Mi-ar fi placut sa-mi laud si eu orasul in care vietuiesc de aproape trei decenii, dar, sincer, nu am aproape nimic de ridicat in slavi, oricât de mult as dori. Inainte vreme, când in Bacau inca era bine, mai toata lumea se burica de nu se poate, comparând cocheta noastra urbe cu mult mai aranjatul Piatra Neamt sau chiar cu neegalatul Iasi.
Pe vremea aia, politicienii si trepadusii (fara numar) de pe lânga ei tot trageau sa faca orasul lui Bacovia buricul Moldovei, incercând sa concentreze aici mai toate sediile institutiilor regionale. Si stiti ce? Toti indivizii aia de doi lei (intre timp, unii dintre ei au ajuns niste biete parale de tinichea) care, cel mai sigur, traiau in alta lume, in alta dimensiune, aduceau ca argumente un aeroport amarât, in care te sufocai (la propriu) si te umpleai de nervi pâna ajungeai sa decolezi spre destinatii mai civilizate, niste DN-uri de mai mare rusinea, ca sa nu mai spun despre turism sau alte mijloace de petrecere a timpului de-a dreptul…inexistente.
Evident, „multumita” orgoliilor unora, pâna la urma, nu s-a reusit mai nimic. Dimpotriva, Bacaul a ajuns ce nimeni, vreodata, nu gândea: un târg de provincie anost, prafuit, lipsit de speranta, cu oameni nervosi, tristi, fara speranta, care nu mai stiu decât sa plece dimineata la serviciu si, dupa orele de program, sa se refugieze intre betoanele apartamentelor, trecând, eventual, sa ia o legatura de verdeturi turcesti vândute de taranii (cu patalama sau nu).
Pe strazi, o aglomeratie de nesuportat, cu taximetristi care-si fac de cap (unii spun ca sub directa protectie a unor politisti sau fosti angajati ai MAI), cu TIR-uri care blocheaza si asa ingustele noastre artere centrale, sau cu mârlani care parcheaza ca cizmele (unii chiar stationeaza porceste, pe avarii, si nu neparat pentru ca ar avea vreo problema sub capota masinii – mai curând a propriei scafârlii).
In fine, bucuria ar putea veni de la mult-promisa varianta ocolitoare, care, si daca va fi costruita de niste turci, acum, la calendele…turcesti, sper sa semene cât mai mult cu ce au baietii cu turbane de dincolo sau dincoace de Bosfor. Caci – nu-i asa? – un oras nu devine civilizat doar sadind câteva lalele multicolore (frumoase, sa admitem), ci mai are nevoie si de o infrastrucuta pe masura. Macar. Am zis.
