Acasă Blog Pagina 3504

Demolatorii

Pe Stadionul Municipal, nimic nu pare sa se fi schimbat in ultimul an. Si, totusi, a aparut ceva nou: pe marginea suprafetei ce va deveni cândva terenul de joc au crescut buruieni. Sa tot aiba vreun metru inaltime.

E dezastru la tot pasul, iar tribuna oficiala vegheaza orb, de deasupra. La cum arata acum, stadionul pare sa aiba nevoie de o demolare, in loc de o refacere pe aceeasi structura. Intr-o zi, am vazut si un domn echipat sportiv care incerca sa faca jogging, dar a abandonat rapid, fiindca nu e usor sa alergi prin stratul de pietris turnat in locul pistei. Cândva, pe stadion se adunau zeci de alergatori amatori ca sa isi lase acolo kilogramele in plus sau sa isi intretina conditia fizica.

Bacaul nu mai are, din pacate, nici stadion demn de un mult prea trâmbitat oras european, dar nici echipa de fotbal. Cea actuala e schioapa, cu jucatori neplatiti, care uneori nu are bani nici sa achite arbitrii. Au fost vremuri si mai bune, când, ca suporteri normali, ca patrioti municipali ce suntem, mergeam cu pasiune la meciuri, iar competitia ne punea adrenalina in miscare.

A trecut timpul. Stadionul a intrat in renovare, lucru bun de altfel. Dar, la fel ca si proiectul Salii Polivalente, ingropat de câtiva ani intr-o enorma fundatie, s-a poticnit. Termenele de executie au trecut unul dupa altul, in proiectele de buget s-au tot prins fonduri pentru refacerea gazonului, dar despre banii alocati si cei ce ar mai urma sa se cheltuiasca sefii administratiei locale vorbesc cu gura inchisa.

In schimb, nu ii doare gura sa spuna cum vom avea si tribune refacute, acoperite, cu instalatie noua de nocturna. Intrebat in vara trecuta unde isi va desfasura meciurile echipa orasului, in campionatul ce urma sa inceapa, antrenorul a raspuns, cu o naivitate dezarmanta, ca se va juca pe Stadionul Municipal, convins fiind ca lucrarile ar fi urmat sa fie finalizate. Evident, nu a fost cazul, iar buruienile ce tind nestingherite spre inaltimile cerului sunt raspunsul anticipat in cazul in care i se va pune aceeasi intrebare si vara aceasta.

Am vorbit doar despre fotbal, dar mai sunt si alte sporturi care ar avea nevoie de o arena unde sa se desfasoare in conditii omenesti. Si ar fi de amintit atletismul, fiindca tot de pe actualul stadion au plecat sa cucereasca lumea câtiva campioni cu performante estimate in aur.

Religie, Credinta si Toleranta

Imaginati-va ca intr-un atelier detinut de un musulman intra un crestin si cere sa-i fie facuta o pancarda pe care sa fie imaginea profetului Mohamed si textul „Musulmanii afara!”. Lucratorul refuza sa onoreze aceasta comanda, clientul tipa ca e supus discriminarii si face plângere iar patronul atelierului este amendat.

Vi se pare absurd? Da, spune The Guardian, doar ca deja s-a intâmplat, doar ca a fost vorba de un crestin care n-a vrut sa scrie pe un tort „Sprijin casatoriile homosexuale”. S-a intâmplat in Irlanda de Nord iar patiserul a primit o amenda din partea instantei pe motiv de comportament discriminatoriu. „E ca si cum ai refuza sa servesti un negru”, a spus judecatorul, desi ziarul considera ca situatia aduce mai mult cu refuzul unei publicatii catolice de a publica o tirada anti-catolica in paginile sale.

Problema tortului a incins spiritele in Marea Britanie, Irlanda de Nord apartinând inca, formal, de Regatul Unit iar de câteva zile acesta a devenit subiectul principal in mass media. O solutie care sa impace pe toata lumea nu exista; practic e ilegal sa-i ceri unui om sa faca un lucru care sa contravina convingerilor sale religioase.

Doar ca, uneori, problemele religioase afecteaza si alte zone, cum s-a intâmplat, recent, in România, unde parlamentarii au refuzat sa adopte prevederile referitoare la uniunea civila pe motiv ca daca s-ar fi adoptat, de aceste prevederi ar fi putut sa beneficieze si cuplurile homosexuale.

Biciclist accidentat mortal la Buhoci

    Ieri, la orele 19:10, în timp ce un tânăr de 24 ani din sat/com. Tamasi, conducea autoturismul pe Dj 252 in afara localitatii Buhoci, nu a pastrat o distanta de siguranta față de o bicicleta ce circula pe aceeasi directive de mers, condusa regulamentar de un bărbat de 54 ani, din Bacău intrand in coliziune cu aceasta.

    În urma impactului a rezultat decesul biciclistului si avarierea autoturismului.

    Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur in aerul expirat si a fost condus la UPU Bacau unde i-au fost recoltate mostre biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.

    S-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa fapta prev si ped de art 192 C.P.

    Ziua Eroilor la Cimitirul Central

      De ziua lor, eroii au fost comemorati cu ruga militara si coroane de flori/ Foto: Ramona Ionescu

      – postamentul Monumentului Eroilor din Cimitirul Central a fost acoperit cu jerbe si coroane de flori – preoti, elevi, profesori, reprezentati ai autoritatilor locale, membri de partid, militari, veterani si agenti economici, cu totii au avut un gând bun pentru eroii neamului

      La orele prânzului, zona Cimitirului Central din municipiul Bacau a fost animata de forte de ordine, semn ca avea sa se intâmple ceva important. Intr-adevar, la Monumentul Eroilor, bacauanii se pregateau sa depuna coroane si jerbe de flori.

      De „Inaltarea Domnului” se sarbatoreste „Ziua Eroilor”. Imediat dupa primirea autoritatilor, la ora 12 fix, in Cimitirul Central au rasunat clopotele bisericii. In acel moment, ca la un semn, bacauanii care se pregateau sa asiste la ceremoniile militare si religioase dedicate „Zilei Eroilor”, au pastrat câteva momente de reculegere.

      Muzica Militara a cântat Imnul National, iar dupa cuvântul de deschidere tinut de mr. Marcel Balan, comandantul Comenduirii Garnizoanei Bacau, a inceput o slujba religioasa tinuta de preoti militari si civili.

      Momentul a fost unul cu mare incarcatura emotionala, iar dupa slujba, col.(r.) Paul Valerian Timofte a vorbit asistentei despre insemnatatea acestei zile.

      Pe rând, autoritatile locale si judetene, reprezentantii unor formatiuni politice, directori de institutii, oameni de afaceri, membri unor asociatii si organizatii neguvernamentale, elevi si profesori ori simpli bacauani, s-au perindat prin fata Monumentului Eroilor pentru a se inclina, saluta si a aduce un omagiu eroilor neamului. Intreaga manifestare a durat o ora, iar la finalul evenimentului, garda de onoare a defilat pentru cei prezenti, in aplauzele publicului. Fanfara a incheiat ceremonia militara pe acordurile muzicii militare, reprezentatie apreciata de bacauanii care au asistat la eveniment.

      „Am participat activ la aceasta manifestare si am fost personal la monument pentru a aprinde o candela si a duce o lumânare. Slujba religioasa a fost mai frumoasa ca oricând si m-a emotionat preotul Iulian Ichim. Am fost mândru pentru ca sunt român. Este foarte important sa nu ne uitam trecutul, ca sa putem trai prezentul!”, spune Nicolae Brumaru.

      [wonderplugin_gallery id=”260″]

      Primarul din Sascut, condamnat la inchisoare cu executare

        Judecatoria Bacau l-a condamnat pe primarul din Sascut, Cristinel Bostan (foto), la doi ani si sase luni inchisoare cu executare, intr-un dosar in care a fost cercetat pentru conflict de interese.

        Conform rechizitoriului finalizat in septembrie 2014, primarul ar fi semnat, in 2011, facturi si ordine de plata pentru o revizie facuta de SC Dragoliv (firma in care asociat este sotia acestuia) la un utilaj al primariei, lucrare in valoare de 2.900 de lei.

        Pentru aceasta infractiune, Judecatoria l-a condamnat pe Bostan la 6 luni de inchisoare, insa, pentru ca primarul din Sascut mai are la activ o pedeapsa de doi ani cu suspendare pentru ultraj, ramasa definitiva in 2011, instanta a dispus revocarea suspendarii pedepsei.

        Astfel, Cristinel Bostan are de executat o pedeapsa de 2 ani si 6 luni inchisoare.

        Sentinta nu este insa definitiva.

        “Vom face apel, atât va pot spune acum”, ne-a declarat Liviu Ghioc, avocatul primarului din Sascut.

        “Sentinta nu este definitiva si nu vreau sa dau nicio declaratie in ziar”, a fost reactia primarului Cristinel Bostan.

        Edilul mai este cercetat si in dosarul “Coruptie la E.ON Moldova”, pentru care nu s-a inceput inca judecata.

        Defilarea absolventilor de la CN „Gh. Vranceanu”

          O noua promotie a Colegiului National „Gheorghe Vranceanu” a absolvit cei patru ani de liceu. Ani plini de rezutate, de performante in activitatile scolare, de premii la olimpiade si concursuri.

          O noua promotie, alte generatii! Un sfârsit si un nou inceput pentru cei 211 absolventi – de matematica informatica, filologie si stiinte sociale, grupati in sapte clase de a XII-a, care au spus adio anilor de liceul, prin traditionala defilare si, apoi, prin cursul festiv organizat la Teatrul de Vara „Radu Beligan”.

          O zi in care fiecare s-a bucurat, a trait emotiile inerente acestui moment, la ceas de bilant. O zi de 21 mai 2015, frumoasa, plina de amintiri si regrete, pe care o vor tine minte toata viata. Profesorii care i-au indrumat in toti acesti patru ani s-au aratat si ei foarte emotionati.

          Vorbele de lauda si chiar de respect pentru elevii lor nu au lipsit deloc. „O generatie deosebita, care a pastrat standardul ridicat al colegiului, care a trait in spiritul «vranceanu» tip de patru ani, spirit pe care, sunt sigur, il vor duce mai departe si in universitatile in care isi vor continua studiile”, dupa cum a aratat prof. Gabriel Andrei, director CN „Gh.Vranceanu” Bacau.

          Elena Daniliuc, clasa a XII-a A, si Luca Sova, clasa a XII-a C, ambii de la profiul real, matematica – informatica, sunt cei doi candidati la titlul de sefi de promotie 2015 ai Colegiului National „Gh.Vranceanu”. Amândoi au terminat liceul cu media zece pe linie, numai ca decizia finala va fi luata in functie si de rezultatele de la bacalaureat. A fost greu sa ajunga la aceasta performanta? „Nu. daca esti serios si inveti, chiar e usor”, ne-au spus amândoi. Elena si Luca se pregatesc pentru Medicina, la Cluj si, respectiv, la Bucuresti. Succes tuturor!

          [wonderplugin_gallery id=”259″]

          Ziua Eroilor la Beresti – Tazlau

            Joi, 21 mai 2015, poporul roman a comemorat Ziua Eroilor. Anul acesta, aceasta coincide cu Ziua Inaltarii Domnului si Ziua Sfintilor Constantin si Elena. Este o zi cu tripla semnificatie sacra, un moment de omagiu adus eroilor nostri, care s-au jertfit pe campurile de lupta, la Revolutia din 1989, in lagare si in inchisori pentru apararea patriei, a credintei, pentru intregirea neamului, libertatea si demnitatea poporului roman.

            Ziua Eroilor reprezinta un bun prilej pentru a rememora faptele lor, care raman in memoria nationala ca o dovada incontestabila a jertfei de sine. In aceasta zi cu o simbolistica aparte, gandurile noastre se indreapta catre toti cei care si-au dedicat viata crezului de a-si sluji tara si care, prin devotamentul lor, au contribuit la libertatea, independenta, integritatea si suveranitatea Romaniei de astazi.

            Cu aceasta ocazie, la Beresti – Tazlau s-au organizat mai multe activitati dedicate eroilor, din localitate si nu numai. Acestea au debutat cu un program artistic sustinut de un grup vocal de la Scoala Gimnaziala in interiorul Bisericii din Enachesti, au continuat apoi la Biserica din Beresti – Tazlau si s-au incheiat la monumentul eroilor din Tescani. La activitati au participat primarul comunei Beresti – Tazlau, prof. Dumitru Tulpan, preotii din localitatile amintite, Dragos Popa, Filip Gheorghe si Cernat Nicolae, enoriasii din aceste localitati, elevi si cadre didactice de la scolile din comuna si cativa veterani de razboi.

            Dspre semnificata zilei au vorbit prof. Dumitru Tulpan, prof. dr. Dumitru Viorel Georgian, profesor de istorie în localitate, si alti invitati. Programul artistic a fost organizat de prof. Dumitru Denisa Manuela in colaborare cu prof. Lungu Gabriel Constantin, prof. inv. primar Codreanu Florina, prof. Palade Constantin si prof. inv.primar Mihai Cornelia.
            Activitatea s-a incheiat prin depunerea unor coroane de flori din partea Primariei Beresti – Tazlau si a scolilor din comuna.

            Prof. dr. Dumitru Viorel Georgian

            Marsul absolventilor de la Colegiul National „Ferdinand I”

              Joi a fost ziua in care absolventii altor doua colegii din Bacau, cele mai bune, au organizat marsul festiv si cursul de absolvire al elevilor de clasa a XII-a.

              Sarbatoarea a fost deschisa de Colegiul National „Ferdinand I”, care a avut de toate: cunoscutele majorete, peste 200 de absolventi (de la profilul real – cinci clase de matematica – informatica si de la profilul uman – o clasa de filologie si o clasa de stiinte sociale), robe, culoare, vuvuzele, pancarde, bucurie.

              Ferdinandistii «finalisti» au defilat, cu incepere de la ora 11.00, prin centrul orasului, pâna la Universitatea „George Bacovia”, unde au organizat cursul festiv. O manifestare traditionala in care fiecare clasa si-a prezentat elevii si cele mai importante activitati desfasurate in cei patru ani de liceu, si-au luat ramas bun de la profesorii care i-au indrumat pasii, de la diriginti, dar si de la colegi.

              Tot in cadrul cursului festiv s-au acordat si premii pentru cei mai buni elevi, iar, in final, cei doi sefi de promotie au inmânat cheia succesului pentru generatiile ce vor urma. „Ne despartim, acum, de o noua generatie, una cu elevi foarte buni, unii dintre ei olimpici judeteni si nationali, câstigatori ai concursurilor scolare, tineri care s-au implicat si in activitati extrascolare, poate chiar mai mult decât generatiile dinaintea lor. Le uram succes in tot ceea ce vor face de acum incolo”, ne-a declarat prof. Nicu Harasemciuc, directorul adjunct al colegiului.

              Anul acesta, Colegiul National „Ferdinand I” are doi elevi sefi de promotie: Bianca Rusu (clasa a XII-a C) si Eduard Ursinschi (clasa a XII-a E), ambii cu media generala finala 10 (zece). Si daca Bianca ne-a declarat ca isi dorea sa ajunga la aceasta performanta „pentru a-mi vedea gravat numele pe panoul de onoare al colegiului”, Eduard ne-a spus ca si-a propus inca de când a intrat in liceu sa fie cel mai bun. Amândoi au fost elevi ai acestui colegiu inca din clasa a V-a, de gimnaziu. Bianca Rusu se pregateste pentru Facultatea de Medicina, in Bucuresti, iar Eduard Ursinschi este deja admis la Universitatea din Londra.

              [wonderplugin_gallery id=”258″]

              Balul Balurilor: vineri la ora 17.30

                Noua fete si noua baieti se vor intrece, vineri seara, in concursul de Miss si Mister deschis candidatilor din toate liceele din Bacau.

                Balul Balurilor este programat sa inceapa vineri, 22 mai, la ora 17.30, la Casa de Cultura „Vasile Alecsandri” si este organizat de Asociația Elevilor din Bacău.

                Pretul unui bilet este de 12 lei.

                Pagina 1

                  pagina1

                  Sute de elevi au marsaluit pâna la cimitirul Lazaret pentru a cinsti memoria eroilor neamului

                    – alaiul elevilor si profesorilor a traversat orasul cu ajutorul politiei – marsul a fost deschis de doi elevi imbracati in costume nationale, care purtau o coroana de flori – in spate, alaiul flutura steaguri tricolore – pe traseul dintre liceu si cimitir, elevii si profesorii au fost insotiti de politisti si jandarmi

                    Membrii Cercului „Cultul Eroilor” din cadrul Colegiului National „Ferdinand I”, impreuna cu Asociatia Nationala Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Bacau i-au comemorat pe eroiii neamului in preziua sarbatoririi „Zilei Eroilor”. Alaiul a pornit de la ora 12 din curtea liceului, iar elevii insotiti de cadrele didactice s-au deplasat pe str. Pacii, str. Ion Luca, str. Mioritei, str. Prelungirea Bradului si cimitirul Lazaret.

                    Steagurile tricolore agitate de elevi au creat o atmosfera de sarbatoare pe strazile Bacaului. In curtea Bisericii Lazaret, elevii au fost asteptati de militari si de un sobor de preoti care au vorbit deopotriva despre semnificatia Zilei Eroilor.

                    „Pentru ca nu am facut in niciun an un ceremonial religios aici, am decis sa organizam in cimitirul Lazaret o parte dintre manifestarile dedicate acestei zile speciale. Pe acest teren unde pâna in 1996 bateau mingea copiii, exista 50 de gropi in care sunt inhumati câte 50 de oameni. Vorbim in total de 2.500 de suflete care au fost ingropate aici.

                    Cei de la ‘Ferdinand I’ au fost de acord sa se ocupe de aceasta activitate sub coordonarea prof. Gabriela Ciuche. In cercul „Cultul eroilor” sunt 600 de membri si cu totii au vrut sa-i omagieze pe eroi si sa ridice lampioane pentru sufletele lor”, declara col.(r.) Paul Valerian Timofte. In astfel de activitati au fost implicati si elevi de la Scoala „Al.I.Cuza” si Colegiul Economic „Ion Ghica”. Pe 21 mai, la Cimitirul Central din Bacau, vor avea loc ceremonii religioase si militare pentru eroii neamului. Evenimentul incepe la ora 12.

                    [wonderplugin_gallery id=”257″]

                    Proprietarii rablelor sunt somati de Politia Locala

                      Politia Locala ii someaza pe proprietarii masinilor abandonate sa-si ridice rablele de pe domeniul public. In cazul in care cel vizat nu se conformeaza, autoturismul este ridicat si dus in parcul auto amenajat de Politia Locala pe strada Constantei. Pentru a-si recupera autoturismul, proprietarul trebuie sa plateasca o taxa de aproximativ 2.000 lei.

                      „Avem o colaborare foarte strânsa cu asociatiile de proprietari, iar pe lânga problemele curente ii intrebam si daca au cunostinta de existenta unor masini abandonate, care ocupa nejustificat locurile de parcare. Noi am cam strâns masinile fara proprietar, insa, actionam in continuare atunci când primim sesizari legate de masini abandonate.

                      Intr-o zi am avut trei solicitari pentru a ridica masini abandonate pe domeniul public. Ce-i drept, fata de ultimii ani, numarul acestora a mai scazut pentru ca s-a dat drumul la programul «Rabla» si multi le-au dat pe voucer”, declara Florin Podoleanu, purtator de cuvânt la Politia Locala Bacau. Pentru a-i scuti pe proprietari de disconfortul de a le fi ridicata masina, agentii locali ii someaza si le dau termen ca in câteva zile sa ridice masina din locul respectiv.

                      Zilele trecute, un agent local l-a somat in scris pe proprietarul unei Dacii, abandonata pe strada Nicolae Titulescu. Masina a fost fotografiata, iar agentul si-a scris datele de identificare ale acesteia, punându-i in vedere proprietarului sa ridice autoturismul de pe strada.

                      Ziua Eroilor Romaniei

                      În fiecare an, de ziua Înaltarii Domnului, noi, românii, aducem prinos de recunostinta tuturor eroilor neamului românesc, cazuti pe câmpurile de batalie, pentru apararea pamântului stramosesc, pentru înfaptuirea marilor noastre idealuri de libertate, unitate si independenta.

                      Luptele pe care am fost nevoiti sa le purtam spre a fi statornici aici, luptele ce ne strabat istoria si care nu sunt pretuite de marile puteri, ne-au dat învatatura, înainte de toate pentru inima si suflet, a respectului fata de înaintasi, transmisa de la o generatie la alta, îmbogatita mereu în cuprinsul si adâncimea ei cu vrednicia si numele atâtor jertfiti pe altarul patriei.
                      Cultul mortilor a determinat firesc – ZIUA EROILOR PATRIEI – si ce zi putea fi aleasa pentru a ne cinsti eroii, decât Înaltarea Domnului – zi în care nadajduim, ca sufletele eroilor sa fi gasit rasplata vesnica în Împaratia Cerurilor.

                      Este ziua care trebuie sa aminteasca de jertfa si eroismul tuturor generatiilor care au înteles ca exista o datorie sfânta care nu se poate plati decât cu credinta si inteligenta, cu puterea bratului si jertfa sângelui.

                      Nu este sat, comuna sau oras care sa nu fi avut pe cineva (bunic, sot, tata, fiu), jertfit pe altarul patriei. Putine sunt localitatile judetului Bacau care sa nu fi daltuit în piatra monumentelor, în lemnul troitelor, numele celor plecati în vesnicie cu datoria împlinita.

                      Pâna la primul razboi mondial, românii îsi pomeneau eroii în prima sâmbata a mortilor din an. Dupa război, ziarul „Neamul Românesc” propunea „sa se aseze o sarbatoare nationala”, pentru ca „toti sa-si aduca prinosul de admiratie si recunostinta pentru eroii cei multi ai natiunii”.
                      Si astfel, în anul 1920, prin Decretul – Lege nr. 1963 s-a legiferat comemorarea eroilor României în ziua Inaltarii Domnului – proclamata sarbatoarea nationala, care „va aminti urmasilor desavârsirea înfaptuirii idealului national … ROMÂNIA MARE”.

                      Legea asupra regimului mormintelor de razboi, promulgata la 31 mai 1927, stipula la art. 8: „comemorarea eroilor cazuti la razboi se va face in fiecare an de ziua Înaltarii Domnului, care este decretata ca sarbatoare nationala. Aceasta zi va fi sarbatorita de autoritatile românesti în mod cu totul demn, prin organizari de Te-deumuri, procesiuni si serbari cu înalt caracter national, la care vor participa institutiile de stat si particulare fara deosebire de religie sau origine etnica”.
                      In perioada interbelica, grija pentru cinstirea memoriei eroilor cazuti în război si pentru locurile care adapostesc ramasitele lor pamântesti a fost data în sarcina „Societatii Mormintelor Eroilor cazuti în Razboi”, transformata în anul 1927 în „Societatea Cultul Eroilor”, iar în anul 1940 în Asezamântul National „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor care a functionat pâna în anul 1948, când a fost desfiintat prin Decretul 48 din 29 mai.

                      Dupa 1948, comemorarea eroilor a fost oficiata fara reglementari legale, la buna apreciere a autoritatilor si a unor oameni de buna credinta. Abia prin Decretul de stat nr. 117 din 23 octombrie 1975 s-au stabilit responsabilitati autoritatilor locale si zilele pentru comemorare a eroilor.
                      Dupa evenimentele din decembrie 1989, s-a revenit conform traditiei, ca ZIUA EROILOR sa fie sarbatorita la praznicul Înaltarii Domnului, întarita prin hotarârea nr. 3490 din 14.04.1990 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În prezent, grija pentru cinstirea eroilor si a locurilor unde ei odihnesc se afla in sarcina Asociatiei Nationale Cultul Eroilor „Regina Maria”, reînfiintata in anul 1991 care cu sprijinul cultelor religioase, armatei, scolii si autoritatilor locale, au reînviat sentimentul patriotic al dragostei de tara în rândul tuturor categoriilor de cetateni.

                      In memoria tuturor eroilor si martirilor ce odihnesc în pamântul tarii sau peste hotare, de ZIUA LOR – A EROILOR ROMÂNIEI – noi, cei de azi le suntem datori nu numai cu evocarea si pomenirea faptelor lor eroice, ci si cu angajamentul intim – al urmasului de peste secole sau decenii – ca prin tot ce facem si vom face pentru ŢARA SI NEAM – suntem si la nevoie vom fi la înaltimea marelui sacrificiu.
                      De Ziua Eroilor ne obliga constiinta sa fim prezenti, daca simtim româneste, la mormintele si monumentele lor – indiferent ce functii, sarcini sau obligatii am avea. Nimic nu este mai sfânt decât fapta, vorbele nu au valoare.

                      ZIUA EROILOR este si ziua Asociatiei Nationale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Cu aceasta ocazie multumim tuturor membrilor si simpatizantilor care s-au înscris în aceasta asociatie si care prin acest modest si simbolic gest demonstreaza ca nu au uitat înaintasii eroi.

                      Col. (r) Paul Valerian TIMOFTE

                      N-avem marcaje, dar avem inflatie de semne de circulatie

                        Zilele trecute, o femeie a fost lovita de o masina pe o trecere de pietoni de pe strada Mioritei din Bacau. Un eveniment, aparent banal, care, insa, trage un semnal de alarma pentru o problema grava: de peste un an de zile, pe strada Mioritei nu mai exista marcajele pentru trecerile de pietoni.

                        Doua biserici bacauane isi serbeaza hramul

                        Cu o amprenta inconfundabila in peisajul citadin bacauan, Catedrala „Inaltarea Domnului” isi serbeaza astazi hramul. Având o inaltime de 70 de metri si cu o suprafata la sol de 950 de metri patrati, ea poarta titlul de cea mai mare biserica ortodoxa româneasca pâna la finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului de la Bucuresti.

                        Piatra de temelie a fost asezata de catre vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mares in anul 1991. Astazi, credinciosii alaturi de preotii slujitori Nicolae Hurjui si Stefan Chelaru, vor praznui Inaltarea Domnului, sarbatoare care ne reaminteste de momentul când Mântuitorul S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor.

                        Tot astazi, in bisericile ortodoxe se face pomenirea tuturor eroilor români cazuti de-a lungul timpului pentru credinta, libertate si neam. Si pentru ca aceasta sarbatoare coincide in acest an cu praznuirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, o alta biserica – simbol al ortodoxiei bacauane isi va celebra hramul. Zidita in anii 1842-1845, Biserica „Sf. Imp. Constantin si Elena” este o ctitorie a boierilor Enachi Krupenski si Antohi Birzu.

                        Sarbatoarea hramului a debutat duminica 17 mai, când enoriasii impreuna cu preotii lor, Ioan Chiribau si Adrian Ciobanu, l-au avut in mijlocul lor pe ierarhul locului, IPS arhiepiscop Ioachim.

                        S-ar putea relua cercetarile in dosarul “Coruptie la E.ON Moldova”

                          Dupa un an de la declansarea anchetei la E.ON Moldova in scandalul de proportii privind furtul de energie elecrica si alte fapte de coruptie, cercetarile s-ar putea relua de la zero. Luni, Judecatoria Bacau a pus in discutie cererea avocatilor privind necompetenta materiala a acestei instante de a judeca dosarul si a decis declinarea competentei în favoarea Tribunalului Bacau.

                          Avocatii inculpatilor au reclamat de la bun inceput ca Parchetul Judecatoriei Bacau nu este cel competent sa instrumenteze dosarul având in vedere infractiunile cercetate, respectiv dare/luare de mita, trafic de influenta.

                          In momentul in care dosarul va ajunge la Tribunal, explica avocatii, instanta ar trebui sa dispuna reluarea anchetei de catre Parchetul Tribunalului. Decizia ar insemna alte câteva luni pierdute sau mai putin daca se merge pe varianta copy-paste (preluarea rechizitoriului facut de Parchetul Judecatoriei). Cercetarile in dosarul “Coruptie la E.ON Moldova” s-au finalizat in decembrie 2014, când au fost trimise in judecata 22 de persoane, dintre care mai multi directori ai companiei, cinci societati comerciale si primarul din Sascut, Cristinel Bostan.

                          Potrivit rechizitoriului, inculpatii se fac vinovati de abuz în serviciu si instigare la abuz în serviciu, furt de energie electrica si complicitate la furt, luare de mita, trafic de influenta, deteriorarea si modificarea contoarelor.

                          Elevele condamnate de la “Christiana” au facut apel

                            Cele trei foste eleve de la Scoala Postliceala Sanitara “Christiana”, trimise in judecata in dosarul de luare/dare de mita si trafic de influenta, au facut apel impotriva sentintelor date de Tribunal cu doua luni in urma.

                            Iulia Pintilie, Florina Pintilie si Mihaela Marian (fosta Cojocaru), cele trei eleve care, conform rechizitoriului, le-ar fi dat de inteles colegilor ca au influenta pe lânga profesorii din comisia de examinare, au fost condamnate la 2 ani de închisoare cu suspendare.

                            Pentru luare de mita si complicitate la trafic de influenta, diriginta Rodica Mânicuta a primit 3 ani de închisoare tot cu suspendare.

                            De asemenea, instanta a dispus confiscarea sumei de 4.545 lei de la Iulia Pintilie, a sumei de 2.280 lei de la Mihaela Marian si a sumelor de 800 lei si 500 euro de la Florina Pintilie. In plus, elevele si diriginta trebuie sa plateasca fiecare câte 2.500 lei drept cheltuieli judiciare.

                            La mijlocul acestei luni a avut loc primul termen la Curtea de Apel, insa dosarul s-a amânat la cererea unei inculpate, fiind fixat un nou termen pentru 4 iunie.

                            Pacientii nimanui

                              – doi barbati, care nu au rude sau acestea nu doresc sa auda de ei, sunt internati in Spitalul Judetean Bacau iar asistentele sociale ale unitatii fac eforturi pentru a le gasi un loc de cazare dupa externare

                              Unul dintre ei are 63 de ani si a locuit intr-un apartament pe strada Aleea Parcului, din municipiul Bacau. Inginer de meserie, a lucrat multi ani in domeniu, insa viata lui a luat o turnura nedorita in momentul in care si-a pierdut casa, se pare printr-o inselatorie.

                              A ajuns pe drumuri, si-a pierdut serviciul si pentru a supravietui a lucrat la negru pe la diferiti agenti economici din oras sau din comunele apropiate. Recent a fost diagnosticat cu o forma de cancer si a fost operat, insa in continuare starea de sanatate ii este subrezita. Pentru ca nu are pe nimeni, cazul sau a ajuns in atentia Serviciului de Asistenta Sociala a Spitalului Judetean Bacau.

                              „Nu avea act de identitate si i-am facut cu ajutorul celor de la Primarie. I-am obtinut gradul I de handicap si intre timp am inceput sa dam telefoane pe la toate caminele private pentru a-l putea externa de la Paliative. Problema este ca banii pe care o sa-i primeasca nu vor fi suficienti si am gasit intelegere doar la un camin din Magura”, ne-a explicat Liliana Zaidel, asistent social in cadrul spitalului. Conducerea caminului nu doar ca l-a primit cu bani mai putini, dar a fost de acord sa suporte si cheltuielile pentru o luna.

                              „Având in vedere ca suntem in primul an de functionare am zis sa privim si latura umana, nu doar cea financiara si am acceptat sa-l primim aici la noi”, ne-a spus Nicoleta Melinte, directorul caminului. Dar prima indemnizatie de handicap va fi incasata abia peste doua luni, asa ca asistenta sociala s-a apucat de dat telefoane pentru a face rost de o mie de lei pentru a achita taxa pentru cealalta luna ramasa descoperita. „Am sunat pe la preoti, ortodocsi si catolici, la Asociatia Betania si am promisiunea ca vor da banii ca sa reusim sa rezolvam acest caz. Este un om pacalit si speram sa-l putem ajuta cât mai mult”, a mai spus Zaidel.

                              Batut pâna ce a ramas paralizat

                              Un alt pacient care ar fi trebuit deja externat, insa nu are unde sa se duca este din comuna Orbeni. Barbatul are 39 de ani, este paralizat si nu comunica aproape deloc. Se pare ca ar fi fost batut prin strainatate pâna ce a fost adus in aceasta stare.

                              A stat circa o luna internat intr-un spital din Iasi si de acolo a fost transferat aici. Si in cazul sau s-au demarat procedurile pentru obtinerea buletinului si a gradului de handicap. Dupa ce asistentele sociale vor rezolva problema actelor, Primaria Orbeni va fi cea care trebuie sa-i gaseasca un loc in care sa stea, fie ca este vorba de familia largita, care nu s-a interesat de el pâna acum, fie de o unitate de ingrijire privata. Chinuiti de boli si de viata dezorganizata pe care au dus-o, unii dintre pacientii nimanui se sting la scurt timp dupa ce li se gaseste un adapost in care pot duce o viata linistita.

                              Mocanul european

                              Constantin Popa, un mocan din Glavanesti care si-a gasit… Europa (Foto: Petru Done)

                              Despre Constantin Popa, managerul societatii Rosid Prod si proprietarul pensiunilor Montana, din Slanic Moldova, si Royal, din Moinesti, spuneam cu ceva ani in urma ca este un european convins. Si n-am gresit, pentru ca omul de afaceri bacauan, originar din Glavanesti, primul doctor în montanologie al Universitatii de Agronomie din Iasi, manager de turism si formator de profesionisti pentru acest domeniu, este şi întreprinzatorul cu cele mai multe proiecte cu finantare europeana din judetul Bacau. Nu mai putin de zece.

                              Dar, Constantin Popa ramâne, in primul rând, român. Un neaos in multe privinte, porniri pe care nu incearca niciodata sa le ascunda cu titlurile, diplomele si distinctiile primite. L-am vazut, de curând printre copiii care au participat la un interesant proiect transfrontalier aplicat (pe bani europeni, cum altfel) in România, Ucraina si Republica Moldova. Un proiect care aduce din nou in prim plan obiceiuri, traditii si meserii traditionale. Doctorul in montanologie redevenise, printre acei copii, mocanul din Glavanesti, localitatea din care se trage. Si e primul mocan din partea locului care a fost declarat cetatean de onoare al comunei.

                              De aceea, astazi, 21 mai, de ziua praznuirii sarbatorii Sfintilor Constantin si Elena, il vad pe Constantin Popa printre prieteni, printre cei dragi, la o masa binecuvântata traditional cu ceva rata pe varza, precedata de o galbena de pruna de Glavanesti si asezonata cu o „viagra” de Muncelu, adica un vin rubiniu care te scoala si din morti, dar si cu pastrav din apele Slanicului, cu preparate taranesti, afumate sau nu, si cu o ciorbita de vacuta de uiti de unde vii si cum te cheama.

                              A batut Europa in lung si in lat si nu se poate dezminti de calitatea pe care si-a capatat-o, adica de… bun european. Dar tot spune ca parca produsele noastre sunt ceva mai ecologice ca cele de la Amsterdam, de exemplu, pentru ca, in toata saracia noastra, vaca si rata cresc bine-merci pe tapsanul ecologic de la munte, nechimizat si nepoluat inca, asa cum nu e pe la altii.

                              Investitiile în agricultura, în crestere, de la an la an

                              Agricultura

                              In fiecare an, tot mai multi bacauani se orienteaza spre afacerile in agricultura, domeniu cu resurse incalculabile, insa insuficient exploatate in prezent. Optiunea catre agricultura se regaseste nu doar la locuitorii din zona rurala, ci si la cei de la oras. Fenomenul a luat proportii mai ales dupa ce aproape toata industria a fost pusa, literalmente, la pamânt, iar alte unitati de productie nu au mai fost construite.

                              Potrivit datelor Oficiului Registrului Comertului (ORC) de pe lânga Tribulalul Bacau, tot mai multe firme cu profilul de activitate agricultura au fost infiintate in ultima perioada. Discutam, deci, despre firmele nou înfiintate cu codul CAEN agricultura, silvicultura, aparute în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut. „In primul trimestru din acest an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, au declarat obiectul principal de activitate in «agricultura, silvicultura», 62 de firme, fata de doar 43 anul trecut”, a precizat Gheorghita Patrichi, directorul ORC Bacau.

                              Explicatia ar putea fi data si de faptul ca bacauanii, in general de vâsta medie, au fost incurajati de fondurile europene acordate pentru dezvoltarea agriculturii românesti sau pentru ca vad o oportunitate în productia agricola. Situatia este similara la nivelul intregii tari, firmele nou înfiintate cu codul CAEN agricultura, silvicultura si pescuit având o crestere cu peste 60 la suta, fata de anul trecut. Apetitul bacauanilor pentru afacerile din acest domeniu este probat si de situatia privind exploatatiile agricole din tot judetul, intocmita de Directia Agricola Bacau.

                              „Numai anul trecut, in evidentele institutiei noastre figurau 167 de exploatatii vegetale si alte 15 in zootehnie. In plus, sunt peste 860 de astfel de persoane juridice organizate sub forma intreprinderilor individuale (II), persoane fizice autorizate (PFA), asociatii de producatori sau chiar SRL-uri etc”, a precizat Cristinel Nita, seful Directiei Agricole Bacau. Vasile Airinei, de 40 de ani, din localitatea Valea Seaca este unul dintre aceste exemple.

                              Detine o Intrepridere Individuala prin care deruleaza afaceri in domeniul agriculturii, de altfel, singura optiune a locuitorilor de la sate, dupa ce mare parte a industriei a ajuns la fier vechi, in felul acesta disparând si locurile de munca. „Am infiintat intreprinderea individuala acum câtiva ani. Lucrez terenul pe câteva sute de hectare, in general, cultura mare: porumb, grâu, floarea soarelui. Sa stiti ca nu e usor in agricultura, cum ar putea crede unii. De exemplu, daca nu ploua in perioada asta, va fi vai si amar de noi”, spune Vasile Airinei.

                              ULTIMELE ȘTIRI