marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4271

Tetratlon/ Olimpiada Nationala a Sportului Scolar

Scoala „Alexandru Ioan Cuza”, locul 2 pe Moldova

Atletii de la Scoala „Alexandru Ioan Cuza” din Bacau au facut o figura foarte frumoasa la actuala editie a Olimpiadei Nationale a Sportului Scolar. Câstigatori detasati ai fazei judetene, elevii profesorului Costel Paduraru au fost foarte aproape de a se impune si in concursul zonal de tetratlon desfasurat luni, la Sala de Atletism din Bacau. In ciuda faptului ca au concurat impotriva unor unitati de invatamânt cu profil sportiv, care au in componenta atleti cu acte in regula, bacauanii au tinut steagul sus, adjudecându-si locul secund pe Moldova. In componenta Catalin Fagaras, Razvan Murgu, Mihaita Rusu, Paul Andrici si Alin Stoleru, Sc. „Alexandru Ioan Cuza” a totalizat 1095 de puncte, fiind devansata de LPS Iasi, cu 1123 p. Locul 3 din cele sase calificate la Zona Moldovei a fost ocupat de LPS Botosani, cu 965 puncte. „Sunt mândru de prestatia elevilor mei, chiar daca ei nu au in programul scolar decât o ora de educatie fizica pe saptamâna si au fost nevoiti sa concureze cu atleti in toata regula. In plus, pentru acest concurs ne-au lipsit si doi componenti de baza. Probabil ca daca am fi fost in formula completa, am fi reusit calificarea la faza finala a Olimpiadei, de la Râmnicu-Vâlcea”, a subliniat profesorul Costel Paduraru.

La arme, noua tinerime româna!

Imediat dupa decembrie 1989, tinerii mai ales au evadat din lagarul crud si aberant al abia impuscatului tovaras secretar general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceausescu. Au rupt granitele ca sa-i vada pe domnii capitalisti, patroni ai fabricelor si uzinelor particulare unde se produceau produsele la care au visat toata copilaria, adolescenta si prima tinerete. Bineinteles ca ar fi vrut sa lucreze pe salarii uriase in respectivele fabrici si uzine. Insa, pentru multi, socul a fost atât de mare incât au dat inapoi in fata unei societati de neinteles, mai ales ca nu erau pregatiti deloc sa faca fata unor rigori impamântenite in Occident timp de secole. Asa ca s-au intors in tara sa traiasca tranzitia interminabila, sa probeze democratia originala a lui Iliescu, privatizarea ambetata a lui Vacaroiu si sa se iluzioneze ca Ion Ratiu va reusi sa le convinga bunicii si parinti ca tot economia de piata este solutia pentru a avea o sansa intr-o lume a competitiei. Ei, tinerii de atunci, au asistat neputinciosi la impotrivirea prosteasca la privatizari – “Nu ne vindem tara!” Binenteles ca nu am vândut-o, am dat-o gratis! Au urmat inflatia, somajul, munca pe nimic la noii patroni români, creditele la banci si… copiii. Copiii carora nu au reusit sa le ofere decât blugi, calculatoare, telefoane destepte si o ingrozitoare lipsa de viitor. Ei, tinerii din decembrie 1989, s-au blazat, au obosit, nu prea mai vor nimic altceva decât sa ajunga la pensie, desi se vede ca nici aia nu mai este sigura. Tinerii din 2013 vor altceva, desi nu i-a ajutat nimeni sa stie ce-i acel altceva, insa incearca sa scape din tunelul la capatul caruia luminita nu se mai aprinde. Unii invata cu drag si spot, iar apoi isi depun dosarele la universitati din Occidentul in fata caruia parintii lor au dat inapoi. Lor nu le este frica, mai ales ca si-au probat valoarea la concursuri si olimpiade internationale. Alti tineri, mai putin dotati pentru lucrurile mintii, dar onesti si harnici, incearca sa-si descopere in România un rost al vietii. Dupa ce tatii lor au fugit de armata, baietii, si fetele, chiar, aleg sa devina militari cu acte-n regula. Nu din patriotism neaparat, desi sentimentul exista, ci dintr-un pragmatism binefacator. Mai sunt si dintre cei care au avut curajul si puterea sa-si faca o cariera printr-o multinationala care-i stoarce de energie si idei. Toti acestia sunt viitoarea Armata a României, cea care va declansa insurectia capitalista reala intr-o tara lasata la jumatatea drumului de parintii lor. Eu am incredere ca vor invinge pentru ei, dar si pentru noi, prizonierii bataliilor pe care n-am stiut sa le câstigam.

Armata – varianta de viitor

    Tinerii bacauani vor „de straja Patriei”

    In aceasta perioada, ofiterii de la Centrul Militar Judetean Bacau fac recrutari pentru scolile militare. Sunt disponibile sute de locuri, atât pentru licee, cât si pentru invatamântul superior si, spre surprinderea tuturor, tinerii au inceput sa fie tot mai interesati de o cariera in uniforma.

    Un loc de munca sigur la finalizarea studiilor, locuinta de serviciu sau bani pentru chirie, sunt câteva dintre avantajele pe care le au tinerii care aleg cariera militara. Centrul Militar Judetean Bacau face recrutari pentru unitatile de invatamânt de profil, iar absolventii au inceput sa bata tot mai des la usa institutiei. Este si cazul lui Daniel Cernat. Acest tânar isi iubeste tara si ii respecta pe cei care locuiesc aici, iar aceste lucruri l-au motivat sa faca acest pas. Dar pâna sa ajunga la examenele de admitere, candidatii trebuie sa indeplineasca mai multe criterii. Pentru cei care vor sa mearga la liceul militar trebuie sa aiba vârsta de cel mult 16 ani, impliniti in 2013, si sa fi promovat testarea nationala. Pentru scolile de ofiteri, vârsta maxima este 26 de ani si 24 pentru aviatie, impliniti anul acesta, si sa fi trecut cu bine de Bac. In cazul scolilor de maistri militari, vârsta maxima este de 28 de ani. Recrutarea candidatilor se face la sediul Biroului de Informare Recrutare Bacau pâna la sfârsitul lunii aprilie, pentru colegiile militare, si pâna la sfârsitul lui iunie pentru ofiteri si maistri miltari. Dupa inscriere, candidatii vor sustine selectia in cadrul Centrului zonal de selectie si orientare Câmpulung Moldovenesc care consta in evaluare psihologica, probe fizice si interviu de evaluare finala. Pâna acum, la colegii s-au inscris 31 de elevi, pentru studii universitare 20 de tineri, iar pentru cele postliceale 18 persoane. Mai multe informatii pot fi obtinute de la sediul Biroului de Recrutare, din strada Energiei nr. 1, Bacau. Anul trecut, 7 bacauani au reusit la institutiile de invatamânt superior, 5 la cele de maistri si 13 la liceele militare.

    „M-a determinat in primul rând corectitudinea, spiritul de aparare a tarii, profesionalismul si respectul fata de poporul român, dar conteaza si faptul ca o sa am un loc de munca dupa absolvire. Eu vreau sa merg la Academia Fortelor Terestre din Sibiu.” – Daniel Cernat

    „Suntem multumiti de cum decurg lucrurile. Ne bucura faptul ca din ce in ce mai multi tinerii vor sa imbratiseze o cariera militara. Pentru ei, toate cheltuielile de cazare, hrana, echipament sau transport sunt suportate de catre Ministerul Apararii Nationale, iar avantaje sunt si dupa ce termina aceste scoli.”
      – lt. col. Ioan Tita – ofiter de relatii publice CMJ Bacau

    Oferta educationala
    Colegiul Militar „Stefan cel Mare” din Câmpulung –Moldovenesc – 120 locuri Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza – 120 locuri
    Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba – Iulia – 120 locuri
    Scoala Militara de Maistri Militari si Subofiteri a Fortelor Terestre „Basarab I” Pitesti – 68 locuri
    Scoala Militara a Fortelor Aeriene „Traian Vuia” Boboc – 38 de locuri
    Scoala Militara a Fortelor Navale „Amiral I. Murgescu” Constanta – 30 de locuri.
    Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” Sibiu – 161 de locuri
    Academia Fortelor Aeriene „Henri Coanda” Brasov – 35 locuri
    Academia Navala „Mircea cel Batrân” Constanta – 30 locuri,
    Academia Tehnica Militara Bucuresti – 53 locuri
    Institutul Medico –Militar cu 40 de locuri (30 in Bucuresti si 10 la Tg. Mures).

    Bacauanii sunt cinstiti, dar saraci

    O rata a criminalitatii de doua ori mai mica decât media nationala, dar si cu o speranta de viata mai mica decât a conationalilor nostri. Astfel se prezinta judetul Bacau intr-un top realizat de jurnalistii de la gândul.info, pe baza indicatorilor socio-economici precum rata somajului, salariul mediu net, suprafata spatiilor verzi, rata criminalitatii, procentul gospodariilor conectate la reteaua de canalizare, PIB-ul pe cap de locuitor si speranta de viata. Judetul Bacau se claseaza, pe baza acestor indicatori, pe locul 23 in topul judetelor cu cel mai ridicat nivel de trai. Rata criminalitatii este scazuta, inregistrându-se doar 129 de condamnari la 100.000 de persoane. Din pacate, media judetului nostru este trasa in jos de dotarea locuintelor cu principalele instalatii si dependinte. La ultimul recensamânt, datele au aratat ca din totalul locuintelor din judet, doar 55 la suta au alimentare cu apa, 51 la suta detin baie in interiorul locuintei si nici macar in municipiu procentul nu este de suta la suta. Doar 94 la suta din locuintele din municipiu dispun de baie in interior. Doar 54 la suta din locuinte sunt racordate la sistemul de canalizare. La capitolul productivitatea muncii, bacauanii nu stau foarte bine, media lor fiind de 4.626 de euro, cu 32 la suta sub media nationala de 6.826 euro. Jurnalistii nu trec cu vederea aportul pe care il aduc economiei locale firmele detinute de Dorinel Umbrarescu, dar si cea apartinând fratilor Paval. In 2011, acestea trei au raportat cifre de afaceri cumulat de 800 de milioane de euro si au oferit locuri de munca pentru circa 6.000 de persoane. Salariul mediu al bacauanilor in 2012 a fost putin peste 1.200 de lei, iar somajul de circa 6 la suta. Speranta de viata a bacauanilor este mai mica decât media nationala cu un an de zile. In medie, un bacauan traieste pâna la 72,3 ani. Potrivit Comsiei Nationale de Prognoza, bacauanii vor câstiga in 2013 sub media salariala a angajatilor din Iasi. Acestia vor lua aproape 1.500 de lei pentru o luna de munca, in timp ce bacauanii cu 200 de lei mai putin.

    Numarul salariatilor, in scadere continua

    Numarul de salariati in judetul Bacau s-a prabusit dupa anul 2008. Astfel, daca in 2008 figurau in evidente 122.000 de salariati, in 2009 mai erau 110.000, iar anul acesta vor fi doar 101.000 salariati, dupa cum estimeaza Comisia Nationala de Prognoza. Motivatia acestei involutii este legata de prabusirea economica produsa de criza financiara, ceea ce i-a trimis pe multi salariati in somaj sau in cautarea unor locuri de munca in afara tarii. Totusi, Comisia estimeaza ca de acum urmeaza o crestere timida a numarului de salariati, care va ajunge in 2016 la 103.000, in timp ce somajul va scadea, dar tot cu valori mici. Din acest punct de vedere, Bacaul urmeaza traseul intregii Regiuni Nord-Est, fiind al doilea dupa judetul Iasi.

    Andreea G.

    Ovidiu P.

    1,8 milioane de lei – subventii pentru abonatii CET

      1,8 milioane de lei – aceasta este suma care le-a asigurat caldura subventionata celor peste 5.000 de bacauani care sunt abonatii CET Bacau. Si in iarna 2012-2013, autoritatile locale au acordat subventii pâna la suta la suta la facturile de la caldura pentru cei care au semnat conventia individuala. Subventia s-a acordat pentru perioada 1 noiembrie 2012 – 31 martie 2013, celor cu un venit net mediu lunar pe membru de familie de pâna la 786 de lei in cazul familiei si pâna la 1.082 lei in cazul persoanei singure. Limitele sunt cele care au fost luate in considerare si in sezonul rece precedent. In cazul familiilor care sunt racordate la sistemul centralizat si care au un venit net de pâna in 155 lei pe fiecare membru component, 90 la suta din factura (consumul mediu lunar) a fost acoperit de la bugetul de stat. Gradul de compensare scade pe masura ce cresc veniturile, astfel ca cel mai putin au primit cei cu venituri intre 786,1 lei si 1.082 lei, in cazul celor din urma compensarea fiind de 10 la suta. Diferenta intre ce da statul si pâna la suta la suta a fost acoperit de Primaria Bacau, insa doar pentru cei care sunt racordati la CET si au conventie individuala.

      Circa 17.600 de apartamente mai erau racordate la CET la intrarea in iarna, insa nu toti proprietarii au dorit sa semneze conventia care ii leaga de furnizor. In iarna trecuta, in medie 4.000 de familii au fost sprijinite cu aproximativ 600.000 de lei lunar din bugetul local pentru acoperirea costurilor cu incalzirea. La votarea proiectului de hotarâre in baza caruia s-au acordat subventii si in acest sezon s-au opus consilierii PP-DD, desi si cei de la PDL au dorit ca toti bacauanii, inclusiv cei cu centrale termice de apartament sa poata fi sprijiniti financiar la acoperirea facturilor.

      „In perioada noiembrie 2012 – februarie 2013, un numar total de 5.381 bacauani au beneficiat de subventii la ajutoarele de caldura. Efortul bugetului local a fost de 1,86 milioane de lei. Cu exceptia a circa 250 de persoane care au primit numai de la bugetul de stat subventie, toti ceilalti s-au incadrat sa primeasca si subventie de la bugetul local”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau.

       

      De la bugetul de stat suma alocata subventiilor pentru acest interval a fost de 1.035.407 lei. Chiar daca anul acesta s-au mai acordat subventii la caldura, nu se stie ce se va intâmpla in sezonul viitor. Uniunea Europeana a impus tarii noastre mentinerea subventiilor numai pentru categoriile cu adevarat sarace. Calendarul liberalizarilor la curent si gaze arata ca in cinci ani scumpirea la gaze si curent va fi si de 70 la suta. Deocamdata, pentru 2013 scumpirea va fi de zece procente la gaze si de 12 procente in fiecare an, pâna in 2018. In total, facturile vor fi mai mari cu 75 la suta. In ceea ce priveste energia electrica, calendarul liberalizarii va fi mai lung pentru consumatorii casnici. In acest an, 10 la suta din energia consumata de casnici va proveni, de la 1 iulie, din piata libera, urmând ca procentul sa ajunga la 90 la suta in iulie 2017.

       

      Putine inmatriculari, in asteptarea „Rablei”

        Numarul inmatricularilor de autovehicule a scazut de la inceputul anului. In primele trei luni din 2013, s-au eliberat mai putine certificate de inmatriculare decât in aceeasi perioada a anului trecut, diferenta fiind de circa 500 de documente, de la 4.459 in 2012 la 3.924 in 2013. A crescut in schimb numarul autorizatiilor provizorii eliberate. „Acest lucru s-a intâmplat si pe fondul incertitudinii. Soferii au asteptat probabil noua formula a timbrului de mediu pentru a vedea ce vor face cu autovehiculele. Serviciul nostru a eliberat 3112 autorizatii provizorii de circulatie, fata de 2844 câte s-au eliberat in primele trei luni din 2012”, a declarat cms.sef Constantin Mihaiescu, de la Serviciul Permise si Inmatriculari Auto Bacau. Bugetul statului s-a imbogatit cu 338.073 lei in urma operatiunilor efectuate de angajatii serviciului.

        Soferii asteapta si noua varianta a programului Rabla, când poate vor gasi prilejul sa-si schimbe autoturismele vechi si poluante cu alte noi. Programul, care cel mai probabil isi va schimba denumirea, si conditiile sale, vor fi supuse dezbaterii publice pe 15 aprilie. Oficialii din Ministerul Mediului vor sa elimine specula si piata neagra a voucherelor, motiv pentru care vor acorda un singur tichet in valoare de 1500 de euro si numai proprietarului care face dovada ca a detinut autoturismul cu cel putin un an de zile inainte de demararea programului. Acesta va fi totusi transmisibil, desi initial autoritatile au anuntat ca nu vor mai pastra aceasta posibilitate. Nu se vor mai putea cumula trei tichete.

        Specula a inceput deja. Internetul este plin de anunturile de vânzare a tichetelor care inca nici nu au fost tiparite pentru aceasta editie, cu un pret deloc mic: 2500 de lei. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, atrage atentia celor interesati ca programul oficial va fi publicat pe site-ul ministerului pe 15 aprilie si ca orice alta informatie de pe alte site-uri nu are legatura cu procedura legala care inca se pune la punct. Totodata, aceasta a anuntat ca va fi o singura emisiune de tichete in cadrul editiei din acest an si ca autoritatile vor colabora cu politia ca aceasta piata sa fie stopata. Nevoia anuala de vouchere se ridica la aproximativ 100.000, ori, de când se deruleaza programul, mereu s-au alocat sume pentru doar jumatate din acest necesar.

        Numarul radierilor din ianuarie, februarie si martie 2013 a ajuns la 2.037, mai putine decât anul trecut, când au fost 2.480.

        Animalele de la Zoo Onesti zboara spre Africa

          Fundatia Vier Pfoten a preluat, ieri dimineata, 4 lei si 2 tigri, de la Gradina Zoologic din Onesti, pentru a le duce in Africa de Sus. În câteva ore, felinele au fost tranchilizate si încarcate într-un camion care urmeaza sa ajunga astazi dupa-amiaza pe aeroportul din Zurich, Elvetia. De aici, vor fi urcate la bordul unui avion cargo cu destinatia Johannesburg, Africa de Sud. Dar calatoria nu se opreste aici ci la 300 de kilometri distanta, in rezervatia Lionsrock, unde vor ajunge joi, 11 aprilie, in total, fiind vorba de o distanta de 15.000 de kilometri. Alti doi lei si doi tigri ramasi la Zoo Onesti vor fi transferati, in aceeasi locatie, peste câteva luni. „Ne bucuram ca înca o gradina zoologica din România a luat decizia corecta de a ne încredinta felinele pentru a le a asigura o viata in conformitate cu nevoile speciei. Ele merita respectul nostru si au dreptul la o viata mai buna”, a declarat Ioana Dungler, director de proiecte la Vier Pfoten Inernational. Aceasta fundatie a fost contactata de Primaria din Onesti anul trecut si a cerut ca animalele sa fie preluate. Zoo Onesti nu mai avea autorizatie din 2007 si cu toate ca animalele erau hranite la timp, analizele au aratat ca au carente grave de minerale si calciu, în vreme ce puii de leu sufera de rahitism si nanism hipofizar.

          Lansare de carte la Universitatea „George Bacovia”

            Universitatea „George Bacovia” va gazdui miercuri, 10 aprilie,  lansarea volumului „Managementul excelentei in institutiile de ordine si siguranta publica”, semnat de lector univ. dr. Nelu Nita. Pe lânga studentii si profesorii institutiei de invatamânt superior, sunt invitati sa participe reprezentanti ai Inspectoratului Judetean de Politie, ai politiilor locale din intreg judetul, sefii Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacau, Gruparii Mobile de Jandarmi si de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, fosti angajati ai Ministerului de Interne, acum pensionari. Cartea vorbeste tocmai de tot ce inseamna conducerea acestor institiutii si are ca obiectiv, asa cum chiar autorul ei a declarat, fundamentarea statului de drept care sa duca la cresterea durabila a calitatii vietii cetateanului din România. Evenimentul va avea loc in Aula „Moldova” a Universitatii „George Bacovia”, cu incepere de la ora 12.00.

            Roxana Neagu

            Producatorii si cumparatorii de lapte sunt chemati la raport

              Toti operatorii care achizitioneaza lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe sunt asteptati Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), Centrul Judeţean Bacau, pentru depunerea declaraţiilor anuale privind livrările, respectiv vânzările, realizate în anul de cotă 2012/2013. Anul de cotă s-a încheiat la 31 martie 2013, iar declaraţiile anuale de vânzări directe trebuie completate şi depuse la Centrul Judeţean Bacău in intervalul 1 aprilie – 14 mai 2013, inclusiv, fără penalizări.

              Producătorilor de lapte care nu depun în termenul legal stabilit declaraţia anuală privind cantităţile comercializate li se aplică penalitatea de retragere a cotei individuale de lapte la rezerva naţională. Pentru cumpărătorii de lapte care nu depun la termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţionate, sunt calculate penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai. De asemenea, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării. In judeţul Bacău, doi cumpărători de lapte au obligaţia depunerii Declaraţiei anuale la livrări, pe baza evidenţelor privind cantităţile de lapte achiziţionate de la producător în anul de cotă 2012-2013 şi 14.117 producători deţinători de cotă la vânzări directe pe baza datelor din caietul fermierului.

              Pregatiri psihosomatice in clasele pregatitoare

                Inscrierile in clasele pregatitoare sunt in toi. Sunt asteptati sa intre pe bacile sistemului de invatamânt primar circa 5.500 de bobocei care indeplinesc conditiile de inscriere. Pentru cei care nu au inca 7 ani, dar parintii doresc sa-i inscrie la scoala, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a stabilit 35 de centre de evaluare psihosomatica a viitorilor elevi, care vor fi testati de un psiholog. 10 dintre aceste centre sunt in Bacau, 2 in Comanesti, 3 in Onesti, câte unul in Buhusi si Moinesti, si alte 17 in diferite zone din mediul rural. Lista acestor centre si scolile arondate lor este publicata pe site-ul Inspectoratului Scolar. Evaluarea unui copil dureaza in jur de 30 de minute, pe un program de la 9 la 18.00. Aceste testari se fac in aceeasi perioada cu inscrierile. Inscrierile in clasa pregatitoare se termina pe 22 aprilie, intr-o prima etapa. A doua etapa, in care se rezolva cazurile copiilor nerepartizati in nicio scoala, este programata in perioada 8-17 mai. Pentru parinti s-a deschis si linia de informare Telverde 0.800.816.234, cu apelare gratuita.

                Anulari din oficiu a documentelor fiscale

                  Agentia Nationala de Administrare Fiscala reaminteste contribuabililor conditiile in care este anulata, din oficiu, inregistrarea in scopuri de TVA a persoanelor impozabile, asa

                  cum sunt prevazute in legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, aceste documente sunt anulate din oficiu in cazul in care asociatii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabila insasi au inscrise in cazierul fiscal una din urmatoarele fapte:

                  – infractiuni de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal;

                  – atragerea raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilita prin decizie a organului fiscal competent ramasa definitiva in sistemul cailor administrative de atac sau prin hotarâre judecatoreasca, dupa caz. In aceste cazuri, anularea inregistrarii in scopuri de TVA este valabila de la data comunicarii Deciziei privind anularea, din oficiu, a inregistrarii in scopuri de TVA. Cu

                  aceeasi data se anuleaza si certificatul de inregistrare in scopuri de TVA. Totodata se anuleaza si inregistrarile efectuate in Registrul persoanelor impozabile care aplica sistemul TVA la incasare si Registrul operatorilor intracomunitari, in masura in care persoanele sunt inscrise in aceste registre.

                  Cinci milioane de lei pentru „Ghiozdanul scolarului”

                    Abandonul scolar in judetul Bacau a crescut in perioada 2004-2011 de la 1,4 la 2 la suta in invatamântul primar, iar in cel gimnazial, de la 2,1 la 2,5 la suta, situându-se peste media nationala (1,6 la suta). Din acest motiv, consilierii judeteni au decis ca proiectul „Ghiozdanul scolarului”, demarat in  toamna 2008, trebuie sa mearga mai departe. Initiativa apartine presedintelui CJ Bacau, Dragos Benea, care afirma ca educatia este direct conditionata de nivelul de trai al parintilor saracia având un puternic impact asupra sanselor copiilor de a-si construi viitorul dorit. Fenomenul este mai accentuat in mediul rural, unde multe familii, neavând venituri, nu pot asigura copiilor rechizitele necesare, iar uneori nici incaltaminte sau hainute, trimitându-si copiii pe rând la scoala sau obligându-i sa renunte pe la 12-13 ani, pentru a munci in gospodarie si la câmp.

                    Scopul proiectului „Ghiozdanul scolarului”, derulat de CJ Bacau, este tocmai ajutorarea elevilor din mediul rural in procesul educational prin acordarea fiecarui copil prescolar si scolar a unui set de rechizite.

                    Conform datelor furnizate de ISJ Bacau, numarul elevilor din mediul rural, clasa zero-clasa a VIII-a, este de 35.669, iar cel al prescolarilor, de 9.367. In total, vor avea nevoie de rechizite 45.036 de copii. Prescolarii vor primi un ghiozdanel cu caiete, carti, creioane si acuarele care vor costa 90 de lei, elevii din ciclul primar, rechizite in valoare de 105 lei, iar cei de gimnaziu, de 111 lei. Programul va fi finantat din bugetul CJ Bacau si se va derula in perioada 2013-2017. Bugetul anual estimat este de 4,7 milioane de lei.

                    Noi sanctiuni pentru agricultori

                      Fermierii care vor sa acceseze fonduri prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) pe masurile de agromediu si pe cele destinate zonelor defavorizate vor fi sanctionati cu sume ce reprezinta intre 5 si 100 la suta din finantarea acordata daca nu respecta conditiile aferente schemei de plati. Conform Ordinului 174, semnat de ministrul Daniel Constantin zilele trecute, sanctiunile vizeaza masurile  211 si 212 pentru zonele defavorizate, masura 214 – „Plati de agromediu”, precum si nerespectarea conditiilor „Eco” in cadrul platilor pe suprafata (SAPS) care vor fi solicitate incepând din 2013. Daca e vorba de neglijenta, sanctiunea nu va depasi 5 la suta, iar in cazul primei repetitii, 15 la suta. Daca abaterea e intentionata, nu va fi mai mica de 20 la suta din subventie si poate ajunge la excluderea totala de la plata.  Scapa de sanctiuni cei morti si cei calamitati. Astfel, conform APIA, fermierul nu va fi sanctionat in cazurile de forta majora si circumstante exceptionale: decesul fermierului, incapacitatea profesionala de lunga durata, exproprierea unei parti importante a exploatatiei, daca aceasta nu a fost previzionata la data la care angajamentul a fost semnat, o catastrofa naturala de proportii care afecteaza grav exploatatia.

                      La Spitalul Judetean de Urgenta, citostaticele, in limita strictului necesar

                        Pentru a rezolva criza citostaticelor din spitale, conducerea Ministerului Sanatatii (MS), prin Comisia de Oncologie, a elaborat scheme alternative de tratament pe care le-a transmis in teritoriu. Intr-un comunicat de presa, conducerea MS precizeaza ca prin urmare spitalele se pot aproviziona in orice moment de la distribuitorii de pe piata care comercializeaza aceste produse, incât pacientii sa aiba acces la tratamentul necesar. In acelasi timp, insa, MS publica, in data de 5 aprilie, o lista cu 26 de medicamente esentiale in tratamentul efectuat in spitale si stocul existent la acestea. In aceasta lista se recunoaste ca, totusi, câteva produse farmaceutice lipsesc chiar si de la Unifarm, distribuitorul principal. Astfel, potrivit listei, spitalele din tara nu au Carmustina de 100 mg, cu administrare parenterala (injectabila), care nu se mai fabrica de catre producator, Malfalanum 20 mg (tablete) si Teniposide 50 mg (injectabil). Aceste medicamente nu sunt la Unifarm si la niciun alt distribuitor, dar, dupa cum sustine MS, pentru toate trei exista scheme alternative de tratament. Nici Dacarbazinum de 500 mg (injectabil) nu era, la momentul respectiv, in spitale, dar Unifarm il avea. Probleme sunt, insa, si cu alte citostatice, pentru ca se gasesc in cantitati mici in spitale. In 5 aprilie, din Vinblastinum erau numai 18 cutii in toate spitalele din tara. Ministerul Sanatatii a precizat, insa, ca urmeaza ca Unifarm sa achizitioneze 10.000 cutii. Conducerea MS a alocat 800.000 euro pentru aprovizionarea cu medicamentele necesare tratamentului oncologic, dar mai dureaza pâna ce se va asigura tot stocul de care este nevoie la toate spitalele din tara. Data fiind aceasta situatie, evident, se pune intrebarea daca exista motive de ingrijorare si pentru bolnavii din judetul nostru care au nevoie de un astfel de tratament. Judecând dupa raspunsul primit la aceasta intrebare de la reprezentantii Spitalului Judetean de Urgenta (SJU), se intelege ca bolnavii din judet nu ar trebui sa-si faca griji. „Deocamdata nu avem niciun semnal ca ar fi probleme, ne-a spus dr.Aurelia Taga, director medical al SJU Bacau. Nici pacientii, nici medicii nu ne-au sesizat ca ar lipsi vreun medicament.” Cele declarate de catre directorul medical sunt sustinute si de catre dr.Mihaela Spiridon, seful sectiei Oncologie a SJU Bacau, coordonatorul programului de oncologie la nivelul judetului Bacau: „Pâna in prezent, chiar si din medicamentele deficitare am reusit sa aducem. Am facut comenzi, am fost aprovizionati deja, cu exceptia unuia care urmeaza sa vina in aceasta saptamâna. Nu ne-au dat exact cantitatea pe care am cerut-o, dar avem cât de cât”. Dar unele persoane diagnosticate cu neoplasm din judetul Bacau merg sa se trateze in clinici universitare, astfel ca nu se stie in ce masura beneficiaza de tratamentul gratuit cu citostatice, la care au dreptul.

                        Bacauanii au renuntat la peste sase tone de deseuri electrice

                          Prima campanie din acest an a Campaniei de colectare a deseurilor electrice si electronice, care s-a desfasurat sâmbata in Bacau, organizata de Asociatia Româna pentru Reciclare RoRec in colaborare cu APM, Primaria si scolile, a avut mare succes. Sute de bacauani s-au descotorosit de aparatura veche uitata prin debarale si, in schimb, au avut sansa participarii la o tombola cu premii consistente. Dupa cum ne-a informat Ionut Constantinescu, reprezentantul local al RoRec, la cele sapte puncte fixe de colectare din oras s-au strâns in jur de 6 t deseuri de echipamente electrice si electronice, adica un total de aproape 500 de aparate vechi, intre care 92 de televizoare si 35 monitoare, 27 frigidere si combine frigorifice, 20 masini de spalat rufe, etc. Au fost trei masini care au colectat de la domiciliu, peste 350 de locuitori ai orasului care au adus deseuri de echipamente electrice si peste 50 de comenzi de la domiciliu.
                          Actiunea a beneficiat de sprijinul voluntarilor de la Colegiul „Grigore Antipa” Bacau, coordonati de profesoara Teodora Stanciu. La tombola care a avut loc la Primaria Bacau s-au acord ca premii cafetiere, mixere, fiare de calcat, cuptoare cu microunde si un frigider. Actiuni similare vor mai avea loc pe parcursul anului curent.

                          Conservatorii vor mai putina putere pentru Guvern

                            Constantin Avram, deputat PC, sustine ca modernizarea statului e imposibila fara a opera anumite schimbari in Constitutie. „Actuala Constitutie a fost utila intrucât nu a permis niciunei institutii sa concentreze puterea in mod excesiv, dar dispozitiile sale contin un potential de conflict interinstitutional, atât in interiorul executivului, intre Presedinte si premier, cât si intre executiv si legislativ”, arata deputatul. Solutia ar fi trecerea de la sistemul de guvernare semiprezidentialist la un sistem de guvernare de tipul parlamentarismului rationalizat. Asta presupune reformarea sistemului de partide, asa incât cetatenii sa fie mai implicati, dar si mai bine reprezentati. Conservatorii au opt propuneri privind revizuirea Constitutiei: Clarificarea si limitarea situatiilor in care guvernul isi poate angaja raspunderea; Clarificarea si limitarea situatiilor in care guvernul poate emite ordonante de urgenta; Definirea institutiilor si atributiilor privind politica externa ce revin acestora; Stabilirea procedurii de numire a judecatorilor la Curtea Constitutionala, precum si stabilirea competentelor acesteia; Stabilirea procedurii de numire a Primului ministru; Introducerea şi definirea institutiei europarlamentarului; Intarirea garantiilor privind respectarea drepturilor omului indiferent de sex, religie, rasa, apartenenta politica; Stabilirea duratei mandatului Presedintelui si clarificari si limitari privind competenta acestuia si implicarea politica.

                            Bacaul, Locul I pe tara la Nationala de Limba rromani

                              Echipa bacauana formata din 4 elevi, care au participat la Olimpiada Nationala de Limba si literatura rromani care a avut loc intre 2 si 6 aprilie la Vaslui, s-a intors acasa cu lauri pe umeri. Au participat 72 de candidati din intreaga tara, iar elevii bacauani au reusit sa obtina locul I la clasa a X-a si doua mentiuni, la clasele de gimnaziu. Astfel, Alexandra Vidrascu (clasa a X-a, de la Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare”) s-a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului, iar Adrian Cisman (clasa a VII-a Scoala Bacioiu Corbasca) si Biatrice Calin (clasa a VII-a Scoala Valea Seaca) au fost premiati cu mentiuni. In plus, extraconcurs, Biatrice Calin a obtinut si un premiu special al juriului la un concurs de muzica.

                              Fotbal, Liga Campionilor: Returul „sferturilor”

                                In aceasta saptamâna este programat returul sferturilor de finala din Liga Campionilor. In aceasta se vor desfasura primele doua jocuri: Borussia Dortmund – Malaga (in tur 0-0), meci televizat de TVR 1 si Galatasaray Istanbul – Real Madrid (in tur 0-3). Mâine vor avea loc celelalte doua „sferturi”: Juventus – Bayern Munchen (0-2) si CF Barcelona – Paris Saint-Germain (2-2). Tragerea la sorti a partidelor din semifinalele competitiei se va derula vineri, 12 aprilie.

                                 

                                O cisterna a intrat intr-o curte la Girleni

                                  Accidentul rutier s-a petrecut luni, dupa-amiaza, in localitatea Lespezi, comuna Gârleni. Soferul unei autocisterne, pe fondul neadaptarii vitezei intr-o curba a pierdut controlul volanului si a ajuns in curtea unei locuintei. A distrus doua garduri si s-a oprit la doar câtiva centimetri de casa. Din fericire, nu era nimeni in curte si doar conducatorul auto a suferit leziuni usoare. „Soferul a refuzat orice ingrijire medicala si in urma testarii cu aparatul etilotest s-a stabilit ca nu consumase alcool. El a fost sanctionat cu 6 puncte amenda”, a spus insp. pr. Narcisa Butnaru, purt. cuv. IPJ Bacau.

                                  Miss Balul Balurilor Bobocilor 2013: „S-ar putea sa fac o cariera in modelling”

                                    Alexandra Mateiu (16 ani), eleva in clasa a IX-a F la Colegiul National „Vasile Alecsandri”, profil Stiintele Naturii, chimie -biologie intensiv engleza, este fericita detinatoare a titlului de Miss Balul Balurilor 2013, organizat de Consiliul Judetean al Elevilor. Un bal care a reunit 24 de concurenti din 9 colegii din tot judetul, intr-o competitie a celor mai frumosi bobocei de liceu ce a avut loc la Teatrul de Vara, in seara de 5 aprilie. „Este un titlu pe care cred ca orice fata ar vrea sa-l câstige si sunt foarte fericita. Am participat la aceasta competitie pentru a-i oferi mamei mele cel mai frumos cadou de ziua ei”, ne-a declarat Alexandra. Nu se astepta la acest premiu, dar, dupa cum ne-a marturisit „viata i-a oferit o noua surpriza frumoasa.” Este pasionata de modelling, a mai participat si la alte castinguri si chiar crede ca acest premiu ii va aduce un câstig in plus la urmatoarele sedinte si competitii. Nu a intimidat-o concurenta, nu a incurcat-o nicio proba, insa a trata intregul concurs ca pe o competitie la care s-a pregatit foarte mult. Desi prioritate pentru ea este scoala, mai ales ca isi doreste sa urmeze Medicina, isi gaseste timp si pentru acest hobby al ei (modellingul), dar si pentru dans (este in echipa de majorete a Colegiului National „Ferdinand I”) sau actiuni de caritate (este voluntar Crucea Rosie si voluntar la Fundatia de Sprijin Comunitar). Isi doreste o cariera in domeniul prezentarilor de moda si nu numai? „S-ar putea, nu zic nu. Dar sa ma cresc. Abia am 1,70 m”, ne-a spus râzând strengar.