Zilele trecute, chiar dupa funeraliile „doamnei de fier”, mi-a picat in mâna o mica insemnare pe care o facusem pe un biletel ratacit intr-un sertar. Imi notasem acolo spusele lui Mitterand, fostul presedinte al Frantei, despre Margaret Theatcher: ”are gura lui Marilyn Monroe si ochii lui Caligula”. Strasnic portret, de o expresivitate frapanta, creionat cu acida ironie galica.
Si cum Galigula este si personajul unei celebre piese a lui Camus, gândul mi-a zburat, inevitabil, la teatru. Teatru care-mi umple de multa vreme viata, si care, sper, imi va darui si de asta data, la Gala STAR, clipe de bucurie. Astazi e deschiderea acestui festival foarte special, dedicat artei actorului, „copil fugit din jocuri”, cum frumos zicea Nichita Stanescu. Actorul, cronica vie si prescurtata a vremurilor sale, mim al perisabilului, traind mai multe vieti prin personajele intruchipate. Actorii, autentici si adevarati in fictiune, intretinând astfel magia teatrului. O arta efemera, a clipei care trece. Dar tocmai de aceea, atât de sensibila, de frumoasa. In teatru, clipele nu se repeta, sunt unice. Poti sa asculti aceeasi piesa muzicala de zeci de ori, sa revezi filme, scene din ele, dar cu teatrul e alta poveste. Trebuie sa fii acolo, in sala sau unde se joaca piesa, monodrama, recitalul, etc., sa participi ca spectator la un schimb de energii, de trairi, de emotii. Totul pe viu. Pai, ce poate fi mai interesant, mai captivant decât asta? Si apoi, sa fii un bun spectator e si asta o arta de care nu oricine este in stare. Sa stii sa asculti si cuvintele, si tacerile (in teatru, si ele comunica, „vorbesc”), sa intri in relatie, sa creezi raporturi. Sa-ti pui la lucru inteligenta, imaginatia, sa descifrezi metafore, simboluri, sa iesi din lumea ta, sa visezi. In teatru, fiecare moment este acum, fiecare clipa este traita, totul este in prezent, este actiune. Si mai este un lucru important legat de teatru, acela ca el poate sa-ti creeze probleme, sa te puna pe gânduri, deschizându-ti calea spre marile intrebari: „De ce suntem aici?, De unde venim?, „Unde ne ducem?” Am citat câteva din admirabilele cuvinte ale lui Andrei Serban, rostite cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iasi, pentru ca ele ne amintesc de faptul ca „trebuie sa ramânem deschisi, curiosi in fata unei experiente care pare sa indice o existenta, alta, un ecou al unei prezente, al unei alte realitati”.
Luati tot ce am scris ca o invitatie la teatru, veniti la Gala STAR, sunteti asteptati!
