Acasă Blog Pagina 3245

Femeia, Universul

Fiind intrebat „Cum ar fi barbatii fara femei?”, Mark Twain a raspuns: „In primul rând fericiti! Apoi putini, putini, din ce in ce mai putini!”. Si tot mai nefericiti, am adauga. Barbatul si femeia se cauta în valmasagul imens al vietii omenesti. Un barbat din milioanele de barbati doreste pe o singura femeie din milioanele de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila, e însusi rostul vietii omului. Aceste vorbe, atât de bine zamislite, ni le-a lasat marele Liviu Rebreanu.

Este nevoie de o zi anume in care sa fie sarbatorita femeia? Nu prea. Lumea nu se roteste si nu evolueaza doar intr-o zi din an, ci permanent, iar fara femeie aceste lucruri nu s-ar intâmpla. Asa cum nu s-ar intâmpla nici fara barbat. Dumnezeu a rânduit lumea ca femeia sa fie frumosul si gingasia, iar barbatul forta bruta, impletindu-se armonios, la infinit. Altfel nu se poate, fiindca frumosul si gingasia trebuie pretuite zi de zi, fara tagada. Insa lucrurile nu stau intotdeauna asa. Ne place sa credem, dupa cum spunea Antoine de Saint Exupery, ca femeia este iubita asa cum e iubita muzica, cum e iubit luxul. Este spirituala sau este sentimentala si este dorita. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poarta in gând pare sa intereseze mai putin. Poate din asemenea atitudini s-au iscat misoginismul sau miscarile feministe. Insa inamicii femeilor nu sunt barbatii, iar drep­turile femeilor nu trebuie sa fie cucerite de la barbati. Fiindca, in realitate, barbatul vâneaza femeia pâna când, de fapt, ea îl prinde.

De fapt, binele unui barbat se afla alaturi de o femeie si binele unei femei se afla alaturi de un barbat. Barbatul si femeia sunt complementari fizic si psihic. Cel mai clar se vede aceasta realitate în faptul ca, pentru a aparea o noua viata umana, este nevoie de un barbat si de o femeie. Un barbat se va împlini ca om numai alaturi de o femeie, iar o femeie se va împlini ca om numai alaturi de un barbat. Fiindca asa e lumea rânduita si, poate, inca nu suntem o societate destul de matura ca sa ne dam seama cât de bine este asa…

Ziarul „Desteptarea” le ureaza tuturor doamnelor si domnisoarelor fericire deplina si zile senine!

Un miliard de euro ca sa fim ascultati

Frecvent se intâmpla sa apara indivizi care sa se plânga de modul in care Securitatea lui Ceausescu supraveghea cetatenii, despre metodele prin care românii erau urmariti, filmati, fotografiati si indosariati pe vremea regimului comunist. Si mereu aceeasi concluzie: era rau, oribil, inuman, se incalcau drepturile omului. Daca, insa, s-ar face o comparatie cu situatia din ziua de astazi, ma tem ca am ajunge la concluzia ca Securitatea lui Ceausescu a fost mic copil pe lânga actualele servicii secrete.

Spre exemplu, Securitatea nu avea posibilitatea sa intercepteze si sa inregistreze toate telefoanele românilor; acest lucru este posibil si se pare ca se si face iar costurile sunt de circa un miliard de euro, dupa cum ne-a anuntat Monica Macovei. Un miliard de euro doar pentru ca serviciile sa poata inregistra tot ceea ce vorbesc românii la telefon pe unde umbla si alte metadata care pot fi obtinute: cine cu cine a vorbit, când, cât de des si asa mai departe.

Ceea ce este mai interesant este ca de când doamna Macovei a facut aceasta declaratie – bine, contextul era altul – nici un sef de serviciu nu a contrazis-o si nici un lider politic nu a adoptat o pozitie publica vizavi de aceasta cifra. In paranteza sa notam contextul: Curtea Constitutionala a decis ca SRI nu mai poate face interceptari in anumite cauze iar o seama de lideri politici si formatori de opinie bocesc pe umarul serviciului. Care serviciu, intre noi fie vorba, poate sa intercepteze in continuare in anchetele de coruptie deorece coruptia, ca si presa, este declarata problema de siguranta nationala iar SRI are, in continuare, competente in aceasta directie.

Monica Macovei pare sa se fi referit, când a vorbit despre miliardul de euro, doar la SRI; nu vreau sa stiu cât ar putea sa coste munca de ascultare a celorlalte servicii.

Intoxicatie la praznic. Peste 60 de persoane au ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta

    – oamenii, din comuna Traian, au inceput sa se simta rau in cursul zilei de luni, la o zi dupa ce au participat la un praznic in localitate – autoritatile sanitare au declansat o ancheta epidemiologica pentru a afla care a fost sursa imbolnavirii

    Conducea un autovehicul neînmatriculat, fără permis și sub influența alcoolului

      La data de 06 martie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din comuna Balcani, în au depistat în flagrant un bărbat de 34 de ani, din județul Neamț, care conducea pe strada Parcului din satul Frumoasa, un ATV neînmatriculat sau înregistrat şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

      Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducere sub influența alcoolului.

      A furat cinci gaini si un cocos

        La data de 06 martie a.c., polițiștii din Sascut au fost sesizaţi de o localnică de 61 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute în noaptea de 05/06.03.2016 au pătruns fără drept în curtea locuinţei sale, de unde i-au sustras cinci găini şi un cocoş.

        În urma investigațiilor efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 45 deani, din aceeași comună ar fi pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate și ar fi sustras cele 6 păsări de curte.

        Prejudiciul a fost recuperate în totalitate.

        În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a se stabili întraga activitate infracțională a bărbatului de 45 de ani.

        Prea beat ca sa sufle in fiola

          La data de 05 martie a.c., în jurul orei 21:00, pe strada Calea Moldovei din Bacău, polițiștii au depistat un bărbat de 56 de ani, din localitate, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

          Din cauza stării avansate de ebrietate, bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

          Bicicleta sustrasă, recuperată în scurt timp de la sesizare

            La data de 05 martie a.c. polițiștii din comuna Hemeiuș au fost sesizați de un tânăr de 17 ani, din comună, cu privire la faptul că persoane necunoscute, în seara zilei de 04 martie a.c., i-au sustras o bicicletă, pe care o lăsase în fața unui bar din comună.

            În urma investigațiilor efectuate polițiștii au depistat un tânăr de 27 de ani, din comuna Buhoci, care avea supra sa bicleta sustrasă la data de 4 martie a.c. din fața unui bar din hemeiuș.

            Cel în cauză a recunoscut fapta comisă, precizând că intenționa să vândă bicileta sustrasă, în municpiul Bacău.

            Bicileta a fost restitută persoanei vătămate.

            În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

            Depistat la scurt timp după ce a sustras poșeta unei femei

              La data de 05 martie a.c., polițiștii oneșteni, aflați în serviciul de patrulare pe Bulevardul Oituz din localitate, au depistat în flagrant un bărbat de 52 de ani, din Târgu Ocna, care sustras o geantă cu documente şi bunuri în valoare de 195 lei, unei personae de sex feminin de 48 de ani, din județul Brașov, în timp ce aceasta se afla într-un magazin din Onești.

              Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

              O batrâna care a suferit arsuri grave intr-un incendiu, transportata cu elicopterul Smurd la Bucuresti

                Elicopterul Smurd a aterizat pe Aeroportul Bacau de unde a preluat victima

                Focul s-a iscat luni dimineata, in jurul orei 7.30, la locuinta batrânei de 84 de ani, din cartierul Serbanesti, municipiul Bacau.

                Vecinii au observat ca iese fum si au sarit imediat sa o salveze, insa fusese deja cuprinsa de flacari. „Noi ne-am deplasat la eveniment cu doua autospeciale de interventie cu apa si spuma si ambulanta Smurd de Terapie Intensiva. Când au ajuns echipajele, batrâna era deja scoasa din casa de catre vecini, fiind transportata la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau pentru ingrijiri”, a declarat capitan Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau.

                Femeia avea arsuri de gradul II si III pe aproape 90% din suprafata corpului si s-a decis transferul ei cu un elicopter medical la un spital din Capitala. „Pacienta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgente cu arsuri pe suprafata mare, rezultate prin flacara, si arsuri de cai aeriene, fiind ventilata mecanic. S-a solicitat un elicopter Smurd si s-a primit avizul de transfer la Spitalul de Arsi din Bucuresti”, a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt la SJU Bacau. Elicopterul a aterizat la scurt timp pe Aeroportul Bacau, de unde a preluat victima.

                In urma verificarilor, pompierii au stabilit ca incendiul s-a iscat cel mai probabil de la o lumânare, care este posibil sa fi cazut in pat si astfel s-au aprins asternuturile, in camera nefiind arse alte lucruri. „Vecina a vazut ca iese fum si s-au dus de au scos-o afara. A venit Smurd-ul si a dus-o la spital”, spunea un barbat care locuieste peste drum de locuinta victimei. Potrivit vecinilor, batrâna locuia singura, era bolnava si se deplasa cu dificultate.

                Jandarmii au dat amenzi de 12.800 de lei in week-end

                  În perioada 04 – 07 martie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au acţionat la nivelul judeţului pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, a stării de normalitate, potrivit competenţelor legale .

                  Cu toate activităţile preventive desfăşurate, pe parcursul celor trei zile, patrulele de jandarmi şi cele în sistem integrat au acţionat şi intervenit pe raza judeţului în situaţii de tulburare a liniştii publice prin scandaluri, determinate de consumul de alcool, folosirea de expresii jignitoare, gesturi şi fapte obscene care au atras oprobiul cetăţenilor. Alte fapte de natură contravenţională la prevederile Legii nr. 61 din 1991, Legii 171/2010, Legii 12/1990, constatate de către jandarmi au fost refuzul de legitimare, provocare de scandal, fapte de cerşetorie, pescuit fără permis, lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor, lăsarea animalelor în libertate ori fără supraveghere.

                  Pentru abaterile de la normele legale, au fost aplicate un număr de 77 de sancţiuni contravenţionale, 47 reprezentând amenzi în valoare de 12.800 lei, iar 30 avertismente scrise.

                  De asemenea, în ziua de 05.03 a.c., echipa de intervenţie din cadrul subunităţii Oneşti – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, a identificat în Oneşti două femei cu vârsta de 46 de ani, respectiv 22 de ani, ambele dintr-o comună limitrofă municipiului Oneşti, în timp ce se foloseau de copii lor minori, de 9 ani, respectiv o lună, pentru a apela la mila persoanelor care treceau prin faţa acestora.

                  Acestora le-au fost întocmite acte de constatare sub aspectul susceptibil încălcării prevederilor art. 215 din Codul penal (Folosirea unui minor în scop de cerşetorie), documentele fiind predate ulterior lucrătorilor de poliţie pentru continuarea cercetărilor în acest caz.

                  Primarul Stavarache, suspendat din functie din nou

                    Astăzi, 7 martie, prefectul Ioan Ghica a semnat ordinul de suspendare din funcția de primar al municipiului Bacău a lui Romeo Stavarache pentru 30 de zile.

                    Pagina 1

                      pagina1

                      Dupa smecherie, saracie

                      In 2016, Primaria Bacau va aloca Sportului suma de 5.700.000 lei pentru proiectele pe Legea 350/ 2005. In urma cu doi ani, o singura Asociatie, Top Sport, condusa de Constantin Apostol, primea de la municipalitate 5.750.000 lei!

                      Finantarile se imputineaza, nemultumirile cresc. Un singur lucru ramâne constant: lipsa unei strategii viabile din partea administratiei Stavarache in ceea ce priveste sportul bacauan. Conform proiectului de hotarâre semnat de viceprimarul Radu Ababei, in 2016, finantarile nerambursabile de la bugetul local rezervate domeniului Sport se vor cifra la 5.700.000 lei! Un minim atins, culmea, chiar in an electoral.

                      Daca in 2014, Primaria Bacau aloca Sportului, in baza proiectelor pe Legea 350/2005, suma de 18.000.000 lei, anul trecut reducea finantarile la 7.000.000; coerenta, frate! Acum, cureaua se strânge si mai mult.

                      „Din pacate, astia strâng cureaua de gâtul nostru”, se plângea unul dintre oamenii de sport ai Bacaului. Practic, in 2016, suma totala rezervata Sportului de catre Primarie este cu 50.000 lei mai mica fata de cât primea, in urma cu doi ani, o singura Asociatie abonata la banii municipalitatii.

                      Este vorba de Asociatia Top Sport (prin care a fost finantata defuncta echipa de handbal, Stiinta MD Bacau), condusa de Constantin Apostol.

                      Pe scurt, pentru o echipa care si-a dat ortul popii s-a cheltuit, intr-un an, mai mult decât se cheltuie cu toate gruparile sportive ce se lupta pentru supravietuire. Asta da inginerie! „Daca suma totala care va fi aprobata se va cifra, intr-adevar, la 7.000.000 lei, nu stiu daca mai putem vorbi de performanta”, a declarat antrenorul echipei de volei feminin a Stiintei, Florin Grapa.

                      Tehnicianul bacauan stie ce vorbeste. Anul trecut, cu o finantare (tardiva) de 2.000.000 lei de la municipalitate, Stiinta si-a facut o echipa cu care risca acum sa rateze accesul in play-off. La ce lucruri bune sa se astepte in sezonul viitor fosta campioana a României in conditiile in care finantarea se diminueaza?

                      Pe final, o ultima consideratie. Dublata de o intrebare. La inceputul anului, administratia Stavarache estima un buget de 15.708.000 lei pentru, citam, „Sport si SCM 2010”, asa cum, in mod gresit, era trecut numele clubului sporiv al Primariei Bacau, CSSM. Având in vedere ca Sportul va primi, pâna la urma, doar 5.700.000 lei, cu cât se vor alege baietii destepti de la CSSM Bacau?

                      De ce a esuat campania de sterilizare a maidanezilor?

                        O campanie in care ar fi urmat sa fie sterilizati circa 1.000 de câini din Bacau s-a terminat inainte de a incepe, dupa ce voluntarii englezi care o initiasera au acuzat municipalitatea bacauana ca e „lenesa si corupta”. Ca de obicei, insa, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi.

                        Voluntarul englez de la organizatia Sadies Stray Dog Rescue, Lesley Ford a venit la începutul anului în Bacau si a discutat cu reprezentantii municipalitatii, propunându-le ca, in locul eutanasierii, sa adopte solutia unei sterilizari în masa a câinilor maidanezi.

                        Ea a promis ca organizatia pe care o conduce va strânge si în acest an bani de la straini si îi va aduce aici, pentru hrana animalelor, tratamente, sterilizari si adoptii cât mai multe. Prima campania de sterilizare în masa urma sa aiba loc în intervalul 11-13 martie. Numai ca initiativa s-a transformat într-o disputa deschisa între autoritati si voluntarul englez. Într-o postare pe Facebook, Lesley Ford a anuntat ca actiunea se anuleaza, blamând „o primarie lacoma, lenesa si corupta”, dar si pe medicii de la Directia Sanitar-Veterinara si pe veterinarii care lucreaza în privat care s-ar plânge ca nu câstiga de pe urma unor astfel de campanii.

                        A acuzat apoi ca Directia Sanitar-Veterinara a interzis sterilizarile în locatiile propuse de voluntari, propunând ca operatiile sa aiba loc la adapostul de câini, descris de Lesley Ford ca o „groapa, unde animalele sunt lasate sa moara de foame si boli.” Aceasta a lasat sa se înteleaga din mesajul sau ca totul ar avea si o cheie electorala, fiind un an cu două rânduri de alegeri în care „nimeni nu vrea sa supere pe nimeni”.

                        Desi postarea de pe Facebook a infuriat bacauanii iubitori de animale, realitatea pare sa fie alta.

                        Si o spune unul dintre cei mai aprigi critici ai Primariei, Florin Suciu, presedintele organizatiei „Salvati Natura”, care s-a preocupat indeaproape de soarta animalelor de la adapostul muncipalitatii.

                        „Povestea asta este exagerata. Singurul lucru pe care îl cer cei de la DSV este ca legea sa fie respectata. Daca medicii nostri s-ar duce în Anglia sa faca sterilizari si acolo ar trebui sa respecte anumite reguli. Exista rulote dotate, daca nu se doreste sala de operatii de la adapost, desi nu vad de ce nu s-ar face acolo”, a explicat el.

                        Suciu spune ca sterilizarile nu se pot face oriunde, ci numai in locurile autorizate sanitar-veterinar.

                        „Primaria le-a pus la dispozitie sala de la adapost, unde se fac deja sterilizari, dar voluntarii nu au acceptat”.

                        În comunicatul remis presei de Primaria Bacau, se arata ca DSVSA solicita ca „locatia unde se desfasoara campania sa îndeplineasca normele minime privind dotarea, utilarea si respectarea conditiilor de igiena. În lipsa unui spatiu conform, DSVSA subliniaza posibilitatea utilizarii clinicilor mobile, sediului Directiei Servicii Publice sau clinicile private, în baza unor colaborari.”
                        Așadar, ceea ce cere DSVSA este ca locatia aleasa de voluntari sa respecte legislatia româna în vigoare.

                        Viceprimarul Ilie Bîrzu sustine ca sterilizarile se vor face cu sau fara implicarea voluntarilor straini. „Intentia lor era de a steriliza 1000 de câini anul acesta. La noi s-au înscris pâna acum 30 de persoane. Oricum, noi avem în plan si sa subventionam sterilizarea în cabinetele private pentru cei care nu doresc sa mearga la adapost.”

                        Ramâne de vazut cum se va rezolva aceasta disputa. Aceasta ar fi a patra campanie de sterilizare în colaborare cu asociatia engleza.

                        Modernizare cu miros de fecale si uleiuri arse

                          * necazurile se tin lant pentru locatarii blocului nr. 25 de pe strada 9 Mai * doua zile a lipsit din localitate presedinta Asociatiei de proprietari nr.1, 9 Mai 25 si când s-a intors acasa a gasit din nou canale refulate si reteaua de termoficare acoperita cu apa * a urmat apoi lungul sir al telefonului fara fir, pâna ce constructorul a adus utilaje ca sa scoata apa din canale

                          Camelia Lisievici, presedintele Asociatiei de proprietari nr. 1, 9 Mai 25, a ajuns la limita rabdarii cu angajatii firmei Elsaco care muncesc in zona la modernizarea retelei de termoficare. Dincolo de faptul ca la adresa respectiva sunt mai multe scari debransate total de la sistemul de furnizare a agentului, iar locatarii spun ca nu s-ar justifica investitia, dincolo de deranjul, mizeria si zgomotul specific santierului, in zona, s-a produs o noua inundatie care a umplut cu apa santurile sapate pentru noile conducte.

                          “O canalizare a refulat si nu am putut chema vidanja de la Compania de Apa pentru ca gura de canalizare este acoperita cu pamânt de la sapaturi. Am insistat de nenumarate ori la seful de santier sa care pamântul de pe capacele canalelor ca sa putem interveni la nevoie. In perimetrul nostru functioneaza un fast food si un restaurant. Uleiurile arse si grasimile ajung la canal. Dovada stau bulgarii de grasime adunati la ultima interventie a vidanjei”, declara Camelia Lisievici, presedinte la Asociatia de proprietari nr. 1, 9 Mai 25.

                          Lisievici spune ca in fiecare zi are de-a face cu noi responsabili de lucrari. Mai spune ca lucreaza la comun câte 2-3 societati, au lucrari in mai multe zone, muta utilajele dintr-un loc in altul si nu comunica cu asociatia de proprietari. “Le-am spus ca nu fac lucrari de calitate si se pare ca ii deranjeaza prezenta mea pe santier. N-am ce sa le fac, pentru ca acolo locuiesc. Ei mi-au cerut clementa pâna pe 8 martie, insa, pe mine ma deranjeaza pentru ca imi invadeaza spatiul”, declara Camelia Lisievici.

                          Intr-o dupa-amiaza, o betoniera si-a facut loc cu greu printre masinile parcate in apropierea blocului nr. 25 de pe strada 9 Mai. Cu ajutorul unui excavator, muncitorii au turnat beton intr-un camin de vizitare. Intreaga operatiune s-a desfasurat anevoios, pentru ca din betoniera se incarca cupa excavatorului, iar cimentul era trântit de la inaltime in groapa cascata, in care se aflau vanele. La vederea aparatului de fotografiat, coordonatorul lucrarii a parasit zona. De la ferestrele apartamentelor, locatarii le strigau muncitorilor sa accelereze ritmul si sa termine mai repede lucrarea, ca sa le redea spatiul destinat parcarii autoturismelor.

                          Fotbal/ Liga a II-a: Sansa ratata

                          ACS Berceni – SC Bacau 1-0 (1-0)

                          Sport Club Bacau a ratat o sansa importanta in lupta pentru accederea in play-off-ul Seriei I din Liga a II-a. Sâmbata, in etapa a 20-a, bacauanii au fost invinsi in deplasare cu 1-0 (0-0) de ACS Berceni, una din contracandidatele la ocuparea locului 6 (ultimul ce duce in play-off). Sport Club a controlat meciul de la Berceni, dar nu a reusit sa materializeze nici superioritatea numerica (Dinarte a fost eliminat in min. 30, pentru un fault violent asupra lui Gheorghiu), nici dominarea teritoriala.

                          Rând pe rând, Ignea, Vraciu, Dumitriu, Adascalitei si Druga au trecut pe lânga deschiderea scorului, care s-a produs in min. 65, dar in favoarea gazdelor. La un duel intre Ursu si Patrascu, arbitrul Botescu a dictat penalty, iar Fâstie l-a invins pe Miron de la punctul cu var, stabilind, totodata, si scorul final. „E frustrant modul in care am pierdut acest joc. Nici egalul nu ar fi fost in conformitate cu realitatea din teren, insa, la urma-urmei, ne-ar fi avantajat cât de cât. Asa, insa, r
                          amânem doar cu regretele, nu si cu punctele”, a declarat antrenorul SC-ului, Cristi Popovici, care a utilizat garnitura: Miron- Mihalachioae, Ursu, Burca, Giurgiu (’67 Nemtanu)- Corban, Adascalitei, Dumitriu, Gheorghiu (’31 Druga)- Vraciu, Ignea.

                          Celelalte rezultate: Farul – Buovina Pojorâta 3-0, Rapid Bucuresti- Dunarea Calarasi 2-0, Otelul Galati – Gloria Buzau 0-2, CS Balotesti- Rapid Suceava 1-0, Ceahlaul- Dacia Braila 1-1.

                          Clasament: 1) Rapid Bucuresti 42p., 2) Dunarea Calarasu 39 p, 3) Dacia Braila 37p., 4) Academica Clinceni 33p., 5) Farul 31p., 6) SC Bacau 28 p., 7) Gloria 26p., 8) ACS Berceni 25p., 9) Rapid Suceava 22p., 10) CS Balotesti 17p., 11) Bucovina Pojorâta 15p., 12) Otelul 12p., 13) Ceahlaul 9p.
                          Etapa viitoare (miercuri, 9 martie, ora 15.00): Otelul- ACS Berceni, SC Bacau- CS Balotesti, Rapid Suceava- Farul, Bucovina Pojorâta- Ceahlaul, Dacia Braila- Rapid Bucuresti, Gloria Buzau- Academica Clinceni.

                          Volei feminin/ Divizia A1: Ne batem cu Dinamo

                          Etapa a 20-a a fost una cu surprize in campionatul Diviziei A1 la volei feminin. Dinamo s-a impus cu 3-1 in derby-ul Capitalei, cu CSM Bucuresti, totalizând 42 de puncte si securizându-si locul 4, ultimul care duce in play-off. Medicina Târgu-Mures, in schimb, a fost blocata la Iasi, de Penicilina. Muresencele s-au impus cu greu, cu 3-2, iesind, practic din cursa pentru locul 4.

                          Invingatoare cu 3-0 (13, 8, 13) pe terenul Rapidului, Stiinta Bacau a ajuns la 36 de puncte si are nevoie de multa sansa pentru a o depasi pe Dinamo in clasament. Practic, pentru a prinde play-off-ul, Stiinta trebuie sa câstige la scor de trei puncte urmatoarele doua jocuri (acasa, cu Dinamo, pe 12 martie si in deplasare, la Iasi, cu Penicilina pe 19 martie), in timp ce Dinamo trebuie sa capoteze nu doar la Bacau, ci si acasa, in ultima etapa, in fata CSM-ului Târgoviste.

                          „E greu, dar ne batem pâna la capat. Inainte de toate, trebuie sa câstigam cu 3-0 sau 3-1 derby-ul cu Dinamo”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care a folosit urmatoarea formula de echipa contra Rapidului: Moisa, Rogojinaru, Cazacu, Zarkova, Lupu, Baltatu, Albu-libero. Au mai jucat: Ciocoian, I. Radu, Filipas, Manu- libero.

                          Fotbal/ Liga a III-a: Semi-esec

                          Aerostar- Inter Dorohoi 0-0

                          Divizionara C bacauana Aerostar a inceput cu stângul returul de campionat. Vineri, in etapa a 14-a, „aviatorii” au incheiat la egalitate, 0-0, jocul de pe teren propriu cu Inter Dorohoi.

                          Bacauanii, care au scapat cu fata curata in prima repriza, atunci când oaspetii au ratat un penalty, puteau da lovitura pe final. Si tot din 11 metri. Din pacate, penalty-ul obtinut de Bogdan Lupu in minutul 86 a fost irosit de Ramon Gheorghe, care risca acujm excluderea din lot. Alaturi de el, si alti jucatori ai Aerostarului vor fi sanctionati pentru evolutia slaba de vineri. Etapa viitoare, „aviatorii” vor intâlni, in deplasare, pe Atletico Vaslui.

                          Celelalte rezultate: Bucovina Radauti- Atletico Vaslui 0-3 (neprezentare), Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe- Metalosport Galati 2-0, Stiinta Miroslava- CSM Pascani 3-0, Sporting Liesti- CS Panciu 1-3, Petrotub Roman- Olimpia Râmnicu-Sarat 1-1. Meciul Cetatea Târgu-Neamt- FC Zagon nu s-a disputat, cele doua formatii retragându-se din campionat. (Dan S.)

                          Surdo-mutii pot obtine permis de conducere

                            – recomandarea medicului specialist poate fi biletul catre obtinerea unui permis de conducere – depinde gradul de handicap

                            Legea nr. 448/06.12.2006, republicata, privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede ca autoritatile publice au obligetia sa asigure accesul acestor persoane la mediul fizic, informational si comunicational.

                            In acest sens, pentru persoanele cu handicap a fost implementat conceptul “Acces pentru toti”, tocmai pentru a impiedica crearea de noi bariere si aparitia unor noi surse de discriminare. In acest sens, la cererea persoanelor cu dizabilitati ale auzului, mentionate in fisa medicala, se va asigura si se va permite prezenta in autovehiculului de examen pentru proba practica, a unui interpret autorizat al limbajului mimico-gestual si al limbajului specific persoanelor cu handicap auditiv, pentru a se asigura o comunicare cât mai corecta intre examinator si candidatul care se afla intr-o asemenea situatie.

                            Candidatul aflat intr-o asemenea situatie se poate adresa Asociatiei Nationale a Surzilor – Filiala Bacau din str. George Bacovia, nr. 26, telefon 0234.522.175. In ceea ce priveste solicitarile din partea persoanelor cu handicap locomotor, anul trecut, doua persoane au sustinut examen auto.

                            “In Bacau, exista o scoala de soferi care dispune de o masina dotata pentru nevoile persoanelor cu handicap locomotor. In ceea ce-i priveste pe potentialii candidati cu handicap auditiv, primii care se pot pronunta cu privire la capacitatea de a conduce a acestor persoane, sunt medicii. Deocamdata nu am primit astfel de solicitari”, declara cms.sef Constantin Mihaescu, seful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bacau

                             Judetul Bacau are al treilea club Lions

                              * guvernatorul in exercitiu al Districtului 124 România al Lions Clubs International a chartat Lions Club Comanesti
                               

                              Judetul Bacau are, cu incepere de sâmbata, 5 martie, al treilea club Lions, dupa mai bine de 20 de ani de la infiintarea Lions Club Moldova si la peste cinci ani de la infiintarea Lions Club Sf. Gheorghe, ambele in Bacau, cluburi exclusiv pentru barbati. Noua asociatie este Lions Club Comanesti, club mixt, care a fost chartat chiar de guvernatorul in exercitiu al Districtului 124 România al Lions Clubs International, Istvan David, unul dintre nasii lui, si de ghidul clubului, Romel Gutu, membru al Lions Club Moldova si presedintele Regiului 1 Nord-Est a Districtului 124. Ceremonialul de chartare a avut loc in prezenta reprezentantilor a 15 cluburi Lions din toata tara si a invitatilor acestora. Sponsori ai evenimentului de chartare au mai fost cluburile Lions din Brasov, Mures, Ploiesti, Lions Club Moldova Bacau, clubul de doamne din Iasi, Lions Club Sf. Gheorghe, cluburile Iasi 2000, Cluj-Napoca Transilvania, Cluj-Napoca Genesis, Bucuresti Tarabostes, Suceava, Miercurea Ciuc, Piatra Neamt, Bârlad si Vaslui.
                               
                              Clubul din Comanesti are 24 de membri, intre care primarul orasului, Viorel Miron, si cunoscutul sportiv Ionut Iftimoaie, iar presedintele lui este Liviu Mazilu. Membrii clubului au rostit juramântul Lions. „Constient ca scopurile Lions Clubs International corespund aspiratiilor personale si fiind instruit de nasii mei responsabili asupra regulilor de conduita si a obiectivelor Lions, luând cunostinta de statutul international si de cele care guverneaza viata Districtului si a clubului, ma angajez, liber si solemn, sa indeplinesc cu responsabilitate sarcinile si misiunile asumate sau incredintate de club, straduindu-ma in toate imprejurarile sa reprezint cu demnitate si sa fiu fidel principiilor pe care le promoveaza” – a jurat ficare membru, care si-a asumat si deviza miscarii lionistice, „We serve” (Eu servesc), prin care intelege sa se implice in actiuni de sprijin pentru cei aflati in nevoie din comunitate.

                              „A fost o onoare pentru mine sa accept charta clubului din Comanesti, in numele pritenilor mei Lions – a spus Liviu Mazilu. Am intrat astfel in cea mai mare asociatie umanitara de cluburi din lume. Suntem nerabdatori sa lucram alaturi de prietenii nostri, pentru implinirea initiativelor noastre. Cautam prietenie, lucru in echipa si satisfactie personala ca membri Lions”. Noul club a marcat, deja, primele actiuni specifice miscarii lionistice: l-au insotit pe Mos Craciun care a adus daruri pentru 40 de copii cu dizabilitati si pentru 12 familii de persoane vârstnice in actiunea „Nu esti singur” si au inceput actiunea „Noua ne pasa”, in care au oferit primul sprijin unei familii cu opt copii crescuti numai de tatal lor. De asemenea, s-au implicat in ajutorarea a patru familii care si-au pierdut, recent, gospodariile intr-un puternic incendiu.

                              Miscarea lionistica internationala este sustinuta de 46.000 de cluburi si de circa patru milioane de membri, din 12 tari.
                               

                              „Deviza mandatului meu este «Crestem si servim impreuna» si vedem deja ca acele cresteri dorite au inceput deja sa intre in funtiune, prin chartarea noului club. Ii urez acestui club cale lunga in miscarea lionistica, pe care au abordat-o deja cu precocitate, inclusiv prin modul lor de organizare. Au un entuziasm fantastic.”
                              Istvan David, guvernatorul Districtului 124 România

                              ULTIMELE ȘTIRI