Acasă Blog Pagina 3290

Fiecare director de scoala decide daca inchide sau nu unitatea de invatamant

Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) a transmis directorilor de scoli din judet ca trebuie sa decida fiecare in parte daca unitatea de invatamant pe care o conduc va fi sau nu inchisa luni, 18 ianuarie.

ISJ le-a cerut conducerilor unitatilor scolare sa faca accesibile toate căile de acces spre scoli, sa echipeze corespunzator microbuzele școlare, sa incalzeasca sălile de curs si sa asigure alimentarea cu energie electrică a tuturor spațiilor de învățământ.

„Acolo unde nu sunt îndeplinite toate condițiile prezentate mai sus, iar directorul consideră că unitatea de învățământ TREBUIE ÎNCHISĂ, va informa, TELEFONIC, inspectorul școlar pentru management instituțional de care aparține unitatea de învățământ, PE TOT PARCURSUL ZILEI DE 17 ianuarie 2016 dar și LUNI, 18 ianuarie 2016, până la ORA 07.00” – se arata intr-un comunicvat postat pe site-ul ISJ Bacau.

Colegiul „Mihai Eminescu” si-a sarbatorit patronul spiritual

Ca in fiecare an, pe 15 ianuarie, colegiul bacauan care poarta numele poetului national imbraca hainele de sarbatoare. La implinirea a 166 de ani de la nasterea lui Eminescu, elevii si profesorii de la colegiul care-i poarta numele au organizat o activitate inchinata acestuia dar si Zilei Culturii Nationale. Evenimentul a debutat cu un spectacol in care tinerii au recitat si au cântat pe versurile marelui poet, moment ce a mai cuprins un numar de dans contemporan si o prezentare de moda in care elevii colegiului au defilat in tinute confectionate chiar de ei din materiale reciclabile. Dupa spectacol a urmat un concurs gastronomic in care mai multe eleve de la postliceala i-au incântat pe profesori si invitati cu produse de patiserie si cofetarie. Cei care s-au bucurat de acest moment dulce au avut si rol de jurati, misiune absolut dificila intrucât toate preparatele au fost delicioase. Singura obiectie a fost asupra numarului de calorii peste care insa s-a trecut cu vederea. Toate „exponatele” au primit calificativ „maxim”. La final au avul loc colocviile revistei „Orizonturi noi” in cadrul carora s-a prezentat revista realizata in anul 2015, Seria noua, Nr.18 (21). Invitatii de seama ai colocviilor au fost prof. Ioan Neacsu, presedintele de onoare al Societatii Culturale a Elevilor si Profesorilor din Colegiul „Mihai Eminescu” si scriitorul prof. univ. Constantin Parascan, care a prezentat tema „Vamile iubirii si ale prieteniei”. Pe lânga elevii si profesorii colegiului au mai luat parte la aceste manifestari si reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, iar din partea primariei a fost prezent col.(r) Paul Valerian Timofte, care este si membru in Consilul de Administratie al Colegiului „Eminescu”.
„Sunt legat sufleteste de acest colegiu pentru ca aici functioneaza unul dintre cele mai puternice cercuri al Cultului Eroilor din scolile bacauane. Aici am intâlnit copii si dascali foarte pasionati nu numai de literatura ci si de istorie. Sunt onorat si bucuros ca am putut lua parte la acest eveniment minunat din viata colegiului ce poarta numele marelui nostru poet national, Mihai Eminescu.”
Col. (r) Paul Valerian Timofte, presedintele Asociatiei Nationale Cultul Eroilor „Regina Maria” Bacau.
„Aceasta actiune este continuarea unui proiect ce a inceput pe 1 decembrie 2015 intitulat «Spiritualitate si traditie la români», proiect ce se va intinde pâna la finalul anului scolar. Colegii de la catedra de limba româna au avut o contributie deosebita in realizarea activitatilor dedicate zilei lui Eminescu si Zilei Culturii Nationale”, a precizat prof. Constantina Hulea, directoarea Colegiului „Mihai Eminescu” Bacau.
Urmatoarea activitate din proiectul „Spiritualitate si traditie la români” derulat de Colegiul „Mihai Eminescu” se va desfasura pe 24 februarie cu tema „Iubeste româneste de Dragobete!” si va cuprinde un concurs de epistole si o serata dansanta.

Se circula pe drumurile judetene

A nins si in judetul Bacau, in acest week-end, dar prea putin ca sa impiedice masinile sa circule.

“Nu sunt probleme deosebite pe drumurile judetene. Stratul de zapada e prea subtire ca sa blocheze circulatia”, a declarat Valentin Palea, directorul Serviciului Public Judetean de Drumuri (SPJD) Bacau.

Desi vântul e foarte puternic, 3-4 centimetri de zapada nu pot forma troiene. Utilajele de deszapezire sunt pregatite sa intervina, in cazul in care apar schimbari.

“Daca va ninge si in zilele urmatoare, cu siguranta se va circula mai greu in anumite zone”, a mai precizat Valentin Palea.

Pagina 1

    pagina1

    Percheziții la bănuiți de furturi din locuințe

      Polițiștii au descins la trei locuințe din comuna Ungureni, la bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Au fost identificate și recuperate bunuri sustrase de bănuiți de la două persoane vătămate.

      La data de 15 ianuarie a.c. polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au efectuat, în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Bacău, trei percheziții domiciliare în comuna Ungureni, la bănuiți de săvârșirea unor furturi din locuințe.

      Au fost identificate și ridicate articole de uz casnic, alimente, scule electrice, cereale și alte bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea unor infracțiuni.

      Din cercetările polițiștilor a rezultat că bunurile în cauză ar fi fost sustrase de către cinci persoane, dintre care doi minori, din două locuințe din comuna Ungureni.

      În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșiriii infracțiunii de furt calificat și în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților.

      1500 de amenzi date de politisti in ultima saptamana

        Aproape 70 de infracțiuni și 1.500 de sancțiuni contravenționale constatate de polițiștii băcăuani în această săptămâna, ultima în care s-a acționat în baza Planului ,,Sărbători de Iarnă în Siguranță”.

        În baza Planului ,,Sărbători de Iarnă în Siguranță”, aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, Poliția Română a acționat la nivel național, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, în sezonul rece.

        Astfel, în perioada 08 -14 ianuarie a.c., în județul Bacău poliţiştii au constatat 66 infracţiuni, dintre care 16 de natură judiciară, 19 la regimul circulaţiei rutiere, 8 la regimul silvic.

        În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii băcăuani au intervenit şi au aplicat 1461 sancţiuni contravenţionale, dintre care 161 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 11 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 17 la Legea nr. 171/2010, Codul Silvic.

        De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 1210 sancţiuni contravenţionale, 518 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 34 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.

        Totodată, au fost reținute 73 permise de conducere, dintre care 29 pentru viteză și 10 pentru consum de alcool, fiind retrase și 26 de certificate de înmatriculare.

        Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 372 400 lei, iar a bunurilor confiscate este de 15 419 lei.
        Reamintim că, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, zilnic, polițiștii acționează la nivel național pentru a nu avea persoane înzăpezite, blocate în trafic și expuse unor situații de risc, precum și pentru informarea populației, a conducătorilor auto, în ceea ce privește circulația rutieră pe drumurile publice. Totodată, polițiștii monitorizează modul de derulare a contractelor de deszăpezire.

        Cod portocaliu de viscol

        Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a luat măsuri pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în siguranţă. Poliţişti de la rutieră şi de la ordine publică acţionează pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere, în contextul informărilor meteorologice.

        Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă și pentru județul Bacău, în care se arată că începând din seara zilei de 16 ianuarie a.c., aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării și va cuprinde treptat regiunile sudice și sud-estice ale țării, precum și zona Carpaților de Curbură. Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea.

        De asemenea, a fost emis COD PORTOCALIU de viscol pentru pentru 11 județe.

        Pentru menţinerea stării de viabilitate a reţelei de străzi şi drumuri pe raza judetului Bacău și cresterea nivelului de siguranță rutieră din zona de responsabilitate, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile prognozate, agenții de poliție rutieră şi structurii de ordine publica din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău vor acționa pentru fluidizarea și monitorizarea traficului rutier, identificarea drumurilor publice acoperite cu zãpadã sau gheaţã și a autovehiculelor care circulă, fãrã sã fie dotate cu anvelope de iarnã.

        Având în vedere condițiile meteorologice prognozate polițiștii băcăuani recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar și să se înformeze din timp cu privire la starea drumurilor de pe traseul ce urmează a fi parcurs.

        În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.). Să conducă prudent fără a brusca comenzile autoturismului.

        De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto.

        Reamintim, de asemenea, obligaţia conducătorilor de vehicule de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

        Vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, provocând schimbări bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari. De aceea, recomandăm prudenţă sporită şi conducerea cu ambele mâini fixate pe volan.

        De asemenea, pietonii vor trebui să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.

        Buhusi: un sofer beat s-a rasturnat cu masina

          La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din orașul Buhuși au fost sesizați despre faptul că pe strada Libertății din localitate se află un autoturism răsturnat.

          Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit în urma primelor verificări efectuate că un tânăr de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății a pierdut controlul vehiculului şi s-a răsturnat în şanţul de lângă carosabil, avariind autoturismul .

          Conducătorul auto emana halenă alcoolică și a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Buhuși unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

          Eminescu, comemorat in Biserica „Sf. Gheorghe” din Bacau

          In atmosfera liturgica oferita de lacasul de cult din cartierul Orizont, preotii slujitori din Parohia „Sfântul Gheorghe” au primit vizita unui grup de elevi de la Scoala nr.10 care, impreuna cu profesorii lor, au venit sa-l comemoreze vineri, 15 ianuarie, pe Luceafarul poeziei românesti.

          Pentru un timp, scolarii, mari si mici, au ales sa-l readuca in memorie pe poetul Mihai Eminescu oferind cu glasurile lor tremurânde crâmpeie din opera acestuia ori gânduri scrise in acest ceas de evocare.

          „Nu se putea un cadru mai nimerit pentru aceasta actiune, gândindu-ne la faptul ca Biserica si credinta se regasesc in universul liric eminescian, Tudor Arghezi numindu-l pe acesta, «icoana a poeziei românesti»” a subliniat prof. Iulia Jicu, directorul Scolii Gimnaziale nr.10, la inceputul manifestarilor. Prin vers, eseuri si cântec, elevii l-au readus pe Mihai Eminescu in inimile ascultatorilor.

          [wonderplugin_gallery id=”427″]

          Incepând cu micutii recitatori din clasele pregatitoare, ei au dat glas nestematelor lirice eminesciene precum „Somnoroase pasarele”, „Ce te legeni”, „O, ramâi” sau „Rugaciune”. Si, pentru a sublinia universalitatea operei eminesciene, cei din cursul gimnazial au recitat poeziile lui Eminescu in limba franceza. La final, preotii si copiii s-au reunit in rugaciunea de pomenire a marelui poet si a tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea culturii românesti.

          „Inainte de a fi un geniu sau un mare poet, Mihai Eminescu a fost un om cu suflet mare, fapt pe care vi-l transmite voua, copiilor, prin fiecare vers al lui” a marturisit parintele Constantin Gherasim, parohul Bisericii „Sf. Gheorghe”.

          „Medalion literar –Mihai Eminescu“ la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Lespezi

          La ceas aniversar, ziua poetului Mihai Eminescu a fost marcată şi în Şcoala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Lespezi, comuna Girleni, cu numeroase manifestări culturale.
          Ziua de naştere a poetului naţional este cinstită în toate localităţile ţării, însă cu atât mai mult acolo unde marele poet este patronul spiritual al unor instituţii de învăţământ, cum este şi şcoala noastră.
          Opera şi personalitatea acestuia au fost astăzi evocate în cadrul instituţiei, elevii, avizi de cunoaştere, participă la numeroase manifestări .
          Activitatatea de proiect se intitulează „Medalion literar –Mihai Eminescu“ şi prezintă recitaluri de muzică şi poezie, cât şi compoziţii grafice inspirate din poezia lui Eminescu cu participarea elevilor din clasele IV-VIII coordonaţi de profesorii de limbă şi literatură romnână, limbă engleză şi limbă franceză, cât şi învăţătoarea clasei a IV-a A.
          Debutul activităţii a fost marcat prin expunerea de postere, fiecare grup de elevi a incercat să surprindă cât mai multe informaţii din viaţa şi opera marelui poet, a urmat un recital în limba română cât şi în limbile engleză şi franceză.
          În încheierea activităţii elevii de la clasa a patra au cântat câteva poezii acompaniaţi la chitară.

          Consilier educativ, profesor învăţământ primar, Sorina Ghiurcă

          Eminescu –acest Isus al slovei noastre românești

          În fiecare an, la mijloc de gerar, suntem toți cu gândul la Eminescu și trăim momente de bucurie și de recunoștință. Sărbătorirea – la 15 ianuarie- a naşterii celui mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu, constituie, pentru elevi şi profesori, prilej de a intra în atmosfera înălţătoare, în care îl regăseşti pe Luceafărul poeziei româneşti.
          Personalitatea sa a fost evocată în acest an de către elevii Școlii Gimnaziale Nr.10 Bacău într-o atmosferă de sărbătoare, într-un ambient deosebit, la Biserica Sfântul Gheorghe din Bacău.
          În deschiderea programului, doamna profesoară Iulia Jicu, directoarea școlii, le-a vorbit celor prezenți despre ceea ce (mai) reprezintă Eminescu pentru literatura română și cea universală, evidențiind importanța operei sale pentru istoria și cultura poporului nostru. Mesajul transmis limpede celor prezenți la această întâlnire de suflet a fost că vom exista atâta timp cât îl vom apăra pe Eminescu, cât îl vom iubi pe Eminescu, cât îl vom citi pe Eminescu.
          „…şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume…/Li s-a spus Eminescu” – sub acest generic, un grup de elevi ai claselor V-VIII, coordonați de doamnele profesoare Iulia Jicu, Luiza David, Lăcrămioara Muscalu, Sînzîiana Dumea, Irina Bostănescu, Lia Chelaru, Ana Sicinschi, Aurelia Deju, Maria Sora și Angela Rojniță, l-au sărbătorit pe Poet. Iubitori ai operei lui Eminescu, copiii au pregătit și prezentat scurte eseuri, recitări de poezii – aparținând celui omagiat și despre cel omagiat – reunite într-un interesant colaj, cântece pe versurile sale- în limbile română și franceză- și o expoziție intitulată ,,Chipul drag al lui Eminescu”- reprezentat în creații plastice. Elevul Măgirescu Ștefan, de la clasa a VIII-a A, a încântat publicul prin recitalul său, acompaniat de chitară. Micii artiști i-au purtat pe cei prezenți pe sub Teiul lui Eminescu, Pe lângă plopii fără soţ, pe Lacul plin de nuferi şi mai departe, mai departe, în lumea feerică a poeziei eminesciene. Prin vers şi cântec, elevii şi-au dovedit talentul și prețuirea față de Poetul nepereche, precum și faptul că flacăra poeziei eminesciene va rămâne veşnic vie. Iar pentru aceasta, au fost răsplătiți cu felicitări și aplauze.
          A fost o adevărată sărbătoare, o emoţionantă invitaţie pentru o călătorie în timp şi spaţiu, în universul operei eminesciene.
          În încheierea programului, părintele paroh Constantin Gherasim le-a mulţumit elevilor şi profesorilor, felicitându-i pe micii artiști pentru implicarea şi dăruirea de care au dat dovadă, pentru bucuria de a-l fi adus, fie și doar pentru câteva clipe, pe Eminescu la el acasă.

          Prof. Lia Chelaru

          Învățăm, ce simțim noi exprimăm!

          Grupele mijlocii de la grădinița cu Program Prelungit Nr. 33, Bacău, astăzi, 14 ianuarie 2016, l-au omagiat pe Mihai Eminescu la Biblioteca pentru copii „C. Sturza”.

          După zile la rând în care copiii au fost familiarizați cu date despre viața și opera poetului, coordonați de educatoarele de la grupe, au învățat poezii accesibile vârstei și cântece pe versurile marelui poet. Au înțeles că acesta a iubit natura: codrul, izvoarele, luna, stelele, a iubit satul cu elementele specifice: ploplii, turmele, buciumulul, talanga.
          De asemenea, au fost încântați și de iubirea față de țară, pe care o numea „dulce, Românie!”.

          Memorând atâtea conținuturi, copiii au manifestat dorința, nerăbdarea și bucuria de a împărtăși gazdelor de la bibliotecă, părinților care i-au însoțit, emoția, entuziasmul prin programul artistic: „Natura, în poezia lui Mihai Eminescu”. Activitatea a fost o armonie a recitării și interpretării expresive, cu emoțiile pozitive de recunoștință, prețuire, iubire și mândrie că sunt români, moldoveni ca și marele poet.

          Acțiunea a fost inițiată și coordonată de profesor pentru învățământul preșcolar: Tincuța Maftei, Daniela Dăscălașu, Nelica Mihai și educatoarea Iulia Lazăr.

          120 de pachete de ţigări fără timbru de provenienţă

            În ziua de 14.01.2016 efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun Bacău” au identificat o persoană care comercializa ilegal ţigări.

            În urma unei acţiuni specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în municipiul Bacău, jandarmii din cadrul unui echipaj de ordine şi siguranţă publică aparţinând Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun Bacău” au identificat o femeie (Simona M. de 27 de ani din municipiul Bacău, fără ocupaţie ) care comercializa 120 de pachete de ţigări cu provenienţă necunoscută fără a avea documente legale.
            Persoana a fost condusă de către jandarmi la sediul Secţiei 2 Poliţie din municipiul Bacău pentru continuarea cercetărilor şi adoptarea măsurilor legale.

            Reamintim faptul că în conformitate cu prevederile Codului Vamal , introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

            Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

            Baza 95 Aeriana Bacau a deschis anul de instructie 2016

              Baza 95 Aeriana Bacau a gazduit activitati care marcheaza inceperea anului de instructie.

              Conform regulamentului, comandantii au prezentat bilantul anului de instructie anterior, obiectivele si principalele activitati pentru anul 2016.

              In cadrul intâlnirii, au fost amintiti militarii care au obtinut rezultate foarte bune in procesul de instructie, a fost verificat programul de instruire, personalul tehnic a controlat aeronavele, iar aviatorii au asistat la defilarea aviatorilor, insotita de acordurile Muzicii Militare.

              Duminica, extragerea lunara a Loteriei bonurilor fiscale

              O noua extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminica, 17 ianuarie, pentru bonurile emise între 1 si31 decembrie 2015. Fondul de premiere pentru extragerea lunara este de un milion de lei si vor fi acordate maxim 100 de premii.

              Selectia câstigatorilor se face în doua etape. Prima va avea loc duminica si va consta în extragerea bilelor care vor desemna ziua si valoarea bonurilor câstigatoare. Daca numarul cererilor de revendicare depaseste o suta, va fi organizata cea de-a doua extragere, deoarece nu pot fi decât de 100 de bonuri câstigatoare.

              Primul numar extras din urna va indica ziua emiterii bonurilor câstigatoare, iar urmatoarele trei numere extrase vor indica valorii bonurilor norocoase.

              Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi dupa efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câstigatoare trebuie sa depuna bonurile fiscale (în original), alaturi de copia actului de identitate si de o cerere, la orice administratie fiscala din structura Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

              Pompierii au descoperit o instalatie artizanala de gaz in cartierul Gheraiesti

                – aceasta a fost gasita, vineri, in timpul unor verificari pe care militarii le faceau la cartierul de vile de acolo, la solicitarea unor locatari care au vrut sa se asigure ca sunt in siguranta, având in vedere ca sub casele lor exista de ani buni o punga de gaz – instalatia trecea prin canalizare si ducea catre patru case de tip duplex

                In urma solicitarii locatarilor din cartierul de duplexuri din Gheraiesti, o comisie mixta, formata din reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau, Primariei Bacau, Primariei Margineni si de la E.On Gaz, acestia din urma având aparatura necesara pentru a masura concentratia de gaz, a mers in zona.

                In urma masuratorilor facute in locuinte s-a stabilit ca nu sunt emanatii de gaz, prin urmare oamenii sunt in siguranta in casele lor. Dar pompierii au gasit altceva.

                „Pe lânga comisia mixta s-a mai format si o comisie doar din cadre ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta care a verificat daca exista vreun pericol de incendiu.

                In urma acestor controale, comisia ISU a descoperit in reteaua de canalizare o instalatie artizanala de captare si distributie a gazelor de la puturile forate de Romgaz pâna la patru imobile de pe strada Orhideelor din Gheraiesti.

                Pompierii militari au actionat pentru dezafectarea instalatiei si eliminarea oricarui risc de producere a unei situatii de urgenta”, a declarat capitan Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la ISU Bacau. In total, 200 de metri de conducte din cauciuc au scos pompierii din canalizare. Specialistii spun ca instalatia era periculoasa pentru ca la o simpla fisura a uneia dintre conducte se puteau acumula gaze si exista riscul unei explozii.

                In timpul misiunii pompierilor, la fata locului a ajuns si un echipaj de politie, iar institutiile abilitate urmeaza sa stabileasca cine a realizat acea instalatie si ce masuri se pot lua in aceasta cauza.

                Punga de gaz de sub casele construite in cartierul Gheraiesti a fost descoperita in toamna anului 2003, in zona fiind mai multe guri de aerisire cu arzatoare.

                Atentie! Cod galben!

                  Pentru intervalul 16.01.2016, ora 20:00 – 17.01.2016, ora 20:00 Administraţia Naţională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova a emis o atenţionare meteorologică COD GALBEN, prin care au fost prognozate ninsori ce vor conduce la depunerea unui strat de zăpadă consistent. De asemenea, vântul va avea intensificări, cu viteze de 55 – 65 km/h, viscolind ninsoarea.

                  Având în vedere prognoza meteorologică, în data de 15 ianuarie 2016, s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă, şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, condusă de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, şi a comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, pentru dispunerea măsurilor pereventive, în contextul atenţionării emise.

                  Pentru asigurarea unui management adecvat al situaţiilor de urgenţă potenţial generate de fenomenele meteorologice vizate la nivelul judeţului Bacău au fost transmise către preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă următoarele măsuri:

                  obligativitatea înfiinţării continuităţii la sediul primăriilor cu personal corespunzător pe perioada valabilităţii atenţionării meteorologice COD GALBEN;

                  înştiinţarea populaţiei şi operatorilor economici de la nivelul tuturor localităţilor asupra situaţiei prognozate;

                  angrenarea populaţiei şi operatorilor economici din zona de responsabilitate pentru degajarea căilor de acces în vederea asigurării accesului tehnicii pentru intervenţie operativă în cazul producerii unor situaţii de urgenţă;

                  acordarea unei atenţii deosebite persoanelor fără adăpost, precum şi persoanelor vârstnice sau cu probleme sociale şi adăpostirea acestora în spaţiile special amenajate de către primărie;

                  reinstruirea populaţiei şi a angajaţilor din instituţiile publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale, cu privire la normele de utilizare a mijloacelor de încălzire.

                  Personalul instituțiilor județene cu atribuții în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice periculoase, precum și întreaga tehnică de intervenţie, respectiv a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bacău, Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, Serviciului Public Judeţean de Drumuri Bacău și Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi – Secţia Drumuri Naţionale Bacău sunt pregătite să intervină în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de fenomenele meteorologice prognozate.

                  Direcţia de Sănătate Publică Bacău deţine evidenţa persoanelor care necesită dializă, precum şi a gravidelor aflate în ultimul trimestru de sarcină şi monitorizează în mod constant necesitatea transportării acestora căre unităţile spitaliceşti în cazul în care intensitatea fenomenelor meteorologice o va impune.

                  Totodată, echipajele E-ON Distribuţie S.A. sunt pregătite să intervină în cazul producerii de avarii la reţelele de distribuţie a energiei electrice, în aşa fel încât populaţia să nu aibă de suferit în urma acestora.

                  Patru tineri au intrat peste o batrana si i-au furat coletul primit de la copiii din strainatate

                    Polițiștii din Onești au efectuat cinci percheziții domiciliare la bănuiți de tâlhărie calificată și furt calificat. Trei tineri de 17 și 19 ani au fost reținuți pentru 24 de ore.

                    La data de 14 ianuarie a.c., polițiștii oneșteni, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au efectuat cinci percheziții domiciliare, în comunele Căiuți și Coțofănești, la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie calificată și furt calificat.

                    Au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor telefone mobile, aparatură electronică și electrocasnică, unelte electrice, articole de uz casnic și alte bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea unor infracțiuni.

                    Cinci persoane au fost conduse pentru cercetări la sediul unității de poliție.

                    Din cercetările polițiștilor a rezultat că patru persoane cu vârste de 14, 17 și 19 ani, în noaptea de 15/16 decembrie 2015, în jurul orei 00:00, ar fi în locuința unei persoane de sex feminin, de 79 de ani, din comuna Căiuți şi prin ameninţări cu acte de violenţă, ar fi sustras sustras un colet primit de aceasta de la rudele din străinătate și un telefon mobil în valoare de 800 lei.

                    De asemenea, din cercetări a mai rezultat că la aceeași dată cei în cauză ar fi pătruns prin efracție și ar fi sustras bunuri din alte două locuințe din comuna Căiuți.

                    Cecetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților și stabilirea provenienței bunurilor identificate.

                    Față de un tânăr de 19 ani și doi minori de 17 ani s-a luat măsura reținerii ăentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat, urmând a fi prezentați Judecătoriei Oneşti, cu propunere de arestare preventivă.

                    O arma s-a vandut de trei ori si niciunul din cumparatori nu avea autorizatie

                      Trei bărbați, care ar fi deținut în condiții ilegale o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

                      La data de 14 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat trei percheziții domiciliare, în municipiul Bacău la bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

                      Au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor o armă neletală din categoria celor supuse autorizării și elemente de muniție.

                      Din cercetări a rezultat că bărbatul de 38 de ani, care deținea ilegal arma neletală ar fi achiziționat-o în luna septembrie 2015 de la un bărbat de 44 de ani, care la rândul său o achiziționase de la un altul de 36 de ani, niciunul dintre aceștia nefiind autorizați pentru a deține arma și munitii.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

                      Adolescent retinut dupa ce a taiat gardul unui consatean cu o drujba furata

                        Polițiștii moineșteni au reținut un minor de 17 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. De asemenea, polițiștii au stabilit că minorul în cauză ar fi sutras un motoferăstru cu ajutorul căruia ar fi distrus gardul unui imobil din comuna Asău.

                        La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o persoană a provocat scandal pe ulița satului Lunca Asău și a distrus gardul imobilului unei persoane.

                        Polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa s-au deplasat la fața locului și au identificat un minor de 17 ani, stabilind că acesta s-a deplasat la locuința unui bărbat din comună iar la plecare i-a sustras acestuia un motoferăstrău.

                        Ulterior, acesta, folosind motoferăstrăul sustras, a distrus pe o longime de 24 de metri, prin tăiere pe orizontală, gardul ce împrejmuieşte locuinţa unei alte persoane din localitate.

                        Motoferăstrăul, găsit asupra tânărului, în valoare de 1300 lei a fost restituit persoanei vătămate.

                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de furt şi distrugere.

                        Polițiștii au mai stabilit că cel în cauză se sustrăgea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, constând în aceea că în noaptea de 21/22 decembrie 2015, prin agresiune, ar fi deposedat un bărbat din Comănești de suma de 370 de lei.

                        Față de minorul de 17 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmînd să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Moinești cu propunere de arestare preventivă.

                        ULTIMELE ȘTIRI