am nascut si am crescut intr-o casa cu ferestrele larg deschise. In Japonia, lumea e mult mai educata, mai concreta. Profesorul meu mi-a spus ca pierd timp citind literatura in tren (fac naveta cu trenul, 20 de minute dus, 20 de minute intors), ca mai bine ar fi sa citesc articole de constructii, decât romane, literatura nu-i pentru ingineri.
Este complicat sa dai verdicte unui popor cu doua milenii de cultura. Japonia e o tara fascinanta, iti trebuie multi ani sa o cunosti, japonezii formeaza un popor extrem de sensibil, deschis spre studiu, cercetare, dar nu-si uita traditiile, obiceiurile, istoria ei fabuloasa, insa eu abia astept sa vin acasa.
