Acasă Blog Pagina 3276

Restantele bancare ale bacauanilor au ajuns la nivelul lunii mai 2010

– oamenii si firmele economisesc mai mult si se împrumuta mai putin

Restantele bancare ale bacauanilor, în scadere continua din luna septembrie, au atins, la sfârsitul anului trecut, nivelul lunii mai 2010, cel mai scazut nivel dupa recordul în crestere atins în septembrie 2013, când ajunsesera la peste 579 de milioane de lei.

La final de decembrie restantele au ajuns la numai 244 de milioane de lei, în scadere cu peste 18 milioane fata de luna precedenta. Bacauanii aveau, însa, la final de decembrie, mai multi bani în bancile comerciale, comparativ cu doar o luna înainte, iar nivelul atins de economii este cel mai mare din toate timpurile, de aproape 8,85 de miliarde de lei.

În schimb si luna decembrie a fost una a creditelor în scadere – conform raportului facut public de Banca Nationala a României -, dar si aceasta reducere este un record absolut, pentru ca s-a ajuns la o scadere de peste 179 de milioane de lei. Creditele contractate au fost de 3,63 de miliarde de lei în decembrie. Bacauanii au solicitat bancilor credite în lei de peste 2,18 miliarde de lei (în scadere), iar în valuta la echivalentul a 1,44 de miliarde de lei (în crestere). Creditele restante ramân, în continuare, mult mai mici decât economiile, dar de 6,47 de ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adica fata de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de înteles ca rezidentii au cel mai mare volum de credite, de peste 1,44 de miliarde de lei, pe când nerezidentii stau la peste 716 milioane de lei.

Valoarea creditelor de consum a ajuns la peste 319 de milioane de lei, iar a creditelor pentru locuinte la peste 454 de milioane de lei. Volumul creditelor pentru locuinte a crescut, în timp ce creditele pentru consum a scazut.

În Regiunea Nord-Est, ponderea restantelor în total credite acordate bacauanilor în scadere din septembrie încoace si cea mai scazuta între celelalte judete, de numai 6,72%, sub nivelul regional de 9,22%, dar judetul Iasi ocupa pozitia a doua la acest capitol, cu 8,36%. Ponderea cea mai mare o au restantele înregistrate în judetul Vaslui (16,15%). Dar, în volum, cele mai mari restante ramân cele din judetul Iasi, de peste 638 de milioane de lei, însa si volumul creditelor este cel mai mare în Iasi, de peste 7,6 miliarde de lei. Valorile, în volum, pentru judetul Bacau sunt aproape la jumatatea celor din Iasi.

Antonia asteapta ajutorul semenilor pentru a ajunge la clinica din Belgia

    Are doar 2 ani si 5 luni si se lupta pentru viata din prima zi in care a venit pe lume. Antonia sufera de o boala metabolica/genetica si desi parintii au apelat la multi medici, nu au reusit sa obtina un diagnostic precis.

    De aceea, indrumati de doctori din Bucuresti, se pregatesc ca in urmatoarele zile sa ajunga in Belgia, fetita fiind programata la o clinica de acolo pentru o serie de investigatii medicale in urma carora familia spera sa afle care este afectiunea ce o chinuie pe micuta.

    Antonia nu se poate misca, nu vorbeste, respira foarte greu, insa zâmbeste si pare constienta de ce se intâmpla in jurul sau când este inconjurata de cei care o iubesc.

    Donatiile pentru ca ea si parintii sa ajunga in strainatate se pot face in urmatoarele conturi deschise la BRD: RO97BRDE040SV53892880400 – in euro si RO87BRDE040SV23170270400 – in lei, titular de conturi fiind Simona Gabriela Scortanu, banii fiind necesari pentru bilete, cazare si alte cheltuieli neprevazute.

    O noua incercare de a schimba organigrama din primarie

    Primarul Romeo Stavarache propune aprobarea, in sedinta de Consiliu Local de vineri, a noii organigrame din primarie si a planului de ocupare a functiilor publice. Acesta a incercat in zadar sa treaca proiectele inca din luna mai anul trecut, invocând un aviz al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici si eficientizarea activitatii in primarie, dar a intâmpinat opozitia juristilor din institutie.

    Totul a culminat in luna august anul trecut când primarul si secretarul Ovidiu Popovici, principalul oponent al proiectelor, s-au certat chiar in sedinta. Secretarul a explicat clar ca nu sunt bani pentru a sustine infiintarea unor posturi noi. In plus, „avem nevoie de economisti si juristi, nu oameni care freaca timpul la cabinetul primarului”, ar fi spus Popovici atunci.

    Expunerile de motive la ambele proiecte sunt datate in noiembrie anul trecut, deci sunt aceleasi pe care s-a discutat ca nu au avut avizul de legalitate din partea secretarului. Potrivit planului de ocupare, s-ar infiinta mai multe posturi de directori si sefi serviciu sau birou. Potrivit aceluiasi document care poate fi consultat pe site-ul primariei, se doreste infiintarea Directiei de Informatii Publice, Directiei de Investitii, Directiei de Functionare.

    In subordinea Directiei de Functionare apar directiile Administrare, Patromoniu, iar in subordinea Investitiilor va fi o directie de implementare a proiectelor europene. Atributiile secretarului si ale managerului public ar urma sa fie dispersate. In total, personalul din primarie ar urma sa ajunga la 709 persoane.

    „Nici acum nu exista avizul de legalitate. Este de admirat hotarârea si tenacitatea domnului primar”, a comentat secretarul Popovici, contactat telefonic. Acesta face, de altfel, si subiectul unui proiect de hotarâre. Primarul doreste sa fie „evaluator al performantelor profesionale individuale ale secretarului Municipiului pentru activitatea din 2015”.

    Proiectul s-ar fi vrut inclus pe ordinea de zi a sedintei extraordinare, dar asa cum se arata intr-un raspuns la un referat semnat de Corneliu Gavrilescu, „motivele invocate in sustinerea urgentei si a caracterului extraordinar al proiectului sunt in defavoarea includerii acestuia pe ordinea de zi a unei sedinte extraordinare”, mai ales ca perioada propusa pentru evaluare ar fi fost luna ianuarie a acestui an, care a trecut deja. In acest context, „initiativa dumneavoastra poate fi considerata o incercare de a remedia lipsa de diligenta a serviciului dvs., in contextul in care ati avut cunostinta de sedinta ordinara din decembrie”.

    Ramâne de vazut daca acum proiectul va trece de votul consilierilor. Contactat telefonic, primarul Stavarache a spus ca o astfel de evaluare nu este ceva ciudat, ci o obligatie legala.

    Ce spun candidatii la Primaria Bacau despre situatia de la Insula de Agrement

      In urma articolului nostru de ieri, reprezentantii Primariei au dorit sa faca precizarea ca suma pierduta de la UE este de doar 8,8 milioane lei fara TVA – circa 2 milioane de euro, restul fiind oricum contributia prevazuta de la inceput pentru realizarea proiectului, acesta fiind acoperit doar pe jumatate de la Uniunea Europeana.

      Potrivit HCL 10030/18.12.2015, pentru a finaliza modernizarea insulei, suma totala necesara este de 25 milioane lei, bani prinsi deja in bugetul local pe acest an. Se motiveaza, in acelasi proiect de hotarâre, ca intârzierile in derularea proiectului au fost cauzate de „omisiuni in proiectul tehnic, rezilierea contractului de servicii de proiectare”, apoi din iulie 2013 pâna in martie 2015 s-a desfasurat procedura de achizitie care a fost contestata si abia in aprilie 2015 s-a dat ordinul de incepere a lucrarilor, primaria asumându-si de atunic ca „lucrarile nu vor fi finalizate pâna la 31 decembrie 2015”.

      Ce spun candidatii la Primaria Bacau despre toata aceasta situatie?

      „Vreau sa specific inca de la inceput de ce s-a ajuns in aceasta situatie. Intârzierea a plecat de la o proasta proiectare. La licitatie au fost contestatii si abia anul trecut s-a inceput lucrarea propriu-zis. Este justificata continuarea proiectului si incheierea lui la timp, ca sa nu se piarda si sumele deja atrase. Cred ca trebuie sa ne concentram pe finalizarea investitiei”, a spus Dragos Luchian, candidat PNL.

      „Suntem in fata hotiei, minciunii si proastei administrari. Se stia de la inceput ca proiectul schioapata si au persistat in a-l incepe. Pericolul cel mai mare este acum inapoierea banilor europeni, daca nu se incheie la timp”, a replicat Cosmin Necula, candidat PSD.

      Cristi Manolache, consilier local demisionar, a spus ca „nimeni nu s-ar fi incadrat in termenul de executie. Vinovati sunt cei din executiv, primarul Stavarache, dar ce vina au bacauanii sa plateasca din banii lor? In plus, proiectul a fost prost gândit. Am fost acolo, vor fi doua piscinute pentru copii. Cine va merge pe insula la amfiteatru sau biblioteca? Nu a fost gândit pentru larga populatie”.

      „Este inca un exemplu de proasta administrare, unul costisitor pentru Bacau. Ma indoiesc ca se va incheia la timp si ne asteapta un dezastru financiar. Timpul este impotriva noastra, volumul de lucrari de executat este prea mare” – a declarat Constantin Scripat, candidat MP

      Cristi Manolache candideaza la Primaria Bacau

        Anuntul oficial se lasa asteptat, intrucât acesta ar putea sa nu fie reprezentantul UNPR, cum a fost pâna acum in functia de consilier local.

        Manolache a anuntat la inceputul saptamânii ca isi depune mandatul din Consiliul Local si contactat telefonic a spus doar ca „voi candida la Primarie, dar prefer sa fac un anunt la momentul potrivit”.

        In acelasi timp, pe site-ul sau oficial a fost pornit un cronometru care indica in 21 de zile un anunt important si o schimbare la fata a paginii.

        Cristi Manolache sau Legionarul cum este cunoscut bacauanilor a candidat si in 2012 la primarie, din partea Partidului Ecologist.

        Schimbam iar legea Educatiei?

        Parlamentul britanic a abrogat, in urma cu putin timp, o lege care dateaza din 1267. Britanicii au legi cu o vechime de sute de ani, din care n-au clintit nicio virgula. Atitudinea fata de elaborarea responsabila a legilor reprezinta un indicator esential pentru nivelul de cultura si civilizatie.
        La noi, elaborarea legilor sta mereu sub semnul unei pripeli de poveste. O graba tesuta din interese meschine pluteste peste tot in zamislirile legislative. Legile noastre au scurta viata a ciupercilor ivite dupa roua. Traim intr-un fel de anomie ciudata. Dupa ce-am votat o lege, sarim iute la beregata ei, de parca ne-ar fi obligat dusmanii s-o scoatem in lume.

        Ministrul Educatiei reia problematica trecerii clasei a IX-a de la liceu la gimnaziu. Legea Educatiei, care are doar vârsta unui prunc, ar putea fi modificata. Ministrul arunca in dezbatere acest subiect, pornind de la o realitate dureroasa a ultimilor ani: aproape 25% dintre copii renunta la scoala dupa ce finalizeaza cursurile clasei a VIII-a. Gândul zboara mai ales catre copiii din lumea satului. Multi dintre parinţii acestora n-au resursele necesare pentru a acoperi cheltuielile de naveta, gazda, internat, rechizite, imbracaminte, hrana. Universul multor copii este inundat de mari tristeti. Sunt multi copii care merg inca la scoala preluând din mers, intr-un fel de stafeta a durerii, hainele si incaltamintea fratilor/surorilor care invata in celalalt schimb…

        Ideea trecerii clasei a IX-a la gimnaziu nu este noua. Era cât pe ce sa prinda viata, dar a fost schimbata, prin ordonanta de urgenta, de catre un guvern Ponta, cu argumente care tineau de lipsa bazei materiale, de bulversarea sistemului. Acum sunt readuse in prim-plan experientele fericite ale unor tari care au trecut clasa a IX-a la gimnaziu. Acestea sunt insa tari care au o lume a satului in care se traieste civilizat, un buget de stat care investeste generos in Educatie. Lumea satului nostru a fost aruncata intr-un somaj ticnit, in crâsme, intr-un orizont in care glasul pamântului cheama din ce in ce mai putin. Nu exista aici nici cel mai timid fior de strategie care vizeaza dezvoltarea durabila. Cu tot respectul fata de invatamântul rural, rezultatele sale nu sunt cele dorite.

        Priviti catre procentele de promovabilitate la bacalaureat ale unor licee din mediul rural… A trimite acum obligatoriu un copil la clasa a IX-a a unui gimnaziu satesc nu este o solutie umana. Macar trebuie lasata libertatea familiei rurale de a-si inscrie copilul la scoli din mediul urban, daca are resursele necesare. Simultan, guvernantii ar trebui sa finanteze revolutionar procesul de realizare a unei infrastructuri scolare rurale moderne si sa-i incurajeze pe profesori, prin strategii salariale adecvate, sa nu ocoleasca satul. Astfel, in vreo douazeci de ani s-ar putea sa apara si oaze educationale rurale atractive. Gesturi birocratice precum schimbarea legilor in regim de lenjerie sunt lipsite de posibile efecte aplaudate.

        De vina e doar propaganda rusa

        Este un fragment in filmul „People vs. Larry Flynt” in care proprietarul revistei Hustler, judecat pentru delict de opinie, il intreaba retoric pe un jurnalist: „“De ce trebuie sa fac eu inchisoare ca sa-ti apar tie libertatea?” Problema libertatii de exprimare este pusa in discutie astazi, mai mult decât oricând, pentru ca guvernele, sub diferite pretexte, impun limitari.

        O serie de tari interzic cetatenilor sa nege existenta Holocaustului; orice incercare de a reevalua istoric evenimentul este, deci, interzisa. Anul trecut, in Franta au existat condamnari pentru ca unii cetateni au luat la misto eforturile anti-teroriste sau, cum a fost cazul comicului Dieudonné, pentru ca a spus ca se simte ca unul dintre teroristii ucisi.

        La noi, situatia este mult mai delicata. Pe lânga limitarile impuse legal (nu ai voie sa negi Holocaustul, nu ai voie sa-l lauzi pe Ceausescu, etc.) apar limitari induse social. De exemplu, un grup foarte vocal de propagandisti finantati de ONG-uri din afara tarii insista ca orice critica adusa sistemului politic, economic si social românesc este doar propaganda ruseasca.

        Daca critici justitia televizata, o faci, clar, pentru ca te-au pus rusii s-o faci, nu pentru ca te-ai prins ca institutiile statului sunt folosite in lupta pentru Putere. Daca spui ca nu ti se pare corect ca statul sa avantajeze comapniile straine in detrimentul celor românesti, iarasi o faci pentru ca te-a pus Maica Rusia. In cazul in care critici rata de analfabetism, educatia precara, saracia si cresterea decalajelor dintre saraci si bogati, nici nu se mai pune problema: o faci pentru ca esti platit copios de rusi.

        Ironia este ca aceia care acuza de propaganda ruseasca pe criticii starii de fapt sunt ei insisi platiti de guverne sau organizatii straine pentru a impune punctul de vedere vestic in România. Ceea ce nu ar fi rau daca aceasta s-ar limita la implementarea ideilor de democratie, libertati cetatenesti, libera exprimare si alte valori de acest fel. Problema apare in momentul in care propagandistii occidentali incearca – si reusesc – sa impuna ideile economice de tip „neocon”: privatizare totala, inclusiv in educatie si sanatate, dereglementare, limitarea maxima a rolului statului.

        Ca sa fiu mai clar, sa ne uitam la ceea ce scriu acesti domni, de doua luni incoace, de la tragedia de la Colectiv, despre sistemul sanitar românesc. Ca este subfinantat si nu mai face fata, ca nu e „ca afara”, ca oamenii mor cu zile in spitale. Pe ici, pe colo se strecoara si câte o aluzie: e necesara privatizarea. Ipocrizia este ca subfinantarea sanatatii este un efect al politicilor sugerate si impuse de aceiasi formatori de opinie.

        “Boogie Woogie”, premieră absolută la Teatrul Municipal “Bacovia”

        Secţia de Animaţie a Teatrului Municipal „Bacovia” îşi invită publicul duminică, 7 februarie 2016, de la orele 11.00 şi 12.00, la premiera absolută a spectacolului „Boogie Woogie”, un proiect inedit, interactiv, recomandat copiilor cu vârste peste nouă ani. Mihaela Murafa, creatoarea spectacolului, ne invită la o călătorie fascinantă în lumea teatrului de animaţie. E o invitaţie la creativitate şi la a privi lumea din jurul nostru ca pe un mare teren de joacă, în care obiectele pot prinde uşor viaţă cu ajutorul imaginaţiei.

        “Boogie Woogie este o călătorie în timp, către originile teatrului de animație. Este un spectacol în forme neconvenționale, conceput pentru Sala Studio, din dorința de a avea publicul cât mai aproape, de a-i oferi posibilitatea să descopere cât mai ușor tehnicile teatrului de animație. Personajele întruchipate de actori spun cu mult umor o poveste inspirată din societatea actuală. E un spectacol interactiv, cu metamorfozarea obiectelor. Învățăm copiii să-și petreacă timpul altcumva, să nu mai stea pe internet foarte mult, să-și poată crea jocuri cu obiectele din propria lor casă”, spune Mihaela Murafa, creatoarea spectacolului “Boogie Woogie”.

        Duminică, 7 februarie 2016, orele 11.00, 12.00
        Teatrul Municipal „Bacovia”, Sala Studio

        „Boogie Woogie” – Premieră absolută
        Un spectacol de Mihaela Murafa

        Distribuţia:
        Tiberiu Gabor Bitere – Boogie
        Adina Iftime – Lolita
        Geanina Alecsoaie – Boogie Struțul
        Mihaela Murafa – Menajera, Puiul de Struț, Jeff

        Scenariul, regia artistică şi scenografia: Mihaela Murafa
        Execuţie obiecte animate:
        Mihaela Murafa, Tiberiu Gabor Bitere, Adina Iftime, Geanina Alecsoaie

        Foto&Grafică: Ioan Viorel Cojan

        Directorul teatrului: Anca Sigartău

        Mihaela Murafa s-a născut la 15 ianuarie 1970, în Bacău. În anul 1995 a absolvit cursurile Institutului de Arte din Chişinău, Secţia Arta actorului, teatru cu păpuşi, la clasa profesorului Victor Ştefaniuc. În perioada 1990 – 2002 a activat ca actor păpuşar la Teatrul de Animaţie Bacău (1990 – 1991, 1996 – 1999), Teatrul “Neghiniţă” Bacău (1995 – 1996), Teatrul Municipal “Guguţă” Chişinău (1992-1995) şi Teatrul Municipal “Bacovia” Bacău (2002-2010). În anul 1998, a oţinut Premiul pentru Debut, la Festivalul Recitalurilor Păpuşăreşti, de la Botoşani, cu recitalul „Ulciorul cu galbeni”, după Plautus, în regia lui Laurenţiu Budău. În 26 de ani de activitate artistică, a realizat peste 60 de creaţii actoriceşti, în spectacole semnate de creatori de teatru precum Atilla Vizauer, Marius Rogojinski, Ovidiu Lazăr, Bogdan Ulmu, Stelian Preda, Doina Zotinca, Luminiţa Tiţu, Nicolae Roşioru, Constantin Brehnescu, Victor Ştefaniuc, Gheorghe Balint şi Laurenţiu Budău. A participat la festivaluri de teatru din România, Republica Moldova, Austria, Turcia, Serbia şi Bosnia – Herţegovina. Între anii 1992 – 2010, a făcut parte din distribuţia unor spectacole premiate la festivaluri naţionale şi internaţionale, printre care colajul “Evoluţie” – “Balerina” (1992, Constanţa), „Pinocchio” (Galaţi, 2003), „Dumbrava minunată” (Cluj – 2008), „Jack si vrejul de fasole” (Galaţi – 2007), „Stafia familiei Canterville” (Bucureşti, 2008), „Serenadă pentru Cervantes” (Bucureşti, 2009), „Cipollino” (Turcia, Serbia, 2010).

        Colaborează intens cu sectorul de teatru independent, luând parte la producţii cu actori profesionişi sau încurajând să se dezvolte artistic tineri amatori cu talent actoricesc.

        În anul 2015 a contribuit ca actriţă la realizarea spectacolului “Sunt băiat cuminte”, de Laurenţiu Budău, o producţie independentă a Teatrului din Clopotniţă Bacău, semnată de regizorul Ovidiu Lazăr, şi a semnat scenariul, regia şi scenografia spectacolului “Magazinul de jucării”, o producţie independentă, cu actori profesionişti, prezentată în premieră în cadrul programului “Teatru de poveste” al Teatrului Municipal “Bacovia”.

        A semnat scenarii de teatru, film şi televiziune şi a realizat regia şi scenografia pentru spectacole de teatru independent. Este autoarea scenariului pentru filmul de televiziune “Colegi de şcoală”, difuzat în anul 2005. Susţine cursuri de actorie pentru copii şi adulţi şi realizează spectacole de teatru cu tineri actori amatori, colaborând cu Hobby Club Bacău, Clubul de actorie “Smart” s.a.m.d. În anul 2013, protagonista spectacolul său de teatru – balet “Carmen” a obţinut Premiul al II-lea şi Premiul de popularitate la Festivalul Naţional de Muzică, teatru şi dans pentru copii “Neghiniţă”, din Bacău. A făcut parte din juriile festivalurilor de teatru, muzică şi dans, pentru copii şi tineret “Hobby Fest Fest (2015, 2014), “Step to the stage” (Timisoara, 2011), Festivalul Naţional de Teatru, Muzica şi Dans “Neghiniţă”, Bacău (2009,2010,2013).

        Este membră UNITER şi membră fondatoare a Teatrului Municipal „Guguţă”, din Chişinău, şi a Teatrului „Neghiniţă”, din Bacău. În perioada 2005 – 2006 a fost şefa Secţiei de Animaţie a Teatrului Municipal “Bacovia”. Este preşedinta Asociaţiei Culturale „ElimiART”.

        Un sofer beat a avariat patru masini

          FOTO: Antonie Sebastian / Facebook

          La data de 02 februarie a.c., în jurul orei 20:15, polițiștii au efectuat verificări cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Carpaţi din Bacău, în urma căruia patru autovehicule au fost avariate.

          Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi pe strada Carpaţi și a intrat în coliziune cu un autoturism,condus de un bărbat din comuna Mărgineni.

          După producere impactului, tânărul și-a continuat deplasarea pe strada Carpaţi iar în intersecţia cu strada Spiru Haret, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu autoturism parcat, care a fost proiectat într-un alt autoturism parcat.

          Conducătorul auto de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care aindicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i s-au prelevat mostre bilogice de sânge în vedera stabilirii alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efctuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          Depistată în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere

            La data de 02 februarie a.c., în jurul orei 08.00, patrula de siguranță publică, formată din polițist și jandarm, în timp ce acţiona pe strada Schelei, a depistatat în flagrant o localnică de 48 de ani, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

            Polițiștii au depistat trei bărbați condamnați la pedepse între 3 și 5 ani închisoare pentru tâlhărie

              Polițiștii de investigații criminale au acționat, la data de 02 februarie a.c., pentru depistarea persoanelor pe numele cărora existau mandate emise de instanțele de judecată.

              A fost depistat, în cadrul acțiunii, un bărbat de 26 de ani, din localitatea Târgu Ocna, pe numele căruia Judecătoria Adjud a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

              Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani inchisoare pentru săvârșirea infractiunii de tâlharie calificată și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

              De asemenea, polițiștii au depistat doi bărbați din comuna Ștefan cel Mare, față de care Judecătoria Adjud a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

              Cei doi, de 26 și 29 de ani, au fost condamnați la pedepse de 3 și respectiv 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și au fost încarcerați la Penitenciarul Bacău.

              Retinut pentru sapte furturi

                Un băcăuan de 55 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul este bănuit de săvârșirea a 7 infracțiuni de furt comise în perioada decembrie 2015-februarie a.c.

                La data de 02 februarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au depistat şi condus la sediul subunităţii, în vederea cercetărilor, un bărbat de 55 de ani din Bacău, bănuit de săvârșirea a 7 infracțiuni de furt.

                Din cercetările polițiștilor a rezultat că bărbatul în cauză, în perioada decembrie 2015 – februarie 2016, pe timpul de funcționare al unor unități din Bacău, profitând de neatenția angajaților ar fi sustras articole cosmetice, produse alimentare și farmaceutice și 6 telefone mobile aparținând unor angajați sau persoane care se aflau în incinta unităților respective.

                Faţă de bărbatul în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore urmând să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

                FOTO: Nori negri deasupra Bacaului

                  Bacauanul Nicu Chiriac a realizat cateva fotografii absolut extraordinare.

                  Coperta

                    pagina1

                    6 milioane de euro pierdute la Insula de Agrement

                      Primaria Bacau a pierdut finantarea europeana pe restul de executat la Insula de Agrement. Ceea ce s-a lucrat si s-a depus pentru decontare la 31 decembrie 2015, va fi achitat de Uniunea Europeana. „Mai exista o ultima cerere de rambursare care a fost depusa. Aceasta a fost prinsa pe bugetul european”, a explicat Ciprian Pistea, managerul de proiect din primarie.

                      De la restul banilor europeni ne putem lua adio. In acelasi timp, ca sa finalizeze modernizarea, autoritatile vor achita din banii nostri, ai tuturor, circa 24 de milioane de lei – 6 milioane de euro. Un alt motiv pentru care este absolut necesara finalizarea investitiei este ca daca nu e gata totul pâna la 30 iunie, Primaria Bacau va trebui sa returneze si celelalte aproximativ 4 milioane de euro deja cheltuite.

                      40 la suta – grad de realizare

                      Pe insula se lucreaza. Ce-i drept, sunt putini muncitori pentru ca in aceasta perioada se pot face doar anumite lucrari, dar se poate observa cu usurinta ce obiective iau forma desenata pe hârtie. Stive de lemne sau de piatra sunt deja livrate pe santier. „Apreciez ca in acest moment gradul de realizare este de 40 la suta. Aceasta inseamna lucrari si livrare a echipamentelor. Se lucreaza la podina, piscina, fundatia la biblioteca, dar cred ca pâna la 30 iunie se va finaliza investitia”, a spus managerul de proiect.

                      Acesta a explicat ca, in realitate, suma pe care o va plati municipiul este mai mica, intrucât „de la inceput, cheltuielile se imparteau 50-50 la suta. Din cauza intârzierilor, municipiul Bacau va plati circa 8,8 milioane de lei fara TVA – partea Uniunii Europene care nu s-a cheltuit”. Lucrarile de modernizare au inceput in aprilie 2015, iar la acel moment, autoritatile executive erau optimiste ca se vor incheia in februarie 2016, asa cum era anuntat termenul initial.

                      „Avem la dispozitie 10 luni în care sa finalizam acest obiectiv. Sunt convins ca Insula de Agrement va deveni principalul punct de atractie pentru bacauani, dar si pentru locuitorii din judetele vecine, iar acest lucru se va resimti în economia orasului nostru”, spunea la inaugurarea santierului primarul Romeo Stavarache.

                      Contractul de 7,5 milioane de euro a fost câstigat de consortiul CONBAC SA, SSAB-AG SRL, Moldocor SA si Casa Design SRL. De aceasta suma, se vor executa un aqualand cu piscine si patru tobogane mari, piscina cu valuri, Lazy river, plaje, debarcader, alei de promenada, biblioteca, ceainarie, zona de spectacole, terenuri de sport si spatii pentru copii si o parcare supraetajata. Pe latura de vest se va construi si o sera. Va aparea si un teatru de vara – in total – 24 de obiective. Aici se vor crea si 50 de locuri de munca.

                      Nu este singurul proiect pierdut

                      In total, se va suporta din bugetul local finantarea tuturor proiectelor nefinalizate (Milcov, spatii verzi, centrul de cazare temporara, Stefan cel Mare), in suma totala de 40 de milioane de lei. Alte doua proiecte importante, de inlocuire a retelelor termice si a celor de apa, care au fost fazate, trebuie sa fie gata in acest an, altfel, trebuie returnati toti banii, ceea ce „ar baga municipiul in faliment”, dupa cum remarca la sedinta de votare a bugetului consilierul Cristi Manolache.

                      In paralel, se face decolmatare

                      Nu doar pe insula se lucreaza, ci si in jurul ei. Firma Romgan executa decolmatare, având ca prioritate curatarea zonei din jurul pontonului unde odata se inchiriau barcute pentru agrement. Lucrarea este ingreunata de faptul ca trebuie amenajate cai de acces pentru ca utilajele sa poata intra, iar camioanele sa poata iesi. 460.000 de metri cubi de mâl trebuie transportati si depozitati.
                      Aceasta lucrare este finantata de Ministerul Mediului.

                      Primaria Bacau, penalizata pentru modul in care a modernizat strada Stefan cel Mare

                      Primaria cauta avocat de 100.000 de lei. Motivul invocat de municipalitate este „volumul mare de lucrari specifice al Serviciului Juridic si efectivul diminuat”. Atasat la proiectul de hotarâre aflat pe ordinea de zi a sedintei ordinare de vineri, 5 februarie, este insa o Nota de conformitate (31845/19.10.2015) contestata de Primaria municipiului Bacau, prin care Ministerul Dezvoltarii sesizeaza „neconformitati fata de prevederile legislatiei privind achizitiile publice, aplicabila la data desfasurarii procedurii la proiectul Reabilitare infrastructura urbana strada Stefan cel Mare”.

                      Concret, potrivit notei, din cele 9 oferte, 5 au fost respinse de comisia de analiza, iar in final, câstigatorul contractului a fost asocierea Symmetrica si Electroaxa, societati care au pus pavele in tot orasul in ultimii ani. Specialistii din minister au constatat „modificarea criteriilor de selectie dupa deschiderea ofertelor, determinând o selectare incorecta a unui participant”. La verificari a reiesit ca „asocierea declarata câstigatoare nu a facut dovada lipsei datoriilor la 31.10.2014, asa cum a fost solicitat prin fisa de date. Având in vedere faptul ca patru oferte au fost declarate admisibile si conforme, oricare dintre ceilalti ofertanti care au prezentat certificatele fiscale putea fi declarat câstigator”.

                      Initial, ministerul a aplicat o corectie de 25 la suta, dar a redus-o la 10 la suta pentru ca „oferta declarata câstigatoare a avut pretul cel mai mic, iar valoarea estimata a contractului nu a depasit pragul care ar fi obligat autoritatea contractanta la publicarea unui anunt de participare in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.

                      Al doilea lucru constatat de autoritatile centrale a fost ca „in timpul evaluarii nu sunt respectate principiile transparentei si tratamentul egal”. Oferta Bitunova si Conbac a fost declarata neconforma invocându-se „modificarea solutiei tehnice propuse de proiectant”, ceea ce este contrazis acum: „consumurile ore/um sunt ofertate si calculate de fiecare ofertant in parte, in functie de echipamentele si utilajele avute in dotare si productivitatea acestora”.

                      Ca raspuns la aceste constatari, primaria a sustinut ca „nu am favorizat / defavorizat nici un operator ofertant, intrucât am aplicat acelasi mod de evaluare a tuturor ofertantilor, aplicând prevederile legale in domeniul achizitiilor publice”. Masura dispusa de Ministerul Dezvoltarii este „reducerea procentuala de 10 la suta din valoarea atribuita a contractului”.

                      Nemultumiti de acest raspuns, juristii din primarie cer acordul celor din executiv „actiunea atacarii acestei decizii la Curtea de Apel Bucuresti”.

                      Contactat telefonic, primarul Romeo Stavarache sustine ca nu stie foarte multe despre subiect, doar ca „am câstigat”, iar in ceea ce priveste licitatia nu a dorit sa comenteze.

                      Viceprimarul Radu Ababei, initiatorul proiectului de hotarâre, nu a putut oferi mai multe detalii, dar a zis ca trebuie sa ne bucuram ca putem circula pe Stefan cel Mare.

                      Modernizarea strazii Stefan cel Mare s-a facut prin atribuirea unui contract de 8,3 milioane de lei, fara TVA, executat de asocierea SC Electroaxa SRL Suceava si SC Symmetrica SRL Suceava. Lucrarile au demarat in martie 2015, cu termen de finalizare decembrie 2015. Executia lucrarilor nu s-a incheiat, diferenta de bani europeni care nu s-a mai putut deconta fiind tot in sarcina bugetului local, circa 1,5 milioane de lei.

                      Un maraton de lectii de istorie in Odobesti

                        Amintirea figurii celui mai iubit domnitor, A.I. Cuza, dupa Stefan cel Mare, dar si recenta sarbatorire a zilei Unirii, 24 ianuarie 1859, au prilejuit derularea unui adevarat maraton de lectii de istorie în comuna Odobesti, judetul Bacau.

                        Chiar de Ziua Micii Uniri, preotul paroh Augustin Cârlan l-a invitat pe comandor dr. Vasile Florea, locuitor pamântean al comunei Odobesti, pentru a prezenta enoriasilor expunerea cu tema „Cuza si Bacaul”.

                        La invitatia directorului scolii din comuna Odobesti, prof. Mirela Grosu, si sub bagheta organizatorica a profesorului de istorie de la scoala din localitate, prof. Martinescu, comandorul Florea a prezentat aceeasi expunere la clasele V-VIII din satele Ciuturesti si Tisa Silvestri in zilele de 27 si 28 ianuarie.

                        Urmare a unei noi invitatii a conducerii scoli, acelasi Vasile Florea va prezenta la unitatile de invatamânt din satele comunei Odobesti alte trei lectii de istorie a asezarilor Ciuturesti, Odobesti si Tisa Silvestri, in zilele de 3 si 4 februarie, asa cum sunt prezentate in Monografia comunei Odobesti, lansata anul trecut tot de Vasile Florea.

                        Volei feminin/ Divizia A1: Tocanita de praz

                        Stiinta Bacau- SCM U Craiova (miercuri, ora 14.00, Sala Sporturilor)

                        Vrea sa-si vânda un rinichi ca sa poata merge din nou

                          Aneta Târca vrea sa simta din nou pamântul sub picioare/Foto: Ramona Ionescu

                          – in urma cu trei ani, femeia a suferit un accident vascular cerebral, cu pareza pe partea stânga – in trei ani, a facut recuperare in Spitalul Judetean Bacau, la Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, iar acum vrea sa se trateze intr-o clinica de specialiate din Bucuresti – pentru ca nu dispune de banii necesari tratamentului, bacauanca vrea sa-si vânda un rinichi

                          Aneta Târca are 67 de ani si este din municipiul Bacau. In anul 2013, de Pasti, a suferit un accident vascular cerebral, cu pareza pe partea stânga, ramânând imobilizata la pat. Pacienta a stat atunci trei luni internata in Spitalul Judetean Bacau, apoi a cerut transferul la Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, unde a stat alte trei luni, timp in care a urmat tratament de recuperare.

                          Ulterior, Aneta Târca a mai suferit interventii chirurgicale la un picior fracturat si o operatie de cataracta la ochiul drept, cel stâng fiind si el afectat de accidentul vascular cerebral. In prezent, femeia este internata la Caminul de batrâni din Aleea Ghioceilor nr. 4.

                          Pacienta declara ca s-a recuperat din punct de vedere neurologic, face regulat sedinte de kinetoterapie, insa nu si-a recapatat mobilitatea pe piciorul stâng. Reuseste sa stea la marginea patului in sezut pentru perioade scurte de timp si ea crede in vindecare. Faptul ca este imobilizata la pat o consuma fizic si psihic, iar lipsa banilor necesari pentru continuarea sedintelor de recuperare, a dus-o la depresie.

                          Sotii Târca au un venit lunar de 1.700 de lei, insa cheltuielile de spitalizare si medicamentele depasesc pensiile celor doi. Asa s-au adunat datorii, iar Aneta Târca vrea acum sa-si vânda un rinichi, ca sa se poata recupera.

                          “Vreau sa merg! Nimic mai mult! Vreau sa ma pot recupera macar atât cât sa pot umbla prin casa. Nu cer mai mult, nu vreau mai mult! Vreau sa traiesc, dar nu ca o leguma! Am aflat de la stiri despre o clinica de recuperare in Bucuresti si vreau sa merg acolo, poate am sanse sa-mi recapat mobilitatea. Daca alte posibilitati nu am, sunt dispusa sa renunt la un rinichi”, declara Aneta Târca.

                          Persoanele care pot si vor sa o ajute pe Aneta Târca, pot lua legatura cu familia la numarul de telefon 0748 797822.

                          Cum vede Bacaul fiscal un specialist care a lasat Dunarea pentru Bistrita

                          Administratia Judeteana Bacau a Finantelor Publice este condusa, de aproape un an, de Doru Constantin Cozma. Finantist cu state vechi in domeniu, chiar de la absolvirea facultatii, trecut prin toate treptele ierarhiei profesionale pâna la cea de director executiv al fostei Directii Judetene a Finantelor Publice, Doru Cozma a venit in Bacau detasat din judetul Caras Severin. Dupa ce a lasat Dunarea pentru Bistrita si Siret, noul director considera Bacaul „o experienta profesionala”. Despre cum vede activitatea fiscala din acest judet ne spune in continuare.
                           
                          Cum arata, domnule Cozma, prin ochii dumeavostra de finantist, judetul Bacau din punct de vedere fiscal?

                          Nu vad diferente deosebite fata de alte zone ale tarii. Sunt, desigur, si specificitati ale judetului, iar rezultatele sunt destul de bune in identificarea si combaterea evaziunii fiscale, ma refer la inspectia fiscala, la cei care fac aceste rezultate. Marea noastra problema este recuperarea prejudiciilor, care uneori sunt valori considerabile, dar masurile de executare silita lasa de dorit ca rezultate. Si nu atât din punct de vedere al preocuparilor organelor fiscale, care cred ca sunt destul de bune, ci pur si simplu pentru ca actiunile sunt tardive, iar pâna noi reusim sa finalizam procedurile de inspectie fiscala bunurile sunt instrainate etc. Dar, specific Bacaului este ca foarte multe actiuni fiscale sunt determinate de actiuni „la negru” sau de neinregistrare a operatiunilor. Ulterior, insa, inspectia fiscala estimeaza debitele in cauza. Pentru un agent economic exista posibilitatea, prin Declaratia fiscala 394, de efectuare de controale incrucisate. Insa marea majoritate dintre cei depistati ca mari evazionisti au grija sa nu aiba documente sau nu le prezinta sau apeleaza la tot felul de tertipuri. Prin incrucisare se constata ca exista diversi furnizori care nu inregistreaza operatiunile. Aici apare marea problema. Mai sunt si alte categorii, in sensul ca operatiunile sunt fictive, apar ca livrate, ca inregistrate la firma, dar furnizorul nu are intrari de marfuri. De aceea se fac estimari ale debitelor, care sunt de miliarde, de sute de miliarde de lei. Insa, in Bacau am constatat ca, fata de alte judete, exista o preocupare foarte mare de atragere a raspunderii solidare. Daca firma este golita de patrimoniu prin actiuni de instrainare ale asociatilor, se atrage raspunderea in solidar a administratorului.
                           
                          Cum apreciati, din aceasta perspectiva, disciplina fiscala a bacauanilor?

                          As spune doar ca exista un specific aparte al judetului. Sunt oameni disciplinati din acest punct de vedere in toate judetele. Insa am constatat o tendinta de disciplinare in ultimii ani, prin actiunile de antifrauda fiscala, actiuni de impunere, punitive, care determina o reactie si din partea contribuabililor. Cel putin in ultima perioada a anului 2015 am constatat o crestere la nivelul declaratului, oarecum surprinzator tinând cont de reducerea TVA-ului la alimente. Desigur si datorata riscului de expunere in conditiile in care taxa scade de la 24 la 9 la suta, de a nu ajunge in procese penale, cu efectele de rigoare.
                           
                          Cum arata anul fiscal 2015 în judetul Bacau?

                          Comparativ cu anul 2014 avem o crestere substantiala de venituri atrase la bugetul statului. Am indeplinit indicatorii, chiar i-am si depasit. Avem si o reducere de arierate (crestere de arierate avem datorita inspectiei fiscale, prin determinarea de debite care au un grad de recuperare relativ redus).
                           
                          Relaxarea fiscala va face din 2016 un an mai bun? Consultantii fiscali spun ca relaxarea fiscala rezultata din noul Cod fiscal vine la pachet cu înasprirea procedurilor de administrare a veniturilor statului.

                          Opinia mea trebuie sa se bazeze pe niste considerente exclusiv fiscale. Nu fac aprecieri cu caracter economic. Masurile de relaxare, din punct de vedere fiscal, au dat rezultate neasteptate. La nivelul intregii tari. Nu putem estima rezultatele acum, in perioada imediat urmatoare. Dar se observa o evolutie buna. Anul 2016 a debutat cu niste prevederi noi in Codul fiscal, in special pentru persoanele fizice autorizate. Dar, la persoanele juridice consideram ca e bine, prin reducerea CASS, a impozitului pe dividende, prin reducerea TVA-ului. Nu stiu cum vor arata exact cifrele care se vor stabili prin primavara. Dar ne asteptam la evolutii bune. In special pe ideea de declarare, de scoatere a muncii nedeclarate la negru. Acolo exista un potential ridicat din punct de vedere fiscal. Sunt estimari ca 30 – 35% este evaziune fiscala. Or, noi speram, in România, la un grad de conformare de circa 90% din partea contribuabililor, care trebuie sa-si declare veniturile din orice activitate. Ceilalti 10% vor fi mult mai usor de gestionat, de abordat. Codul fiscal si Codul de procedura fiscala sunt modificate substantial. Pentru aplicarea lor, a anumitor articole, s-au emis zeci de ordine in luna decembrie. Noi le vom studia pe toate si vom fi la discutii cu contribuabilii cu informatiile necesare, pentru a evita confuziile care ar putea sa apara. Avem un serviciu de asistenta a contribuabililor, online, iar raspunsurile oferite acolo trebuie luate in considerare de cei de la inspectia fiscala, iar ei nu trebuie sa dea alte raspunsuri, ci in acord cu solutia respectiva. In plus, ca o noutate, raspunsul serviciului de asistenta a contribuabililor poate fi considerat ca proba in instantele de judecata.

                          ULTIMELE ȘTIRI