vineri, 2 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3292

Trei accidente provocate de pietoni

    Polițiștii rutieri au cercetat, la data de 15 octombrie a.c., trei evenimente rutiere cu consecinte grave, produse pe fondul indisciplinei pietonale.

    Din primele cercetări efectuate, la locul producerii unui eveniment rutier, în localitatea Răcăuți, comuna Buciumi, a rezultat că un localnic de 37 de ani, care conducea un autoturism pe D.C. 124, a acroşat cu partea dreapta faţă a autoturismului o minoră de 7 ani, care s-a angajat în traversarea carosabilului în fugă şi fără să se asigure, din dreapta conducătorului auto.
    Minora a fost transportată la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale și a fost transferată la S.J.U. Bacău, unde a rămas internată.
    Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a fost negative.
    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    La data de 15 octombrie a.c.,în jurul orei 19.30, Poliția Stațiunii Tg. Ocna a fost sesizată despre producerea unui accident rutier cu victime, pe strada Costache Negri din localitate.
    Urmare a primelor cercetări effectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un tânăr de 21 de ani, din Moinești, care conducea un autoturism, pe strada Costache Negri, din Tg. Ocna , a efectuat schimbarea direcţiei de mers prin viraj la stânga şi pătrunzând pe o stradă secundară, unde a surprins şi accidentat un bărbat de 83 de ani, care se afla întins pe carosabil.
    În urma evenimentului rutier s-a înregistrat decesul bărbatului de 83 de ani.
    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negative.
    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

    La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii au efectuat cercetări cu privire la un accident rutier cu victim, produs pe D.N. 2, în localitatea Valea Seacă.
    Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 54 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism în localitatea Valea Seacă, a surprins și accidentat un localnic de 52 de ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.
    În urma accidentului a rezultat decesul pietonului.
    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezulatatul a fost negativ.
    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

    Retinut pentru furturi din locuinte

      Un băcăuan de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventive. Polițiștii îl bănuiesc de săvârșirea a cinci furturi din locuințe

      Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău, au depistat , la data de 15 octombrie a.c., în urma investigațiilor, un bărbat de 28 de ani, din Bacău, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

      Din cercetările polițiștilor a rezultat că acesta , în perioada martie – aprilie a.c., împreună cu un alt tânăr ar fi pătruns prin efracție în cinci locuințe din muncipiul Bacău, de unde ar fi sustras sume de bani, bijuterii, parfumuri, obiecte de uz casnic, aparatură electronică și electrocasnică.

      Față de bărbatul de 28 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi przentat Parchetului de pe lângăă Judecătoria bacău cu propunere de arestare preventivă.

      Percheziții la bănuiți de furturi din locuințe

        Polițiștii oneșteni au ridicat, în urma unor percheziții domiciliare efectuate în comuna Coțofănești, mai multe bunuri despre care există suspiciunea că ar proven din săvârșirea de infracțiuni.

        La data de 15 octombrie a.c. polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Ștefan cel Mare, , au efectuat, în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Onești, doua percheziții domiciliare la locuințele a doi bărbați de 38 și 66 de ani, din comuna Coțofănești.

        Cei doi sunt bănuiți de polițiști de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

        A fost identificat și ridicat un televizor, despre care s-a stabilit că ar fi fost sustras de cei doi, în luna mai a.c., din locuința unui bărbat din comună.

        Bunul a fost restituit persoanei vătămate.

        De asemenea polițiștii au identificat și ridicat în vederea cercetărilor 2 plasme, 2 televizoare, 3 motoferăstraie și alte scule electrice, despre care există suspiciunea că provin din săvârșirea de infracțiuni.

        În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților.

        Activitate preventivă destinată protecției minorilor în domeniul cybercrime, desfășurată de polițiști la Onești

          La data de 15 octombrie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău s-au întâlnit cu 150 de elevi din cadrul Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi Onești și Școlii Gimnaziale George Călinescu Onești.

          Activitatea s-a desfășurat în amfiteatrul Bibliotecii “Radu Rosetti” Onești cu participarea polițiștilor specializați în combaterea criminalității informatice, a polițiștilor din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității și Poliției Municipiului Onești.

          Celor 150 de elevi care au participat la activitate le-au fost oferite informații privind riscurile existente în mediul virtual, prevederile legislative în domeniu, aspect specific pornografiei infantile pe internet, precum și modalități de prevenire a infracțiunilor informatice.

          Pe parcursul lunii octombrie – Luna Europeană a Securității Cibernetice – polițiștii desfășoară activități informative- preventive în unități de învățământ din muncipiile Bacău, Onești și Moinești, activități care vizează atât prevenirea victimizării elevilor, cât și a implicării lor în comiterea de infracțiuni în mediul on-line.

          SFATURI GENERALE PENTRU NAVIGAREA SIGURĂ PE INTERNET

          • Nu oferiți necunoscuților de pe internet informații despre dvs. sau familie (nume, vârstă, număr de telefon, fotografii, adresa de acasă, locul de muncă al dvs. sau al rudelor etc).
          • Aveți grijă cum postați fotografii cu dvs. sau cu familia! Restricționați accesul necunoscuților la profilul dvs. Nu uitați că fotografiile sau filmulețele, odată postate, pot rămâne pentru totdeauna pe alte computere şi servere, chiar dacă veți șterge postarea inițială.
          • Nu tot ceea ce citiți sau vedeți pe internet este adevărat. Oricine poate crea pagini web sau poate posta știri, fotografii, filme. Fotografiile și filmele pot fi trucate pe calculator cu ușurință. Pentru a verifica dacă o informație este reală, verificați mai multe surse de informare.
          • Atenție! Frazele sau pozele preluate dintr-un material de pe internet trebuie însoţite de precizarea sursei, pentru a nu fi considerat plagiator.
          • Păstrați secretă parola de e-mail și nu o dezvăluiți nici măcar prietenilor! Dacă bănuiți că parola v-a fost descoperită, schimbați-o imediat! În acest fel nimeni nu vă poate citi mesajele personale și nu vă poate folosi contul pentru a trimite e-mail-uri care par din partea dvs.
          • Când vă creați adresa de e-mail, folosiți un pseudonim, o prescurtare şi în niciun caz numele întreg, data nașterii sau orice altceva ce poate fi cunoscut sau recunoscut despre dvs. cu ușurință.
          • Parola e bine să aibă cel puţin 12 caractere, să conţină litere, cifre şi semne de punctuaţie şi să fie cât mai greu de ghicit, chiar şi pentru cei care vă cunosc foarte bine. Nu folosiți datele de naştere sau alte cuvinte pe care cei din jur ştiu că le preferați şi pe care le-ar putea ghici.
          • Pentru protecţia computerului, scanați ataşamentele de e-mail înainte de a le deschide.
          • Puteți oricând să vă opriți din navigarea pe internet sau să refuzați continuarea unei discuții pe chat, dacă s-a întâmplat ceva care nu v-a plăcut sau care v-a speriat.
          • Dacă primiți e-mail-uri, fișiere, fotografii sau programe de instalare de la cineva pe care nu-l cunoașteți sau care vi se par suspecte, nu le deschideți, ștergeți-le imediat. Ele pot avea viruși sau programe care pot citi date de pe calculatorul dvs. Cereți ajutorul unei persoane specializate când observați că nu mai funcționează normal computerul.
          • Dacă vreți să vă întâlniți față în față cu o persoană cunoscută pe Internet, anunțați pe cineva din familie sau dintre prieteni, fixați întâlnirea numai într-un loc public intens circulat și mergeți eventual de cineva de încredere, care vă poate apăra la nevoie. Pentru a evita orice pericol, nu folosiți telefonul personal când sunați pe cineva întâlnit pe Internet.
          • În cazul în care cineva vă transmite fotografii sau propuneri indecente, puteți raporta acest lucru la Internet Hotline -www.safernet.ro.
          • Menţineți permanent protecţia computerului şi folosiți întotdeauna un program anti-virus actualizat. Pentru orice descărcați de pe internet, trebuie să se urmeze regula – salvare fişier, scanare conţinut şi apoi deschidere fișier.
          • Deconectați-vă computerul de la Internet atunci când nu navigați.

          Actiune de prevenire a politistilor de la Circulatie: peste 60 de pietoni amendati

            62 de pietoni, care traversau strada neregulamentar, au fost depistați de polițiști în cadrul unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, ce s-a desfășurat în municipiul Bacău, la data de 15 octombrie. În total polițiștii au constatat 150 de abateri de la normele rutiere, au reținut 5 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

            Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, la data de 15 octombrie a.c., în municipiul Bacău o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere.

            S-a acționat în principal pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor frecvent generatoare de accidente rutiere (pietoni, modul in care sunt respectate normele privind acordarea priorităţii şi respectarea regimului legal de viteză).

            Polițiștii au constatat 150 de abateri de la normele rutiere și au aplicat tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30 930 de lei.

            Astfel s-au dispus măsuri de sancționare contravențională față de 62 de pietoni, care au fost depistați în timp ce traversau neregulamentar arterele rutiere. 27 de conducători auto au fost sancționați contravențional pentru depășirea limitei de viteză.

            De asemenea, polițiștii au constatat trei infracțiuni la regimul circulației rutiere, au reținut 5 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

            – Un bărbat de 51 de ani a fost depistat în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și conducea un autoturism pe strada Calea Moldovei.
            Rezultatul testării sale cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la S.J.U. Bacău, unde is-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
            În cuză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

            – Pe strada Dr. Alexandru Șafran din Bacău polițiștii au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna hemiuș, care conducea un autoturism desi avea suspendat acest drept.
            De asemenea, polițiștii au stabilit că autoturismul condus de acesta avea expirată valabilitatea numerelor provizotii din luna iulie a.c.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

            – Polițiștii au depistat un tânăr de 19 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism efectuând manevra de depăşire neregulamentară a unui alt autoturism, pe marcajul pietonal.
            Conducătoul auto a fost sancţionat contravențional și s-a dispus măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării.

            CAEx Bacau va fi luat cu asalt de Ziua Armatei

              – demonstratiile militare, prezentarea de armanent si tehnica militara si nelipsita fasole cu ciolan vor face deliciul manifestarilor dedicate Zilei Armatei – majoritatea activitatilor vor fi concentrate la Centrul de Afaceri si Expozitional „Mircea Cancicov”, acolo unde se va desfasura Expo Militar, in perioada 23 – 25 octombrie 2015

              Evenimentul „Expo Militar” organizat de Garnizoana Bacau si CAEx Bacau prezinta publicului interesat oameni si dotari din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Manifestarea reuneste cel putin 14 unitati militare si organizatii, iar fiecare dintre cei aflati la standurile de prezentare vor fi la dispozitia vizitatorilor.

              Bacauanii vor avea acces la standurile cu armament si tehnica militara si vor putea asista la exercitii demonstrative sustinute de militari si fortele de interventie implicate. Cei interesati sa asiste la aceste manifestari se pot deplasa la Centrul de Afaceri si Expozitional „Mircea Cancicov”, situat pe DN 11, la iesirea din Bacau spre municipiul Onesti.

              Programul de vizitare este vineri intre orele 11 si 18, sâmbata de la 10 la 18, iar duminica in intervalul orar 10 – 16. Cei care aleg transportul public pentru a ajunge la CAEx pot opta pentru linia interna nr. 3, cu plecare din FNC, de la orele 9.50, 11.00, 10.10, 13.30, 14.30, 15.40 sau pot merge cu linia externa Autogara – Luizi Calugara.

              De Ziua Armatei, asa cum este traditia, participantii la manifestari vor avea posibilitatea sa guste din celebra fasole cu ciolan pregatita de maestri bucatari.

              Se pun in dezbatere impozitele pentru anul viitor. Cresc o parte din taxele locale

                Pâna la mijlocul lunii noiembrie, Primaria Bacau si Consiliul Local trebuie sa aprobe hotarârile prin care se stabilesc taxele si impozitele locale pentru anul 2016. Asa prevede noul Cod Fiscal publicat in Monitorul Oficial in 10 septembrie si care le da posibilitatea autoritatilor locale sa opereze modificari in cuantumul acestor taxe, intre o marja minima si una maxima.

                Primarul Romeo Stavarache a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa, ca in Bacau s-a incercat mentinerea impozitelor si taxelor locale la nivelul celor din anul 2015.

                „Am incercat sa mergem pe valorile minime impuse de lege si unde s-a putut, sa mentinem cuantumul taxelor si impozitelor locale la acelasi nivel. Taxele stabilite de Consiliul Local exclusiv vor ramâne la fel, in timp ce la cele impuse de Codul Fiscal se vor face câteva modificari”, a explicat edilul.
                Astfel, pentru cladirile rezidentiale aflate in proprietatea persoanelor fizice, majorarea va fi de 0,1 la suta din valoarea impozabila, in timp ce pentru cladirile nerezidentiale, cum sunt spatiile comerciale, aflate tot in proprietatea persoanelor fizice, majorarea va fi de 0,8 la suta, desi legea permitea o crestere cu 1,3 la suta. Persoanele juridice vor datora impozite pe cladirile nerezidentiale mai mari cu 0,8 la suta, iar pentru cladirile rezidentiale cu 0,1 la suta.

                Potrivit Codului Fiscal, pentru mijloacele de transport, taxele ramân la acelasi nivel.

                Vestea rea este ca noua lege fiscala restrânge destul de mult categoriile de scutiri de la taxe, dar permite totusi consiliilor locale si judetene sa majoreze anumite taxe locale cu nu mai mult de 50 la suta fata de cuantumul actual.

                Vestea buna este ca pentru plata cu anticipatie a impozitelor, datorate pentru intregul an, se mentine bonificatia de 10 la suta, stabilita prin hotarâre a Consiliului Local, daca acestea se achita pâna la 31 martie.

                Se modifica taxa de salubritate

                Dupa ce in acest an taxa de salubritate s-a achitat pe locuinta, fiind stabilit un cuantum de 12 lei/luna/locuinta, indiferent de numarul de persoane care locuiesc intr-un apartament sau intr-o casa, din 2016, taxa de salubrizare se va achita din nou pe persoana. Astfel, Primaria Bacau propune o taxa de 6 lei/luna/persoana, bani care, se pare, ar acoperi costurile de colectare, transport si depozitare a deseurilor din municipiu.

                „Am facut calculele si cu aceasta suma ne incadram sa sustinem serviciile. Daca vor fi costuri suplimentare, le vom regla pe parcursul anului”, a explicat primarul Stavarache. Pentru persoanele juridice, taxa de salubrizare ramâne in acelasi cuantum.

                Din aceasta taxa speciala, municipalitatea incaseaza anual circa 14 milioane de lei.

                Proiectul privind noile taxe si impozite va fi afisat pe site-ul primariei spre consultare publica.

                Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” a deschis seria Balurilor Bobocilor 2015

                  Intr-o atmosfera incendiara, plina de bucurie, in care eleganta si rafinamentul au fost cuvintele cheie, vineri seara, timp de cinci ore, la Casa de Cultura „Vasile Alecsandri” din Bacau, a avut loc Balul Bobocilor 2015 a Colegiului National „Gheorghe Vranceanu”.

                  S-au inscris 9 perechi de tineri frumosi, ambitiosi si talentati, care s-au luptat pentru marele premiu, in fata unui public numeros, a parintilor si profesorilor. Cu totii, s-au intrecut intr-o competitie in care fair play-ul a fost cap de afis, intr-un show maraton, din care nu au lipsit momentele artistice, dansul, teatrul si muzica de calitate, dar nici emotiile inerente unui astfel de concurs.

                  Spectacolul a inceput cu un frumos moment oferit de Corul liceului, acompaniat de instumentistii Stefan Bârgoanu, Victor Vlad, Bogdan Tudise si Stefan Ceparu, si a continuat cu frumoasele majorete. Amfitrioni au fost elevii de la XII-a C (clasa organizatoare) Andreea Sinziana Nechita si Rares Sava. Pe tot parcursul competitiei, bobocii concurenti au muncit mult, au oferit, si-au insusit spiritul „vrancean” si au reusit sa demonstreze acest lucru, in cele patru probe: prezentare, proba surpriza (mersul cu o carte pe cap sau cu o lingura in gura, in care era asezat un ou crud, proba de dictie, degustari de produse etc), proba de talente si tinuta de gala.

                  Seara a fost una deosebita mai ales pentru concurenta Ilinca Grigoras, care tot vineri a implinit 15 ani si a fost sarbatorita chiar pe scena de colegii ei. Un moment special a oferit si eleva Teodora Mihai, care, puternica si talentata cum o stiu toti, a interpretat impecabil melodia „Rolling in the deep”, din caruciorul cu rotile, in aplauzele tuturor.

                  A fost si o parada a modei, si un dans in sincron perfect al celor din Trupa Unknown Crew (elevi ai colegiului) si o demostratie de arte martiale a elevilor Vlad Rosu, Alex Rotaru si
                  Andy Doroftei. Un spectacol plin, organizat, in care finalul a apartinut juriului care a decis ca participanta cu numarul 1, Carina Zaharia, si Bogdan Vicol, concurentul cu numarul 2, sa detina titlul de Miss si Mister Boboc „Vranceanu” 2015.

                  Pe locul II s-au clasat Bianca Popa si Daniel Closca, iar pe III, Ilinca Budeanu si George Marcu. Titlul de Miss Popularitate i-a revenit Sevorei Agop, iar cel de Mister Popularitate, lui Razvan Pana. Miss Fotogenie a fost desemnata Ilinca Budeanu, iar Mister Fotogenie, Daniel Closca.

                  Accident grav la Nicolae Balcescu

                    FOTO: Chelaru Ionela/Facebook

                    Un autoturism s-a lovit de un autobuz de calatori vineri dimineata, in localitatea Nicolae Balcescu de langa Bacau.

                    Conform politistilor, o Skoda condusa de un barbat de 57 de ani din Galati care mergea spre Bacau a intrat pe contrasens si s-a izbit de un autobuz care circula spre Gioseni.

                    Soferul si trei pasageri din Skoda au fost raniti in urma impactului iar doi pasageri din autobuz au fost raniti usor.

                    Toti au fost dusi la spital pentru investigatii.

                    FOTO: Liviu Misca / Facebook
                    FOTO: Liviu Misca / Facebook

                    UPDATE: Comunicatul Politiei:

                    Polițiștii rutieri au efectuat, la data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 08.00, cercetări cu privire la împrejurările producerii unui accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu.

                    Din primele cercetări efectaute la fața locului a rezulatat că .un bărbat de 57 de ani, din județul Galați, care conducea un autoturism spre municipiul Bacău, a pătruns pe contrasens și a intrat in coliziune cu un autobuz, care efectua transport de persoane pe ruta Bacău-Gioseni .

                    Conducatorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

                    Conducătorul auto de 57 de ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale și a rămas internat. La aceeași unitate medical a rămas internat și un pasager de 31 de ani din autoturism.

                    Doi pasageri din autoturism de 24 și 54 de ani și două pasagere de 46 și 47 de ani din autobus au primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Sute de promisiuni ferecate la Monumentul iubirii

                    Maria si Vasile, Bogdan si Madalina, Radu si Alexandra sunt doar câteva cupluri care si-au jurat iubire in fata inimii de inox din Parcul Cancicov. Cunoscutul Monument al iubirii a adunat din anul 2012 si pâna in prezent peste 400 de lacate inscriptionate cu numele indragostitilor. Intr-o zi le-am numarat pe toate, din curiozitate.

                    Asa am aflat ca Daria, Catalina, Ana, Mada, Diana, Aida, Oana si multe altele, au simtit nevoia sa-si declare dragostea si sa-si lege cumva destinul fata de fiinta iubita. Am vazut multa lume, de toate vârstele, perindându-se prin fata inimii de inox. Oamenii se opresc, privesc, zâmbesc si de cele mai multe ori trec cu mâinile peste lacatele ferecate.

                    Atingerea ii face martori la declaratiile siropoase si la promisiunile facute de indragostiti. „Eu am pornit in aceasta aventura in vara. Inainte sa plec la mare cu iubitul meu am venit aici, am pus un lacatel si ne-am jurat iubire.

                    Cheile le-am pastrat si le-am aruncat in mare, la Vama Veche. Chiar daca pentru unii pare o ciudatenie, noua ne-a placut aceasta idee cu lacatelele”, spune Miruna Palade. Altii au revenit la Monumentul iubirii si au legat alte lacate pentru ca cele puse in anii anteriori au disparut. „Ne-am personalizat de fiecare data lacatul si când am revenit in parc cu intentia de a-l vedea, nu l-am mai gasit. Nu-mi imaginez cine a avut nevoie de un lacat cu numele noastre scrise pe el!”, spune Catalin Vrabie. Monumentul iubirii a rezistat vremii si vremurilor, fiind una din atractiile Parcului Cancicov.

                    Centrul de Cultura George Apostu. Un sfert de veac de interferente culturale

                    Toamna nu fu mai frumoasa niciodata. Cu aceste cuvinte, cu emotia inerenta unui asemenea moment, Gheorghe Geo Popa a deschis oficial, joi, 15 octombrie, la Universitatea „George Bacovia”, manifestarile prilejuite de sarbatorirea a 25 de ani de la infiintarea, in 1990, a Centrului International de Cultura si Arte „George Apostu”. Ca un preludiu la importantul eveniment, cu o seara inainte, fondatorul si directorul dintru inceput al acestui important – si singular – centru de cultura din România, si-a invitat oaspetii, din tara si din strainatate, la un extraordinar spectacol de teatru – dans – Zic Zac, la Teatrul Municipal „Bacovia”, conceput si realizat de coregrafa Andreea Gavriliu. Protagonisti au fost excelentii actori si dansatori Stefan Lupu, Gabriel Costin si Andreea Gavriliu.

                    Patrimoniul Centrului „Apostu” este protejat de stat

                    Inainte de a intra in Aula “Moldova” a Universitatii „George Bacovia”, participantii au avut ocazia sa vizioneze o interesanta si bogata expozitie de arta, cu opere din patrimoniul Universitatii si al Centrului, dispusa pe trei nivele, ca semn si insemn al colaborarii de peste 15 ani dintre cele doua institutii. Cuvântul de bun venit a fost rostit de prof. univ. dr. Tatiana Puiu, rector al universitatii: „Suntem onorati ca, la ceas aniversar, la 25 de ani de la infiintarea acestei prestigioase institutii de cultura, suntem, aici, impreuna, la tânara universitate bacauana, care a gazduit si in alti ani importante manifestari de spirit si cultura, organizate de Centrul International «George Apostu». Va doresc sa petreceti zile, ore si clipe de mare bucurie spirituala”.

                    _MAF1732

                    Au fost prezenti in aula profesori din mai multe centre universitare din tara, din Bacau, studenti, elevi, artisti de renume, participanti la Tabara Internationala de Creatie, organizata ca un omagiu adus marelui artist, patronul spiritual al Centrului – sculptorul George Apostu, ale caror lucrari au dat nastere celei mai frumoase Gradini cu statui din tara. Geo Popa a rostit un emotionant discurs de bun venit, precizând :

                    “O sa incep prin a va da o veste buna, acum doua luni, Guvernul României a semnat hotarârea de trecere in patrimoniul public al statului a intregului patrimoniu, mobil si imobil, al Centrului «George Apostu». Nimeni si niciodata nu va mai putea atenta la acest patrimoniu. Au fost necesari 25 de ani de lupte, insa ma bucur ca am reusit. Astazi, si in zilele urmatoare, vom dialoga, vom fi aproape, uniti de sentimentele de iubire, de dragoste, nu vom ocoli problemele culturii noastre, ale tarii, ale lumii. Sunt convins ca si noi, de aici, din Bacau, impreuna cu prietenii nostri din Republica Moldova, din Franta, din alte parti, vom oferi raspunsuri la marile probleme care preocupa omenirea. Despre toate acestea, dragi prieteni, va invit sa vorbim si acum, la implinirea a 25 de ani de munca, de sacrificiu, de daruire pentru frumos, adevar si credinta. Fiti bineveniti!”, a spus Geo Popa.

                    Mesajele universitarilor

                    Au cerut sa-si exprime opiniile, la ceas aniversar, prof. univ. dr. Petru Bejan, de la Universitatea “Al.I. Cuza” Iasi, care a vorbit numeroasei asistente despre viata, opera si personalitatea marelui artist George Apostu, cât si despre locul si rostul Centrului de Cultura “George Apostu” in circuitul de valori nationale. Un mesaj emotionat a transmis si sculptorul Vlad Ciobanu, de la Tg. Jiu, vorbind despre “modelul Apostu”, recomandând editarea unei carti despre marele sculptor, la care sa-si dea concursul artisti care l-au cunoscut pe artistul nascut la Stanisesti.

                    _DSC0048

                    A urmat festivitatea de acordare a Diplomei si Medaliei Aniversare, cât si a Diplomei de Onoare si de Prieten al Centrului “George Apostu”, unor importante personalitati ale culturii din Republica Moldova, Franta si România, printre care Dumitru Bolboceanu, presedinte al UAP din Chisinau, fostului ministru al Culturii din R. Moldova – Ion Ungureanu, fondator, impreuna cu alti oameni de cultura din cele doua tari a Saloanelor Moldovei, acad. Valeriu Matei (Chisinau), prorectorului Universitatii Tehnice din Chisinau – Valeriu Dorogan, altor personalitati din R. Moldova, cât si Tatianei Puiu, rector al Universitatii “George Bacovia”, Toader Gherasim, presedinte al aceleiasi universitati, prof. univ. dr. Neculai Lupu, Dumitru Bontas, Stefan Munteanu, Marius si Viorica Paraschivescu, cât si unor oameni de afaceri, printre care Costel Ceocea, presedinte-director al SIF Moldova, prietenilor si colaboratorilor de-a lungul timpului ai Centrului de Cultura.

                    „Cina” artistica festiva

                    “Aventura culturala, artistica, estetica” a continuat, dupa-amiaza, la Muzeul de Arta Contemporana al Centrului de Cultura “George Apostu”, acasa la Apostu, dupa cum remarca un invitat, cu un mini-concert, sustinut de grupul Fagotissimo, condus de Pavel Ionescu, director al Filrmonicii “Mihail Jora”. Criticul de arta Petru Bejan a prezentat celor prezenti o fabuloasa expozitie de arta, cu opere din patrimoniul Centrului de Cultura “George Apostu”, care, acum, fac parte din patrimoniul artistic national. “O institutie, mai ales una de cultura, este cu atât mai solida, cu cât patrimoniul ei este mai valoros, iar Centrul din Bacau are un asemenea patrimoniu, o mica parte din el aveti acum ocazia sa-l vedeti”, a spus criticul de arta din Iasi.

                    _DSC0356

                    A urmat o alta festivitate de acordare a Diplomei si Medaliei Aniversare “George Apostu” – 25 de ani de la infiintare”, artistilor Mihai Grecu (Chisinau), Ilie Boca (Bacau), care, atunci, in 1990, au pus bazele celei mai importante manifestari culturale, care a reunit cele doua maluri ale Prutului – Saloanele Moldovei, dar si scultorului Mihai Marcu, autor al statuii domnitorului Stefan cel Mare si Sfânt, din centrul Bacaului. De asemenea, ca pretuire pentru modul cum au sprijinit permanent actul de cultura, material si moral, inca de la inceputurile Centrului International de Cultura si Arte, au primit Diploma si Medalia Aniversara Raducan Ion, fost presedinte – director al PAMBAC Bacau, Doru Simovici – presedinte al Camerei de Comert si Industrie, Laudeta Sechelariu – presedinte al Cotidianului Desteptarea, Ioan Chiriac, om de afaceri, avocat Petru Haratau. Nu au lipsit dintre cei care au primit insemnele institutiei de cultura actori ai Teatrului “Bacovia”, artisti, membri ai UAP Bacau, scriitori, profesori, ziaristi.

                    La finalul festivitatii de joi seara a fost lansat numarul 44 al Revistei Vitraliu, editie dubla – 200 de pagini, in care sunt consemnate cele mai importante evenimente culturale din România, din perioada 1990-2015, cât si o incursiune in imagini a istoriei Centrului de Cultura “George Apostru”.

                    Programul de vineri, 16 octombrie

                    De la ora 10.30, la Universitatea „Vasile Alecsandri”, Simpozionul “Utopia cartii – despre scris si lectura”.
                    Decernarea titlului de Cetatean de Onoare al judetului Bacau academicianului Solomon Marcus – Laudatio : prof.univ.dr. Constantin Dram. Festivitatea decernarii medaliei si diplomei aniversare.
                    Ora 18.00, Teatrul Municipal Bacovia „Spectacolul cartii, Spectacolul lumii”: Omar Khayyam, un spectacol imaginat si realizat de Geo Popa, cu : Amir Keidarkhodaee, Gheorghe Iorga, Constantin Dram, Geo Popa, elevi ai Sectiei de coregrafie de la Colegiul National de Arta „George Apostu”, prof. coregraf Simona Baicu.
                    Sâmbata, 17 octombrie, ora 11.00, Centrul de Cultura „George Apostu”: Spectacolul Cartii : Grigore Gonta – „Asta-i viata”, cu: dr. Cristina Mocanu, Dan Petrusca; Val Manescu – „Dimitrie rupe tacerea”, cu: Ion Cristescu, Petru Cimpoesu, Adrian Jicu. Recital de jazz : Florin Bejan.
                    Festivitatea decernarii medaliei si diplomei aniversare.
                    Ora 18.00, Sala ATENEU, Filarmonica „Mihail Jora”: Decernarea Marelui Premiu „George Apostu” pentru anul 2015. Concert simfonic – Filarmonica „Mihail Jora”, dirijor: Ovidiu Balan. In program: Ludwig van Beethoven, Simfonia nr. 5, partea I, George Enescu, Rapsodia nr. 1, în La major, arii din opere: soprana Diana Bucur.

                    [wonderplugin_gallery id=”367″]

                    „Mirese”, barci si plase la Sascut

                      Cumva, in toate trecerile prin localitatea Sascut – anul acesta, n-am avut ragazul necesar de a „pierde” o zi, sa ma familiarizez putin cu locurile de pescuit. Zona este generoasa. Barajul, canalul de fuga si multele balti, insiruite pâna la podul peste Siret de la Adjud, ofera locuri bune. S-a nimerit sa am o fereastra de timp, la mijlocul saptamânii, tocmai când toate canalele de stiri prognozau schimbarea vremii. Am plecat dimineata din Bacau, pe o lumina de amurg si cer plumbuit, buna pentru pescuit daca nu se intetea mai târziu vântul. N-am mai pierdut timpul sa ne aprovizionam cu cele necesare.

                      Stiam ca exista un magazin de pescuit in localitate, deschis in urma cu doi ani, chiar la soseaua principala. Nu-i trecusem pâna acum pragul. Am oprit masina pe un loc de refugiu chiar in apropierea lui. M-a intâmpinat o doamna amabila, intre doua vârste. Magazinul este aprovizionat cam cu de toate. Vânzarile sunt insa sub asteptari. Clientii, mai ales in sezonul rece, sunt din ce in ce mai putini. „N-are lumea bani”.

                      Violeta Tomozei magazin Sascut (2)

                      Localnici care sa pescuiasca sportiv… mai putini. „Trec multi pescari pe aici pe care nu-i cunosc. Sunt din Onesti, de la Adjud sau din Bacau. Ce se intâmpla. Ajunsi pe malul apei isi dau seama c-au uitat sau au pierdut ceva. Trag o fuga si vin de-si iau ce au nevoie.” Când a fost ultima data la pescuit si unde, mi-a trecut prin minte sa aflu. Parca mi-a ghicit intentia. „Eu nu sunt pasionata absolut deloc de pescuit. Sotul meu este pescar amator, in timpul liber. El se ocupa si de aprovizionarea magazinului.”

                      Nevoia te specializeaza

                      Clientii fideli ai Violetei

                      Ideea de afacere le-a venit sotilor Violeta si Vasile Tomozei in urma cu trei ani. Au pus-o in practica infiintând o Intreprindere Individuala pe numele de familie. „Ne-am orientat sa facem altceva, sperând sa ne mearga bine. A contat si faptul ca nu mai era in zona alt magazin de acest fel. Când l-am deschis, era la inceputul lui mai, a avut un impact destul de bunisor. Intre timp a mai scazut si puterea de cumparare. Cea mai mare vânzare o avem vara, dupa ce se termina perioada de prohibitie.” Doamna Violeta este nascuta in Sascut. Sotul, in Adjud. S-au casatorit in nouazeci si patru.

                      Tehnica din dotare

                      Se mândresc cu baiatul, Andrei, de 21 de ani, student la Universitatea Bucuresti, la Relatii Internationale. Lui ii place sa pescuiasca. Ea a lucrat inainte ca partener la o retea de telefonie. Cum acea societate si-a restrâns activitatea a trebuit sa se reprofileze, invatând altceva. Avea sa descopere ca in spatele unei banale pasiuni destul de raspândite pe glob exista o intreaga industrie de productie si desfacere a sculelor si accesoriilor pentru pescuit. „La inceput a fost mai greu! Nu stiam nimic. Cei mai buni profesori mi-au fost clientii. Când imi cereau voblere, ii intrebam care sunt. Acum când imi cer voblere… stiu.

                      DSC_2364

                      Când se cauta ceva anume si nu am, imi notez, intru pe internet, ii transmit sotului si ne aprovizionam. Avem o colaborare foarte buna cu firmele mari de distributie. Acum cred ca ma descurc in proportie de optzeci si cinci la suta.” La urma urmei nici pescarii profesionisti nu le stiu pe toate. Mai aflu ca ii plac animalutele de casa. A avut hamsteri si porcusori de Guineea. In timpul liber… bucatareste. „Sincer, eu nu manânc peste. Sotul, in schimb, da. Dar imi place sa stau in bucatarie si sa gatesc prajituri. Fiindca e sezonul, fac tort cu mere, prajitura cu mere. E oarecum ciudat pentru ca noi nu mâncam prajituri. (?!) Imi place sa le ofer. Ii mai trimit baiatului, desi nici el nu se prea omoara. Dar are colegi, prieteni, care abia le asteapta.”

                      DSC_2359

                      Intra un pescar si cere niste cârlige mai mari, pentru crap. Mai vrea o rola cu struna de douazeci si cinci, din cea mai ieftina, dar rezistenta. Il intreb de un loc mai bun de pescuit si cam cu ce ar trebui sa dau. „La baraj, pe canal. Intra ciortan si caras, da’ numa’ la mamaliga.” Multumesc de informatie si-i urez fir intins. „Eu nu mai fac asa ceva”. Nu stiam la ce se refera. „Sunt care se supara când le spun fir intins. Sunt care-mi multumesc si sunt care… mormaie ceva in barba. Asa ca incerc sa evit urari de genul asta. Mai bine le zic la revedere si mai veniti pe la noi.” Imi iau si eu ramas bun, urându-i sanatate si vânzare buna.

                      Daca vrei peste trebuie sa ai… tupeu

                      DSC_2348

                      Ajungem la baraj. Vântul bate puternic dinspre nord. Valurile mari se sparg cu zgomot de placi. Nici urma de pescari pe malul lacului de la Sascut. In dreapta insa, multe masini ingramadite la intrarea pe dig. Pititi dupa peretele de beton, la dos de curentul de aer rece, amatorii de peste – mai mult sau mai putini sportivi – au activitate. Se pescuieste din barci, de pe praguri, de pe placile de protectie sau de pe mal. Cu lansete cu momeala, cu lansete cu cârlige la japca, cu lansete cu mirese. „Japca” consta in mulinarea unui cârlig tip ancora, ingreunat cu plumb, pe fundul albiei. Asa se agata pestele mare. Nu-i vorba de nimereala.

                      DSC_2344

                      Trebuie sa cunosti bine albia si sa ai ceva experienta. Cel mai vizat este somnul, care sta la fund, cu capul impotriva curentului. „Mireasa” e tot o forma de japca, fiind confectionata dintr-o plasa monofilament, de un metru si ceva lungime. Lansata in apa, ia forma unui clopot, asemenea rochiei de mireasa. Pestii care se nimeresc in raza ei de actiune, se agata. Nu stiu de ce pescarii corecti fac front comun cu cei din urma. Ne-am apropiat de mal. Când au vazut aparatul de fotografiat, am remarcat prin teleobiectiv numai priviri ostile. Cum totusi idea era de a trece in revista majoritatea baltilor din zona, am pornit in aval. Multe din ele sunt colmatate si mai mult ca sigur braconate cu plasele. Drumul abia intrezarit printre buruieni ne aduce tot spre canalul de fuga. Hotarâm sa mergem pâna la confluenta cu albia veche, „La pietroaie”.

                      Cu plasa dupa salau

                      Acolo apa e stravezie, adânca si linistita. Florin scoate lanseta. Eu incerc la varga de cinci metri, cu râma la fund. La a treia aruncare intra un biban. Din dreapta, dinspre bolovani, pe mijlocul firului apei, un pescar apare la nici douazeci de metri de noi. Il vazusem mai devreme blinkerind la salau in amonte. Ambarcatiunea este confectionata dintr-o camera mare de tractor, bine ranforsata cu sfoara. Pozitia in care sta pare incomoda.

                      Canalul de fuga de la Sascut

                      Se lasa purtat de curent. Se vede ca stie bine locurile. Mâinile, asemeni unui paianjen, parca tes plasa. A rasfirat-o mai devreme, lasând-o purtata de curent, si acum o aduna. Ramânem amândoi cu gura cascata. Cât tupeu. A scos pe rând patru salai frumosi si i-a indesat intr-un sac de rafie, legat la spate. Am inceput sa fac fotografii. A terminat de adunat plasa, a infasurat-o tacticos si s-a indepartat lopatând spre malul celalat, disparând cu barca in spinare dupa un dâmb. L-am mai vazut dupa un minut, calare pe o motoreta albastra, pierzându-se ca o umbra spre Adjud. Totul n-a durat nici zece minute.

                      Adapostiti de vant dupa baraj

                      Chiar daca am mai prins un biban, partida de pescuit se apropia de sfârsit. Stia stimabilul nostru braconier ca se facuse ora când se deschideau stavilarele. In câteva minute, apa a crescut cu jumatate de metru. Cum si vântul batea in rafale, biciuind cu particule fine de apa, ne-am luat talpasita spre Bacau. M-am consolat cumparând de la o batrânica, de pe marginea drumului, o traista cu pepeni numai buni de pus la murat. Eram curiosi daca nu il gasim si pe protagonistul nostru, ofertându-si pestele soferilor de pe DN2. Mai ca l-as fi cumparat.

                      Rachitoasa: De dragul meseriei, doctorita Zorila si-a transformat casa in dispensar

                      Cabinetul medical individual de medicina de familie al dr. Iudita Zorila se afla in comuna Rachitoasa din judetul Bacau. Doar inscriptia de la strada principala indica acest lucru, pentru ca dispensarul in sine se afla pozitionat intr-o livada de pomi fructiferi. Cum deschizi poarta de fier forjat de la intrare pasesti intr-o curte de vis, amenajata cu gust de o mâna priceputa.

                      Florile, pomii fructiferi, pasarile si ornamentele de gradina te introduc intr-o lume de basm si uiti pret de câteva minute ca te duci la doctor ca sa-ti tratezi vreo suferinta. Livada de care vorbeam este taiata pe mijloc de o alee in trepte, iar de pe la jumatatea distantei se deschide in fata o cladire cocheta. Sigla montata deasupra scarilor casei tradeaza ca in spatele usilor s-ar afla un cabinet medical, pentru ca altfel poti jura ca ai intrat nepoftit pe o proprietate privata.

                      Desi comuna Rachitoasa este cunoscuta drept una dintre zonele defavorizate ale judetului, cum treci pragul casei, in fata ochilor ti se asterne o noua perspectiva. Cabinetul medical care ocupa jumatate din casa poate concura lejer la nivelul „dotari” cu orice cabinet medical din oras. Curatenia, ambianta, culorile, cabinetele si dotarile iti lasa impresia ca ai intrat intr-o clinica privata. In unul din cabinete intâlnesc o doamna, a carei uniforma imi spune ca este asistent medical.

                      Imi spune cu un zâmbet larg sa astept putin pentru ca doamna doctor era iesita pentru câteva momente din cladire. La un moment dat, in holul principal intra mai multe persoane discutând despre un caz medical. O voce usor ragusita, puternica si cu un usor accent ardelenesc, se evidentiaza dintre toate, iar instinctul imi spune ca tocmai a intrat persoana asteptata de mine. Ma ridic de pe scaunul aflat in sala de asteptare si pornesc spre usa sa o intâmpin pe dr. Iudita Zorila. Medicul era exact cum mi-o imaginasem in momentul in care i-am auzit vocea: o femeie volubila, puternica, stapâna pe ea si cu solutii la problemele pacientilor.

                      Accentul ardelenesc va tradeaza originile. Cum ati ajuns la Rachitoasa?
                      Am ajuns aici, in comuna Rachitoasa, in anul 1977, dupa ce mi-am terminat studiile. Imaginati-va cât se invata de mult la vremea aceea si ce concurenta era, in conditiile in care eu am terminat cu nota 9,45. La Rachitoasa am ajuns in urma repartitiilor si am ramas pâna in ziua de astazi, acumulând intre timp 38 de ani de experienta. Peste trei ani implinesc vârsta de pensionare, insa voi continua activitatea.

                      In toti acesti ani a existat tentatia de a schimba medicina de familie cu alta specializare?
                      Da, cu siguranta. Am fost tentata sa ma specializez in obstetrica-ginecologie. Este o ramura foarte frumoasa a medicinei. Mi-a placut intotdeauna sa indrum gravidele, sa le observ si sa le dau cele mai bune recomandari. Am ramas pâna la urma la medicina de familie, sperând ca astfel voi putea face mai mult pentru pacientii din aceasta zona.

                      Vorbind despre copii, cum este natalitatea la sate?
                      Natalitatea la sat este in scadere, desi se spune ca femeile de la tara nasc mai multi copii. Tin evidenta tuturor gravidelor din comuna, fac vizite la domiciliu si le tin sub observatie. Recomandarea mea este sa nasca pe cale naturala, insa, sunt situatii care impun cezariana drept cea mai buna solutie pentru mama si fat. In general, am in evidenta familii cu 1 – 2 copii, insa, la polul opus am si familii cu 7 pâna la 10 copii. Cazurile acestea sunt rare, iar femeile nu pot face intrerupere de sarcina din motive religioase. Evident, ma confrunt si cu gravide care nu au bani pentru vitamine sau pentru analize, iar atunci când se produc avorturile spontane, familia cheama direct salvarea.

                      Ce vârsta are cel mai batrân pacient si care este secretul longevitatii?
                      Cel mai vârstnic pacient are 96 de ani. In ceea ce priveste longevitatea oamenilor de la tara, cred ca secretul consta in alimentatia sanatoasa, munca/miscare si lipsa stresului. Daca tinem cont de toate aceste aspecte putem spera la o batrânete usoara, lipsita de boli.

                      Cum ar suna recomandarea dumneavoastra pentru generatiile viitoare de medici?
                      Medicina este o ocupatie vocationala. Daca iubesti oamenii, totul vine de la sine. Eu am avut noroc de oameni frumosi, iar faptul ca locuiesc in aceeasi cladire unde functioneaza dispensarul, a contat foarte mult in relatia cu oamenii. Pacientii mei au stiut intotdeauna ca ma gasesc acasa, pentru ca au asimilat acest cuvânt cu dispensarul. Mereu le-am stat la dispozitie si mi-am sacrificat concediile pentru ca nu puteam sa-i las singuri.

                      Trei pentru CS „Dan Botezatu”

                      CS „Dan Botezatu” Bacau a cucerit trei medalii la cea de-a 23-a editie a Campionatului Mondial de karate SKDUN ce a avut loc la finalul saptamânii trecute, la Subotica, in Serbia.

                      La competitia care a reunit aproximtiav 1100 de karateka din 34 de tari, gruparea bacauana s-a prezentat cu o delegatie alcatuita din Robert Babei, Cristian Tugui, Darius Robu Lungu si antrenorul-sportiv Ionut Caseru. Darius Robu Lungu a cucerit bronzul mondial la kumite individual copii 10-11 ani, categoria 35 de kilograme, in timp ce Ionut Caseru si-a adjudecat argintul la kumite individual Seniori, -65 kg si bronzul la kumite echipe Seniori (Open). „Darius a ajuns in semifinale, in timp ce Robert, recent medaliat la Nationalele Ministerului de Interne si Cristian, laureat cu bronz la Europene au fost invinsi in turul doi.

                      In ceea ce ma priveste, am prins o zi foarte buna, luându-mi revansa in fata unor sportivi cu mare experienta. La individual am marea satisfactie de a-l fi invins in sferturile de finala pe multiplul campion mondial, bulgarul Hristo Sterev. Finala, in schimb, am pierdut-o in fata unui alt mare campion, bucuresteanul Bogdan Lipianu”, a declarat Ionut Caseru, care si-a manifestat gratitudinea fata de antrenorii Stiintei Bacau, Adi Popa si Florin Moraru, „pentru ca au stat in spatele meu la meciuri si mi-au dat sfaturi asa cum facea odata Danut Botezatu, ingerul cu centura neagra caruia tin sa-i dedic argintul mondial”.

                      „Minus Zece” – Episodul 1: Nicolae Costea, invatatorul care conduce Primaria Sascut

                        – in numai doua luni, de când a devenit primar in urma demisiei fostului edil-sef, Nicolae Costea a dus la capat o multime de proiecte si inca are planuri mari – el nu crede insa ca va mai candida la „localele” din 2016

                        Oficial, localitatea Sascut este comuna, insa are aspect si aer de târg vechi. A avut si vremuri mai bune, când a functionat fabrica de zahar, iar agricultura era una dintre cele mai performante din judet. Acum, din fabrica a ramas doar un falnic si solid gard din caramida tencuita si varuita in alb, in spatele caruia este pamânt ras.

                        Agricultura este inca la cote bune, mai ales ca in zona exista mari arendasi. In rest, la tot pasul sunt cârciumioare, magazine cu de toate, blocuri bara si oameni care isi gasesc rostul cum se pricep mai bine. Sascutul are insa un aspect ingrijit si degaja o tihna adânca. Cel care conduce aceasta comunitate este primarul interimar Nicolae Costea (sau, mai corect denumit din punct de vedere birocratic, viceprimar cu atributii de primar).

                        A preluat conducerea de mai putin de doua luni, in august 2015, in urma demisiei fostului primar ales, Cristinel Bostan. Acesta a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare pentru ultraj, prin hotarâre definitiva, si la 6 luni intr-un dosar de conflict de interese, ultimul pe rol. Mai este judecat, alaturi de mai multi angajati E.ON, intr-un dosar de furt de energie electrica.

                        Timp scurt, realizari multe

                        Peste toata aceasta larma, deasupra Sascutului pare sa se fi asezat din nou val de liniste. Primarul Costea s-a apucat imediat de treaba si realizarile sunt deja palpabile, in numai cele doua luni de mandat ale sale.

                        „S-au realizat multe lucruri de când am ajuns in fruntea Primariei. A fost reparat drumul de la Schineni si s-au plombat drumurile in toate satele. A fost infiintat un punct de lucru SMURD in Sascut-Sat si se deruleaza un proiect de alimentare cu apa a localitatii Contesti. A mai fost realizat un grup sanitar la scoala din Beresti, iar la scoala din Pancesti a fost montata o centrala pe lemne. De asemenea, s-au facut imbunatatiri la caminele culturale din Beresti si Sascut-Sat”, spune primarul Costea.

                        Dedicat Sascutului

                        Nicolae Costea si-a inceput activitatea in primarie in noiembrie 2014, dupa alegerile parlamentare, când a candidat pe listele PSD. A devenit viceprimar si se poate spune ca atunci a si intrat cu adevarat in politica. Dar asta, cu sacrificiul renuntarii la profesia sa de baza, cea de dascal, care si-a daruit priceperea pentru sute si sute de copii aflati la inceput de drum in viata. „M-am nascut la Sascut, am trait la Sascut si am muncit la Sascut, ca invatator, timp de 40 de ani. Cred ca m-au caracterizat intotdeauna seriozitatea si echilibrul si de aceea am si fost apreciat de oameni”, spune invatatorul-primar, care vorbeste cu hotarâre si la prima vedere degaja bonomie si tihna sufleteasca.

                        Primarul Costea spune ca vrea sa isi indeplineasca absolut onest indatoririle de edil, fara sa dea prilej sa i se reproseze ceva. „Nu am absolut nici un interes personal din aceasta functie, nu ma tenteaza nimic. Sunt invatat cu salariile mici, cum le-am avut si ca invatator. Asa sunt lefurile si la Primarie”, spune primarul. Amineste cu mândrie de copiii sai stabiliti la Bucuresti si spune ca acestia, impreuna cu tot ce a mai realizat in viata sunt bogatia lui cea mai de pret. „Tot ce vreau este sa capat increderea oamenilor din comuna. Incerc sa rezolv totul prin dialog. Când ii spui omului ce vrei sa faci si totul este transparent, deja ai pornit pe drumul cel bun”, este convins primarul Costea.

                        Planuri peste planuri

                        Planuri referitoare la investitii in localitatile comunei sunt multe si primarul Costea spera sa le duca la bun sfârsit pâna la viitoarele alegeri locale, probabil in iunie 2016. „Urmeaza sa foram la Pancesti un put care va suplimenta cantitatea de apa de unde este alimentata localitatea. Mai vizam canalizari si asfaltari, de-a lungul DJ119A si DC105 Vinalcool-Pancesti. Mai avem in plan asfaltarea drumului din cartierul nou. De asemenea, am indeplinit formalitatile si vor fi racordate la reteaua de electricitate zone ale satelor Beresti si Sascut, unde s-au ridicat locuinte noi sau unde existau locuinte izolate”, spune primarul, cu incredere.

                        Asadar, multe realizari intr-un timp scurt, multe planuri pâna la alegerile locale. Dar va mai candida primarul interimar Costea, in 2016? „Nu stiu daca voi mai candida. Voi ramâne in PSD, m-am atasat de acest partid, dar nu eu decid cine va candida la functia de primar din partea formatiunii”. Zâmbeste când este intrebat despre o eventuala candidatura a fostului primar Ion Rauta din partea PSD. „Cam toata lumea crede ca el va fi propus pentru cursa electorala, iar eu nu am cum sa ii atin calea”, spune, intelegator, primarul interimar.

                        Umbra lui Rauta

                        Intr-adevar, aproape pe oricine intrebi pe strazile comunei iti va raspunde ca ar fi de asteptat ca fostul primar Rauta sa candideze si sa câstige un nou mandat. El a condus localitatea timp de 16 ani, din 1992 pâna in 2008, când a fost invins la mustata, dupa anularea rezultatelor din turul doi, tensiuni moderate de forte de ordine si reluarea alegerilor, de catre Cristinel Bostan, cel care si-a dat demisia la 31 iulie 2015. Personaj pitoresc si controversat, Rauta si-a construit buna parte din avere de pe urma agriculturii. Se pare ca, acum, este din nou tentat de primarie, lucru recunoscut si de actualul primar interimar Costea Nicolae.

                        „Fântâna sasului”

                        Sascutul se afla la limita sudica a judetului. Pâna la Adjud sunt 14 kilometri, pâna la Bacau sunt 46 de kilometri. De aceea, oamenii locului prefera sa mearga in judetul vecin la serviciu, la doctor, la supermarket, la alte treburi. Comuna a fost atestata documentar in 1639 si initial se numea Szászkút, (tradus din maghiara prin „Fântâna Sasului”). La recensamântul din 2002 avea 10.169 locuitori. La cel din 2011 au fost inregistrati 8.564 locuitori, populatie stabila, raspânditi in sapte sate ce ocupa peste 10.000 de hectare: Beresti, Contesti, Pancesti, Sascut, sascut-Sat, Schineni si Valea Nacului.
                        Sase obiective din comuna Sascut sunt incluse în lista monumentelor istorice din judetul Bacau ca monumente de interes local. Unul este un sit arheologic – vestigiile unei asezari medievale (secolele al XIV-lea – al XV-lea) aflate la 1.500 m est de DN2. Alte patru sunt monumente de arhitectura: biserica „Sfântul Pantelimon” (1859) din satul Beresti, conacul Elias (secolul al XIX-lea), biserica „Sfântul Nicolae” (1809) si scoala (1906), toate trei din satul Sascut. In fine, monumentul eroilor din razboiul de independenta, clasificat ca monument memorial sau funerar, dateaza din 1910.

                        Frânturi de viata

                        Repere spirituale importante in viata comunitatii sunt cele noua biserici din comuna Sascut, dintre care sapte ortodoxe si doua catolice. Una dintre cele mai apreciate este Biserica Izvorul Tamaduirii, din localitatea Sascut, pastorita de parintele Savita Graur. Acolo functioneaza si Centrul de Zi Sfântul Antipa de la Calapodesti. „Avem parteneriate cu diversi sponsori, care atunci când isi indreapta generozitatea si asupra noastra desfasuram activitati pentru 20 de copii merituosi sau cu situatii deosebite. Prin voluntariatul unor dascali se ofera meditatii, le oferim tabere pe timpul vacantelor. In timpul anului scolar oferim diverse activitati dupa-amiaza, dupa terminarea programului. Pentru ca toate acestea sa fie posibile, am primit si ajutoare de la binevoitori din strainatate, de exemplu din Elvetia sau Olanda”, spune parintele Graur.

                        Si parintele, dar si primarul interimar sunt bine vazuti de catre localnici, lucru constatat din discutiile fugare, cu oamenii intâlniti pe strazile linistite din Sascut. „Primarul a facut multe lucruri bune. Parintele se straduieste de 15 ani sa ridice frumoasa biserica. Acum lucreaza in interior. Banii se strâng greu, mai contribuie si enoriasii, dar lumea e saraca. Vedeti, la noi, in Sascut, e multa liniste. Lumea se descurca asa cum poate”, spune Elena Cruceanu, o doamna abia iesita la pensie, care a lucrat aproape toata viata in administratia locala.

                        Alaturi de locul in care am schimbat câteva vorbe cu doamna Cruceanu, intr-un spatiu de joaca amenajat, câtiva copii zburda cu veselie. In preajma sunt blocuri bara, unde s-a tras gaz, iar lumea si-a montat centrale termice de apartament. In blocurile mai vechi, apartamentele au ca sursa de incalzire sobe cu lemne, care au duduit in aceste zile racoroase. Pe ici, pe colo, câte un pierde-vara sprijina gardurile. In pragul micilor pravalii, vânzatorii se uita indelung pe drum, in asteptarea musteriilor. Forfota ceva mai mai mare gasesti la soseaua europeana. E tihna la Sascut. Neobisnuit de tihna si neobisnuit de putini oameni pe strazi, intr-o localitate unde totusi se petrec si o multime de lucruri bune.

                        Fantezii de toamna la Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu” Lespezi

                          O prima activitate din acest an scolar desfasurata la Scoala Gimnaziala ,,Mihai Eminescu” Lespezi, activitate care se inscrie in seria de evenimente din cadrul proiectului educational „Fantezii de toamna”, a avut loc zilele acestea in prezenta a numerosi oaspeti, parinti, autoritati locale, invitati.

                          Elevii scolii, cât si cadrele didactice au prezentat tuturor un colaj de cântece si poezii de toamna. Programul a debutat cu atelire tematice: creatii literare, plastice, tehnico-aplicative, concurs de cultura generala, toate având in centru „Toamna, toamna darnica”, iar apoi a continuat cu un program artistic in care au fost antrenati toti copiii, de la mic la mare. Cei mai talentati elevi s-au remarcat prin cântece in limbile engleza si italiana, dramatizari, dans sportiv, cântece si dansuri populare.

                          „In acest nou an scolar dorim sa derulam cât mai multe activitati educative pentru ca elevii scolii noastre sa isi atinga propriile potentialitati si sa isi manifeste creativ si adaptativ unicitatea”, a declarat consilier educativ – profesor invatamânt primar Ghiurca Sorina Genoveva.

                          Prima biblioteca stradala in Moinesti

                            Un proiect initiat de cinci tineri moinesteni, prin care se doreste amplasarea unor „biblioteci stradale”, a inceput sa prinda contur. Zilele trecute, tinerii au montat prima astfel de biblioteca in Parcul Zemes din Moinesti.

                            „Este o initiativa buna, abia are tineretul ce sa citeasca, au unde sa vina sa se documenteze. Sigur va avea un impact bun asupra cetatenilor pentru ca este ceva bun. A citi o carte, a lectura pentru a afla lucruri noi nu este rau.”
                            Valeria Dobritoiu

                            12167378_1002040346513490_1166108086_n

                            „E buna initiativa asta, dar trebuie educata lumea sa citeasca. Adevarul este ca nu se mai citeste in ziua de azi, iar aparitia acestei biblioteci stradale este benefica mai ales pentru tineret. Din pacate, tineretul nu e prea interesat de citit, de studiu, asa ca sper cu aceasta ocazie sa se indrepte spre lectura.”
                            Grigore Iacob

                            Pentru perioada imediat urmatoare, initiatorii acestui proiect si-au propus montarea a inca cinci astfel de biblioteci care vor fi amplasate astfel: doua in parcul Bai, una in Parcul cu Pini, una in parcul din cartierul Lucacesti si una in apropierea spitalului. Daca proiectul va avea succes, se va incerca extinderea lui in Comanesti si in Onesti.

                            Consultatii gratuite la notari, in weekend

                              Pentru a doua oara in acest an, notarii din toata tara vor acorda gratuit consultanta de specialitate celor interesati. Activitatea, derulata la nivel national cu ocazia „Zilei Portilor Deschise”, se va desfasura in ziua de sâmbata, 17 octombrie, intre orele 9.00 si 13.00, la sediile principale si sediile secundare judetene.

                              La nivel local, evenimentul va avea loc in patru locatii ale Camerei Judetene a Notarilor Publici Bacau, respectiv in Bacau, str. Vasile Alecsandri nr. 64, la Onesti, la Biroul Individual Notarial Vrânceanu Constantin, din str. Marasesti, nr.10, ap. 118, la Roman, la Biroul Individual Notarial Tanase Adrian Alin, din strada Piata Roman Voda, nr. 5 si la Piatra Neamt, la Biroul Individual Notarial Dascalu Oana din strada Dobrogeanu Gherea, nr. 4, sc. B, ap. 16.

                              „Continuam si in aceasta luna cu proiectul initiat in primavara, tocmai pentru ca, la prima editie, am inregistrat un real interes din partea cetatenilor. Tocmai de aceea, de data asta au fost desemnati doi notari si la Roman, cu toate ca nu avem sediu secundar.”
                              Stefan Isache, presedintele Camerei Notarilor Publici Bacau

                              Asadar, cei care le vor trece pragul notarilor in prima zi de weekend, vor putea fi consiliati, fara a fi taxati, in probleme ce tin de procedura succesorala notariala, lichidarea pasivului succesoral, procedura divortului, redactarea înscrisurilor cu continut juridic, autentificarea înscrisurilor, legalizarea copiilor de pe înscrisuri, efectuarea si legalizarea traducerilor, eliberarea de duplicate de pe acte, numirea custodelui sau a curatorului special, primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor si a documentelor prezentate de parti, precum si a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente gasite cu ocazia inventarului succesoral.

                              „Dupa cum se poate lesne observa, vom da consultatii tehnice din aproape intreaga materie notariala. Am ales aceasta vasta tematica stiind ca, practic, de asta are nevoie lumea, sunt probleme din viata cetateanului”, a completat Stefan Isache. Camera Notarilor Publici din Bacau este o organizatie profesionala care reuneste 105 notari publici din raza judetelor Bacau si Neamt.

                              „Cartea de salvare la bord”, foarte utila in caz de accident rutier

                                Cartea de salvare le este utila pompierilor in timpul descarcerarii/ sursa foto isu-bucuresti -ilfov

                                – aceasta cuprinde schema autoturismului si ii poate ajuta pe pompierii de la Descarcerare sa intervina mai rapid pentru salvarea victimelor – desi utila, cartea de salvare este doar o recomandare si nu obligatorie

                                O simpla foaie de hârtie poate face diferenta dintre viata si moarte pentru soferii sau pasagerii autoturismelor implicate in accidente rutiere grave. Este vorba despre „Cartea de salvare la Bord” care este de fapt o radiografie a masinii, extrem de utila pentru pompierii de la Descarcerare in caz de interventie.

                                Salvatorii pot afla astfel unde este pozitionata bateria, care sunt stâlpii de rezistenta, unde sunt airbagurile si alte compotente care le-ar ingreuna misiunea, dar si care sunt punctele adecvate pentru taiere. Uniunea Europeana recomanda tuturor soferilor sa descarce de pe internet cartea ce corespunde modelului de autoturism pe care-l detin, sa o tipareasca color pe o hârtie A4, sa o impatureasca si sa o pastreze in parasolarul masinii din partea soferului.

                                Legea ii obliga pe toti producatorii de automobile sa publice cartile pe site-urile lor pentru a fi descarcate de clienti, dar foarte simplu pot fi descarcate si de pe site-ul Automobil Club Român (ACR), initiatorul proiectului. Trebuie insa specificat ca pentru masinile mai vechi nu prea exista astfel de carti. Si pentru ca salvatorii sa stie ca in autoturism pot gasi cartea de salvare, soferii trebuie sa lipeasca pe parbriz un abtibild ce este oferit gratuit de ACR.

                                „In cazul unui accident rutier cu persoane incarcerate, orice informatie inseamna secunde câstigate in lupta contracronometru si inseamna salvarea unei vieti. O astfel de carte aflata la bordul unei masini este pentru salvatori o reconfirmare a faptului ca pasii pe care-i urmeaza fac bine in salvarea vietii si chiar a echipajului de interventie pentru ca daca taie intr-un punct nevralgic se poate deschide un airbag. Pacat ca este doar o recomandare, insa ar trebui sa se tina cont de ea pentru ca ideea este buna.”
                                cpt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau

                                Pompierii bacauani cred ca in fiecare autoturism ar trebuie sa se gaseasca doua astfel de carti. Una in parasolarul soferului, asa cum s-a recomandat, dar ar mai putea fi una si in partea din spate, pentru ca de cele mai multe ori partea frontala a masinii este cea mai afectata in urma impactului. Frecvent, salvatorii bacauani de la Descarcerare participa la exercitii practice de interventie si salvare persoane din accidente rutiere tocmai pentru a face schimb de informatii si a sti cum sa actioneze in functie de fiecare model de autoturism in parte.

                                Legumicultorii trag linie unui an secetos

                                In patria legumelor, cum o cunoaste lumea, la Dienet, in comuna Pincesti, n-a fost un an agricol bun doar pentru cei care n-au muncit. Cei care au trudit sub soarele torid din aceasta vara, dar s-au si chinuit sa ude plantele, se pot bucura acum de roadele muncii lor. Nici bine nu au terminat de dus marfa la piata, ca isi fac socotelile pentru anul viitor. Când unii se pregatesc de hibernare, altii fac pregatiri pentru un nou an agricol.

                                Ne-am oprit la familia Motoc Toader si Mariana. O familie frumoasa, muncitoare, care a trudit pe câmp si in solarii de când se stie. La inceput a fost de placere, apoi pentru a-si creste copiii, acum este pentru ca nu stiu un alt mod de viata. De dimineata si pâna seara, oamenii sunt cu treaba. “Toader nu-i acasa.

                                Pleaca dimineata la 5 la piata. Eu ii pregatesc masina cu de toate. Are 75 de ani, dar e in putere. Munceste mult!”, spune Mariana Motoc, o femeie la fel de in putere, la cei 64 de ani ai sai. Imediat ne spune ce ii motiveaza, la aceasta vârsta, sa aiba un ritm de viata alert.

                                “Am copiii aici, lânga mine. Pot spune ca sunt cea mai fericita mama de pe Pamânt. Am nepoti. I-am aranjat pe toti, le-am facut câte o bucatica de casa si le-am dat ce au avut nevoie. Dar una din fete este bolnava de cancer. Trebuie sa o ajutam”, spune femeia cu ochii in lacrimi. Nu este straina de aceasta boala necrutatoare.

                                Când avea numai 50 de ani a primit un diagnostic asemanator. S-a dus la primele semne de boala si a fost depistata intr-un stadiu incipient. Cu mai multe sedinte de cobaltoterapie, tratament si multa credinta in Dumnezeu, dar si cu sprijinul unui medic pe care il considera acum un “prieten la catarama”, dr. Octavian Beleuta, s-a vindecat. Stie asadar ce inseamna sa traiesti cu o sentinta de moarte. “M-am pregatit atunci. Am facut curat peste tot, am pus perdele. Nici nu m-am gândit ca ajung la anii astia”, spune femeia.

                                Trece repede la rostul de fiecare zi si isi aminteste ca i-a tot spus omului ei ca ar vrea sa se mai bucure de batrânete.

                                “I-am zis ca avem acolo o pensie, si eu si el, sa mai lasam treaba, sa mai stam linistiti, dar nu vrea. Uite, acum am luat 15 kilograme de brânza sa o pun pe iarna, le dau si copiilor. Am facut vinul. Crestem trei porci, pentru fiecare din copii. Am taiat puii, trebuie sa avem de toate”.

                                Din solar in solar

                                Ne arata apoi ce are in curtea din spatele casei. Pe o intindere cât vezi cu ochii, o jumatate de hectar, este acoperita cu solarii si culturi de câmp, varza si gogosari. Totul costa. Investitia este mare si munca, pe masura, dupa cum detaliaza.

                                “Ca sa scoti bani, faci de toate. Te costa nailonul, te costa lemnul ca sa repari pe ici, pe colo. Acum scoatem din solarii si ne pregatim de rasaduri. Aici avem mai multe sobe. La fiecare doua ore o sa punem lemne pe foc. Sunt mai greu de ingrijit decât un bebelus. Daca se face rece, ai pierdut plantele.”
                                Mariana Motoc, legumicultor

                                Totul se face in schimburi, când sta ea, când sta omul ei.

                                Mergem mai departe. Pe fiecare palma de pamânt este plantat ceva. Au fost rosii, ardei, ceapa, ardei iuti, gogosari. “Acum scoatem ultimii gogosari. Uitati ce mari s-au facut. Dar a fost blestemata seceta asta. A trebuit sa bagam pompele ca sa udam. Nici de la sistem nu a fost apa destula”, povesteste Mariana Motoc, care spune ca au fost norocosi. Altii n-au avut recolta nici pe atât. Si asta in conditiile in care in fiecare solar se vad trase furtune pentru udat si pamântul e muncit.

                                Ca sa faca fata volumului de munca, au permanent doi oameni care ii ajuta. „Mi-am amenajat o bucatarie. Aici le fac de mâncare la oamenii care ma ajuta”, spune femeia.

                                Copiii au propria gospodarie de care se ocupa, dar vin din când in când sa dea o mâna de ajutor. Baiatului i-au dat solariile pe mâna, lânga casa pe care l-au ajutat sa o ridice. „I-am spus: «mama, cum iti place, asa faci»”. Si face de toate, pentru ca asa a vazut in batatura, de când era copil.

                                Piata e prea ieftina

                                reportaj dienet 1

                                Seceta a „muscat” serios nu doar din cantitatea de legume, ci si din calitate. „Ardeiul s-a facut mic. Gogosarii s-au mai manat. Apar ei mari si frumosi, dar n-au crescut cât trebuie”, arata oarecum dezamagita. Dar nu doar aici este regretul. „Nu m-am asteptat sa mearga asa ieftina piata. 2 lei ardeiul, 3 lei gogosarul? Nu-ti scoti banii”, mai spune ea. Are dreptate, stiind cât a muncit. Pe de alta parte, necazul oamenilor este bucuria cumparatorilor. Chiar daca a fost seceta, bacauanii au putut cumpara de toate, dupa pofta inimii, la preturi mult mai bune decât in anii trecuti. Camarile ar trebui sa fie pline.

                                Mai bine a mers cultura de varza. Cea timpurie a ajuns la piata. Alta asteapta pe câmp sa fie culeasa si sa ajunga in butoaie, la murat. Poate aici vor fi profituri mai frumoase. Oricum ar fi, nu se vor regasi intr-o masina mai scumpa sau alte mofturi. Oamenii vor reinvesti banii si isi vor cauta norocul si anul viitor, tot cu legumele. Le-ar fi mai usor daca s-ar asocia. „Umbla vorba in sat”, recunoaste femeia, dar nu toti sunt de acord. Pacat!

                                Cu legumele frumoase care ies de pe mâna oamenilor gospodari din Dienet am avea cu ce ne mândri nu doar in piete, dar si pe rafturile marilor magazine. Am avea legume cu gust, facute din semintele noastre, românesti si le-am da astfel o sansa si micilor legumicultori, in loc sa-i imbogatim pe straini.