În ziua de 10.12 a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în cooperare cu lucrători ai Direcţiei Silvice Bacău, au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice.
Echipele mixte care au acţionat în zona comunei Coţofăneşti din judeţul Bacău, au depistat cinci bărbaţi, după ce au tăiat de pe picior, mai mulţi arbori verzi şi nemarcaţi din speciile fag şi jugastru, dintr-o pădure proprietate a fondului forestier naţional, cu scopul de a-i comercializa.
Urmare a acestui fapt, jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută în Legea 46/2008, masa lemnoasă rezultată în urma tăierii reprezentând 7,5 mc, a fost predată Ocolului Silvic Căiuţi, împreună cu bunurile folosite la săvârşirea faptei, trei topoare şi două motoferăstraie, iar dosarul în cauză a fost predat lucrătorilor de poliţie, pentru continuarea cercetărilor în acest caz.
La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii au efectuat cercetări cu privire la imprejurările producerii unui eveniment rutier pe strada Calea Mărășești din Bacău.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că o persoană de sex feminin de 30 de ani, angajată neregulamentar în traversarea străzii a fost atinsă cu partea laterală dreapta față de un autoturism, care era condus de un bărbat de 39 de ani, din Bacău.
Pietonul a primit îngrjiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău, fără a fi necesară internarea sa.
Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
UPDATE: Primarul orasului Darmanesti, Constantin Spiridon, administratorul si directorul de vanzari ai unei societati comerciale din Iasi au primit mandate de arestare preventiva pentru 30 de zile, până la 09 ianuarie 2016. Cei trei au facut contestatie impotriva deciziei care se va judeca, zilele urmatoare, la Curtea de Apel.
Edilul orasului Darmanesti, Constantin Spiridon, administratorul si directorul de vânzatori ai unei societati comerciale din Iasi au fost retinuti, joi seara, de procurorii de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.
Procurorii si ofiterii de la Directia Generala Anticoruptie Bacau au organizat un flagrant ieri in orasul Darmanesti iar Spiridon ar fi fost prins dupa ce ar fi primit cu titlu de mita suma de 10.000 de lei.
Aceasta ar fi fost a doua transa dintr-o suma totala de 25.000 de lei, iar banii ar fi fost dati pentru ca primaria sa incheie cu firma respectiva doua contracte de consultanta, in vederea realizarii unor lucrari de modernizare a strazilor din oras cu fonduri europene.
Potrivit anchetatorilor, Constantin Spiridon ar fi solicitat un comision de 10% din valoarea contractului, iar firma ar fi acceptat târgul.
Tot procurorii mai spun ca primarul ar fi primit in luna octombrie o prima transa de 10.000 de lei, ieri i s-ar fi dat a doua transa, urmând sa mai primeasca inca 5.000 de lei.
Primarul ar fi fost oprit de achetatori si mascati in trafic in Darmanesti. A coborât de la volan, a fost perchezitionat, i s-a verificat autoturismul, dupa care a fost luat si dus la audieri.
Constantin Spiridon este acuzat de infractiunea de luare de mita, iar ceilalti doi de dare de mita.
„In cursul zilei de 10 decembrie 2015 a fost efectuat un flagrant in urma caruia primarul orasului Darmanesti a fost prins asupra sa cu suma de 10.000 de lei, ce reprezenta a doua transa din mita.
A fost retinut alaturi de cei doi reprezentanti ai firmei si in cursul zilei de astazi vor fi prezentati instantei cu propunere de arestare preventiva”, a declarat procurorul Cristinel Ciocânta, purtator de cuvânt la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.
Constantin Spiridon este primar al orasului Darmanesti din anul 2008.
Știința Bacău a câștigat joi seara, în Serbia, prima manșă din cadrul optimilor de finală ale Cupei CEV la volei feminin. La capătul unei evoluții superioare celor din competiția internă, ”studentele” s-au impus pe terenul echipei Spartak Subotica cu 3-1 (25-17, 23-25, 25-21, 25-22) și au acum prima șansă pentru calificarea în sferturile de finală.
”Jucătoarele au arătat o altă atitudine în acest meci. În orice caz, la Bacău vom avea un meci greu, va trebui să muncim și să jucăm pentru a obține victoria în fața unei echipe sârbe care nu e rea deloc”, a declarat antrenorul băcăuan Florin Grapă după partida de la Subotica.
În meciul de joi seara, Știința Bacău a evoluat în următoarea alcătuire: Tatiana Lupu (13 puncte), Cristina Cazacu (12), Denisa Rogojinaru (10), Claudia Gavrilescu (9), Sabina Moisa (5), Irina Radu (2), Mihaela Albu – libero. Au mai jucat: Crina Bălțatu (12), Ioana Baciu (2) și Lorena Ciocian. Antrenor: Florin Grapă.
Returul va avea loc joi, 17 decembrie, de la ora 17, în Sala Sporturilor din Bacău. Până atunci, luni, 14 decembrie, de la ora 17, Știința Bacău va evolua pe teren propriu în campionat, cu Penicilina Iași.
Pentru mai multi copii din comuna Colonesti, elevi ai Scolii „Smaranda Apostoleanu” din aceeasi localitate, Mos Craciun a venit mai devreme cu doua saptamâni. Mosul s-a intruchipat in mai multe bunicute, care activeaza la Clubul „60+” (condus de catre Mioara Costea) al Primariei municipiului Bacau. La invitatia lor, copiii din Colonesti au poposit ieri, 10 decembrie, la ora 12.00, in mijlocul lor, având parte aici de surprize extrem de placute.
Mai intâi oaspetii au fost insotiti la Scoala „Miron Costin”, din Bacau, pentru un schimb de experienta. Apoi s-au intors la club unde grupul de bunicute, coordonat de catre Reta Munteanu, le-a daruit dulciuri, imbracaminte, jucarii si rechizite. Dupa ce elevii din Colonesti le-au incântat cu colinde, gazdele le-au oferit si masa de prânz, la McDonald’s. Dupa aceea micutii au petrecut clipe de neuitat la Bradul de Craciun din fata Prefecturii si au admirat extaziati tabloul mirific din centrul Bacaului.
Seara, in jurul orei 18.00, au plecat spre Colonesti, cu gândul de a se intoarce cât mai repede in mijlocul bunicutelor, care au suportat din buzunarul lor toate cheltuielile pe care le-a implicat organizarea acestei actiuni. Activitatea de ieri se inscrie in cadrul proiectului „Imi este dor de tine, bunicule!”, ce va fi derulat pâna in iunie 2016 de catre membrii clubului amintit, in parteneriat cu Scoala „Smaranda Apostoleanu” din Colonesti.
Mai intâi, câteva considerente despre eveniment. Lansarea cartii “Lucidul anxios si retractil Ion Tudor Iovian”, (Editura Corgal Press, 2015), semnat de criticul Grigore Codrescu, a avut loc la SIF Moldova, prin amabilitatea presedintelui-director Costel Ceocea. “Am venit aici sa mai umanizam domeniul afacerilor” – Grigore Codrescu. Din motive neelucidate (pe loc), manifestarea a inceput cu 20 de minute intârziere. Bonom, cu alura-i de intelectual hârsit prin asemenea intâmplari, autorul nu a riscat, asumându-si si rolul de amfitrion.
Pe un panou, reclama unei noi televiziuni: Televiziunea literara.ro, a carui manager este Cornel Galben, despre care o sa mai vorbim. Cu toate ca, intr-o camera alaturata, astepta doamna Codrescu, sponsorul principal al cartii si al bufetului suedez, invitatii, la vorbe, dar si pentru a ocupa locurile din sala, nu s-au zgârcit cu timpul, dându-se dusi doar dupa doua ore. Critica critica a cartii si-a asumat-o, la inceput, Gheorghe Dragan, critic, poet, romancier: “Am auzit pentru prima data de Ion Tudor Iovian, prin anii ‘70-’80, la Iasi, in situatii nu tocmai placute pentru viitorul mare poet, fiind martor al unor aiuritoare criterii de apreciere, la premierea unor scriitori, printre care s-a numarat si Iovian.
Despre cartea profesorului Codrescu: Este un demers specific cercetatorului, a renuntat la cititul de placere, apelând metodic, cu instrumentele criticului, la scrierea unei micromonografii critice, despre un poet in viata, controversat, marginalizat de critica, insa un poet bun, foarte bun, din generatia sa. Meritul autorului este ca nu da verdicte, lasând loc unui oarecare relativism istoric. Anxios si retractil, Iovian, contrar unor etichete grabite (modern, postmodern, expresionist, optzecist, bacovian sau arghezian), in opinia autorului micromonografiei ramâne el insusi, un poet mare, dincolo de limbaj, clasificari si incadrari (sau poate tocmai de aceea), singular, a carui poezie a fost apreciata, inca de la debut, de critici cu notorietate (Manolescu, Ulici, Constantin Calin, Cristian Livescu, Constantin Sorescu, Ion Rotaru, Ion Holban, iar mai târziu Gheorghe Iorga, Al. Calinescu, Gabriel Rusu, Vasile Spiridon, Vlad Sorianu, Nicolae Prelipceanu, Mircea Dinutz, Ion Bogdan Lefter, Petre Isachi), devenind, apoi, mai putin asimilat, inexplicabil, critica aproape il ignora. Cartea de fata nu este reparatorie, ci o repunere in drepturi a poeziei unui poet aflat in plina forta creatoare.”
Gheorghe Iorga, un bun sI fin cunoscator al poeziei lui Iovian, dar sI a scrierilor profesorului Codrescu, a vorbit asistentei despre avatarurile unui asemenea demers, dar sI despre opera poetica a scriitorului buhusean: “Riscul unei asemenea intreprinderi, pe care o face Grigore Codrescu, este ca te obliga sa-ti iei masuri de precautie, in sensul ca esti nevoit sa dai un dignostic de etapa, deoarece subiectul nu si-a incheiat opera, valabil si când opera este incheiata, deoarece verdictul poate fi gresit, fiind nevoit, daca nu-l abandonezi pe autor, sa-ti faci reevaluarile necesare. Apoi, trebuie sa ai o buna intuitie critica pentru a-l plasa corect pe autor, care este in viata, intr-o virtuala istorie a valorilor literare, in contextul potrivit, iar erorile te pot pândi, evident, la orice pas. Iata-ne, asadar, surprinzator pentru noi, dar, cred, ca si pentru poetul Iovian, un om de o medestie si de o retractibilitate cunoscute, in fata unei carti despre un poet in viata care mai are multe de spus in literatura, mai cu seama in poezie. O carte care trebuie citita astazi, dar mai ales in anii urmatori” Au tinut sa-si expuna opiniile despre carte, dar si despre autor, profesorul Gheorghe Neagu, cel care a vazut in tânarul Iovian un mare poet, inca de pe bancile liceului, Petre Isachi si Traian Valeriu.
Ion Tudor Iovian, prezent la propria “executie”, asistat de fostii lui profesori, a surprins auditoriul cu câteva remarci lamuritoare, cu privire la cartea al carui subiect este: “Se spune, de obicei, ca o asemenea carte ar putea fi un tratament pentru imbalsamare, o cronica a unei morti anuntate sau chiar o piatra tombala. Nu ma asociez unor asemenea afirmatii. Am acceptat propunerea profesorului Grogore Codrescu, dupa ce m-a asigurat si m-am asigurat de bunele lui intentii, de independenta si seriozitatea impuse de o asemenea intreprindere. Eu nu-mi doresc sa-mi asigur un loc de veci in literatura româna in intelegere cu critica. Nu-i nici vanitate, nici indecenta, pur si simplu am avut incredere in judecata dumnealui, in deotologia profesionala. Am fost surprins si eu la inceput: e bine, e rau. Raspunsurile le va da timpul, eu multumesc domnului Codrescu pentru efortul extraordinar, stiu ca am fost un colaborator dificil, de aceea sunt cu atât mai multumit de rezultat. Un cuvânt de bine am si pentru editor, lui Cornel Galben, pentru rabdarea si profesionalismul dumnealui”, a incheiat poetul rasfatat de tineri, ale carui poezii sunt citite, interpretate in cluburi, la agape colegiale, dar si pe marile scene. Prezent la lansare, Cornel Galben, directorul editurii CORGAL Press, a vorbit despre greutatile unui asemenea demers, având in vedere structura versurilor poetului, a formatului volumului, dar si a procesului de editare. “A fost o buna colaborare, astfel ca a iesit o carte frumoasa, pentru care ma vad obligat sa multumesc celor doi, autor si subiect.”
Putin timp i-a mai ramas autorului pentru a-si expune argumentele, insa, cu alura Profesorului, bonom si sensibil ironic, gratios in verb, ca un parinte, a spus, citând din Argument: “Analiza pe care o promitem in continuare vrem sa convinga cititorul initiat de poezie ca Ion Tudor Iovian este un poet adevarat, dintre cei mai importanti din generatia lui, ca resursele expresivitatii poemelor din cele vreo sase volume si doua antologii si-au asigurat o originalitate a limbajului si imagisticii inconfundaile si ca autorii sintezelor si istoriilor literare (una-doua exceptii), aparute dupa anii ’80 au ignorat o personalitate a poeziei contemporane nescriind despre cartile sale.” Structurata in patru parti: Baudelarian in creatie, sau in biografie?, Ipostazele eului liric: de la Padurea de pini la…apocalipsa textului, Pamfletul arghezian – cheie de lectura a operei lui Ion Tudor Iovian, Interpretari si evaluari critice. Ion tudor Iovian si miscarile poetice actuale, micromonografia lui Grigore Codrescu mai cuprinde o Biografie critica selectiva, Indicele de nume si o bogata iconografie. Seara de poezie, despre poezie si poeti a fost un adevarat dialog al artelor, actorul Florin Zancescu fiind invitat sa spuna, sa recite, sa interpreteze din creatiile “imparatului care doarme in pat cu poezia”. A facut-o superior si superb.
Eroii nu mor niciodata! Legendele nu mor niciodata! Eram tentat sa spun ca nici statuile nu mor niciodata, insa, in orasul meu, tocmai a mai murit o statuie, care se adauga la multele „decese” din ultimii 70 de ani. In curând va fi nevoie de un cimitir. De ce mor statuile, l-am intrebat pe directorul Directiei de Cultura a judetului Bacau, Petru Cimpoesu.
„Statuile sunt inlocuitori de idoli. A ridica o statuie unei personalitati inseamna a o ridica la rang de personalitate istorica, a-i atribui o valoare istorica, iar valoarea depinde intotdeauna de un context. Dar nu-i suficient, initiatorii au obligatia sa respecte legile, ceea ce nu se intâmpla de fiecare data când mai apare câte un bust, o statuie prin oras.” Revolutiile distrug si nasc statui, aud tot mai des. Ele vin cu statuile proprii, care le inlocuiesc pe cele care nu mai corespund „contextului”. Ne repezim cu buldozerul, cu târnacopul si le aruncam, in urale, la cimitirul istoriei. Si punem altele, mai mari si mai frumoase. Nicio statuie nu are termen de garantie nelimitat.
Unii pleaca, altii vin
Acest demers jurnalistic pleaca de la un context. Dupa 1990, consemnam marirea si decaderea unor „personalitati istorice”. Bustul lui Lucretiu Patrascanu a fost inmormântat rapid, in furia postdecembrista; nimeni nu mai stie pe unde ar fi. Se pregateste parastasul bustului lui Mircea Cancicov, din parcul care-i poarta numele. O scurta viata a avut Decebal, in centrul orasului, dar si Kogalniceanu, din spatele Prefecturii.
Capul lui Decebal nu a rezistat prea mult
O nefericita soarta a avut bustul poetului Mihai Eminescu, de la colegiul cu acelasi nume din Bacau, detronat de incurcatele ite ale revendicarilor. Ce am pus in locul lor? Putin, foarte putin: regele Ferdinand, care l-a detronat pe Bacovia, care a fost mutat la Universitatea „George Bacovia”), matematicianul Gheorghe Vrânceanu, in locul lui Patrascanu, un monument al ilegalistilor, o placa comemorativa. Pentru o vreme, sper ca destul de lunga, vor ramâne ca zestre Vasile Alecsandri, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Sfânt, Vasile Pârvan, idei si creatii ale ultimilor 25 de ani, dar si busturile din Parcul Cancicov, unele dintre ele oribile. Si Bacovia, ridicat in 1971.
Bunele intentii nu sunt suficiente
Ce are lumea cu statuile, continui sa-i solicit opinia domnului Cimpoesu. Am aflat ca nu oricum si in orice conditii o personalitate, artistica, istorica, din domeniul stiintei sau religioasa poate fi urcata pe soclu. Sunt legi, care pun conditii si criterii. Exemple sunt in tot judetul. Cel mai recent este cel de la Sascut, unde a fost ridicat pe un soclu o statuie a lui Stefan cel Mare. Mic, strâmb, turnat in beton, dat cu bronz si sfintit cu patru preoti. Sacrilegiu au spus artistii, ilegal au spus specialistii de la Directia de Cultura. Statuia a fost retrasa de pe domeniul public.
O soarta si mai tragica a avut bustul marelui om de litere Alexandru Piru, amplasat in centrul comunei Margineni, locul de nastere al istoricului si criticului literar. In urma unei sesizari, când a fost controlat la acte, primarul comunei nu a avut ce prezenta, decât „este un om al locului”. „Din pacate, acel bust a trebuit sa fie dat jos. Nu avem nimic cu Alexandru Piru, doar cu primarul, care nu stie ce spune legea! Bunele intentii nu sunt suficiente pentru a ridica un monument”, spune directorul Cimpoesu.
Oamenii cu idei si solutii n-au cautare
Bacaul nu are prea multe statui si nici monumente istorice, iar când vorbim de statui, multe dintre acestea nu au o valoare artistica de necontestat, iar monumentele istorice ramase, pastrate, mai sunt putine.
„Bacaul este un oras urât, monoton, blocuri, blocuri, aruncate fara o viziune, fara simt artistic, de parca nu am avut si nu avem arhitect sef, de parca nu am avea un corp de arhitecti foarte bun, artisti plastici valorosi, insa marea problema a administratiei locale este ca nu-i consulta, cu toate ca este o legislatie in acest domeniu. Este vorba de consultare publica, unde se aduna oamenii cu idei si ofera solutii” Petru Cimpoesu
Bacaul are personalitati culturale, din domeniul stiintific, care merita o evaluare si reevalaure, astfel ca patrimoniul orasului s-ar putea imbogati cu alte opere de arta, cu monumente de mare valoare, care ar putea fi amplasate si in alte zone ale orasului, nu numai in centru. Sa mai mentionam ca orasul nu are niciun monument inchinat unei personalitati feminine. Am retinut de la interlocutorul meu ca, in mediul urban, aprobarile pentru monumentele de for public sunt de competenta exclusiva a Comisiei Nationale a Monumentelor de For Public, care lucreaza pe lânga Ministerul Culturii, iar pentru mediul rural, avizele sunt date de comisiile regionale, dupa prezentarea unui dosar. Pentru judetul Bacau, avizele sunt date de comisia regionala cu sediul in Galati. Monumentul de for public este o opera de arta, confirmata, atestata de aceasta comisie.
Monumentul lui…MIG 21
Dar poate cel mai controversat monument este cel ridicat de primarul Romeo Stavarache la iesirea din Bacau, spre Onesti. Ce legatura are cu traditia si cultura noastra?
„Acel monument, acel avion, este unul de for public, insa nu are aprobarea Comisiei Nationale, primarul Romeo Stavarache neaga ca se incadreaza in aceasta categorie. In baza atributiilor noastre si dupa evaluare, noi am amendat primarul, conform legii.
Dumnealui a contestat in instanta sanctiunea, Directia de Cultura Bacau a câstigat procesul, insa judecatorul, nu stiu din ce motiv, n-a confirmat amenda, ci i-a dat un avertisment, cu toate ca legea este clara. In aceste conditii noi il vom amenda din nou, vom ajunge, probabil, iar in instanta, si atunci nu se mai poate da avertisment, pentru ca l-a dat o data”, afirma Petru Cimpoesu, director al Directiei Judetene pentru Cultura.
Mai trebuie precizat ca un aviz, o aprobare, nu se da dupa ce ai ridicat monumentul, ci, intotdeauna, inainte. In aceste conditii, este posibil ca avionul primarului sa „zboare” de pe soclu. E de la sine inteles ca nu se poate, nu putem ca fiecare, dupa cum ne taie capul, sa populam localitatile cu kitsch-uri, acreditate ca opere de arta de tot felul de maistri si ingineri.
In judetul Bacau sunt peste 200 de monumente inchinate unor importante personalitatI ale vietii spirituale, care au marcat istoria acestor locuri. Am solicitat opinia unor artisti plastici cu privire la cele mai frumoase si artistice monumente din Bacau. Iata si raspunsurile.
Ilie Boca, pictor: Clasamente…In arta este dificil si complicat. Totusi, in ordine – Statuia lui George Bacovia, de departe cel mai frumos si reusit omagiu adus de oras poetului. 2. Statuia poetului Vasile Alecsandri. 3. Alexandru cel Bun, din Piata Revolutiei (autor Mircea Spataru). 4. Chiar daca nu mai este pe soclu, o lucrare reusita este bustul lui Lucretiu Patrascanu (autor Vasile Gorduz).
Dionis Puscuta, artist plastic, presedinte al UAP: “Este greu, chiar si pentru un artist plastic sa faca un asemenea clasament. Ar fi trebuit sa stabilim, mai intâi, câteva criterii. Am sa incerc sa raspund intrebarii: Pe locul I – Statuia poetului George Bacovia, opera a sculptorului Constantin Popovici. 2. Alexandru cel Bun. 3. Bustul lui Lucretiu Patrascanu. 4. Bustul lui Decebal (autor Petre Pinca), care a fost dat jos fara argumente artistice, doar birocratice.
Ovidiu George Marciuc, grafician, profesor: 1. George Bacovia. 2. Stefan cel Mare si Sfânt (sculptor Mihai Marcu). 3. Bustul regelui Ferdinand I (autor Mihai Bejenariu). 4. Alexandru cel Bun.
Eveniment remarcabil, joi, 10 decembrie, la SIF Moldova. Nu a avut loc vreo tranzactie financiara de rasunet, cu profit rapid si garantat, ci una de suflet, ale carei semnificatii le gasim in decizia Consiliului de Administratie, a presedintelui-director general Costel Ceocea, de a deschide institutia financiara si spre cultura, spre actul creativ, ai caror promotori sunt artistii plastici, scriitorii, muzicienii.
Participantii, insotiti de gazda, au vizionat, la mezanin, in Sala “Nicu Enea”, o parte a expozitiei a doi artisti plastici naivi, Ioan Maric si Catinca Popescu, primii care au fost invitati sa expuna in noile spatii puse la dispozitie de SIF Moldova. La parter, a fost amenjata o alta sala pentru expozitii, care va purta de acum inainte numele pictorului naiv Ioan Maric.
“Proiectul nostru este unul pe termen lung, care se doreste implicarea noastra nu numai in viata economica a orasului ci si in cea culturala, artistica. Cu o seara inainte a avut loc lansarea unei carti, semnata de un cunoscut scriitor bacauan, Grigore Codrescu, astazi, vernisam o expozitie de pictura naiva, a artistilor plastici Ioan Maric si Catinca Popescu, doi ambasadori ai Bacaului in tara si strainatate.
Drept recunoastere a valorii si artei lui, una dintre salile noastre de la parter, destinata, de obicei, activitatilor curente, va purta numele lui Ioan Maric, artistul care a contribuit foarte mult la imaginea Bacaului in lume, iar la mezanin, ca o avanpremiera la un alt eveniment, tiparirea editiei a II-a a Albumului “Nicu Enea”, realizat de Viorel Savin, o sala am denumit-o “Nicu Enea”. Speram ca pâna la sfârsitul anului acesta sa fie scos de sub tipar, album care va fi distribuit in toata tara, la institutii financiare, la ambasade. Intelegem prin acest proiect sa fim partasi si sa contribuim la promovarea valorilor locale, a celor care, prin creatia lor, duc mai departe tot ce are mai bun comunitatea bacauana. Invitam aici nu numai artisti plastici, ci si scriitori, muzicieni. Sigur, in functie de proiect, de mesajul si importanta lui, SIF Moldova poate decide si finantarea partiala sau totala a unor initiative venite din partea comunitatii oamenilor de cultura”, a spus Costel Ceocea.
Au fost prezenti la vernisaj Ilie Boca, artist plastic, fost profesor al celor doi artisti, care a vorbit despre ineditul si frumusetea initiativei societatii financiare bacauane, de a oferi cele doua spatii desfasurarii unor activitati culturale, având in vedere ca Bacaul este deficitar la acest capitol.
“Participam, dragi prieteni, la un eveniment unic pentru noi artistii, un om de afaceri, o institutie care se ocupa de cu totul altceva, si-a manifestat disponibilitatea de a investi, da, de a investi si in cultura. Nu s-a mai intâmplat de foarte mult timp ca artistii, nu numai cei ai artei naive, sa beneficieze gratis de asemenea spatii pentru a-si expune lucrarile, pentru a se intâlni si cu alte ocazii. Debutul cu o expozitie a doi mari artisti naivi bacauani, poate fi interpretat, si cred ca nu gresesc, ca o intoarcere spre satul românesc, de a-l aduce in prim plan acum, in iuresul modernitatii, a fugii permanente spre profit, uneori catre supravietuire.
Arta naiva este o poveste, o frumoasa poveste dspre oamenii satului, a obiceiurilor si traditiilor care sunt in pericol de disparitie. In Bacau este o adevarata scoala a artei naive, creaza aici multi artisti, care au fost si sunt prezenti la marile expozitii din tara si din strainatate. Avem un patrimoniu imens, de mare valoare, insa, in ultimul timp, exista pericolul de se pierde, de aceea este cu atât mai laudabil gestul domnului Ceocea de a deveni prietenul nostru, iar aceste doua sali, il asigur, vor fi “exploatate” pentru a aduce profit comunitatii.”
Decana de vârsta si de frumos a artistilor naivi, Catinca Popescu, prezenta in expozitie cu o selectie din cele mai frumoase tablouri, Ioan Maric, Badita, au multumit gazdei, pentru generozitate, pentru gândul si fapta care au dus la acest rezultat acum, in preajma sarbatorilor de iarna, a Craciunului si Anului Nou. “Sunt extraordinar de fericita ca am fost invitata sa expun in sala care va purta numele prietenului si colegului meu Ioan Maric. Va doresc la toti sanatate si sarbatori fericite!”, a spus emotionata Doamna picturii naive.
Au mai participat la vernisaj si la inaugurarea Salii “Ioan Maric”, consilieri locali, sefi ai unor institutii de cultura si din administratie.
Prof. Mariana Holca este directorul Scolii cu clasele I – VIII Cleja din anul 2010. Din 2006 este profesor titular si preda disciplinele chimie si fizica. Are o experienta de 25 ani in invatamânt si este originara din judetul Iasi. Dupa terminarea facultatii, viata a purtat-o in judetul Neamt, iar dupa ce s-a casatorit a venit in Bacau si a fost detasata in mediul rural. A acumulat in toti acesti ani experienta si a invatat cum sa conduca o scoala. Când ajunge acasa, trebuie sa pregateasca temele pentru a doua zi, sa urmareasca e-mailul, iar telefonul suna pâna seara târziu.
Ce va ofera functia de director?
Cred ca pe multi dintre colegii de breasla, functia de director ii priveaza de timpul liber. In plus, te responsabilizeaza foarte mult. Eu am noroc ca nu am copii acasa care sa ma conditioneze ca timp si preocupari, iar sotul meu s-a obisnuit cu idea ca aceasta functie te solicita foarte mult. Eu nu am in scoala un director adjunct, asa ca in lipsa acestuia fac de toate. Sunt profesor la clasa, director si administrator. Prin urmare, trebuie sa coordonez inclusiv activitatile pe timp de vara. Cred ca singurul segment liber pe timp de vara ramâne 8 – 15 august. In rest, am diverse activitati in scoala. Am avut posibilitatea sa ma transfer la Scoala nr. 19, insa, din lipsa de timp nu mi-am depus dosarul la termen.
Cine este calificat sa stea la catedra?
Pentru orice debutant este greu la inceput de drum. Naveta, distanta, oamenii, copiii, personalitatea diferita a fiecaruia, toate la un loc sau luate separat te pot descuraja. Daca ai chemare pentru meseria de dascal si faci totul din pasiune, ai sansa sa ajungi un dascal exceptional. Noi nu am avut cu cine sa ocupam patru posturi de invatator, in conditiile in care un calificat poate câstiga intre 1.000 si 1.200 de lei, iar un necalificat este remunerat cu aproximativ 700 de lei. Pentru multi, salariul nu este motivant. Mie mi se pare ca generatiile care vin de pe bancile facultatilor sunt mai slab pregatite.
Se poate face performanta in mediul rural?
Da, se poate. Am si demonstrat acest lucru. Am avut elevi care au intrat la colegii de renume din Bacau cum ar fi Colegiul National sau Colegiul National . Din pacate, mare parte dintre copiii buni au plecat in strainatate impreuna cu parintii si le simtim lipsa la clasa. Rezultatele lor ii motivau si pe restul sa invete mai mult, mai bine. Din trei scoli au plecat peste hotare impreuna cu parintii aproximativ 135 de elevi. In ceea ce priveste situatia la invatatura a celor ramasi nu pot sa spun ca exceleaza, dar nici nu abandoneaza scoala. Ultimii copii plecati s-au stabilit in Germania. Erau elevi in clasa a VII-a si in clasa a IV-a. Mai tin colegele legatura cu ei pe facebook. O alta familie plecata in Marea Britanie ne-a spus ca un copil aflat la noi in clasa pregatitoare, acolo e repartizat in clasa a II-a. Eu cred in continuare ca dascalii care vin la scoala cu toata deschiderea vor avea si rezultate. Copiii care provin din familii cu o situatie materiala buna au sanse sa-si continue studiile!
Un lapte salvator
In timp ce elevii de la oras fac mofturi când vine vorba despre laptele si cornul scolarului, aceste alimente au mare cautare in rândul elevilor saraci de la tara. Pentru multi, laptele si cornul oferit la scoala inseamna o masa sigura. La aceeasi scoala, ii surprind pe elevi la pauza mare. Toti au in mâini cutiile de lapte si aproape cu gesturi mecanice duc la gura câte un biscuit. Copiii se uita curiosi catre oamenii straini care au intrat in clasa si manânca in tacere. „Mie chiar imi place laptele! Eu nu am vaca acasa, cum au alti copii!, spune unul din copiii mai curajosi. O fetita slabuta si cu pistrui care terminase de baut laptele pastreaza in pachetel câtiva biscuiti. „Ii pastrez pentru fratiorul meu mai mic, de acasa. Asteapta sa-i duc câte ceva in fiecare zi!”, spune fetita. Probabil ca invatatoarea a vazut uimirea de pe chipul meu si a mentionat ca sunt multe familii sarace in sat, care nu au acasa nici macar o vaca care ar putea sa le asigure copiilor laptele atât de necesar. Astfel de cazuri sunt si in comuna Bogdanesti. „In familiile dezorganizate intâlnim cele mai multe probleme. De aceea, câtiva copii stiu doar gustul laptelui baut la scoala, pentru ca unele familii nu isi pot permite sa cumpere o vaca”, declara prof. Mioara Grigore.
„Eu sunt Asia!”, „Eu am luat America!” – se aude la pauza mare in curtea unitatii de invatamânt. La doar câteva grade in termometre, o gramada de copii sunt afara si se bucura de culori.
Metalbac & Farbe le-a facut un cadou, infrumusetând asfaltul tern. Au aparut, pe rând, harta României, continentele, Sistemul Solar, tabla de darts, un ceas urias, ghizii celor mici in lumea limbii române si a matematicii, chiar si o tabla a inmultirii, iar o omida amuzanta le face din ochi celor mai curiosi. Atmosfera de poveste, impletita cu invatarea.
„Metalbac a venit cu propunerea si am colaborat in alegerea desenelor. Scopul este unul educativ. Am dorit ca elevii nostri sa invete ceva, jocurile au fost concepute dupa lectii”, explica directorul adjunct al scolii, prof. Gabriel Veliche. Colaborarea a avut si alt scop, ca accesul masinilor in parcare sa fie limitat cât mai mult, iar spatiul redat copiilor.
1 de 8
„Am observat ceva foarte interesant: copiii se joaca mai civilizat. Ies afara in aer liber, vrem ca ei sa faca cât mai multa miscare”, a mai spus prof. Veliche. Societatea Metalbac & Farbe a suportat integral costurile realizarii desenelor si ofera o garantie de sapte ani.
SCM-JC Royal Bacau se pregateste sa incheie anul asa cum ne-a obisnuit: pe podium. Si cu o salba de medalii. Saptamâna viitoare, judoka pregatiti de prof. Aurel Chelariu vor participa la ultima competitie a anului, cea de la Baile Tusnad. Inainte de deplasarea in Harghita, sportivii de la SCM- JC Royal Bacau au facut o… recunoastere a zonei, concurând cu succes in judetul Covasna, la cea de-a XVII-a editie a Cupei „Târgu Secuiesc”.
In acest an, turneul international de la Târgu-Secuiesc a reunit pe cele patru spatii de lupta 495 de judoka nascuti intre anii 2003-2010 si legitimati la 36 de grupari din tara si doua din Ungaria. In concursul pe echipe, SCM- JC Royal a ocupat locul sase, in timp ce la individual a cucerit 18 medalii, dintre care mai mult de jumatate (zece) de aur.
Iata rezultatele sportivilor antrenati de prof. Aurel Chelariu:
Locul 1: Andrei Galea 22 kg, an de nastere 2009; Raimond Benchea 22 kg, 2008; Raul Costea 24 kg, 2008, Razvan Moisei 30 kg, 2008, Alexandru Zaharia 37 kg, 2008; Dragos Cremene 30 kg, 2007; Miruna Vultur 26 kg, 2006; Stefan Buga 22kg, 2006; Andrei Buga 30 kg, 2006; Rares Vultur 30 kg, 2004.
Locul 2: Radu Nistor 27 kg, 2007; Andreea Drobota 32 kg, 2004; Rares Gârmacea 50 kg, 2004; Stefan Moisei 60 kg, 2003.
Locul 3: Paula Stanciu 20 kg, 2008; Eduard Benchea 30 kg, 2007; Marcus Herghelegiu 34 kg, 2005; Robert Miron 42 kg, 2005.
Locul 5: Brian Herghelegiu 30 kg, 2006, Mihai Cristian 60 kg, 2003.
Divizionara B Sport Club Bacau a intrat in vacanta dupa partida pierduta cu 2-0 in fata Gloriei Buzau, din etapa a 18-a, care a pus punct maxi-turului de campionat. Bacauanii isi vor relua antrenamentele pe data de 11 ianuarie, pentru ca in perioada 27 ianuarie- 6 februarie sa efectueze un stagiu de pregatire centralizata la Câmpulung Moldovenesc.
„Dupa cum se stie, acest sezon s-a dovedit unul atipic pentru noi, in conditiile in care am adunat mai multe puncte in deplasare decât pe teren propriu. Cel mai important lucru este, insa, faptul ca vom ierna pe un loc de play-off, clasarea in primele sase echipe fiind obiectivul nostru”, a declarat antrenorul Cristi Popovici.
Dupa cele 18 etape disputate in Liga a II-a, Sport Club ocupa locul 6 in Seria I, cu 25 de puncte, doua in plus fata de echipa de pe locul 7, Gloria Buzau. Reluarea campionatului va avea loc pe 27 februarie 2016, atunci când Sport Club va primi vizita Otelului Galati.
In acest weekend este programat grosul meciurilor din etapa a 11-a, ultima a turului Diviziei A la volei feminin. Sâmbata se vor juca partidele: SCM U Craiova- U Cluj, Medicina Târgu-Mures- Unic Piatra Neamt, CSM Bucuresti- CSM Lugoj si Volei Alba Blaj- Rapid Bucuresti. Derby-ul CSM Târgoviste- Dinamo Bucuresti va avea loc duminica, de la ora 11.00, urmând sa fie televizat de Digi, in timp ce jocul Stiinta Bacau- Penicilina, care va pune, practic, punct turului se va desfasura luni, 14 decembrie, de la ora 17.00
Continuam periplul prin istoria Bacaului, asa cum ne-a fost prezentata in monografia scrisa de fostul primar Costache Radu.
„Inainte de 1839 nu era nici o scoala publica in oras. Odraslele boieresti si acei cu dare de mâna invatau carte in strainatate, mai cu seama la Paris. Negustorii si toti ceilalti care voiau ca ai lor copii sa stie carte ii dadeau de invatau pe la preoti, dascali de biserica si pe la dascali greci. Pe atunci era alfabetul slavonesc, care incepea cu az, buche, vede si se sfârsea cu cervi, zalu, zâmne. Scrierea era cu doua si trei rânduri. Cuvinte slavonesti ca otnosenie, dela, zapis, doclad, presusveie, zdelca si multe altele erau in toate lucrarile dregatorilor si in jalbele impricinatilor. Scrisoarea veche precum si cuvinte ca cele aratate le gasim intrebuintate chiar si pe la 1864, caci inca tot se mai aflau prin slujbe oameni vechi.
La 1839 se infiinta „Shoala Domneasca” (asa se scria scoala) cu profesorul Constantin Platon, si in patru ani se completa cu patru profesori. Intre acesti profesori era si unul Iacobencu, baiat tânar, frumos, bun, care statu un an la scoala si apoi se duse la Manastirea Neamtului, unde se calugari. A murit batrân acum câtiva ani si nimeni n-a putut afla secretul calugariei sale. Costache Platon, om destept si destoinic pentru datoria lui, introduse in clasa intâia un sistem care era asa: banca intâia avea inainte o banca de nisip, unul din copii dupa porunca sadatorului (monitor cum se zice azi) care striga „indrepteaza primare”, copilul trecea cu un netezator de lemn peste nisipul de pe banca, si apoi sadatorul iar striga „luati seama bine si scrieti litera a”, aratându-le de pe o tabla mare ce era inaintea lor, litera.
Copiii incepeau sa scrie cu degetul pe nisip litera a, indreptând sadatorul pe la unii care n-o faceau bine. Apoi clasa avea opt cercuri de fier pe lânga pereti, cercuri batute in perete. La o anumita ora ieseau copii din banci si treceau la cercuri. Fiecare cerc avea câte zece copii si un sadator. Sadatorul intra inauntrul cercului iar copiii se insirau in afara pe lânga cerc. Acolo o ora si mai bine sadatorul asculta lectiile, le dadea alte lectii. Acest sistem a urmat pâna in 1858 când s-a desfiintat. Programul era mare si larg: la gramatica se dadea etimologia, sintaxa, ortografia. La aritmetica: numerele complexe, regula de trei simpla si compusa, regula de dobânzi simpla si compusa. in clasa a IV-a se traduceau mici bucati si din limba latina. (…)
Cum s-a infiintat scoala, ea a fost populata. Veneau baieti si de la tara. Orasenii si-au trimis copiii la scoala, nu insa si boierii. Si negustorii aveau alt tâlc pentru copiii lor. Ca sa nu le fie greu la scoala domneasca, cum ziceau ei, ii dadeau mai intii de mici pe la scolile dascalilor si preotilor. Asa in 1850 ne-am gasit vreo 10 copii de negustori la dascalul Gheoghe de la Sf. Ion care ne invata carte bisericeasca. Imi aduc aminte ca eu am tinut jumatate de an tabla „vistierul bunatatilor”, caci nu puteam zice cuvântul „salasluieste”, si mai toate neamurile mele imi ziceau in râs vistieru.
Examenul cel mare de sfârsit de an se facea cu mare pompa. Venea un delegat de la Academia din Iasi si toata sala era ticsita de parintii copiilor, de preoti si de boierii ce voiau sa stie cum merge invatatura. In examen chiar, copiii care raspundeau bine si cu curaj erau chemati si li se dadea sau un irmilic, sau doi sorocoveti de catre acei care asistau.
Scoala a avut trei directori: pe Costache Platon, Neculai Romano si Neculai Bibiri. Costache Platon a iesit la pensie in 1869. Sub el, ca profesor au trecut doua sau trei generatii, din care au iesit multi oameni la dregatorii inalte, la demnitati inalte, si oameni de omenie. C. Platon iesind la pensie, a ramas omul cel mai mult stimat de elevii si de orasenii lui. In orice ocazie a fost trimis in consiliul comunal, in consiliul judetean, ales si deputat. Si când era profesor, era adesea chemat la sfaturile boierilor si a obstei, caci cuvântul lui era cugetat, sfatul lui intelept. El a murit in vârsta de 85 de ani.
La 1854, fiind numit prezident la judecatoria tinutului (tribunal) Costache Eraclide, el deschise si o scoala particulara, unde pe lânga unele obiecte din scoala domneasca se mai invata si limba franceza. Boierii, mai cu seama cei de starea a doua isi dadeau copiii la scoala aceasta. Nu tinu insa mult timp caci C. Eraclide fiind stramutat, trecu scoala lui Frant Edinachevici, un profesor adus de boierul Grigore Mortun pentru copiii lui. In scoala lui Frant, pe lânga copiii ramasi de la C. Eraclide mai venira si altii, caci se mai invata si clavirul. Cu toate acestea, treceau de la aceasta scoala la scoala domneasca si de la aceasta la scoala lui Frant. Nu mult dupa aceea, o doamna careia i se zicea madam Mayer deschise o scoala particulara pentru fete. Aici se invata mai mult frantuzeste si clavirul, putin si româneste. Scoala s-a populat indata cu fete numai de-ale boierilor, boiernasilor si ale celor mai instariti”.
Urmând firul unui interesant studiu semnat de Vasile Bancila in revista „Gândirea” (nr. 4/1929, Biblioteca Digitala B.C.U. Cluj-Napoca), „Scoala Regelui Mihaiu”, amintim ca institutia preceptorului era, in multe civilizatii, mai ales pentru cei pregatiti sa preia coroane de regi, imparati, domnitori, una foarte importanta. Spirite mari ale culturii au jucat rolul de preceptor. Aristotel, de pilda, a fost, vreme de patru ani, preceptorul lui Alexandru Macedon. ,,Sensibilitatea variata si, în acelasi timp, ponderata a Stagiritului, va fi exercitat o înrâurire fericita asupra organizarii mijloacelor imperialismului politic de mai târziu al marelui general. Caci, pe lânga dragostea de poezie, Aristotel a insuflat elevului sau dragostea de natura si stiinta, în asa masura încât Alexandru a declarat, odata, ca iubeste mai mult stiinta decât puterea”, scrie Vasile Bancila. Stiut este ca Alexandru cel Mare a fost mereu recunoscator lui Aristotel. Oriunde mergea prin lume nu uita sa-i trimita acestuia plante si animale care l-au ajutat in cercetarile sale stiintifice. Quintilian s-a îngrijit de educatia descendentilor lui Domitian. Seneca a fost preceptorul lui Nero, asupra caruia a avut un timp influenta, facându-l sa domneasca cu blândete. Apoi, se stie, Nero a luat-o razna de tot. Acuzându-l pe Seneca de participare la un complot care-l viza, l-a obligat pe fostul dascal sa-si taie venele. Lui Ludovic al XIV-lea, preceptor i-a fost Hardouin de Péréfixe, viitorul arhiepiscop al Parisului. Uneori, preceptorii erau aiurea alesi. Conform http://www.descopera.ro/cultura/, de pilda, grija educatiei viitorului tar Petru a purtat-o, vreme de câtiva ani, un preceptor mediocru, Zotov, care l-a dascalit când si cum a avut chef, rar si prost. Noroc de faptul ca tânarul Petru, spirit liber, colindând cartierul strainilor din Sankt Petersburg, si-a gasit singur spirite care sa-l ajute sa aiba acces la cultura autentica: genevezul Lefort, batrânul scotian Gordon, strasburghezul Timmerman, olandezul Winnius si altii.
Mihai I avea 8 ani si era la primul mandat de rege, atunci când Vasile Bancila a publicat articolul amintit. „Se pare (…), cu privire la educatia regelui Mihaiu, scrie Bancila, ca nu este lamurit daca temeiul educatiei sale va fi pus in scoala sau in sistemul de a angaja preceptori, care sa faca educatie dupa modul individual. In trecut era frecvent acest mod individual, chiar si când nu era vorba despre printi. Pornind de la tendinta de a se deosebi de semenii sai, omul a ajuns uneori sa creada ca face parte din alta specie” (Gândirea, nr.4/1929, pag 121). Autorul sugereaza ca Regele sa urmeze scoala obisnuita: „Regele Mihaiu sa meraga la scoala. Pentru binele Lui si al nostru sa mearga El la scoala, iar nu scoala sa vina la El. Caci scoala pretuieste mai mult decât o duzina de preceptori individuali. In aceasta privinta, o academie de adulti nu face cât o cohorta de copii. Copiii sunt cei mai mari educatori. Arta de a domni trece prin scoala publica” (Ibidem, pag. 124).
Potrivit si Wikipedia, Regele a urmat scoala primara la Peles, avându-l ca preceptor pe prof. Nicolae Saxu. Apoi s-a gasit o solutie… originala: acesta si-a continuat studiile intr-o clasa special constituita pentru el. Elevii selectati pentru aceasta clasa proveneau dintre cei care avusesera media 10 la admiterea in liceu. Ei reprezentau toate categoriile sociale si provinciile. Nu lipseau reprezentanti ai minoritatilor nationale. Clasa a functionat vreme de sase ani si avea un dublu statut: de liceu civil si militar. Dintre profesorii Regelui – care nu era premiantul clasei, dar era foarte silitor/responsabil – n-au lipsit spirite precum Nicolae Iorga sau Simion Mehedinti.
L-am revazut, acum putin timp, pe Alain Delon într-un film pe TVR 2, unde mai scapa câte o productie cinematografica de arta, nu numai pelicule de toata mâna, comerciale. Nu era un mare film, dar era unul bun, în traditia unui fost mare cinema european, pentru ca piata e acum invadata, dominata de americani. Si era important fiindca în el se confruntau doi mari actori, Simone Signoret, în primul rând, si Delon. Joc francez, asadar, de finete psihologica, asta vedeai în „Ferma suspiciunilor”, un film în care Alain Delon e tânar, sub 40 de ani si, asa cum s-a spus de multe ori, „ nepermis de frumos”. Un mit al cinematografiei franceze, un produs national al Frantei, alaturi de Brigitte Bardot, doi actori cult, doi monstri sacri. Foarte diferiti, însa din punctul de vedere al carierei, Delon având în palmares si mari creatii, pentru ca nu a fost doar unul dintre cei mai frumosi actori din toate timpurile. A lucrat cu mari regizori, Visconti ( pygmalionul sau) fiind cel care l-a facut celebru cu „Ghepardul„ si „Rocco si fratii sai”, dar lista marilor regizori cu care a lucrat este mult mai lunga, îi amintesc pe Melville, pe Antonioni, de pilda, iar dintre rolurile lui Delon trec rapid în revista pe cele din „Piscina”, „În plin soare” „Eclipsa”, „Borsalino” (cu Belmondo, un duo de neuitat), „Clanul sicilienilor”, „Doi oameni în oras” (acestea cu inegalabilul Jean Gabin), „Samuraiul”, apoi popularele „Laleaua neagra” „ Zorro”, si cele din ciclul politist, „Politistul”, „Afacerea Pigot”. Dar nu uit, bineînteles, de „Domnul Klein”, încununat cu un premiu Cesar. A fost o lunga perioada în filmul francez dominata de superbul actor, cu o frumusete legendara. Un cunoscut confrate, din alta generatie, Vincent Lindon, spune: „Delon tânar avea o frumusete infernala, magnetica, hipnotica, coplesitoare”.
Nu mai regasesc aproape nimic din insolenta, fatala frumusete a lui Alain Delon acum, si e si firesc, din moment ce actorul tocmai si-a sarbatorit cei 80 de ani, luna trecuta. Au mai ramas doar aerul lui special, alura trufasa, privirea de sus, aroganta, zâmbetul ironic din coltul gurii, distinctia glaciala. Dar fata e ridata, gâtul la fel, pungile de sub ochi sunt si ele acolo. Asa ca mi-e dor sa-i vad vechile imagini si rasfoiesc o arhiva. Îl revad în faimosul sau cojoc din „A fost cândva hot” (ce moda a lansat atunci, dînd numele modelului de haina, atât de dorita!), cu camasile lui deschise, dezinvolt, la gât sau cu helanca neagra, cu gulerul de la trench ridicat, cu borsalina, cu inimitabilul sau zâmbet un pic „voyou”. Si îl revad în reclama de la „ Eau sauvage” a lui Dior, el fiind imaginea perfecta pentru acest parfum barbatesc (care-mi place si mie, si chiar l-am folosit deseori în melanjurile mele olfactive). Cum e Delon acum? E singur si trist. Nu se bucura de popularitate în rândul francezilor, care-i recunosc talentul, marea clasa actoriceasca, dar omul e considerat antipatic, orgolios, arogant, excesiv, megaloman, provocator, cu multe pareri radicale, inclusiv cele politice (e partizan al lui Le Pen, amicul sau) sau cele tinând de homofobia sa. Dar meritale de star îi sunt unanim recunoscute, din moment ce este supranumit „Ultimul samurai al cinematografului francez”. E un om cu multe probleme Delon, cu o viata particulara dezastruoasa, cu multe iubite, cu multe despartiri, conflicte. Pe care le are si cu proprii copii. Cu baietii, nu si cu marea lui dragoste, fiica sa Anouchka, ea fiindu-i acum partenera de scena. Delon, care face parte din istoria Frantei, e acum ca un leu în iarna. Singur, retras, neconsolat. Cea care-l întelege cel mai bine, si-l apara, ramâne fosta lui mare iubire, Mireille Darc (au fost împreuna cincisprezece ani si sunt doi buni prieteni acum, având o tandra complicitate si „inoxidabile legaturi”) ea spunând că Alain traieste „ o mare suferinta, si ca nu cunoaste gustul fericirii”. Trist, dar adevarat.
In concertul “My way”
Horia Brenciu a reinviat pe scena Teatrului de Vara melodii care au facut istorie
Joi seara, bacauanii au ocupat pâna la refuz locurile din Teatrul de Vara “Radu Beligan”. Publicul astepta cu maxim interes spectacolul “My Way” – un concert la 100 de ani, marca Horia Brenciu& HB Orchestra Big Band.
Muzica swing si jazz a rasunat pe acordurile unor melodii celebre, cuprinse intr-o productie plina de surprize muzicale. “My Way” reprezinta un omagiu adus lui Frank Sinatra, la 100 de ani de la nasterea artistului.
Centenarul Sinatra a fost celebrat in Bacau, cu un spectacol unic, aplaudat si apreciat de publicul prezent la Teatrul de Vara. Productia a reinviat glorioasa epoca a muzicii swing, aducând in prim plan un gen care a facut istorie in lumea filmului, a muzicii si prin aprecierile publicului. Horia Brenciu si publicul sau au cântat impreuna melodii ca “My way”, “Something stupid” sau “Strangers in the night”.
In mijlocul concertului, dupa un scenariu bine pus la punct si pe acordurile melodiei “Love and marriage”, Horia l-a ales din public pe Fabian si l-a urcat pe scena. Sub pretextul daruirii unui CD, alaturi de cei doi a fost chemata si Andreea, iubita lui Fabian.
Pe fondul unui dialog legat de iubire, Fabian a cerut-o de sotie pe Andreea, spre deliciul publicului si in aplauzele spectatorilor. Intreaga scena s-a finalizat cu un “Da” gâtuit de emotie, pecetluit cu un sarut pasional si cu daruirea unui buchet imens de trandafiri viitoarei sotii. Horia a continuat spectacolul alaturi de invitatele sale, Julie Mayaya (câstigatoarea celui de-al doilea sezon al concursului “Vocea României”) si Adina Raducan (câstigatoarea sezonul 4 la “X Factor”), ambele avându-l ca antrenor pe Horia Brenciu.
[wonderplugin_gallery id=”405″]
Celor trei artisti li s-au alaturat pe rând si voci din cadrul HB Orchestra Big Band . Cu totii au interpretat melodii celebre din repertoriul lui Dean Martin, Sammy Davis Jr., Bobby Darin, Fred Astaire, George Gershwin si chiar Gica Petrescu, considerat un fel de Sinatra al României. Gica Petrescu ar fi implinit si el anul acesta 100 de ani de la nastere. Alaturi de colegii sai, artistul le-a adus un omagiu si actorilor Gheorghe Dinica, Serban Ionescu si Stefan Iordache, interpretând melodii cântate de acestia. Concertul s-a incheiat cu bis, dar fara sedinta de autografe atât de asteptata de fani.
Dupa razboi a urmat o perioada foarte grea. Si-n Bacau foametea a facut ravagii. Cei mai afectati… batrânii si copiii. Vârsta frageda. Bazele Spitalului de Pediatrie au fost puse abia prin cinzeci si doi. Nu existau alimente suficiente.
Despre vaccinuri nici nu mai vine vorba. Schimbarea politica nu putea modifica peste noapte mentalitati. Insulele si Bistrita au ramas atunci insensibile. Martore tacute ale transferului de identitate. Nu pentru mult timp. Acea Bistrita nabadaioasa a devenit si ea o Coloana a lui Brâncusi, gâtuita inginereste, intr-un estetic furat din periada stalinist-cubista, pe orizontala. A fost pusa la un altfel de treaba. Sa nu mai arunce in unde, plutasi nebuni, in ghilimele, care in umezeala si sumane, pleaca de acasa, zile si nopti, pe niste trunchiri legate cu intelepciune. Sa câstige un ban. Sa-si trimita copiii la scoala.
Mama lui de neopren si tot felul de istorii de drafting, contrafacute, pe „desteapta-te române, ca ti-o aratam noi”, care prezinta România cu parfum de artar. Noi avem stejari. Cât mai sunt. Bistrita a fost pusa sa produca energie electrica, sa nu mai produca viituri. Au urmat alte douasprezece apnee si inspiratii, in lacurile formate de baraje, construite cu truda de-a lungul cursului ei, pe durata a mai mult de doua decenii. Lucrarile la barajul de la Bicaz, incepute in 1950, au desfiintat plutaritul si i-au reglat debitul.
Proiectul de diploma a tânarului inginer Dimitrie Leonida, intors in 1906, de la Berlin, unde a urmat „studiile de inginerie”, demonstra stiintific viabilitatea construirii unei hidrocentrale la Stejaru, astazi comuna Pângarati. O captare care sa produca energie electrica pentru toata Moldova, cu ajutorul apelor Bistritei. Proiectul initial viza un baraj de dimensiuni mai mici, prin care doar o parte din apa râului sa fie zagazuita. Leonida a luat in calcul si importanta economica a plutaritului, si supravietuirea speciilor de peste: lostrita, grindel, lipan, pastrav curcubeu, mreana, clean, zvârluga, care isi depuneau icrele in amonte.
Ca la noi!… nu stiu de ce-mi vine sa scriu asta?… proiectul lui a ramas pe hârtie. Au trebuit sa treaca ani. Hotărârea construirii barajului de la Bicaz, având ca baza ideea tânarului, devenit intre timp profesor, s-a luat pe 13 noiembrie 1950. Incepea marele plan de electrificare a tarii. Proiectul lui a fost modificat. Maret, practic, il vedem si astazi. Câti detinuti dar si voluntari din brigazile patriotice si-au rupt oasele pe acolo!… Si ce jale, cu stramutarile! Bicazul are o strânsa legatura cu insulele bacauanilor.
„A fost primul mare şantier al ţării!… „Asta, si cel de la Vidraru, pe Arges, finalizat prin saizeci si cinci.” . Si povestea ne duce in „Epoca de aur” a hidrotehnistilor. O breasla, si fara sa ma tem de pleonasm, de meseriasi. Inginerul Mircea Neculai Rusu s-a lasat greu convins sa-si depene amintirile. Bacauan a devenit mai târziu. Asa da soarta cu zarul. Trei sferturi din viata si-a petrecut-o pe santiere. Ii inteleg retinerea. Cum sa stea de vorba cu un ziarist, insistent, care nu-i inginer? Am scapat si eu o vorba, ceva despre gabioane, si-am vazut cum i se ridica o sprânceana. Sa vad daca tine trucul. Ala cu… cotiledonatetele! Varza !… Castravetele!… gabioanele!…
Pietrele legate cu sârma si inecate!… pe bani grei!… Sunt in stadiul de a-i oferi incredere, ascultator constiincios, cu ochii cât cepele si urechile ca foile de varza. Oare de ce ii spuneau bunicii „curechi”? Am cam bolmojit-o saptamâna trecuta când scriam despre debitul si viteza Bistritei!… Pentru o exprimare si o curgere mai… lirica! M-a privit cu intelepciunea omului trecut prin viata. Care bea vin si eu apa. Discutia având loc intr-un restaurant. Ma simt ca un cersetor. Vreau sa aflu un crâmpei din istoria Insulei. Ori joaca sah, ori e bun la carti, sigur, ca mine a vazut multi! Nu-mi permit sa merg la cacialma. Omul are scoala! Numai titulatura de Sef de santier, cu peste doua mii de oameni in subordine – daca nu mai multi, imi deschide apetitul de a pune intrebari la care aparent … nu ma pricep! Data nasterii?!…
Bicazul tinea Bistrita… dar nu si pâraiele
Tine la gluma si-mi devine simpatic. „Una mie noua sute patruzeci si unu!” Ce-nseamna sa ai un pix si-o agenda in mâna! Locul si zodia?… „Piatra Neamt, sapte august. Leu! Tu nu cred ca scrii prostii acolo!” Simt ca ar vrea sa spuna: „Te iau de urechi si pe tine si pe Bucalau, tot va stiti voi demult”, dar n-o face! Mi-e si mai drag. Sotia? Privirea isi schimba licarul. N-a fost o gafa de reporter curios. Aveam sa aflu, in cele trei ore cât am schimbat idei, cum s-au cunoscut si… ca acum sta pe undeva „sus”, si ne vede. Daca va fi de acord, dupa ce stramut atentia de la Insule, am sa-l rog sa ma ajute in a redescoperi evolutia altuia.
A lucrat acolo. Este vorba despre barajul de la Valea Uzului, de care, ca bacauani, aflam ca exista doar când bem cafea de la robinet. „Liceul l-am facut la Petru Rares, in Piatra. Apoi Facultatea de Constructii Hidrotehnice la Bucuresti. Pe vremea mea se facea facultate serioasa. Putini reuseau sa intre acolo. Cinci ani jumate la Constructii!” Burta pe carte nu-i o gluma. „Cei care am terminat, cu lucrare de diploma, am primit repartitie. Eu am fost trimis la barajul Vidraru, pe Arges. Aproape un an de zile. A fost cea mai buna initiere pentru mine, ca tânar inginer, in saizeci si cinci. Bicazul se terminase… Dar si unde am ajuns nu prea mai aveam ce face. Vroiam sa fac! Simteam ca ma consum inutil.
Am facut o cerere catre TCH-ul de la Bucuresti – m-am caciulit vreo patru luni de zile – sa vin mai aproape de casa, pe un santier in constructie. Si mi s-a aprobat. Greu. Am primit vestea inainte de sarbatori. Imi trebuia hârtia. Pe treizeci si unu decembrie, seara, la opt, am ajuns in Bucuresti. Asa cum eram eu imbracat ca santierist. Nu eram chiar in salopeta… Blugi nu erau pe vremea acea. Aratam cam jigarit. Venea Revelionul. Avea mama o sora acolo. Sa trag la ea. Cum sa ma prezint in fata ei asa? M-am dus la un magazin, APACA se chema, care era inca deschis. Bani?… noi si minerii! Aveam! N-aveam unde sa-i cheltui la Vidraru. Am dat peste doua vânzatoare tinerele, zâmbitoare. S-au uitat cam lung. M-am dus la sefa de raion: «doamna, va rog sa ma imbracati din cap pâna-n picioare!». Termenul de «tovarasa» a intrat in uz mai târziu. «Da’ ce vreti?»
Plutasi la Vadu Bistritei
Pai… incepând de la partea… intima, pâna la acul de la cravata. Am intrat domn si am iesit domn. Si ca sa fie tot tacâmul, mi-am luat si o pereche de manusi din piele, sa ma asortez. Cam vreo trei salarii s-au dus. Si când am iesit, multumit, era o lapovita afara… Unde sa ma mai uit cum arat, reflectat de vitrine. Cauta taxi. Erau putine. Si taximetristul, trecut prin multe, care mai luase teapa de la altii imbracati ca mine, m-a luat din scurt: «Bai tinere! Ai bani sa platesti?» I-am platit de vreo trei ori cât costa cursa, dar i-am zis sa ma astepte. Am mai oprit sa cumpar cadouri… Nu era numai matusa. Locuiau trei familii acolo. Primire frumoasa, bucurie. Ma uitam pe geam la taximetrist cum se agita. Sa nu cumva sa fug prin iesirea din spate. Nu mi-am deranjat rudele sa stau peste noapte. M-a dus tot el la un hotel.
«Domnule! Daca mai veniti in Bucuresti, sunati-ma dinainte! Va stau la dispozitie! Asta-i numarul meu de la dispecerat!». Nu l-am mai revazut. Am luat noua repartitie de la minister mai aproape de casa. Si-am ajuns in Moldova. Intâi la „Stejarul”, de pe doi ianuarie saizeci si sase, unde nu prea aveam ce face. Loc de caldurica. Si acolo simteam ca pierd timpul. Se construiau barajele. Dupa Pasti am iesit la raport la sef. Vreau pe santier! M-a privit lung. Daca tu vrei, du-te pe santier! Si m-a trimis la Bacau, la Captare Doi! Barajul din amonte de la podul de la Serbanesti.”
Asa a ajuns, in mai, saizeci si sase, hidrotehnistul Mircea Neculai Rusu, sa locuiasca in colonia de muncitori, gândita inginereste, pe locul unde astazi este Târgul de masini. La o aruncatura de bat, de insule. Ma opresc cu textul, pentru ca am imagini din perioada de atunci, majoritatea facute de regretatul fotoreporter Constantin Bursuc, pe atunci la „Steagul Rosu”. Sunt fotografii care trezesc nostalgii. Pe mine, moral, ma determina sa nu le las uitate. Nici nu umblam cu „puta-n tarnâ” când apasa el pe declansator.
Ori de câte ori se iveşte un prilej pentru a demonstra cât de pregătiţi sunt tinerii noştri confruntaţi cu probe orale sau scrise la limba şi literatura română, privirile ni se întorc către treptele de învăţământ anterioare. Prea puţini dintre noi ştim însă că la vârstele şcolarităţii timpurii a existat dintotdeauna interes pentru pregătirea copiilor în vederea dobândirii competenţelor de comunicare. La 25 noiembrie 1864, Al. I. Cuza promulgase Legea asupra instrucţiunei publice, elaborată de alte minţi strălucite: Al. Odobescu şi V. Boerescu (pentru Ţara Românească) şi Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu (pentru Moldova). Ultimul dintre ei, şef de guvern în Principatele Unite, promisese în 1860 înfiinţarea „grădinilor de copii”, iar primul studiu (1862) despre necesitatea instituţiilor „premergătoare şcolii primare” îi aparţine lui Gh. Asachi, după modelul lui Fr. Fröbel, cu cel dintâi Kindergarten (1837). Pentru pedagogul german, copiii erau flori gingaşe, iar educatoarea, grădinarul destoinic. „Secolul copilului” (Ellen Key – 1900), cu „şcoala nouă” (Maria Montessori, cu a sa „casa dei bambini”, adică grădin(iţ)a/casa copilului – 1909), a devenit cunoscut la noi datorită Izabelei Sadoveanu (Metoda Montessori – 1915).
Ceea ce astăzi numim „Educarea limbajului în grădiniţă” a primit de-a lungul timpului diverse reprezentări. Contextul (dintre cei şase factori ai comunicării) e recunoscut în metoda centrelor de interes a lui Ov. Decroly, din primele decenii ale secolului trecut, care a pătruns rapid şi la noi. La Grădina de Copii din Târgu-Ocna, în acei ani, revizorul şcolar notează că micuţii au ascultat atenţi o povestioară, pe care apoi au reconstituit-o în limbaj propriu. Nu era o imitaţie a modelului Decroly, ci mai degrabă o anticipare a acestuia: în 1910, Programa de învăţământ pentru şcolile de copii mici (grădini de copii), aprobată de ministrul Spiru Haret, cerea exerciţii de vorbire şi de (re)povestit. Acelaşi document, dar din 1920, preciza că educatoarea „nu este bine să întrerupă firul gândirii copilului, să-i abată atenţia pentru a corecta pe loc o pronunţare sau un cuvânt nepotrivit”. Respectivele corecţii aveau loc într-o secvenţă distinctă a întâlnirii zilnice. În satele din judeţul Bacău, cu „populaţie eteroglotă” (e vorba de romano-catolici), dezvoltarea exprimării orale era o preocupare capitală. În 1896, „Exerciţiile de vorbire” (disciplină şcolară) aveau durata de jumătate de oră (14,30-15), în două zile pe săptămână, apoi, prin Legea lui Sp. Haret, în fiecare zi, dimineaţa (9-9,30) şi după-amiaza (14,15-14,45). Peste decenii, disciplina s-a numit „Limba maternă şi cunoaşterea mediului înconjurător” (1949) „Cunoaşterea mediului înconjurător şi dezvoltarea vorbirii” (1971), „Dezvoltarea vorbirii” (1975), „Dezvoltarea limbajului şi a comunicării orale în limba română” (1987). În 1995, judeţul Bacău a dat primul preabecedar românesc.
Despre toate acestea şi încă despre multe altele am aflat dintr-o carte unică: „Istoria învăţământului preşcolar din judeţul Bacău” (Iaşi, Editura PIM, 2009, 760 p.), de Elena Ungureanu (8 apr. 1943, Căţăleşti, com. Săuceşti, jud. Bacău – 20 nov. 2015, Bacău). Educatoare exemplară (dezvoltarea auzului fonematic – obiectiv esenţial în grădiniţă – avea în modul său de rostire a sunetelor un veritabil model), vrednică diriguitoare a învăţământului preşcolar băcăuan (1976-1990), cercetătoare aplicată şi bună monografistă, Elena Ungureanu este promotorul adevărului că prin tradiţie ne edificăm viitorul.
Imi amintesc cum prin 1990, incepuse demolarea gardului de sârma ghimpata de la granita dintre România si Ungaria. Atunci i s-a spus „gardul rusinii” pentru ca fusese construit de Ceausescu pentru a-i impiedica pe români sa fuga din tara.
Asistam, astazi, la o operatiune inversa in toata Europa: zidurile care au fost demolate in 1989-1990 sunt reconstruite. Istoricul Timothy Garton Ash scrie in The Guardian ca aceste ziduri iau forma gardurilor de sârma ghimpata in Ungaria sau, in Franta, Germania, Austria ori Suedia, zidurile sunt sub forma controalelor la frontiera, reinfiintate „temporar” sub presiunea imigratiei. „Si peste tot in Europa exista ziduri mentale care cresc pe zi ce trece.
Caramizile lor sunt zidite cu un mortar psihologic care amesteca temeri justificate – in urma masacrelor de la Paris ar putea exista persoane care sa treaca frontiera in Belgia – cu prejudecati grosolane agitate de politicieni xenofobi si jurnalisti iresponsabili” – scrie istoricul englez. El spune ca multi europeni considera ca tarile lor ar trebui sa reimpuna controalele la frontiera, chiar daca sunt in spatiul Schengen. Insa, acest lucru ar insemna renuntarea la cel mai mare beneficiu pe care l-a adus UE: libera circulatie a bunurilor si serviciilor.
Insa, scrie Timothy Garton Ash, trei evolutii distincte au dus la revenirea zidurilor. In primul rând a fost primul mare val al migratiei din Europa de Est, dupa extinderea din 2004 si, apoi, din Sud, imediat dupa debutul crizei din zona euro. Apoi a venit criza refugiatilor, marea lor majoritate fugind de razboiae sau dictaturi din Orientul Mijlociu. In al treilea rând este teama de teroristii islamisti, care, desi nascuti si crescuti in Europa, ar putea fi antrenati in strainatate.
Istoricul identifica o noua ruptura intre tarile UE: „Astfel, pe lânga decalajul nord-sud deschis de criza din zona euro, apare o noua divizare intre est si vest apare. Europa de Est refuza solidaritatea solicitata de partenerii săi europeni”. Polonia, Ungaria si Slovacia au refuzat cotele de imigranti spunând ca nu doresc musulmani.
Angela Merkel – care stie cum e sa traiesti in spatele unei cortine de fier – spunea ca ar trebui ca tarile europene sa-si inchida granitele pentru o zi sau doua. „Am putea incerca acest experiment, insa daca acesta va avea sau nu succes, este o alta problema. In momentul de fata, tot ceea ce putem spune cu certitudine este ca Europa, continentul in care zidurile erau odata demolate, devine pe zi ce trece continentul in care zidurile sunt reconstruite”, a concluzionat Timothy Garton Ash.
