L-am revazut, acum putin timp, pe Alain Delon într-un film pe TVR 2, unde mai scapa câte o productie cinematografica de arta, nu numai pelicule de toata mâna, comerciale. Nu era un mare film, dar era unul bun, în traditia unui fost mare cinema european, pentru ca piata e acum invadata, dominata de americani. Si era important fiindca în el se confruntau doi mari actori, Simone Signoret, în primul rând, si Delon. Joc francez, asadar, de finete psihologica, asta vedeai în „Ferma suspiciunilor”, un film în care Alain Delon e tânar, sub 40 de ani si, asa cum s-a spus de multe ori, „ nepermis de frumos”. Un mit al cinematografiei franceze, un produs national al Frantei, alaturi de Brigitte Bardot, doi actori cult, doi monstri sacri. Foarte diferiti, însa din punctul de vedere al carierei, Delon având în palmares si mari creatii, pentru ca nu a fost doar unul dintre cei mai frumosi actori din toate timpurile. A lucrat cu mari regizori, Visconti ( pygmalionul sau) fiind cel care l-a facut celebru cu „Ghepardul„ si „Rocco si fratii sai”, dar lista marilor regizori cu care a lucrat este mult mai lunga, îi amintesc pe Melville, pe Antonioni, de pilda, iar dintre rolurile lui Delon trec rapid în revista pe cele din „Piscina”, „În plin soare” „Eclipsa”, „Borsalino” (cu Belmondo, un duo de neuitat), „Clanul sicilienilor”, „Doi oameni în oras” (acestea cu inegalabilul Jean Gabin), „Samuraiul”, apoi popularele „Laleaua neagra” „ Zorro”, si cele din ciclul politist, „Politistul”, „Afacerea Pigot”. Dar nu uit, bineînteles, de „Domnul Klein”, încununat cu un premiu Cesar. A fost o lunga perioada în filmul francez dominata de superbul actor, cu o frumusete legendara. Un cunoscut confrate, din alta generatie, Vincent Lindon, spune: „Delon tânar avea o frumusete infernala, magnetica, hipnotica, coplesitoare”.
Nu mai regasesc aproape nimic din insolenta, fatala frumusete a lui Alain Delon acum, si e si firesc, din moment ce actorul tocmai si-a sarbatorit cei 80 de ani, luna trecuta. Au mai ramas doar aerul lui special, alura trufasa, privirea de sus, aroganta, zâmbetul ironic din coltul gurii, distinctia glaciala. Dar fata e ridata, gâtul la fel, pungile de sub ochi sunt si ele acolo. Asa ca mi-e dor sa-i vad vechile imagini si rasfoiesc o arhiva. Îl revad în faimosul sau cojoc din „A fost cândva hot” (ce moda a lansat atunci, dînd numele modelului de haina, atât de dorita!), cu camasile lui deschise, dezinvolt, la gât sau cu helanca neagra, cu gulerul de la trench ridicat, cu borsalina, cu inimitabilul sau zâmbet un pic „voyou”. Si îl revad în reclama de la „ Eau sauvage” a lui Dior, el fiind imaginea perfecta pentru acest parfum barbatesc (care-mi place si mie, si chiar l-am folosit deseori în melanjurile mele olfactive). Cum e Delon acum? E singur si trist. Nu se bucura de popularitate în rândul francezilor, care-i recunosc talentul, marea clasa actoriceasca, dar omul e considerat antipatic, orgolios, arogant, excesiv, megaloman, provocator, cu multe pareri radicale, inclusiv cele politice (e partizan al lui Le Pen, amicul sau) sau cele tinând de homofobia sa. Dar meritale de star îi sunt unanim recunoscute, din moment ce este supranumit „Ultimul samurai al cinematografului francez”. E un om cu multe probleme Delon, cu o viata particulara dezastruoasa, cu multe iubite, cu multe despartiri, conflicte. Pe care le are si cu proprii copii. Cu baietii, nu si cu marea lui dragoste, fiica sa Anouchka, ea fiindu-i acum partenera de scena. Delon, care face parte din istoria Frantei, e acum ca un leu în iarna. Singur, retras, neconsolat. Cea care-l întelege cel mai bine, si-l apara, ramâne fosta lui mare iubire, Mireille Darc (au fost împreuna cincisprezece ani si sunt doi buni prieteni acum, având o tandra complicitate si „inoxidabile legaturi”) ea spunând că Alain traieste „ o mare suferinta, si ca nu cunoaste gustul fericirii”. Trist, dar adevarat.
Bricolaje / Leul în iarna
